2017, ANUL COMEMORATIV AL SFINŢILOR APĂRĂTORI AI ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI ne îndeamnă la lecturi specifice. Şi oferta este generoasă. Mă refer la cărţi de memorialistică, la reviste de specialitate care studiază acest segment istoric, la monografii cuprinzând vieţi şi evenimente din epocă, la conferinţe şi la alte tipuri de manifestări.

O pagină unică în peisajul editorial românesc de gen este semnată de Sergiu Ciocârlan. Romanele lui inspirate din viaţa unor martiri sau mucenici români din secolul XX sunt unice în literatura românească şi acest loc privilegiat se datorează unui cumul de daruri. Sunt cărţi binecuvântate în primul rând prin subiect. Martiriul unor creştini în timpul comunismului. Apoi, o altă binecuvântare se regăseşte  în stilul în care sunt scrise. Sergiu Ciocârlan scrie în genul marilor clasici, are darul de a te introduce în atmosfera timpului, de a trăi alături de personaj, de a fi martor la alegerile lui, la trăirile şi temerile lui. Când începi să citeşti una din cărţile lui sergiu Ciocârlan, nu o mai poţi lăsa din mâini. Te răpeşte prezentului şi te propulsează direct în acţiunea cărţii, alături de eroul principal. Iar eroii lui nu sunt oameni oarecare, deşi culmea, unii dintre contemporanii noştri, au trecut pe lângă ei. Romanele lui au ceva din scenografia unui film. Scenele sunt fotografice, spontane redând de la frunza care se clatină şi lumina zilei până la o aplecare smerită a capului.

Din romanele lui se disting cu claritate doar două personaje. Unul bine conturat, clar, distinct şi anume martirul. Celălalt-un personaj colectiv-gălăcios, atipic, volatil şi presant în acelaşi timp, cu multe capete de oameni, dar un singur trup:comunismul. Un personaj care se târăşte prin oameni, vremuri, situaţii, luând mereu chipul unui alt şi alt om. Cu acest personaj se confruntă părintele Gheorghe Calciu în săptămâna celor ,,Şapte cuvinte către tineri, în romanul,,Mărturisitorul de care vă temeţi,, părintele Radu Stanciu în romanul ,,Fără Frică,, şi părintele Rizea Dobre asasinat pe 26 aprilie 1989 în romanul ,,Jertfa unui preot mucenic,,. Personajul demonic sălăşluieşte în beciurile securităţii, se cuibăreşte în inima activiştilor de partid, atinge sufletele instabile ale oamenilor simpli, indiferenţi şi taciturni dar şi a unor suflete elevate care cândva fuseseră tari. Arma lui e frica. Teroarea face ravagii mai mari decât bătaia. Şi prin toţi şi toate loveşte în sufletul preotului, în biserica lui Hristos, cea de zid, dar mai ales în cea de suflet. E disperat şi la un moment dat, buimăcit, se lasă văzut şi  până şi un securist vede cum o mulţime de draci săriseră să demoleze biserica cu hramul Sf. Paraschiva din Brăila. Scena este suprarealistă, lupta nu e simplă, unii oameni înnebunesc, dar nu mai există o definiţie a nebuniei, nici la Spitalul de nebuni din localitate.

Romanele lui Sergiu Ciocârlan pe care le-aş numi hagiografice au ceva ce nu găseşti în nici o lucrare hagiografică. Au dinamism. Te ţin cu sufletul la gură. In Proloage, sinaxare, hagiografii găsim doar o consemnare a martiriului, locul, timpul, personajele şi felul în care creştinii l-au mărturisit pe Hristos. In hagiografiile semnate de Sergiu Ciocârlan simţi modul în care s-a purtat lupta, subtilităţile adversarului, nuanţele răspunsului pe care martirul le dă la provocări,  spiritualitatea care stă în spatele fiecărui act şi care e vie şi mărturiseşte în continuare. Simţi că lupta se dă, nu doar între oameni, ci între spirite. Vezi cum planurile se inversează, cum cel lovit e puternic şi prigonitorii lui sunt slabi, din ce în ce mai neoameni, din ce în ce mai hidoşi.

Nu este o lectură uşoară, are ceva exorcizant în ea. Îţi pune probleme. Nu ştii de partea cui ai fi fost. Îţi dai seama că tu n-ai fi putut ţine piept situaţiei. Ţi- e ciudă! Problematizezi. Lectura devine o oglindă magică. Vezi scena care se petrece dar vezi şi chipul tău în ea, pentru că acţiunea s-a petrecut de curând, pe străzile pe care şi tu te-ai plimbat, în blocurile în care locuieşti şi tu, printre oamenii cunoscuţi ţie. Nu este simplu să accepţi chipul adevărat al lumii în care au trăit bunicii, părinţii tăi şi trăieşti chiar şi tu. E o lume de care eşti responsabil. Te simţi stânjenit de tine însuţi sau mai degrabă de un Personaj care până acum nici nu realizai cît de aproape îţi este. Adică de Hristos!