Ieri, nu am ajuns la Marșul pentru Familie. Sper că voi ajunge la anul. Până atunci susțin demersul pentru păstrarea familiei tradiționale în felul meu, spunând lucrurilor pe nume și subliniind faptul că parteneriatele civile (în cazul în care vor fi legiferate) nu servesc în nici un fel familiei. In primul rând că parteneriatele civile sunt un fel de ,,cununii civile,,. Singura deosebire dintre cele două forme de comuniune impuse de stat este aceea că în timp ce la cununia civilă se prezintă un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, la parteneriatul civil se pot prezenta și indivizi de același sex, adică homosexualii. Iar, ideea că parteneriatele civile ar reduce rata concubinajelor este falsă și să vă amintesc de ce. Mulți dintre voi cunoașteți …
AVENTURA CUNUNIEI CIVILE
Chiar și cununia civilă, ca formă de căsătorie, a fost o lovitură dată familiei tradiționale. Astfel că, în timp ce pentru căsătoria religioasă aveai nevoie de cununie civilă, pentru aceasta din urmă nu aveai nevoie de cununie religioasă. Singura legitimă era ,,cununia civilă,, deși termenul era total nepotrivit. Cununi primeau mirii doar la Biserică, la Primărie doar semnau un contract în fața unor martori și se angajau să întemeieze o familie. Deci, era un parteneriat civil pentru o intreprindere cât se poate de onorabilă.
Comuniștii au promovat, sprijinit și impus cununia civilă cu toate forțele, în timp ce cu aceleași forțe boicotau și subminau cununia religioasă, singura valabilă și cu tradiție în societatea românească. Considerată perimată, retrogradă, scumpă și învechită nunta tradițională a căzut treptat în derizoriu. Așa se face că sute de mii de familii tinere trăiau fără cununie religioasă adică fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Scuza generală era aceea că nu au avut bani de nuntă. Dacă scuza era adevărată atunci este clar că societatea comunistă era mult mai săracă chiar și decât umilele comunități sătești din Bărăgan unde nunta tradițională la 1900 dura șapte zile. Dacă mai punem la socoteală că fiecare familie de țărani avea circa cinci-șapte copii vă dați seama câte nunți avea e făcut un țăran. Și, le făcea după datină, pe toate.
Dacă scuza era falsă, atunci trebuie să ne dăm seama că măsura a fost cea mai cruntă lovitură dată familiei creștine și implicit Bisericii.
Adevărul este că nunta creștină autentică constă doar în slujba de binecuvântare, după care se pune o masă după posibilitățile fiecăruia. Petrecerea cu muzică și zgomot se adresa doar comunității și prietenilor. Nu este parte componentă a nunții creștine tradiționale, ci cel mult a nunții păgâne. Cert este că chiar și  la nunta de șapte zile se mânca și se bea mult mai puțin decât se consumă doar într-o singură noapte la nunțile contemporane.
CONCUBINAJUL=CRIZA CUNUNIEI CIVILE
Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, cununia civilă este o aventură. Divorțurile lungi și grele, partajele mereu contestate, nemulțumirire de ambele părți au poluat și au compromis atât de mult instituția căsătoriei încât generația următoare, majoritatea copii din familii fără binecuvântarea, au ajuns să trăiască în concubinaj. Ei bine, culmea ironiei este că parteneriatele civile pretind să se adreseze tocmai concubinilor nehotărâți oferindu-le o alternativă.
Evident că o contribuție la decăderea familiei tradiționale au adus și educația, starea economică și instabilitatea.
CRIZA UNEI TAINE
Insă un prim pas la redresarea situației este tocmai promovarea cununiei religioase, adică a nunții binecuvântate care este în tradiția ortodoxă o mare Taină. Doar Duhul Sfânt poate uni, media, consfinți legătura dintre doi oameni diferiți prin structură, sex, educație, mentalitate. Motivul declarat al concubinilor este acela că trebuie să se cunoască mai bine. O mare eroare! Oamenii nu se cunosc nici pe sine, darămite pe celălalt. Omul este o sumă de posibilități și variabile care poate reacționa imprevizibil în momente cruciale. Nu cunoașterea este scopul căsătoriei, ci împreuna călătorie în viață. Și pentru asta nu ai nevoie de mare cunoaștere, ci de dragoste. In realitate, concubinajul a apărut pe fondul unei atracții fizice, umane și naturale, dar lipsite de dragoste. Concubinii nu vor să împartă nici bogăția, nici sărăcia, nici nebunia, nici neputința unuia dintre ei. Nu au dragoste pentru că nu au pe Duhul Sfânt, singurul izvor de iubire autentică.Or, aceasta este marea pierdere a familiilor lipsite de binecuvântare. Bărbatul nu este un erou veșnic și nici femeia o ,,icoană în altar s-o pui,,. Sunt o mare Taină și nici o legislație de ordin social nu poate amelioara criza unei taine. Concubinii au sufletele rupte, din drame mai vechi sau mai noi, dar nu parteneriatele civile le rezolvă situația. Ci, Taina Nunții! Doar Duhul Sfânt poate transforma nebunia în bunătate și atracția fizică în iubire pe veci.