Nu este o insultă, ci o constatare. Barbaria ţine de cultură, nu de civilizaţie. Interesul copilului a fost, este şi va fi să crească şi să se dezvolte în familia naturală. E o chestiune de cultură. Restul sunt improvizaţii. Legislaţia norvegiană cu privire la ,,interesul copiilor,, de care se vorbeşte în ultimul timp, mi-a creat impresia că Norvegia este o ţară barbară în care părinţii sunt nişte degeneraţi, adică fără instincte parentale, incapabili să îşi crească şi cei unul sau doi copii pe care îi au. Ca arheolog şi istoric trebuie să mărturisesc că situaţia este fără precedent în toată istoria omenirii. Aşa că, responsabilul stat norvegian este nevoit să cheltuie sume, presupun, enorme pentru a întreţine un întreg aparat administrativ care pândeşte, urmăreşte şi răpeşte copii ale căror interese sunt afectate pentru a le oferi alte condiţii. Practic, altă viaţă! Alţi părinţi, alt mediu, altă educaţie! Adică, altă identitate! Adică în loc să investească în consilierea psihologică a familiilor care, să presupunem, că au probleme, statul norvegian investeşte cu mult mai mult. Chiar sunt interesată de cifre. Efortul acesta imens al unui stat cu doar 5 milioane de locuitori nu se poate justifica decât dacă Norvegia este o ţară plină de părinţi handicapaţi mintali sau degeneraţi. Este o realitate cruntă! Comunitatea internaţională nu poate sta indiferentă la drama Norvegiei. Trebuie să se autosesizeze. Să dea buzna în Norvegia, aşa cum şi ei dau buzna în casele cu copii şi să vadă care este problema. Este în interesul copiilor, doar! Situaţia ar trebui verificată de comunitatea internaţională sub toate aspectele: medical, psihologic, social, educaţional, administrativ, legislativ. Adică, vreau să spun că ceea ce fac ei în interesul copiilor este primitiv şi abuziv. De aceea, trebuie consiliaţi, monitorizaţi şi chiar…verificaţi! Dacă, nu cumva, este un abuz al statului omnipotent împotriva propriilor cetăţeni? Nu cumva Statul se inplică prea mult în viața personală a cetățenilor, în familie?

MAI MULTE LA NAŞUL TV