La nivel teoretic și istoric sunt entuziasmată de formarea și existența statelor naționale. Politic, vorbind sunt creații excepționale și cred că Dumnezeu le-a creat pentru a se opune mai eficient comunismului estic și consumismului vestic, doi zei egal de periculoși. Istoria e plină de State multinaționale, imperiale sau de altă natură. Dar state naționale, adică întemeiate pe principiul național, doar în epoca noastră se pot întâlni, de aceea sunt și foarte tinere și lipsite practic de experiență. Doar așa îmi pot explica derapajele politice și erorile administrative, la ordinea zilei în România. Pentru că politica și administrația sunt două entități diferite. Intr-un stat puternic, politicul propune un program, dar administrația și mai ales tehnocrații sunt cei care pun în practică proiectul politic în măsura în care acesta este viabil. Și, asta pentru că oamenii politici, partidele trec în timp ce Statul trebuie să rămână. Consider că infectarea administrației și altor instituții  cu oameni politici și acoliții lor a dus la actuala stare de lucruri, adică la state naționale slabe, incapabile să se organizeze singure și nevoite să se integreze în structuri de putere mai mari.

Din păcate, nici partidele istorice, cu excepția legionarilor și nici partidele actuale nu și-au pus problema conștiinței naționale a membrilor lor și nici problema unei elite de profesioniști care să lucreze în administrația și instituțiile Statului. Dovadă, că după tragedia din Colectiv, politicienii au confundat tehnocrații cu birocrații. Sau poate nici nu au confundat, pur și simplu nu știu ce desemnează termenul tehnocrat. O clasă politică nedemnă de un stat național pe care l-au primit cadou de la înaintașii noștri și pe care l-au compromis pe toate planurile. O clasă politică nedemnă de istoria statului național în care trăim.