INTREBĂRI DESPRE MANAGEMENTUL DIN CULTURA IALOMIŢEANĂ

Răscolind prin dosare

In acţiunea mea de anulare a sancţiunii nedrepte ce mi-a fost aplicată pentru memoriul din 2013, am văzut şi dosarul prin care MJI se justifică. Am avut o mare surpriză să văd, în sfârşit, după 13 ani, documentele pe baza cărora am fost demisă în anul 2001 din funcţia de director, hârtii pe care, pentru că trăim în Kârkâzstan, nu am reuşit să le văd niciodată până acum. Deşeurile pe care actuala conducere le-a considerat valabile şi după 13 ani, dovadă că le-a pus la dosarul care se va judeca în instanţă sunt două referate scrise şi semnate de Elena Păcală în decurs de o lună. Două dejecţii! Două referate pline de minciuni şi calomnii. Dar dincolo de minciuni răzbate o altă nedreptate, chiar ilegalitate, faptul că cele două sunt semnate de Elena Păcală din două ipostaze diferite. Intr-una este preşedinte al Comisiei de Cultură a CJI, în cealaltă este directoare a Direcţiei pentru Cultură Ialomiţa. In primul referat este reprezentanta CJI, dincolo reprezentanta Ministerului. Ea nu avea şi nici acum nu are nici o profesie în domeniul Culturii, ci era vicepreşedinte a PSD Ialomiţa. Aşa a întrunit ea ,,condiţiile legale,, de ridicare a avizului directorului MJI.
In cele două referate am fost acuzată de management defectuos. Având în vedere că am fost directoare un singur an, acuza poate fi plauzibilă. Doar că nu a fost aşa! Intr-un singur an s-au făcut:
I. Administrative:
1. S-au renovat toate sălile de expoziţie ale muzeului, lucru care nu mai fusese făcut de 30 de ani (treizeci de ani).
2. S-au schimbat şi înnoit instalaţiile electrice, de alarmă etc.
3. S-au dotat sălile cu 20 vitrine noi realizate după cataloage de profil. Exact ca noi au făcut şi cei de la ICEM Tulcea care se aflau şi ei tot în renovare. Acolo le vedeţi în expoziţie, la noi au fost distruse şi aruncate. In locul lor au fost aduse vitrinele aruncate de MNIR şi care sunt aşa de proaste încât manipularea unei vitrine implică 4 persoane şi ustensile specifice.
4. S-au adus îmbunătăţiri bazei de şantier de la Borduşani.
II. Expoziţii.
1. Deşi muzeul era închis, într-un singur an s-au organizat 12 expoziţii temporare din care unele cu patrimoniu Tezaur. Până atunci bilanţul muzeului era de o expoziţie la trei ani.
2. S-a lucrat tematica de idei a expoziţiei de bază şi s-au întocmit listele de exponate. Urma să fie lucrată tematica desfăşurată. Nu a mai fost să fie. Actuala expoziţie e un şir de oale, fără catalog, fără etichete serioase, fără explicaţii. Stadiul de început.
3. Nicolae Tuzlaru a decis să doneze colecţia personală MJI, după ce a venit şi a văzut muzeul renovat.
III. Publicaţii.
A apărut, în sfârşit, după 10 ani de absenţă, volumul Ialomiţa III. S-au făcut pliante pentru muzeu şi secţii. Spre comparaţie, directorul care mi-a urmat a scos în 13 ani un singur volum, Ialomiţa IV.
IV. Cercetare.
1. S-au făcut cercetări sistematice pe cinci şantiere arheologice, plus săpături de salvare.

Ce înseamă un management eficient?

Prin urmare acesta este managementul defectuos de care scria cu înverşunare Păcală şi îmi ridica avizul. Toată renovarea a costat exact 40 milioane lei vechi. Toate licitaţiile au fost cinstite, la preţul cel mai mic. Probabil de aceea a fost defectuos. Mai rămăsese o scară şi parterul de la administraţie. Nu erau o urgenţă. Dar după demiterea mea, doar zugrăvirea lor a costat 40 milioane, cât tot muzeul. Dar, bomba avea să fie statuia de la Oraşul de Floci, proiect pe care eu am refuzat să îl pun în practică şi de aici mi s-a tras. In 2001, statuia a costat în jurul a două miliarde lei vechi, adică atât cât a fost bugetul întregului muzeu pe anul 2000, cu 30 de angajaţi, două secţii, pază, renovare, cercetare, expoziţii etc.. Au notat-o în acte ca monument de cinci metri. E de fapt o statuie bust a lui Mihai Viteazul cocoţată pe un soclu înalt de trei metri. Au pretins ei că arta costă! Costă, pe proşti! În anul 2010 o cruce monumentală din piatră cu inscripţie şi soclu de granit, în stilul vechilor troiţe de hotar, tot ansamblul ajungând la 2,5 m înălţime, a costa exact 4000 RON (adică 40 milioane lei vechi) şi e la fel de bine monument de artă. Dar, pe atunci tot PSD-ul era în transă, l-au chemat şi pe Cosma de la Ploieşti, pasionat şi el de monumente cu Mihai Viteazul. Şi statuia (monument înseamnă altceva) a fost ideea Elenei Păcală. Ţin minte şi azi cum a aruncat pe masă proiectul muzeului pe 2001, că nu conţine ,,monumentul,,. Trei angajaţi ai muzeului mi-au sărit în cap cu fostul ziar comunist ,,Tribuna Ialomiţei,, şi până la urmă au reuşit. A fost o adevărată desfăşurare de forţe, l-au pus pe Răzvan Ciucă, director pe două muzee, şi până la finele anului au ridicat soclul şi au pus statuia. Renovarea muzeului a încetat.
Probabil un management bun în viziunea Elenei Păcală este să faci praf bugetul de stat pe statui şi licitaţii aranjate. Şi aşa am ajuns din nou la munca de jos şi Păcală se lăfăie în funcţie de14 ani.

Managementul Direcţiei pentru Cultură

Dar să vedem managementul E.P. Pentru că sincer, în Bărăgan cultura pare o pustie, mă voi rezuma la câteva întrebări.
1. Există în cadrul Direcţiei pentru Cultură Ialomiţa specialişti în domeniul monumentelor istorice, patrimoniului mobil şi imobil, restaurării şi conservării?
2. Există monumente istorice laice restaurate şi conservate în judeţul Ialomiţa?
3. Există situri arheologice care, conform legii, sunt terenuri cu destinaţie specială, scoase din circuit agricol? Intrebarea e bună, pentru că atunci când au vrut să construiască baza de şantier de la Oraşul de Floci, au constatat că nu se poate construi în teren agricol şi de aceea au scos un lot din situl arheologic aflat în exploatare agricolă. Prin urmare nu se pot construi case în teren arabil dar agricultură se poate face în situri arheologice spre distrugerea lor definitivă şi iremediabilă.
4.Există monumente istorice din Ţăndărei, urmaşul urban al Oraşului de Floci, localitate veche de 420 de ani, reşedinţa fostei plase Balta, oraş cu multe clădiri de secol XIX, înregistrate în ultimii 15 ani?
5. Există reviste de monumente şi turism cultural în judeţul Ialomiţa?
6.Există trasee culturale în judeţ?
7. Există monumente restaurate din fonduri europene?
8. Există situri arheologice nou înregistrate în ultimii 15 ani?
9. S-au făcut săpături arheologice de salvare serioase în judeţ cu prilejul construirii parcului eolian de pe platoul Hagieni?
10. Există piese de patrimoniu mobil din categoria artei, restaurate în această perioadă?
Nu voi mai continua cu astfel de întrebări, deoarece răspunsurile negative induc depresie.
Voi încerca să găsesc întrebări cu răspuns afirmativ.
1. Este adevărat că singura carte publicată de Direcţia de Cultură în 15 ani, copiază dosarele fostului Oficiu de Patrimoniu şi are pe fiecare pagină jumătate de spaţiu gol dar color?
2. Este adevărat că Direcţia de Cultură a preluat arhiva Oficiului de Patrimoniu din cadrul Muzeului Judeţean Ialomiţa, încălcând astfel Legea Arhivelor?
3. Este adevărat că există multe situri arheologice şi monumente istorice fără inscripţii corespunzătoare.
4.Este adevărat că există multe situri arheologice fără un drum de acces corespunzător?
5. Este adevărat că presa a relatat de mai multe ori despre starea jalnică a monumentelor ialomiţene?
6. Este adevărat că din site-ul Direcţiei de Cultură nu afli aproape nimic, dacă facem excepţie de la declaraţia de avere a directoarei Elena Păcală?
7. Este adevărat că în timp ce este directoare la Direcţia pentru Cultură, Elena Păcală mai are un job din care câştigă de 5 ori mai mult decât de la Direcţie? Logic este că munceşte de 5 ori mai mult acolo.
8. Este adevărat că directoarea este văzută rar la evenimentele culturale desfăşurate de instituţiile de cultură din judeţ?
9. Este adevărat că la Memoriul depus de mine în 2013 privind situaţia muzeului, ,,specialistul,, direcţiei a scris că normele de restaurare şi conservare în depozite sunt îndeplinite, fără să facă nici cea mai mică investigaţie?
10. Este adevărat că la capitolul Publicaţii de pe site-ul Direcţiei nu apare nici măcar o lucrărică?
11. Este adevărat că atunci când a fost demisă din funcţie, Elena Păcală a acţionat Ministerul Culturii în justiţie şi a făcut un circ enorm?
12. Este adevărat că la şedinţele Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, Ialomiţa are câte o singură propunere, în timp ce judeţele vecine au câteva zeci de propuneri?
13. Este adevărat că Obligaţia de folosinţă pentru situl arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca a fost obţinută după intervenţia Poliţiei? Să înţelegem că Direcţia lucrează doar cu cu Poliţia în coastă?
14. Este adevărat că în cadrul Direcţiei nu se află angajat nici un arheolog, nici un istoric, nici un arhitect, nici un restaurator?
15. Este adevărat că, conacul Bolomei este înconjurat cu schele de ani de zile, aşa de păcăleală, deşi acolo nu se lucrează nimic?

Uneori, chiar şi răspunsurile afirmative produc depresie aşa că ne întrebăm cine răspunde de toate acestea. Vina aparţine în egală măsură Ministerului Culturii şi Prefecturii Ialomiţa. Ministerul Culturii ar trebui să verifice profesia reală a angajaţilor din teritoriu, directori, consilieri şi inspectori ,,de specialitate,, precum şi performanţele lor profesionale. Funcţia nu îi face specialişti.  Este firesc să ne interesăm de profesia reală a ,,specialiştilor,, plătiţi din banii publici.

Prefectura are posibilitatea să ridice avizul. De ce nu o face? Iată şi o întrebare cu un răspuns nuanţat ca şi culorile politice ale aleşilor locali.

2 thoughts on “INTREBĂRI DESPRE MANAGEMENTUL DIN CULTURA IALOMIŢEANĂ

  1. Eu Emilia draga mai ca as fi dat un alt titlu: Intrebari fara raspuns – nici macar competent – despre….caci asa imi apar de aici….
    Ma bucur ca primesti puterea si reusesti sa iti pastrezi luciditatea mintii si cuvantului intr-o tara a nebuniei – din acest punct de vedere. Realitatea ta intrece orice …film de SF. De asta viata apare pur si simplu…fantastica…
    te imbratisez cu drag!

    • Cristina, dragă, atunci când am initiat acest blog şi l-am denumit Viata Fantastică, au fost unii creştini care mi-au spus că nu e o denumire creştină. Nici nu m-am gândit la o denumire creştină, ci la un nume care să releve, cât mai mult, realitatea pe care o trăim şi care este, trebuie să recunoaştem…fantastică, adică foarte departe de gândirea creştină. Dar, să ştii că fantastice erau şi valurile de pe mare, de care Petru s-a speriat atunci când a îndrăznit să calce pe ape. Trebuie doar să credem şi marea se va linişti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *