Azi, 8 ianuarie,  după–amiază am fost anunţată de secretariatul muzeului  că sunt convocată mâine la 9,30 de Consiliul Judeţean Ialomiţa în sala de ședință. În mod normal convocarea la o ședință presupune un convocator cu semnătură și o ordine de zi, absolut necesară, deoarece în baza ei participanții  își pregătesc materialele ce urmează a fi discutate în ședință. Cum aveam experiența nefericită a ședinței din 5 august 2013 și a altor zeci de ședințe convocate de directorul muzeului de-a lungul anilor, în care eram chemați cu cinci minute înainte și în care  ascultam niște decizii și  semnam un proces verbal, am considerat că ședința CJI trebuie să fie altceva. Aşa că am sunat la expeditorul invitaţiei, domnul Ilie Cioacă, director în cadrul instituţiei  şi l-am rugat să îmi spună scopul convocării sau ordinea de zi a şedinţei, pentru a mă pregăti corespunzător. A avut loc o discuţie care, cel puţin pe mine, m-a bulversat.

După prezentările de rigoare l-am  întrebat despre scopul convocării mele la CJI.

I.C. (îmi trânteşte direct ) că ,,în legătură cu ce aţi  scris pe blog”.

Eu mă arăt mirată: „Ce am scris pe blog?! Am sute de postări, la care vă referiţi?”   I.C. izbucneşte într-un potop de fraze, cuvinte etc.: „Aceea în care atacaţi instituţia….nu se poate…!”

Il întrerup, ridic tonul şi îi amintesc că de şase luni aştept un răspuns la un memoriu referitor la situaţia MJI şi la care CJI nu a dat nici un răspuns până acum. Astea sunt problemele reale, un muzeu adus de râpă de un director incompetent  şi  nu anume ce scriu eu pe blog.

I.C. îşi continuă tirada, că nu pot spune ce îmi trece prin cap.  Ii răspund că exact asta înseamnă dreptul la exprimare. Imi zice că am călcat în picioare CJI.  Ii replic că şi directorul pus de ei, mă calcă de 12 ani în picioare şi …am răbdat. I.C. lasă tonul şi îmi vorbeşte ca între oameni: „Emilia, ne cunoaştem de atâţia ani!” I-am răspuns adevărul gol-goluţ: ,,Nu ne cunoaştem, domnule Cioacă! Aaaa…că m-aţi văzut pe la vernisaje, am mai schimbat formalităţi…asta nu e cunoaştere. Eu nu vă cunosc! Nu ştiu ce interese aveţi.,, La cuvântul ,,interese,, I.C. sare ars ,,ce interese să aibă,,? Cu această instituţie, precizez eu, şi cu situaţia de aici care nu mai poate continua.

Nu ştiu de ce I.C a pus capăt discuţiei şi mi-a repetat autoritar: ,,Mâine, la ora 9 la consiliu,,. I-am răspuns sec: Bună ziua!.

Mâine, 9 ianuarie, nu voi merge la nici o convocare la consiliu. Refuz să îmi pun în discuţie dreptul  constituţional la exprimare.

Pentru instituția Consiliului Județean Ialomița și funcționarii onești din cadrul acesteia am tot respectul. Dar, îi amintesc domnului Cioacă şi aleşilor vremelnici din fruntea CJI că rolul lor este să asigure administrarea corectă, în limitele legii, a acestui judeţ, inclusiv a domeniului cultural. Iar cultura, în ziua de azi, nu înseamnă doar cântece şi poezii, ci mult profesionalism. Cultura are profesionişii ei.  Iar când unul dintre ei îţi semnalează o situaţie gravă într-o instituţie, rolul CJI este să apeleze la comisii de profesionişti din cultură, la oameni obiectivi, acreditaţi în anumite domenii, oameni în măsură să verifice situaţia. Şi, în situaţia dată, aş adăuga eu, oameni care nici nu au mâncat, nici nu au băut cu directorul MJI sau cu cei de la CJI. Ei trebuiau să se adreseze Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor pentru verificarea celor arătate de mine în memoriul din 22 iulie 2013.  De ce nu au procedat aşa? Au făcut o şedinţă pe 5 august şi acum mă invită la a doua. Este inadmisibil să fiu convocată pentru a discuta dreptul meu la exprimare pe blog. Dar i-a interesat ce s-a întâmplat în muzeu în cele șase luni de cînd în loc să dea un răspuns direct se învârt în ședințe? Le voi spune eu. Pe Popina Blagodeasca am lucrat tot singură. Colegului care se oferise să mă ajute nu i-au dat voie să vină, așa că la Orașul de Floci au fost patru arheologi, iar eu singură la Blagodeasca cu 17 lucrători. Este drept că doi dintre arheologii de la Floci nu prea serveau șantierul. Ia ghiciți, cine era unul dintre ei? Apoi cartea mea publicată în 2013 nu are nici acum recepția, deși au trecut cinci luni de la publicare. Prin urmare nu este publică, ci ascunsă în depozit, deși colegii de la alte muzee mi-au solicitat-o deja. Reamintesc că la monografia arheologică Vlădeni-Popina Blagodeasca am lucrat singură totul, de la munca de teren, la desene, fotografii, documentare, texte, redactări și tehnoredactări, corecturi. Oamenii directorului Vlad Florin și-au văzut liniștiți de programul lor de lux, dus copii la școală, adus copii la muzeu, făcut temele cu ei, ascultat muzică, plimbat prin curtea muzeului, etc. ,,Trai nene pe banii babacii”. După care Florin Vlad îi promovează pe funcții de specialitate. Cum vi se pare?! La sesiunea internațională din Bulgaria am participat pe banii mei, ca de obicei,  iar în Rusia, unde eram trecută în program am trimis comunicarea rugând pe altcineva să o susțină. Doar 400 de arheologi are România, dintre care circa 100 activi. Ce contează!? CJI are omul lor, nu-i interesează specialiștii și nici opiniile lor.

Și, după 12 ani în care muzeul a ajuns la pământ sub ochii binevoitori ai CJI, domnul Cioacă are curajul să mă convoace pentru a-mi cere explicații, nu la ceea ce am scris în memoriu, ci la ceea ce scriu pe blog.  Este mult prea mult!

P.S. Oricum, în ultimul timp pe blog am scris mai multe articole din categoria creștine, pentru a mă destresa de situația din muzeu.

Interesant de văzut și:

9 decembrie- ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI

DANA MIHAI TOT NU SE LASĂ

CONSECINTE

SCRISOARE DESCHISĂ. AM DECLARAT RĂZBOI NEMERNICIEI