Legea dă dreptul cetăţenilor români de a alege între o carte de identitate  electronică, cu cip şi una simplă, fără cip.

Fragment din articolul semnat de Aurelian Chirică, Lupta cu dictatura electronică continuă; sfârşitul etapei a doua, publicat în revista ATITUDINI, nr.  30, septembrie 2013.

ETAPA CĂRŢILOR DE IDENTITATE ELECTRONICE

A doua etapă – cea de introducere a cipurilor în cărţile de identitate – are un impact cu mult mai mare, deoarece este vorba de milioane de locuitori şi, deşi a început cu mult înaintea intrării noastre în Uniunea Europeană, este pe sfârşite în aceste momente.* Pentru a exemplifica, să facem o mică şi succintă rememorare a evenimente­lor din punct de vedere legislativ.

In 2002 apare Ordonanţa nr. 69 /2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate care spune la art.l pct. „(1) începând cu data de 1 ianuarie 2006 se introduce cartea electronică de iden­titate”. Aceasta este aprobată prin Legea nr. 285/2003, care mai adaugă:

„Art. 2. (2) Cartea electronică de identitate conţine, în forma elec­tronică, şi datele înscrise în prezent în permisul de conducere, car­tea de alegător şi date referitoare la asigurarea medicală, asigurarea socială si semnătura electronică.

(3) Cartea electronică de identitate poate conţine şi alte categorii de date, stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

Acest articol este abrogat de Ordonanţa nr. 24 din 29/01/2004 pen­tru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002.

Aceasta este aprobată de Parlament prin Legea nr. 126/2004 şi aşa apare Norma metodologică 16/11/2004, privind aplicarea Ordonan­ţei Guvernului, nr. 69/2002 privind regimul cărţii electronice de iden­titate, document în care se arată clar elementele acesteia şi datele pe care le va conţine.

In 2005 apare Ordonanţa de urgenţă nr. 97 din 2005 privind evi­denţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor ro­mâni, aprobată de Parlament prin Legea nr. 290 din 24/10/2005.

In 2006 apare Hotărârea de Guvern nr. 839/2006 privind forma şi conţinutul actelor de identitate, ale autocolantului privind stabilirea reşedinţei şi ale cărţii de imobil. Această hotărâre stabileşte concret rubricile  şi datele pe care trebuie să le conţină noile cărţi de identitate. In 2008, după intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, apa­re Ordonanţa de urgenta nr. 184/2008 care modifică Ordonanţa Guvernului nr. 69/2002, privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate care la art.l prevede: „începând cu data de 1 ianuarie 2011 se introduce cartea electronica de identitate. Această ordo­nanţă este aprobată de Parlament prin Legea nr. 69/2009.

Tot în 2009 apare şi Hotărârea nr. 516 din 28/04/2009 a Guver­nului pentru modificarea Hotărârii nr. 839/2006 privind forma şi conţinutul actelor de identitate. In acest moment toate lucrurile par să fie gata de aplicat, dar Dumnezeu ne fereşte din nou şi astfel aceste prevederi nu se mai aplică.

Mai mult chiar, factorii politici hotărăsc în anul 2010 că trebuie elaborată o nouă lege, în care să se aşeze toate prevederile legate de acest subiect din documentele arătate mai sus. Această nouă lege trebuia să fie promovată în Parlament în 2011, dar discuţi­ile contradictorii avute cu societatea civilă opresc temporar acest proces. Uniunea Europeană însă face presiuni asupra României în luarea unei decizii şi, drept urmare la sfârşitul lui 2012, apare Ordonanţa de urgenţă 82 din decembrie 2012, cu scopul declarat de a răspunde preocupărilor europene de interconectare a sisteme­lor referitoare la identitatea electronică, în concordanţă cu proiec­tul european, STORK (Secure idenTity acrOss boRders linKed), care îşi propune să implementeze recunoaşterea cetăţenilor şi funcţionarilor din administraţiile publice care să utilizeze, în oricare dintre statele membre, identitatea electronică atribuită la nivel naţional.

Documente de identitate electronice s-au introdus în Germania, Spania, Portugalia, Belgia, Finlanda, Italia şi Estonia, restul de state încă se abţin şi manifestă multă prudenţă în abordarea acestei pro­bleme atât de sensibile. Prevederile Ordonanţei 82/2012 sunt supu­se unei dezbateri furtunoase atât în Parlament, cât şi în societatea civilă, dezbatere în care Pr. Justin Pârvu, împreună cu călugării şi maicile de la Mănăstirea Petru Vodă, au jucat un rol primordial, mergând până la a manifesta în stradă în faţa Parlamentului.

In această atmosferă dezbaterile din comisii­le parlamentare s-au amânat de mai multe ori, până la estomparea vocilor care se ridicau îm­potriva adoptării ei şi astfel Legea 235/2013 a fost adoptată cu 233 voturi pentru, 33 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Pentru a putea vedea care din tabere a câştigat sau a pierdut trebu­ie să analizăm puţin textul legii. Articolul său unic.

La pct. 11 dă câştig de cauză societăţii civile care a promovat menţinerea în valabilitate a cărţilor de identitate fără cip timp de 10 ani în loc de 5 ani pentru persoanele de peste 18 ani. Acest lucru se prevede la pct. 11 al legii prin modificarea articolului I punctul 17, litera b) a alineatului (2) al articolului 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepţia cărţii electronice de identitate prevăzută la art. 17 alin.(6) lit. a), care se eliberează cu termen de valabilitate de 5 ani.

Centrul de greutate al acţiunii societăţii civi­le a constat în determinarea parlamentarilor de a accepta introducerea unei prevederi ex­plicite, prin care se prevede dreptul de alegere a cetăţenilor între cartea de identitate simplă şi cartea de identitate electronică (cea cu cip). In articolul unic al legii 235/2013 la pct. 12 se arată: „(3) De la data punerii în circulaţie a căr­ţii electronice de identitate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea:

a)  unei cărţi de identitate;

b)   unei cărţi electronice de identitate, în una din variantele prevăzute la art. 17 alin. (6)”.

Această prevedere dă, fără niciun dubiu,  dreptul  de opţiune cetăţenilor români, care pot alege o carte de identitate fără cip sau o carte elec­tronică de identitate, care are incorporat un cip de tip smartcard. Majoritatea televiziunilor au prezentat acest subiect fără a arăta dreptul de opţiune al cetăţenilor români, dezinformând în acest fel populaţia şi fără a ţine cont de deonto­logia profesională, care condamnă prezentarea trunchiată a adevărului. De aceea este necesar ca societatea civilă, în integralitatea ei, să arate şi să explice oame­nilor că au dreptul legal de a solicita cărţi de identitate fără cip.