AUTODENUNȚ
Către,
CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Piața Valter Mărăcineanu nr 1-3, sector 1, 010155 București
În atenția dlui președinte, Csaba Ferenc Asztalos
Domnule președinte,
Subsemnații, având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în str. Zmeica, nr. 12, sector 4, București,
Cu bucurie pascală mărturisim, în pragul marii noastre sărbători, credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!
De asemenea, mărturisim și ne autodenunțăm către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru adeziunea noastră la ideile exprimate de dl. Sorin Dumitrescu în articolul „Cine ne vrea etrusci” publicat în cotidianul Jurnalul Național pe data de 22 februarie a.c.
Înțelegem să procedăm astfel după ce am luat act că împotriva domnului Sorin Dumitrescu a fost depusă la Consiliu o plângere, motivată de pretinse afirmații discriminatorii din respectivul articol și semnată de directorul Muzeului Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, plângere aflată în aceeaşi linie cu denunţurile turnătorilor din vremea ocupaţiei sovietice în România. Ne alăturăm domnului academician Sorin Dumitrescu și solicităm să fim audiați simultan cu dânsul.
Totodată, îi solicităm pe această cale, încă o dată, domnului Virgil Nițulescu să își dea demisia de onoare din funcția de director a Muzeului Țăranului Român, înainte ca greutatea poverii atitudinii sale anticreștine și antiromânești să îl discrediteze definitiv în fața contemporanilor și a istoriei.
De asemenea ne exprimăm convingerea că homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o boală spirituală, unul dintre păcatele care vatămă cel mai mult structura interioară a omului. O facem pentru solidarizare cu dl. senator Puiu Hașotti care a fost de curând în atenția Consiliului. Minoritatea homosexualilor din România este tolerată, însă va trebui, la rândul său, să învețe să prețuiască acest respect precum și valorile tradiționale ale românilor. Încercările de înlocuire prin forţă a valorilor tradiţionale româneşti cu valorile minorităţii homosexuale sunt o formă gravă de intoleranţă – care trebuie să înceteze.
Un Paște plin de Lumina lui Hristos tuturor creștinilor!
Semnează:
1. Adrian Andronic
2. Adrian Bucur
3. Adrian Năstase
4. Adrian Stoica – Asistent Universitar
5. Adriana Condu – Muzeograf Muzeul Taranului Roman
6. Adriana Hagău
7. Agache Vlad
8. Alexandru Tudor Ionici
9. Alexe Gabriel
10. Alin Mihai Creţu
11. Alin Vasilache
12. Alina Ioana Dida
13. Alina Mihaela Crăciun
14. Amelia Gherasim – Artist plastic
15. Ana Enrico
16. Ana Luparu
17. Ana Maria Cojocariu
18. Anamaria Tihu
19. Anca Munteanu
20. Andreea Alexandra Anghel – Consultant parlamentar
21. Andreea Capată
22. Andreea Raluca Georgescu
23. Andrei Boambeș
24. Andrei Dârlău – Teolog Publicist
25. Andrei Hurdubelea
26. Andrei Rosetti
27. Antoaneta Caraman
28. Aurelia Grama – Profesor
29. Aurelian Anghel
30. Aurora Emilia Fermeşanu
31. Bogdan Alexandru Duca
32. Bogdan Grama – Economist
33. Bogdan Grecu
34. Bogdan Mateciuc
35. Bogdan Stanciu
36. Bogdan Vlad Stroe
37. Bogdan Vlăduţă
38. Brânduşa Chirilă
39. Brânduşa Stanciu
40. Carmen Elena Păduraru
41. Carmen Gabriela Ladar
42. Catalin Stanciu
43. Catalin Vantu
44. Cătălin Ciobanu
45. Cătălin Ciotau
46. Cătălin Mareş
47. Cătălin Puiu – Inginer
48. Cătălin Toma
49. Ciprian Caraman – Profesor
50. Ciprian Covaciu
51. Ciprian Voicila – Sociolog Muzeul Taranului Roman
52. Constantin Cretu
53. Constantin Mirela Vlăduţă
54. Constantin Nuţu
55. Constantin Sturzu
56. Corneliu Prepeliţă
57. Cosmin Nicu
58. Cosmina Dragomir
59. Costea Munteanu
60. Costin Movilă
61. Costion Nicolescu
62. Crina Elena Ilea
63. Cristi Popovici
64. Cristian – Daniel Topîrcean
65. Cristian Rădulescu
66. Cristian Sima
67. Cristian Velea
68. Cristina Bolborea – Artist plastic
69. Cristina Tudor
70. Cristinel Teşu
71. Dan Ciprian Grăjdeanu
72. Dan Misailescu – Software developer
73. Dan Tănasă
74. Dan Tudorache
75. Dana Cleopatra Captilin
76. Dani Itifan
77. Daniel Rivero
78. Daniela Buzescu – Inginer
79. Daniela Cautişanu
80. Daniela Grangore
81. Daniela Pătrunjel
82. Daniela Serban – Inginer
83. Danion Vasile
84. David Babici
85. Diana Elena Sav
86. Diana Miloş
87. Diana Preda
88. Diana Tais
89. Dorina Ciochină
90. Dorina Giurcaneanu – Medic
91. Doru Vantu
92. Eduard Dumitrache
93. Elena Bargan
94. Elena Dulgheru – Critic de film
95. Elena Grăjdeanu
96. Eleonora Olaru
97. Emanuela Tarliu
98. Florian Filat
99. Florin Crencea100. Florin Pavel
101. Gabriel Onea
102. Gabriela Badea
103. Gavril Gligor
104. Gelu Andruşco
105. Georgiana Alina Munteanu – Economist
106. Gheorghe Marcu – Sculptor
107. Gheorghe Mircea Grama – Profesor
108. Horia Grama – Programator
109. Ileana Preda – Economist
110. Ioan Andoni
111. Ioan Popa
112. Ion Eugen Florin Simion Mihaela
113. Ion Suta
114. Ion Vasiliu
115. Ion-Titus Canache
116. Ionuţ Duma
117. Ionuţ Mavrichi
118. Ionuţ Tănăsoiu
119. Iorgu Dragoş Matei
120. Irina Bazon
121. Irina Dragomir Arhitect
122. Irina Nastasiu
123. Irina Silivestru Artist plastic
124. Isabela Mihaela Dima
125. Iulian Cacenschi
126. Iulian Radu
127. Iuliana-Viorica Pavel
128. Johnny Alexander
129. Larisa Anca
130. Laurentiu Mogosanu Sculptor
131. Laurian Țoța
132. Lect. univ. dr. Cristian Ioan Popa
133. Lilick Auftack
134. Lucica Bulgaru
135. Luminita Cebotari
136. Luminita Sgubea – Profesor
137. Madalina Andreea Grama – Psiholog
138. Manuela Florina Hărăbor
139. Maria Badiu
140. Maria Manea
141. Maria Mateoniu – Etnolog Muzeul Taranului Roman
142. Maria Mihai
143. Marian Badea – Economist
144. Marian Maricaru
145. Marian Zidaru – Sculptor
146. Marina Irina Popescu – Consultant IT
147. Marius Calinciuc
148. Marius Caraman – Fizician Muzeul Taranului Roman
149. Martha Ioana Mateescu
150. Mănescu Florin
151. Micşunica Rusu
152. Mihaela Cretu
153. Mihaela Moisescu – Conf. Dr.
154. Mihaela Simion
155. Mihaela Vlad
156. Mihai Făgădaru
157. Mihai Gheorghiu – Cercetator Muzeul Taranului Roman
158. Mihai Mitzucu
159. Mihai Potcoava Pictor
160. Mihai Şomănescu
161. Mihail-Răzvan Vastea
162. Mihăilă Ana Laura
163. Mihăilă Camelia Florica
164. Mihăilă Florin Dan
165. Mioara Eleonora Mogoșanu
166. Mircea Dumitru Duca Inginer
167. Mircea Muntenescu
168. Mircea Pușcașu
169. Mircea Roman Sculptor
170. Mirela Nistor
171. Mirel-Daniel Simionescu
172. Monica Andra Stroe
173. Narcisa Ungureanu
174. Nicolae Calotă
175. Nicolae Constantin
176. Nicoleta Andreea Pupaza
177. Nicoleta Stoica – Profesor
178. Nicu Pârlog
179. Oana Maer
180. Octavian Tabac
181. Olga Lelic
182. Ortansa Matei
183. Ovidiana Bulumac
184. Ovidiu Busita Sorin
185. Ovidiu Stanciu
186. Paula Iliescu
187. Petru Jipa
188. Pr. Conf. Dumitru Vanca
189. Pr. Florin Spiridon Croitoru
190. Pr. Lect. Dr. Ioan Mihail Dan
191. Pr. Mihai-Andrei Aldea
192. Pr. Valentin Temes
193. Pr. Vasile Gordon Profesor
194. Prof. Ion Coja
195. Prof. Univ. Horea Pastina – Pictor
196. Prof. Univ. Marin Gherasim – Pictor
197. Radu Jecu – Inginer
198. Radu Marian
199. Raluca Bob
200. Rareş Ioan Stoica
201. Razvan Stefan
202. Răzvan-Dumitru Tulpan
203. Remus Boca
204. Rodica Zaharia
205. Roxana-Corina Onea
206. Roxana-Ioana Ursu
207. Ruxandra Garofeanu – Critic de arta
208. Simona Ghiga
209. Simona Tamas – Trezorier
Preluat de la APOLOGETICUM
P.S. Şi eu m-aş fi autodenunţat, dar nu a ajuns lista la mine:). Aşa că, stau ascunsă!
Sa nu ne lasam fratilor,invinsi de slujitorii diavolului din lumea aceasta.-caci,
CU NOI ESTE DUMNEZEU!
Stimata Doamna Corbu,
Puteti semna si acum, daca doriti:
http://www.ziaristionline.ro/2013/05/02/de-ce-suntem-homofobi-mesaj-catre-cncd-250-de-romani-se-solidarizeaza-cu-sorin-dumitrescu-pentru-muzeul-taranului-roman-si-memoria-lui-horia-bernea/
Hristos a Inviat!
Adevărat a Inviat!
Am semnat deja pe petitia initiată de blogul Fântâna şi preluată de mine aici:
http://emiliacorbu.ro/2013/05/autodenunt-crestin-catre-cncd-se-strang-semnaturi/
De fapt, este acelaşi autodenunţ semnat iniţial de cei 250.
Doamne ajută!