BĂSESCU NU SE DĂ PLECAT! OMUL SE VREA ÎMPUŞCAT.

Băsescu nu se dă plecat! Omul se vrea împuşcat. Bineee…! Se rezolvă. Ce nu face România pentru preşedinţii ei!? Ne sacrificăm până la capăt. Aşa au unii, sânge de terminator din filme thriller.  Reintroducem  pedeapsa  cu moartea.  Se pare că uneori e o măsură igienică. Mai dă cu coasa în bălării.  Şi climatul politic ar fi altul. Moartea e un sfetnic bun. Cuibărită în codul penal  în spatele unor pedepse pentru trădarea intereselor  naţionale, ar fi mai eficientă decât un referendum şi mult mai ieftină, bineînţeles. Cheltuim doar cu înmormântarea. Angajăm şi bocitoare. Fanfară, ca pe vremurile bune. Sobor mare de preoţi.  Ţinem tot tipicul, cu batiste, lumănâri, pomeneţe, mărunţiş aruncat la răspântii, că deeh… a fost şi el preşedinte.  Facem pomană mare  la tot poporul, îi ţinem toate pomenile şi  parastasele până la şapte ani.  Şi tot nu ajungem la cheltuielile unui referendum. Mai ales dacă pică în post, scăpăm repede, o ciorbă lungă şi o fasole bătută. Fără desert, pomană de criză. Sau, mă rog, o eugenie acolo….sau un biscuit din aceia la kilogram. Măcar să ajungem noi la desert.

In altă ordine de idei, poporul trebuie să conştientizeze că prezenţa la vot nu e doar un drept ci puţin şi o obligaţie, cel puţin morală. Celor care nu au votat de trei ori consecutiv ar fi bine să li se anuleze acest drept. Să fie excluşi din comunitatea politică.  Ce atâta cheltuială! Pentru ce să mai tipăreşti buletine de vot, să plăteşti membrii unor comisii mari, să asiguri spaţii largi de votare?  Să plăteşti în plus să se cureţe toate străzile şi şoselele de sticle sparte, că nu s-a atins pragul la referedum?  Nu, frăţie! Nu e cazul. Să steie acasă la televizor. Atâta pot, atâta fac! Ne ocupăm noi de politică. Ieftin şi eficient! Scuza că şi ăştia sunt la fel de lepre, nu ţine. Intrebarea la referendum nu era ,,cine e mai lepră?,,  ci: ,, A fost sau nu Băsescu, lepră?,,. Era evident că da!

MANIFESTUL CENTRULUI PENTRU O ROMÂNIE INTEGRĂ ŞI PROSPERĂ

Stăpâni pe viitorul nostru

Autori:  Prof.dr. Mihaela Fîrşirotu, Dr. Ovidiu Hurduzeu

="Dr.="Prof.dr.

 

Manifestul Coaliţiei pentru o Românie integră, verde şi prosperă

Cei care sunt de acord cu ideile şi propunerile din Manifestul STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU sunt chemaţi să se coalizeze într-o „a treia forţă“. Împreună, vom restaura o Românie Integră, Verde şi Prosperă.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Devastată de experimentul socialism-comunismului, România s-a dedicat, în ultimii 20 de ani, experimentului neoliberal, un experiment nu mai puţin distrugător, dar mai subtil decât cel anterior. Seducţia pieţei libere, adică a unei pieţe neîngrădite şi nereglementate şi a incantaţiilor primejdioase ale „globalizării“ şi „eficienţei pieţelor financiare“ au găsit în România un teren extrem de fertil.

Consecinţele pentru România au fost dezastruoase:

• Băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor;

• Bunurile ţării (resursele naturale şi energetice, capacităţile industriale, chiar şi apa) au fost vândute sau concesionate pe nimic investitorilor şi speculanţilor străini;

• Ţara depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale (Comisia Economică Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.);

• Sectorul agricol este fragil şi neperformant; industria agro-alimentară este ineficientă, risipeşte resursele, ameninţă sănătatea populaţiei şi distruge mediul învonjurător;

• Bogăţia este din ce în ce mai injust împărţită între români; proprietatea productivă, în loc să fie larg răspândită, este monopolizată în câteva mâini. (Prin „proprietate productivă“ înţelegem posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământurilor, uneltelor şi cunoştinţelor precum şi a capitalului real, fizic, capabil să producă în mod responsabil şi sustenabil, nicidecum equity instruments şi alte scheme speculative);

• Instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină;

• Populaţia demoralizată şi-a pierdut încrederea în sine, în instituţiile şi guvernele ţării, iar capitalul social este în mare parte delapidat; lăcomia şi egoismul au infectat toate relaţiile umane; maximizarea profitului pe termen scurt este un obiectiv generalizat al sistemului economic prezent;

• Un consumism agresiv, bazat pe împrumut caracterizează societatea de azi, năruind economia, dar mai mult decât atât, valorile morale: cumpătarea, munca cinstită, solidaritatea cu cei nevoiaşi şi lupta pentru binele comun;

• Exodul dureros şi distructiv al tinerilor continuă. Între 2002 şi 2012 aproape 3 milioane de români au emigrat spre alte ţări, în căutarea unei vieţi mai bune;

• Reputaţia internaţională îndoielnică a României şi incompetenţa clasei politice au dus şi duc în continuare la o slabă capacitate de negociere şi de apărare a intereselor ţării în relaţiile cu interlocutorii străini;

• Majoritatea românilor consideră că o guvernare incompetentă şi corupta, tradusă în politici greşite – indiferent de partid sau partidele care au fost la putere în ultimii 20 de ani – este cauza acestei situaţii catastrofale.

Cum putem ieşi din criza politică, economică şi morală?

Credem cu tărie că România, dacă vrea să devină „stăpână pe viitorul ei“ trebuie să adopte o „a treia cale“, una a bunului simţ, situată între dogmele discreditate ale socialism-comunismului şi iluziile seducătoare, dar discreditate de criza financiară din ultimii ani, ale capitalismului sălbatic şi corupt promovat de ideologiile neoliberale.

„Ceea ce ar fi trebuit să moară împreună cu comunismul este credinţa că societăţile moderne pot fi conduse după un principiu simplu, fie cel al planificării impuse de o voinţă autoritară, fie cel al reglării dictate de piaţă.“ (Charles Taylor, filozof canadian, în Etica autenticităţii, 1991).

Este nevoie de un set de politici bine gândite şi clar focalizate, ca şi de oameni competenţi şi integri la guvernare pentru a implementa aceste politici.

Este imperativ să se creeze o coagulare a forţelor civice şi politice de centru, care sprijină şi încurajează relaţii de asociere şi democraţia economică, în cadrul unui stat cu adevărat reprezentativ şi participativ.

Este imperativ să se restaureze rânduiala unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă, bazată pe trei valori esenţiale (cei trei D):

Devotament faţă de neam şi glie, dăruire pentru aproapele nostru;

Dreptate socială şi legalitate;

Disciplină şi responsabilitate.

 

Propuneri de politici pentru un program de transformare a României

Este imperativ să se creeze sau să se întărească un cadru instituţional în care oamenii să aibă încredere, larg recunoscut ca reprezentând interesele întregii societăţi.

Este urgent ca oamenii să recâştige sentimentul că sunt proprietari ai resurselor şi pământului ţării, că nu sunt doar chiriaşi sau pălmaşi în propria lor ţară. Prin restaurarea economiilor locale şi a capitalului local, prin stimularea prin cadrul fiscal şi subvenţii a iniţiativei antreprenoriale, prin promovarea unei largi răspândiri a proprietăţii productive, România poate şi trebuie să devină o ţară de PROPRIETARI.

1. Protejarea pământului agricol

Este esenţial ca guvernul român să protejeze terenurile agricole şi să stimuleze o agricultură autohtonă sustenabilă. Guvernul trebuie să controleze vânzarea şi proprietatea pământului agricol. Indiferent de angajamentele luate în faţa Comisiei Europene, protecţia pământurilor agricole devine esenţială pentru o strategie naţională în sectorul agriculturii. Uniunea Europeană afirmă că susţine din ce în ce mai mult o agricultură biologică în scopuri ecologice şi alocarea de fonduri CAP (Common Agricultural Policy, Pilar II) pentru dezvoltarea mediului rural. România ar trebui să sprijine aceste politici pentru Programul 2013-2020 şi să scoată în evidenţă că protecţia pământului agricol este o condiţie necesară implementării strategiei naţionale, ea însăşi în conformitate cu obiectivele UE.

Guvernul ar trebui să dea un decret conform căruia pământurile în zone bine definite ale României nu pot fi folosite pentru alte scopuri decât agricultura. Achiziţionarea de pământuri în aceste zone de către un non-rezident (definit ca o persoană care nu a locuit cel puţin 360 de zile în România în ultimii doi ani) nu este permisă, fără aprobarea unei agenţii guvernamentale, special create în acest scop. Cererile de achiziţionare şi deciziile promulgate trebuie aduse la cunoştinţa publicului. O totală transparenţă este absolut necesară.

Politici de acest gen există în Quebec şi în alte părţi din Canada, de mai bine de 30 de ani şi rămân în continuare în vigoare.

Pentru a evita concentrarea terenurilor în mâna câtorva latifundiari şi pauperizarea populaţiei locale (pe sistem latino-american) se va interzice concesionarea sau luarea în proprietate a mai mult de 500 de hectare.

2. Implementarea unei noi politici agro-ecologice

Este esenţial ca fermierilor mici şi mijlocii să li se ofere toate mijloacele pentru folosirea optimă a pământului lor, pentru propriul lor beneficiu şi al întregii ţări şi astfel să se restaureze demnitatea economică şi spirituală a satului românesc.

Agricultura României este compusă dintr-un număr foarte mare de mici ferme de subzistenţă (gospodăria ţărănească, ferma de familie), deşi 40% din pământul agricol este concentrat în 9600 de ferme mari şi foarte mari (Eurostat). Ferma de subzistenţă este de obicei văzută ca o slăbiciune. Numeroase studii au demonstrat însă că dimensiunile reduse ale fermei de familie sunt un avantaj, într-o agricultură sustenabilă de tip biologic.

Trebuie, deci, adoptate politici economice care să facă din România un Centru de Excelenţă în Europa în agricultura biologică şi sustenabilă. Statul trebuie să sprijine financiar şi tehnic fermierii mici şi mijlocii pentru accesarea fondurilor alocate în cadrul Programului Common Agricultural Policy (CAP), Pilonul II. În plus, politicile agro-ecologice trebuie să includă accesul micilor fermieri la pieţele regionale şi locale, accesul la credite şi asigurări împotriva riscurilor climaterice, cercetare şi dezvoltare în agronomie, educaţie şi sprijin pentru formarea de asociaţii (cooperative) ale fermierilor şi pentru înfiinţarea unor bănci agricole proprii.

3.   Promovarea şi sprijinirea cooperativelor agricole

Este imperativ să se demistifice concepţia actuală despre cooperative, ca o schema colectivistă de tip comunist şi să se încurajeze şi sprijine financiar, tehnic şi fiscal dezvoltarea de forme asociative (cooperative) de aprovizionare, marketing şi distribuţie în agricultură, şi nu numai.

„Cooperativele sunt un fenomen prezent în întreaga lume, cu peste 800 milioane de membri, mai mult decât dublu faţă de totalul de acum trei decenii. Numărul americanilor care sunt membrii unei cooperative, este mai mare decât al celor care deţin acţiuni la bursă.“ (M. Kelly, 2009) 

Cooperativele, prin volumul activităţilor lor, oferă fermierilor mici şi mijlocii, care rămân proprietarii pământului pe care-l lucrează, avantajele marilor fermieri în ceea ce priveşte cumpărarea de bunuri şi servicii necesare activităţilor agricole sau în ceea ce priveşte vânzarea produselor lor supermarketurilor şi altor mari reţele de distribuţie. Cooperativa le asigură fermierilor mici şi mijlocii o poziţie de „egal la egal“ în negocierile lor cu marile corporaţii din sectorul agro-alimentar!

4. Parteneriatul sat-oraş, una dintre cheile dezvoltării României

Creaţi parteneriatele sat-oraş care vor conduce la:

a) „reprofesionalizarea satului românesc“ prin importul în zonele rurale de aptitudini tehnice şi mici capacităţi industriale şi „exportul“ înapoi către zonele urbane de produse cu valoare adăugată;

b) crearea la sate a unui sistem de subcontractare cu un număr mare de ateliere mici;

c) bănci populare cooperatiste;

d) încurajarea agriculturii susţinute de comunitate (Community Supported Agiculture).

5.   Pentru o Românie verde

Este necesară transformarea României într-un „tigru verde“ al Europei prin promovarea unui model de economie civică şi dezvoltare durabilă, bazată pe noile industrii verzi; vor fi promovate, întărite şi strict aplicate legile şi cadrul fiscal care asigură echilibrul dintre dezvoltarea economică şi calitatea mediului înconjurător. „Imperativul ecologic“ trebuie să primeze în faţa „modernizarii“, „dreptului la proprietate“ şi a „maximizării profiturilor“ când acestea sunt invocate pentru a rade de pe suprafaţa pământului munţi întregi (Roşia Montană), pentru a defrişa pădurile şi distruge biodiversitatea sau echilibrul natural (de exemplu, construcţii de şosele în zonele naturale protejate, distrugerea râurilor de munte prin microhidrocentrale).

6.   Investiţi în turismul ecologic

Este necesar să se investească în infrastructura turistică şi în promovarea României, ca o oază de reîntoarcere la natură, de regenerare trupească şi sufletească. Frumuseţea deosebită a naturii, păstrarea unor tradiţii milenare, bogăţia şi diversitatea folclorică, patrimoniul cultural şi religios sunt daruri de care se mai bucură puţine ţări din lume. România trebuie să le păstreze, promoveze şi valorifice spre folosul generaţiilor de azi şi de mâine.

7.   Stopaţi privatizarea întreprinderilor de stat!

Este imperativ să se oprească toate privatizările întreprinderilor de stat şi să se îmbunatăţească şi modernizeze managementul şi guvernanţa lor. Guvernul trebuie să facă o evaluare continuă a acestor întreprinderi şi să acţioneze prompt atunci când se cuvine. CEC-ul (recapitalizat) şi Exim-Bank trebuie folosite ca instrumente ale dezvoltării economice. Ele vor fi modernizate şi eficientizate prin mutualizare, cu stipularea clară că nu vor putea fi trecute în mâini private. Poşta şi CEC-ul vor fi transformate într-o reţea de cooperative operând în franciză sub o organizaţie umbrelă; fiecare „nod“ al reţelei având o deplină autonomie bugetară şi răspunzând cerinţelor locale.

8.   Un plan strategic pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri

Este esenţial ca România să lanseze o strategie naţională şi un plan de dezvoltare dinamic, dar care să respecte cu stricteţe mediul înconjurător, pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri cu scopul maximizării valorii lor pentru adevăraţii proprietari ai resurselor, cetăţenii României.

9.   Crearea unui Fond Suveran Naţional

Trebuie evaluată posibilitatea creării unui Fond Suveran Naţional în care să se acumuleze o parte din redevenţele şi profiturile provenind din exploatarea resurselor naturale. Şi aceasta, pentru o împărţire echitabilă a veniturilor din aceste surse cu generaţiile viitoare.

10. Reclădiţi sistemele de învăţământ, cercetare şi de sănătate

Este imperativ să se investească în educaţie, cercetare şi sănătate şi să se sprijine fiscal şi tehnic crearea de forme asociative (cooperative) în educaţie (vezi universitatea Cooperativei Mondragón din Spania, una din cele mai mari cooperative din lume), sau în sănătate (Cooperative Mutual of Omaha, Health Partners HMO, ambele din SUA).

11. Implementati un sistem de remunerare care să încurajeze rămânerea în ţară a medicilor şi a altor profesionişti

Este esenţial să se calibreze sistemul de remunerare şi să se ofere şanse de dezvoltare profesională tinerilor absolvenţi de medicină, politehnică, management şi administraţie publică şi a altor categorii, cu scopul păstrării lor în ţară. Românii din străinătate vor fi atraşi înapoi în ţară prin programe preferenţiale (de exemplu, bazate pe punctaj, ca în Canada, sau pe cunoştrinţe şi educaţie, ca în SUA).

12. Creaţi şi implementaţi un sistem de impozitare echitabil şi progresiv

Este necesar să se modifice gradual sistemul de impozitare. Pentru impozitul pe venit, trebuie introdusă o scară de impozitare progresivă în funcţie de venitul personal, pentru o impozitare mai echitabilă a veniturilor şi pentru acoperirea cheltuielilor şi investiţiilor necesare relansării României pe calea prosperităţii. Taxa pe produse şi servicii (TVA), taxa care penalizează pe cei mai săraci trebuie diminuată, cu prioritate pentru produsele de strictă necesitate. În acelaşi timp, este imperativ să se mărească eficienţa colectării taxelor şi să se prevadă penalităţi importante împotriva evaziunii fiscale; trebuie mărite taxele pe profit, atunci când profitul depăşeşte profitul tipic al unei întreprinderi mici şi mijlocii.

Un studiu recent realizat de trei economişti români (Dăianu, Kallai, Lungu), arată că, în 2009, veniturile şi impozitele la bugetul statului reprezentau doar 27,9% din PIB, procent inferior celui obţinut de Serbia (35,5%), Muntenegru (35,5%), Croaţia (34,1%), Bulgaria (30,6%). În privinţa economiei subterane, studiul arăta că în anul 2010, la o economie gri de 27% din PIB, adică 139 miliarde de lei, evaziunea fiscală ar fi fost de 12,3% din PIB, din care doar taxa pe valoarea adaugată reprezintă 6,5% puncte procentuale (sursa: curs de guvernare.ro).

13. Adoptaţi o poziţie fermă în relaţia cu FMI şi UE în privinţa reducerilor bugetare şi privatizarilor; amânaţi intrarea în zona euro!

14. „Legea ne este dascăl“ (Aristotel)

În plan legislativ vor trebui luate urgent măsuri pentru:

1) schimbarea sistemului actual de impozitare, care favorizează firmele mari şi descurajează firmele mici;

2) reducerea birocraţiei în relaţia firmelor mici cu statul (raportări, aprobări, controale);

3) sincronizarea legislaţiei din domeniul firmelor asociative (cooperaţie) cu cea europeană;

4) stimularea prin lege a legării calităţii de proprietar de aceea de producător;

5) dezvoltarea unui cadru legislativ pentru intărirea IMM-urilor pe modelul Small Business Act (SBA) din SUA sau pe formulele propuse de UE.

În ceea ce priveşte companiile mari care activează în România, o economie a proprietarilor impune participarea nemijlocită a lucrătorilor la beneficiile create de produsul muncii lor. Se impune, prin urmare, în perspectiva imediată, dezvoltarea unor soluţii legislative pentru programe de participare la beneficii şi acordarea de acţiuni la aceste companii după modelul ESOP (Employee Stock Owership Plan) dezvoltat în SUA.

15. Întăriţi familia, opriţi declinul demografic!

Economia civică pe care o propunem nu mai tratează familia drept un element neesenţial, de multe ori chiar stânjenitor, ceva ce ţine de „orele de după muncă“, nu îi mai relativizează importanţa şi nu o mai batjocoreşte prin inacceptabile lărgiri de sens, ci o repune în drepturi şi în stima care i se cuvine. În ultimii douăzeci de ani, atât statul cât şi sectorul marilor companii au încovoiat spatele familiei, unul cu impozite, tăieri de salarii şi hărţuieli birocratice, celălalt cu ritmuri epuizante de muncă şi tratarea de multe ori a salariatului român ca pe un „sclav pe plantaţie“. Nu-i de mirare că asistăm în prezent la un declin demografic catastrofal. Acest declin va putea fi stopat, măcar parţial, prin „adoptarea şi aplicarea unei politici de populaţie pe termen lung şi foarte lung“ (Vasile Gheţău) şi restaurarea unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă.

Dr. Mihaela Fîrşirotu

Dr. Ovidiu Hurduzeu

Preluat de la Centrul pentru o Românie Integră şi Prosperă

GĂINARII DIN CULTURĂ. OMUL ŞI CARICATURA

Un găinar, un şmecher şi un plagiator

Intre un găinar, un şmecher şi un plagiator nu există nici o diferenţă ontologică. Acelaşi tip uman, acelaşi caracter, aceeaşi personalitate. un hoţ ordinar. Primii doi acţionează în lumea toată, cel de-al treilea în cultură. Însă, dintre cei trei, plagiatorul este cel mai periculos, mai perfid, insinuant şi criminal individ, mult mai inteligent decât ceilalţi, mult mai agresiv. Impostorul prin excelenţă. Unul fură lucruri, altul fură bani prin diverse căi iar plagiatorul fură idei, teorii, le bagă într-o carte pe care primeşte un premiu, cum a făcut Patapievici. Devine cineva, ocupă o funcţie publică, câştigă bani mulţi, cum a făcut Patapievici. Ajunge în funcţii cheie, ia decizii dezastruoase pentru imaginea României în lume, cum a făcut Patapievici.
Paradoxal este că închisorile sunt pline doar de şmecheri şi găinari. Nu am văzut nici un plagiator la zdup, acolo unde îi este locul. De ce ? Pentru că furtul lui, deşi este constatat, nu poate fi evaluat în bani. Hoţii ajung la închisoare pentru un prejudiciu cert, găina vecinului sau 54 miliarde ca în cazul lui Năstase. Prejudiciul adus de Patapievici este incomensurabil şi neputând fi evaluat criminalul este în continuare liber. Poţi estima prejudiciul adus imaginii României în străinătate, prin promovarea în expoziţii a unor lucrări pornografice semnate de nişte indivizi care se pretind artişti? Nu. Pentru că nu există norme de evaluare a unui prejudiciu moral. Şi chiar dacă noi le cunoaştem, acestea nu au valoare de lege scrisă. Se poate însă estima prejudiciul material adus României prin angajarea unui plagiator ca Patapievici, premiile primite, salariul încasat. Doar că o parte din vină revine şi angajatorului şi implicit lui Băsescu care nu a verificat ,,opera,, candidatului la angajare. In consecinţă, se poate vorbi de o neglijenţă în serviciu a angajatorului. Plagiatorul scapă din nou. Legea dreptului de autor nu este bine întocmită şi şmecherii din cultură ştiu asta. Fură de sting!

Un furt perfect

Plagiatorul se scuză prin amestec aşa cum lotrul amestecă oile furate cu cele din turma proprie. Şi chiar dacă oile furate sunt mai ortomane şi sunt înregistrate în ograda altuia, el o ţine până în pânzele albe că sunt ale lui, că doar oaie cu oaie seamănă. Doar că aici e diferenţa colosală. Ideile şi teoriile sunt produse umane şi amestecul de  creier, personalitate şi cultură  care le produce este unic  prin toţi parametrii săi. Prin urmare şi ideile  sunt unice, cel mult înrudite, dar rămân unice, la fel ca omul care le-a creeat. Nu poţi fura o idee cu scuza că şi tu ai gândit la fel sau că a fost o eroare în aparatul critic. Este ca şi cum ai spune că oile furate arată ca oile tale şi că poarta nu a fost bine închisă. In ştiinţele exacte, ca urmare a unor experimente similare, se poate ajunge la aceleaşi concluzii sau opinii. Dar în ştiinţele umaniste procesul este aproape imposibil.

Soarta ideii într-o lume materială
In lumea noastră materială, ideile şi teoriile nu sunt estimate la adevărata lor valoare. Este evaluată doar munca individului care le produce, timpul de lucru, indicii de performanţă raportat la un salariu mediu pe economie. Sunt trecute cu vederea exact produsele pentru care ar trebui plătit. Se ia în consideraţie, cel mult, cartea ca atare, dar nu şi ideile şi teoriile din ea. Lui Patapievici i se trece în activitatea ICR, participarea României la Bienala de Artă  de la Veneţia. Dar niciunde nu există nişte norme clare de evaluare  a ,,operelor,, expuse acolo.
De aceea, zic, că plagiatorul este însuşi omul fărădelegii. Nu-l opreşte nimic, nici conştiinţa sa, nici legile umane şi lăsat în sălbăticia lui devine din ce în ce mai periculos. Cazul Patapievici şi evoluţia antiromânească a ICR sunt ilustrative. Doar un om fără pic de conştiinţă, care a furat fără scrupule, lăsat în nemernicia lui putea să gireze o orgie scabroasă cum a fost expoziţia României la Bienala de la Veneţia, 2011.
Aceşti viermănoşi urcaţi pe trepte necinstite ajung culmea îngâmfării. După ce, în urma scandalului ,,România Medievală,, i-am cerut lui Patapievici demisia de onoare printr-o postare pe blogul meu, individul nici măcar nu a reacţionat, cel puţin din respect pentru cei o mie de oameni care semnaseră petiţia împotriva proiectului sus-numit. A reacţionat însă cu toată duşmănia lui antiromânească atunci când a simţit că i se clatină scaunul.

Omul şi caricatura

Sunt convinsă că Patapievici este mult sub nivelului uman al unui găinar sau al unui şmecher de provincie. Să vă dau un exemplu. La un moment dat, o maşină scumpă, părea un Mercedes, care mersese paralel cu mine începe să unduiască încet în faţa mea. Era sub viteza de care am nevoie, cel puţin 20 km/h, să îmi ţin echilibrul pe scuter. Când m-am angajat în depăşire mi-a tăiat calea. Nu puteam opri în plin trafic. M-a ţinut Dumnezeu zdravăn şi l-am depăşit dezechilibrându-mă puternic şi julindu-i maşina. La prima intersecţie când voia să facă dreapta i-am ieşit puţin în faţă şi i-am tunat un ,, Te duc la poliţie pentru violenţă în trafic!,, Probabil că am fost convingătoare. Ajung la Poliţie cu nărăvaşul după mine. Eu ca să scriu ce am păţit, el ca să ne înţelegem. Ne ţigănim un sfert de oră. Ni se pune fiola. Nici unul nu băuse nimic. Asta era starea noastră normală.
Suntem aşteptaţi să dăm declaraţii şi… renunţ. Mi se făcuse milă de el. Ne descoperim consăteni, copilărisem în acelaşi oraş. Şmecherul era… om. Şi-a recunoscut greşeala, şi-a cerut scuze. ,,Nu pari femeie de la ţară! Înţelege! Tu n-ai greşit niciodată?,,. Băiatul era un damblagiu. M-a văzut pe scuter şi probabil voia să-mi prezinte maşina lui, şi din spate şi din profil, în plin trafic.
Niciodată Patapievici nu şi-a recunoscut plagiatul, adică furtul. Niciodată Patapievici nu a cerut iertare României pentru imaginea proastă pe care i-a creat-o, nu o dată, ci de multe ori. Şi această imagine negativă implică un risc. Niciodată Patapievici nu a dat nici o explicaţie cu privire la indivizii dubioşi pe care i-a promovat sub denumirea de artişti. Deşi presa a reacţionat, oamenii de cultură au cerut explicaţii, Comisia de Cultură a Senatului s-a autosesizat. Nesimţirea lui Patapievici nu poate fi explicată în termeni omeneşti. Dacă Patapievici nu e om, poate fi orice, chiar şi o caricatură.
Intre şmecherul de provincie şi Patapievici, pe lângă latura umană, mai este o deosebire fundamentală. Şmecherul făcuse trei ani de puşcărie pentru scandal cu arme de foc într-o discotecă. Plătise, deci! Patapievici nu a făcut nici o zi de arest pentru scandalurile repetate în care a implicat imaginea şi demnitatea unei ţări întregi. Adică, în România se face închisoare dacă te baţi în discotecă dar nu se întâmplă nimic dacă un descreierat trimite pe banii noştri, ai tuturor, nişte exhibiţionişti să reprezinte România la Veneţia. De ce Patapievici are voie să facă tot ce-i trece prin papion şi un şmecher nu are voie să facă ce vor muşchii lui? Pentru că în România nu se ia în discuţie crima prin cuvânt, lovitura prin idee, adică acea lovitură la sufletul nostru, idealurile, cultura noastră.

Lucrurile nu pot rămâne aşa. Noi cu onoarea pătată, banii păpaţi de ICR şi caricatura liberă pe motiv că nu e om şi că prejudiciul şi riscul nu pot fi evaluate. Singura modalitate este aceea ca toţi împreună şi fiecare în parte să îl acţionăm în justiţie pe Patapievici pentru atac la demnitatea naţională.

SPRIJINIŢI RIDICAREA MĂNĂSTIRII MARTIRILOR DE LA CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ

Va anunţăm ca s-au schimbat conturile în care puteţi face donaţii pentru construcţia noii mănăstiri de la Poarta Albă, ce se va ridica pentru pomenirea victimelor de la Canal.
Conturile sunt următoarele:

RO78 UGBI 0000 4020 06073 RON
RO71 UGBI 0000 4020 06074 EUR
RO68 UGBI 0000 4020 06075 USD

deschise la Garanti Bank S.A.,
Agentia Tomis, Constanţa
de Mănăstirea “Duminica tuturor Sfinţilor Români”, Poarta Albă

Rugăm pe cine are posibilitatea să afiseze banerul de mai sus pe propriul site.
Mulţumim şi Dumnezeu să vă răsplătească.

Preluat de la APOLOGETICUM

TIRURILE LUI BĂSESCU

            In perioada când Băsescu devenise ministru al transporturilor a rostit un discurs pe care nu-l voi uita niciodată.  Era şi ceva personal. Tatăl meu lucrase zeci de ani la CFR  şi compusese mii de trenuri de marfă. Se lucra continuu. Nici timp de masă nu aveau. Indiferent de starea vremii, de caniculă, viscol sau zăpezi grele, mii  de vagoane erau compuse în trenuri spre  sute  de direcţii.  Transportul de marfă mergea bine. De fapt, o economie puternică nu poate exista fără transporturi bune şi ieftine. După ce România a devenit independentă în 1877 a început construcţia de căi ferate, mai ales în zonele cu potenţial economic. Prin 1930, Cooperativa Agricolă ..Unirea,, din Slobozia alimenta cu cereale regimentele din aproape toată ţara, de la Cernăuţi  până la Oradea, Braşov şi Bucureşti.  Marfa ajungea în timp record pe calea ferată. Şi repet, era vorba de anii 1930!

Doar Băsescu avea altă opinie.  Voia  reorganizarea, de fapt aproape desfiinţarea transportului de marfă pe CFR. Măsura era justificată, în opinia lui,  de costul mare al acestui tip de transport. Se pare că este singura lui justificare când e vorba de desfiinţat ceva.  Costul mare! Propunea transportul mărfurilor cu maşini pe şosele. Şi aşa garnituri întregi de cale ferată s-au mutat în tiruri şi au împânzit reţeaua rutieră. Zi şi noapte, tiruri de zeci de tone fiecare,  circulă pe şosele, de regulă cu două benzi, alături de maşini personale, maşini de firmă, motociclete, biciclete, căruţe. E un adevărat haos. Consecinţele sunt dezastruoase şi asta pentru că:

1)      Reţeaua  rutieră nu era  şi nu este nici acum pregătită să asigure transportul de marfă la nivel industrial. Infrastructura nu era adecvată transportului de marfă,  ci de călători. In consecinţă şoselele sunt găurite, vălurite, aglomerate. Întreţinerea lor anuală costă mult mai mult decât ar fi costat reorganizarea performantă a trasportului de marfă pe calea ferată, în cazul în care această reorganizare s-ar fi impus.

2)      Nesiguranţa pe şosele a crescut dramatic. Tirurile conduse de şoferi obosiţi, extenuaţi, produc mii de accidente.

3)      Dependenţa României  de preţul carburantului este mult mai mare. Practic, toată economia ţării, atâta câtă mai este, se mişcă pe şosele.

4)      Economia subterană a înflorit. Vagoanele de marfă erau  înregistrate şi  sigiliile verificate aproape în fiecare staţie. La o adică, se făcea comisie şi se verifica şi marfa. Nimic necurat nu trecea. Cine mai verifică azi  miile de tiruri care circulă zilnic pe şosele? Şi ne mai mirăm de ce containere întregi de chinezării sunt vărsate fără acte pe pieţele româneşti şi de aici, europene.

Interesant este că Băsescu a ţinut cu dinţii ca Ministerul Transporturilor să fie mereu sub tutela lui, fie prin oameni de partid sau de încredere.

Corelând  bulversarea transportului de marfă CFR cu dispariţia flotei rezultă că Băsescu a dezorganizat de fapt transportul de marfă din România, exact în perioada când economia ţării trebuia reorganizată. Doar că probabil nici nu intenţionau reorganizarea economiei, ci distrugerea ei.

Părerea mea personală este că  Băsescu ne-a costat prea mult. Sincer!  Dacă Occidentul are o părere bună despre el  ,,să şi-l ieie ,, . Il dăm pe degeaba!

DESPRE CREȘTINISMUL DE ACUM O MIE DE ANI ( II)

BARIERA INTERPRETĂRII sau despre cum se scrie istoria azi

Dr. Emilia Corbu

Odată trecuți de barierea surselor, istoricii și arheologii care beneficiază fie de surse documentare fie de descoperiri arheologice importante se confruntă cu o altă problemă la fel de costisitoare ca și prima și anume: interpretarea datelor istorice. Fie că este vorba de cronici, izvoare cartografice, diplome etc. se impune traducerea corectă și încadrarea cronologică, în egală măsură dependente de abilitatea lingvistului de a oferi cea mai bună variantă de traducere sau a istoricului de a data corect manuscrisul, cunoscut de multe ori din traduceri târzii. In cazul documentelor bisericești, care au beneficiat de un regim aparte de păstrare și transmitere, problema este parțial rezolvată. Dar, de regulă, acestea reflectă doar creștinismul oficial, Biserica văzută dinspre ierarhie spre popor. Completarea lor cu date reale din viața creștină de zi cu zi este esențială. In acest sens arheologia oferă date despre arhitectura vechilor biserici, despre viața creștină cotidiană reflectată de diverse artefacte cu semnificație creștină (piese de cult, cruciulițe). Cercetarea necropolelor permite stabilirea apartenenței religioase a unei comunități. Teoretic lucrurile sunt foarte limpezi. Practic, interpretarea și atribuirea lor nu este deloc ușoară.
Să luăm, de pildă, clădirile bisericilor. Constatăm că se încadrau tradițiilor locale specifice zonei. De pildă, pe areale largi din stepa euroasiatică, bisericile erau construite din lemn și din acest motiv, al perisabilității lemnului, s-au păstrat doar cele mai recente, din secolul XVIII. D-abia în secolul XIX încep să se ridice biserici de zid inclusiv în aceste zone și mai ales la sate.
Însă bisericile sătești erau uneori așa de bine integrate arhitecturii regiunii încât istoria înregistrează existența bisericilor-bordei care nu se deosebeau de bordeiele obișnuite decât prin dimensiuni. Dacă această practică nu ar fi viețuit până în secolul XIX, în unele sate din Oltenia și Muntenia și nu ar fi fost consemnată de etnografi, nici un arheolog nu ar fi bănuit că bordeiele mai mari ar putea fi vechi biserici. Cu atât mai mult cu cât dezafectarea unei vechi biserici era însoțită de multe ori de recuperarea materialului lemnos și a întregului inventar. Așa că, pământul mai păstrează doar o groapă și istoria nu înregistrează oficial nimic.
Biserici din zid, construite după tradiția bizantină, erau ridicate cu precădere în orașe, dovadă prezența lor și în cetățile bizantine din Dobrogea secolelor X-XI. Nevoia de piatră și fier din evul mediu a dus la distrugerea acestora imediat după dezafectare. Așa se face că, din aceste construcții impunătoare la vremea lor, au rămas doar fundațiile. Reconstituirea lor este, iarăși, viziunea unor arhitecți și istorici.
In fine, ne așteptăm ca necropolele să ofere argumente indubitabile. Din păcate, pentru culturile arheologice de acum o mie de ani, lucrurile nu sunt foarte limpezi. In primul rând că a fost o perioadă marcată de migrații. In al doilea rând că era o perioadă marcată de războaie interreligioase. A fost vremea marii expansiuni islamice împotriva creștinismului. In al treilea rând, cele trei religii monoteiste cunoscute în perioadă: creștinismul, islamismul și iudaismul practică același rit funerar, adică inhumația. Și, același ritual funerar și anume lipsa inventarului. Singurele indicii rămase la îndemâna arheologilor țin de forma gropii, orientarea scheletului și poziția brațelor individului inhumat. Nu știm dacă aceste indicii cunoscute azi au funcționat exact și în vechime, dacă creștinii erau așezați cu picioarele spre răsărit și musulmanii spre Al-Quibla. Cât despre necropolele khazare de credință iudaică nu se cunosc foarte multe, dat fiind că în faimosul Imperiu Khazar trăiau în comunități separate slavi, sarmați-târzii (alanii), bulgarii-vechi și populații turcice și cu excepția slavilor, toți practicau inhumația. Diferența era că aveau un ritual specific și inventar destul de bogat, uneori.
In consecință, de multe ori atribuirile confesionale țin și de situația administrativă a timpului. În arealele aflate sub influența Imperiului și culturii bizantine și în corelație cu alte descoperiri din zonă, necropolele cu morminte de inhumație orientate cu capul la vest și picioarele la est sunt atribuite creștinilor.
Dar nu doar necropolele ci și o serie de descoperiri din așezări pot oferi date importante. De pildă, în cetatea Dinogeției (com. Jijila, jud. Galați) într-unul dintre cele câteva sute de bordeie cercetate au fost găsite cinci victime umane. Au ars în bordeiul care s-a prăbușit pe ei, probabil într-unul din atacurile pecenege din prima jumătate a secolului al-X-lea. La gâtul copilașului de doi ani se afla o cruciuliță din bronz. Și așa o descoperire măruntă atestă o familie creștină.
Un alt impediment în calea cercetării îl constituie existența necropolei ca atare. Cimitire au fost descoperite doar în cetăți și mai ales în zonele de câmpie. Nu știm aproape nimic despre cimitirele satelor din munte sau de deal. Este posibil ca acestea să nu fi avut cimitire obștești. Până la începutul secolului XX mai existau în România circa 200 de sate care nu aveau cimitire obștești. Morții erau îngropați la hotarul moșiei fiecărei familii într-un loc numit ,,La Morminți, sau ,,La pograde,,. Se mai știe că o lege cu privire la obligativitatea cimitirelor obștești a fost dată d-abia în timpul lui Cuza, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acele mici necropole de familie risipite pe toate hotarele sunt aproape imposibil de detectat arheologic. În consecință, aria de cercetare se restrânge semnificativ pentru areale întregi.
Nenorocirea face ca necropole din zonele de câmpie și mă refer la cele de incinerație să fie distruse chiar în zilele noastre. Incinerația a fost practicată până în secolul X, de-a lungul mai multor epoci istorice și culturi, începând cu cultura geto-dacă și sfârșind cu cultura veche-românească. Nu mai intru în discuțiile ample cu privire la atribuirea confesională a acestora, dacă erau sau nu creștine. Rămân doar la aspectul practic. Ritualul practicat în acele timpuri prevedea ca urnele să fie foarte aproape de suprafața solului. Așa se face că unele erau îngropate între -0,15-0,40 m de la suprafața actuală a solului adică la adâncimea unei arături normale.
Extinderea haotică a agriculturii în timpul comunismului a făcut ca și aceste ,,locuri rele,, (cum erau numite în tradiția populară și prin urmare ocolite) să fie arate și semănate. Sesizarea la timp a arheologilor a dus la salvarea unora, cum ar fi cele de la Bratei din secolele VI-VII, adică exact dintr-o perioadă slab documentată istoric. În multe cazuri s-au păstrat doar mormintele cu groapă și urnă aflate la adâncimea de -0,40-0,60 m. Și în acest caz istoria va înregistra doar o parte din necropolă, fără a mai ști vreodată cum arăta și ce evoluție a avut cimitirul în întregimea lui.
În concluzie, interpretarea izvoarelor istorice este aproape întotdeauna limitată la stadiul actual al cercetărilor și de ce nu, la documentarea, inspirația și abilitatea istoricului.

Publicat în ATITUDINI, NR.23, IUNIE, 2012

DESPRE DURERILE OAMENILOR (II). VRAJBA ÎN CASĂ

Din volumul părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copii născuţi în lanţuri, Credinţa Strămoşească, 2004, p.111

II. Vrajba în casă.

Ascultaţi pricinile pe care le au şi apoi ce să facă, pentru ca să nu le mai aibă. Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate.

  1. Neapărat vine vrajba în casă atunci când căsă­toria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea.
  1. Mai vine, apoi, dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă, sau fără cununie bisericească. Este un prim păcat, pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea, toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunt aşa.
  1. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe dia­volul, care le face acest lucru.
  1. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a mă­ritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsă­torie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavo­lului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă şi cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă părinţilor cu sfatu­rile când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii.

5.  Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18,19 ani fata lor este văduvă (sau divorţată – n.ed.) şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa de tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea. Această mare diferenţă de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască: au dat un sfat prost.

6. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu . Fiindcă dacă nu le păzesc pe acestea, păzesc pe diavolului, şi nu pot să aibă linişte.

7. Din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. Plini de fiere fiind, se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. Aşa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e  la locul ei, îi sare în cap celuilalt.

8. Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. Dar soţii cum desfrânează când sunt legiuiţi? Aşa e, căci nu mai ţin seamă de miercuri, de vineri, de le postului şi de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.