Vreme de 30 de ani, până în 2007, am fost membru al Comisiei Naţionale de Arheologie (CNA) şi, în această calitate, am participat la toate dezbaterile care priveau strategia dar şi proiectele concrete ale cercetării şi protecţiei monumentelor şi siturilor arheologice din România. Am fost singurul membru al CNA care în decembrie 2003 a votat împotriva descărcării de sarcină arheologică a Masivului Cârnic şi a altor situri, care ar fi însemnat distrugerea celor mai valoroase urme ale mineritului roman de la Roşia Montană, anticul Alburnus Maior, prin implementarea proiectului de exploatare minieră la zi (open pit) propus de RMGold Corporation. Am apărat această cauză în faţa Curţii de Apel din Alba Iulia, care a anulat decizia păguboasă a CNA (iarna 2004), iar în august 2006 am depus la Ministerul Mediului o contestaţie analizând în detaliu impactul dezastruos al proiectului minier asupra patrimoniului arheologic, aşa cum rezulta din Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIA). Cunosc noua documentaţie depusă de RMGC la Ministerul Culturii în 2009, pe baza căreia CNA şi inspectoratul judeţean de cultură Alba au emis în vara 2011 o nouă decizie de descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Cârnic. Cu un an înainte (iulie 2010) semnalasem ministrului Culturii, dl Kelemen Hunor, observaţiile mele critice detaliate asupra acestei documentații, cum se vede fără efect.

Documentaţia produsă de RMGC, respectiv de firme, instituţii sau persoane individuale care au fost plătite de Companie, trebuie evaluată critic, comparată/confruntată cu realitatea actuală din teren, cu înregistrările tehnice făcute de arheologi şi cu publicaţiile ştiinţifice apărute de-a lungul timpului, în special în ultimele 3-4 decenii. Această comparaţie, făcută cu profesionalism, dar mai ales cu obiectivitate şi respect pentru adevăr, ne duce inevitabil la concluzia că, căutând cu disperare să înlăture orice impediment obiectiv şi legal aflat în calea proiectului minier, în cazul nostru existența patrimoniului arheologic de valoare universală şi legislaţia naţională şi europeană care îl protejează, RMGC a dezvoltat şi pus în practică o strategie agresivă de propagandă şi Public Relations care se foloseşte frecvent de minciună, fals şi diversiune.

Last but not least, informaţii făcute publice în ultima vreme ne determină să vorbim şi de adevărate fapte de corupţie, implicând într-o formă sau alta cumpărarea unor voci şi atitudini destinate influenţării mediei şi opiniei publice, în ultimă instanţă influențării factorilor politici de decizie în favoarea proiectului minier şi împotriva celor ce îl contestă. Cel mai ilustrativ este cazul aşa-zisului „Grup independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană” compus din opt universitari, care începând din febrarie 2011 s-au întrunit în cinci „sesiuni” finanţate de RMGC (chipurile sprijin logistic) pentru a declara, contra evidenței și a bunului simț, că proiectul minier de la Roșia ar fi cea mai bună oportunitate de salvare a patrimoniului arheologic și nu ocazia directă a distrugerii sale masive. Explicația acestei atitudini stranii o găsim în declarațiile unor membri ai grupului, care au recunoscut în presă că sunt remunerați pentru „expertiza” pusă la dispoziția Companiei. Care a fost prețul plătit de companie, care a făcut ca trei membri ai Academiei Române (între care Răzvan Theodorescu, fostul ministru al Culturii care a semnat prima descărcare de sarcină a Masivului Cârnic în ian. 2004) să se desolidarizeze de poziția critică, repetat declarată, a Academiei, nu știm. Știm, în schimb, că descărcarea de sarcină care sacrifică Masivul Cârnic cu cei 4 km de galerii romane, unice în Europa, i-au adus Ministerul Culturii promisiunea sponsorizării de către RMGC cu importanta sumă de 75 milioane dolari USA. De la coruperea individuală a academicienilor „independenți” , deveniți mercenari ai Companiei, la corupția instituționalizată a Ministerului Culturii nu a fost decât un pas (să ne amintim că, cu câțiva ani înainte, premiile profesionale acordate de același minister unor oameni de cultură și de știință au provenit tot din banii oferiți de același generos sponsor !!). Să mai adăugăm că, cum era de așteptat, mass media – mai ales televiziunile, începând chiar cu postul public TVR, s-au dovedit și ele sensibile la banii plătiți cu dărnicie mai ales în acest an de Companie pentru publicitate comercială, difuzând materialele de dezinformare și propagandă mincinoasă, de un jalnic nivel jurnalistic, menite să îndepărteze opinia publică de la cunoașterea impactului distrugător al proiectului și să acrediteze ideea unor beneficii reale și durabile pentru întreaga Românie. În cel puțin un caz Consiliul Audiovizualului a trebui să intervină pentru oprirea unor materiale care mistificau grav realitatea.

Campania de diversiuni a RMGC se întemeiază în egală măsură pe minciuni directe și pe minciuni prin omisiune, pe care le regăsim atât în documentele înaintate de Companie autorităților de stat, cât și în cele destinate publicului larg. De observat în primul rând campania de minimalizare a importanței patrimoniului arheologic de la Roșia, atât din punct de vedere muzeistic, cât și din punct de vedere al cunoașterii științifice și aceasta în ciuda chiar a valoroaselor cercetări și descoperiri făcute în ultimii 10 ani de arheologii români în perimetrul suprapus de amprenta proiectului minier și (în subteran) de cei francezi de la Toulouse, cu finanțarea RMGC. Această finanțare nu a fost însă un act de generozitate al viitorului posibil investitor în favoarea științei, ci implinirea obligației legale de a finanța săpăturile arheologice preventive menite să ducă sau nu, după caz, la descărcarea de sarcină arheologică – precondiția avizului de mediu. Descoperirile prilejuite de aceste cercetări atât la suprafață (cele 4 sanctuare romane din Valea Nanului, edificiul cu hipocaust de la Carpeni, peste 1400 morminte ale coloniștilor illiri, inclusiv incinta funerară de la Hop-Găuri), cât și în subteran în masivele Cârnic sau Orlea (galerii coborâtoare cu trepte, camere cu pilastru central, instalație de evacuare a apei din subteran ) dovedesc, contra dorinței investitorului, importanța excepțională și necesitatea imperativă a conservării marelui sit roman pentru cercetarea sa sistematică, exhaustivă, și păstrarea sa în memoria colectivă a cetățenilor României și ai Europei. Un exemplu de șantier minier roman cu valoare de unicat, pus în valoare de cercetătoarea franceză Beatrice Cauuet, îl constituie „marea rețea” din Cârnic, compusă din galerii cu o lungime de 2750 m și o suprafață de 13600 mp, străbătând masivul între cotele 921 și 1019 m, deci o diferență de nivel de 98 m. Dorind exact contrariul, pentru a se da liber exploatării miniere profitabile, documentele RMGC practică în mod sistematic și fără o minimă decență minimalizarea impactului distructiv al proiectului minier pe suprafața cerută spre concesionare de 4282 ha. Acest impact va afecta în special zona centrală a viitoarei exploatări, de cca 1000 ha, în care este dispusă marea masă a obiectivelor arheologice romane la suprafață și în subteran, cunoscute sau încă necunoscute, cum ar fi așezările civile și drumurile romane, dar unde urmează a se concentra practic toate activitățile și amenajările cu caracter distructiv ale plănuitei exploatări miniere: cele 4-5 cariere deschise, haldele uriașe de steril, uzina de prelucrare, lacul de decantare, depozite, drumuri industriale etc. O consecință ireparabilă a proiectului minier va fi și distrugerea peisajului cultural, modelat prin viețuirea și exploatarea umană a zonei timp de aproape 2000 de ani, care va fi înlocuit de un peisaj artificial, fără cele patru masive în jurul cărora s-au dezvoltat așezările romane, înlocuite acum de mari excavații, eventual umplute cu apă sau rocă sterilă.

Propaganda RMGC, răspîndită pe toate căile, trece sub tăcere efectul distructiv amplu, cvasi-total, al proiectului, care nu poate fi în nici un fel pus de acord cu dezideratul protejării efective, integrale, a sitului istorico-arheologic Alburnus Maior. Un compromis între Compania care vrea să exploateze cu profit maxim aurul de la Roșia prin metoda open pit şi prin folosirea masiva a cianurilor si cei care vor sa salveze integral patrimoniul arheologic încă existent in teren – nu este posibil. Disponibilitatea aratată de companie ocazional, mai ales in actuala campanie de propaganda, de a contribui la salvarea si restaurarea unor monumente si de a sustine dezvoltarea unui turism cultural local, ca solutie complementara mineritului, reprezinta doar o diversiune, o manevra tactica, menita a face față argumentelor critice ale opozanților ecologiști si ale celor ce cu adevarat vor sa salveze patrimoniul arheologic. Proiectul RMGC continea încă din 2005-2006 un așa-zis „Plan de management al patrimoniului cultural”, un document demagogic care prevedea nu mai puțin de 116 proiecte de importanță secundară sau nulă. Să amintim că drept preț al distrugerilor planficate, în primul rând în Cârnic, acest plan propune ca „monedă de schimb” protejarea unor monumente de importanță secundară izolate, rătăcite, printre cariere, halde și instalații, precum mormântul circular de la Hop-Găuri, lucrările miniere din Piatra Corbului, galeria Monulești sau ruinele de la Carpeni. Din bugetul promis de 25 mil USD, 8 milioane trebuiau să slujească la construcția replicii gen Disneyland a unei galerii miniere romane la suprafață. Astăzi, în încercarea de a cumpăra bunăvoința Ministerului Culturii, Compania a mărit oferta sa de finanțare a lucrărilor de patrimoniu la 75 mil USD și, drept urmare, a obținut certificatul de descărcare arheologică, deci aprobarea exploatării și distrugerii masivului Cârnic cu ansamblul lucrărilor miniere romane de excepţie pe care le adăpostește. Ne putem însă întreba dacă în condițiile desființării masive a siturilor și monumentelor arheologice, a înlocuirii peisajului cultural bi-milenar cu unul „selenar”, generat de brutala exploatare minieră, oferta bănească demagogică a RMGC mai poate avea un folos real la Roșia Montana, unde eventualii vizitatori vor mai întâlni în principal doar „fantoma” târgului de altă dată, machete la scară naturală sau redusă și reconstituiri 3D de monumente, colecții de piese arheologice scoase din contextul lor originar și, poate, câteva fragmente de situri păstrate izolat.

Se înmulțesc astfel indiciile privind folosirea unor mijloace și căi incorecte, chiar a corupției la nivel individual sau instituțional, de care RMGC abuzează fără teamă, pentru a obține cu orice preț ridicarea tuturor restricțiilor legale privind protecția mediului natural și a patrimoniului arheologic de la Roșia Montană. Personal cred că acest comportament al Corporației încalcă legile și normele morale naționale și internaționale, care și în România ar trebui să guverneze o dezvoltare economică durabilă, fără a genera riscuri intolerabile pentru patrimoniul natural și cultural al zonei. Pentru acest motiv îmi permit să sugerez onoratei delegații a Comisiei de petiții a Parlamentului European o analiză aprofundată a cazului Roșia Montana, respectiv a măsurii în care acțiunile RMGC și ale Statului Român sunt conforme cu aceste legi și norme la nivelul UE.

*******

Prof. dr. Mircea Babeș este un arheolog profesionist cu o experienţă de 50 de ani în cercetare şi de 10 ani ca profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti. Este cercetător în cadrul Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române începând cu anul 1964 iar din 1996 este profesor titular de arheologie la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti. Scrisoarea de mai sus a fost adresata, luna aceasta, Comisiei de petitii a Parlamentului European, care a pus în dezbatere situația din Roșia Montană în urma petițiilor depuse de doi cetățeni români, Sorin Jurca, locuitor din Rosia Montana si membru fondator al fundatiei culturale cu acelasi nume și Octavian Voiculescu de la Asociatia oamenilor de stiinta romani Ad-Astra. O primă dezbatere asupra Rosia Montana a avut loc in PE la inceputul lunii octombrie (mai multe amanunte aici) iar la sfarsitul saptamanii trecute, o delegatie a Comisiei de petitii din PE s-a deplasat in Romania pentru a se documenta pe marginea cazului, urmand ca discutiile sa fie reluate.