Intr-o recentă întâlnire a părintelui Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedu, cu Vladimir Putin, egumenul a cerut sprijinul Rusiei pentru ieşirea Greciei din criză. Părerea mea. Personal găsesc că a fost o măsură corectă de vreme ce FMI-ul a luat bani împrumut tot de la Rusia. De ce să fie plătite două dobânzi, una Rusiei şi alta FMI? Mai multe la PELERIN ORTODOX
Utilizare Aceste cuptoare erau utilizate în special pentru prepararea hranei. La Dridu, într-un cuptor, a fost descoperit un măgar întreg. La Vlădeni–Popina Blagodeasca în faţa cuptorului nr. 2 se găseau mai multe oase de animale, iar pe vatră se aflau coji de ouă. In detritusul din gropile cuptoarelor s-a descoperit şi un inventar ceramic variat, inclusiv pe vatra cuptorului ceea ce presupune prepararea hranei în vase. Dar nu este exclusă utilizarea lor în scop meşteşugăresc aşa cum sugerează un cuptor de la Brăneşti-Vadul Anei. Din punct de vedere istoric însă aceste cuptoare nu sunt specifice doar secolelor pe care le analizăm aici ci apar şi în secolele anterioare. In aşezare de la Băneasa-pct. ,,La Stejar,, s-a găsit un cuptor cu cinci vetre, interpretat ca fiind un bordei cu două faze şi cinci cuptoare. Dup[ desenul publicat pare mai degrabă a fi două cuptoare care intersectează un bordei mai vechi (fig.3). Despre perpetuarea tradiţiei acestor cuptoare şi în secolele XI-XIII nu prea avem multe date deoarece stadiul cercetărilor este de parte de a fi mulţumitor. Este posibil ca o parte din complexele cercetate la Ostrovu Mare, km.875, să fie cuptoare deoarece existenţa unor bordeie cu cuptor cotlonit în perete este improbabilă pentru secolul XII-XIII . Relevanţa istorică şi arheologică Deşi arheologii nu le-au acordat mare importanţă fiind considerate banale şi ca aparţinând de la sine culturii respective, totuşi nu este chiar aşa. La o analiză mai atentă se dezvăluie o întreagă problematică. I. In primul rând relaţia dintre cuptoare şi locuinţe: 1. Nu în toate cazurile arheologii au stabilit foarte clar relaţiile stratigrafice dintre cuptoare şi locuinţele din jur. Unele cuptoare aparţin unei faze diferite de locuinţe. Este cazul cuptoarelor de la Vlădeni –Popina Blagodeasca, unde toate intersectează bordeie mai vechi reutilizate ca groapă de acces (fig.4). Tot ca aparţinând unei alte faze trebuie interpretate cuptoarele foarte apropiate de unele locuinţe(de pildă la Dridu), unde distanţa mică constituia un eventual pericol de incendiu pentru locuinţă. Acelaşi lucru se observă şi la Dionogetia .Prin urmare se ridică întrebarea unde sunt locuinţele din faza în care aceste cuptoare au funcţionat. Unele sunt grupate în afara perimetrului locuinţelor, pe terase sau în afara aşezării.Din această perspectivă se înţelege că aceste cuptoare formau un lot separat de vatra satului de care nu pot fi legate în mod obligatoriu, atâta timp cât nu avem situaţii stratigrafice clare în acest sens. Cele mai clare situaţii stratigrafice au fost publicate doar pentru aşezarea de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (fig.4,5). 2. Numărul cuptoarelor dintr-o aşezare este diferit şi nu coincide cu cel al locuinţelor. Deşi am fi tentaţi să credem că situaţia se datorează stadiului incomplet al cercetărilor, totuşi chiar şi în aşezări cercetate aproape complet, numărul lor este mic. La Dridu au fost descoperite 11 cuptoare, la Bucov doar cinci, la Căscioarele un număr de şapte cuptoare (în toate punctele cercetate) la Vlădeni- Popina Blagodeasca şase (dar lucrările sunt în desfăşurare). 3. Interesant este că, în unele aşezări, în care nu au fost descoperite cuptoare s-au aflat vetre deschise amenajate sau nu, pe pat de pietre, aşa cum vedem la Poiana, o aşezare de secol VIII-IX (jud. Suceava) şi la Comana (jud. Braşov) din acelaşi orizont cronologic timpuriu la fel ca şi în Basarabia . II. Incidenţa pe un anumit segment chronologic.
4. Sunt datate în tot intervalul secolelor VIII-XI dar cu precădere în sec. IX-X. Acest lucru se datoreaza faptului că în acest interval chronologic se înregistrează cea mai mare densitate demografică.Dintre toate complexele doar unul a fost datat altfel decît tipologic, mă refer la cuptorul 5 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca datat arheomagnetic în a doua jumătate a secolului al IX-lea, datare susţinută şi de descoperirea unei căldări lucrate cu mâna , cu torţi interioare. 5. Lansăm cu titlu de ipoteză opinia că, cel puţin o parte dintre ele au aparţinut sălaşelor nomazilor turanici. Opinia noastră are la bază chiar observaţiile conturate mai sus: 5.1 Imposibilitatea stabilirii unei legături directe între cuptoare şi locuinţe. In unele cazuri sunt localizarea în afara vetrei satului iar în cazul în care sunt pe vatra unui sat aparţin unei alte faze. Am fost tentaţi la Vlădeni-Popina Blagodeasca să atribuim cuptoarele menajere fazei de bordeie cu cuptor din piatră, dar am descoperit ulterior că un cuptor menajer intersecta un astfel de bordei. 5.2 Folosirea intensivă a acestora dovedită de grosimea apreciabilă a vetrei. Dacă în cazul unor aşezări stabile cuptoarele erau utilizate doar la prepararea hranei în anotimpul cald şi era mult mai practic să utilizeze vetre deschise, în cazul unui sălaş nomad, care însemna câteva luni bune de stat pe acelaşi loc, cuptoarele erau folosite şi în nopţile reci. 5.3. Faptul că unele au fost conservate (de pildă la Brăneşti-Vadul Anei) ne indică eventualitatea unei reveniri. 5.4. Caracteristicile constructive. Prezenţa gropii de acces şi a întregii construcţii îngropate presupune existenţa unui acoperiş, deoarece în caz contrar vatra cuptorului risca să fie inundată la orice ploaie. Doar că groapa de acces are formă neregulată şi dimensiuni relativ mici, fiind uneori egală cu vatra cuptorului. Ridicarea unor pereţi oricât de firavi într-un asemenea perimetru era un pericol de incendiu. Mai degrabă, singura soluţie ca aceste cuptoare să fie funcţionale era aceea de a acoperi atât groapa cât şi vatra cu o construcţie mai mare. Insă aceste construcţii de suprafaţă nu au fost evidenţiate în nici o aşezare. Este de presupus că se puteau afla în interiorul unor corturi sau iurte unde prezenţa unor vetre deschise era imposibilă. 6. Analogia care s-a făcut în literatura de specialitate cu cuptoarele de pâine care au supravieţuit în mediul rural până în timpurile contemporane este nefondată. Cuptoarele medievale sunt diferite din punct de vedere constructiv de cele moderne ridicate la suprafaţa solului. Cuptoarele medievale sunt semi-îngropate, înrudindu-se astfel ca tehnică de construcţie cu bordeiele cu cuptor cotlonit atribuite unei faze timpurii a culturii Dridu. 7. Prezenţa lor şi în cadrul cetăţilor ridică iarăşi semne de întrebare. Dat fiind spaţiul redus de locuire dintr-o cetate, este posibil ca ele să aparţină unei alte faze. Existenţa unor vetre pe nivelul bordeielor dezafectate este documentată la Dinogeţia unde apar şi cuptoare în aer liber, considerate a fi folosite doar vara şi fără a se preciza relaţia stratigrafică dintre acestea şi bordeie . In concluzie opinia noastră este că aceste complexe încadrate în categoria anexelor gospodăreşti nu au fost suficient cercetate şi relevanţa lor istorică încă nu a fost lămurită. Foto: Planul bordeiului nr. 5 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, intersectat de cuptorul menajer nr.6. Desen: Emilia Corbu
Am primit acest colind de la o cititoare a blogului şi deşi îl ştiam în interpretarea lui Tudor Gheorghe, m-a emoţionat adânc. Vi-l ofer cu toată dragostea mea şi a doamnei Cristina.
Mai multe la Pelerin Ortodox Evenimentul este fără precedent şi pare a fi un semnal funebru pentru relaţiile statului grec cu Biserica. Umila mea părere este că arestarea părintelui Efrem, stareţului mănăstirii Vatopedu din Sf. Munte Athos, este o intimidare a Bisericii Ortodoxe a Greciei de către trecătorul şi crizatul stat elen. Nu se poate uita că cele mai convingătoare şi acuzatoare voci cu privire la criza economică pe care o parcurge Grecia şi mai ales la măsurile proaste care se iau spre redresarea ei, au venit din partea Bisericii şi mai ales a Sf. Munte.
Dacă spui unui om că ai descoperit un cuptor menajer de acum o mie de ani nu va înţelege mare lucru. Şi, pe bună dreptate! În arheologie mult mai importantă decât descoperirea este interpretarea rezultatelor. Aflăm zilnic de descoperiri arheologice dar nu ştim ce importanţă au acestea sau ce loc pot ocupa în istorie. Majoritatea oamenilor se limitează la expresia: ,,i-auzi dragă, şi atunci trăiau oameni,,. Interpretarea fiecărei descoperiri presupune un studiu comparativ. De pildă pentru cele 10 cuptoare menajere descoperite de mine la Vlădeni-Popina Blagodeasca am elaborat un mic studiu pe care îl redau mai jos. Acesta în afară de celelalte etape ale cercetării adică: raportul arheologic preliminar, prelucrarea inventarului, articole etc. u
Despre relevanţa cuptoarelor menajere în aer liber din aşezările medieval-timpurii (sec.IX-XI) Dr. Emilia Corbu Prin cuptoare menajere în aer liber înţelegem cuptoarele aflate în afara locuinţelor. România este o ţară în care formele de relief se află într-o proporţie echilibrată de aproximativ 30% munte, 30% deal şi 30 % câmpie. In secolele VIII-XI a fost locuită îndeosebi partea de câmpie din Sudul României, Estul Moldovei şi Vestul Transilvaniei, regiuni unde s-au descoperit câteva sute de aşezări şi necropole. Doar o mică parte au fost cercetate sistematic şi într-o şi mai mică măsură cercetările au fost exhaustive. Relieful acestor regiuni este stepa şi silvo-stepa. În unele aşezări s-au descoperit o serie de cuptoare menajere localizate în afara locuinţelor. Caracteristici Prin cuptor înţelegem construcţia compusă din vatră cu boltă la care se adaugă elemente de acces, adică groapă de acces sau trepte. Cuptorul cu groapă de acces este cel mai răspândit. Din catalogarea a 43 de complexe publicate cu toate datele lor se observă faptul că sunt contruite la fel atât în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea. In Crişana s-au descoperit cuptoare cu trepte de acces, înrudite cu vetrele în groapă. Tehnica de construire a cuptoarelor este aceeaşi în toate aşezările. Se săpa o groapă patrulateră, trapezoidală sau ovală, adâncă de aproximativ -0,80 m de la nivelul actual al solului şi cu dimensiuni în medie de 2 m x 3 m. Pereţii erau puţin înclinaţi iar pe una din laturile scurte se aflau trepte. În peretele gropii se cotlonea cuptorul propriu-zis a cărui vatră era înălţată cu 10- 15 cm faţă de fundul gropii. Vatra cuptorului era rotundă sau ovală cu diametrul cuprins între 1 m – 2,20 m (fig.2). În general vatra părea să aibă formă de potcoavă pentru că era întărită pe lateral cu bucăţi de cărămidă sau pietre. Uneori în aceeaşi groapă se aflau cotlonite două cuptoare (de pildă la Dridu -cuptorul nr. 5) sau chiar trei la Mihai Bravu (C1, C3), dar nu toate din aceeaşi fază. Vatra cuptorului era puternic arsă, având un pat de ardere de 5-7 cm grosime. O parte din cuptoare aveau sub vatră un strat de cioburi, cum este cuptorul nr. 8 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Bolta cuptorului avea o înălţime medie de 0,65 m (de pildă la Bucov-Rotari un cuptor a cărui boltă s-a păstrat în întregime). Stadiul actual al cercetărilor Stadiul cercetărilor aşezărilor medieval-timpurii este departe de a fi mulţumitor dacă ţinem seama că din cele peste 80 de aşezări cercetate doar în sudul României (unde situaţia este cea mai bună) într-un număr redus s-au făcut cercetări sistematice şi într-un număr şi mai mic aceste cercetări au fost exhaustive. Poate de aceea doar în şase localităţi s-au descoperit cuptoare menajere în aer liber şi au fost suficient de bine studiate şi publicate pentru a ne contura o imagine asupra caracteristicilor lor. Deşi s-a acordat importanţă doar cuptoarelor meşteşugăreşti, cuptoarele menajere au şi ele relevanţa lor iar Ghenuţă Coman a consacrat un studiu cuptoarelor din Moldova . Intr-o sinteză a acestei culturi pe teritoriul Transilvaniei, Călin Cosma le menţionează ca fiind descoperite în mai multe aşezări cercetate parţial. Deşi prezenţa gropii de acces era menţionată doar într-un singur caz, dimensiunile vetrei ne arată faptul că sunt acelaşi tip constructiv . Tot cuptoare menajere par să fie şi trei din cele patru cuptoare de ars ceramica cu groapă de acces descoperite la Sânnicolaul Mare . In Crişana cuptoare menajere apar şi în secolele X-XIII . In sudul României, cuptoare s-au descoperit la: Dridu , Bucov , Brăneşti-Vadu Anei , Vlădeni- Popina Blagodeasca , Căscioare şi Mihai Bravu (jud. Tulcea) . Asemenea cuptoare apar şi în aşezările cu caracter cvasi-urban din Dobrogea, aşa cum dovedesc cercetările de la Dinogeţia şi Capidava . Sunt însă şi cazuri în care astfel de complexe au fost interpretate şi publicate drept bordeie. O astfel de situaţie găsim la Feteşti-Vlaşca (jud. Ialomiţa) unde trei din bordeiele publicate, destul de lapidar, sunt de fapt cuptoare, mă refer la B5, B8, B15 . Din desenul publicat se observă că B5 constă de fapt din trei cuptoare cu gropi de acces, din care două se intersectează (fig.1). Acelaşi lucru se observă şi din desenul celorlalte două.datorită dimensiunilor lor unele au fost publicate drept cuptoare de olar deşi nu aveau cameră de ardere şi alte elemente specifice. Este cazul unui cuptor cu trei vetre din faze diferite de la Dinogeţia, interpretat ca un cuptor de olar deşi în jur nu există nici un element care ar indica un atelier . (va urma)
Celui ce a fost Ştefan Damian. Dumnezeu să-l ierte!
Să dea Dumnezeu ca Sf. Sărbătoare de azi să vă schimbe viaţa, aşa cum Naşterea Mântuitorului a schimbat cursul lumii, de la întuneric la lumină, de la deşert la izvoare de viaţă.
scris de prof. univ. dr. Ioan Scurtu
Răspunderile” – Aşa se intitula o broşură-manifest lansată de generalul Alexandru Averescu la începutul anului 1918, prin care cerea tragerea la răspundere a celor vinovaţi de faptul că România a intrat în război, după doi ani de neutralitate, total nepregătită, de înfrângerile militare din toamna anului 1916, de retragerea haotică şi cu mari pierderi a armatei şi populaţiei în Moldova. Manifestul a avut un profund ecou în rândul românilor, iar generalul Averescu a ajuns la putere în martie 1920 pe valul unei uriaşe popularităţi. Dar, spre surprinderea generală, Guvernul Averescu nu a acţionat pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor. Cauzele au fost multiple, dar în principal ele s-au datorat atitudinii regelui Ferdinand, care nu a acceptat să se cerceteze activitatea guvernului liberal din anii 1914-1918, pentru a nu tensiona şi mai mult viaţa politică, şi faptului că unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai generalului intraseră şi ei în tot felul de afaceri necurate. Astfel, o iniţiativă pozitivă, cu o largă susţinere populară, a fost abandonată, iar consecinţele materiale, dar şi morale, au grefat puternic întreaga perioadă interbelică. O situaţie similară, dar mult mai gravă, s-a înregistrat şi după 1989, când economia naţională a fost distrusă, iar populaţia a fost adusă în cea mai neagră mizerie. Ca urmare, lupta împotriva corupţiei a devenit sloganul preferat al tuturor partidelor şi oamenilor politici, care promiteau tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Un preşedinte de partid promitea că-i va aduna pe toţi infractorii pe stadioane şi după o judecată sumară îi va împuşca, iar un altul că va instala ţepe în Piaţa Victoriei şi va proceda precum odinioară intransigentul voievod Vlad Tepeş, curăţând ţara de hoţi. Asemenea promisiuni au fost receptate cu satisfacţie de cetăţeni, dovadă fiind rezultatele electorale obţinute de respectivii politicieni. Furtul, delapidarea, distrugerile au început chiar din ziua de 22 decembrie 1989, mai întâi în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, apoi în celelalte instituţii publice, autorii declarându-se revoluţionari, hotărâţi să lichideze toate urmele regimului Ceauşescu.
O asemenea atitudine a fost încurajată de noii diriguitori ai României. La începutul lunii ianuarie 1990, primul ministru Petre Roman declara că industria românească era „un morman de fiare vechi”, apreciere interpretată de cei ce aveau să fie alintaţi cu calificatvul de „băieţi deştepţi”, ca un îndemn la lichidarea întreprinderilor. Ca urmare, au trecut la tăierea utilajelor şi vinderea lor ca fier vechi, însuşindu-şi sumele respective. Asemenea acţiuni erau mediatizate cu satisfacţie, de-oarece ţara scăpa de „mamuţii industriali”, care constituiau un „balast insuportabil” pentru economia ţării. Spiritul demolator a cuprins toate domeniile, astfel că s-a procedat la distrugerea sistemelor de irigaţie, a întreprinderilor agricole, a institutelor de cercetare ştiinţifică etc., etc.
Pe acest fond, guvernul a micşorat vârsta de pensionare a salariaţilor, iar foarte mulţi români au cerut, sau au fost nevoiţi, să se pensioneze, fapt ce a început să grefeze tot mai puternic bugetul statului. Intr-o următoare etapă, unii politicieni au teoretizat necesitatea „statului minimal”, drept care guvernanţii au decis vinderea întreprinderilor de stat, pentru a demonstra că sunt adepţii capitalismului. Un slogan extrem de mediatizat a fost cel privind „privatizarea rapidă” a tuturor întreprinderi-lor, deşi era limpede că cetăţenii români nu dispuneau de resursele financiare necesare cumpărării acestora. Evident, a fost şi o presiune a guvernelor occidentale, care au urmărit să scoată din criză economia din propriile ţări pe seama statelor socialiste. Astfel s-a produs o înstrăinare a economiei naţionale, România pierzând pârghiile de comandă în aproape toate sectoarele şi devenind o anexă a marilor companii internaţionale. Pe de altă parte, mulţi „privatizaţi” au închis întreprinderile respective, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj.
În timpul Guvernului Ciorbea s-a instituit sistemul salariilor compensate, adică închiderea întreprinderilor şi trimiterea în şomaj a muncitorilor, în schimbul a câte 20-30 de salarii lunare. Cel mai ilustrativ exemplu este al minerilor din Valea Jiului: în loc ca aceştia să fie direcţionaţi, de exemplu, spre construcţia de şosele, inclusiv autostrăzi, sau de terasamente pentru căile ferate, domenii în care ei erau abilitaţi, s-a preferat să li se dea bani, fără să muncească, după care, pentru a nu deveni muritori de foame, unora li se acordă ajutoare sociale. După asemenea politici s-a ajuns ca guvernanţii să declare că economia nu poate susţine plata salariilor şi a pensiilor, că nu pot fi repartizaţi mai mulţi bani de la buget pentru învătământ şi sănătate. Ba chiar că statul nu poartă răspunderea pentru situaţia cetăţenilor săi şi că fiecare trebuie să-şi rezolve singur situaţia. În realitate, guvernanţii sunt res-ponsabili pentru situaţia în care au adus România, deoarece, prin politica lor de distrugere a economiei naţionale, au desfiinţat locurile de muncă, adică au tăiat principala sursă de producere a venitului naţional. Nu există venit fără muncă, iar cu cât forţa de muncă este mai calificată cu atât venitul este mai mare. In loc să se preocupe de refacerea şi modernizarea economiei naţionale, guvernanţii i-au îndemnat pe români să-şi găsească de lucru în străinătate. Astfel foarte mulţi români au fost nevoiţi să-şi părăsească familiile şi să ia calea străinătăţii, creând venituri pentru alte state, în timp ce România a devenit tot mai săracă.
scris de prof. univ. dr. Ioan Scurtu
Delapidarea economiei naţionale, politica iresponsabilă şi complicitatea guvernanţilor au condus la actuala situaţie dezastruoasă a ţării, de care nu pot fi făcuţi vinovaţi pensionarii, profesorii, medicii, militarii, poliţiştii, adică cetăţenii obişnuiţi. Printr-o propagandă dibace s-a acreditat ideea că „noi”, cu toţii, suntem vinovaţi: „noi” am distrus întreprinderile industriale, „noi” am lichidat sistemele de irigaţie, „noi” am desfiinţat institutele de cercetare ştiinţifică, „noi” am adus în colaps sistemul de sănătate, „noi” , „noi”, „noi”. Acoperiţi de această formulă eliptică adevăraţii vinovaţi îşi văd liniştiţi de afaceriler lor, pentru că nu ei, ci „noi” suntem vinovaţi. O asemenea abordare trebuie să înceteze şi să se stabilească răspunderile. Mai ales că acum – aşa cum zic unii – nu mai avem un şef de stat care să se teamă de tensionarea vieţii politice şi nici membri ai guvernului implicaţi în afaceri necinstite. ESTE VREMEA RĂSPUNDERILOR!
Preluat de la Art-Emis
Provocările prezentului
Zilele trecute mi-am amintit de messengerul meu neverificat din august. Nu este nici o exagerare. Era aproape blocat. Găsesc două mesaje din octombrie de la Claudiu Târziu. Unul era incendiar. Că revista Rost şi- a luat inima în dinţi şi a dedicat un număr revoluţiei sexuale. Din prezentarea temei reiese că subiectul e delicat dar…face ravagii. Dovadă pe copertă apare revoluţia sexuală asociată cu disoluţia sexelor. Nu am citit revista că nu am de unde, dar…nu pot să mă abţin. Îi iubesc creştineşte pe băieţii de la Rost, dar…revoluţia sexuală nu e revoluţie. Dracul şi-a îmbârligat coada şi zice c-a făcut revoluţie, adică se doreşte legitimată ca proces istoric, un fenomen social de mase, un eveniment ce schimbă lumea. Revoluţia sexuală e revoluţie în aceeaşi măsură în care au fost şi cele de la 1848 şi octombrie roşu în Rusia. Adică mici lovituri de stat cu efecte mari şi cărora ulterior le-a fost adăugată mantia eroică a unor revoluţii.
Revoluţia sexuală nu există
Pe scurt. Revoluţia sexuală nu e revoluţie pentru că:
1) termenul de revoluţie înseamnă revenirea la o stare de lucruri anterioară prezentului. Ori niciunde în istorie nu a fost ceva asemănător cu dezideratele revoluţiei sexuale. Păgânismul nu poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă azi. Nu dezvolt subiectul dar, dacă va fi nevoie…am argumente.
2) Revoluţia sexuală înseamnă de fapt revoluţia funcţiei unor organe, respectiv organelor genitale, care au anumite limite fiziologice şi anatomice. Ce s-ar întâmpla dacă aţi face o revoluţie a inimii. Adică să bată permanent cu 120 bătăi pe minut, în loc de 60. Aţi crăpa, vă asigur! Aşa şi cu funcţiile altor organe. Depăşirea limitelor însemnă ieşirea din firea lor. Prin urmare anatomic şi fiziologic revoluţia sexuală reală este imposibilă.
3) Revoluţia implică un fenomen de masse. Or, în afară de câteva trusturi de presă care şi-au făcut din fund o goarnă, asociaţii fantomă ale unor minorităţi girate toate de o mână de indivizi cocoţaţi în funcţii politice, marea massă, talpa ţării, contribuabilii oneşti, nici nu visează sau gândeşte o revoluţie sexuală. Dacă îi iei pe fiecare în parte, fiecare doreşte să fie cel mai normal om de pe planetă.
Cine-i cauza tuturor relelor? Evident, bărbatul!
Atunci ce poate fi acel ,,ceva,, care produce efectele înfierate zilnic de toată creştinătate? Pentru o sistematizare a datelor , eu le –aş grupa în două categorii: criza familiei cu tot cortegiul de manifestări şi minorităţile sexuale.
Părerea mea este că adevărata cauză este ceva atât de simplu încât nici nu o să vă vină să credeţi. Sunt convinsă că toţi bărbaţii vor fi de acord cu mine şi îmi vor da perfectă dreptate. Adevărata cauză rezidă în căderea bărbaţilor creştini în istorie. Evenimentul s-a produs undeva în epoca modernă. Prinşi în vârtejul lumii, bărbaţii l-au părăsit pe Dumnezeu şi asta înseamnă că au ieşit din cultura creştină, adică un anumit mod de gândire, de viaţă, de comportament. Şi acest lucru se răsfrânge în cele mai elementare şi simple relaţii.
De pildă, bărbatul este cap femeii în măsura în care Dumnezeu este capul bărbatului. Fără garanţia lui Dumnezeu ordinea dintre cei doi devine haotică. Vor domina în funcţie de caracter, personalitate şi pasiuni, aspecte trecătoare şi prin urmare toate relaţiile umane vor fi o continuă suflare de vânt. Bărbatul fără Dumnezeu nu-şi poate fi nici cap lui, darămite unei femei. Nici o femeie nu ascultă de un bărbat fără Dumnezeu.
Că este aşa o dovedesc şi cele mai simple aspecte. Foarte puţini bărbaţi sunt în biserică, majoritatea sunt în cluburi, stadioane, baruri. Tot ei sunt în topul consumatorilor de plăceri. Dar, Dumnezeu nu doarme şi în dimineţi îi judecă pe păcătoşi. Coincidenţă sau nu, 40% dintre bărbaţi şi vorbim doar de România, au probleme grave chiar în sfera sexuală. Asta înseamnă 40% familii cu probleme, eventual divorţuri, copii abandonaţi. Bărbaţii au viaţă grea. Educaţi să conducă, să preia iniţiative, să fie respectaţi dar fără puterea dăruită de Dumnezeu, bărbaţii eşuează fie în vicii ca alcoolism fie în boli specifice ca impotenţă, sterilitate, afecţiuni cronice sau psihice.
,,Revoluţia sexuală,, nu are nici o legătură cu căderea bărbatului în istorie. Aşa zisa ,,revoluţie sexuală,, pare mai degrabă un mare proiect educativ desfăşurat de entităţi obscure şi derulat pe căi politice şi mass-media. Căderea bărbatului în istorie este însă o realitate cu o devenire istorică şi cu consecinţe catastrofale.
Revoluţia bărbaţilor
Soluţia ar fi o revoluţie a bărbaţilor în sensul revenirii la idealul bărbatului creştin.
Recuperarea bărbatului modern din cultura morţii în care rătăceşte acum nu poate fi doar un proiect educativ. Implică o alegere conştientă. Există în mitologia românească o temă foarte frumoasă şi care se leagă de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, un tărâm fermecat în care Făt-Frumos se pierduse pe când era la vânătoare. Când, măcinat de dor, s-a întors la ai săi, a realizat că pierduse totul. Împărăţia lui nu mai exista demult. Părinţii muriseră de dorul lui, toţi prietenii lui erau de mult oale şi ulcele. Cu alte cuvinte, Făt-Frumos trăise într-un tărâm ideal, al viselor, pierzând de fapt singura lui viaţă reală. Niciunde nu scrie că în acest tărâm fabulos al tinereţii fără bătrâneţe s-ar fi pierdut şi Ileana Cosânzeana. Femeile sunt mai realiste. Nu fac năzbâtii d-astea.
Căderea bărbatului în istorie este de fapt rătăcirea în tărâmul fabulos al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte. Intoarcerea la timp în lumea reală este doar alegerea lui.
Fireşte că îmi veţi reproşa că şi femeile au partea lor de vină. Însă părintele Daniil (Sandu Tudor) ne-a spus că femeia este doar imaginea bărbatului, însă pe o altă scară a existenţei. Prin urmare femeile sunt, într-un fel, oglinda bărbaţilor.