Lumea satului românesc, atâta cât a mai rămas din el, continuă să mă uimească prin rămăşiţele păgâne adunate în bocceluţe de basmale ţinute cu pompă de babe respectabile a căror învăţătură numără cel puţin două clase primare. Dar nu asta contează, ci cultura tradiţională pe care o mai poartă încă în cocoaşă.

Ce studii de etnografie, mioriţa şi alte intelectualisme! Realitatea crudă le doboară. Intr-o seară mă cheamă o cunoştinţă ,, Vino, Emilia, să vezi garnitura de înmormântare a lu` mămica,,. Aşa ceva nu văzusem la viaţa mea, aşa că m-am dus. Casa era în curăţenie generală şi venise rândul şifonierului cu garnitura. Se făcea inventarul. Baba serioasă sta pe un scaun în mijlocul odăii, ţeapănă în băţ, hotărâtă să trăiască o mie de ani. Inventarul consta din scoaterea fiecărui teanc din şifonier, numărarea bucată cu bucată şi verificarea de rigoare.

Prima la rând anunţată cu glas mare a fost punga cu şosete. Se răstoarnă pe masă şi se numără şase perechi de dresuri fine, mai multe perechi de şosete scurte şi medii în caz că evenimentul va fi vara, 2-3 perechi de dresuri groase de va fi iarna, o pereche de şosete albe din cele bune de bumbac, de va fi frig rău…in fine.
In altă pungă erau de la chiloţi de vară din mătase, de bumbac pentru toamnă până la pantalonaşi de iarnă, de toate culorile (să fie asortaţi în funcţie de anotimp).
Sub ochii mei, din ce în ce mai căscaţi, au urmat o serie de vreo patru furouri albe. Fuseseră mai multe dar o fată care făcuse curăţenie în casă furase pe cele mai frumoase, cu dantelă. In fine!

Au urmat apoi teancurile de prosoape de baie, de prosoape de bucătărie, de batiste pentru participanţii la eveniment. Apoi au fost scoase teancurile de albituri, de pânză pentru punte, de pânză de pus pe ochi, de pânză cu danteluţe pentru coşciug. Câţiva metri de pânză topită neagră erau pregătite pentru doliu. Nu lipsea nici garnitura de coşciug din voal subţire, ca de mireasă. Acesta era cam demodat. Au căzut de acord că nu se mai poartă azi. Trebuie cumpărat altul mai frumos. ,,Da, lasă mamă că acum se cumpără sicriu cu tot cu garnitură! o lămureşte fiică-sa,,. Bentiţa neagră de catifea pentru doliul participanţilor. Nu lipsea nimic, nici boldurile, acele de siguranţă pentru prins prosoapele pe umăr, chibrituri de aprins lumânări…. Fiecare teanc era anunţat cu glas mare. ,,Mamă, ai de toate, nu-ţi mai lipseşte nimic. Doar să mai punem masa. Dar, nu-i nimic, tăiem toate găinile din curte,, comenta hotărâtă una dintre cele mai tonice femei din lume pe care le-am întâlnit. Şi amestecat în tona de lucruri un sutien Triumph alb. Evident, nu te poţi prezenta în faţa eternităţii fără sutien de lux. Asta mi-a pus capac. N-am mai răbdat şi am izbucnit în hohote de râs. Nervii mei sunt limitaţi. Cele două s-au uitat pieziş la mine. Eu continuam să râd ca în final să mai trântesc şi un ,,M-aţi distrat!,, şi am zbughit-o rapid.

A doua zi încerc să dreg busuiocul şi zic: ,, Dar, nu mi-aţi arătat costumele. Aaaa, sigur, ai plecat prea repede. E unul verde inchis pentru toamnă-iarnă, că mamii îi stă bine în verde şi unul negru pentru vară. Dar trebuie cumpărat altul că mamii nu-i stă bine în negru. Aşa e, zic eu, şi moartă şi îmbrăcată în negru nu dă bine,,.

Era clar că eu aveam o altă imagine prea prozaică despre moarte decât cele două femei, de fapt două generaţii. Când şi unde haina albă pe care trebuie să o aibă creştinii la judecata de apoi a devenit un şifonier de haine bune?! Iată o întrebare bună pentru etnografi, teologi, în nici un caz pentru arheologi. Pe mine, m-a depăşit!