CE MINTE PARŞIVĂ AM !

Uneori mintea mea se reprogramează automat pe modul ţaţă, adică nu mă pot dezlipi de grija caprei vecinului. De când am aflat că un vagon de documente stă să pice, de pe o zi pe alta în ograda bisericilor maghiare, mă gândesc întruna ce vor face cu ele. Să şi le înrămeze pe toate şi să le pună pe toţi pereţii ?! Să stea zi şi noapte să calculeze pe abac câţi enoriaşi unguri au avut în parohii şi pe un computer de performanţă câţi minoritari iobagi români au fost în toate satele?! Să facă liste lungi cui trebuie şi cui nu trebuie să dea voie să le vadă?! Pentru că şi asta e o treabă. Nimeni nu îi obligă să deschidă sală de lectură pentru studierea lor. Şi mai apoi trebuie asigurate condiţii optime de conservare. Nu poate veni oricine cu guturai să sufle în ele. Să ţii arhive nu e uşor şi mai greu e să le ţii degeaba. Cel mai simplu ar fi să facă ordine în ele: asta-i bună, asta nu-i bună….

Şi cum mintea mea parşivă gândeşte doar la parşivenii, m-am gândit ce aş face eu dacă mi-ar pica pe cap cel puţin o căruţă de arhive. Aş face exact ce spune legea. Le-aş scoate la vânzare. De ce nu? Legea îmi permite. Procedura e descrisă în Legea 16/ 1996 a Arhivelor Naţionale, art. 15. Deţinătorii pot scoate la vânzare fonduri arhivistice care pot face parte din fondul Arhivistic Naţional cu condiţia să anunţe mai întâi Arhivele Naţionale şi Direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale care au prioritate la cumpărare. Dacă în 60 de zile acestea nu răspund pot fi vândute oricui.

Să ne imaginăm o ofertă trimisă Arhivelor Naţionale. Există slabe şanse să fie onorată. In primul rând că Arhivele Naţionale sunt bugetare. Adică i se aprobă fonduri pentru supravieţuire şi acestea la inceput de an. Dacă o cheltuială nu e prevăzută în buget nu poate fi efectuată. Iar când achiziţionezi ceva intri la legea achiziţiilor publice. Deci trebuie să dai toate detaliile mărfii. Dacă vine o ofertă de documente în iunie este clar că nu poţi răspunde, pentru că nu sunt bani prevăzuţi. Nici un manager nu poate visa ce ofertă îi pică peste an aşa încât să prevadă bani exact pentru documentul X, din anul cutare, emis de cutărică. Bun! Mai devreme de toamnă nu poate fi rectificat bugetul. Aşa că trec cel puţin trei luni moarte pentru achiziţii, timp în care nu poţi da nici un răspuns pentru că nimeni nu ştie dacă la rectificare vor fi bani. Adică trece termenul de 60 de zile fără ca instituţiile care au prioritate să poată da un răspuns.

Şi atunci deţinătorul poate vinde oricui este interesat. In cazul de faţă există cel puţin trei mari interesaţi: Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică şi nu în ultimul rând, Arhivele Naţionale ale Ungariei. România nu ar cumpăra documente despre satele româneşti din Basarabia, dacă s-ar putea? Şi cei trei mari potenţiali cumpărători au şi fonduri, şi interes, şi condiţii bune de conservare, de depozitare, de studiere. Şi mai ales istorici care din cinci documente pot scrie un best-seller publicat la Cambridge (despre asta vă povestesc altădată!).

Vedeţi şi
Apelul Istoricilor Români

2 thoughts on “CE MINTE PARŞIVĂ AM !

  1. Stimata doamna Emilia Corbu. Va rog mult sa nu publicati textul meu, pentru ca nu cred ca cititorii dv. obisnuiti ar intelege intrebarile mele, dar, daca e posibil, sa punctati cateva idei care sa clarifice unele din nelamuririle aparute dupa ce am citit articolele de pe blogul Dv. De ce chestiunea arhivelor maghiare este considerata asa de importanta ? Statul nostru le-a posedat vreme de mai bine de o jumatate de secol si doar acum li s-a descoperit valoarea ? Putem sa credem intr-un conflict intre statul nostru si principiile statului de drept, conflict in care cineva sa pretinda ca tot ceea ce inseamna proprietate si tot ceea ce inseamna identitate nationala, istorie si valori nationale pentru cei ce nu sunt etnici romani nu mai au valoare de principii general valabile? Pana acum eram ferm convins ca tot ce s-a scris in decursul secolelor de reprezentantii ungurilor sau ai germanilor, privea doar istoria natiunilor lor, rolul romanilor fiind tratat ca extrem de periferic. Am de la bunici si mi-am cumparat se eu ulterior istorii ale romanilor scrise de istoricii din familia Giurescu. In ele nu se intra deloc in detalii privind societatea ungara sau cea germana din Transilvania. Mi se pare normal ca si ceilalti sa fi procedat la fel, adica sa ne ignore. Pentru prezent si viitor insa, faptul ca o comunitate cum e cea ungureasca, isi recupereaza arhivele, isi creaza institutii nationale, asa cum prevedea Unirea din 1918, este un lucru bun sau rau ? Natiunea ungara din Transilvania nu are exact aceleasi drepturi privind cultura, istoria, traditiile nationale, pe care le avem si noi ? V-as fi recunoscator daca, pentru cei care mai citesc istorie, v-ati sacrifica putin timp si ati explica in mod competent problemele.

  2. Domnule Mircea,

    Cred că nu aţi înţeles fondul problemei. De aceea voi încerca să subliniez câteva lucruri:
    1) Nu este vorba despre arhive maghiare ci despre arhivele unor parohii maghiare aflate pe teritoriul României. Conform legilor statului în care trăim arhivele istorice ale tuturor instituţiilor se depozitează la Arhivele Naţionale. Ce este rău în asta?
    2)Arhivele Naţionale asigură, prin lege, accesul oricui la studierea fondurilor arhivistice. Repet. Ce este rău în asta?
    3)Maghiarii din România au dreptul să îşi cultive tradiţiile, cultura şi istoria. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie singurii din România care să îşi ţină arhivele istorice acolo unde poftesc. Depozitarea arhivelor nu are nici o legătură cu păstrarea limbii, culturii şi tradiţiei. Sunt două lucruri diferite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.