Monthly Archives: November 2011

CARTE POŞTALĂ DE PE FRONT

Posted on by
4

Mult iubiţi prieteni,
Este o lună de când sunt în acest spital. Am fost rănit în ziua de 30 iulie la Mărăşeşti într-o grea luptă. Vă povestesc şi vouă pe scurt. În ziua de 30 iulie, ora 1 p. m. am plecat la contraatac asupra inamicului care venea cu forţe mari din direcţia sud via lui Negroponte. Am plecat cu compania cântând La arme; era un entuziasm de nedescris, sute de mitraliere secerau şi dintr-o parte şi din alta. Un glonte îmi perforează coapsa stângă; rănit destul de grav continuam conducerea atacului, însă la ora 6 vine un alt glonte şi din fatalitate mă loveşte în coapsa piciorului drept şi cad jos, căci acum nu mai aveam nici un picior, dar inima de român îmi era tot cu mine, strigam Înainte copii, să răzbunaţi pe şeful vostru; voinicii se aruncară din nou cu furie asupra inamicului şi-l respinge. În amurgul zilei vin brancardierii şi mă ridică istovit de orişice putere din cauza sângelui pierdut. Mă uit să văd pe Tep, dar nu-l văd, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Se duce vestea ca fulgerul că Lt. Novac e rănit la ambele picioare.[…] colonel au să mă vadă.
Brancardierii mă duc la Dl Colonel. El mă încurajează zicând: Ai curaj căci suflete mari ca al tău nu pier. Te las cu bine. Acum sunt pe cale a fi vindecat.
Vă sărut cu toată dragostea,
 Lt. I. Novac

Carte postală militară
Sursa: Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond personal I.M. Dimitrescu, dosar 13/1917
Expeditor: Locotenet I. Novac, Spitalul Cantermir, nr. 471, Bârlad
Destinatar: Sergent I. Dimitrescu, Scoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, Botoşani
Data: 28 august 1917

Apud, Bianca Mărmureanu, Viaţa de front la 1917 reflectată în înscrierile cu caracter memorialistic şi corespondenţa privată a combatanţilor din armata română, Teză de doctorat, Universitatea Iaşi, 2011

Despre cum i-am spus lui Patapievici sa-i fie rusine…

Posted on by
Reply

scris de Olguţa Vasilescu

Sedinta cu scantei, azi, la Comisia de Cultura, din Senat. De fapt, partea interesanta a urmat dupa ce presa a fost invitata sa paraseasca sala. La cererea mea, s-a aprobat invitarea domnului Horia Roman Patapievici, in comisie, pentru niste discutii preliminare sedintei de aprobare a bugetului pentru Institutul Cultural Roman. Daca tot poporul strange cureaua, am fost curioasa si eu sa aflu de ce, pe SEAP, ICR a anuntat o licitatie publica pentru achizitionarea de bilete de avion in valoare de 800 000 euro, fara TVA, de ce o colectie de icoane a fost transportata, pana in Ungaria, la pretul de 234 900 euro de o societate comerciala ce apartine unui senator PDL de Dambovita (dublu fata de transportul Giocondei de la Paris la Londra), de ce s-au acordat premii de zeci de mii de euro unor jurnalisti maghiari, din bani publici, si de ce cartea despre canibalism a consilierului prezidential (actual ambasador), Catalin Avramescu, a fost tiparita, tot din bani publici, la Editura Universitatii Princeton. Dupa ce ne-a invaluit intelectual, fara a da sume, pentru ca (nu-i asa?) intelectualii nu stiu cum e cu cifrele, dl. Patapievici a refuzat sa ne explice daca isi mai mentine afirmatiile facute la adresa poporului roman, in cartea Politice, reeditata anul trecut, cand avea calitatea de director ICR. A tinut sa-mi dea o replica, dupa ce jurnalistii au fost invitati afara, cum ca nu am dreptul sa-i contest lui calitatea de scriitor. Mai mult, Mircea Mihaes, vicepresedintele lui, a tinut mortis sa-mi aminteasca faptul ca am fost purtatorul de cuvant PRM, calitate care, in mintea lor, ar fi daunatoare si, deci, conversatia cu mine ar fi fost inutila pe vreun subiect. I-am spus domnului Patapievici ca eu nu vreau, ca cetatean roman, sa ma reprezinte in vreo structura, cat timp a afirmat ca poporul roman s-a format din urina. M-a facut mincinoasa. La ce nu se asteptau acesti doi domni, era faptul ca eu venisem pregatita sa le citesc si celorlalti colegi care nu si-au pierdut momente din viata citind scursurile domnului Patapievici, parerea unui inalt reprezentant al statului roman, reprezentant oficial si al presedintelui Romaniei, despre noi toti.

Iata cateva citate interesante din cartea Politice, autor H.R. Patapievici, cu scuzele de rigoare fata de cititorii mei, ca le reproduc:

1) Despre Romania, la pagina 63: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.

2) Despre populatia Romaniei, la pagina 53 : „ 23 de milioane de omuleti patibulari” (buni de spinzuratoare), iar la pagina 34 scrie: „Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare guri vulgare, trasaturi rudimentare”. Sau la pagina 64 scrie: „Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cit o turma”.

3) Despre limba romana, la pagina 64 scrie: „Romana este limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi”.

4) Despre istoria romanilor, la pagina 63, scrie: „Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida, stramoseasca, ne-au luat la urinat slavii: se cheama ca ne-au plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura svintata, iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind basica udului mai mare, i-au dovedit”.

5) Despre cultura si spiritualitatea romanilor presedintele Institutului Cultural Roman scrie: „Puturosenia abisala a stгtutului suflet romanesc, spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, tropaind vesela intr-un trup inconstient, pina ce mintea va fi in sfirsit scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”, iar la pagina 56 scrie: „Cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic”.
Preluat de pe blogul Olguţei Vasilescu

UN REGAL – CUCUTENI. A GREAT CIVILIZATION OF THE PREHISTORIC WORLD

Posted on by
5

(Cornelia Magda Lazarovici, Gheorghe-Corneliu Lazarovici, Senica Ţurcanu, Cucuteni. A great civilization of the Prehistoric World, Ed. Palatul Culturii, Iaşi, 2009, editor general Lăcrămioara Stratulat. Volumul cuprinde şi contribuţia ştiinţifică a 22 de arheologi preistoricieni).

Regalul de care vă spun este poate cea mai completă, documentată şi frumoasă carte de valorificare a unui bogat material ştiinţific şi de popularizare a culturii arheologice Cucuteni.

Publicat în engleză, volumul are formatul şi aspectul unui album de artă de 350 pagini şi cuprinsul unui referat ştiinţific de 160 pagini. Capitolele principale se referă la : I. Aspectele generale ale culturii Cucuteni, II. Aşezări, fortificaţii şi locuinţe; III. Sanctuare şi altare, IV. Arta civilizaţiei Cucuteni; V. Principalele situri ale culturii Cucuteni (prezentate 29 situri); VI. Catalog; VII. Bibliografie şi abrevieri. Documentaţia volumului este exhaustivă. Dacă la capitolele de extracţie ştiinţifică sunt redate planuri, machete, reconstituiri, desene, planuri topografice, hărţi, fotografii etc. catalogul excelează prin prezentarea a numai puţin de 434 artefacte ilustrative pentru întreaga cultură.

Volumul a venit în urma unei interesante expoziţii ,,Cucuteni Trypillia – A great Civilization of Old Europe,, organizată în 2008 de Palatul Culturii din Iaşi la Vatican Palazzo della Cancelleria unde s-a bucurat de un succes extraordinar. Expoziţia făcea parte dintr-o serie de expoziţii internaţionale organizate de aceeaşi instituţie de-a lungul timpului.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul trebuie să vă spun că civilizaţia sau mai bine zis cultura Cucuteni este cunoscută şi apreciată mai ales datorită ceramicii elegante pictate cu motive geometrice, spirale şi meandre în alb, roşu, ocru. Este datată între 4600-3600 î. Hr. şi a fost răspândită din Transilvania până în Ucraina.
Inchei prin a-i felicita pe autori şi personal pe Lăcrămioara Stratulat pentru tot ce au făcut şi fac în continuare.

P.S. Expoziţia şi volumul nu au nici o legătură cu ,,România Neolitică,, organizată de Institutul Cultural Român, inspirat poate de succesul expoziţiilor pe aceeaşi temă iniţiate de specialişti.
Sigur este că volumul de faţă dovedeşte, încă o dată , că sunt domenii în care doar specialiştii au acces şi că ei pot face şi valorificare expoziţională la fel de bine ca şi cercetare ştiinţifică. Cultura adevărată nu prea are nevoie de samsari ( a se vedea eşecul ,,România Medievală,,).

TREI CHIPURI ALE MĂRTURIEI CREŞTINE

Posted on by
Reply

In luna noiembrie au trecut la Domnul trei mărturisitori : ieromonahul Daniil (17 noiembrie), Părintele Gheorghe Calciu (21 noiembrie) şi părintele Arsenie Boca (28 noiembrie). Deşi toţi au primit harul preoţiei, fiecare a mărturisit în felul lui, semn că Hristos nu nivelează caracterul omului ci îl împlineşte dăruind fiecărei personalităţi darul şi puterea de a se desăvârşi.

Cei trei sunt tot atâtea chipuri ale mărturiei creştine, semn că martirul nu are portret-robot, ci doar un chip al lui Hristos, care poate sălăşlui în fiecare dintre noi. Dacă vrem! Părintele Daniil cunoscut mai mult sub numele de mirean de Sandu Tudor a mărturisit cu putere şi pasiune. Faptele lui şi de mirean şi de călugăr dovedesc aceasta. A trăit năvalnic şi a murit ca un mucenic în temniţa Aiudului.

Părintele Gheorghe Calciu a mărturisit cu consecvenţă şi răbdare, luînd mereu viaţa de la capăt, consecvent în mărturia lui atât în temniţă cât şi în lume, în faţa puterii politice dar şi a neputinţei omeneşti, în regimul comunist dar şi în libertatea Americii.

Părintele Arsenie a mărturisit prin viaţă şi prin cuvânt, prin cuvinte vii, prin darul de proroc.

Ce au în comun aceşti oameni cu personalităţi atât de diferite?
Pe scurt, menţionez doar:
1) Harul cuvântului, scris sau vorbit, cu puterea de a schimba oameni, de a impresiona, de a conduce spre Hristos. Şi au suferit pentru acest cuvânt. Articolele lui Sandu Tudor au fost capete de acuzare. ,,Cuvintele către Tineri,, ale lui Gheorghe Calciu i-au mai adus cinci ani de închisoare. Pentru predicile sale părintelui Arsenie a fost marginalizat o viaţă întreagă.
2) Ctitoria. Fiecare dintre ei a ctitorit ceva: reviste, grupuri de credinţă, mănăstiri, locaşuri, biserici. Au vindecat suflete. Toată viaţa lor au adunat oameni în jurul lui Hristos.
3) Puterea de a trăi în lume ca şi cum nu ar face parte din ea. Purerea de a sta neclintiţi împotriva curentului epocii, de a merge consecvenţi pe cărarea lor, de a nu se abate, de a nu se lăsa impresionaţi.
Cele trei trăsături menţionate de mine sunt specifice sfinţilor din toate epocile. Doar orb să fii să nu vezi aceasta.

Mulţi dintre contemporanii noştri analizează viaţa lor în contextul politic al epocii în care au trăit, adică leagă faptele lor de evoluţia regimului ateist comunist. Opinia mea este că indiferent în ce epocă ar fi trăit, cei trei la fel s-ar fi manifestat. Mărturia lor nu este împotriva unei epoci ci împotriva gândirii anticreştine. Dovadă că toţi trei au prins cel puţin două regimuri politice şi mărturia lor a fost aceeaşi. De aceea vă spun că a reduce mărturia lor la o simplă răfuială sau rezistenţă faţă de regimul comunist este o eroare fundamentală. Datorită acestei erori banale de interpretare dosarele lor de canonizare sunt în aşteptare şi acum.
Să ne lumineze Dumnezeu să vedem adevărul din fapte şi adâncul din cuvintele lor!

A se vedea şi:
Profil de sfânt contemporan:Gheorghe Calciu

LUI DUMNEZEU ÎI PLAC ÎNVINGĂTORII. De vorbă cu părintele Savatie Baştovoi

Posted on by
Reply

“Cand nevoia celuilalt este nevoia mea,
cand bucuria celuilalt este bucuria mea,
cand celalalt este eu si toti intru toate Hristos.
Asta socotesc eu ca inseamna sa fim una”.
Ieromonah Savatie Bastovoi

– V-a adus calugaria vreo satisfactie deosebita?

– Calugaria iti descopera viata dintr-un unghi la care un om obisnuit nu are acces. Am vazut si am trait lucruri pe care sunt convins ca nu le-as fi cunoscut niciodata daca ramaneam „in lume”. Cu toate acestea, calugaria nu este un culcus si nici macar un turn in care te stabilesti. Este o continua stradanie de a escalada un munte. Si daca Sisif, in chinul sau de a urca muntele, cadea de fiecare data sub greutatea pietrei pe care era condamnat sa o care, eu cad neincetat sub propria greutate. Aceasta insa ma face constient de greutatea pe care o port. Credinta ca intr-o zi voi invinge si voi ajunge acolo, sus, ma insufleteste. Ma bucur ca nu am ramas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar daca sunt un bolovan, vreau sa fiu un bolovan care se rostogoleste.

– Este greu sa fii calugar?
– Foarte greu, dar merita.

– Nu ati crezut dintotdeauna in Dumnezeu: ati crescut in casa unui propagandist al ateismului stiintific. Pe cand erati copil, la ce argumente apela tatal dvs. pentru a va convinge ca Dumnezeu nu exista?

– Facea uz de niste argumente tipice. Mai intai: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decat niste vapori. Pe urma: pe proorocul Iona n-ar fi putut sa-l inghita o balena, deoarece gura acesteia nu este mai larga decat un pahar de doua sute de grame. Pe urma, faptul ca in corabia lui Noe n-ar fi putut sa incapa toate vietatile din lume. Cam atat, in mare. Dar cred ca, inainte de toate, m-a convins autoritatea tatalui, ca pe orice copil. El credea ca Dumnezeu nu exista si aceasta credinta a lui se baza pe astfel de argumente.

– Acum, ca ati ajuns calugar si preot (ieromonah), ati gasit raspunsul la aceste intrebari?

– Nu. Eu nu am ajuns la Dumnezeu prin rationamente. Am cunoscut un Dumnezeu viu si plin de iubire care poate sa intre in viata ta si sa te invaluie asa cum te invaluie mireasma unui parfum.

– Ati putea sa ma convingeti ca Dumnezeu exista?
– Nu.

– Dar ati vrea?
– Vreau si nu vreau. Vreau pentru ca asta il face pe om fericit si nu vreau pentru ca nu-mi place sa-L discut pe Dumnezeu in sensul ca exista sau nu exista. El e prea mare si, mai ales, prea plin de iubire ca sa fie nevoie sa-L discut in fata unui pamantean. Lui Dumnezeu nu-i place cand i se pun conditii, nu-i plac pariurile, dar ii plac invingatorii.

Continuare la APOLOGETICUM

17 noiembrie: POMENIREA CUVIOSULUI MUCENIC DANIIL (SANDU TUDOR), CARE ÎN TEMNIŢA AIUDULUI S-A SĂVÂRŞIT

Posted on by
1

MITROPOLITUL ANDREI ANDREICUŢ DESPRE PĂRINTELE DANIIL TUDOR

S-a scris mult despre Miscarea “Rugul Aprins” si despre mentorul ei, Parintele Daniil Tudor. Inalt Prea Sfintitul Dr. Antonie, Mitropolitul Transilvaniei, i-a consacrat o carte intreaga.

Eu voi veni cu cateva note din dosarul Parintelui Daniil, note ce ne intaresc convingerea ca elita duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe a avut de suferit in perioada comunista. Cuvantul Mantuitorului s-a implinit: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi.”(Ioan 15, 20).

Daniil Sandu Tudor s-a nascut in 1896 si se numea, in mirenie, Alexandru Teodorescu. Pseudonimul literar era Sandu Tudor. Barbat frumos si elegant, casatorit de trei ori, cu o personalitate puternica, era atras de substratul tainic al lucrurilor. Cult si imprastiat, orientat inspre literatura patristica si mistica vietii calugaresti, ii placea sa se invarta printre oamenii Bisericii.

Prieten cu o elita de oameni invatati, de exemplu cu Alexandru Mironescu, ii va determina pe acestia la o viata religioasa profunda. El insusi avea studii universitare, dar neispravite, si era pasionat de publicistica. A colaborat la Revista “Gandirea”, iar mai apoi, prin anii 1930, scoate doua reviste: “Credinta” si “Floarea de foc “. La aceste reviste ii va avea colaboratori principali pe Zaharia Stancu, Al. C. Constantinescu, Cicerone Teodorescu, Eugen Jebeleanu si altii.

In memoriul pe care-l va face, dupa arestare, va mentiona ca in jurul Revistei “Floarea de foc” a grupat un numar de tineri scriitori atat crestini, cat si comunisti. “O intreaga lupta dialectica se desfasoara in coloanele acestei reviste. Aici colaboreaza, intre altii, Alexandru Sahia, Ghita Ionescu, Lespezeanu, Alfons Adania etc, care-si pot marturisi in toata libertatea crezul lor de stanga”.

Insasi Siguranta Statului afla dintr-o nota informativa de pe 11 ianuarie 1935 ca “Asociatia Internationala a evreilor anti-hitleristi, prin avocatul Mihail Stern, ii acorda lui Sandu Tudor o subventie de trei milioane de lei, cu cari apare ziarul cu nume religios “Credinta”, avand ca subtitlu “Organ de lupta politica si spirituala”.
Continuare la PELERIN ORTODOX

CE MINTE PARŞIVĂ AM !

Posted on by
2

Uneori mintea mea se reprogramează automat pe modul ţaţă, adică nu mă pot dezlipi de grija caprei vecinului. De când am aflat că un vagon de documente stă să pice, de pe o zi pe alta în ograda bisericilor maghiare, mă gândesc întruna ce vor face cu ele. Să şi le înrămeze pe toate şi să le pună pe toţi pereţii ?! Să stea zi şi noapte să calculeze pe abac câţi enoriaşi unguri au avut în parohii şi pe un computer de performanţă câţi minoritari iobagi români au fost în toate satele?! Să facă liste lungi cui trebuie şi cui nu trebuie să dea voie să le vadă?! Pentru că şi asta e o treabă. Nimeni nu îi obligă să deschidă sală de lectură pentru studierea lor. Şi mai apoi trebuie asigurate condiţii optime de conservare. Nu poate veni oricine cu guturai să sufle în ele. Să ţii arhive nu e uşor şi mai greu e să le ţii degeaba. Cel mai simplu ar fi să facă ordine în ele: asta-i bună, asta nu-i bună….

Şi cum mintea mea parşivă gândeşte doar la parşivenii, m-am gândit ce aş face eu dacă mi-ar pica pe cap cel puţin o căruţă de arhive. Aş face exact ce spune legea. Le-aş scoate la vânzare. De ce nu? Legea îmi permite. Procedura e descrisă în Legea 16/ 1996 a Arhivelor Naţionale, art. 15. Deţinătorii pot scoate la vânzare fonduri arhivistice care pot face parte din fondul Arhivistic Naţional cu condiţia să anunţe mai întâi Arhivele Naţionale şi Direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale care au prioritate la cumpărare. Dacă în 60 de zile acestea nu răspund pot fi vândute oricui.

Să ne imaginăm o ofertă trimisă Arhivelor Naţionale. Există slabe şanse să fie onorată. In primul rând că Arhivele Naţionale sunt bugetare. Adică i se aprobă fonduri pentru supravieţuire şi acestea la inceput de an. Dacă o cheltuială nu e prevăzută în buget nu poate fi efectuată. Iar când achiziţionezi ceva intri la legea achiziţiilor publice. Deci trebuie să dai toate detaliile mărfii. Dacă vine o ofertă de documente în iunie este clar că nu poţi răspunde, pentru că nu sunt bani prevăzuţi. Nici un manager nu poate visa ce ofertă îi pică peste an aşa încât să prevadă bani exact pentru documentul X, din anul cutare, emis de cutărică. Bun! Mai devreme de toamnă nu poate fi rectificat bugetul. Aşa că trec cel puţin trei luni moarte pentru achiziţii, timp în care nu poţi da nici un răspuns pentru că nimeni nu ştie dacă la rectificare vor fi bani. Adică trece termenul de 60 de zile fără ca instituţiile care au prioritate să poată da un răspuns.

Şi atunci deţinătorul poate vinde oricui este interesat. In cazul de faţă există cel puţin trei mari interesaţi: Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică şi nu în ultimul rând, Arhivele Naţionale ale Ungariei. România nu ar cumpăra documente despre satele româneşti din Basarabia, dacă s-ar putea? Şi cei trei mari potenţiali cumpărători au şi fonduri, şi interes, şi condiţii bune de conservare, de depozitare, de studiere. Şi mai ales istorici care din cinci documente pot scrie un best-seller publicat la Cambridge (despre asta vă povestesc altădată!).

Vedeţi şi
Apelul Istoricilor Români

MULŢI AU TRECUT, PUŢINI AU ISTORIE! La ce sunt bune ARHIVELE NAŢIONALE

Posted on by
Reply

Puţini dintre contemporanii noştri realizează diferenţa dintre trecut şi istorie. Mulţi consideră că cele două noţiuni sunt egale, că tot trecutul intră în istorie. Nu este aşa. Trecutul înseamnă tot timpul trecut, un volum imens de evenimente, fapte, persoane şi trăiri. Istoria este doar ceea ce se cunoaşte din acest trecut. Mai precis ceea ce poate fi dovedit prin acte, documente, diverse artefacte. Fără dovezi nu există istorie. Prin urmare în lipsă de mărturii istorice trecutul nu poate fi dovedit, chiar dacă există. Este situaţia unui om fără acte de identitate. Deşi fizic există, pentru societatea în care trăieşte nu poate fi dovedit.

Toată istoria se sprijină pe doi piloni: arhivele şi arheologia, la rândul lor cu mai multe ştiinţe auxiliare. Când în primul război mondial Arhivele Naţionale au fost bombardate, au fost distruse mai multe fonduri printre care şi cele referitoare la judeţul Ialomiţa. Această nenorocire a făcut ca perioade întregi din istoria medievală şi modernă a acestei regiuni să nu mai poată fi cunoscută niciodată..
Cei care controlează aceşti piloni ai cercetării istorice, arhivele şi arheologia, scriu practic istoria. Fără accesul liber şi neîngrădit la aceste surse, istoricii nu au ce scrie.

Toate statele care s-au perindat de-a lungul timpului, de la cele antice până la cele moderne şi-au depozitat trecutul prin arhivarea documentelor. Era dreptul şi obligaţia lor.
Nu înţeleg acum ce drac bălţat le-a băgat în cap Cultelor să îşi ceară arhivele de la statul român. Ce au de gând să facă ? Intrucât legea Arhivelor Naţionale obligă doar instituţiile specializate să conserve, apere şi să pună în valoare aceste documente, se înţelege că alţi deţinători nu au aceste obligaţii. De pildă, eu ca titular fac ce vreau cu actele mele. Cine ne garantează nouă că odată preluate aceste fonduri referitoare şi la istoria românilor nu vor fi distruse, măsluite sau ţinute în condiţii insalubre? Chiar, cine? Şi de ce se luptă maghiarimea să pună mâna pe ele, peste toate legile statului? Nu există decât două alternative. Fie au ceva de ascuns, fie, mai grav, au ceva de revendicat.

Tărăşenia asta îmi aminteşte de păţania postelnicului Ianache care pe la 1614 cerea domnitorului să i se întărească din nou, cu acte în regulă, toate moşiile, sălaşele de ţigani, pădurile, apele etc., etc. Zicea Ianache că în timpul invaziei turceşti i s-au prăpădit toate ,,cărţile cele vechi,,. Ca să vezi! Că turcii exact hrisoavele postelnicului veniseră să prăduiască. Dar omul a venit cu martori, oameni ,, buni şi bătrâni,, şi şi-a întărit zeci de mii de acareturi. Dacă domnia ar fi avut arhivele statului în care s-ar fi păstrat şi copii ale ,,cărţilor cele vechi,, alta ar fi fost situaţia. Şi pretenţiile postelnicului, cu siguranţă, mai mici.

Vedeti si
Apelul istoricilor români

ISPRAVA CITY-PHARMA DIN SLOBOZIA. Unde sunt farmaciile de altădată?

Posted on by
3

Câtă indiferenţă şi nesimţire pot să încapă în unii farmacişti a căror singură menire pare să fie doar aceea de a te face să cumperi cele mai scumpe şi proaste produse. Mi-a apărut un nimic de zăbăluţă în colţul buzei. A doua oară în viaţa mea şi nădăjduiesc că ultima. Am dat cu de toate. Nu trece. Nu pot să vorbesc, să mănânc şi mai ales să râd. Zăbăluţa doare. Mă duc la farmacia de alături şi cer ceva. Nu sunt întrebată nimic. Imi recomandă ca unic produs Dr. Geske antiherpes produs în Germania. Dau 36 Ron pe flaconul roll-on. Ajung acasă şi constat că este un produs cosmetic bun pentru buze uscate, ori eu aveam crăpături adânci până la sânge. Am dat non-stop cu el şi nimic. Evident! Ce putea să facă un ,,strugurel,, nemţesc? Şi mai şi ustură de mori.

Mă întorc la farmacie şi cer condica de sugestii şi reclamaţii. Cel puţin să nu mai importe în veci porcăria aia. Cu chiu cu vai şi cu multe lamentări (tot eu eram bună de explicaţii) mi se dă un caiet de matematică spiralat, probabil în care îşi notau ele serviciul una la alta, cu o singură pagină scrisă. Nici condică nu aveau. Deci dacă am o sugestie asupra unui produs pot să o notez pe hârtia igienică că tot aia e cu condica lor de sugestii. Asta m-a enervat şi mai tare.

City-Pharma şi-a vândut produsul şi o doare în cot că nu e pentru boala ta. Dar dacă Doamne-fereşte aveam ceva mai serios? Slavă Domnului că mă ţine zdravănă şi sănătoasă. Dacă nici la o zăbăluţă nu se găseşte leacul, dar la altele…
Unde sunt farmaciştii de altă-dată care preparau tot felul de leacuri naturale şi fără conservanţi pentru fiecare boală? Tot pe vremea Egiptului Antic era mai bine. Cei bolnavi stăteau în piaţa mare şi oricine trecea era dator să le spună leacul care a funcţionat în cazul lui.

In urmă cu câţiva ani am vizitat la Braşov o expoziţie dedicată breslelor medievale în care se afla şi o spiţerie, cum erau denumite farmaciile de pe vremuri. Era plină cu dulapuri de lemn pe care se înşirau zeci de borcane şi borcănaşe colorate şi etichetate cu diverse soluţii, substanţe, tincturi, plante. Aveau ceva magic!
Revenind la cele pămâneteşti, ce pot să vă spun este să nu luaţi în veci Dr. Geske antiherpes în caz de zăbăluţă. Mai bună e apa de ploaie!