Imi era greu să înţeleg de ce Dumnezeu pedepseşte întreaga comunitate creştină pentru păcatele unora dintre membrii ei. Nu pare drept! Acest aspect azi uitat sau considerat valabil doar pentru vechiul Israel este cât se poate de actual. Toţi proorocii Vechiului Testament atrag atenţia asupra lui şi exemplifică de multe ori cu fapte concrete. Păcatele personale ale creştinilor atrag pedeapsa asupra întregii comunităţi. Pare nedrept dar perfect valabil dacă vedem viaţa ca un drum aşa cum este comparată de multe ori. Doar că această comparaţie nu este o metaforă ci o realitate. O percepem mai greu pentru că în viaţă ne deplasăm cu viteza clipei şi gândim cu viteza luminii. De aceea nu vedem intersecţiile, semnele de circulaţie, nu cunoaştem bine drumul, uneori rătăcim.

Dar imaginaţi-vă viaţa ca un drum din România. Poate nu întâmplător a îngăduit Dumnezeu să avem atâta haos pe drumurile publice. Practic eşti în grija Domnului. Nimic nu poate fi prevăzut sau ocolit. Majoritatea drumurilor sunt înguste, proaste şi aglomerate. Coeficientul de întâmplare este enorm şi la calcularea lui intră starea drumurilor, starea tehnică a maşinilor şi altor vehicule, starea psiho-fizică a conducătorilor de maşini, atelaje, motociclete, scutere, biciclete, căruţe şi…pietoni. Pe carosabilul din România, mai ales în comune, sate sau orăşele se plimbă nestingheriţi ca o cireadă în voie, deşi au trotuare bune şi late, o mulţime de pietoni.

Exact ca şi în viaţă fiecare circulă cu ce are. La fel ca şi în viaţă toată lumea se grăbeşte. Şi, mai ales… e atent la drumul lui. Şi exact ca şi în viaţă depindem unii de ceilalţi. Şi aici intervin păcatele, slăbiciunile, greşelile unora care se pot răsfrânge şi asupra celorlalţi. Gândiţi-vă la un drum pe care nimeni nu ar respecta nici un semn de circulaţie. Ar fi o nenorocire!

Cu alte cuvinte revin la ceea ce arătam mai sus, preceptul că Dumnezeu bate întreaga societate doar pentru păcatele unora. Situaţia este şi mai complicată decât în Vechiul Testament de vreme ce am fost avertizaţi că drumul mântuirii e strâmt. Prin urmare preceptul care mi-a dat atâta bătaie de cap nu relevă un Dumnezeu nedrept ci pur şi simplu este o altă lege a mecanicii păcatului. Intervenţia lui Dumnezeu este doar proniatoare . Ca atunci când o deşteaptă pe scuter face un viraj amplu la dreapta într-o intersecţie strâmtă, iese în faţa unei maşini dar…virează brusc şi intră în normal. A contat însă şi bărbatul din spatele ei care i-a împins ghidonul spre dreapta. Şi de aici, de la persoana de lângă tine şi până la reuşită intervine mila cerească. Doar că şi noi trebuie să învăţăm bine virajul la dreapta. Pentru alţii este o metaforă. Pentru mine, o realitate, ba chiar o obligaţie.