CRUCIADA IERIHONULUI

Şi acum, după 1000 de ani de la primele Cruciade pornite de creştini pentru eliberarea Sf. Locuri de sub dominaţia păgână, ghimpele stăpânirii politice străine împunge iar unitatea Ortodoxiei. Nu este de mirare că în timpul istoricelor cruciade a avut loc şi marea schismă din 1054.

Patriarhul Ierusalimului, aflat în statul Israel condus de o majoritate mozaică , a devenit brusc sensibil la un locaş ctitorit de români în urmă cu 20 de ani la Ierihon, adică în Palestina condusă de o majoritate arabă.
Asta după ce patriarhul ecumenic de Constantinopol aflat la Istanbul, adică în Turcia condusă de o majoritate musulmană, s-a gândit să convoace un Sinod panortodox la care să participe Bisericile cunoscute cam până în secolul IV. Despre firul roşu dintre sinodul panortodox şi scandalul Ierihonului găsiţi detalii aici.

Patriarhii ortodocşi aflaţi în ţări conduse de musulmani şi israeliţi suferă dintr-o dată de nostalgia vremurilor când Asia Mică şi Europa arătau altfel şi prestigiul lor era imens. Aţi înţeles? Dar prestigiul fără fapte este vorbă goală şi trufie deşartă. Dacă vor prestigiul şi demnităţile acordate de primele Sinoade Ecumenice atunci să revină la realităţile de atunci.
Istanbulul se numea Constatinopol şi era capitala celui mai mare imperiu creştin şi Locurile Sfinte se aflau sub stăpânirea creştinilor.

Dacă strămoşii lor nu au fost vrednici să păstreze acele ţări sub stăpânirea creştină, cine garantează că Biserica Ortodoxă universală ajunsă sub conducerea unui patriarh ecumenic nu va avea aceeaşi soartă. Părerea mea este că decât să buchisească vechile canoane nu în Sf. Duh ci în spiritul literei mai bine ar avea mai multă smerenie.
Pe vremurile visate de sanctităţile lor Europa centrală, răsăriteană şi Rusia nu erau creştine. Creştinarea acestora a fost un proces complex şi lung la care nu ştiu cât şi-au adus ei contribuţia. Sinodul panortodox în care vor să îşi reclame întâietatea este doar un seceriş unde nu au semănat.

Mintea mea de om păcătos mă face să cred că după ce patriarhul de Ierusalim a lăsat să se ridice un locaş ortodox în Palestina, a binecuvântat pelerinii cazaţi acolo şi care cheltuiau banii în Ierusalim, s-a gândit că bine ar fi să îl ia cu totul. Oricum dacă nu ar fi fost fraierii de români cu înnodatele lor relaţii frăţeşti cu ortodocşii arabi, s-ar fi ridicat cu greu un locaş în Palestina.

O problemă lumească se rezolvă tot prin măsuri lumeşti. O măsură simplă ar fi embargoul turistic asupra Sf. Locuri. Adică pelerinii din România să nu mai meargă la Sf. Locuri până la lămurirea problemei. Nici nu prea au de ce! Un pelerinaj nu te face sfânt. Iar Ierusalimul de acum este cel de acum 2000 de ani, adică acelaşi loc în care Hristos a fost răstignit, dus de la Ana la Caiafa şi dat în mâinile lui Pillat, adică stăpânirii politice. Mai bine stau la mine acasă unde Hristos este preaslăvit. Canonic, chiar aşa ar fi corect! Sau merg acolo unde s-a murit pentru Hristos, adică la Aiud, Gherla, Târgu-Ocna. Ce îmi trebuie mie, Ierusalim?
Ca să nu mai spun că un pelerinaj adevărat nu este turism cum se întâmplă acum. Pelerinajul autentic este o călătorie iniţiatică săvârşită pe jos, de-a lungul unei lungi perioade de timp, cu o rigoare ascetică, la o vârstă tânără. Plimbăreala de azi e turism în toată legea. De unde până când a ajuns ortodoxia agenţie de turism în Israel?

Chiar şi sinodul panortodox ar fi rezolvat rapid dacă Bisericile României, Bulgariei, Rusiei, Serbiei, Armeniei, Sf. Munte etc. ar refuza pelerinajele la Ierusalim. Fireşte că ar trebui pus şi un termen. Şi ca să nu fie o problemă de calendar ar fi bine să fie un termen fără echivoc. Adică până când Ierusalimul va fi sub stăpânirea creştinilor ortodocşi.