IN CE AN SUNTEM? HARABABURA TIMPULUI

După ce citeşti cartea lui Florin Diacu, Mileniul pierdut, apărută la Editura Dacica în 2008, te întrebi firesc ,,In ce an suntem?,,. Deşi am citit-o de anul trecut îmi e greu să vorbesc. Să vă spun de ce? Cartea este un studiu sintetic echilibrat şi documentat descins dintr-o serie de articole, studii, discuţii şi opinii cu privire la teoria care susţine că axa timpului a fost calculată greşit şi că de fapt ar fi mai scurtă cu aproape o mie de ani.
Teoria susţinută iniţial de specialiştii ruşi, în frunte cu matematicianul Fomenko, a trezit interesul comunităţi ştiinţifice mondiale dar şi mass-mediei. Rădăcinile acesteia sunt mult mai vechi şi coboară până în vremurile lui Newton.
Florin Diacu se întreba de ce nu a primit nici o reacţie de la istoricii români. Nici de la mine nu va primi decât un comentariu subţire şi asta pentru faptul că timpul nu îmi permite să intru în hăţişul problemei. Este mult mai spinoasă şi serioasă decât bănuiţi.

Cine ar trebui să îi răspundă domnului Florin Diacu?

Nu cred că istoricii ar trebui să fie primii interesaţi de teoria exprimată de domnia sa ci specialiştii care măsoară timpul şi elaborează axa timpului iar aceşti sunt astronomii, fizicienii, matematicienii, specialiştii în mecanica cereasca aşa cum este şi Florin Diacu.
Este drept că istoricii folosesc în cercetările lor axa timpului dar ei nu fac decât să o completeze, să agaţe pe traseul ei evenimentele, fenomenele, culturile arheologice pe care le studiază. Cel mult pot afirma sau infirma corespondenţa dintre axa timpului elaborată de specialiştii mai sus numiţi şi cercetările lor. Arheologii şi istoricii cercetează culturi din diverse epoci care aveau propriul lor sistem de măsurare a timpului. Axa timpului utilizată în vremea noastră a fost elaborată în secolul XVI şi de atunci istoricii transpun sistemele vechi pe noua axa folosită în vremea noastră.
De pildă, în timpul lui Ştefan cel Mare timpul se măsura de la facerea lumii şi documentele erau datate în mii de ani. Un banal act de vânzare-cumpărare sau danie era datat să zicem în 7043 de la facerea lumii. Transpus pe noua axă şi în civilizaţia creştină documentul ajunge datat în 1535. In lumea arabă ar fi fost datat şi mai puţin pentru că ei încep numărarea anilor de la Anul Hegirei.
Ştim bine ce discuţii a antrenat modificarea cu vreo zece zile a calendarului în 1924.

Cu ce ar modifica noua teorie cercetarea istorică?

Mecanismul şi rezultatele cercetării istorice nu pot fi influenţate de noua teorie. Singura modificare ar fi de interpretare, de modificare a viziunii istorice pentru anumite epoci.
Datarea este doar o mică parte din munca istoricului sau arheologului.
De pildă un arheolog descoperă a aşezare pe care o cercetează sistematic, casă cu casă, piesă cu piesă. Munca lui constă în descoperirea în sine a fiecărui complex, analizarea stratigrafiei, a texturii, compoziţiei, culorii fiecărui nivel sau secvenţă stratigrafică, desenarea, înregistrarea, fotografierea, preluarea piesă cu piesă a întregului inventar aferent care de asemenea este descris, desenat, înregistrat, elaborarea de studii pluridisciplinare etc. Introducerea descoperirii în circuit ştiinţific, elaborarea de repertorii, de monografii etc reprezintă doar partea finală a procesului.
Pentru datarea aşezării însă el va întocmi datări tipologice pentru fiecare locuinţă şi piesă în parte, după care numitorul comun al acestora va fi datarea întregii aşezări.
Aceasta înseamnă că va analiza locuinţele de pe întregul areal cultural al epocii respective care de multe ori depăşeşte graniţele actuale ale ţării. Va studia repertoriile de piese arheologice elaborate pentru siturile cercetate până la el.
Datarea finală însă, fie ea tipologică sau pluridisciplinară (arheomagnetică, C14), va fi articulată tot la axa cronologică în vigoare.
Prin urmare munca principală a istoricilor este aceea de a cerceta şi descrie culturile, evenimentele sau fenomenele istorice. Şi această muncă nu poate fi ştearsă de modificările de cronologie. Cel mult pot fi redatate.

Ce înseamnă o redatare?

Teoretic nu ar fi mare lucru. Ar fi cum ai da ceasul înapoi. Să zicem să astronomii cad de acord că au greşit numărătoarea şi că secolul IX devine secolul VI.
Practic însă, ar fi o harababură de nedescris. Închipuiţi-vă că există mii, sute de mii de studii, articole, cărţi, zeci de metri liniari de biblioteci istorice şi arheologice care folosesc axa cronologică actuală. Toate acestea nu mai pot fi modificate. Am lăsa urmaşilor noştri un haos. Istoria nu lucrează cu cifre, formule şi legi exacte ca matematica, astronomia şi fizica. Istoria lucrează cu cuvinte la rândul lor cu multe sensuri. S-au elaborat teorii, au fost sesizate anumite legităţi pe care se fac predicţii istorice. Ce s-ar întâmpla cu toate acestea.

Un caz concret

Pe mine personal, ca arheolog care mă ocup de cultura secolelor VIII-XI nu m-ar afecta deloc. Dimpotrivă mi-ar fi mult mai simplu. Secolul VI e aproape gol. Nici istoricii nu îşi explicau ce s-a întâmplat cu adevărat în secolele V-VII. Mulţi vorbeau de discontinuitate, cezură de locuire, răcirea vremii, migraţia slavilor etc. Dar, mai ales, de unde explozia de aşezări şi necropole care apar în secolul VIII? Şi culmea, toate aceste aşezări se aflau în apropierea sau suprapuneau aşezările antice. În timp ce noi ne băteam capul pentru vreo trei secole goale, chinezii nu aveau cu ce umple un mileniu întreg.

Dacă este adevărat ce ne spune Florin Diacu, specialist în mecanică cerească şi acele secole sunt o eroare de măsurătoare astronomică, atunci istoricii nu s-ar mai confrunta cu nici o întrebare. Nu a fost nici o cezură ci o continuitate de locuire marcată însă de schimbarea faciesului cultural. Că atunci a apărut o cultură nouă e clar pentru toată lumea. Însă, viziunea asupra evului mediu-timpuriu s-ar modifica cu 180 de grade.
Migraţiile menţionate de izvoarele scrise şi care au existat într-adevăr nu au avut impactul considerat acum.
Şi acesta este cel mai banal aspect. Gândiţi-vă cum ar arăta istoria creştinismului care ar avea astfel doar o mie de ani. Gândiţi-vă cum ar arăta istoria islamului de care noi credeam că a apărut la 600 de ani după creştinism şi care în noua cronologie ar apărea ca o reacţie rapidă anticreştină.

Concluzie

Şi Florin Diacu se mai miră de ce nu îi răspund istoricii. Şi eu mă mir de ce ştiinţele realiste se mai numesc exacte. Adică, astronomii ne-au oferit o axă cronologică lungă cât Postul Paştelui, istoricii s-au apucat să o umple cu rezultatele cercetărilor lor, să transforme timpurile istorice în timpul specialiştilor lui peşte, să îşi bată capul, să nu doarmă nopţi cu ce s-a întâmplat în timpul cutare rămas gol. Să răspundă lui fitecine de ce istoria are pagini albe şi de aici, grămada de enigme care acoperă Terra, etc. etc.
Iar după vreo 300 de ani să vină specialiştii în ştiinţe exacte şi să ne spună candid: am greşit! Eclipsa cutare pe care noi am datat-o exact în anul X şi în funcţie de care voi v-aţi legat atâtea şi atâtea evenimente ulterioare a fost datată greşit. A fost ceva mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă pare penibil acesta este mesajul teoriei prezentate de domnul Florin Diacu pe care personal îl apreciez pentru curaj.
Am însă pretenţia ca matematicienii, fizicienii, astronomii, inginerii de mecanică cerească să nu mai pretindă că ştiinţele lor sunt exacte ci să admită că ştiinţele experimentale sunt limitate la experiment.