Despre libertate

-Este libertatea o emanaţie a răului?
-Nicidecum. Răul nu există ontologic. În Dumnezeu nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui cu conştiinţă liberă. Răul în¬cepe cu orgoliul lui satan şi cu neascultarea omului.
– Respectă Dumnezeu libertatea omului?
– Prin atotştiinta Sa, Dumnezeu a respectat ontologic liber tatea omului, căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa, Dumnezeu s-a făcut Om şi suferă împreună cu noi până ce se va mântui lumea. Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.
~ Satana respectă libertatea omului?
– Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să-1 robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.
– Omul respectă libertatea omului?
– Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om este o problema a îndumnezeirii oamenilor.
-Ce este eliberarea omului?
– Omul trebuie să se elibereze de tirania păcatului, de tirania naturii, de tirania semenilor săi, de tirania ignoranţei şi, până la urmă, să învingă moartea, iar acestea le poate realiza doar prin Hristos.
– Dar robia ce este?
– Este opusul eliberării, adică robia faţă de patimi, lală de le¬gile naturii, faţă de om, robia ignorantei şi, în ultimă analiză, robia morţii.
– Se poate acorda libertate răului?
– Răul are libertate, clar oamenii trebuie să-şi apere libertatea lor, demnitatea lor, integritatea lor, valorile lor, credinţa lor. Libertatea ce o are răul nu e şi îndreptăţire la guvernare, el trebuie înfruntat şi eliminat din lume.
– Poate exista o falsă libertate?
– Dacă poate exista un hristos mincinos, e firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.
Care este raportul între libertate şi autoritate?
– în lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate şi nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute.
– Care sunt criteriile de ordine ale conştiinţei libere?
– în primul rând poruncile lui Dumnezeu, apoi necesităţile naturale şi vitale şi după aceea valorile consacrate de experienţa omenească şi legile stabilite de oameni – dar toate acestea trebuie redefinite şi înţelese în context.
– Care este autoritatea ce dă pondere libertăţii?
– Este evident că omul nu este creatorul şi stăpânul lumii şi al vieţii, că omul singur nu are dreptul să fie stăpânul oamenilor. Numai omul aflat în comuniune cu Dumnezeu, omul îndumnezeit are stăpânire peste lume şi intră în comunitatea universală.
– Fiind oameni liberi şi nedesăvârşiţi, cum vezi problema infailibilităţii omului?
– La nivelul conştiinţei personale, omul este infailibil prin certitudinea personală a adevărului, dar cu rezerva tocmai a lipsei sale de infailibilitate. Deci omul singur nu poate fi infailibil. Numai Hristos a fost Om infailibil.
– Ce este deci libertatea omului?
– Este mediul în care se dezvoltă personalitatea umană, e condiţia responsabilităţii umane şi mai este justificarea omului împărat.
– Care este deosebirea între libertate şi libertăţi?
– Libertatea e condiţia, libertăţile sunt drepturi. Libertăţile definesc şi totodată limitează libertatea. Libertatea e în duh, libertăţile sunt în literă.
– Care este condiţia universului în raport cu omul?
– Universul şi natura au fost concepute ca să corespundă libertăţii omului. Este un echilibru uimitor între forţe multiple.
Universul material al omului funcţionează la fel cu universul spiritual al omului şi amândouă conduc pe om la Dumnezeu.
– Poate omul să-şi determine singur destinul?
– Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa ele dominaţie şi egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu, încercarea lor de a crea un rai pământesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari posibilităţi de distrugere decât de construcţie. La toate acestea se adaugă răul cel mai rău: alienarea oamenilor, în aceste condiţii, adepţii antropocentrismului modern nu se mai simt stăpâni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit-o. Astfel lumea alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi.
– Ce este libertatea în viziunea materialismului ateist?
– O farsă, un fel de manifestare a hristosului mincinos. Determinismul materialist culminează în condiţionarea conştiinţei ca un complex de reflexe condiţionate, prin care omul e terminat ca om, ca personalitate, căci nu mai are libertate şi nu mai are sfinţenie în sine.
– Dar materalismul ateu foloseşte idei-forţă ca: libertate, comunism, egalitate, dreptate, materie, popor, ştiinţă, etc.
– Spiritul şi viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci le pun în serviciul egoismului şi tiraniei. Este dovada că valorile umane nu sunt absolute prin ele însele, ci preţuiesc în funcţie de duhul, sensul şi măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun şi folositor, în afara Lui, totul este dezastru.
– Cum îşi poate afla omul împlinirea?
– împlinirea omului e în comuniunea cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e chemat să aducă unitate în diversitate, să aducă ordine în istorie, să aducă sfinţenie în viată. Sfinţenia nu e ceva serafic, nepământean şi ezoteric, ci e deschiderea ce o face Hristos spre o lume trăită în Duhul Sfânt.
– Va primi lumea creştină a secolului XX viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?
– Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfânt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tor¬tură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va câştiga. Hristos apare limpede ca Mântuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni.

Bibliografie: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p.490-494.