Generaţia de criză

O ştim cu toţii. O simţim pe pielea noastră. Când a murit Mădălina Manole (Dumnezeu să o ierte!) de aceeaşi vârstă cu mine mi-am zis: Vai săraca, aşa tânără şi epuizată! Doar că şi eu mă simt de parcă aş fi trăit o mie de ani.
Alţii au fost generaţia de sacrificiu şi mă refer la cei care au luptat în primul război mondial pentru România Mare. Alţii au fost generaţia de jertfă şi mă refer la generaţia României interbelice martirizată în închisorile comuniste. Pe urmă a urmat generaţia revoluţionară care a construit comunismul atât în suflete cât şi pe teren.

Vrem sau nu să recunoaştem, eu fac parte din generaţia de criză. Am trăit din plin criza comunismului din copilărie până în adolescenţă cu tot ce a insemnat ea: frig, alimente cartelate etc. Apoi a urmat perioada de tranziţie care a fost o criză morală de proporţie. Atunci s-a văzut că robul tot aşa rămâne chiar şi în libertate. Noi eram prea tineri pentru a lua puterea. Au preluat-o plozii nomenclaturiştilor, securiştii şi activiştii.
Dar nu pentru asta ar trebui să fim compătimiţi, că nu am avut o alimentaţie diversificată în adolescenţă şi nu am preluat puterea la tinereţe ci pentru că noi am distrus într-un fel România.Cei care aveau 20 de ani la revoluţie şi au 40 de ani acum sunt cei responsabili de milioanele de avorturi din România. Sunt cei care au deschis calea emigraţiei române în toată lumea. O generaţie stearpă din toate punctele de vedere. Sunt cei care au acceptat până la ultima picătură statutul de rob impus în anii comunismului. Nici nu e nevoie de statistici ca să dovedeşti asta. Îngroparea cu onoruri a marelui lingău naţional de la Ceauşescu la Băsescu dovedeşte cu prisos ce statut moral avem, ce nevertebraţi ne conduc.

Generaţia de judecată

De ce suntem aşa? Pentru că suntem generaţia de criză sau pe româneşte spus generaţia de judecată (neologismul criză înseamnă judecată). Prin noi comunismul a fost judecat de Dumnezeu. Dincolo de judecata istoriei. Dincolo de condamnarea politică adusă de un guvern. Prin noi România a fost depopulată de români, nu doar fizic prin blestematul de planning familial ci mai ales mental, prin negarea condiţiei de român, prin lepădarea de valorile noastre.

De aceea ne simţim bătrâni şi spunem că România uzează. Pentru că niciodată nu s-a spus şi nu s-a recunoscut că generaţia comunistă a avut copii frumoşi, inteligenţi, muncitori, ascultători dar…orbi. Generaţia oarbă nu l-a recunoscut pe Dumnezeu nici în plină libertate. Foarte puţini dintre noi şi-au trăit tinereţea în Hristos aşa încât să poată vedea prin ochii Lui. Pentru că aveam această mare şansă. Dar, noi nu! Generaţia de capre.

Când Hristos a fost întrebat din ce pricină un om s-a născut orb, din pricina păcatelor lui sau ale părinţilor, Iisus le-a răspuns că nici din una, nici din alta. Ci, ca să se vadă puterea lui Dumnezeu în acel om. Că deşi omul era orb a văzut prin puterea lui Hristos.

Acesta a fost cel mai mare păcat al generaţiei noastre, că nu a lăsat să se vadă puterea Lui Dumnezeu în noi.
Şi spunem că România uzează. Evident! Este greu să fii orb. Să nu vezi oamenii cu adevărat. Să te loveşti de toate lucrurile care îţi ies în cale. Să crezi tot ce ţi se spune. Să primeşti tot ce ţi se dă.
Să dea Dumnezeu ca generaţia mea să devină conştientă de orbirea ei.