De la bun început trebuie spus că mă simt bine în oricare biserică mare sau mică, de parohie sau de mănăstire. Mă simt ca acasă şi mă port firesc, uneori cam prea firesc. Există însă locuri în care timpul curge altfel. Şi mă refer aici la bisericile vechi. Există deasemenea locuri în care sufletul se luminează şi mă gândesc aici la bisericile frumoase prin ceva: dimensiuni, pictură etc.
Şi atunci când cele două coordonate vechime şi frumuseţea se împletesc ne aflăm în faţa unei capodopere.
Imi plac mult bisericile cu exterior pictat. Dacă ar fi aleg între cele din Bucovina şi cele din Oltenia m-aş opri la cele din urmă. Parcă sunt mai bine păstrate, restaurate şi puse în valoare. Şi nu doar atât. Sunt mai mici, mai umane, ca nişte corăbii cu ziduri groase şi catarg înalt.
Iar dintre toate biserica bolniţei cu hramul Sf. Nicolae de la Polovragi mă copleşeşte. Este mică, relativ scundă, cu ziduri groase care îi dau un aer masiv. In interior însă te topeşte. Este şi mai mică. Cât un ou. Însă zugravii Ion şi Gheorghe au pictat-o în întregime în stil bizantin cu sute de scene. Panourile sunt mici, unele cât o foaie A3. Iar sfinţii sunt sfinţi cu trupuri subţiri, longiline ca nişte fuioare, cu feţe luminoase. Cu bătrâni simpli purtând bărbi lungi şi albe. Este clar. Simţi că sfinţii sunt altceva, altă specie. Au trăsături îngereşti.
(Foto:Emilia Corbu)