MARTIROLOGIA – O NOUĂ ŞTIINŢĂ?

Ecourile primului simpozion de martirologie au fost slabe. Nu ştim ce s-a hotărât concret afară de o scurtă informare laudativă a unui purtător de trenă.
Privit din afară, acest simpozion a adus totuşi ceva nou :
1) A avut un caracter exclusivist. Spre deosebire de conferinţele despre martiri la care participau toţi creştinii interesaţi, aici s-a mers pe bază de invitaţie, inclusiv pentru a sta în sală. Organizatorii au selectat nu doar invitaţii ci şi publicul.
2) A produs o inversare a locurilor. In sală au fost mulţi dintre cei care ar fi trebuit să stea în prezidiu şi invers. Adică cei slabi au dat lecţii celor tari.
3) Greutatea simpozionului a căzut pe specialiştii ortodocşi străini care, deşi nu cunoşteau multe despre prigoana comunistă în România, au prezentat lucrări despre martiraj în general.
4) A fost lansat volumul ,,Principiile cercetării martirologice,, semnat de prof. Dr. Ilie Bădescu, prof. dr. Pavel Chirilă , dr. Andreea Băndoiu, carte necesară viitoarelor centre de martirologie.

M-aş opri asupra ultimului punct. In opinia mea, ,,martirologia-un alt fel de ştiinţă,, aşa cum se exprimă în primul capitol prof. Ilie Bădescu, este o capcană. Şi să vă spun şi cele trei motive care mă îndeamnă să o văd aşa:

I. Martirologia se află cu mult deasupra ştiinţei.
Ştiinţa, definită ca o cale de cunoaştere este limitată la experiment (ce poate fi cântărit, măsurat, comparat), la sursele de informare, la calitatea şi capacitatea omului de ştiinţă.
Aşa cum dovedeşte istoria, ştiinţa este relativă la contextul istoric, sursele de finanţare, etc.
Să transformi martirologia într-o ştiinţă este ca şi cum ai îngrămădi eternitatea într-o cutie cu număr de inventar.Tot ce este omenesc poate fi transformat în ştiinţă. Dar actul martiric este supraomenesc. Aştept de mult să apară o ştiinţă despre păcatele lumii, care să analizeze sociologic, psihologic, medical etc. consecinţele acestora în viaţa oamenilor. Dar o ştiinţă despre virtuţi nu este necesară, pentru că ar duce inevitabil la prezentarea limitativă a acestora. Or, virtuţile rodesc la infinit. Sfinţenia este încununarea virtuţilor.
Martirologia este parte organică a învăţăturii creştine. Dimineaţa ne uităm pe calendarul bisericesc şi vedem numele sfinţilor zilei. Seara la vecernie ascultăm din Proloage vieţile lor. La sărbători prăznuim alţi sfinţi. Purtăm nume de sfinţi. Viaţa noastră e înconjurată de sfinţi.
Actul martiric nu poate fi obiect de cercetare sociologică, psihologică, medicală pentru că este o conlucrare umană şi divină. In fiecare martir a suferit Hristos. Fiecare sfânt a fost martir la un moment dat. Ce să cercetezi? Dosarele de canonizare conţin date istorice concrete despre persoana respectivă dar mai ales despre trăirea spirituală a acesteia. Iar această trăire este deasupra oricărei ştiinţe contemporane.
Aaaa…că se poate învăţa mult de la aceşti martiri e cu totul altceva. Dar pentru aceasta nu este nevoie de inventarea unei ştiinţe, ci pur şi simplu să mergi la biserică.

II. În lumea contemporană ştiinţa este o zeitate care tinde să înghită tot. Până şi banalul pliculeţ de praf de copt e recomandat de un doctor. Toţi au ajuns să se închine ştiinţei. Guvernează deciziile politice, situaţia socială, sănătatea, tehnica. E de ajuns să aduci date ştiinţifice ca să devii credibil în cinci minute.Chiar dacă acele date sunt ipotetice sau relative. Se nasc mereu alte domenii ale ştiinţei. Ştiinţele actuale îşi dezvoltă şi ele alte ramuri. De pildă, prof. Bădescu a îmbogăţit sociologia cu un alt domeniu: noologia.
Creaţiile ştiinţei sunt omeneşti. Uneori, chiar malefice. Creaţiile sfinţeniei sunt minunile, schimbarea mersului firii. Nu se pot compara. Vin din lumi diferite.

Nu întotdeauna rezultatele ştiinţei sunt folositoare lumii întregi. Uneori ajung în cercul restrâns al unor companii. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar întâmpla dacă martirologia ca ştiinţă ar ajunge manipulată de un cerc de interese.

III. Există un risc. Orice ştiinţă are nevoie de o platformă, de o bază de date. Posibil ca întreaga literatură cu privire la sfinţii din închisorile comuniste din ultimii 20 de ani să fie inclusă în această bază de date. Dar între volumul de informaţie de la început şi finalul cercetării să fie o diferenţă colosală. Nu vă pot spune cum arată martirul rezultat în urma unei cercetări ştiinţifice dar cu siguranţă este diferit de cel prezentat într-o hagiografie.
Există riscul distorsionării. Adică să introduci în cercetare datele unui martir şi să iasă în final portretul unui erou. Or, eroul nu este martir. Este erou, adică un om care poate muri pentru principiile lui. Martirul trăieşte pentru Hristos care e Persoană, nu principiu.
Există deasemenea riscul contaminării cu rezultatele altor ştiinţe istorice, politice etc. Adică să ţi se spună cu date istorice şi chestionare sociologice cu o eroare de 5% că omul acela nu putea fi martir în epoca X. Sau riscul confuziei. Să pui laolaltă martiri cu eroi din diverse culturi şi să spui că toţi sunt la fel.
Există deasemenea riscul vorbăriei goale. Adică producerea de frumoase şi interminale eseuri filosofice, literare despre martiri şi vieţuirea lor. Bune şi acestea dar insuficiente, chiar şi pentru ştiinţă.

Apoi aş avea de spus ceva şi despre organizatori. Eu nu contest buna lor credinţă . Nu contest nici capacitatea celor trei semnatari ai volumului ,,Principii de cercetare martirologică,, de a crea noi ştiinţe. Dar nu în martirologie. Nu e necesar.

Trebuie să remarc însă interesul pe care o somitate în domeniul sociologiei, membru corespondent al Academiei Române adică prof. dr. Ilie Bădescu şi un foarte bun actor, Dan Puric l-au arătat martirilor din timpul prigoanei comuniste. Şi acest interes nu a fost unul de vorbe, ci de fapte. Adică, unul organizează un prim simpozion, iar altul ne învaţă principiile cercetării. Opinia mea este că e cam mult. Aghiuţă se ascunde în lipsa de măsură. Ar avea cine organiza astfel de evenimente şi scrie cărţi pe tema asta, dacă ar fi nevoie de ele.

Prof. Bădescu nu poate vorbi de principii de vreme ce a servit sistemului comunist, cu alte cuvinte a slujit prigonitorilor. Ştiinţa nu te absolvă de moralitate. Ba dimpotrivă, un om de ştiinţă ar trebui să fie în primul rând moral.

Cât despre domnul Puric, mă abţin. Vreau doar să adaug că şi eu am trăit ceva ani în comunism şi nu sunt de acord cu mărturia lui că nu te puteai opune sistemului. Şi mie mi s-a propus să fiu informator şi am refuzat politicos dar ferm. Aveam 19 ani. Iar la 20 de ani m-am trezit în plenul şedinţei de UTC pe instituţie că sunt singura nominalizare pentru funcţia de secretar. Nu fusesem prevenită că voi fi propusă. Şi am refuzat clar şi hotărât în auzul tuturor. Partidul nu te obliga. Dar dacă refuzai, plăteai. Te sancţionau, te beşteleau, te ameninţau. A dat Dumnezeu şi peste doi ani a venit revoluţia şi totul s-a schimbat. Aparent. Şi nu spun asta spre lauda mea ci spre stabilirea unui fapt istoric. Că şi în timpul comunismului au fost poate milioane de oameni care şi-au văzut de treaba lor. P.C.R. nu te obliga să semnezi nimic şi nici nu îţi impunea funcţii fără voia ta. Dar nu puteai avea o carieră de excepţie ca a domnului Bădescu, fără voia partidului.

Fireşte că toţi avem păcatele noastre personale, eu mai mult decât toţi, dar nu poţi preda lecţii de conştiinţă şi principii creştinilor atunci când tu nu le-ai avut exact când era nevoie de ele. Oamenii mari în faţa lumii sunt uneori mici în faţa lui Dumnezeu.

Inchei cu o ultimă precizare. Nu există ,,moarte martirică,, deşi chiar acesta a fost titlul simpozionului şi al volumului scos rapid cu acest prilej. Aşa cum nu se poate spune despre Hristos că a murit, nici despre mucenici nu se poate afirma că au murit. Ei au trecut la Domnul, şi-au dat sufletul în mâinile Domnului sau au fost martirizaţi. Aşa se spune. Dar, mă rog! Ştiinţa are limite.