Vestea cea Bună a Evangheliei a fost răspândită de un grup relativ mic de oameni simpli. Cum au reuşit aceştia să catehizeze o mulţime în condiţiile în care nu aveau şcoli şi nici prea multe biserici? Tăria şi puterea Bisericii Primare erau, cu siguranţă, rodul Duhului Sfânt. Dar ce mreje ale Cuvântului au folosit apostolii şi ucenicii lor?

Citind Păstorul lui Herma, o lucrarea din sec. I-II, care timp de mai multe secole a fost folosită pentru catehizare mi-am dat seama ce fină psihologie aveau primii creştini.

La o primă vedere, Păstorul lui Herma este o poveste despre un anume Herma, personaj real care a avut o serie de vedenii în care i s-au arătat mai multe personaje destul de greu de definit şi care i-au transmis nişte porunci şi învăţături. Lucrarea abundă în simboluri de forme, culori, personaje. Este o parabolă continuă întreruptă uneori de apariţia unor alte personaje care explică vedeniile anterioare. Cartea pare un vis neîntrerupt în cursul căruia Herma este iniţiat şi i se încredinţează o mare taină, o învăţătură mântuitoare.

Pentru oamenii de azi pare o poveste. Abundenţa simbolurilor pare obositoare. Insă pentru mentalitatea omului antic, povestea nu era poveste. Omul antic credea cu străşnicie în vedenii, vise, profeţii, personaje fantastice care apar din pământ în faţa ta. Omul antic vedea simboluri peste tot. Trăia într-o lume magică.
Prin urmare Herma a avut această extraordinară intuiţie de a ambala cuvântul evanghelic într-un înveliş uşor de recunoscut de contemporanii lui. Vedeniile şi visele, de nimic pentru creştinii de azi, au fost însă năvodul care i-a învăluit pe primii creştini.

Redau mai jos un text, sugestiv în acest sens.
Când oare, vor găsi cateheţii ortodocşi de azi limbajul actual necesar recatehizării generaţiilor postcomuniste?

,,l- Rugându-mă în casă şi aşezându-mă pe pat, a intrat un bărbat slăvit la înfăţişare, în haine de păstor, având în jurul lui o piele de capră, pe umeri o traistă, iar în mâini un băţ. El m-a salutat, iar eu i-iam răspuns la salut. 2. S-a aşe¬zat îndată lângă mine şi mi-a zis :
— Am fost trimis de preasfântul înger5’2 să locuiesc cu tine celelalte zile ale vieţii tale.
3. Mi s-a părut că a venit să mă ispitească şi i-am zis :
— Dar tu, cine eşti ? Că eu ştiu, i-am spus, cui am fost încredinţat.
El mi-a spus :
— Nu mă cunoşti ?
— Nu ! i-am răspuns eu.
— Eu, a spus el, sunt păstorul cel căruia i-ai fost în¬credinţat.
4. încă pe când vorbea, i s-a schimbat înfăţişarea şi 1-am recunoscut ; era acela căruia i-am fost încredinţat53 ; şi în¬dată m-am tulburat si frică m-a cuprins ; si eram cu totul doborât de întristare, că i-am răspuns atât de urât şi fără. de minte.
5. Acela, răspunzându-mi, mi-a zis :
— Nu te tulbura, ci întăreşte-te în poruncile mele, pe care am să ţi le poruncesc. Că am fost trimis, a spus el, ca să-ţi arăt iarăşi pe toate acelea, pe care le-ai văzut mai îna¬inte, principalele idei care vă sunt vouă de folos. Tu, dar,, înainte de toate, scrie poruncile mele şi pildele ; pe celelalte le vei scrie aşa cum îţi voi arăta ; de aceea, a spus el, îţi po¬runcesc să scrii mai întâi poruncile şi pildele, ca să le citeşti îndată si să poţi să le păzeşti.
6. Am scris, aşadar, poruncile şi pildele, precum mi-a poruncit.
— 7. Dacă auzindu-le le veţi păzi, veţi umbla în ele si le-veţi săvârşi cu inimă curată, veţi primi de la Domnul toate câte v^a făgăduit vouă ; dar dacă auzindu-le nu vă veţi pocăi,. ci veţi adăuga la păcatele voastre alte păcate, veţi primi de la Domnul cele potrivnice.
Păstorul, îngerul pocăinţei, mi-a poruncit să le scriu pe toate acestea aşa :
(Scrierile Părinţilor Apostolici, Ed. Institutului Biblic, 1995, p.296-297)