DRAMA FAMILIEI RUSSO


Descendentă a unei vechi familii boiereşti din Moldova – care 1-a dat culturii române pe Alecu Russo, la începutul secolului XIX – Alexandra Russo s-a pus cu tot sufletul în slujba idealului naţional şi creştin, pe care 1-a mărturisit cu preţul vieţii sale. Iubită şi respectată în Basarabia, doamna Russo a sprijinit în vremurile tulburi de dinainte de război mişcarea naţionalistă din ţară. Casa ei de pe moşia de la Orhei devenise un adevărat focar de rezistenţă creştină şi românească, fapt pe care stăpânirea nu i 1-a putut ierta.
Când, în septembrie 1939, a fost trecută pe lista celor trei persoane care trebuiau împuşcate în judeţul Orhei, chestorul de poliţie, cunoscându-o, i-a şters numele, trimitându-o în lagărul de la Sadaclia. In aprilie 1940 s-a întors în mijlocul familiei, dar nu pentru multă vreme. Peste numai două luni Basarabia a fost cedată Rusiei, începea calvarul refugiului în ţară. Doamna Russo a vegheat să poată pleca în siguranţă peste Prut cât mai multe familii de români şi s-a îngrijit personal de trimiterea în ţară a deţinuţilor români din procesul lui Armand Călinescu, aflaţi atunci la Chişinău.
Ea însă a hotărât să rămână cu orice preţ în Basarabia. In scurt timp a fost chemată “să dea o declaraţie” la NKVD şi nu s-a mai întors. A luat drumul deportării şi al cumplitelor închisori din Rusia sovietică. La insistenţele copiilor la Crucea Roşie Internaţională pentru a afla veşti despre ea, li s-a comunicat că a murit la 11 mai 1943 într-o închisoare din Turchestan.
Crescuţi de mama lor în duhul dragostei de Dumnezeu şi neam, cei cinci copii ai doamnei Russo, aflaţi atunci la vârsta adolescenţei, au urmat toţi calea pătimirii şi a jertfei. Chipul mamei le-a fost în toată vremea icoană şi lumină, întărindu-i în toate necazurile ce s-au abătut asupra mult încercatei lor familii.

Text şi imagine preluate din volumul Martiri ai Temnitelor Românesti, Ed. Bonifaciu, p.222

Leave a Reply

Your email address will not be published.