PRIMA EXPOZIŢIE DESPRE COOPERAŢIA ROMÂNEASCĂ DINTRE 1864-1947 ESTE DESCHISĂ

Astăzi la ora 13 a avut loc deschiderea expoziţiei în faţa unui public restrâns. Deşi au fost trimise 60 de invitaţii, foarte puţini ne-au onorat cu prezenţa lor. Fireşte că s-au găsit şi scuze. In acelaşi timp şi culmea la aceeaşi oră au avut loc încă două manifestări culturale în oraş şi anume o expoziţie de artă şi o acţiune cu copii a inspectoratului de pompieri.Aşa că ziariştii s-au împărţit între cele trei evenimente. Au fost prezenţi Antena 1 Slobozia, corespondentul TVR 1. Corespondentul de la Adevărul ne-a solicitat deja de zilele trecute.

Ne-a onorat şi bucurat în acelaşi timp prezenţa domnilor Ovidiu Hurduzeu şi Alexandru Ciolan precum şi a două ziariste de la Ziuaonline, dintre care nelipsita prietenă a proiectului, Mărgărita Geica.

Au luat cuvântul domnii Ilie Cioacă, reprezentant al Consiliului Judeţean Ialomiţa, economist şi director executiv, Florin Vlad, directorul MJI, domnişoara Bianca Mărmureanu colaboratoare la acest proiect din partea SJAN, domnul Ovidiu Hurduzeu şi subsemnata. Au mai fost intervenţii din sală, unele destul de lungi şi documentate.
Domnul Ilie Cioacă era la curent cu sistemul cooperatist din Europa şi ne-a asigurat că staff-ul Consiliului Judeţean Ialomiţa are programată o vizită de documentare în cadrul expoziţiei. A transmis scuzele oficialităţilor care, implicate într-un proiect la Bucureşti, nu se aflau în localitate.

Domnul Ovidiu Hurduzeu entuziasmat de deschiderea primei expoziţii despre cooperaţie in România a vorbit despre proiectele domniei sale precum şi despre conceptul de economie civică, concept inspirat din cooperaţia României moderne. A subliniat deasemenea că deschiderea acestei expoziţii este un moment istoric în procesul de recuperare a istoriei cooperaţiei din România.

In cuvântul meu am încercat să răspund unor întrebări cum ar fi: de ce este un sistem economic încă necunoscut în România; ce este cooperaţia; care este diferenţa dintre colectivele comuniste şi cooperativele României moderne.

In final am făcut o prezentare generală a expoziţiei care este mai degrabă un micro-studiu în imagini şi fotografii. Necesită răbdarea şi interesul fiecăruia de a parcurge fiecare document.
Pe măsură ce îmi vor sosi fotografiile şi filmările din sală le voi afişa.

3 thoughts on “PRIMA EXPOZIŢIE DESPRE COOPERAŢIA ROMÂNEASCĂ DINTRE 1864-1947 ESTE DESCHISĂ

  1. Multumesc frumos Emilia !
    Ceea ce ai facut tu este EXCEPTIONAL !
    Am promovat cat de mult am putut descoperirile tale si o voi face.
    Din pacate mass-media romaneasca nu vorbeste despre Distributism nici macar la modul general, iar politicienii nu au niciun interes.
    Oricum , este de datoria noastra sa nu ne lasam infranti !
    Sa ne uram succes !
    Doamne ajuta !
    Eugen Badauta

    • Stimata doamna Corbu

      apreciez munca dvs. de aducere la lumina a istoricului cooperatiei in Romania. am dori sa o promovam pe site-ul Institutului de Economie Sociala http://www.ies.org.ro. si poate sa si organizam o prezentare a dvs. in Bucuresti. Va rog sa imi dati de stire daca ati fi interesata Numai bine Ancuta Vamesu

Leave a Reply

Your email address will not be published.