Necropolele de incineraţie
In numãr de optsprezece, necropolele şi mormintele izolate de incineraţie sunt situate în Dobrogea şi rãzleţ în judeţele limitrofe Dunãrii: Ialomiţa, Brãila şi Giurgiu, Teleorman, înaintând pânã la o depãrtare de 30-40 km în stânga Dunãrii. Dintre acestea doar şase sunt mai mari cu un număr de morminte cuprins între 100-600 de morminte. Sunt încadrate cronologic din secolul VIII pânã la mijlocul secolului al- X-lea.
Morminte de incineraţie apar şi în cadrul unor necropole de inhumaţie dar aparţin unor faze diferite. Exemple în acest sens sunt necropolele de la Sultana şi Izvorul (unde de fapt sunt trei necropole). Caracterul de salvare al săpăturilor de la Chirnogi nu a permis obţinerea unor date cu privire la acest aspect. Insã la Obârşia- Olt mormintele de incineraţie (grupate în partea de sud-est a necropolei de inhumaţie) sunt intersectate de mormintele de inhumaţie (astfel M 57, M 63, M 88 intersecteazã pe M59, M69, M85 de incineraţie) . Intersectarea mormintelor, lucru posibil şi pentru alte necropole, dovedeşte cã cele douã rituri din cadrul unei necropole s-au succedat şi nu au coexistat.
Majoritatea necropolelor sunt orientate N-S, dar sunt şi excepţii, la Castelu orientarea fiind E-V. Se observã că mormintele sunt dispuse în nuclee mari, la rândul lor aşezate pe grupe familiale (la Tichileşti şi Satu- Nou. La Sihleanu , Castelu şi Chiscani mormintele sunt ordonate în şiruri. Mormintele au o adâncime relativ micã, media fiind de 0,40-0,50 m, aşa cum am întâlnit şi la mormintele de inhumaţie. Uneori sunt afectate chiar şi de lucrãri agricole.
Cele mai multe necropole sunt localizate pe terase sau promontorii (Chiscani, Canlia, Frãteşti, Istria. Altele sunt situate pe pante (Nalbant) sau lângã ape (Gârliţa). In fine, altele se află în câmp (Platoneşti). In ciuda interesului constant pe care l-au antrenat în lumea specialiştilor, mormintele de incineraţie nu au constituit obiectul unor studii antropologice sistematice, cu excepţia necropolei de la Canlia. Datorită incinerării incomplete, se mai păstrează fragmente osoase care pot furniza date antropologice.
Datarea necropolelor s-a fãcut prin trei metode, combinate sau unilateral. In primul rând pe baza inventarului iar acolo unde acesta a lipsit, a modalităţii depunerii cenuşei în mormânt. Situaţia topostratigrafică permite citirea fazelor unei necropole şi implicit orientează încadrarea cronologică a acesteia, fiind astfel o metodă indirectă de datare.
Deoarece puţine morminte deţineau inventar s-a acordat o atenţie deosebită ritualului depunerii resturilor incinerate în mormânt. Se înregistrează astfel mai multe variante chiar în cadrul aceleeaşi necropole. O primã clasificare a fost fãcutã de Radu Harhoiu încã din 1972, clasificare pe care o reactualizăm şi completăm în lucrarea de faţã.
Prima variantă consta din depunerea cenuşei şi a oaselor în groapã simplã, situaţie întâlnită în morminte de la Chiscani, Pãuleasca, Frãteşti, Sihleanu, Satu-Nou II, Istria-Capul Viilor, Platoneşti.
In a doua variantă oasele sunt depuse în groapã cu pietre şi ceramicã, aşa cum întâlnim la Castelu, Pãuleasca, Frãteşti. La Castelu pachetele de pietre au un numãr variabil de 3-27 pietre şi forme diferite, dreptunghiulare, pãtrate, semicirculare, ovale .
In a treia variantă oasele cu cenuşă sunt depuse în urnă dar fără a exista o regulă anume, înregistrându-se astfel mai multe subvariante. Prima ar fi depunerea oaselor în urnã neacoperitã: Canlia, Satu-Nou, Gârliţa, Castelu, Istria-Capul Viilor, Nalbant, Chiscani, Dorobanţu şi Pãuleasca .
A doua constă din depunerea resturilor cremate în urnã cu capac, de multe ori aceasta fiind un fragment sau chiar un alt vas: Canlia, Satu-Nou, Gârliţa, Castelu, Istria- Capul Viilor, Chiscani, Pãuleasca, Platoneşti .
In a treia situaţie resturile sunt depuse în urnă acoperitã cu o lespede, aşa cum vedem la Satu-Nou, Castelu, Istria-Capul Viilor.
In fine, o altă subvariantă este reprezentată de urna depusã în casetã de piatrã aşa cum se întâlneşte la Satu-Nou, Castelu, Istria, Platoneşti.
In ultima subvariantă urna este strãjuitã cu pietre aşa cum vedem în câteva morminte de la Gârliţa, Castelu (într-un singur caz), Istria-Capul Viilor.
In a patra variantă oasele cu cenuşă sunt depuse în casetã de piatrã şi cu ceramică, la Castelu şi Istria-Capul Viilor . In fiecare mormânt se află resturile incinerate ale unui singur individ dar există şi excepţii, câteva morminte duble sau chiar triple (ex. Canlia). Insã în acele cazuri nu se poate preciza dacã urnele au fost îngropate în acelaşi timp sau una din ele a fost depusă ulterior.
In unele cazuri, vasul nu cuprindea toatã cenuşa şi atunci restul rãmas se depunea alãturi.
In toate necropolele, rugul funerar se afla în afara acestora. Fragmente de chirpic ars, considerate a fi făcut parte din rug, s-au descoperit la Castelu în M. 23 şi M.119 . Este posibil să nu fi existat o amenajare specială destinată rugului, ci acesta fie să fi fost de fiecare dată improvizat din materialul lemnos care servea drept combustibil, fie ca arderea să se fi realizat într-o groapă, de unde resturile au fost adunate şi îngropate în necropolă. Ce-i drept la marginea unor aşezări Dridu s-au găsit nişte gropi, ca nişte albii, destul de adânci şi largi, unele cu resturi de cărbuni, cărora nu li s-a găsit nici o explicaţie plauzibilă. Unii arheologi au presupus că ar fi avut un caracter de cult, iar regretata Maria Comşa considera că ar fi morminte cenotaf (a se vedea subcapitolul destinat gropilor din aşezările Dridu). Deoarece în momentul când au fost cercetate gropile respective nu a fost analizată cenuşa de pe fundul lor pentru a se determina provenienţa, pentru verificarea ipotezei noastre nu ne rămâne decât să sperăm că pe viitor, când asemenea complexe vor mai fi descoperite, vor fi analizate şi din acest punct de vedere. Găsim că era mai simplu ca locul de ardere să se fi aflat în preajma aşezării, deoarece era mai uşor în condiţiile evului mediu, să transporţi o urnă cu cenuşă spre necropolă decât un cadavru.
Depunerea cenuşei în urna, respectă o anumitã regulã de depunere a resturilor osoase. La Gârliţa şi Castelu oasele craniului sunt situate deasupra, în timp ce la Chiscani, oasele craniului sunt dispuse la fundul vasului .
Şi în cazul necropolelor de incineraţie am recurs la ordonarea inventarului, redus numeric, dar diversificat din punct de vedere tipologic. Vom exemplifica în fiecare caz fără a avea pretenţia că epuizăm subiectul.
Din categoria podoabelor de veşmânt s-au găsit doar câteva catarame la: Canlia , Gârliţa , Castelu , Istria-Capul Viilor , Chiscani , Platoneşti.
Podoabele sunt ceva mai multe, inele de diverse tipuri (Satu-Nou II, Chiscani, Gârliţa, Pãuleasca) , inele de tâmplã (Satu-Nou, Castelu, Păuleasca ), verigi (Canlia, Castelu ), mãrgele de diverse categorii (Satu Nou II, Castelu, Istria-Capul Viilor, Pãuleasca, Chiscani, Sihleanu ), cercei (Satu-Nou II, Gârliţa, Izvorul, Platoneşti ), brăţări (Platoneşti,Gârliţa).
Din categoria armelor s-au găsit sporadic vârfuri de sãgeatã la Satu Nou II, Castelu, Chiscani (un singur exemplar), Pãuleasca .
Cuţitele, destul de numeroase, s-au apărut în mormintele de la Canlia, Satu-Nou, Gârliţa-Ostrov, Castelu, Istria, Chiscani, Platoneşti.
Piesele casnice şi uneltele sunt foarte rare. La Satu-Nou, Chiscani, Izvoru-Giurgiu au fost descoperite fusaiole iar la Castelu a apãrut un cosor . Amnare de două tipuri au fost găsite în numãr ceva mai mare decât în necropolele de inhumaţie la Canlia, Istria, Chiscani, Păuleasca . Ca şi în unele morminte de inhumaţie apar bucãţi de tablã sau fier (de exemplu la Satu-Nou).
Tot în categoria ofrandelor includem şi vasele sparte ritual din care în mormânt se gãsesc întotdeauna doar câteva fragmente. Depunerea unui vas întreg aşa cum s-a remarcat în unele morminte de la Castelu nu poate fi considerată ofrandă. Nu se precizeazã în toate cazurile, dacã aceste piese de inventar au ars împreunã cu defunctul sau au fost adãugate ulterior. La Castelu de pildă, în mormântul 1, cele douã mãrgele albastre din sticlã încrustatã cu alb au ars cu decedatul. Tot resturi ale unor ofrande trebuie să vedem şi în fragmentele de cãrbune din necropola de la Pãuleasca . In cazul necropolelor de incineraţie ofrandele pot fi studiate în urma analizelor de laborator, atât în cazul în care au fost depuse pe rug dar şi când au fost depuse ulterior. Analizele antropologice aratã cã la Canlia în M.3, pe rugul funerar au fost sacrificaţi şapte iepuri arşi odatã cu defunctul . Tot o ofrandã animalã a fost observatã la Satu-Nou, unde o urnã a fost acoperitã cu o falcã de bou sau de cal. La Castelu în M 57 a fost depus un câine întreg, iar în M 137 şi M 140 o falcã de câine şi respectiv un os . Un cap de cal apare şi în M9 de la Sihleanu . Un schelet de câine, (aşezat cu capul cãtre est) a fost descoperit şi la Chiscani în M 12. In aceeaşi necropolã în M 40, apare un os de bovideu neincinerat . Ofrande animale au fost evidenţiate şi în necropola de la Frăteşti unde s-au găsit oase de animale ( mandibulă de porc, picior de ovină, craniu de ovină, oase de pasăre etc). Cu alte cuvinte cu ocazia înmormântării a fost sacrificat un animal, dar care nu a fost ars, ci probabil consumat de membrii comunităţii, în cadrul unui banchet funerar.
Analizele antropologice fãcute pentru necropolele de la Canlia , Guşteriţa şi Ocna Sibiului au adus numeroase date interesante cu privire la ritual. Din pãcate acestea nu pot fi extinse pentru toate necropolele datorită faptului cã lotul analizat este redus, comparativ cu numãrul descoperirilor. Dar nici nu pot fi trecute cu vederea.
Menţionăm rezultatele necropolelor de la Guşteriţa şi Ocna-Sibiului care, deşi nu fac parte din teritoriul analizat de noi, au evidenţiat un lucru foarte important. Cele douã necropole, ambele de incineraţie, au aparţinut unor comunitãţi diferite din punct de vedere antropologic. Astfel, în necropola de la Guşteriţa sunt morminte simple (doar şase erau duble) care aparţin unei populaţii cu trăsături antropologice mediteranoide. La Ocna Sibiului majoritatea mormintelor sunt duble şi aparţin unei populaţii est- europoide clasice de origine nomadă sau seminomadă. Iată cum, două populaţii diferite etnic aveau acelaşi rit funerar, al incineraţiei. Populaţia cu trăsături mediteranoide este cu certitudine o populaţie locală de origine daco-romană. Cealaltă necropolă a aparţinut probabil unui grup de slavi.Cele două populaţii menţionate mai sus moşteneau ritualul funerar din strămoşi, fără ca între ele să fi avut loc influenţe culturale.Se observă, de asemenea, diferenţe de inventar, mai ales de ofrande.
Necropolele de incineraţie au fost considerate un fenomen specific teritoriului Dunãrii de Jos şi au fost atribuite diferit, fie slavilor, bulgarilor, daco-românilor sau unei faze de convieţuire slavo-române. Cert este cã aceste necropole nu sunt specifice doar acestei perioade istorice şi nici măcar Dunării de Jos. Sunt întâlnite şi în Bulgaria şi în Slovacia dar şi în Transilvania şi Moldova, la fel de bine cum ritul incineraţiei apare constant în toate epocile şi culturile anterioare din acest areal. Ceea ce este cu adevărat important şi ar trebui reţinut este faptul că aceasta este ultima perioadă din istoria milenară a acestor locuri când se mai practică incineraţia. Acestea sunt ultimele necropole de incineraţie dintr-o istorie lungă de peste o mie de ani. Incepând cu geţii şi urmaşii lor şi terminând cu ultimii veniţi care s-au aşezat temporar aici, mă refer la slavi, incineraţia a fost practicată în toate culturile.
De aceea acest fenomen trebuie analizat în contextul istoric al vieţii spirituale din epoca respectivã.
Cea mai simplă exemplificare a contextului istoric o reprezintă descoperirea într-o urnă de incineraţie din cimitirul de la Preslav a unei cruci encolpion. Slavii necreştini menţionaţi de Constantin Porfirogenetul la Dunãrea Mijlocie şi populaţia localã de sorginte daco- romană sunt singurele populaţii care, în virtutea tradiţiilor strămoşeşti, ar fi putut practica incineraţia. Şi acest lucru este dovedit chiar şi de analizele antropologice arătate mai sus.
In necropolele de incineraţie sunt prezente şi înmormântãri de cranii. Cazurile pot fi legate însã de decapitare, practicã uzitatã în conflictele medievale. De pildã în necropola de incineraţie de la Tichileşti în M.26 este îngropat un craniu în poziţie verticalã. Şi la Castelu în M.110 se aflã înhumat un craniu. La fel şi la Sihleanu. (va urma)