UN POPAS ARTISTIC
Astăzi, la Muzeul Judeţean Ialomiţa, a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă din colecţia ,,Nicolae Tuzlaru,,. Expoziţia valorifică 138 de piese reprezentând:
• Tablouri şi lucrări de grafică semnate de Th. Aman, Nicolae Vermont, Aurel Cojan, Scwartzer- Cumpăna, Verona, Brauner, Dona Nuni Delavrancea, S. Mutzner, Tia Peltz Iser, precum şi de colecţionarul şi pictorul Nicolae Tuzlaru.
• Vase de ceramică şi faianţe purtând mărci celebre precum Sevres, Limoges, Rosenthall, Deruta Italia, Meisen, Boemia, la care se adaugă porţelanuri japoneze şi chinezeşti.
• Argintărie şi vase de metal marcate Krupp Berndorf, Oforst, Flaco.
• Sculpturi realizate de Savargin (Paris), Tambeus dar şi de atelier reprezentând mari personalităţi, Napolean, Schiller, etc.
• Icoane şi piese de cult de secol XVIII-XIX.
• Iar ca prezentarea să fie mai agreabilă se adaugă mobilier Roccoco.
Întreaga colecţie cuprinde 900 de piese de aceeaşi factură cu cele arătate mai sus la care se adaugă şi alte nume şi mărci celebre.
A fost adunată de-a lungul unei întregi vieţi de pictorul Nicolae Tuzlaru (1931-2002) absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii, secţia Grafică-Sculptură şi al Şcolii Militare de Radiolocaţie.
Decizia de a dona valoroasa colecţie unui muzeu a luat- o în anul 2000 când soţia lui se îmbolnăveşte şi apartamentul cu două camere din Bucureşti în care locuiau devenise neîncăpător pentru întreaga sa colecţie. Tablourile erau aşezate în teancuri, sculpturile una lângă alta. Aşa l-am cunoscut în primăvara lui 2001, îngrijorat de viitorul valoroaselor piese din colecţia sa. Nu avea copii şi nici prea multe rude.
Căutând un muzeu, Nicolae Tuzlaru se adresase unor prieteni din Ministerul Culturii. S-a întâmplat ca tocmai atunci Muzeul Judeţean Ialomiţa unde pe vremea aceea eu eram directoare să finalizeze, într-un timp record, renovarea şi utilarea întregului spaţiu expoziţional. Aşa s-a ivit oportunitatea ca o sală să poate fi destinată în permanenţă acestei colecţii. La recomandarea Ministerului şi după ce a făcut o vizită la faţa locului, Nicolae Tuzlaru s-a hotărât să ne doneze colecţia sa. Predarea a fost definitivată în anul 2001. O parte se află în expoziţia de bază, iar o alta constituie expoziţii temporare, cum este aceasta vernisată azi.
Dacă vă aflaţi în oraş sau în trecere este bine să o vizitaţi. Colegii mei care s-au ocupat de ea, vă aşteaptă.
P.S. Nu va luati dupa data stampata pe foto. Aparatul meu face fitze.
Cu multa consideratie pentru dvs. si pentru blogul frumos ce-l cresteti, permiteti-mi un mic sfat de pozar de duminica: nu mai stati perpendicular pe o un plan reflectant (oglinda, geam) atunci cind folositi blitz-ul, motivul e evident in cateva imagini de mai sus. Mai sunt si alte trucuri, dar subiectul e mai lung… Si munca dvs. de arheolog poate castiga prin calitatea imaginilor, fotografia e un domeniu usor si prea des neglijat, un aparat bun nu-nseamana automat si poze bune, e pacat de bunele intentii si de efortul slab ilustrat. Altfel, multumesc pentru povestile extraordinare de aici, ar trebui sa iubim mai mult tara asta…
Multumesc pentru observatii. Din pacate multe dintre tablouri sunt protejate de un geam de sticla. Atunci cand le fotografiezi in depozit, le poti aseza cum doresti. Din pacate o sala de expozitie iti ofera foarte putine sanse de fotografie. Sala in care se afla aceasta expozitie este cea mai dificila. Lumina naturala se afla la patru metri inaltime deasupra spoturilor de lumina rece. Un perete se sticla a fost obturat partial. Asa ca trebuie sa fii profesionist pentru a fotografia acolo. Eu nu am pretentia asta. Am prins doar cateva secvente. Din pacate, nici macar nici fotografii de ansamblu nu se pot face acolo cu aparatele noastre simplutze.