DOBROGEA CRESTINA, DOBROGEA MARTIRA (III)



NICULITEL

Niculitel se afla la 15 km de Isaccea unde, in vechime, se ridica cetatea Noviodunum, important punct comercial, naval, militar. In epoca romana a fost sediul Legiunii Classis Flavia Moesica, adica cea mai importanta baza militara de pe teritoriul provinciei si nu numai. De aceea cercetatorii considera ca cei patru martiri descoperiti aici, si anume Zotic, Atal, Camasie si Filip trebuie legati de marea cetate. Oricum ar fi cei patru si inca alti doi martiri necunoscuti si inca alti 31 mentionati in Martirologiul ieronimian sunt dovada nu doar a persecutiilor anticrestine anterioare secolului IV, ci mai ales, a numarului mare de crestini din provincie.
In ultimii ani la Niculitel s-a construit un frumos edificiu asemanator unei biserici, edificiu ce adaposteste ruinele basilicii romane in care s-a aflat cripta celor sase martiri. Este poate cea mai frumoasa modalitate de conservare si punere in valoare istorica, turistica si culturala a vestigiilor unei basilici antice. Iar atmosfera pe care o creeaza este inedita. Desi am vizitat cripta martirilor si chiar am intrat in ea, prin anii 90, totusi noul edificiu ii reda demnitatea, ii confera un aspect de basilica antica.

Prof. Dr. Emilian Popescu, despre sfintii patru martiri de la Niculitel

La 4 iunie, Martirologiul siriac indica sarbatorirea Sfantului Filip, iar Martirologiul ieronimian adauga pe Zotic, Atal, Eutihie, Camasie, Quirinus si alti 28 al caror nume nu sunt amintite.

Patru martiri din acest grup mare de mucenici, si anume Zotic, Atal, Camasie si Filip, au fost inmormantati intr-o cripta a unei bazilici descoperite pe teritoriul comunei Niculitel din judetul Tulcea, in toamna anului 1971, cu ocazia unor surpari de teren datorate unor ploi abundente. Localitatea aceasta era in antichitate o asezare romana rurala pe teritoriul orasului Noviodunum, Isaccea de astazi. Moastele mucenicilor au fost depuse intr-o racla speciala de lemn si depuse in cripta, iar in interior, pe peretele de langa intrare, a fost inscriptionat textul Martirii lui Hristos, apoi inscrierea numelor lor in ordinea in care sunt astazi cinstiti. (…)Dupa ce au suferit pedeapsa capitala, este posibil ca ei sa fi fost luati de catre crestini si dusi spre ingropare intr-un loc mai ferit, pe care l-au gasit la Niculitel, dar au fost puse initial intr-o cripta modesta, dupa care au fost mutate in cripta in care s-au descoperit, probabil atunci cand s-a putut ridica si bazilica respectiva.(…)

Cert este insa faptul ca cei 4 mucenici au patimit impreuna. Cercetarile arheologice au dus insa la descoperirea unei alte incaperi, situata sub cripta celor 4 mucenici, incapere in care s-au descoperit numeroase fragmente de oase umane, provenind de la 2 barbati. Felul in care au fost gasite oasele cercetatorii au fost indreptatiti sa afirme ca cei 2 au fost si ei martiri, morti poate mai devreme, probabil pe la mijlocul sec. al III-lea, si reinhumati in cripta respectiva. Astfel, ajungem la concluzia ca in cripta descoperita la Niculitel ar fi fost inhumati 6 mucenici.

Din cele afirmate pana aici reiese ca nu exista suficiente elemente pentru a putea preciza cu exactitate data si locul patimirii acestor 4 mucenici, dar avem certitudinea ca aceasta descoperire a scos la lumina existenta uneia dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul tarii noastre, precum si faptul ca, inca de atunci, sfintii mucenici care au patimit pentru Hristos erau cinstiti dupa cuviinta.

Dupa descoperirea lor, moastele celor 4 sfinti mucenici au fost luate si depuse in biserica manastirii Cocosu, din jud. Tulcea, unde se afla si astazi, izvorand mangaiere si intarire in credinta celor ce se invrednicesc sa ajunga in pelerinaj pana acolo.

Viata si patimirea lor ar trebui insa intelese in contextul timpului si locului in care au vietuit.

,,Prin poziţia sa, Noviodunum a avut un rol militar şi comercial important înca dinaintea venirii romani­lor. Descoperirile arheologice – în special cera­mica, începand cu prima epoca a fierului, locala şi elenistica, împreuna cu monede din sec. 4-1 î.Hr. etc. – şi apoi păstrarea de către romani a numelui de origine celtică menţionat în sursele literare din epocile Principatului, Dominatului şi chiar ulterior (Ptol., III, 10,2,5; Tab. Peut., VIII, 4; It. Ant., 226, 1; Not. Dign., Or., XXXIX, 25, 32, 33; Amm. Marcell., XXVII,S, 6; Themistios, Or., X; lord., Getiea, 35; Hierocles, Syneed., 637, 13; Cod. Theod., X, 21,1; 15,2; Cod lust., X, 2, 4; XI, 9, I; Procop., De aed., IV, II; Not. Ep., 532; Geogr. Rav., IV,S, 16; Const. Porphyr., De them., II, 47, IS), arată că aşezarea romană a suprapus una getica importantă. Cu anexarea terititoriului Dobrogei la provincia Moesia Inferior sub Vespasian, Noviodunum şi-a început evo­luţia militara şi urbană romaă în primul rând ca bază a flotei romane de la Dunarea de Jos atunci înfiinţate, Classis Flavia Moesica, şi sediu al altor formatiuni militare (detaşamente ale legio V Macedo­nia şi, după mutarea acesteia în Dacia în 167, ale legio I Italica) dar şi ca punct final extrem de im­portant al drumului militar şi comercial de uscat care traversa centrul Dobrogei venind de la Marciano­polis şi care întâlnea aici drumul urmand malul drept al fluviului (de limes). Era deci firesc să se dezvolte aici, unde informaţiile epigrafice atesta o populaţie formată din militari, veterani şi civili romani sau greci, o aşezare nu doar de mari dimensiuni cum o arată observaţiile de teren (cca 350 x 250 m), dar însoţită şi de o aşezare civila de proporţii şi bene­ficiind de unul dintre cele mai bogate teritorii din zona dobrogeană a provinciei Moesia Inferior. De altfel, înca Ptolemeu numea Noviodunum drept “polis” (oraş). Este de presupus, în pofida unei documentaţii încă sărace pană acum şi uneori contradictorii, ca Noviodunum a putut avea înca în cursul sec. 2 d.Hr. un statut cu siguranţa superior celui de vicus sau chiar celui de civitas, ambele de altfel inca ipotetice, cu atât mai mult cu cât realitaţile arheologice şi chiar epigrafice susţin importanţa mai mare a fortificaţiei şi aşezării civile: o inscripţie lat. fragmentară descoperită în 1985 la Dinogeţia certifică titlul de municipium al oraşului Noviodunum cel puţin din vremea Severilor.”

Alexandru Barnea in :

Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României,
vol. III, M-Q, Constantin Preda (coord.),Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p. 204-206

2 thoughts on “DOBROGEA CRESTINA, DOBROGEA MARTIRA (III)

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *