Cu tot avântul creştinismului însă, la graniţele imperiului trăiau şi chiar încep să se infiltreze populaţii necreştine, sârbii şi croaţii albi menţionaţi de Constantin Porfirogenetul , ruşii lui Sviatoslav, pecenegii. Credinţele acestora sunt diverse. Cronica lui Nestor oferă câteva detalii importante privind credinţele slavilor, dar, ca orice religii politeiste, sunt greu de redat în amploarea lor. Leon Diaconul, relatând războiul bizantino-rus îi menţionează pe ruşi ca practicând sacrificii umane, incineraţia etc . Pecenegii la rândul lor, asemenea populaţiilor nomade, practicau şamanismul, fiind destul de reticenţi faţă de creştinism . Credinţele acestor populaţii nu aveau o manifestare ctitoricească. Nu ştim de temple sau alte obiecte de cult. De altminteri, unul din motivele pentru care cneazul Vladimir a pledat pentru trecerea la creştinism a fost admiraţia faţă de bisericile şi slujbele din capitala Imperiului . Aşa cum împăratul Liciniu înainte de confruntarea cu Constantin s-a rugat zeilor într-o poiană plină cu statuile acestora , probabil că şi aceste populaţii, în principiu sărace, aveau locuri sfinte, fără a ridica monumente. Dacă ar fi ridicat cel puţin statui, acestea s-ar fi păstrat aşa cum s-au păstrat acele ,,Kamena baba” atribuite cumanilor.
Creştinismul are o manifestare concretă şi sistematică. Este vorba de o comunitate de populaţii diferite, aflate pe un spaţiu întins, cu nivele diferite de dezvoltare economico-socială dar care vorbesc acelaşi limbaj religios şi au aceeaşi credinţă. De aceea bagajul de semne şi simboluri care caracterizează creştinismul trebuie privit cu toată seriozitatea. Prezenţa unui semn creştin într-o comunitate din secolele analizate, dovedeşte existenţa acolo a unor creştini, chiar dacă izvoarele literare nu îi menţionează.
Descoperirile arheologice care dovedesc creştinismul sunt în primul rând basilicele din cetăţile bizantine din Dobrogea, după revenirea bizantină. Acestora li se adaugă o serie de obiecte mărunte: cruciuliţe pectorale simple, cruciuliţe relicvar, crucifix, medalioane cu reprezentări religioase, tipare pentru cruciuliţe. Pe lângă acestea se găsesc unele obiecte care pot avea o semnificaţie creştină cum sunt ouăle de lut ars şi turtiţele de lut care, descoperite într-o aşezare creştină, pot fi atribuite, cu oarecare rezerve, creştinismului.
Reprezentarea crucii pe diverse obiecte semnifică un creştinism popular şi manifest. Ne referim la inele de bronz decorate cu semnul crucii, la medalioanele de plumb cu cruce de Malta, la semnul crucii de pe obiecte casnice.
Cruciuliţe pectorale simple, multe din bronz (un material preferat în epocă) dar şi din fier, plumb, aramă, marmură sau piatră s-au descoperit la Capidava , Dinogeţia , Păcuiul lui Soare . Pe o parte din cruciuliţele relicvar descoperite la Capidava, Dinogeţia, Păcuiul lui Soare, Isaccea, Nufărul, Victoria, Beroe, în necropola de la Piatra Frecăţei se află reprezentări religioase, cum ar fi Iisus Cristos Răstignit, Maica Domnului Orantă, etc.Aceeaşi semnificaţie trebuie să fi avut şi medalioanele cu reprezentări religioase descoperite la Dinogeţia (unde este reprezentat se pare Sf. Arh. Mihail), Isaccea, unde este reprezentată Maica Domnului şi la Nufărul, unde pe o bucată de chihlimbar (3 x 2, 2 x 1 cm) este reprezentat cu toate detaliile un sfânt militar . In bordeiul nr. 175 de la Dinogeţia la gâtul unui copilaş de doi ani se afla o cruciuliţă ceea ce înseamnă că nu erau purtate ca podoabe ci cu rol apotropaic.
Unele din exemplare destinate purtării fragmentelor de moaşte sfinte erau din aur, aşa cum dovedeşte exemplarul de la Dinogeţia. O cruce encolpion descoperită la Silistra şi datată în a doua jumătate a secolului X, poartă pe avers imaginea Maicii Domnului Orantă şi pe revers numele proprietarului, Ana monahia . Această inscripţie relevă două observaţii. Una de ordin practic, anume că aceste obiecte puteau fi lucrate şi la comandă întărind astfel ipoteza existenţei atelierelor locale şi o a doua, de ordin spiritual, şi anume prezenţa unei monahii într-o zonă în care sunt menţionate aşezăminte monahale la Dumbrăveni , Basarabi , Niculiţel .
Existenţa unor aşezăminte monahale la periferia Imperiului Bizantin, în Dobrogea, o peninsulă înconjurată de ape, a influenţat şi populaţia din regiune. In secolele IX-X centrele monahale din Asia Mică fuseseră afectate puternic de arabi şi turci. Monahii care scapă se retrag pe continent, unde vor pune bazele centrului monahal de la muntele Athos.
Revenind la cele arătate mai sus, o parte din aceste piese erau produse local aşa cum arată tiparul pentru cruciuliţe descoperit la Dinogeţia, altele probabil erau aduse. Existenţa unei producţii locale dovedeşte însă şi o piaţă de desfacere favorabilă. Insă, aşa cum observăm, cruciuliţe simple sau relicvar s-au descoperit numai în spaţiul dobrogean şi foarte rar în restul Munteniei. Lipsa cruciuliţelor la nordul Dunării nu înseamnă şi absenţa creştinilor în regiune. O descoperire importantă, dar din păcate pierdută, a fost o cruciuliţă din metal în mormântul nr. 1 de la Obârşia-Olt . Aşa cum vom vedea, simbolul crucii apare la nordul Dunării în diferite combinaţii şi pe diferite obiecte.
Semnul crucii cu bare egale sau haste lăţite apare pe inelele din necropolele din Oltenia de la Izvoru şi Obârşia-Olt şi pe medalioanele de plumb cu cruce de Malta de la Dridu şi Păcuiul lui Soare .
Ouăle de lut ars descoperite la Dinogeţia şi în necropola de la Isaccea sunt legate de creştinism. O dovedeşte un alt exemplar, un ou de cretă încondeiat descoperit în bisericuţele de la Basarabi . Insă un exemplar a apărut şi la nord de Dunăre la Brăila în vatra oraşului .
Semnul crucii apare însă şi pe banale greutăţi de lut, utilizate probabil la războiul de ţesut, aşa cum dovedesc piesele descoperite la Căscioarele-Şuviţa-Hotarului şi Vlădeni-Popina Blagodeasca .
Prezenţa necreştinilor la nordul Dunării Mijlocii este atestată de mărturiile literare de care am vorbit mai sus, dar acestea nu fac referire şi la situaţia de la nordul Dunării Inferioare. Mărturii concrete asupra prezenţei sau absenţei lor nu credem că există. Insă, au fost formulate o serie de ipoteze pe baza ritului funerar. Atribuirea necropolelor de inhumaţie şi de incineraţie doar pe baza ritului funerar unele creştinilor şi altele necreştinilor, este însă prea simplistă. Despre acest aspect, al interpretării oarecum unilaterale s-a vorbit şi în alte lucrări. Domnul Ştefan Olteanu a arătat că situaţia coexistenţei elementelor creştine cu cele necreştine este întâlnită pe un spaţiul larg, inclusiv în Europa Occidentală .In teorie creştinismul respinge incineraţia, dar istoria ne arată că în practică situaţia este uneori alta. Aşa se face că într-o urnă de incineraţie din necropola de la Preslav a fost descoperită o cruce encolpion .
Necropolele de inhumaţie pot fi atribuite cu siguranţă creştinilor atunci când în cadrul inventarului lor apar simboluri creştine, în morminte defuncţii se află cu capul la vest şi picioarele la răsărit, când aşezările din apropierea acestora, contemporane cu necropola, aparţin unei populaţii sedentare şi care, de asemenea, au în inventar obiecte creştine.
Necropolele de incineraţie pot fi atribuite slavilor doar în contextul istoric concret al prezenţei lor în zonă. Slavii necreştini menţionaţi de Constantin Porfirogentul la mijlocul secolului X trăiau la Dunărea mijlocie . Nimeni nu pomeneşte extinderea acestora şi la Dunărea de Jos şi în Dobrogea . Existenţa unor enclave slave în secolele anterioare, în secolul VI şi la începutul secolului VII, nu implică existenţa lor pe acelaşi teritoriu două secole mai târziu, având în vedere deplasările de populaţie care au avut loc. Un aspect uitat este acela ca în necropolele slave mormintele sunt duble în marea lor majoritate iar în necropolele de care noi am discutat mormintele sunt simple.

Bibliografie:Emilia Corbu, Sudul Romaniei in Evul Mediu Timpuriu (sec. VIII-XI). Repere Arheologice, Ed. Istros, Braila, 2006, p. 113-116