Slobozia, prin anii 30 ai sec.XX, Boboteaza pe Ialomita.
Fotografia poarta patina timpului dar si frumusetea unor oameni dintr-o alta vreme. Un baiat tine victorios crucea in sus, celalalt mana la inima in semn de salut. In rest, poporul adunat pe terasa inalta a raului care era si singura sursa de apa a localitatii. Pana in perioada interbelica apa de baut era luata cu caldarile direct din Ialomita. In anumite zone din Baragan, de pilda langa Slobozia apa este la -22 m adancime, dar aceasta nu este suficienta pentru a fi exploatata intens. De multe ori, in verile secetoase, fantanile seaca. Acesta era si motivul pentru care in Baragan nu s-au dezvoltat mari orase, ci doar targuri si foarte multe sate care au rezistat chiar si in timpul comunismului. Braila si Calarasi care erau limitele campiei Baraganului erau localizate pe Dunare.
Intretinerea unui oras ca Slobozia costa foarte mult. Pana anul trecut apa pentru Slobozia si Amara era adusa direct din Dunare, cale de 50 km. La inceput avea un gust indescriptibil, dar ne obisnuisem cu ea. Acum s-au forat niste puturi de mare adancime. A iesit o apa potabila dar de culoare galbuie. Mult timp ziarele locale s-au intrebat daca e potabila, daca e apa sau vin de Feteasca. Cel putin Dunarea era o sursa sigura. Acum ne-am lamurit. E potabila. In fine…apa sa fie!
(Fotografie din Fondul Costica Acsinte, MJI)