Este titlul noii expozitii pe care Elena Oana- Agapie a deschis-o la sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti. Expozitia va fi vernisata sambata, 12 decembrie, ora 17 si in virtutea unei vechi prietenii ce ne leaga de aproape 10 ani, Elena m-a invitat si pe mine sa vorbesc despre lucrarile sale. Desi nu sunt istoric de arta, trebuie sa recunosc ca mereu am fost fascinata de harul Elenei de a reda satul romanesc prin ceea ce are acesta mai specific-spiritualitatea sa.

Redau, mai jos, un text al Ilincai Damian despre arta Elenei Oana Agapie.

Elena Oană – Agapie

Contextul artistic şi cultural, în artă ca şi în viaţă, poate favoriza sau dimpotrivă. Eu aş numi pictura o ştiinţă a comunicării dincolo de cuvinte şi una este să fii unul din câteva zeci de artişti, cum se întâmpla în perioada interbelică şi alta este să fii unul din câteva mii de artişti, cum este situaţia astăzi. Una este să ai la dispoziţiei doar câteva teme mari de exprimare cum se întâmpla în timpul regimului comunist şi alta este să nu mai existe nici un fel de raportare la valori cum se întâmplă azi şi publicul să fie instanţa supremă care apreciază un artist.Una este să ai un mesaj, ceva de spus şi alta este să experimentezi (pe sufletul cui?) aşa cum se încearcă azi.
Asistăm în ultimii 20 de ani, perioada în care Elena Agapie a debutat şi s-a impus artistic, la un paradox şi anume acela că a fost o perioadă favorabilă artei dar defavorabilă artiştilor. Favorabilă artei pentru că s-a produs un număr impresionant de lucrări, de toate genurile, aşa încât istoria va avea ce selecta. Defavorabilă artiştilor, mai ales pentru cei care trăiesc din arta lor, deoarece nu s-a mai pus accentul pe valoare ci pe inedit, pe comercial.
In această lume artistică destul de confuză, Elena Agapie şi-a creat un stil şi un loc aparte. Iar lucrările sale au un mesaj concret, spun o poveste, se raportează la o valoare.
Suportul preferat al artistei este sticla, pe care aşterne culori vii, armonioase, dar lucreaza şi pe hârtie, în acuarela sau tuş, întotdeauna pe dimensiuni mici, care dau lucrării un aspect de bijuterie. Specifica lucrărilor sale este acordarea cromatică a ramei cu imaginea reprezentata. Rama din lemn este pictată în culorile folosite în tablou, făcând trecerea subtilă de la universul reprezentat în sticlă la concret.
Operele sale abordeaza doua teme majore: sacrul (tablouri religioase si icoane pe sticla) şi profanul (alegorii, simboluri, teme mitologice), dualitate caracteristica firii umane in complexitatea sa. Elena Oana Agapie este apropiată sufletului simplu al mestesugarului iconar şi naturii ce îşi dezvaluie secretele prin lucruri mici, aparent nesemnificative (oul, sâmburele, floarea, frunza, pasărea) ce capată o încarcatură simbolică.
Stilul abordat este cel naiv. Artista nu este interesata sa valorifice studiul dupa natura, fizioplastia, ci sa redea forme expresive, idei, chiar daca prin asta ea renunta voit la structura reala.
Linia este fluidă, încadrând forme rotunjite, ce sunt valorificate prin culori pure, luminoase.
In seria de lucrări cu temă religioasă, apar frecvent reprezentări ale Maicii Domnului cu Pruncul, scene din Ciclul Patimilor, Iisus Pantocrator, reprezentari ale Sfintei Treimi sau icoane ale unor sfinti mai cunoscuti (Ioan Botezatorul, Sfanta Parascheva ) dar si scene din Facere.
` Lucrările cu tema alegorică au ca sursa de inspiraţie basmele romaneşti (,,Tărâmul lui Fat- Frumos”, ,,La inceput a fost paradisul”, ,,File de poveste”, ,,Vindecarea”) lumea satului (,,Sufletul satului meu”, ,,Poveste românească”, ,,Odinioară”, ,,Identitate”, ,,Pântecul pământului”), Timpul şi anotimpurile (Toamna, Pasărea tinereţii, Patru anotimpuri, Primăvara, Primul anotimp); Frecvent apare pasarea măiastra (,,Poarta sperantei”, ,,Fereastra sperantei”, ,,Miez”, ,,Pasărea tinereţii”, ,,Evoluţie”) iar nelipsiţi sunt soarele si luna.
In afară de aceste surse de inspiraţie tradiţionale româneşti, Elena Agapie aduce în culori lumea artei în scene alegorice. Flautistul aminteşte de o lucrare din arta Greciei antice. Câteva lucrări sunt inspirate din lumea muzicii (violoncelul, entitate, gramofonul), dansului (plecaciune), circului ( Viata ca scena, Porumbita, Masca, Fereastra universului). Reprezentările feminine sunt nelipsite în redarea unei alegorii.
Compozitiile sale sunt atent corelate cu tema reprezentata: foloseste simetria (Ghiocelul, Vantul si focul, Geneza (2001) Identitate, Fereastra sperantei, Poarta sperantei, O zi la praid, O zi la praid 2, Pantecul pamantului, Poveste romaneasca, Odinioara, Eterna iubire, Cu gandul la Beethoven, Evolutie etc şi in majoritatea lucrarilor cu caracter religios) cu un accentuat caracter static, stabil, axele diagonale (Violoncelul, Plecaciune Misiunea unui arhanghel, Trecerea timpului, Melcul etc) ce redau dinamismul si ascensiunea, structurile piramidale (Sufletul satului meu, reprezentări ale Maicii Domnului cu Pruncul, Alfa si Omega, Toamna (2004))
De multe ori imaginea este încadrata de un ou înconjurat de soare şi luna simbolizând poate lumea, începutul, perfecţiunea, idealul, dar şi fragilitatea (sâmburele, miez, vis şi speranţa, ispita, pasărea tinereţii, porumbiţa, pântecul pământului) sau de o arcada (Entitate, Zbor spre soare, Violoncelul, Vindecarea, Fereastra sperantei, Poarta Speranţei, Incoronarea Maicii Domnului) realizând astfel plasarea într-un spaţiu mitic.

Un capitol restrâns al creaţiei sale îl reprezintă desenele în acuarela pe hârtie, datând din 1988-1990. Deşi studii, acestea nu au în vedere o redare riguroasa în care fiecare plan este binedefinit şi redă realitatea exact aşa cum este, ci o percepţie blânda, sensibilă în care fiecare ramura a copacului prezintă ceva şi are o însemnatate anume in cadrul întregului. Tot din aceasta perioada fac parte şi două himere (Himera şi Himera II). De remarcat că pentru artista aceasta noţiune oarecum abstractă are o reprezentare concretă: pânza de păianjen.
Elena Oana-Agapie este o artistă complexă ce işi defineste opera de arta prin raportarea la lumea satului romanesc autentic cu tot ce înseamnă acesta: credinţa, basm, inocenţa, natura şi îmbinarea acestora într-un ritm magnific.