Se pare că la acest scrutin electoral a fost criză de ştampile. Familia mea a votat pe unde s-a înnimerit. Eu în Haţeg, fiica mea la Bucureşti, părinţii în provincie. În circumscripţia electorală, din autogara Hateg, pentru cei aflaţi în tranzit se aflau doar TREI ŞTAMPILE şi vreo nouă ardeleni molcomi. Se mergea în pasul melcului. In sală erau admise doar câte trei persoane. Fiecare completa câte două declaraţii. Apoi declaraţiile se verificau, apoi primeai ştampila, votai, mai semnai nişte tabele şi în final terminai. Doar că trebuiau să fie gata toate cele trei persoane ca să poată intra altele. Aşa se face că după ce erau puţine, stampilele aveau parte şi de odihnă. La uşă, grămadă de lume presată de timp. Bună parte din ialomiţenii care se întoarceau din pelerinajul anual la mănăstirea Prislop pentru cinstirea părintelui Arsenie Boca, au renunţat. Ne aştepta un drum de cel puţin 12 ore, o călătorie pe timp de noapte şi ora era deja trei după-amiază. Ca să nu mai spun că grupul era format aproape exclusiv din doamne intelectuale, profesoare, inginere, funcţionare etc. Faptul că nu toţi din tabelul înaintat comisiei au reuşit să voteze a fost însă prilej de nemulţumire pentru comisia de adormiţi. De-a lungul mai multor judeţe autocarul a fost oprit pentru verificări.
Doar că aceeaşi situaţie s-a petrecut şi în buricul Bucureştiului. Fiica mea arondată unei circumscripţii electorale de lângă Piaţa Matache nu a reuşit să voteze, deşi a stat două ore la coadă. Cele DOUĂ ŞTAMPILE nu făceau faţă numărului mare de studenţi aflati la vot. La ora nouă secţia s-a închis şi poliţia s-a prezentat cu câinii cu misiunea de a-i împrăştia pe studenţii de la Arte, ASE, Universitate, aflaţi inca la coadă.
De aceea, stau şi mă întreb dacă nu cumva numărul de ştampile ar trebui să fie proporţional cu votanţii aşteptaţi. Să laşi doar 2-3 ştampile în zone de maximă densitate este sinonim cu fraudarea alegerilor. O fraudare prin proasta organizare.
Tot circul de la Bucuresti aici.