Astazi, 17 septembrie 2009, incepand cu orele 9.00, va avea loc la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Contencios Administrativ, primul termen in dosarul nr. 543/2/2009 privind recursul contestatiei ONG-urilor Coalitiei Impotriva Statului Politienesc la introducerea cipurilor electronice in pasapoartele romanilor. Exista 16.000 de cereri de interventie din intreaga tara (foto).
Ii invitam pe toti romanii inimosi care sunt preocpuati de aceasta problema sau au formulat cereri de interventie in dosarul Curtii de Apel Bucuresti sa participe la sedinta de judecata a Inaltei Curti de Casatie si Justitie precum si la mitingul organizat pe ambele trotuare din fata sediului acestei instante.
Citatiile nominale se gasesc la sediul Asociatiei Adevar si Dreptate, str. Batistei nr. 11. Citatiile ramase pot fi inmanate destinatarilor si in ziua de 17.09.2009, la sediul instantei.
Adresa Inaltei Curti de Casatie si Justitie: Str. Batiştei, nr. 25, sector 2, Bucuresti. (zona Hotel Intercontinental – Ambasada SUA).
Sunt invitati sa participe toti cei ce doresc sa se manifeste liber impotriva instaurarii Statului Politienesc si a mijloacelor de control total al populatiei: CIPURILE RFID.
Manifestatie aprobata de Primaria Capitalei. Puteti aduce cu voi bannere si orice alte materiale vizuale ca si instrumente muzicale. Mitingul va beneficia de instalatie de sonorizare.Vor fi prezentate – cu prilejul acestui miting – noile mijloace de lupta ale campaniei anti-cip.
Pentru informatii suplimentare:
Coalitia Impotriva Statului Politienesc
Ene Viorel: tel. 0766.482.999 – http://www.nunemaispionati.org/
Rapcea Mihai: tel. 0727.673.376 – http://refuzimplant.blogspot.com/
George Roncea: tel. 0722.610.013 – http://www.pentrulibertate.ro/

Cerere la Cotroceni pentru Referendum odata cu alegerile prezidentiale

Alţi români, în număr de aproape un milion, au semnat pe formularele strînse la Mănăstirea Petru Vodă împotriva acestor cipuri, fie ele în cărţile de identitate, în permisele auto, în paşapoarte, în carduri bancare sau în alte acte de identitate.
Semnăturile lor vor ajunge şi ele în curînd pe masa celor ce vor trebui să dea un răspuns, incepand cu presedintele Romaniei, Traian Basescu. Tot astazi, ii va fi inmanata cererea celor aproape 1.000.000 de romani pentru organizarea unui Referendum in privinta acetelor biometrice odata cu alegerile prezidentiale.
“Ni s-a dat mare bogatie, mari valori si noi n-am stiut sa fim la inaltimea cuvenita a lor”, ne spune Parintele Justin Parvu, initiatorul Apelului la Referendum. Despre insemnarea electronica si controlul total al populatiei, Parintele afirma: “Cipurile acestea nu sunt fara rost; sunt un mijloc de prabusire, de cadere, nu numai a individului ci si a natiunilor”. Cuvantul nostru, al romanilor, nu a fost ascultat cand au fost introduse cipurile, in ciuda obligativitatii consultarii populatiei. Asta si cerem; nimic mai mult: un Referendum, la fel dupa cum s-a procedat, de exemplu, si in Elvetia. Acum suntem 1.000.000. Poate vom fi mai multi; poate vom fi ascultati. Poate nu. Ne facem datoria si incercam sa aparam interesele natiunii cu slabele noastre puteri si sa marturisim credinta alaturi de Mantuitor. Doamne ajuta!

Preluat de pe www.victor-roncea.blogspot.com

Editată în româneşte cu aproape 11 ani în urmă, la Editura Invierea a Arhiepiscopiei Timişoarei, cartea mitropolitului Hierotheos Vlachos este cap de afiş dintr-o pleiadă de cărţi al cărui subiect este vindecarea sufletului bolnav. Spre deosebire de toate, însă, este poate singura care defineşte, din perspectiva Sf. Tradiţii, noţiuni fundamentale ca sufletul, mintea, gândurile, inima, raţiunea, atenţia. Abordează deasemenea, în aceeaşi măsură, patologia ortodoxă definită de patimi, epistemologia ortodoxă şi nu în ultimul rând isihia şi psihoterapia. Este paradoxal faptul că, deşi le utilizăm aproape zilnic, noţiunile fundamentale enumerate mai sus sunt greu de definit chiar şi de specialişti. Să nu ne mirăm că majoritatea oamenilor nu se întreabă niciodată ce e sufletul lor. Mai nou, contemporaneitatea a scos sufletul din preocupările omeneşti. Nimeni nu îşi mai pune problema existenţei lui. Şi dacă nu înţelegem că sufletul este fărâma de divinitate din noi, nu vom avea niciodată şansa să aflăm calea.
Poate datorită tematicii inedite, stilului direct şi inteligibil, interpretării bogate şi nu în ultimul rând consecinţelor practice, această carte a fost editată de cinci ori în greacă şi de trei ori în engleză.
Nu în ultimul rând trebuie precizat că Hierotheos Vlachos este autorul şi altor cărţi sau studii cu scop, nu doar misionar, ci mai ales practic, de vindecare a sufletului bolnav de patimi prin Cuvântul primit, descifrat şi făcut pomadă vindecătoare de către Sfinţii Părinţi ai pustiei şi nu doar de ei.

Port popular taranesc din regiunea Samara (foto:Emilia Corbu)

Chiar şi în zdrenţe Rusia impune. Deşi isprăvită, puterea ei fascinează. Să fie acesta efectul principiului internaţional al echilibrului de forţe, o consecinţă a necesităţii existenţei în spaţiul asiatic a unei contraponderi între o Chină ideologică şi o Indie imprevizibilă? Nu ştim. Cert este că Rusia a străbătut o istorie paradoxală, uneori smerită, alteori înălţătoare, combinând natural spiritul asiatic cu cel european, spiritul slav cu cel nordic.Că a existat un spirit rusesc o dovedesc nu doar epocile faste sau nefaste prin care au trecut ruşii până la aventura comunistă, ci şi evenimente din cele mai diferite, din care vom povesti trei din istoria timpurie a ruşilor. În acele vremuri ruşii erau un popor ,,fără glorie,, nici mai tare, nici mai mare, aflat la un nivel similar popoarelor slave, adică sub standardele civilizatei lumi bizantine.

Am ales un moment de pace, unul de război şi un altul de căutări spirituale.

Toate laolaltă ne dau un portret care seamănă tulburător cu cel de azi. Toate trei s-au petrecut în secolul X d. Hr., pe când lumea arăta ca în poveşti.

O călătorie din Rusia la Constantinopol cu luntrile dintr-un singur trunchi de copac

Pe la anul 952, împăratul Constantin al VII-lea scria o carte de învăţătură pentru fiul său Romanos[1]. Cartea se voia un îndreptar de taină în conducerea împărăţiei şi înfăţişa cunoştinţele pe care basileul le avea despre popoarele din jurul împărăţiei romenilor precum şi sfaturile bune de ştiut de un tânăr, care culmea, credem că nu s-a nevoit să citească o pagină. Nu a avut când. S-a prăpădit prematur după patru ani de petreceri cu Teofana. Singura ispravă a celor doi împăraţi îndragostiţi au fost patru copii din care unul va deveni celebrul Vasile al-II-lea Bulgaroctonul, care cu siguranţă a consultat şi mica enciclopedie politică al bunicului său, în care se vorbea de ruşi, pecenegi, turci, bulgari, hersoniţi, iberi, arabi, croaţi, sârbi, slavi şi multe alte neamuri cu nume exotice şi obiceiuri ciudate.

Interesant este că, în timp ce la turci, arabi, pecenegi împăratul insistă pe valenţele militare ale acestora, la slavi pe modul de viaţă şi ocupaţii, la ruşi ne povesteşte un lucru aproape neînsemnat, dar care dacă l-am analiza în adâncul lui am constata că, de fapt, e mai semnificativ decât multe altele. Împăratul ne vorbeşte doar despre ,,ruşii care vin din Rusia în Constantinopul cu luntrile lor dintr-un singur trunchi,,. De fapt ruşii aveau un tratat comercial cu bizantinii şi în baza acestuia veneau cu mărfurile lor până la Constantinopol. Cât de mult puteau aduce? Cam cât încapea într-o luntre. Acum să fim serioşi, dacă bizantinii aveau nevoie de produsele lor ar fi trimis vase comerciale sau s-ar fi folosit de cetăţile bizantine din Crimeea. Părerea noastră este că era un fel de tratat binevoitor pe care bizantinii îl încheia cu unele cetăţi pe considerentul că dacă acelea nu îşi vând marfa, nu au cu ce trăi. O grijă care s-a pierdut în politica de azi. Oricum ar fi fost, ruşii priveau cu mare respect tratatul. Drumul pe care îl parcurgeau cu luntrile lor dintr-un singur trunchi de copac pline de puţina lor marfă era atât de dificil încât înţelegem de ce cărturarul împărat l-a consemnat în cronici.

Ruşii porneau spre Constantinopol în primăvară după ce cumpărau de la slavii meşteri în prelucrarea lemnului vestitele luntrii dintr-un singur trunchi de copac, cioplite în timpul iernii în munţii cei înalţi. Aşa că ruşii din Novgorod, Smolensk, Visegrad, Cernigov şi Teliuţa se adunau în oraşele Kiev şi Sabatas de unde porneau în lunga călătorie în jos pe râul Nipru. O călătorie pe parcursul căreia treceau şapte praguri (cataracte), uneori cu luntrile în spate. Un drum care, deşi pe apă, străbătea mai multe ţinuturi din care cele locuite de pecenegi erau cele mai periculoase, aceştia facându-şi un obicei de ai ataca la trecerea pragurilor când ruşii împovăraţi cu marfă şi cu luntrile în spate nu se puteau apăra. De pildă când treceau al patrulea prag numit Aifor debarcau şi trăgeau la uscat. Coborau tot calabalâcul, bagaje, robi în lanţuri, puneau luntrile pe umeri şi care cu bagaje, care cu funii mergeau şase mile pe uscat, fără să închidă un ochi de frica pecenegilor până treceau în partea de dincolo a pragului. Apoi punând luntrile pe fluviu mergeau mai departe[2]. Şi aceea nu era cea mai periculoasă trecere. Urma vadul Crarion care era lat doar cât un hipodrom ne spune cronicarul. Cu alte cuvinte ruşii în luntrile lor erau în bătaia săgeţilor pecenegilor care preferau să îi atace tocmai la acest loc îngust şi jos. Şi după ce treceau de cele şapte praguri ajungeau în insula Sf. Grigorie (azi, Berezan) unde aduceau jertfă, se odihneau câteva zile şi îşi reparau luntrile. După care călătoria lor continua intrând pe mare. Cum reuşeau să parcurgă această călătorie absolut copleşitoare? Printr-o strânsă solidaritate. Dacă marea arunca o luntre pe uscat, debarcau toate să o scoată la liman şi să o apere de atacatori.D-abia în părţile Mesambriei se săvârşea călătoria lor ,, plină de necazuri şi frică, şi grea şi anevoioasă,,.

Ruşii care ajungeau cu marfă la Constantinopol beneficiau însă de prevederile tratatului şi erau primiţi la Sf. Mamas. Primeau pâine, vin , peşte, carne, fructe şi li se pregăteau băi de câte ori voiau[3]. La întoarcere îi aşteptau aceleeaşi primejdii.

Un aliat care vine musafir şi rămâne gazdă

Un moment interesant din perspectiva mentalităţii ruseşti a fost prezenţa lor temporară la Dunărea de Jos, cu ocazia unei alianţe vremelnice încheiate cu Imperiul Bizantin. Impăratul Nichifor Phocas (963-969), ocupat fiind cu frontul oriental, a solicitat intervenţia prinţului de Kiev, Sviatoslav, pentru înăbuşirea unei răscoale bulgare. Ruşii au venit, au înfrânt răscoala după care au refuzat să mai plece, încurajaţi poate şi de situaţia creată de asasinarea basileului. Au stat un an, doi, trei şi chiar se hotărâseră să rămână definitiv. Scrisoarea lui Sviatoslav către mama sa Olga, în care descrie bogăţia zonei şi hotărârea lui de a rămâne să cnezească peste cele 80 de oraşe danubiene, este celebră în istoriografia epocii. Spunea el ,,Nu-mi place să trăiesc în Kiev, aş vrea să stau la Dunăre, în Pereslaiaveţ, acolo este centrul ţării mele. Acolo se adună toate bogăţiile: din Grecia aur, vin şi diferite fructe; din Boemia şi Ungaria argint şi cai; din Rusia, blănuri şi ceară şi miere şi sclavi,,[4].

În consecinţă, în anul 971 noul împărat, Ioan Tzimisches a venit personal în fruntea armatei bizantine să alunge pe foştii aliaţi, veniţi oaspeţi şi rămaşi gazdă. Au avut loc confruntări în mai multe cetăţi, dar bătălia finală s-a dat la Durostorum (azi Silistra) unde se afla Sviatoslav cu greul oastei. Războiul este descris cu lux de amănunte de Leon Diaconul, participant direct la bătălii[5]. Nu intrăm în amănunte. Ruşii au pierdut războiul. S-a dovedit că nu aveau cavalerie şi era de ajuns să intre în luptă ,,Nemuritorii,, corpul cavaleriei de elită, ca ruşii să se retragă. Şi nu doar atât. Nu aveau nici omenie. Inainte de confruntarea cu bizantinii, omorâseră 300 de căpetenii ale populaţiei locale de teama de a nu fi trădaţi. Astfel că nu au beneficiat nici de sprijinul localnicilor. Şi nu ştiau nici cu cine luptă. De două ori unul din lăncierii de elită ai împăratului, viteazul Anemas, s-a strecurat printre rândurile ruşilor până în preajma lui Sviatoslav, şi a doua oară l-a rănit grav, cu preţul vieţii sale însă. Şi când a apărut flota purtătoare de foc medic, ruşii temându-se de soarta luntrelor lor au cerut pace. Atât se poate spune despre ruşi, că luptau pedestru cu mare vitejie, cu răcnete de luptă şi înaintau cu curaj.

Pacea s-a încheiat pe Dunăre. Prinţul Sviatoslav a venit într-o luntre, trăgând la vâsle împreună cu tovarăşii săi. Purta o cămaşă albă, curată, simplă la fel ca a celorlalţi, părul lung pe spate şi un cercel în ureche. A vorbit în picioare din mijlocul bărcii cu împăratul care venise pe malul Dunării aurit din cap până în picioare şi înconjurat de suită. Diferenţa era copleşitoare. Lăncile aurite ale împăratului luau lumina soarelui. A fost o întâlnire între două culturi. Impresionantă, însă. Mai târziu ruşii se revendicau a fi ,,a treia Romă,,.

Sviatoslav nu a mai ajuns niciodată la Kiev. Alţi aliaţi ai romeilor, pecenegii, i-au atacat pe calea de ape, la trecerea acelor vestite praguri, crezând că se întorc cu pradă, aşa cum îi vestise bizantinii.

O creştinare motivată estetic

Şi totuşi acest popor atât de puţin civilizat pe atunci ne-a lăsat o mărturie de profundă cultură. Poate sunt singurii care l-au recunoscut pe Hristos dintr-un spirit estetic nativ. Cronicarii epocii mărturisesc că deşi primiseră propuneri de a trece la mahomedanism, mozaism şi creştinismul latin, ruşii au preferat creştinismul bizantin după ce trimişii cneazului Vladimir (fiul lui Sviatoslav, de care am pomenit mai sus), au asistat la o liturghie în catedrala Sf. Sofia. Când au auzit muzica înălţătoare care învăluia întreaga catedrală, ruşii s-au simţit în cer. Ăsta şi nu altul a fost mobilul care i-a determinat să primească Sf. Botez. Nu apostolii, nu interese politice, deşi acestea poate nu au lipsit ci muzica bizantină. Înălţătoarea liturghie bizantină. Oricum să laşi în istorie o astfel de explicaţie e de-a dreptul poetic. Dar noi suntem convinşi că a fost adevărat. Ruşii erau în stare aşa ceva. Botezul oficial a avut loc în anul 988, punând capăt unui lung proces de infiltrare lentă[6]. Cronicarul spune ca poporul s-a botezat cu bucurie după ce Vladimir dăduse un ordin fără echivoc. Fiecare avea de ales între botez şi dizgraţie. Pătrunderea creştinismului în mediul rusesc nu a fost simplă dar nici presărată cu lupte fratricide ca în alte locuri. În lupta de la Durostorum din 971, cronicarul povesteşte că ruşii se incinerau şi practicau sacrificii umane[7], menţionate şi de Nestor în istoria unui vareg creştin[8]. Ruşii aveau o religie bine înrădăcinată. Patosul credinţei lor a fost transferat mai târziu în creştinism, dar şi superficialitatea cu care poporul a fost botezat.

Fireşte că mai sunt şi alte multe momente care relevă un popor complex, puternic şi simplu, de caracter nordic dar schimbător şi instabil precum culorile stepei asiatice. Un popor care are darul de a crede cu uşurinţă tot şi a pune patos în ceea ce crede. Credeau că pot face comerţ cu bizantinii şi chiar reuşeau, credeau că pot stăpâni fără luptă şi au încercat. Nici o raţiune nu le stătea înainte. Ei cred că sunt o mare putere şi chiar se menţin. Poate acest spirit e cel care impune azi, mai mult decât meschine aranjamente politice. A crede că eşti cineva e uneori la fel de important cu a fi cineva.
Emilia Corbu

[1] Constantin Porfirogenetul, Carte de învăţătură pentru fiul său Romanos, Ed. RSR, Bucureşti, 1971.

[2] Ibidem, p.19

[3] Cronica lui Nestor, Izvoarele Istoriei Românilor, vol. VII, Bucureşti, Ed. Bucovina, 1935, p. 50.

[4] Ibidem, p.73.

[5] Leon Diaconul, Istoria, Fontes Historiae Daco-Romanae, II, Ed. Academiei RSR, 1970, p.681

[6] Andrei Bădărău, Creştinarea ruşilor în contextul relaţiilor bizantino-slave în secolele IX-X, httpŞ//teologie.com.md/biblioteca/studii.

[7] Leon Diaconul, op.cit., XI,6, p.691.

[8] Nestor, op. cit., p.82

Nota mea> Nu stiu cat de actuala este postarea de mai jos, dar cert este ca impostura din cultura s-a permanentizat. Iar in privinta lui HRP nu pot comenta decat ca un individ care nu este in stare sa isi deschida singur portiera de la masina (i-o deshide soferul cu o scurta reverentza) nu are cum deschide, in veci, usa culturii cu propriile puteri. Iar daca l-au bagat lacheii si soferii in fatza, ma rog, riscul lui!

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica, dupa o ancheta prelungita, l-a trimis in acest moment la Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 2 pe actualul presedinte al ICR, HR Patapievici (care ii trage si pe fostii sai colegi din CNSAS), pentru incalcarea Legii prin tainuirea unui informatii in favoarea colegului sau de GDS, Sorin Antohi, doctorul inchipuit. Fapta sa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Respectiv, este prevazuta in Codul Penal la INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITATI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITATI REGLEMENTATE DE LEGE – Capitolul I – Infractiuni de serviciu sau în legatura cu serviciul:
Art. 246. – Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Fapta functionarului public, care, în exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu îndeplineste un act ori îl îndeplineste în mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Civic Media denunţă penal fostul Colegiu CNSAS [1]

Asociatia Civic Media a depus, vineri, la Parchetul General o plângere penală împotriva fostului Colegiu al CNSAS. Civic Media acuză instituţia de tăinuire a unei deconspirări şi abuz în serviciu în dauna interesului public, se arată într-un comunicat remis AMOS News.

“Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, care afirmase ca a solicitat dosarele sefilor cultelor religioase in baza unor informatii provenite din interiorul CNSAS, a fost iertat de plangere penala pentru ca in ultima saptamana a promovat mai multe idei ale Asociatii Civic Media, privind deconspirarea colaborationistilor regimului comunist din cultura si cercetarea membrilor Uniunilor de creatie (o alta inventie sovietica) – scriitori, poeti, filosofi, artisti plastici, arhitecti, actori, regizori etc si, bineinteles, compozitori”, a declarat coordonatorul asociaţiei, jurnalistul Victor Roncea.

AMOS News redă integral plângerea penală formulată de Asociaţia Civic Media:

“Catre:
Ministerul Public
Parchetul de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Bd.Libertăţii nr.12-14, sector 5
Bucuresti

P L A N G E R E P E N A L A

Asociatia Civic Media, organizatie neguvernamentala infiintata in 2000, prin coordonatorul acesteia, jurnalistul Victor Roncea, va sesizeaza abuzul in serviciu comis de fostul Colegiu al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) prin tainuirea de informatii in cazul unui colaborator al Securitatii si adreseaza prezenta Plangere Penala privind urmatoarele persoane:

Gheorghe Onisoru, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Constantin Buchet, Aurel Pricu, Claudiu Secasiu, Florin Chiritescu, Ladislau Csendes, Mihai Gheorghe.

Domnul Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, profesor la Universitatea Central Europeana de la Budapesta, propus de ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa conduca Fundatia Ungaro-Romana „Gojdu”, membru de onoare al Institutului de istorie AD Xenopol din Iasi, formator de opinie, colaborator regulat al „Dilemelor” si revistei „22”, membru demisionar al Comisiei Prezidentiale pentru analizarea comunismului, a marturisit la data 5.09.2006 in paginile ziarului Cotidianul ca a colaborat cu Securitatea ca politie politica dar a ascuns acest fapt timp de zeci de ani (Sorin Antohi: „Am turnat la Securitate“, Autor: Cristian Patrasconiu, Articol din editia din 5-9-2006 in rubrica Actualitate).

In Scrisoarea lui Sorin Antohi acesta afirma ca a intrat in posesia dosarului sau de la Securitatea in 2002 la sediul CNSAS.
Domnul Horia Roman Patapievici, membru al fostului Colegiu al CNSAS, intr-o declaratie transmisa pe 12.09.2006 de Radio Europa FM si confirmata apoi mai multor ziare centrale, recunoaste ca a stiut de cazul profesorului Sorin Antohi inca din 2002, dar nu l-a deconspirat pentru ca “nu ocupa nici o funcţie publică în România în care Legea 187 din 1999 era în vigoare” (vezi Anexele).

In fapt, prin declaratia domnului Horia Roman Patapievici, se dovedeste nu numai necunoasterea de catre acesta a legii in baza careia a incasat timp de cinci ani salariu de demnitar public cu rang de secretar de stat ci se constituie si in proba privind incalcarea flagranta a Legii privind deconspirarea Securitatii.

Conform Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politică, Publicata in Monitorul Oficial nr. 603 din 9.XII.1999 cu rectificarile publicate in Monitorul Oficial nr. 619 din 17.XII.1999, la Articolul 2, litera y) „persoanele cu functii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administratie in regii autonome, companii nationale si societati comerciale avand ca obiect activitati de interes public sau strategic, precum si membrii conducerii fundatiilor, asociatiilor si filialelor care activeaza pe teritoriul Romaniei, inclusiv fondatorii acestora”.

De altfel, cercetarea lui Sorin Antohi impreuna cu ceilalti membri ai Grupului pentru Dialog Social a fost solicitata de catre presedintele GDS, Radu Filipescu, tot in anul 2002.

Art. 17 alin 2 prevede: Consiliul asigură publicarea în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, a datelor de identitate, inclusiv numele conspirative si functiile detinute de ofiterii si subofiterii de securitate, activi sau acoperiti, care au desfasurat activitati de politie politica,

Conform Articolului 5, alin 3 si 5
(3) Este colaborator al organelor de securitate, ca politie politica, in sensul prezentei legi, persoana care:
a) a fost retribuita sau recompensata in alt mod pentru activitatea desfasurata in aceasta calitate;
b) a fost detinător de locuinta conspirativa sau de casa de intalnire;
c) a fost rezident al securitatii, in sensul prezentei legi;
d) orice alta persoana care a dat informatii securitatii, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Informatiile cuprinse in declaratiile date in timpul anchetei de catre persoana retinuta sau arestata pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetata, judecata si condamnata nu fac obiectul acestei prevederi.

Iar ART. 24 alin 2, prevede: Sustragerea, tainuirea, falsificarea, contrafacerea, deteriorarea sau distrugerea dosarelor, registrelor si a oricaror documente ale securitatii se pedepsesc potrivit legii penale, maximul pedepsei majorandu-se cu 2 ani.

Si alin 5 conchide: Prezentarea denaturata a datelor din dosarul de securitate, in scopul discreditării sau al nedeconspirării, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a mai lucra in domeniul arhivelor.

Nedeconsipirarea activitatii domnului Sorin Antohi de colaborator al Securitatii i-a permis acestuia sa se bucure de beneficii nemeritate si sa acceada in functii publice si de stat dupa 2002. Nu in ultimul rand se pune intrebarea: cati alti Sorin Antohi a ascuns fostul Colegiu al CNSAS ?!

Va rugam in consecinta sa dispuneti cercetarile in dreptsi sa luati masurile juridice necesare avand in vedere ca aceasta tainuire constituie un grav abuzsavarsit contra interesului public.

Cu stima,
Victor Roncea
Coordonator Asociatia Civic Media
15 Septembrie 2007″.

Acestui document i-a fost ataşate mai multe anexe care cuprind articole publicate în presă în ultima perioadă pe acestă temă.

Fosta conducere CNSAS l-a acoperit pe Sorin Antohi patru ani! [2] – Patapievici a recunoscut. Ştia din 2002 că Antohi colaborase cu Securitatea” [3]

Fostul Colegiu al CNSAS – din care făceau parte Pleşu, Dinescu şi Patapievici, a acoperit colaborarea cu Securitatea a lui Sorin Antohi, care-şi obţinuse dosarul de colaborator la Securitate încă din anul 2002, reiese din intervenţiile avute, marţi, în direct, la Radio Europa Fm, de Radu Filipescu, preşedintele GDS şi Victor Roncea, coordonatorul Asociaţiei Civic Media şi iniţiatorul demersului “Voci Curate”.

AMOS News prezintă transcriptul intervenţiei în direct a preşedintelui GSD:

Radu Filipescu: “Noi ne-am gândit să facem o clarificare cu privire la situaţia membrilor. Era imporant să ştim şi, după aceea, în funcţie de situaţie să vedem dacă megem pe reglementarea CNSAS-ului, poliţie politică sau nu, ce vom face. Dar n-am primit până la urmă un răspuns, dar efectele – să zicem – până la urmă au început să apară. Adică este această situaţie pe undeva care început să se clarifice.
Reporter Europa FM: Adică în 2002, atunci când s-a cerut de către GDS verificare amembrilor GDS-ului nu aţi primit un răspuns de la CNSAS?
Radu Filipescu: “Nu.”
Reporter Europa FM: Nici până în ziua de astăzi?
Radu Filipesc: “Nu, nu s-a primit”.
Reporter Europa FM: Dumneavoastră ştiaţi de colaborarea domnului Sorin Antohi cu fosta Securitate?
Radu Filipescu: “Nu. nu ştiam”.
Reporter Europa FM: Deci până în omentul în care el a trimis această confesiune dumneavoastră nu ştiaţi de această colaborare?
Radu Filipescu: “Nu. Deci, pe noi ne-a anunţat cu o zi – două înainte şi a spus că se şi retrage din GDS, din acest motiv”.
AUDIO FILIPESCU

Coordonatorul Asociaţiei Civic Media,Victor Roncea, tot într-o intervenţie telefonică în direct la Europa FM, acuză direct fosta conducere – din care făceau parte Pleşu, Dinescu şi Patapievici, de atitudine “prietenească” faţă de Antohi, pentru că l-au acoperit pe profesor până la demersul “Voci curate”, mai bine de 4 ani, fapt ce i-a permis acestuia din urmă să acceadă în funcţii importante în statul român. În condiţiile în care chiar “profesor-doctorul” Sorin Antohi a recunoscut, spune Victor Roncea, că CNSAS ştia încă din 2002 de colaborarea sa cu Securitatea.

Victor Roncea: “Se pare că l-a acoperit pe Sorin Antohi, mă refer la fostul Colegiu CNSAS, deoarece acesta a mărturisit în confesiunea sa că şi-a obţinut dosarul de la CNSAS în 2002. Cu toate acestea reprezentanţii Colegiului CNSAS nu ne-au informat până astăzi că Sorin Antohi a fost un turnător. Înseamnă că persoane de calibrul lui Andrei Pleşu, Mircea Dinescu sau Horia Roman Patapievici şi-au apărat prietenul dând posibilitatea acestuia de a promova în funcţii foarte importante pentru statul român”.
AUDIO RONCEA

Contact telefonic, Horia Roman Patapievici, aflat acum la conducerea Institutului Cultural Român, nu a dorit să răspundă acuzaţiilor jurnalistului Victor Roncea. Patapievici a declarat însă, pentru Radio Europa FM, că atunci când s-a aflat de colaborarea lui Sorin Antohi cu fosta Securitate, profesorul nu deţinea nici o funcţie publică.

AMOS News prezintă transcriptul intervenţiei în direct a directorului Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici.

Horia Roman Patapievici: “Nu ocupa (nr: Sorin Antohi) nici o funcţie publică în România în care Legea 187 din 1999 era în vigoare”.
Reporter Europa FM: Dar ştiaţi despre situaţia lui? Despre faptul că a colaborat?
Horia Roman Patapievici: “Da. Da pentru că dosarele celor de la GDS au fost verificate ca urmare a nu ştiu cărei cereri, dar nu s-a făcut nimic public decât pentru persoanele care ocupau funcţii publice care intrau în literele de la A la Z, potrivit articolului 2.”
AUDIO PATAPIEVICI

Cu toate acestea, fostul Colegiu de conducere al CNSAS nu a găsit de cuviinţă să trimită GDS-ului – al cărui membru fondator era Sorin Antohi – o înştiinţare referitoare la situaţia de colaborator a profesorului, permiţându-i acestuia să aibă patru ani de implicare liberă şi neîngrădită în societatea civilă, pentru ca în 2006 să ajungă să fie chiar membru al unei Comisii prezidenţiale care analizează – culmea – dictatura comunistă… cu care chiar el colaborase!

Într-un comunicat de presă remis, marţi, AMOS News, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, Vladimir Tismăneanu, arăta că selecţia membrilor comisiei – înfiinţat în luna aprilie a anului 2006 îi aparţine – pe baza mandatului acordat chiar de preşedintele ţării.
Mai mult, spunea Tismăneanu, “pe baza mandatului de preşedinte şi coordonator al Comisiei, am propus Preşedintelui ţării o listă de persoane, oameni de ştiinţă şi figuri de seamă ale societăţii civile, care să fie membri ai Comisiei.
Singurul criteriu care m-a ghidat a fost competenta acestor persoane si prestatia lor publica la data formarii Comisiei. Presedintele Traian Basescu mi-a acordat deplin credit in selectia membrilor Comisiei pe baza amintitelor criterii.
Intre cei care au devenit membri, la propunerea mea, s-a numarat si profesorul Sorin Antohi, seful departamentului de istorie al Universitatii Central Europene.
Pe data de 24 mai 2006, domnul Sorin Antohi mi-a trimis o scrisoare (e-mail) prin care m-a anuntat ca se retrage din Comisie din motive de sanatate. Am transmis neintarziat scrisoarea mai departe celorlalti membri ai Comisiei. I-am comunicat domnului Antohi ca accept retragerea sa.
Din acel moment, deci de la data de 24 mai, domnul Sorin Antohi nu mai este membru al Comisiei Prezidentiale”, preciza Tismăneanu în comunicat.
Între timp, însă, coordonatorul Asociatiei Civic Media, Victor Roncea, îi acuză pe unii membri ai CNSAS ca l-au protejat pe profesorul Sorin Antohi. El afirma ca însuşi profesorul Antohi a recunoscut că CNSAS ştia din 2002 de colaborarea sa cu securitatea.

Asociaţia Civic Media este iniţiatoarea proiectului “Voci curate” care are drept scop declarat deconspirarea jurnaliştilor şi formatorilor de opinie care au colaborat cu Securitatea si alte servicii secrete comuniste.

Autor : Dana LASCU
Marţi, 12 Septembrie 2006
Preluat de pe www.victor-roncea.blogspot.com

Apărută în 1926 la Editura Cultura Naţională din Bucureşti, cu un volum de 871 de pagini la un format A4 rotunjit, ,,Getica,, rămâne şi azi o carte de referinţă pentru arheologia românească, deşi între timp arheologiei dacice s-au mai adăugat câteva sute de situri cercetate integral, parţial sau în curs.

Pornită în principal de la la cercetările arheologice pe care Vasile Pârvan, fondatorul arheologiei moderne româneşti le-a intreprins în dava de la Piscul Crăsani –jud. Ialomiţa (la 30 de km de Slobozia), monografia înglobează plenar rezultatele cercetărilor din toate celelalte situri daco-gete cunoscute dar mai ales le încadrează în contextul istoric aşa cum era văzut în lumina izvoarelor literare. Vasile Pârvan reuşeşte să ne înfăţişeze o cultură şi civilizaţie pornind de la materiale arheologice, documentaţii de teren, planuri şi profile de lucru, critica izvoarelor, hărţi antice dar şi moderne. Şi aceasta este, în arheologie, o performanţă.

In condiţiile în care majoritatea arheologilor contemporani se limitează a fi doar buni tehnicieni de săpătură sau cel mult autori de cataloage de inventar arheologic sau de monografii strict tehniciste, Vasile Pârvan ne dovedeşte că arheologia este o vocaţie. Că nu este de ajuns să afli nişte vestigii ci mai ales este vital să le interpretezi corect şi să le aşezi la locul lor în istoria timpului din care vin. Ceramica, uneltele, armele, monedele, planul locuinţelor, al davelor, organizarea internă vin să construiască încet, de-a lungul a zeci de pagini o întreagă cultură care, fixată în contextul timpului, devine o civilizaţie.

Şi dacă ne gândim că aceasta este doar una dintre multele lucrări scrise de Vasile Pârvan, trecut la Domnul în plină maturitate creatoare, ne dăm seama că vorbim despre unul dintre cei mai mari arheologi români, aproape de neegalat. Şi, cred că, singurul care îşi începea cursurile cu studenţii de la Universitatea Bucureşti cu ,,Tatăl nostru,,, un ortodox activ, un om prin care necazurile au trecut fără să-l doboare.

Astăzi doar bibliografia (lista de cărţi) despre cultura şi civilizaţia geto-dacilor înnumără peste 200 de pagini. De aceea mă mir cum este posibil să mai existe indivizi care încearcă să scrie istoria dacilor pe legende şi interpretări filologice şi culmea să se prezinte drept adevăraţii cercetători ai culturii getice (vorbesc despre ,,tracomani,,, desigur!).

;,Getica,, lui Vasile Pârvan ne demonstrează şi azi că se pot scrie cărţi de valoare eternă şi că arheologia este mai mult decât istorie.

Crucea facatoare de minuni de la Dervent (foto: Emilia Corbu)

Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă a Memorialului Sighet.
– Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.
În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile respective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.
Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.
Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.
Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.
– Putem spune şi anticreştine?
– Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. (vezi foto) O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie!

(fragment din interviul acordat de reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Mătrescu, revistei “Veghea”, nr. 4, 2009)
Publicat de Vlad-Mihai 0 comentarii
http://www.vlad-mihai.blogspot.com/

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecta acestor martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod.

A ridica o biserică la Aiud înseamnă a recunoaşte martirii!

– Ce s-a întâmplat la Aiud, când l-aţi întâlnit pe Dan Puric?
– Dacă era cinstit şi corect Puric, nu pleca, stătea acolo şi avea o faţă deschisă, o faţă de curaj, de întâlnire, de discuţie. Hai, dom’le, să vorbim! Dar aşa… „aşteptaţi că vine Înaltul în 10 minute”. A plecat şi a lăsat-o baltă. Asta numai din mândrie, din răutate, să dovedească el că e centrul pământului şi că fără el nu se poate face nimic. Într-adevăr, pentru moment, nu se poate face! Pentru că este dracul! Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo înseamnă a recunoaşte martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor ’48-’64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.
Să fie biserică, să fie pomeniţi martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.

Antihristul este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim! E vânătoare mare de creştini!

Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne!
Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate.
Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini.

– Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?
– Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.
Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.

– Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate?
– Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.

A consemnat Florin PALAS
Foto: Cristina Nichitus

(fragmente din interviul acordat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu revistei Veghea, nr. 4, 2009)
Publicat de Vlad-Mihai http://www.vlad-mihai.blogspot.com/