UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE -24 IANUARIE 1859

Acest eveniment mare din istoria românilor a fost mereu anexat și prezentat ca o etapă importantă a formării statului național unitar român. In realitate a fost mult mai mult decât atât! Pe scurt:

  1. A fost o recunoaștere europeană a capacității celor două principate de a forma un stat  capabil să gestioneze problema Dunării;
  2. Noul stat era menit să contracareze imixtiunile Rusiei la Dunărea de Jos, după ce războaiele ruso-austro-turce și mai apoi războiul Crimeei, dovediseră interesul Rusiei de a a anexa aceste regiuni.
  3. Istoria de aproape 500 de ani a celor două state dovedise că au fost capabile să lupte pentru independență și apoi să își păstreze autonomia în condițiile în care aveau o graniță de aproape 900 de km cu Imperiul Otoman, cea mai mare putere militară a regiunii.
  4. Noul stat a început să capete trăsături naționale, deși ideea de stat național încă nu era agreeată la nivel internațional.
  5. In acel moment, țara a avut oameni politici la înălțimea evenimentului.
  6. Țărănimea, care pănă atunci fusese exclusă treptat de la deciziile importante ale țării, începe să fie readusă treptat în viața politică a țării.

Fiecare din ideile de mai sus are în spate o întreagă istorie a momentului.

Nu am înțeles și probabil nu am cercetat de ajuns, de ce boierii moldovenii au fost atât de rezervați în privința unirii cu Valahia în condițiile în care, în urmă cu doar 37 de ani, în 1812, pierduseră o bună parte din teritoriu, anexat de Rusia în urma ultimului război ruso-austro-turc.

Si interesul Rusiei nu se oprea doar la Basarabia. Expansiunea Rusiei spre Europa d-abia începuse și trecuse de la ideologii de genul ,,Rusia-a treia Romă,, , ,Panslavismul și marea slavă,, la fapte concrete , adică la șase războaie  în care au fost afectate, teritorial și material, țările române.

CULTURILE ÎN CARE TRĂIM sau CULTURA APLICATĂ

Azi este Ziua Culturii Naţionale a României, adică a culturii definite de limbă, istorie, teritoriu, evenimente, a chintesenţei în care se topesc toate culturile istorice şi contemporane.

Cultura în istorie

Când vorbesc despre culturile istorice mă refer la culturile antice cunoscute azi datorită unor culturi arheologice şi  la cultura medievală românească cunoscută mai bine datorită arhivelor. Evul mediu românesc a fost marcat de două culturi distincte şi antagonice la un moment dat şi anume cultura ţărănească şi cultura boierească. Fiecare în parte  aveau o limbă, o conştiinţă de neam, propuneau o organizare socială şi administrativă, ocupau un teritoriu. Fiecare se considera a fi ,,ţara,,. Coexistau dar nu cooperau! Clasa boierească excluzând treptat ţărănimea majoritară de la actul politic, de la conducerea ţării. Eliminarea sau măcar netezirea divergenţelor  culturale a fost una din priorităţile revoluţiilor din secolul XIX şi în formarea statului naţional român.

După formarea statului naţional unitar  român, prioritatea autorităţilor a fost impunerea unei culturi naţionale aptă să menţină în conştiinţa românilor flacăra idealului statal. Generaţiile interbelice au fost educate într-un spirit naţionalist, acesta fiind liantul ce unea culturile specifice din vechile state medievale.

Balanţa culturală a fost brusc şi iremediabil dezechilibrată de regimul comunist care, în locul culturii ţărăneşti, a impus o cultură proletară şi în locul culturii elitelor a impus ideologia de partid. Naţionalismul promovat în perioada interbelică a fost păstrat dar acestuia i s-a adăugat partizanatul politic. Acest amestec între iubirea de ţară şi iubirea de partid a avut un efect nociv în mintea a milioane de români, făcând confuzii între partid şi ţară. A compromis iremediabil naţionalismul românesc!

Cultura în prezent

In cei 30 de ani postrevoluţionari, schimbările în cultura naţională au fost dramatice. Cultura ţărănească a devenit divertisment. Cultura elitelor a fost marginalizată. Cultura naţională a fost înăbuşită sub avalanşa afirmării diversităţii culturale manifestate pe o paletă largă de la etnic până la diverse comunităţi. Bomboana pe colivă a fost revoluţia tehnologică. Tunul informaţional a făcut praf culturile specifice transformându-le într-o cultură cu specific global.

Deşi trăim într-un stat naţional, tinerele generaţii nu au mai fost educate în spiritul apărării valorilor naţionale. Statul naţional a renunţat chiar în a-şi mai impune simbolurile. In mod normal, toate instituţiile create şi întreţinute de statul român de la şcoli şi până la spitale, de la agenţii şi până la direcţii, instituţii cu personalitate juridică şi fără,  ar trebui să păstreze şi să promoveze cultura de stat. Şi asta măcar pentru faptul că sunt întreţinute de stat. Să aibă măcar un steag arborat. Elevii din scolile de stat să intoneze imnul ţării la începutul cursurilor. Universităţile de stat ar trebui să aibă un program naţional conform căruia cei mai buni absolvenţi să beneficieze de un loc de muncă în România. Pentru că un stat naţional are nevoie de generaţii care să îi înţeleagă importanţa!

Instituţiile statului român au ajuns acum sufocate  şi la cheremul unei puteri politice lipsită în mare parte de conştiinţă naţională, ca să nu mai vorbesc de cultură. Aparatul de stat este supradimensionat şi apăsător. Performanţa nu înseamnă 200 de funcţionari publici la un judeţ cu 200 000 locuitori, în timp ce specialişti în diverse domenii sunt consideraţi personal contractual. Nu confortul creat în cei 30 de ani contează la scara istoriei, ci instituţiile puternice capabile să apere un stat şi nu să îl copleşească.In fine, asta e un una din problemele culturii contemporane, devenită slabă în faţa puterii politice!

Cultura în viitor

Nu am spus nimic despre cultura creştină. In general, culturile religioase au o vitalitate mult mai ridicată decât culturile laice, dar depind în egală măsură de acelaşi parametru şi anume calitatea umană. Asupra acestui aspect relativ uitat, Hristos ne-a atras atenţia de la bun început când a spus, parafrazez, celor care voiau să îl urmeze, că trebuie să se lepede de tot, de familie, inclusiv de sine. Această lepădare nu este una fizică, aşa cum interpretează unii, ci, în primul rând, una culturală. Lepădarea de cultura tradiţională era primul pas spre cultura creştină.Noua cultură nu excludea Statul căruia îi plătea impozit, dar nici nu îl includea, pentru a se face părtaşă evoluţiilor politice. Scopul culturii creştine era unul spiritual, nu laic. Acesta a fost şi motivul pentru care cultura ţărănească, de care vorbeam mai sus a supravieţuit atât de mult, până când a fost înlăturată cu forţa. Era o cultură spiritualizată!

Concluzia este că o cultură spiritualizată dăinuie, în timp ce o cultură de divertisment dispare. Nu spun aceasta ca să dăm înţelept din cap, ci ca să ştim în ce ar trebui investiţi cu folos puţinii bani atribuiţi culturii, de la fiecare în parte, până la ordonatorii de credite. Şi aici mă refer la legile care lasă muzeele, singurele instituţii care pot promova o cultură naţională, să se autofinanţeze, în timp ce centre culturale al cărui obiect de activitate sunt festivalurile şi divertismentul în general, sunt finanţate de stat. Unde este măsura naţională, dacă se poate vorbi de aşa ceva?

Cert este că în datorită unei educaţii mergi pe stradă, dai bună ziua, înveţi o profesie, datorită unei culturi, gândeşti! Cum gândim, aşa trăim!

SCANDALUL CIMITIRELOR CONFESIONALE IALOMIŢENE

Cine administrează cimitirele confesionale ialomițene?

Toată lumea știe că cimitirele trebuie administrate de creatorii lor şi mai nou, prin lege, de proprietarii lor, adică dacă este un cimitir confesional de către cultul respectiv, dacă este public de primării și dacă este privat, de proprietar. Un regim special au cimitirele eroilor  administrate de Cultul Eroilor.

Trecerea cimitirelor ortodoxe în proprietatea primăriilor generează nişte probleme din care mă voi referi doar la trei.  Prima este juridică şi ridică întrebarea cum a putut primăria să îşi însuşească cimitirul ortodox, doar pentru că legile  dintre anii 1998-2000 permiteau autorităţilor locale să finanţeze (nu să administreze) cultele locale. Cum a putut o primărie să ia un cimitir, care în multe localităţi era mai vechi decât primăria, dat fiind că acestea sunt înfiinţate după 1864, în timp ce creştinii au stat aici de sute de ani şi aveau cimitire. Singurul răspuns ar fi: printr-un abuz juridic. De ce primăria nu a iniţiat înfiinţarea unui cimitir public pe care să îl administreze cum doreşte? Pentru că în multe localităţi situaţia cimitirelor ortodoxe administrate de primărie e jalnică, deşi ei încasează impozitele. De ce s-au ambiţionat să ia un teren plin cu morminte ortodoxe în care se intersectează cel puţin trei drepturi: al familiei care are dreptul asupra rămăşiţelor pământeşti ale răposaţilor, al bisericii care are dreptul să iniţieze acolo ritualul specific cultului şi al statului care poate să reclame un drept asupra terenului?

 A doua întrebare este ce se va întâmpla cu cimitirele ortodoxe după ce acestea vor fi concesionate unor firme de pompe funebre care, pe bună dreptate, vor dori să dezvolte o afacere. Vom plăti anual locul de odihnă al morţilor noştri sau la îi vor băga într-un osuar? Pentru că toată lumea uită un lucru esenţial şi anume că scheletul uman nu putrezeşte. Rămâne intact chiar şi după mii de ani, devenind în timp un izvor de informaţii nepreţuit pentru arheologi, cu condiţia să fie păstrat intact şi aici ajung la a treia problemă şi anume aceea a cimitirelor ca izvoare istorice  peste sute şi mii de ani. Scheletul intact a generat în cultura noastră modernă falsa problemă a spaţiului, pe care Biserica Ortodoxă a rezolvat-o prin faptul că a creat posibilitatea fiecărei familii să folosească acelaşi loc de înmormântare pentru mai mulţi membri, prin reinhumarea ritualică la şapte ani. Este o falsă problemă pentru că atunci când moare un om ocupă mai puţin spaţiu decât când este viu. Dar, e adevărat că atunci când moare,  nu poţi pretinde unei firme să îţi păstreze locul de veci pentru cel puţin trei generaţii sau şi mai mult, atât timp cât sunt moştenitori în viaţă,  aşa cum face biserica acum.

Şi acum să ajung la a treia problemă a cimitirului ca document istoric, adică a scheletului care rămâne intact cu tot ADN-ul în el,  conform unor celebre versuri dintr-un cântec ,, Nu mai plânge Jane/Plânsul e de formă/Jana nu e moartă/Jana se transformă,,.

Valența istorică a cimitirelor este mult mai amplă decât banuiți. Nu exagerez dacă afirm că o bună parte din  preistoria, istoria antică și medievală a României este scrisă în urma cercetării cimitirelor. Arhivele au fost create odată cu formarea statelor medievale româneşti  din secolul XIV. Până atunci, izvoarele istorice  scrise despre români sunt laconice şi puţine. In locul lor avem însă vetrele vechilor aşezări şi cimitirele.

Un mormânt este pentru arheolog o mină de aur. Totul este notat, orientarea gropii, a scheletului în groapă, detaliile de orientare a corpului, capului, brațelor, picioarelor, oaselor lipsă, inventarului etc. Totul este desenat pe hârtie milimetrică. Pe baza ritului și a ritualului se stabileste religia. Insuși, faptul că avem cimitire ne plasează într-un anume concept religios. De-a lungul timpului au existat culturi și civilizații care nu aveau cimitire pentru că în religia lor trupul trebuia distrus după moarte.Pe baza religiei se poate stabili etnia.  Inventarul oferă datarea. Apoi analiza antropologică furnizează date despre rasă, sex, vârstă, boli. Reconstituirea facială ne arată în cele din urmă chipul celui care a fost. La Institutul de Antropologie din Bucuresti se află cea mai mare colecție de cranii din Europa. Poate vă miraţi, dar fiecare are trăsături distincte.  Aşa vedem că noi semănăm după toate datele antropologice cu strămoşii de acum o mie de ani din cimitirul de la Dridu, un cimitir administrat de comunitatea religioasă şi nu de primărie, care pe atunci nu exista nici în concept. Aşa cum, dacă ne imaginăm un scenariu apocaliptic că arhivele vor arde (că oricum cele digitale ţin doar 30 de ani) şi peste 1000 de ani aici vor locui asiatici budişti, scheletele din cimitire vor demonstra că aici au locuit un popor de rasă europeană şi de credinţă ortodoxă. In civilizaţia noastră ,, morţii vorbesc,, dacă îi adaug şi pe consilierii din primării care votează mecanic.

Sper ca judecătorii să judece cu dreptate şi după lege problema cimitirelor ortodoxe ialomiţene. Pentru că la o adică, Biserica poate concesiona sau cumpăra un teren pentru cimitir, îl sfinţeşte  şi mutăm toţi morţii în noua locaţie. Care-i problema?  Vă daţi seama ce film documetar ar ieşi? Aproape 100 de cimitire strămutate. Ce voturi pe veci se vor pierde, de la primar până la ministru şi mai sus la preşedinte? Ce primari huiduiţi cu morţii purtaţi în paporniţe de la un cimitir la altul!  Ce jale! Şi asta pentru ca să împlinim voia instanţei judecătoreşti, să lăsăm primăriilor terenul pe care îl vor. Că în fond, pentru  acest teren se judecă.  Judecătorul nu îmi poate impune mie, cetăţean român, să îmi las strămoşii într-un cimitir devenit dintr-unul confesional, unul public. Că ei nu s-au îngropat în cimitirul săracilor cum erau numite pe vremuri cimitirele ţinute de primărie, ci în cimitirul ortodox. Decât să ajungă strămoşii mei într-un osuar, mai bine îi iau eu şi îi reinhumez după toate canoanele în altă parte. Nici nu ar fi mare cheltuială! Dar varianta cu osuarul e doar o ipoteză. Pot ajunge pur şi simplu călcaţi în picioare. Atâta timp cât bazarul din Slobozia, ce ţine de primărie,  e ridicat pe un cimitir vechi, grija autorităţilor locale pentru strămoşi e aproape zero. De ce i-am încredinţa spre administrare cimitirele ortodoxe? Am văzut cum au fost administrate în ultimii 20 de ani. Ne-a ajuns!

Campania arheologică din anul 2022, de la Vlădeni-Popina Blagodeasca

Raport arheologic preliminar al campaniei arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa

Anul acesta nu am reuşit să ajung la Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice. Am trimis raportul pentru Cronică de 1000 de cuvinte aşa cum cer standardele. Dar fiind mult prea scurt, public aici un raport ceva mai larg. Evident că nici acesta nu poate cuprinde cele peste 400 de fotografii, 50 de desene, zeci de notiţe de şantier, dar e ceva mai mult.

Din păcate nu este poetic….

Săpăturile arheologice de pe Popina Blagodeasca (com. Vlădeni, jud. Ialomiţa) au decopertat o suprafață de 92 m2 repartizată pe un număr de şase  casete A74-A79. Pe suprafaţa lor au fost descoperite zece complexe din trei epoci istorice din care opt complexe au fost cercetate integral. S-a coborât până la adâncimea de 2,50 m pe catacombă și 1,60 m pe bordeiul nr.17 (cas.A76-SR9-10).

Cele mai multe complexe aparţin stratului medieval-timpuriu unde au fost evidenţiate două niveluri de locuire. Primul, de sus în jos, este aşa numitul nivel al ,,locuinţelor de suprafaţă,,. Cel de al doilea este cel al aşezării de secol IX ale cărei locuinţe au fost suprapuse în anumite zone de primul nivel. Datorită intersectărilor şi suprapunerilor, pe toată suprafaţa cercetată au fost descoperite patru categorii ceramice deosebite după compoziţia pastei şi anume ceramica nisipoasă, ceramica cenuşie, ceramica din pastă roşie şi ceramica lucrată cu mâna aflată în proporţii specifice fiecărei epoci.

Evul mediu-timpuriu

 Nivelul locuinţelor de suprafaţă a fost evidenţiat pe suprafaţa casetelor A77 şi A76. Ca şi în anii  anteriori nivelul se descria încă din stratul arabil de la 0,15-0,20 m ca un sediment pigmentat cu paiantă, pietre şi fragmente ceramice. Pe alocuri la -0,30 m, sedimentul devenea negru, mâlos, cleios cu multă cenuşă de lemn care nu permitea scurgerea  apei de ploaie. Sedimentul era plin cu material arheologic Dridu. Sedimentul coboară până la -0,50 m unde încep să se contureze complexele culturii Dridu. Aceste dovezi întăresc concluzia formulată în anii anteriori că a fost un nivel de locuinţe de suprafaţă din lemn. Statistica inventarului descoperit pe cele două casete A76 şi A77 este diferită, fapt determinat de complexele intersectate precum şi vecinătatea acestora.

Aşezarea de secol IX

1)Bordeiul nr.16 (Cas.A72-A75-A77). Un segment din acest complex a fost cercetat în campania precedentă. Pentru finalizarea lui am deschis încă două casete deoarece aşa cum vom vedea acest bordei a intersectat o groapă antică şi a fost intersectat la rândul lui de încă două complexe medievale-timpurii. De aceea delimitarea lui a necesitat o atenţie sporită deoarece era  vorba de trei complexe din aceeaşi epocă şi cultură. Sedimentele brun-cenuşii pigmentate cu paiantă, calcar, cărbune se conturau încă de la -0,60 m dar conturau complexul d-abia  la -0,77 m de la nivelul actual al solului şi descriau un plan dreptunghiular orientat NV-SE de 3,5 x 5 m. Podeaua se afla la -1,23 m şi avea trei refaceri. Pe latura îngustă de SV se afla o laviţă de lut de 2,50 x 1,20 m cu adâncimea de 1,82. In colţul de NE se afla un cuptor de pietre care fusese amenajat pe o vatră podită cu fragmente ceramice. Cuptorul fusese distrus din vechime. Se mai păstrau câteva fragmente de vatră, pietre şi cioburi. In faţa cuptorului se afla o groapă ovală de 1,50 x 1,20 m, ad.1,40 m. Intrarea s-a aflat probabil în colţul de NV, lată de 1,50.

Inventarul bordeiului a fost considerat materialul arheologic descoperit de la -0,70 m până pe podea. Au fost descoperite circa 390 fragmente ceramice din care 66,6%, adică 260 erau din pastă nisipoasă cu diverse variante de compoziţie: a) cu nisip fin, abia vizibil, amestecat sau nu, cu scoică; b) cu nisip de granulaţie medie şi microprundiş provenite de la oale cu buza triunghiulară în secţiune, decorate cu valuri trasate cu beţişorul; c) cu scoică  (cu sau fără nisip)de la vase arse reducător decorate cu valuri pe striuri, cu buza scurtă, răsfrântă, uşor rotunjită; cu nisip şi cioburi pisate, decorate cu striuri subţiri, arse reducător. A apărut şi un fragment din pastă caolinoidă. Diversitatea compoziţiei pastei face trimitere la o stratigrafie deranjată de construirea complexului din A77,c.2. Procentul mare de ceramică cenuşie de peste 15%, precum şi starea acesteia, angoba negricioasă, exfoliată,  decorul în reţea sau cu linii lustruite vertical face trimitere la o datare mai timpurie dacă nu ar fi aceleaşi probleme stratigrafice generate de prezenţa a două niveluri medievale-timpurii şi trei complexe pe aceeaşi casetă.  La aceeaşi concluzie ne îndreaptă şi  procentul aproape egal de fragmente din pastă roşie şi lucrate cu mână de aproape 9%. Fragmentele lucrate cu mâna sunt mici, atipice, diferite, cu cioburi pisate în pasta, uneori semifină. Fragmentele din pastă roşie provin de la amfore şi unul de la un ulcior ce pare decorat cu rotiţa. Ne atrage atenţia două toarte de amfore din care una aplatizată şi o alta cu nervură. Alte fragmente din pastă fină cu rare impurităţi.Propunem o datare de secol IX.

2)Bordeiul nr.17 (cas.A76-SR c.9-10). A fost o locuinţă de plan pătrat cu latura de 4,6 m, orientat NV-SE. Podeaua din lut neamenajat se afla la 1,60 m de la nivelul actual al solului, dar se descria la fel ca şi bordeiul 16 d-abia la -0,63 m de la nivelul solului. Pe latura de NE se aflau trepte pe o lăţime totală de 1 m care coborau cu diverse lăţimi de la  adâncimea de -0,84 m -1,02-1,26 m la -1,45 m. Aceste trepte făceau ca groapa bordeiului să se reducă la suprafaţa de 4 x 3,5 m. Pe centrul bordeiului se aflau grămezi de pietre răvăşite care acopereau o suprafaţă de  2,5 x 0,8 m. Printre ele se aflau depuse două cranii şi mai multe oase de animal. Un schelet aproape întreg din aceeaşi specie de animal se afla depus pe treapta din colţul estic. Sub pietre se mai păstrau câteva fragmente de vatră, pe o suprafaţă de 1,60 x0,40 m,  dovadă că pietrele proveneau de la un cuptor de pietre dezafectat şi împrăştiat din vechime, aflat în colţul de NV. Sedimentele provenite din distrugerea acestui bordei erau cenuşii, afânate, pigmentate rar cu paiantă sau pământ galben. Pe latura de NV se aflau patru gropi de pari.  Opinia noastră este că la acest bordei s-a folosit cu precădere lemnul. S-a considerat a fi inventarul specific bordeiului, materialul arheologic descoperit sub cota de  la -0,70 m în jos. Cantitatea de fragmente a fost mult mai mică, doar 177 fragmente dar procentul de ceramică nisipoasă a fost identic de  66,6% (118 fragmente) la fel ca si la bordeiul anterior. Deasemenea ceramica din pastă cenuşie a fost de aproape 17%, ceea ce ne indică faptul că cele două complexe au fost contemporane.Fragmentele din pastă nisipoasă prezintă patru variante: pastă cu nisip, pastă cu scoică, pastă caolinoidă (foarte puţină) şi pastă cu nisip şi scoică. Remarcăm pasta cu scoică şi microprundiş, arsă oxidant, de culoare roşu-cărămiziu, decorată cu valuri şi striuri care datorită prezenţei rare devine un marker cronologic. Se mai remarcă deasemenea pasta cu nisip fin, cu miezul negu şi angoba curată cărămizie. In general predomină arderea oxidantă şi decorul striat. Sunt şi fragmente decorate cu mănunchiuri oblice pe striuri orizontale  sau valuri fine pe striuri. Unele fragmente sunt arse până la vitrificare. Cele 23 fragmente din pastă roşie provin în special de la amfore. Pasta conţine impurităţi. Angoba este bej sau roşu-cărămiziu.  Aceste fragmente la fel ca şi cele şapte fragmente lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate, considerăm că provin din stratigrafia deranjată a sitului şi nu sunt relevante pentru datarea acestui bordei.

Bordeiul 17 a fost suprapus de nivelul locuinţelor de suprafaţă.

3. Bordei 18 (cas. A77 c.2). Lângă bordeiul 16 a fost descoperit un complex caracterizat de un cuptor de pietre răvăşit din vechime şi un segment de podea.  Pietrele răvăşite printre care se aflau şi fragmente de vatră acopereau o suprafaţă de 1,50 x 1,25 m la adâncimea de -1.17 m. Sub pietre se aflau şi fragmente ceramice ceea ce sugerează că vatra a fost amenajată pe un pat de cioburi. Podeaua se afla la adâncimea de 1,10 m. Complexul se descria la -0,57 m ca o peliculă maronie  pigmentată cu cărbune, paiantă, pământ galben amestecate cu material arheologic Dridu. Deoarece doar bordeiele aveau cuptoare din piatră şi podele lutuite, considerăm că acesta este tot un bordei pe care îl vom cerceta în campania viitoare.

Acest complex a fost suprapus de nivelul locuinţelor de suprafaţă şi a intersectat un complex aparţinând antichităţii târzii din cas. A75.

Epoca migrațiilor-sec.V-VII:

4)Catacomba nr.2 (cas.A74 c.3-4)

Ideea că ne aflăm în faţa unei catacombe şi nu a unei gropi oarecare ne-a fost sugerat de faptul că gura gropii se descrie la -1,15 m de la nivelul actual al solului sub un strat de pământ galben neatins. Acest fapt ne sugerează că a fost cotlonită dintr-un spaţiu de acces care avea ieşire la suprafaţa solului. Acest spaţiu de acces s-a dovedit a fi un fel de şanţ săpat în trepte orientat NE-SV, lung de 2m, cu o lăţime variabilă între 0,50-1m. Părea ca un şir de gropiţe năruite pline de un sediment brun-negricios, afânat. Acest şanţ se descria la -0,58 m de la nivelul actual al solului. Pe prima treaptă la -0,70 m se afla un craniu uman şi fragm. de coloană vertebrală, aflat în poziţie secundară[1]. Şanţul ne sugerează că a fost un dromos care ducea spre o cameră funerară.  Aceasta se prezenta ca o groapă cu gura rotundă de 1,35 x 1,50 m şi adâncimea de 2,35 m de la nivelul actual al solului. Groapa era puternic boltită spre est unde avea diametrul de 2,20 m. Diametrul bazei era de 2 m. In partea superioară a gropii sedimentele erau brun-maronii, afânate, pigmentate cu galben, lemn ars, zgură. În colţ se afla o depunere de paiantă arsă. Acestui sediment se adăuga paiantă arsă, cărbune, cenuşă, material ceramic şi osos fragmentar. Spre fundul gropii se aflau 128 fragmente ceramice din care peste jumătate (66 fgm-51,56% erau lucrate cu mâna) Restul erau fragmente din pastă roşie (29,68%) şi cenuşie (18,75%). Fragmentele ceramice lucrate cu mâna erau de bună calitate, conţineau cioburi pisate în pastă şi uneori nisip, erau arse oxidant. Unele fragmente erau semifine, aveau angobă cărămizie şi decor cu linii scurte oblice. Nu lipseau nici fragmentele din pastă rugoasă din care unele conţineau scoică. Fragmentele  din pastă roşie proveneau în special de la amfore dar şi oale. Pasta conţinea impurităţi, arsă uneori până la roşu-cărămiziu. Dar erau şi fragmente din pastă foarte bună cu mică, de culoare portocalie.  Ceramica cenuşie, doar 24 fragmente (18,75%) era lucrată la roata rapidă din pastă fină cu rare particule de calcar şi angobă negricioasă. Proveneau de la capace cu buza în T şi de la castoane cu toarte orizontale sub buză. Această catacombă a suferit o intervenţie secundară încă din vechime, ceea a făcut posibil ca o parte din materialul arheologic descoperit să fi fost antrenat din stratul arheologic.In consecinţă, datarea acestui complex se va face în corelaţie cu celelalte gropi rituale şi a catacombei nr.1.

6.Segment de palisadă (cas.A78 c.2-4)

Segmentul era orientat NV-SE şi a fost studiat pe o lungime de 4 m. Arăta ca un şanţ adânc de 0,94-1 m cu pereţii evazaţi, având lăţimea la bază de 0,50-0,60 m şi la gură de 0,94-1 m. Pe pereţi se observă trepte înguste. Se descria la 0,50-0,65 m de la nivelul actual al solului în funcţie de complexele care l-au intersectat, adică de o groapă medievală-târzie. S-a aflat la doar 20 cm distanţă de un mormânt probabil tot medieval-târziu. Sedimentul din şanţ era brun-cenuşiu, afânat cu puţin material arheologic, doar 19 fragmente. Cele mai multe erau din pastă nisipoasă (47,3%) şi din pastă roşie (21%) ilustrând situaţia stratigrafică, faptul că a fost suprapusă de  nivel medieval-timpuriu şi de complexe medievale-târzii. Celelalte două categorii, ceramica cenuşie şi ceramica lucrată cu mâna amândouă la paritate de 15,7% sunt irelevante pentru o încadrare culturală sigură.

7.Complex aflat în lucru (cas. A75,c.4). Complexul se prezintă sub forma unei gropi de 2,85 x2,60 m. Fundul este în trepte. Jumătatea sudică coboară până la  1,50-1,67 m adâncime. Jumătatea nordică este mai adâncă de 1,80 m. O gropiţă cu diametrul de 0,70 m ajunge până la 2,03 m. Complexul se descrie la -1 m de la nivelul actual al solului fiind suprapus de bordeiul nr.16. Sedimentul din complex era brun-negricios pigmentat cu pământ galben. In complex au fost descoeprite 156 de fragmente ceramice. Nici una din categoriile ceramice nu depăşeste 50%. Cele mai multe sunt lucrate cu mâna (61 frag.-39%), urmată de ceramica din pastă nisipoasă (50 fg. -32,05%) explicabilă prin faptul că acest complex a fost intersectat de bordeie medieval-timpurii. La fel ca şi în cazul palisadei, în procente apropiate se află ceramica cenuşie (21 fg.-13,46%) şi ceramica din pastă roşie (24 fg.-15,38%).

8.  Groapă (cas. A79, c.1-SO 10). Este o groapă sub formă de clopot, descrisă la 0,65 m de la nivelul actual al solului ca o peliculă cenuşie. Are umerii puternic boltiţi, adâncimea de 1,25 m. Conţine un sediment gri-cenuşos, afânat cu puţin material ceramic, doar 19 fragmente ceramice. Majoritatea erau din pastă roşie cu impurităţi, adică nisip sau calcar, provenite de la amfore cu picior tubular, butonat şi evazat.  Erau şi fragmente din pastă curată, fină, portocalie. Un procent de 26,3% erau lucrate cu mâna din pastă cu cioburi pisate şi nisip. Reţinem o toartă de castron cu torţi orizontale sub buză, inelară în secţiune cu analogie în catacombă.  Procentele de pastă nisipoasă şi cenuşie sunt nesemnificative. A fost cercetată parţial. Continuă în colţul de est.

Evul mediu-târziu

9.Mormânt nr.1/2022 (cas.A78 c.2). Groapa mormântului avea dimensiunile de 2 x 0,90 m cu o treaptă pe latura de sud. Era orientată E-V.  Scheletul se afla în decubit dorsal cu capul la vest. Nu fusese o groapă adâncă, din acest motiv fusese străbătută de gropi de rozătoare şi o parte din coaste şi osul frontal dislocate. Craniul se afla la -1,10 m. Poziţia braţelor şi a picioarelor cu gleznele legate indică faptul că fusese aruncat. Antebraţul drept era căzut pe bazin. Braţul stâng se afla sub trunchi. Mormântul era lipsit de inventar, cele câteva fragmente atipice proveneau din stratul în care mormântul fusese săpat. Incadrarea culturală a acestui mormânt poate fi sugerată de situaţia stratigrafică. Incă de la -0,20 m din stratul arabil se descrie un sediment negru pigmentat cu paiantă şi material arheologic. La -0,40 m, sedimentul este brun negricios pentru ca la -0,65 să apară lentilele de pămât galben. Probabil este vorba de un mormânt medieval-târziu dată fiind şi orientarea tipic creştină cu capul la vest, precum şi adâncimea mică a gropii.

10. Groapa de bucate (cas. A78,c.4)

Incă de la -0,50 m s-a observat că palisada a fost tăiată de două complexe care s-au dovedit a fi mormântul descris mai sus şi o groapă a cărei depunere era o peliculă rotundă cu diametrul de 1,70 m. Groapa avea adâncimea de 2,17 m de la nivelul actual al solului. Gura era în formă de pâlnie, umerii puternic boltiţi. Forma ovală cu orientarea NV-SE. Diametrul bazei era de 2 x 1,80 m.Sedimentul era negricios, mâlos, tasat cu rare pelicule de paiantă sau material arheologic.

In materialul arheologic amestecat a fost descoperită şi o monedă. In pofida dimensiunilor mari, groapa conţinea doar 33 fragmente ceramice, 51,5% fiind din pastă roşie. In ordine procentuală urmează ceramica cenuşie cu 30%. Restul procentelor de pastă nisipoasă şi ceramică lucrată cu mâna erau urmare a  situaţiei stratigrafice, a intersectării nivelului medieval-timpuriu şi a palisadei.

Tabel I

ComplexCeramica nisipoasăCeramica cenuşiePasta roşieLucrată cu mânaTotal
Bordei 16 (cas. A72-A77)260 fg./66,7%61 fg./15,7%35 fg./8,9%34 fg./8,71 %390 fg.
Bordei 17 (cas.A76-SR c.9-10)118 fg./66,7%30 fg./16,9%22 fg./12,4%7/ 3,95%177 fg.
Nivelul LS-cas.A77181 fg. /76%23  fg. /9,6%19 fg. / 7,9%15 fg. / 6,3%238 fg.
Nicelul LS Cas.A7631 fg./40,7%17 fg./22,3%9  fg. /11%19 fg. / 25%76 fg.
Groapa (cas. A75,c.2)50 fg./32%21 fg./13,46%24 fg./15,38%61/39,1%156 fgm.
Katacomba (cas. A74,c.3-4)    –24 fg./ 18,75%38 fg./ 29,68%66 fg. /51,56%128 fg.
Palisada  (cas. A78,c.2-4)9 fg./47,3%3 fg. / 15,7%4  fg./21%3 fg. /15,7 %19 fg.
Groapa getică (cas. A79,c.1)1 fg./5,2%2 /10,52%10 fg./52,63%5 fg./26,3%19 fg.

[1] Iniţial l-am considerat a fi un mormânt şi în carnetul de şantier l-am numit M1. Ulterior am realizat că e  legat de catacombă.

NAŢIUNEA ESTE O REALITATE ISTORICĂ , NU O IDEE, NU UN CONCEPT!

Deunăzi, la vernisajul unei expoziţii dedicate Zilei Naţionale, o oarecare vorbitoare în vânt a ţinut să spună că conceptul de naţiune nu mai este la modă, dar noi tot îl serbăm. Ca să vezi! Nu este nici prima, nici ultima care face astfel de confuzii. Un stol întreg de analfabeţi funcţionali croncăne sau chiar scriu aberaţii de genul că naţiunile au fost inventate de istorici în secolul XIX. Nimic mai fals! Românii care au luptat în primul râzboi mondial nu au fost nişte idei, ci soldaţi în carne şi oase. Ei nu au luptat pentru concepte, ci pentru pământul lor, pentru familia lor, pentru ţara lor. Toate acestea erau realităţi concrete, nu idei! Şi atunci unde şi de ce a apărut confuzia din capul unora cu privire la naţiune? Cred că din conceptul ,,naţionalism,, care este într-adevăr ideea pe care şi-o face cineva despre naţiune. Una este să lupţi pentru emanciparea şi independenţa naţiunii din care faci parte, aşa cum au făcut patrioţii din secolul XIX şi alta este să crezi că naţiunea ta e mai brează decât toate şi poate să salveze Europa de comunism  aşa cum au făcut naziştii germani din secolul XX. Deci nazismul a fost problema, nu naţionalismul.

Naţiunile au existat dintotdeauna! Sunt menţionate în documentele din toate epocile istorice. Marile imperii ale antichităţii, deşi se întindeau pe teritorii imense şi înglobau numeroase popoare, purtau denumirea etnică a poporului care le-a constituit: Roman, Persan, Khazar etc. Împăraţii romani purtau în titulatura lor,  ca un semn de onoare, denumirea popoarelor pe care le-a cucerit: Dacicus, Sarmaticus, Goticus etc.

Impăraţii bizantini aveau grijă ca fiecare popor să îşi păstreze identitatea. De ce credeţi? Pentru că era mult mai uşor de negociat cu reprezentanţii unei comunităţi decât cu fiecare individ în parte. In cadrul imperiilor, fiecare popor locuia pe teritorii separate de regulă de graniţe naturale. Grija împăraţilor buni de soarta popoarelor s-a manifestat până târziu, la începutul epocii moderne. De pildă, împărăteasa Maria Tereza se interesa în secolul XVIII de cumanii care locuiau în Ungaria

Atunci de ce secolul XIX a fost numit de istorici ca fiind secolul naţionalităţilor? Pentru că atunci popoarele si-au afirmat dreptul la autodeterminare, adică au dorit să constituie state libere, independente şi suverane. Şi acest  deziderat s-a împlinit după primul război mondial. In 1918, harta Europei şi a întregii lumi a fost trasată pe graniţe naţionale. Civilizaţia contemporană este croită pe state naţionale. Şi această alegere a străbunilor noştri a fost una fericită. Niciodată ţara nu a fost atât de bogată, de respectată şi românii atât de emancipaţi. Graniţele  fiecărui statut  au fost acceptate de întreaga comunitate internaţională. Modificarea lor înseamnă război, aşa cum se întâmplă acum în Ucraina. Incălcarea principiului naţional creează un precedent periculos şi pune în pericol stabilitatea întregii lumi. De ce ? Pentru că în această construcţie solidă  există un ,,călcâi al lui Ahile,, şi anume populaţia amestecată de la graniţele  fiecărui stat. In cazul acestora trebuie respectate graniţele menţionate în  tratatele internaţionale acceptate de toate ţările. Ideea că enclavele etnice aflate pe teritorul unor state naţionale pot fi  independente şi autonome încalcă principiile stipulate în tratatele internaţionale şi pun în pericol stabilitatea statelor naţionale.

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

DESPRE ARBORELE COSMIC ŞI ALTE MITURI CU ELENA OANĂ -AGAPIE

Cu arta pictoriţei Elena Oană Agapie m-am întâlnit  în urmă cu peste 20 de ani atunci când a expus pentru prima dată La Muzeul Judeţean Ialomiţa  o expoziţie de Paşti. Deschiderea unei noi expoziţii în aceste zile, în aceeaşi sală de muzeu, a fost o mare bucurie.  Deşi poate fi considerată o expoziţie de maturitate artistică, lucrările expuse degajă aceeaşi tinereţe de acum 20 de ani. Nu este o figură de stil, ci o constatare clară. Explicaţia ar fi tematica. Elena Agapie nu face experimente artistice, nu desenează ce îi trece prin cap (are idei, dar nu fantezii), nu are crize de artist neînţeles ce se exprimă prin artă, nu aşteaptă ca o amestecătură de culori să se numească artă. E un om cuminte. Elena merge pe căile bătute ale artei ca limbaj,  se documentează şi de aceea lucrările ei au o poveste care coboară fie din cultura creştină, fie din mitologia românească sau universală. In lumea mitului la fel ca şi în creştinism nu există timp, ci doar veşnicie. Arborele Cosmic, Pasărea Măiastră, Adam şi Eva, ,,Sufletul satului meu ,, Pântecul pământului  nu au vârstă. Poate de aici, veşnica tinereţe emanată de lucrările ei.

O altă trăsătură a lor este dinamismul. Intotdeauna miturile sunt dinamice, de vreme ce sunt inspirate dintr-o luptă cosmică dintre bine şi rău. Ca să exprime această trăsătură, atât de dificil de transpus în artă, Elena foloseşte o gamă bogată de culori calde pe care le combină savant cu auriu sau cu nuanţe sângerii de apusuri de soare. O ajută mult şi materialul. Uitasem să vă spun că Elena pictează pe sticlă, material care reflectă lumina.Uneori, pentru a o tempera, sticla pictată este aplicată pe lemn. Nu lipsesc nici culorile reci atunci când exprimă nostalgia unor vremi apuse. Pictoriţa ,,jonglează,, cu culori pastelate, combinaţii savante aşezate în straturi fine ca o şoaptă.

In fine, picturile Elenei mai au un ceva care uimesc, o combinaţie unică între stilizare şi detaliu. Chiar dacă pasărea măiastră este stilizată totuşi pare realizată dintr-o ,,broderie,, de cerculeţe, mărgele şi pene în vânt. Ar fi multe de spus despre arta Elenei Oană Agapie dar şi mai multe de văzut.

O felicit pe Elena Oană Agapie pentru acest dar artistic oferit prin această expoziţie şi vă aşteptăm să o vizitaţi.

CAPCANELE ISTORIEI

CAPCANELE ISTORIEI

Războiul din Ucraina este, din păcate, un exemplu în care istoria nu prea ajută. Ba chiar încurcă! Fapte istorice scoase din context pot fi exploatate unilateral, de una sau alta dintre părți. Pentru că nu este un război de dragul istoriei, ci pentru gazele din Marea Neagră!

Azi vorbeam cu cineva, o femeie simplă, plină de bunăvoință, dar dezinformată. Imi spune că, din păcate, Rusia trebuie să își ia teritoriile care îi aparțin. Care teritorii, întreb? Și din care epocă?

Războiul de acum nu ține de istoria unui popor sau al unui teritoriu, ci de istoria imperiilor care au dominat de-a lungul timpului Eurasia, adică acea parte a Europei care se întinde până la Munții Caucaz. Un teritoriu imens în care trăiau popoare diferite, de rase diferite și culturi diferite, din care majoritatea practicau nomadismul ecvestru. De aici, Imperiile de stepă cu o existență efemeră. In antichitate, pănă în evul mediu-târziu existau doar două imperii în care locuiau popoare sedentare și în care se dezvoltase o civilizație înfloritoare adică drumuri, poduri, apeducte, orașe, universități, comerț, biblioteci etc. Este vorba despre Imperiul Roman și Imperiul Persan. In Imperiile de stepă, poporul cel mai puternic cerea tribut popoarelor din jur, fără a le aduce în schimb nici un bine, ci doar garanția unei păci.

O bună parte din Ucraina, antica Scythiae, a făcut parte din acest areal imens și a avut parte  de o istorie zbuciumată.

După Sciții și Sarmații care inconjurau Marea Neagră și a căror istorie este destul de bine documentată  se poate spune că urmașii lor au continuat să trăiască și după secolul V. Cele două populații aveau numeroase triburi și mai ales erau indo-europeni, adică arătau ca europenii de azi.

După invazia hunică din sec. V, Eurasia intră sub steaua Imperiilor de stepă. Inițial a fost un Imperiu al turcilor de vest despre care stiu puține lucruri. Dar probabil de pe urma lui, Bulgarii de pe Volga au format un stat pe lângă Marea de Azov. Apoi a urmat puternicul Imperiu Khazar, care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică. Unul dintre cele mai stabile Imperii. Singurul care nu a avut nici un război cu Romania (Imperiul Roman de Răsărit poreclit de istorici Bizantin) deși erau o mare putere, dovadă ca au oprit ofensiva arabă pe linia Munților Caucaz. In Imperiul lor, locuiau khazari, bulgari, alani, maghiari și încep să se infiltreze pe insulele din jurul Kievului strămoșii rușilor de azi.  Toate popoarele menționate foarte războinice și bine organizate. Alanii, populatie europeană, erau după părerile unor savanți urmașii sarmaților, sau cel puțin erau un trib dintre aceia, locuiau pe lângă Don și în Crimeea. Istoria lor la fel de interesantă. Invazia hunică din secolul V îi impinsese spre Europa centrală. Unii au rămas ca federați ai Imperiului Roman în Dobrogea de azi, alții au plecat cu goții spre Europa de Vest și au ajuns pe Coasta de Azur din Franța, alții au format cu vandalii un regat în  Nordul Africii. Iar, alții s-au întors la Don și în Caucaz unde au ridicat niște fortărețe puternice. Cei care au rămas în Romania au devenit faimoși pentru că au reconfigurat cavaleria romană și au pregătit-o pentru a lupta cu populațiile de stepă. Prezența alanilor în Crimeea nu era un moft. In secolul X exista un stat independent numit Alania la Nordul Mării Negre și care întreținea relații bune cu Romania.

Amenințarea arabă îi determină pe khazari să se reorienteze spre partea de răsărit a Imperiului. Atunci intră în scena istoriei,  rușii care ocupă orașul khazar Kiev, unul dintre cele mai mari centre comerciale din partea de NV a Imperiului. De aici incearcă să atace Romania cu mica lor flotă de monoxile. Au două infrângeri usturătoare care îî face să se organizeze la Kiev și probabil o parte din triburile vecine le plătește tribut. De aici și Rusia Kieveană. Din motive care mie îmi scapă, maghiarii din Atelkuz care apărau partea vestică a Imperiului khazar se deplasează spre Pannonia insoțiți de două triburi khazare și fondează Ungaria de azi. Turanicii târzii, pecenegii și cumanii ocupă și ei teritorii din Khazaria formând vremelnicele state Patzinachia și Cumania.

In secolul XIII, invazia mongolă pune capăt Rusiei Kievene care se deplasează spre Moscova unde vor forma un centru de putere.

Mongolii cuceresc tot ce mai era din vechiul Imperiu Khazar. Capitala khazară Itil de pe Volga devine Batu-Sarai. Mongolii nu ucid populațiile întâlnite în cale,  ci doar le percep tribut. Bulgarii, rusii, alanii, turanicii și khazarii continuă să trăiască în noua ordine impusă de mongoli. D-abia în secolul XV, se întemeiază Statul Rus și se extinde în detrimentul Hoardei de Aur și d-abia din secolul XVIII se poate vorbi de Imperiul Țarist. Cu toate că au practicat deportările de populații, totuși o parte din vechile popoare au rămas pe loc. Dovadă câ Cecenia, Osetia, Ingusetia și Circazia se consideră urmași ai alanilor.

Asta e situația și Ucrainei de azi al cărei teritoriu a fost locuit în permanență de o populație cu rădăcini autohtone și care și-a luat o denumire geografică, practică des întâlnită la populațiile slave care au influențat Europa Centrală la un moment dat.

 

Cui credeți că trebuie să aparțină Crimeea și Donbasul după așa istorie întortocheată? Eu cred că statului recunoscut de tratatele internaționale. Pentru că altfel pot fi cerute de ucrainieni pentru că au fost teritorii locuite de sciți, dar și de urmașii de azi ai alanilor ca teritorii locuite de strămoșii lor. De europeni ca urmași ai Imperiului Roman care au avut cetăți în Crimeea. Hersonul e vechea cetate bizantină Chersonez. Apoi pot fi reclamate de mongoli ca teritorii cucerite de strămoșii lor și în cele din urmă, de ruși ca teritorii din vechiul Imperiu Țarist.

ADIO DOMNULE CHERA!

Nu pot spune despre arheologul Constantin Chera că a murit! O parte din el trăiește în opera pe care a lăsat-o, în pasiunea cu care a cercetat, în demnitatea și respectul pe care le-a revărsat în jurul lui.

Istoria Tomisului îi datorează mult, la fel ca și noi toți care am avut șansa de a-l întâlni în viață!

Drum lin spre ceruri, stimate coleg! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Si de acolo de sus, poate vei vedea aievea Tomisul antic pe care te străduiai să îl cauți, cu atîta tenacitate, în apele Mării Negre.

DESPRE SCLAVIA DIN TOATE TIMPURILE

Ce este un sclav? Un om care nu are libertatea de a alege nici măcar asupra propriului trup, singura avere reală a fiecărui om. Propriul trup! Restul averilor sunt ocazionale. Dar trupul şi sufletul sunt singurele care ne aparţin cu adevărat şi ne definesc ca om liber.

Sclavia nu a dispărut niciodată. A fost majoritară în antichitate, parţială în evul mediu, accidentală în epoca modernă şi abuzivă în contemporaneitate. Lumea contemporană este singura epocă în care sclavia este condamnată penal.

Sclavia a fost întotdeauna legată de muncă, de lipsa forţei de muncă, de anumite cutume sau dezechilibre sociale. In schimbul muncii lor, sclavii primeau hrană, haine şi adăpost. Dar nu aveau libertate de decizie asupra propriei persoane.  Erau vânduţi şi cumpăraţi, puteau fi pedepsiţi şi uneori chiar omorâţi. Nemulţumirile erau de ambele părţi, atât din partea stăpânilor dar, mai ales, din partea sclavilor.

Deşi pare incredibil, întotdeauna sclavia era justificată de normele juridice din epoca respectivă. Stăpânii erau convinşi că le face un bine sclavilor, care fără ei nu s-ar fi descurcat.

Poate fi vaccinarea obligatorie o măsură ce cade sub incidenţa sclaviei, atâta timp cât Statul dispune, chiar şi episodic, cu prilejul unei campanii de vaccinare, de trupurile cetăţenilor? Mai mult chiar, le condiţionează dreptul la muncă? Le interzice libertatea de alegere asupra tratamentelor aplicate  propriului trup? Un stăpân de sclavi şi-ar fi vaccinat obligatoriu toţi sclavii. Intenţia  ar fi fost bună! Dacă sclavii s-ar fi îmbolnăvit, ar fi rămas fără forţă de muncă. Dacă ar fi murit, ar fi rămas chiar şi el pe drumuri. Aşa că, poate, vaccinul  chiar dacă nu excludea boala, ar fi putut să o facă mai uşoară. Stăpânul de sclavi alege întotdeauna faţa economică a monadei.

De cealaltă parte, sclavul! Dacă amărâtul avea antecedende medicale, ar fi făcut o complicaţie. Dacă nu era atent, putea contacta boala şi chiar ar fi făcut o formă urâtă. Dacă nu se intervenea la timp, ar fi  putut muri.

De fapt, toată construcţia stă sub semnul lui ,,dacă,,/,, poate,, /,,ar fi fost,, adică totul este o ipoteză.

Are dreptul cineva ca pe baza unei ipoteze, chiar şi argumentată la un moment dat,  să ia unui om libertatea de decizie  asupra propriului trup? La această întrebare trebuie să răspundă cei care impun vaccinarea obligatorie ambalată estetic sub denumirea de  certificat verde. La fel cum tot ei trebuie să răspundă de ce în plină epidemie de boală molipsitoare au lipsit aproape cu totul restricţiile, care se dau de când lumea, în cazul unor epidemii.

Mai este un om vaccinat obligatoriu un om liber? Asta e întrebarea pe care majoritatea nevaccinaţilor acestei ţări şi-o vor pune, dacă noile reglementări în privinţa certificatului verde vor trece de forul legislativ al ţării.

Treizeci de ani de pace

Treizeci  de ani de pace

Trăim momente mult prea grele, complexe şi periculoase pentru a judeca unilateral. Atunci când se moare cu zile, se moare pe capete, înseamnă că ne aflăm în conflict. Cu cine? Răspunsul are trei variante: cu Dumnezeu, cu lumea, cu noi înşine. Care dintre cele trei entităţi se află în spatele glontelui numit Covid? Voi reflecta puţin asupra primei variante.

Părerea bunicilor noştri

Bunicii mei erau convinşi, ca mai toţi din generaţia lor, că din 30 în 30 de ani vine un război. Credeam că cele două războaie mondiale finalizate cu schimbări uriaşe  la 1918 (Marea Unire), respectiv 1948 (instaurarea comunismului în România) le-a impus această percepţie empirică. Constat  însă că o anumită ciclicitate a istoriei româneşti se petrece şi în zilele noastre. Criza medicală Covid 19 a apărut la 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Chiar dacă nu trăim ca în război, totuşi rezultatele crizei seamănă cu cele ale unui război în privinţa numărului de morţi. Dar şi momentul 1989, care a dus la căderea comunismului, era un declick la 30 de ani. In 1958, trupele ruseşti se retrăgeau  din România. Din acel moment, comuniştii români deveneau stăpâni pe situaţia ţării.  Şi au avut doar 30 de ani la dispoziţie. Trecând peste perioada interbelică de care vorbeam mai sus, coborâm  în anii ce au urmat  Războiului de Independenţă din 1878.  Iar dacă scădem 30 de ani de la Războiul de Independenţă ajungem la revoluţionarul an 1848. Dacă mergem îndărăt pe firul istoriei vreo 30 de ani ajungem în anii care au urmat incheierii războaielor ruso-austro-turce. In 1812, la tratatul de pace, Rusia luase Basarabia. Dacă, ne ambiţionăm şi mai scadem 30 de ani ajungem în anii tulburi ai domniilor fanariote şi nu a oricui fanariot ci chiar a lui Alexandru Ipsilanti, cel care avea să schimbe Legea ţării dând o Cronică pravilnicească inspirată din legile bizantine. Această lege  a influenţat destinul multor familii boiereşti. Mă opresc aici cu numărătoarea anilor.  Voiam să văd dacă mamaia avea dreptate. Se pare că e ceva…!

Vârsta unei mentalităţi-30 de ani

Evident că în aceste intervale de timp, au avut loc şi alte multe evenimente, războaie, răscoale. Dar, momentele de care vorbesc, petrecute la un interval de +/_ 30 de ani au schimbat radical soarta  românilor.  Nu doar în sens material, ci mai ales cultural, în privinţa mentalităţii şi gândirii. Românii din ultimii 30 de ani gândesc diferit faţă de românii din perioada comunistă, chiar dacă unii le-au trăit pe amândouă. La fel cum cei din timpul comunismului gândeau altfel decât cei din perioada interbelică. Şi tot aşa, vedem mereu o schimbare de mentalitate.  De ce 30 de ani! Probabil că aceasta este vârsta unei generaţii calculată statistic. Şi, fiecare generaţie are altă educaţie. Cert este că în 30 de ani se poate naşte şi maturiza o mentalitate nouă, chiar dacă fizic vorbind, generaţiile coabitează, tineri cu bătrâni. Treptat mentalitatea tinerilor o înlocuieşte pe aceea a bătrânilor. Dacă acest raţionament este valabil, înseamnă că şi criza Covid 19 va duce la o schimbare de mentalitate. In primul rând se vor regla tranşant relaţiile omului cu ştiinţa. Societatea noastră este dependentă de ştiinţă.  Şi asta e o slăbiciune. Nu ştim cine va învinge, Omul sau Ştiinţa. Momentan ştiinţa pare slabă.  Nodul problemei  medicale stă în neputinţa ştiinţei în faţa unui virus. Soluţiile găsite sunt parţiale sau temporare. Vaccinul nu produce practic o imunizare ca alte vaccinuri, ci   asigură doar o formă mai uşoară a bolii în cazul infectării.  Ceea ce nu este puţin, dar nici rezultatul la care ne aşteptam. Nodul problemei politice este neputinţa de a lua măsuri, în timp de pace, la o problemă ce ţine mai degrabă de război. Se merge pe jumătăţi de măsură, fie izolare, fie vaccin. De ce nu amândouă? De ce nu şi altele? Din pricina multelor noduri economice încâlcite de ştiinţa economiei.

Când Dumnezeu se luptă împotriva noastră

Oricum ar fi, societatea noastră s-a dovedit a fi vulnerabilă pe toate palierele şi nu doar în România ci şi în alte ţări din Europa. Revenind la ideea bunicilor noştri cu cei 30 de ani de pace, trebuie să vă spun că, în viziunea lor, războaiele erau date de Dumnezeu. Veneau cu alte cuvinte ca o judecată. Judecata divină are loc şi în viaţa omului, nu doar după moarte. Dar şi la nivel social, nu doar personal.  Pe un taler se puneau faptele poporului şi pe celălalt măsurile corecte la care trebuiau să ajungă. Cu alte cuvinte, subiectul judecăţii este chiar mentalitatea noastră pe care am clocit-o în ultimii 30 de ani. Dacă balanţa era în echilibru, Dumnezeu binecuvânta. Dacă nu, este inutil să vă mai spun ce urma. Împotriva unui popor căzut în păcat luptă însuşi Dumnezeu. Cine crede că El este  doar un bătrânel cu barba albă care împarte binecuvântări sau un Hristos care iartă la nesfârşit se înşeală. Dumnezeu este şi un Stăpân care cere socoteală pentru bunurile sale împrumutate vremelnic oamenilor. Dacă ne aflăm într-un astfel de moment, nici sfinţii nu ne mai scapă. Finalul unui astfel de război este pierderea libertăţii . De ce libertatea? Pentru că libertatea este darul suprem pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor. Iar omul fără libertate devine sclav, adică nu mai poate dispune de trupul său, de timpul său, de averea sa. Poate să ne ducă criza Covid într-un scenariu aşa grotesc? Sigur că poate. Atâta timp cât ne afectează trupul, banii şi timpul şi măsurile care se vor lua vor viza aceste aspecte. Nu e simplu!

Dar, merg cu gandul prea departe. Până una-alta covidul a lovit, la o populatie estimată la 16 milioane, aproape 10 % in patru valuri. Cel mai zguduit este sistemului medical. Cea mai răvășită este conștiința a 90% din populație care nu a trecut prin boală și poate nici nu va trece, dacă pandemia se opreste aici și de aceea nu va înțelege niciodată de ce viața lor trebuie să se schimbe măcar câteva luni pe an.