GROAPA DE CULT NR. 2

In acest an cercetările arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca au fost finanţate parţial de Ministerul Culturii şi Patrimoniului fapt care ne obligă ca în absolut toate publicaţiile, inclusiv în cele mai banale cum este aceasta, să menţionăm acest lucru. A fost un gest de-a dreptul minunat din partea lor.
Raportul arheologic este în lucru dar vreau să vă povestesc o întâmplare banală dar ilustrativă pentru ceea ce înseamnă întâmplarea în arheologie. In profilul uneia dintre casetele cercetate anul trecut apăruse un nou complex pe care îl notasem ca atare urmând a fi cercetat ulterior. In caseta de care vorbesc fusese o locuinţă aşa că în imediata ei vecinătate nu putea fi ceva extraordinar. Şi chiar aşa a fost, nimic extraordinar, cum am zis iniţial dar ca să ajung la concluzia asta pe care teoretic o ştiam a trebuit să iau la mână singurică aproape 3 m cubi de pâmânt. Să vedeţi cum a fost!

Anul acesta aveam alte obiective însă mi-am zis să nu las săpătura de anul trecut plină de buruieni şi neîngrijită aşa că am făcut puţină curăţenie. Profilul casetei de care vă spuneam a fost spălat de ploi şi deşi stătusem o lună lângă el, d-abia acum ieşise la iveală la doar -0,40 m de la suprafaţa solului un craniu uman de copil. Stătea în mal ca într-o piesă de Shakespeare. Cu privirea spre sud-vest.

Era exact beleaua care îţi lipseşte atunci când nu ai bani. Rigorile meseriei nu mă lăsau să îl scot pur şi simplu din profil. Trebuia cercetat în cadrul complexului din care făcea parte, aşa că am mai deschis o casetă de 4x4m să vedem despre ce este vorba. Între cele două casete se lasă un martor de 30 cm şi craniul a picat exact în martor. Conform principiilor arheologice, martorii se desfiinţează mereu la finalizarea cercetării complexelor .

Doar că în caseta deschisă menită să clarifice situaţia craniului am mai găsit, ca într-o poveste de Şeherezada, alte trei mari complexe şi anume o groapă de bucate medieval-timpurie imensă, groapa de cult din care făcea parte şi craniul (tot medieval-timpurie) şi un bordei getic intersectat de groapa cu craniu. Iar limitele dintre cele două complexe intersectate trebuiau văzute foarte clar, chiar dacă totul devenise o amestecătură de sedimente.

Aşa că nu aveam de ales şi craniul lui Shakespeare a stat acolo până aproape de finalul campaniei. Şi ca ciuda să îmi fie deplină, trebuie să vă spun că groapa de cult a fost cea mai banală dintre toate şi în ea nu se mai afla nici urmă de alt os uman şi nici un inventar spectaculos. Craniul era singur, înţepenit în martor ( prezenţă deloc agreabilă pentru toată lumea din echipă cu excepţia mea). Singura lui menire a fost să ne amintească zilnic, timp de o lună, că omul e trecător exact ca în povestea aceea despre un mare rege al antichităţii (îmi scapă numele) care poruncise ca în fiecare dimineaţă un copil să îi spună ,,O, mare rege, omul e muritor!,,.

Groapa de cult nr.2 (Cas. A 36, c.4-Cas. A41, c.3) cum am denumit-o în raport avea forma ovală de 2,70 m x 1,50 m, adâncă de -1,21 m, cu un profil neregulat. Sedimentele din umplutură erau de culoare brun-negricios, afânate, cu pelicule de cenuşă şi arsură şi multă paiantă provenită din complexul getic. Inventarul gropii consta din fragmente ceramice, oase de animale fragmentare şi un fragment de craniu uman de copil aşezat cu ţeasta în sus, cu privirea spre SV. Deasupra şi în jurul craniului se afla pământ galben-maroniu, tasat. Craniul era depus aproape de gura gropii la -0,40 m. Nu este exclusă o depunere rituală, fapt ce ne-a determinat să considerăm complexul o groapă de cult.
Despre viaţa spirituală şi mai ales obiceiurile specifice culturilor arheologice medieval-timpurii se cunosc foarte puţine datorită lipsei documentelor scrise pe areale întinse precum şi limitelor interpretative ale arheologiei.

PRIMELE DATĂRI ARHEOMAGNETICE PE UN SIT MEDIEVAL-TIMPURIU DIN ROMÂNIA

Deşi este un studiu de specialitate publicat în urmă cu patru ani, pentru ineditul informaţiei am considerat că este oportun să îl afişez pe blog, ca text fără anexe şi desene. Dr. Călin Şuteu, autorul analizelor arheomagnetice este cercetător la Institutul de Arheologie Sistemică din Alba-Iulia.

Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu ( sec.VIII-XI) de la Vlădeni- Popina Blagodeasca
(jud. Ialomiţa).

Dr.Emilia Corbu, dr.Călin Şuteu

Cronologia tradiţională a culturii Dridu şi mijloacele ,,clasice” de datare

Până în prezent în sudul României ( Oltenia, Muntenia şi Dobrogea) au fost cercetate sistematic sau în regim de salvare 120 de situri ( aşezări şi necropole) din cele peste 200 de puncte determinate perieghetic şi încadrate cronologic în sec. VIII-XI dar într-un număr infim, doar în două aşezări de la nordul Dunării, adică la Dridu şi Bucov, cercetările au fost exhaustive şi au oferit o imagine completă asupra unor aşezări de la cumpănă de milenii. Insă, aşa cum am constatat şi noi pe Popina Blagodeasca, aceste aşezări au fost abandonate şi implicit materialul arheologic prelevat este puţin. O contribuţie la rezolvarea acestor probleme au avut-o necropolele cercetate în număr mai mare şi care au oferit un material oarecum mai bogat şi întregibil.

Datorită acestor carenţe de cercetare datările siturilor menţionate au fost stabilite pe baza analogiilor cu ceramica din cetăţile dobrogene, Capidava, Dinogeţia, Păcuiul lui Soare, unde au fost descoperite monede atât în niveluri cât şi în complexe. Inconvenientul acestor datări este acela că vieţuirea în aceste cetăţi a început după revenirea bizantină şi atunci automat datările sunt mai târzii. Cert este că ceramica acelei perioade, produsă în ateliere meşteşugăreşt, avea o perioadă de evoluţie mult mai largă decât limitele impuse de vieţuirea din cetate şi prin urmare olăria respectivă exista şi în perioada anterioară revenirii bizantine. In acest sens studiile pe ceramică ale regretatei Maria Comşa, sunt de actualitate.

O altă modalitate de determinare cronologică era aceea a combinării datărilor oferite de armele şi podoabele din inventarul acestor situri. Dar şi acestea au o încadrare cronologică largă.

Datarea diverselor faze de evoluţie ale unei aşezări a fost realizată pe baza situaţiei stratigrafice, a intersectării unor complexe, coroborate cu materialul arheologic aferent.

Într-un astfel de context s-ar putea impune, ca fiind mult mai precisă datarea cu mijloace moderne. În cazul nostru, o metodă mai puţin cunoscută la noi însă care nu a fost neglijată la nivel european şi mondial, metoda arheomagnetică de datare a fost una dintre puţinele metode ce a putut fi aplicată contextelor aflate aici în discuţie. Datarea arheomagnetică a materialelor arheologice presupune existenţa unor premise de cercetare care din păcate în România nu şi-au găsit un raspuns adecvat. Elaborarea unui program de prelevare de probe la nivel naţional este în acest moment o etapă crucială în lansarea viabilă a acestei metode de datare. În acest stadiu incipient al cercetărilor din România, singura soluţie pentru a data materialele prelevate constă în apelarea sistemelor de referinţă realizate prin activitatea susţinută a colegilor din Bulgaria şi Ungaria. Acest compromis de moment nu permite o certitudine absolută asupra intervalelor cronologice rezultate desi ele sunt perfect valabile pentru acest stadiu. Această etapă va trebui depăşită în ultimă instantă prin aportul susţinut al arheologilor in furnizarea de materiale de studiu.
Aşadar în anul 2005 s-a ivit ocazia aplicării acestei metode de datare în situl de la Vladeni ca urmare a unui proiect de prelevare desfăşurat la nivel naţional. Condiţiile de prelevare destul de restrictive cerute de metodă, precum poziţia „in situ” din momentul ultimei arderi, a făcut ca doar două complexe să furnizeze probe, şi anume o structură de combustie asociată bordeiului nr. 4 şi cuptorul menajer nr. 5. Rezultatele procesului de datare, situaţia stratigrafică deosebită a celor două complexe precum şi materialul arheologic asociat au permis emiterea unor ipoteze cronologice mai elaborate pentru acest sit. Coroborarea datării clasice pe material arheologic, deja efectuată în cazul bordeiului 4, cu datarea arheomagnetică, a permis stabilirea unei cronologii mai exacte pentru anumite evoluţii din cadrul sitului în cauză.

Bordeiul nr. 4 şi relevanţa lui topostratigrafică

Bordeiul nr. 4 a fost cercetat în cursul campaniei din 2004 şi, în contextul colaborării menţionate, s-a efectuat datarea arheomagnetică a unei structuri de combustie direct asociate. Acest bordei reprezintă o situaţie stratigrafică specială deoarece este singurul intersectat de mai multe complexe mai târzii (două gropi de bucate, un cuptor menajer şi un complex de suprafaţă caracterizat de o vatră. Cu alte cuvinte datarea lui este esenţială pentru stabilirea tuturor fazelor de evoluţie ale aşezării de pe popină.

Descriere

Era orientat NV- SE cu colţurile rotunjite şi laturile de 4,40 x 3, 80 m . Podeaua se afla la –1 m din lut bãtãtorit, denivelatã . In colţul de NV şi pe o parte a laturii se afla cruţat un cuptor cu vatră rotundã, cu diametrul de 1,20 m, cu grosimea de 5 cm, amenajat pe un pat de cioburi din pastă caolinoidă. In colţul de SE se afla o treaptã de lut care marca, probabil, intrarea. In groapa bordeiului care avea pereţii înclinaţi se afla foarte multã paiantã arsã din care unele bucãţi arse pânã la vitrificare. Acestea coroborate cu straturile de cenuşã şi arsurã aflate pe podea ne-au dus la concluzia cã bordeiul a fost distrus în incendiu.
In interiorul bordeiului la nivelul podelei se aflau douã gropi de bucate ( numerotate în continuarea celor din aşezare) din care doar una a aparţinut bordeiului. Groapa de bucate nr. 10 ( cpl. 47) a fost sãpatã în colţul de NE, la nivelul podelei, la –0,97 m. Avea gura ovalã cu o şãnţuire lateralã şi diametrul de 1,20 x 1 m. Corpul era aproape bitronconic ca un butoi cu diametrul maxim de 1,35 m. Adâncimea gropii era de 1,30 m. Avea pete mari de arsurã pe fund şi pereţi. Umplutura brunã, afânatã, aproape compactã, cu resturi ceramice, arãta cã în momentul pãrãsirii groapa era plinã.

Materialul arheologic provenit din bordei constã din paiantã arsã, uneori pânã la vitrificare, oase de animale, fragmente ceramice. Acestea din urmã se împart în cinci categorii: ceramicã nisipoasã, ceramicã cenuşie, ceramicã din pastã caolinoidã, ceramicã lucratã cu mâna, ulcioare amforoidale.
Cioburile din pastã nisipoasã constituie cam jumãtate din cantitatea de material ceramic ( aproximativ 210 fragm.). In funcţie de calitatea pastei se remarcã trei variante: prima din pastã de bunã calitate, bine omogenizatã, cu nisip fin şi micã, ardere bunã reducãtoare şi aproape uniformã; a doua din pastã cu nisip şi microprundiş de granulaţie medie şi micã, bine omogenizatã cu angobã cãrãmizie; a treia din pastã cu nisip şi microprundiş de granulaţie medie, rugoasã la pipãit, bine omogenizatã, cu angobã cãrãmizie, ardere neuniformã cu pete. Predominã decorul striat la rândul lui cu mai multe variante: cu striuri late, adânci, ca nişte caneluri aplicate pe o pastã rugoasã şi slab arsã; striuri înguste, fine; striuri slab imprimate; registre de câte cinci striuri orizontale. Alte variante de décor prezente destul de sporadic sunt: valuri formând ochiuri între ele; registre de valuri alternate cu striuri; fascicule de striuri oblice pe striuri orizontale.
Ceramica cenuşie ( circa 50 fragmente) este relativ puţinã în ansamblul descoperirilor şi neîntregibilã. O parte din cioburi au pastă de bunã calitate, cimentoasã, bine arsã şi decoratã cu incizii late orizontale sau cu linii lustruite în reţea.Tot din aceeaşi categorie de pastã mai existã cioburi negre la exterior, lustruite pe toatã suprafaţa. Altele au angobã galbenã- portocalie decoratã cu linii lustruite în reţea. Sunt însã şi fragmente care dovedesc o ardere slabã, exfoliate. Pe baza buzelor de vas pãstrate se poate spune cã provin de la trei categorii: oale cu buza verticală şi înaltã, ulcior şi strachinã din pastã finã, cenuşie, lucratã la roata rapidã.

Ceramicã din pastã caolinoidã a fost gãsitã în zona cuptorului şi sub vatra acestuia. Sunt din pastã albã sau roz cu décor striat sau din striuri alternate cu valuri. Arderea este bunã şi pe unul din cioburi este scrijelit un ,,X,,.
Ceramica lucratã cu mâna. In raportul campaniei 2003 am arãtat cã în jurul şi pe vatra locuinţei de suprafaţã la 0, 38 m au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mâna, asupra cărora am fost reticentã şi am considerat cã au fost purtate de plug. Insã am constatat cã acestea apar şi la –0, 60- 0, 70 m şi în bordei pânã aproape de podea. Aceasta m-a convins cã aceste fragmente ceramice, destul de multe dealtfel ( din cele douã complexe fiind circa 120) provin chiar din aceste complexe. Cioburile sunt lucrate din pastã cu cioburi pisate şi uneori nisip, arsã slab cu nuanţe de brun- cãrãmiziu şi miezul negru în spãrturã. Altele sunt galben- cãrãmizii şi brune. Provin de la vase cu buza verticalã sau puţin lãţitã din care una este decoratã cu crestãturi scurte, oblice. Materialul este neîntregibil. Oricum, pânã în prezent ceramicã lucratã cu mâna s-a descoperit în Muntenia la Bãneasa- sat şi Dridu . In Moldova şi Basarabia aceasta se aflã în cantitate mult mai mare . Fragmente ceramice din care multe neîntregibile din aceastã categorie s-au descoperit şi în situri din Transilvania .

Ulcioarele amforoidale sunt din pastã cãrãmizie cu angobã alb- gãlbuie (destul de puţine fragmente) ardere slabã şi toarte mici rotunjite. Aproape de cuptor s-a găsit o grămăjoară compusă din 30 de melci.

Pe baza materialului ceramic bordeiul nr. 4 se încadreazã cronologic în secolele VIII- IX. In anul 2005, au fost prelevate probe pentru datarea arheomagnetică din vatra cuptorului. Prin compararea rezultatelor cu sistemele de referinţa oferite pentru Ungaria prin activitatea susţinută a echipei conduse de Peter Marton , pentru bordeiul în discuţie s-a emis următorul interval de date între 835 şi 885 î Hr (Anexa 2). Având în vedere situaţia stratigrafică a acestuia, precum şi faptul că este intersectat de un cuptor dintr-o fază ulterioară considerăm plauzibilă funcţionarea acestui bordei în prima jumătate a secolului IX.

Cuptorul menajer nr.6 ( Cas. A7, complex 50)
Descriere
Este un cuptor cu vatra rotundă cu dm. de 1,80 m şi groapa de acces săpată în pământ viu până la -0,86 m de la nivelul actual al solului . În faţa vetrei se observă, în profil faptul că suprapune masa de detritus din bordei. Groapa de acces a intersectat şi ea bordeiul nr.5, fiind însă dificil de delimitat. O parte din această groapă de acces a fost surprinsă în cas. A4, unde se afla o treaptă la -0,53 m. Această groapă fost orientată NE-SV, având o latură lungă de 3,50 m şi una scurtă de 1,50 m .
Detalii stratigrafice şi de detritus
Cuptorul s-a conturat la -0,39 m ca o peliculă de pământ maroniu- roşcat şi material ceramic şi la -0, 51 m cupola prăbuşită. Detritusul era de culoare brun- roşcat, consistenţă afânată, compoziţie diversă: cioburi, oase, cenuşă, arsură, pietre.
Inventar
Sub cupola prăbuşită şi în groapa de acces a fost descoperit un inventar divers. Cioburi din pastă nisipoasă decorate cu valuri ce pornesc imediat de sub gât şi formează ochiuri între ele. Cioburi de la borcane din pastă de bună calitate cu perete subţire, buza puţin răsfrântă, aproape fără gât şi valuri pe umăr.
Revelaţia campaniei o constituie o căldare pecenegă întregibilă descoperită chiar în cuptor şi o marcă de olar reprezentând un cal cu călăreţ. Căldarea pecenegă este lucrată din pastă grosieră cu nisip, cioburi pisate, microprundişuri şi chiar pietriş, aspră la pipăit, cu angobă subţire. Arderea s-a dorit a fi probabil reducătoare, dar a ieşit brună neuniformă. Buza puţin răsfrântă şi lăţită. Fără decor. La interior două tortiţe aplicate şi perforate cu dm. de aprox 1 cm. Dimensiuni: H= 22 cm, dm. gurii= 28 cm, dm. fund= 23 cm.
Marca de olar menţionată se află pe un borcan din pastă nisipoasă, cu mica şi nisip fin, arsă reducător, decorat cu valuri neglijente. Se păstrează doar fundul vasului.
Tot lângă vatra cuptorului s-a găsit un fragment de râşniţă din calcar cochilifer.

Pe baza contextului stratigrafic şi al inventarului descoperit propuneam o încadrare în sec. X-XI, cu precădere în a doua jumătate a secolului al X-lea.
Datarea arheomagnetică în acest caz a enunţat şi una din limitele de precizie ale metodei, aici datorate unei evoluţii oarecum constante a parametrilor magnetici măsurabil în timp. Această situaţie a făcut ca limita inferioară a intervalului de datare să fie oarecum prea largă, mergând înapoi până la 535 î Hr. În ceea ce priveşte limita superioară a intervalului aceasta corespunde situaţiei aşteptate, în jurul anului 880 AD ( Anexa 2). De menţionat aici este şi faptul că această metodă în fapt va data doar ultima utilizare a acestui cuptor şi nu depunerile posterioare. În baza datărilor arheomagnetice şi a situaţiei stratigrafice, care ne indică faptul că intervalul dintre faza cu bordeie şi faza cu cuptoare a fost mic, este foarte probabil că în vatra aşezarii părăsite s-au aşezat aproape imediat cei care au construit acest cuptor Din aceste motive se propune o datare a acestui complex în a doua jumătate a secolului IX.
O situatie aparte este generată de descoperirea căldării pecenege în interiorul cuptorului, readucându-se astfel în prim-plan problema datării prezenţei pecenege în Câmpia Română. În acest context trebuie totuşi menţionat faptul ca asocierea strictă a datei arheomagnetice cu materiale arheologice descoperite în imediată asociere nu este neapărat directă, acestea putând fi depuse ulterior ultimei arderi.

Din izvoarele scrise reiese că prin secolul IX pecenegii se întinseseră până la Siret. Constantin al VII-lea Porfirogenetul care a trăit între 905-959 şi-a elaborat opera la mijlocul secolului X, menţionează că sălaşele pecenegilor se întind din faţa Dristrei până la Sarkel pe Don . Nu ne spune însă nimic despre data când ei au ajuns în faţa Dristrei (azi, Silistra, Bulgaria). Având în vedere că împăratul a trăit în prima jumătate a secolului X, se înţelege că ei se aflau deja în acest areal în intervalul de timp menţionat. In consecinţă se conturează ipoteza că înaintarea lor în Câmpia Română s-a produs la sfârşitul secolului IX.
Aurel Decei, autorul unui studiu critic asupra cronilor armeneşti corelate cu celelalte izvoare bizantine, slave sau occidentale din epocă, ajunge şi el la concluzia că graniţa apuseană a pecenegilor era o linie N-S, care cobora pe Siret în jos prin Bărăgan până în faţa Dristrei . Aşezarea de la Vlădeni s-ar afla astfel în teritoriul controlat de pecenegi.

Căldarea de la Vlădeni are analogii directe cu un exemplar descoperit într-un bordei de la Târgşor, unde se aflau şi scheletele unor oameni ,, omorâţi violent,, . Autoarea săpăturilor de la Târgşor observa însă, că aceste exemplare se aseamănă doar în privinţa urechiuşelor interioare cu căldările cunoscute ca fiind pecenege şi care sunt lucrate la roată, au fundul concav şi sunt datate în sec. X-XII. La fel ca şi noi d-na Anca Păunescu consideră ca a aparţinut unor pecenegi.
Opinia că ceramica nomazilor turanici a fost lucrată cu mâna este susţinută şi de Victor Spinei care merge până acolo încât refuză denumirea de pecenege pentru căldările mai târzii şi care se aseamănă în privinţa pastei, decorului cu ceramica nisipoasă din cultura Dridu . In acelaşi timp trebuie să menţionăm că turanicii lucrau căzănele din metal din care unele au fost descoperite în morminte . Exemplarul de la Vlădeni are exact forma acestor cazane cu fundul drept.
In aşezarea de la Hansca din Basarabia s-au identificat şapte tipuri de căldări pecenege din care unele au fundul drept. In literatura de specialitate sunt datate diferit începând din a doua jumătate a secolului IX până în prima jumătate a secolului XI.
Coroborarea izvoarele scrise cu datele arheologice ne conduce la concluzia că respectiva căldare din cuptorul nr. 6 poate fi datată în a doua jumătate a secolului IX aşa cum arată şi datarea arheomagnetică. In consecinţă se poate vorbi de o prezenţă mai timpurie dar temporară a pecenegilor în regiune, dat fiind caracterul lor nomad.

Concluzii

Având în vedere că ne aflăm în faţa primelor datări arheomagnetice pe un sit medieval timpuriu din România nu se pot emite concluzii foarte exacte deoarece nu dispunem de un material informaţional comparativ.
O concluzie certă este că în cazul bordeiului nr. 4 cele doua datări, cea tipologică propusă de noi şi datarea arheomagnetică au coincis, ceea ce înseamnă că deşi nu au beneficiat de un material arheologic foarte bogat, arheologii evului mediu timpuriu au stabilit datări destul de exacte.

Discrepanţa cronologică apărută în cazul cuptorului menajer nr. 6 se datorează mai degrabă unui stereotip de datare a fazelor evolutive ale aşezărilor medieval-timpurii. Îndeobşte se consideră că ultima fază trebuie să fie undeva în a doua jumătate a sec. X- înc. sec. XI.

In legătură cu datarea mai timpurie se ridică şi problema încadrării cronologice a unui eveniment istoric major, cum a fost acela al prezenţei pecenegilor, menţionată deatfel şi în cronicile timpului. Insa pentru stabilirea cronologiei prezenţei pecenege este necesar ca şi alte situri medieval-timpuriu să fie datate tot

pe baza metodei arheomagnetice.

Studiul a fost publicat în ARHEOLOGIA MEDIEVALĂ, VI, 2007.

PROŞTII EDUCAŢI

Probabil pedeapsa cu închisoarea, pentru degradarea sau distrugerea unui sit arheologic, de care vorbeam în articolul de ieri vi s-a părut grea sau exagerată. Dar e prevăzută de lege aşa că nu discutăm.

Vreau să lămuresc acum aşa-zisele pierderi economice pe care le invocă unii şi alţii atunci când li se cere să scoată din circuit agricol monumentele istorice, respectiv siturile arheologice. Teoria datează din anii comunismului şi e trasmisă pe cale orală de la foştii secretari de partid, propagandişti de ieri până la directorii de azi. În cazul de faţă linia e directă, secretara de partid de ieri e directoarea de azi.

Pierderile agricole- o teorie fără fond

Opinia mea este aceea că pierderile agricole ar fi minime pentru statul român care se alege în cazul concret al Popinei Blagodeasca de 18 ha cu valoarea a câteva tone de grâu. Având în vedere că e concesionată primeşte doar valoarea concesiunii. In schimbul ei statul român pierde aşa cum voi arăta mai jos, valorificarea culturală, ştiinţifică, turistică a trei aşezări istorice.

Indivizii care susţin o asemenea teorie nu văd mai sus decât borşul din farfuria lor şi nici nu au habar de agricultura românească, deşi trăiesc într-o regiune agricolă. Cu o asemenea teorie poţi merge în Africa, în deşertul asiatic, în India suprapopulată, dar niciodată în România şi asta pentru că:

1) relieful echilibrat al ţării (aprox. 30% munte, 30% deal şi 30 % câmpie) permite efectuarea agriculturii privită cu toate ramurile sale (cultivarea pământului, creşterea animalelor, albinărit, viticultură, la care se adaugă piscicultura) pe toată suprafaţa ţării. Practic nu există zone din România în care să nu se poată desfăşura activităţi agricole.

2) Experienţa agricultorilor ne arată că producţia cerealieră este cea mai puţin atractivă din toate ramurile agriculturii. Cu siguranţă se câştigă mult mai mult din creşterea animalelor, albinărit, pescuit, etc.

3) Bărăganul istoric a fost al crescătorilor de animale şi nu al cultivatorilor deoarece este stepă, adică are un regim hidrografic lipsit de ape cu debit constant, apa freatică este la adâncime, ploile sunt puţine. La asta se adaugă clima specifică cu ierni aspre marcate de viscol şi veri caniculare. Nici măcar în perioada interbelică ţăranii din Bărăgan nu se lăsau înduplecaţi să cultive legume. Iar culturile cerealiere sunt de tradiţie modernă.

Mai adaug că vânturarea teoriei pierderilor agricole în momentul de faţă este o ipocrizie crasă. După ce agricultura României a fost pusă pe butuci de 20 de ani încoace prin tot felul de măsuri antiromâneşti, vii acum să plângi cu lacrimi de crocodil că vai lume, dacă nu cultivăm siturile arheologice se duce agricultura de râpă. Mizerabilii!

Doar că această gândire păguboasă nu e glumă. Proştii educaţi sunt periculoşi. Ea a stat la baza distrugerii Bălţii Ialomiţei spre a fi transformată în teren agricol. Niciodată investiţia făcută nu va fi amortizată de producţia cerealieră concretă obţinută de acolo. Ba mai mult s-a distrus tot echilibrul ecologic al zonei. Inundaţiile din 1970 venite după finalizarea lucrărilor au ras şapte dintre cele mai vechi sate din Ialomiţa. Balta Ialomiţei producea 2-3 milioane de kg. (aţi citit bine: milioane de kg.) peşte anual, fără nici o investiţie. Comparaţi valoarea acelui peşte cu sărăcia de cereale cu preţ ieftin ce se scoate azi după investiţii în tratare, chimizare, irigare etc. Starea de sănătate a sătenilor de pe baltă era mai bună decât a acelora din satele din câmpie. La asta se adăugau turmele de animale crescute tot în baltă. Erau sate înstărite. Să vă mai spun cum arată astăzi satele de pe baltă? Ar fi prea trist!
Dar astea sunt consecinţele activităţii proştilor ajunşi la putere, adică a proştilor educaţi.

Valoarea reală a Popinei Blagodeasca

Ca să înţelegem ce se pierde în cazul Popinei Blagodeasca trebuie să ştim ce se află concret acolo. Adică:

I. INFORMAŢIE ISTORICĂ INEDITĂ

1) Informaţie istorică inedită despre o aşezare neolitică de acum 5000 ani încadrată în cultura Gumelniţa şi evidenţiată momentan doar prin cercetări de suprafaţă. Cultura respectivă a ocupat doar o parte din sudul României şi Moldova şi face parte dintr-un areal care cuprinde în principal Balcanii. Deci numărul aşezărilor gumelniţene pe teritoriul României este limitat. Valorificarea ştiinţifică a aşezării prin cercetări arheologice sistematice ar aduce date despre planul aşezării, evoluţia istorică, ocupaţii, date de paleofaună şi floră. Se adaugă un patrimoniu mobil compus din diverse artefacte preistorice: unelte, vase, piese de uz casnic.

2) Informaţie istorică despre o aşezare getică. Fireşte că în Câmpia Română aşezările getice sunt foarte numeroase. Însă aceasta ar aduce un plus de informaţie despre geţii din apropierea Bălţii Ialomiţei. Evoluţia acestor aşezări aflate practic la graniţa cu Imperiul Roman aflat dincolo de Dunăre, provinciile Scythia Minor ( Dobrogea) şi Moesia (azi, parte din Bulgaria) este foarte importantă pentru studierea nu doar a culturii getice dar şi a procesului de romanizare, cheia formării poporului român.

3) Informaţie istorică inedită despre o aşezare medieval-timpurie încadrată cronologic în secolele VIII-XI şi care aparţine culturii Dridu sau vechi-româneşti. Doar două aşezări din epoca respectivă au fost cercetate integral în tot sudul României. Cele peste 50 de complexe arheologice (locuinţe, cuptoare în aer liber, gropi de bucate, segmente de palisadă unice până acum la nordul Dunării, şanţuri cu rol defensiv) pe care le-am cercetat integral în ultimii ani au furnizat date cu privire la planul aşezării, ocupaţiile, starea economică, evenimentele istorice precum şi un patrimoniu mobil compus din ceramică, piese de uz casnic, arme, podoabe etc. La acestea se adaugă date arheozoologice, carpologice şi de antropologie fizică.

Evul mediu-timpuriu a fost marcat de migraţii dar şi de apariţia în istorie a popoarelor europene actuale şi apariţia primelor state medieval-timpurii. Cercetările de care mă ocup pot aduce lămuriri şi asupra acestui aspect, inclusiv asupra aşa-zisei ,,Bulgarii de la Nordul Dunării,,.

4) Pe Popina Blagodeasca s-au aflat şi vestigii ale unei aşezări medievale, probabil satul Blagodeşti, menţionat în documente încă din 1508. Din păcate a fost distrus de lucrările agricole. Stratul medieval-târziu a fost de-a dreptul ras. Din el au mai rămas nişte gropi din care mai surprind doar partea inferioară şi material ceramic răspândit în stratul arabil. Acel strat va fi imposibil de recuperat şi el reprezintă doar o parte din stricăciunile produse de lucrările agricole pe Popina Blagodeasca. Şi celelalte aşezări au fost afectate aşa cum ne indică datele stratigrafice şi topostratigrafice.

Toate aceste date pot fi valorificate ştiinţific şi servesc la scrierea istoriei. Patrimoniul mobil şi de informaţie istorică poate fi valorificat expoziţional.
O parte din date merg la prelucrarea ştiinţifică cu privire la evoluţia mediului, a faunei şi florei din zonă, a modificărilor hidrografice şi climaterice, a diverselor evenimente istorice.

II. CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA TURISTICĂ A ZONEI

De mulţi ani se încearcă introducerea în circuit turistic a ceea ce a mai rămas din legendara Baltă a Ialomiţei. Aflată la doar 4 km de Braţul Borcea, Popina Blagodeasca poate fi un punct de vizitare pentru turiştii interesaţi nu doar de pescuit.

In loc de concluzie. ,,Ce ştie ţăranul ce e ciocolata! Mănâncă hârtia, aruncă bucata,,.

In concluzie cred că este clar pentru toţi că ceea ce se câştigă prin exploatarea agricolă este net inferior pe lângă ceea ce se pierde. Rezultatele valorificării ştiinţifice şi culturale sunt incomensurabil mai mari. Doar în ţări înapoiate din toate punctele de vedere cu câteva kilograme de grâu poţi concesiona un sit arheologic cu un asemenea potenţial.

Dacă i-aş spune domnului Vâlcan, director al Direcţiei de Achiziţii şi Patrimonu din cadrul CJI, că îi dau eu câteva mii de kg de grâu cât câştigă el din concesiunea a 18 ha dar să îmi dea mie situl, să fac ce vreau acolo m-ar trimite la plimbare, aşa cum mi-a făcut şi când l-am invitat să vadă situaţia la faţa locului. Dar l-a concesionat unui investitor italian care anul trecut a cultivat floarea-soarelui, anul acesta grâu, la anul orez, când va definitiva problema canalului de alimentare.
Ca să nu mai spun că anul trecut cultura a fost chimizată aşa de tare că nu am mai văzut nici măcar un şoricel. Fireşte că aceasta va contribui la degradarea stratului arheologic. Dar ce mai contează când statul primeşte câteva tone de grâu. Unde? În ,,ţara holdelor şi-a pâinii,,.

Şi mai spuneţi că pedeapsa cu închisoarea este prea severă. Nu cred!

ŞAPTE ANI DE ÎNCHISOARE

ŞAPTE ANI DE ÎNCHISOARE

Dacă un găinar fură un obiect care face parte din patrimoniul cultural riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3-15 ani conform articolului 209 Cod Penal.

În schimb funcţionarii publici care nu fac nimic pentru protejarea reală a monumentelor istorice ducând prin incompentenţă şi rea-voinţă la distrugeri iremediabile ale acestora sinonime cu dispariţia unui întreg strat arheologic aşa cum se întâmplă la Vlădeni-Popina Blagodeasca, jud. Ialomiţa, şi mă refer aici atât la Direcţia pentru Cultură Ialomiţa cât şi la Direcţia de Achiziţii şi Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean nu păţesc nimic, în pofida intervenţiilor mele verbale şi scrise din ultimii 10 ani. Şi asta în condiţiile în care prevederile legale sunt foarte clare. Legea există! Nu are cine să o aplice.

Discutând deunăzi cu un poliţai această problemă şi întrebându-l când o să văd şi eu un funcţionar public condamnat măcar şapte ani închisoare pentru distrugeri aduse unui sit arheologic, mi-a răspuns că procurorul ar arunca cu dosarul după el. Serios, domnule poliţai? Ia, să vedem ce spune legea?

ORDONANTA nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protectia
patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional :

Art. 31
(1) Desfiintarea, distrugerea partiala sau degradarea siturilor arheologice care sunt monumente istorice se sanctioneaza conform legii penale.

Prin urmare trebuie să mergem la Codul Penal care este foarte clar:

CODUL PENAL
ART. 360
Distrugerea, jefuirea sau însusirea unor valori culturale

Distrugerea sub orice forma, fara necesitate militara, de monumente sau
constructii care au o valoare artistica, istorica ori arheologica, de muzee, mari
biblioteci, arhive de valoare istorica sau stiintifica, opere de arta, manuscrise,
carti de valoare, colectii stiintifice sau colectii importante de carti, de arhive, ori
de reproduceri ale bunurilor de mai sus si în general a oricaror valori culturale
ale popoarelor, se pedepseste cu închisoare de la 5 la 20 de ani si interzicerea
unor drepturi.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza jefuirea sau însusirea sub orice forma a
vreuneia dintre valorile culturale aratate în prezentul articol, de pe teritoriile
aflate sub ocupatie militara.

Prin urmare distrugerea prin orice formă include şi aplicarea de servituţi necorespunzătoare cum este cazul de faţă. Nu vi se pare corect?

Dar poate nu este clar cine trebuie să se implice în asemenea situaţii aşa că mergem la

LEGEA nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice

Art. 57 -.
(2) Pentru contravenţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. a) şi b) constatarea şi aplicarea amenzilor se pot face şi de către primar, preşedintele consiliului judeţean şi împuterniciţii acestora sau de către organele de poliţie, după caz.

Şi dacă domnul poliţai nu ştia ce spune articolul 56 alin. 1, lit.a) şi b) din aceeaşi lege, îi amintesc eu:
Art. 56 – (1) Constituie contravenţii la regimul de protecţie a monumentelor istorice următoarele fapte, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:
b) încălcarea de către proprietar a obligaţiilor prevăzute la art. 38;

Iar ca să ne lămurim ce este cu art. 38 din aceeaşi 422/2001, îl redau aici:

Art. 38 – (1) În scopul protejării monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:
a) să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric, conform art. 16;

Şi aici e buba, că monumentul istoric sinonim în cazul nostru cu un sit arheologic este folosit ca teren agricol încălcând astfel Legea fondului funciar, legea nr. 18/1991, republicata 1998
Art. 2
In functie de destinatie, terenurile sunt:
a) terenuri cu destinatie agricola, si anume: terenurile agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantatiile de hamei si duzi, pasunile, fanetele, serele, solariile, rasadnitele si altele asemenea -, cele cu vegetatie forestiera, daca nu fac parte din amenajamentele silvice, pasunile impadurite, cele ocupate cu constructii si instalatii agrozootehnice, amenajarile piscicole si de imbunatatiri funciare, drumurile tehnologice si de exploatare agricola, platformele si spatiile de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole si terenurile neproductive care pot fi amenajate si folosite pentru productia agricola;
b) terenuri cu destinatie forestiera, si anume: terenurile impadurite sau cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administrare silvica, terenurile destinate impaduririlor si cele neproductive – stancarii, abrupturi, bolovanisuri, rape, ravene, torenti -, daca sunt cuprinse in amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, si anume: albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retentie, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localitatilor urbane si rurale, pe care sunt amplasate constructiile, alte amenajari ale localitatilor, inclusiv terenurile agricole si forestiere;
e) terenuri cu destinatii speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale si aeriene, cu constructiile si instalatiile aferente, constructii si instalatii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice si gazelor naturale, de telecomunicatii, pentru exploatarile miniere si petroliere, cariere si halde de orice fel, pentru nevoile de aparare, plajele, rezervatiile, monumentele naturii, ansamblurile si siturile arheologice si istorice si altele asemenea.

Prin urmare folosirea unui sit arheologic ca teren agricol este interzisă de legea fondului funciar care prevede pentru fiecare categorie de teren o anumită destinaţie. Una şi aceeaşi categorie de teren nu poate fi încadrată şi la lit. e) monument istoric şi la litera a) teren agricol.

Prin urmare Direcţia de Achiziţii şi Patrimoniu a CJI care a concesionat cu bună ştiinţă un monument istoric pentru folosinţă agricolă, mai precis orezărie, nu doar că a încălcat legislaţia privitoare la protecţia monumentelor istorice dar a dovedit şi neglijenţă în serviciu prin aceea că nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau atât prin Legea Administraţiei Publice locale, art. 91, alin. 5) lit.10, cât şi prin legea 422 /2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Şi dacă timp de 10 ani Direcţia pentru Cultură Ialomiţa, adică Elena Păcală nu a întocmit Obligaţia de folosinţă a terenului (dar a dat Ministerul Culturii în judecată atunci când a fost demisă şi s-a pretat la scene hilare cum ar fi refuzul de a părăsi biroul, ei bine, acest lucru se cheamă neglijenţă în serviciu şi se pedepseşte conform Codului Penal.
ART. 249
Neglijenta în serviciu
Încalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei îndatoriri de
serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasa, daca s-
a cauzat o tulburare însemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii
de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba
patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei
persoane, se pedepseste cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
Fapta prevazuta în alin. 1, daca a avut consecinte deosebit de grave, se
pedepseste cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Şi dacă ţinem cont că refuzul de a scoate monumentele istorice din circuit agricol se manifestă de mai mulţi ani şi cu bună ştiinţă atunci ar trebui să nu uităm că şi simpla distrugere este prevăzută în Codul Penal.

ART. 217*)
Distrugerea
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun
apartinând altuia sau împiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a
unui astfel de bun, precum si înlaturarea masurilor luate, se pedepsesc cu
închisoare de la o luna la 3 ani sau cu amenda.
În cazul în care bunul are deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica,
arhivistica sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la
10 ani.

În concluzie, oricum ai privi problema, fie de la simpla neglijenţă în serviciu până la distrugerea cu bună ştiinţă, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea. Dar probabil că acolo trebuie să ajungă doar găinarii şi hoţii de artefacte nu şi imbecilii care cocoţaţi în funcţii publice rad cu plugul rezervaţii întregi, în ciuda existenţei unei legislaţii coerente şi clare.

Dar între situaţia de fapt şi justiţie se află, din păcate, cel care instrumentează dosarul, adică poliţistul.
Vă voi ţine la curent cum a rezolvat poliţistul din Ialomiţa cazul Popinei Blagodeasca, concesionată pe 15 ani unui investitor străin pentru orezărie.

Pe aceeaşi temă:
PROSTIA LA ARAT SAU ISTORIA RASĂ DE PLUG.I
PROSTIA LA ARAT…II

Referitor la Vlădeni Popina Blagodeasca redau cel mai recent articol publicat pe blog şi anume:
Premisele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA. CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN ANUL 2010

In fiecare an în România se desfăşoară peste o sută de cercetări arheologice sistematice şi câteva sute de cercetări arheologice de salvare, preventive sau de supraveghere. La finalul fiecărei campanii se elaborează un scurt şi sintetic raport destinat publicării în Cronica Cercetărilor Arheologice din acel an. In primăvara următoare are loc o sesiune naţională a arheologilor din România în cadrul căreia fiecare responsabil ştiinţific prezintă raportul final al cercetărilor sale din anul precedent. Atunci când stadiul cercetărilor dintr-un sit permite conturarea unei imagini de ansamblu a aşezării aflate în studiu se publică monografia arheologică. Pe baza monografiilor de specialitate se scrie istoria unei regiuni, a unei epoci.
Rapoartele şi monografiile se adresează, din păcate, unui public restrâns de specialişti. Dar, asta nu înseamnă că nu pot fi înţelese ci doar că acestea aparţin unui context istoric cunoscut doar de arheologi şi istorici.
Cercetările arheologice pe pe Popina Blagodeasca sunt completate cu studii pluridisciplinare: arheozoologice, antropologice, carpologice, arheomagnetice.

AŞEZAREA MEDIEVAL-TIMPURIE DE LA
VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA (sec.IX-XI)

Dr. Emilia Corbu

Săpăturile arheologice desfăşurate în perioada 16 august-20 septembrie, pe baza autorizaţiei de săpătură sistematică nr.47/2010, au avut următoarele obiective:
1) Delimitarea limitei de est a aşezării medieval-timpurii;
2) Cercetarea complexelor de locuire interceptate parţial în cursul campaniei din anul 2009.
3) Investigarea complexelor arheologice descoperite în 2010.
În sectorul A de pe grindul sudic au fost deschise un număr de 10 casete (A 30-A40) de 4 x 4 m, însumând un total de 160 mp. Pe suprafaţa lor au fost descoperite un număr de nouă complexe arheologice din evul mediu şi epoca getică.
Au fost cercetate integral:1) trei gropi de bucate medieval-timpurii; 2) un atelier meşteşugăresc; 3) o locuinţă de suprafaţă; 4) o groapă cu funcţionalitate neprecizată.
Au fost cercetate parţial următoarele complexe : 1) un complex getic localizat în cas. A 30; 2) Un complex getic aflat în cas. A37 ; 3) Un complex medieval-timpuriu aflat în A40 ; 4) Un segment de palisadă aflat în A40.
A fost întocmită toată documentaţia aferentă cercetării acestora: 18 desene de grund şi de profil, 250 de fotografii, 60 de pungi cu material ceramic, 60 de pungi cu material documentar.

Atelier meşteşugăresc nr.1 (Cas. A30- A 35, A 38)

S-a delimitat la -0,35-0,40 m. În profil se prezenta ca o alternanţă de sedimente în lentile groase de detritus brun-cenuşiu foarte afânat alternate cu straturi de pământ galben. Era orientat E-V cu dimensiunile de 3,50 x 3,25 m. Avea podeaua din pământ bătut la – 1,02 m pe care se afla un sediment de cenuşă vegetală (fig.1).
Cuptorul cruţat în lut se afla în colţul de SV şi avea o amenajare unică (fig.2) din care se păstrau trei elemente după cum urmează:
1) o groapă de alimentare aproximativ rotundă de 1 m x 0,85 m şi adâncă de 1,75 m din care se alimenta focul;
2) o camere de ardere care probabil în vechime fusese cotlonită, boltită până sub coş. Era rotundă cu diametrul de 1,35 m şi adâncimea de 1,65 m de la nivelul actual al solului. Faţă de nivelul podelei bordeiului avea adâncimea de doar 0,65 m. Se lega de coş printr-un canal lat de 0,60 m şi lung doar de 10 cm, ca o gâtuire. Groapa era plină cu arsură, cenuşă, pământ ars, urme de lutuire ale pereţilor.
3) un coş de evacuare a fumului care se prezenta ca o platformă ovală de 1 m x 0,75 m, de formă aproximativ ovală cu diametrul transversal de 1 m şi longitudinal de 0,75 m caracterizat de un strat fin de cenuşă. Avea două trepte, una la 0,95 m aproape de nivelul podelei şi o alta la 0,75 m.
Detaliile contructive, dimensiunile şi amplasarea ne fac să credem că este vorba de un cuptor de meşteşugar, probabil de olar, căruia nu i s-a păstrat camera de coacere cruţată în lut şi pe care o bănuim după sedimentele caracterizate de mult pământ galben dispus în straturi orizontale vizibile şi pe profilul vestic al locuinţei.
Inventarul atelierului era foarte sărac şi consta dintr-un număr restrâns de fragmente ceramice neîntregibile provenite de la următoarele categorii ceramice: ceramica nisipoasă, ceramica cenuşie, ceramica roşie, ceramica smălţuită, ceramica lucrată cu mâna.
Ceramica din pastă nisipoasă prezentă în toate straturile complexului se află în cantitate foarte mică de doar 38 fragmente. Unele erau din pastă foarte bună cu nisip fin, arsă reducător uniform, decorată cu striuri oblice pe orizontale, registre de striuri, striuri verticale pe orizontale. Altele conţineau nisip de granulaţie medie, arse la roşu, decorate cu striuri.
Din ceramica cenuşie, foarte rară în toată epoca, au apărut doar 13 fragmente din care unele lucrate la roata rapidă şi de culoare neagră. Cele lucrate la roata de mână sunt de culoare gri-cimentos, exfoliate, lustruite cu linii în reţea.
Cele mai multe, 84 fragmente sunt din pastă roşie şi provin de la vase diferite.
Un număr de 27 fragmente erau din pastă roşie-cărămizie, din care unele cu angobă gălbuie şi coaste la interior, ca de amforă.
Alte 15 fragmente erau din pastă roşie din care unele cu miezul negru în spărtură provenite de la oale cu fundul plat.
Din pastă fină cu mică, cu perete subţire de doar 5 mm, ardere oxidantă uniformă, decorate cu humă albă au apărut 14 exemplare. O buză şi o toartă păstrate de la o oală cu gura largă, buza răsfrântă, gâtul scurt, diametrul maxim în zona umerilor cu toartă lipită pe umăr şi buză. Alt exemplar provine de la o ulcea cu toartă.
Fragmente mici, smălţuite în diverse culori, au apărut în 13 exemplare.
S-au găsit 15 fragmente lucrate cu mâna la adâncimea cuprinsă între 0,65-0,80 m, decorate cu brâu alveolat din pastă omogenă cu pelicule de calcar.
Situaţia inventarului ceramic descoperit permite doar încadrarea cronologică largă în sec.XII-XIV. Datarea propusă are la bază:
- coexistenţa unor specii ceramice diferite: ceramicii din pastă nisipoasă (continuă până în sec.XII-XIII) cu ceramica din pastă roşie (pare în sec. XII-XIII), ceramică smălţuită (început de secol XIV) şi ceramica din pastă fină, roşie cu mică decorată cu humă albă (apare în sec. XIII-XIV).
- Cantitatea mare de ceramică roşie din care unele fragmente cu miezul negru în spărtură asigură limita inferioară în sec. XII.
In profilul de est se observă un alt complex ce urmează a fi cercetat anul viitor.

Groapă cu funcţionalitate neprecizată (Cas. A 35, c.2)
In anii anteriori am descoperit pe traseul SF şi în SA, c.1 o serie de gropi cu gura largă, fundul conic, formă neregulată considerate de noi ca fiind ,,gropi cu funcţionalitate neprecizată,,. Textura sedimentelor, dispunerea, compoziţia din Cas. A35, c.2 ne sugerează că ateleriul a fost intersectat de o astfel de groapă al cărei fund conic perfora podeaua acestuia până la -1,45 m. In fundul conic al gropii care avea diametrul de 0,75 m şi adâncimea de -0,45 m s-a găsit un denar unguresc ceea ce datează aceste complexe in sec. XVI şi le leagă de satul Blagodeşti menţionat în documente în 1508.

LOCUINŢA DE SUPRAFAŢĂ (Cas. A36-A37)

La doar -0,26 m de la suprafaţa actuală a solului a apărut o pată caracterizată de un sediment brun, cenuşos, cu arsură şi paiantă.
Era orientată NE-SV şi avea dimensiunile de 5 m x 3,50 m. A avut podea din lut galben bătătorit la -0,60 m de la nivelul actual al solului. Două gropi de pari cu dm. de 0,30 m se aflau aproximativ pe mijlocul laturilor lungi. Dintr-un par se mai păstra un fragment de aproape 1m prăbuşit (fig.3). În colţul sudic era un cuptor cotlonit cu vatră în faţă. Vatra propriu-zisă era rotundă cu dm. de 1 m şi prezenta o refacere. Vatra din faţă era de aprox. 0, 60 m. Intreaga construcţie a fost răvăşită de lucrările agricole. Inventarul foarte sărac.
Cantitativ predomină materialul din pastă roşie, fină, decorat cu humă alburie (29 ex.) şi fragmentele din pastă roşie ca de amforă dar de calităţi diferite (19 ex.). Au apărut de asemenea 33 de fragmente din pastă lucrată cu mâna aflate până la adâncimea maximă de -0, 45 m ceea ce face să presupunem că au fost purtate de plug. Din pastă nisipoasă cu scooică, arsă oxidant dar şi reducător au fost găsite 8 fragmente. Din pastă cenuşie arsă în ambele variante, oxidant dar şi reducător s-au găsit doar patru fragmente.
Pe baza situaţiei stratigrafice, a detaliilor constructive ale complexului şi a fragmentelor ceramice descoperite complexul se datează în sec.XII-XIV.

GROAPA DE BUCATE NR. 22 (Cas. A 32, c. 1,4)
S-a delimitat la -0,37 m de la nivelul actual al solului, ca o pată de sediment brun, afânat pigmentat cu cenuşă alburie.
Avea formă de butoi, cu diametrul gurii egal cu dm. fundului de 1,20 m şi umerii puternic boltiţi. Adâncimea era de doar 1,30 m. Inventarul era foarte sărac şi consta din fragmente ceramice, paiantă şi puţine oase fragmentare de animale (fig.5).
Cele opt fragmente ceramice din pastă nisipoasă conţin nisip de granulaţie medie, sunt arse uniform, reducător şi sunt decorate cu striuri şi valuri pe striuri orizontale. Doar două fragmente din pastă cenuşie au fost găsite. Au apărut în schimb 21 fragm. din pastă roşie atipice de la vase diferite, oale sau probabil amfore.

GROAPA DE BUCATE NR. 23 (Cas. A 34, c.1,4)

Se delimitează imediat sub stratul arabil la -0, 30 m de la nivelul actual al solului (fig.6). Are umplutura brună, afânată pigmentată cu pelicule fine de cenuşă vegetală. Avea formă de sac cu gura în formă de pâlnie îngustându-se de la dm. de 1,50 m la 1,10 m de unde începea umărul gropii. Diametrul bazei era de 1,80 m. Adâncimea era de 2,10 m, iar pe fundul gropii erau pete de arsură (fig.7).
Amestecate în toată umplutura se aflau 79 fragmente din pastă nisipoasă, 5 fragmente din pastă cenuşie, 5 fragmente din pastă roşie, 15 fragmente lucrate cu mâna, paiantă, oase fragmentare, zgură. Fragmentele ceramice din pasta nisipoasă conţin nisip fin, bine omogenizat, au angobă cărămizie în timp ce altele au pasta rugoasă cu nisip de granulaţie medie. Sunt decorate cu striuri dese, valuri pe umăr, striuri verticale pe incizii orizontale, valuri alternate cu striuri, valuri formând ochiuri între ele. Fragmentele lucrate cu mâna sunt de asemenea diferite. Unele lustruite sunt decorate cu pastile rotunde.

GROAPA DE BUCATE NR. 24 (Cas. A 34, c.2,3)
Este o groapă de bucate inclusă într-o anexă gospodărească, asemănătoare beciurilor din zilele noastre. Incă de la -0,25-0,45 s-a delimitat un sediment brun, afânat cu pigmenţi de arsură, pământ galben, paiantă, orientată NE-SV cu dimensiunile de 3 x 2,50 m cu colţuri rotunjite (fig.8). Adâncimea de la nivelul actual al solului era de 0,80 m din care cobora groapa. Pe latura estică avea o treaptă la 1,35 m şi lată de 0,25 m. Pe latura vestică groapa a fost săpată de la 0, 30 m şi boltită în formă de sac.
Umplutura era brună, foarte afânată. Avea adâncimea de 2,45 m şi diametrul fundului de 1,65 m (fig.9).
Inventarul gropii consta din ceramică nisipoasă, ceramică lucrată cu mâna, ceramică cenuşie, ceramică smălţuită şi ceramică din pastă roşie ca de amforă, zgură, paiantă, fragmente de fier. La adâncimea de -1,80 m se aflau două schelete întregi de animale, probabil ovi-caprine. Este a doua groapă de bucate de pe Popina Blagodeasca în care s-au găsit schelete întregi de animale.
Cele 36 fragmente ceramice sunt din pastă de calitate diferită, după cum urmează: pastă cu nisip fin, angobă cărămizie, decor striat; pastă cu nisip, microprundiş, cioburi pisate, ardere pătată, angobă cărămizie. Se remarcă decorurile cu striuri oblice pe orizontale, registre de valuri pe striuri.
Cele 65 fragmentele ceramice lucrate cu mâna sunt atipice atât în privinţa pastei cât şi a calităţii. Unele erau lucrate din pastă cu cioburi pisate şi calcar, în timp ce altele erau din pastă cărămizie cu miez negru.
Fragmentele din pastă cenuşie (17) sunt lucrate fie din pastă fină, arsă oxidant sau reducător, cu decor lustruit în reţea.
Au mai apărut 28 de fragmente din pastă roşie ca de ,,amforă,,, la fel de atipice, provenite de la vase diferite.
O prezenţă la fel de sporadică înregistrează fragmentele smălţuite (2 ex.) şi din pastă roşie, fină, cu mică.
In concluzie gropile de bucate se încadrează în intervalul cronologic al sec. X-XI spre această datare corelându-se atât situaţia stratigrafică a acestora cât şi inventarul.

REZULTATE, PE SCURT ! (III)





REZULTATE, PE SCURT ! (III)

Inainte de a prezenta locuinţa adâncită sau bordeiul vreau să spun ceva despre relevanţa culturală a locuinţei de suprafaţă de care tocmai v-am vorbit. In evul mediu-timpuriu predominau, mai ales în stepa eurasiatică şi în Asia populaţiile nomade. Nomadismul ecvestru din acel timp era cu totul diferit de cel de astăzi şi avea un aspect mai degrabă economic decât cultural, fiind specific crescătorilor de animale.

Pe teritoriul statelor întemeiate de aceştia cultura materială avea un aspect diferit. De pildă locuinţele lor numite iurte, deşi aveau o structură de lemn aveau o formă diferită, de multe ori rotundă şi erau acoperite cu piei de animale. Iurtele conice sprijinite pe unul sau doi stâlpi erau specifice populaţiilor mongole iar iurtele rotunde fără stâlpi interiori, populaţiilor turce. Cel puţin aceasta este opinia cercetătorilor ruşi şi canadieni care propun şi reconstituirea din imagine (1).

In aceea ce mă priveşte consider că iurtă fără piloni de susţinere nu poate exista deoarece vântul de stepă este foarte puternic. Până acum am construit două ,,colibe,, din lemn şi stuf rotunde, pe sistemul iurtelor şi am constatat că într-adevăr, forma rotundă este cea mai indicată din toate punctele de vedere, spaţiu, izolaţie. La această concluzie am ajuns după ce de-a lungul anilor am ridicat şi colibe patrulatere şi pătrate. Este poate cea mai simplă şi eficientă construcţie. Pentru coliba din imagine care avea trei metri înălţime în interior am făcut toate măsurătorile cu o singură bucată de sfoară pornind de la un stâlp central şi măsurând patru unghiuri drepte. Insă am ancorat-o în opt ţăruşi laterali. Şi doar aşa, în octombrie anul trecut, pe un vânt puternic de ne lua pe sus, coliba nici nu s-a clintit. In loc de piei de animale am folosit stuf. Astfel de iniţiative se numesc arheologie aplicată.

Din punct de vedere arheologic din acest tip de ,,locuinţe,, mai rămân gropile de la parii de rezistenţă şi vatra, eventual materiale arheologice. Niciodată iurtele nu erau patrulatere aşa cum se observă la locuinţa de suprafaţă cercetată de mine în acest an. Şi aşa, fără cuvinte arheologia poate determina caracterul cultural şi etnic al unei populaţii dintr-o anumită epocă.
Cu alte cuvinte, o locuinţă de suprafaţă cu plan patrulater este dovada clară a unei populaţii sedentare, chiar dacă aşezarea de la Popina Blagodeasca se află într-o regiune de stepă.

După finalizarea cercetării inventarului arheologic din interiorul locuinţei vom avea şi o datare a acesteia.

(1) Ancient Nomads of the eurasian and north american grasslands, Samara, 2008, p. 82

Foto: (Emilia Corbu, Elena Rădoi)
In imagine ridicarea colibei de anul trecut şi o parte din lucrători în frunte cu dada Maria.
In prima imagine o glumă a studentei Elena Rădoi care probabil că voia să redea o colibă care pică.

REZULTATE…PE SCURT (II)




LOCUINŢELE

In această campanie am cercetat integral doar două locuinţe din care una de suprafaţă şi un bordei.
Locuinţele istorice diferă esenţial de cele din ziua de azi. In primul rând că erau adaptate perfect la mediu, adică la clima regiunii şi utilizau doar materiale de construcţie din zonă. Erau foarte ecologice.

In al doilea rând, locuinţele istorice erau mai degrabă nişte adăposturi călduroase pentru anotimpul rece. Nu erau gândite din perspectiva statutului social şi nici al confortului. Toate aveau o singură încăpere prevăzută cu un cuptor. Chiar şi în evul mediu-târziu locuinţele oamenilor mai înstăriţi, aveau doar două încăperi. Spaţiul redus de locuit era completat de existenţa unor anexe gospodăreşti în apropiere: cuptoare menajere, gropi de bucate etc.

Materialele de construcţie din Bărăganul istoric erau lutul şi lemnul, la care se adăugau stuful şi papura. Lutul folosit pentru construcţii este de fapt o argilă galbenă specială din care, în anumite condiţii, se poate obţine chiar bentonita. După un proces de preparare specific care putea dura câteva zile, lutul capătă, datorită degresanţilor folosiţi, plasticitatea necesară utilizării în construcţii. Pereţii erau ridicaţi dintr-un schelet de lemn şi umpluţi cu lut. Tot argila se folosea şi la finisajul exterior. Acoperişul era construit din lemn acoperit cu stuf. In treacăt fie spus, stuful este excelent împotriva caniculei.

Gândiţi singuri ce ar mai rămâne dintr-o astfel de locuinţă după o mie de ani. În cazul în care asupra ei nu a fost o intervenţie antropică care să ducă la distrugerea imediată a acesteia, casa intră într-un lent proces de năruire. Acoperişul se prăbuşeşte şi invariabil întotdeauna am găsit sedimente de cenuşă vegetală pe podea. Apoi pereţii se prăbuşesc în timp. In 500 de ani lemnul se transformă într-un sediment specific. Datorită preparaţiei speciale lutul folosit în construcţie se păstrează însă intact. In funcţie de felul în care locuinţa s-a năruit sedimentele capătă o anumită dispunere.
Aşa se face că după o mie de ani arheologii mai găsesc podeaua, cuptorul şi o masă de sedimente dispusă exact pe planul fostei locuinţe.

Locuinţa de suprafaţă descoperită în acest an în cas. A37- A38 este prima de acest fel cercetată pe Popina Blagodeasca. Până acum am găsit doar locuinţe adâncite, de genul bordeielor. Această locuinţă are pentru mine o relevanţă deosebită. Imi confirmă ipoteza că acolo au fost şi locuinţe de suprafaţă. Până acum doar le-am bănuit după materialele arheologice numeroase aflate în stratul arabil.

Era patrulateră cu laturile de 5 x 3,5 m, orientată NE-SV. A fost adâncită la -0,60 m de la nivelul actual al solului şi acesta a fost motivul pentru care nu a fost rasă de lucrările agricole. In vechime trebuie să fi fost adâncită doar cu 40 cm. Podeaua din lut bătătorit este şi azi extrem de dură. Nu intră şpaclul în ea. Cuptorul aflat în colţul de sud era aproximativ rotund cu dm. de 1,20 x 1m şi avea în faţă o vatră lutuită de aproape 60 cm lungime. Pe latura scurtă de SV se afla o deschidere patrulateră în afară unde am găsit un fragment de par prăbuşit, dar destul de bine conservat. Probabil acolo s-a aflat uşa, dat fiind o groapă de par în apropiere. Pe podea se mai păstrau grămezi de paiantă.

Am lăsat doi martori transversali pentru citirea stratigrafiei specifice, aşa încât din depunerea sedimentare să aflăm modul de construire şi apoi de năruire. Din păcate, lucrările agricole au bulversat depunerile.Singurele materiale arheologice care mai pot fi atribuite complexului sunt cele foarte puţine aflate aproape de podea.

Locuinţe de suprafaţă de asemenea dimensiuni şi din aceeaşi perioadă istorică au mai fost cercetate în Muntenia la Bucov (jud. Prahova), Bragadiru, Băneasa-sat şi Şirna şi în Dobrogea la Independenţa-Ghiolul Petrii, Castelu, Gura-Canliei.
Astfel de locuinţe confirmă o populaţie sedentară, în timp ce iurtele care foloseau tot lemn în construcţie erau specifice populaţiilor seminomade.

Descoperirea în sine completează harta aşezării din care anual mai descopăr ceva şi ne dovedeşte că paianta, ca tehnică de construcţie era utilizată şi în urmă cu o mie de ani.
Casele de paiantă au fost construite în Bărăgan până în anii 1990. Şi deşi rezistă circa 100 de ani, actualmente, în România nu se mai eliberează autorizaţii de construire pentru locuinţe din paiantă. Prin urmare singura construcţie adaptată perfect la condiţiile Bărăganului a devenit istorie.

Anul trecut am depus la AFCN un proiect care propunea o investigaţie arheologică, etnografică şi istorică în vederea salvării informaţiei istorice şi etnografice pe care ultimii zidari de case din paiantă le mai puteau furniza. Din păcate, proiectul a fost respins doar cu 33 de sutimi şi a fost primul pe lista proiectelor respinse. Au fost admise proiecte de genul ,, Tradiţii pe asfalt,, şi o carte de bucate româneşti. (va urma)

REZULTATE…PE SCURT





REZULTATE…PE SCURT

Campania arheologică din 2010 de la Vlădeni –Popina Blagodeasca a avut trei obiective clare şi anume:
1) Delimitarea aşezării spre est în sectorul A.
2) Cercetarea complexelor arheologice intersectate parţial în anul anterior.
3) Cercetarea segmentul de palisadă nr.4.

Dar în arheologie, una cauţi şi alta găseşti. Aşa că, dacă la obiectivul nr. 2 aveam de cercetat doar două complexe apărute în profilele nordice ale Cas. A26 şi A27, atunci când am deschis încă două casete mi-au apărut patru complexe şi anume două gropi de bucate imense, un bordei şi un alt complex, probabil tot o locuinţă intersectat în profilul estic al cas. A 35. Acestora s-au mai adăugat încă o locuinţă de suprafaţă şi o groapă de bucate. Cercetarea integrală a lor mi-a luat aproape tot timpul.

Mai mult chiar, talpa palisadei a apărut suprapusă de un alt complex, destul de mare. Nu era nimic de mirare pentru că palisada face parte din prima fază de locuire a aşezării, însă trebuiau cercetate în ordinea existenţei lor. Adică mai întâi complexul şi apoi palisada. Practic nu am săpat nimic în gol. Pe cei 160 mp decopertaţi am aflat nouă complexe arheologice, din care am reuşit să cercetez integral doar cinci: trei gropi de bucate şi două locuinţe.

1) Delimitarea aşezării spre est, obiectiv pentru care am deschis casetele A30-A 32 era necesară din două motive. In primul rând că mă aflam în capătul secţiunii de sondaj SA , c. alfa-gama /2001 care îmi indica faptul că acolo nivelul medieval-timpuriu se pierde. Cele trei casete perpendiculare pe SA mi-au confirmat o restrângere semnificativă a aşezării spre est şi direcţionarea acesteia spre NV, adică exact sub lanurile de floarea-soarelui.

In al doilea rând astfel de delimitări sunt foarte necesare mai ales acolo unde, la fel ca pe Popina Blagodeasca, se află mai multe aşezări istorice a căror cercetare concomitentă din varii motive nu este posibilă.

2. Gropile de bucate cercetate aparţin ultimei faze de locuire de pe Popină. Până în prezent au analogii doar în cetăţile bizantine din Dobrogea. Sunt adevărate silozuri, unele ajungând şi până la adâncimea de trei metri. Starea lor de conservare este foarte bună. Practic, s-au păstrat intacte şi după o mie de ani.

Performanţa se datorează probabil formei de clopot şi mai ales felului în care au fost săpate. Din toate măsurătorile şi desenele pe care le-am realizat reiese că au păstrat anumite reguli între coordonatele lor adică între adâncime, diametrul gurii, al umerilor şi al bazei. In vechime gropile au fost arse, dovadă petele de arsură de pe fund şi pereţi care se mai văd şi azi.

Dar ceea ce impresionează este temperatura constantă pe care o păstrează. De pildă vara anului 2003 a fost una dintre cele mai capricioase. La ora 6 dimineaţa se înregistrau 18 grade şi muream de frig, la ora 10 se înregistrau 30 grade şi la ora 14 erau 38 de grade. Temperatura măsurată în gropi era de 20 grade C dimineaţa la ora 6 şi de 22 grade începând cu ora 10 şi menţinută pe tot parcursul zilei. Aşa se face că aceste gropi au păstrat mai ales pe fund mei carbonizat dar şi necarbonizat, de culoare aproape roz.

Unele erau săpate cu treaptă şi se aflau în adevărate anexe gospodăreşti, probabil magazii, aşa cum a fost una găsită în vara aceasta. Dar ceea este mai interesant este că urmau un anumit traseu, fiind grupate câte două şi dispuse în linie dreaptă Acest amănunt este foarte interesant pe planul general al aşezării. Materialul arheologic descoperit în ele le datează în a doua jumătate a sec.X şi prima jum. a sec.XI (va urma).

Foto: Emilia Corbu
In prima fotografie se poate vedea ca gura gropii se descrie practic la doar 15 cm de la nivelul actual al solului. Jaloanele de lemn marcate alb-negru au lungimea de 2 m.
In a doua fotografie se poate vedea aceeaşi groapă după golire.
In fine,in a treia este o groapă de bucate cu treaptă.
A patra este o fotografie de lucru care arată golirea gropii pe jumătate în vederea desenării unui profil.

In toate trebuie sa vedeţi acurateţea cu care au lucrat muncitorii din Vlădeni.

PROSTIA LA ARAT SAU ISTORIA RASĂ CU PLUGUL (II)

Continuare de la Prostia la arat sau istoria rasă cu plugul (I).

O LEGE BUNĂ…

In România siturile arheologice sunt considerate monumente istorice. Legea 18 din 19 febr. 1991, art.2, cu privire la fondul funciar prevede existenţa a cinci categorii de terenuri în funcţie de destinaţia lor: a)arabile, b)forestiere, c)ale apelor şi pădurilor d) intravilane şi e) terenuri cu destinaţie specială în care sunt incluse şi siturile arheologice. Legea descrie fiecare categorie de teren în parte, adică ce anume intră în categoria terenuri cu destinaţie arabilă, forestieră, sau destinaţie specială.

Fiecărei categorii de teren îi corespunde un pachet legislativ specific. De pildă, siturile arheologice sunt protejate de Legea nr.422/18 iulie 2001 cu privire la patrimoniul arheologic naţional. Monumentele istorice pot fi concesionate cu avizul Ministerului Culturii (legea 422, art.4, alin.2), dar, evident, în calitatea de monument istoric. De pildă un sit arheologic poate fi concesionat pentru transformarea lui în parc arheologic, pentru turism cultural sau pentru punerea în valoare. El nu poate fi concesionat ca teren agricol de vreme ce prin legea 18/1991 este definit ca teren cu destinaţie specială şi Lista Monumentelor Istorice îl înregistrează ca atare. Şoselele, drumurile, podurile fac parte din aceeaşi categorie de terenuri cu destinaţie specailă ca şi monumentele. Aşa cum nu poţi concesiona o şosea pentru culturi agricole, tot aşa nu poţi concesiona un monument istoric pentru orezărie.

Ba, mai mult legea 422/2001 a protejării patrimoniului arheologic, art.9, alin. 4) interzice aplicarea de servituţi care au consecinţă desfiinţarea, distrugerea parţială sau degradarea monumentelor istorice şi a zonelor lor de protecţie. Cu alte cuvinte folosirea lor ca teren agricol este interzisă.

UN CAZ CONCRET

O situaţie concretă de distrugere a unui sit arheologic este Popina Blagodeasca aflată în perimetrul comunei Vlădeni (jud. Ialomiţa). Inregistrată în Repertoriul Arheologic Naţional cu codul 94802.03 şi având cod LMI IL-I-s – B-14071, Popina Blagodeasca păstrează pe suprafaţa sa de aproape 18 ha, vestigiile a trei aşezări istorice, una neolitică (cultura Gumelniţa), o alta getică (sec.IV-III î. Hr.) şi o alta medieval-timpurie (sec.VIII-XI) aflată în cercetare sistematică.

Săpăturile arheologice începute din anul 2000 au evidenţiat una dintre cele mai mari aşezări medieval-timpurii de la nordul Dunării, cu vestigii comparabile cu cetăţile bizantine din Dobrogea. Este singura aşezare de la nordul Dunării care confirmă menţiunile bizantine cu privire la existenţa unor aşezări întărite la Nordul Dunării, prin aceea că am descoperit o palisadă şi un şanţ de apărare. Deşi rezultatele au fost prezentate în fiecare an la sesiuni naţionale sau internaţionale, bucurându-se de interesul specialiştilor, totuşi, Popina Blagodeasca se află în continuare în exploatare agricolă. Ba, mai mult, anul trecut a fost concesionată unei firme al cărui investitor italian doreşte să facă orezărie. Arătura pentru orez are 0,75 m adâncime. Orezăriile distrug pentru totdeauna vestigiile arheologice atât prin arătura adâncă, dar mai ales prin inundarea permanentă a culturilor.

CINE-I VINOVAT?

În calitate de arheolog cred că mi-am făcut pe deplin datoria, începând din anul 2000 când am sesizat Ministerului Culturii gradul de distrugere avansată a sitului şi am iniţiat săpături de salvare şi până în prezent. Situl a fost introdus în circuit ştiinţific prin publicarea unui număr de 15 lucrări de specialitate (rapoarte arheologice, studii şi comunicări) şi elaborarea aproape în stadiu final a primei părţi a monografiei arheologice ,, Vlădeni-Popina Blagodeasca,, unde sunt analizate peste 50 de complexe arheologice cercetate integral cu tot inventarul arheologic aferent (ceramică, unelte, podoabe, piese de uz casnic), la care se adaugă studii pluridisciplinare, carpologice, determinări arheomagnetice, paleofaunistice.

Vinovată de concesionarea în vederea explatării agricole a sitului este Direcţia pentru Cultură Ialomiţa care prin lege avea datoria să nu acorde avizul de specialitate. Iar dacă acea concesiune s-a produs fără avizul direcţiei, atunci ar fi trebuit să ia măsurile necesare.

Deşi m-am adresat acestei instituţii prin memoriul nr.159/19.05.2003, nici până azi, după şapte ani, nu am primit un răspuns. De unde se vede că prof. Păcală Elena doarme de 10 ani pe banii Ministerului Culturii, iar când a fost concediată, prevalându-se de calitatea de funcţionat public, a dat Ministerul în judecată. Şi, doarme mai departe.

Anul trecut, conducerea muzeului la sesizările mele, s-a adresat direct Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa, adică autorului concesiunii către cetăţeanul italian. Memoriul are nr. 8425/ 10.11.2009 şi nici până azi, după 10 luni nu s-a primit nici un răspuns. Ba mai mult a avut loc o discuţie aproape incredibilă.

O DISCUŢIE INCREDIBILĂ

In urmă cu trei săptămâni un grup din partea CJI a vizitat rezervaţia arheologică Oraşul de Floci. La intrarea în expoziţie, stătea plictisit, aşa cum stăteau pe vremuri activiştii de partid la intrarea în biserică, Cezar Gheorghe Vâlcan directorul Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu. Pentru că de 10 luni aşteptam rezolvarea situaţiei şi omul nu fusese de găsit de câte ori îl căutasem, l-am abordat direct. A avut loc următoarea discuţie pe care vă rog să o comentaţi ca atare.

Eu (zâmbitoare): Bună ziua! Vă invit, când aveţi timp, să veniţi şi la Vlădeni-Popina Blagodeasca. Am început campania arheologică din acest an. Acolo e o problemă.
El (acru): E rezolvată!
Eu: Nu e nimic rezolvat. Popina e cultivată cu floarea-soarelui.
El (izbucnind): Şi ce vă deranjează? Ce vă strică arătura aceea?
Eu: Deja a distrus complexele de suprafaţă. Eu mai găsesc doar bordeie şi gropi de bucate. Veniţi să vedeţi cum stratul arabil e plin de materiale arheologice.
El: De câte ori am trecut nu v-am văzut acolo.
Eu: Mă găsiţi doar când am fonduri de săpătură. Dacă îmi daţi dvs. fonduri pot lucra tot timpul. Acum se pot vedea lucrările în curs.
El (sictirit).: Acolo nu e nimic. E ceva pe vârf, dar pe grinduri nu e nimic. Vorbe goale.
Eu (care săpasem, desenasem pe hârtie milimetrică în diferite stadii de lucru locuinţe, cuptoare, etc pe canicula, ploaie şi vânt exact acolo unde zicea că nu e nimic): Ce pregătire de bază aveţi?
El (cu scârbă): Nici una.
Eu (sarcastică): Este evident. Şi ce sunteţi la Consiliu? Director? Adică funcţionar public?
El: (aproape urlând): Cu ce drept mă întrebaţi? Nu mă interesează ce-i acolo. Nu pricepeţi că nu mă interesează. Treaba mea este să scot bani din concesiuni.
Eu: Distrugând istoria românilor, nu-i aşa?
Deoarece mă întorsesem să plec, individul grohăie: Sunt jurist!
Eu (mirată): Atunci ar trebui să cunoaşteţi legislaţia arheologică.
Ii sare în ajutor o colegă de birou, care pune capac: Doamnă chiar nu vedeţi că ne deranjaţi? Noi am venit aici să ne relaxăm.
Eu: Cafeaua e la subsol.

Nu ştiu cum vi se pare dumneavostră această discuţie dar pentru mine a sunat penibil. Mesajului ca atare s-a adăugat şi tonul răstit al personajului Vâlcan. Nu ştiu dacă este tonul lui normal pentru că a fost prima şi vă asigur ultima discuţie cu acest individ. Nu pot să cred că un funcţionar public poate ţipa la tine atunci când îi ceri să îşi facă datoria. Posibil să fi avut un ton mai ridicat datorită unei conformaţii inestetice a craniului cu maxilarului inferior masiv şi pătrat. Dar prognatismul nu era nimic faţă de sonoritatea cuvintelor. Poate datorită accentului uşor ţigănesc, adică vocalele aveau o pronunţie glotică, domnul Vâlcan era nevoit să ridice tonul. Pronunţate glotic vocalele sunt mai şterse.

Ce părere aveţi de aşa funcţionari publici incapabili să rezolve în 10 luni o adresă, dar plini de ei şi greaţă pentru tot din jur? Nu este o nenorocire că creierul domnului Vâlcan nu poate pricepe arheologia, adică nu are o gândire în spaţiu, adică în trei dimensiuni. Există handicapuri şi mai grave. Dar este un abuz şi o ilegalitate să concesionezi un teren cu destinaţie specială pentru lucrări agricole.

Aşa, cel puţin, am aflat cauza pentru care Popina Blagodeasca, în pofida statutului de sit arheologic adică de teren cu destinaţie specială, se află în continuare în regim de distrugere prin lucrări agricole. Cezar Gheorghe Vâlcan este incapabil să priceapă Legea 18/1991 a fondului funciar şi să întocmească documentaţia prin care un teren cu destinaţie specială este scos din exploatarea agricolă în care fusese inclus de comunişti.

Doar că Popina Blagodeasca nu este singurul sit arheologic exploatat agricol. In situaţia lui se află toate siturile arheologice din judeţul Ialomiţa, cu excepţia Oraşului de Floci şi acela parţial.

In ce condiţii se desfăşoară cercetările arheologice pe un sit concesionat agriculturii nu vă spun. Am lucrat până acum pe amabilitatea concesionarilor. Adică atât firma Transmim Slobozia concesionara Popinei Blagodeasca între 2003-2008, cât şi firma S.C. Găina SRL, concesionara popinei pe anii 2009-2024 au luat la cunoştinţă că au concesionat o rezervaţie doar când au văzut secţiunile arheologice. Au fost consternaţi mai ales când au realizat că pe 18 ha pentru care ei plătesc concesiune, stratul arabil e plin de materiale arheologice. Practic humusul este alterat.Firma Transmim Slobozia căreia îi datorez mii de mulţumiri nu a mai cultivat deloc întregul sit arheologic, deşi plătea concesiunea.

Giovani Gallina a lăsat nearată exact suprafaţa de vreo trei ha pe care eu îmi desfăşor acum lucrările precum şi un drum de acces cu rugămintea să rezolv cât mai repede această situaţie. Însă la 10 m de lucrările din acest an era cultivată floarea-soarelui.Dacă vreu să urmez vatra aşezării medieval-timpurii şi să nu intru în cea getică, trebuie să intru în terenul cultivat.

CE- I DE FĂCUT?

Cred că doar concedierea celor doi funcţionari publici Păcală Elena şi Gh. Vâlcan ar mai putea salva siturile arheologice din Ialomiţa.Ce a făcut doamna Păcală în 10 ani dacă siturile arheologice din Ialomiţa sunt arate şi semănate ca pe vremea comunismului? Aceeaşi întrebare este valabilă şi pentru Vâlcan.

PROSTIA LA ARAT SAU ISTORIA RASĂ CU PLUGUL (I)








Cel mai mare duşman al omenirii nu este războiul cu tot cortegiul de suferinţe, nici boala şi nici tiranul. Pentru fiecare nenorocire există o soluţie. Duşmanul omenirii este Prostia, banala şi incurabila prostie. Omul prost are lumea lui, diferită de Lumea lui Dumnezeu. Incapabil să priceapă lumea în care trăieşte, prostul şi-a construit lumişoara lui, el în centru şi la graniţă interesul personal. Proştii se află în absolut toate categoriile sociale, toate structurile şi toate nivelurile. Se văd după zona moartă pe care o creează în jurul lor. Îi recunoşti după gardul rupt la casă, iar dacă sunt la vârf după blocajul întregului serviciu sau chiar al unei instituţii.Uneori consecinţele sunt grave. De pildă, distrugerea unor întregi situri arheologice în condiţiile în care există o legislaţie de protejare a acestora.

Voi da un exemplu concret nu înainte de a explica pe îndelete care sunt consecinţele menţinerii abuzive a siturilor arheologice în circuit agricol.


CONTRIBUŢIA ARHEOLOGIEI LA STUDIEREA ISTORIEI


Epoci istorice întregi sunt cunoscute graţie cercetărilor arheologice. Neoliticul, epoca metalelor, cultura şi civilizaţia getică, evul mediu-timpuriu (epoca lui Glad, Menumorut şi Gelu) ar fi total necunoscute fără investigaţia arheologică a aşezărilor şi necropolelor istorice. Distrugerea vestigiile acestor aşezări istorice este sinonimă cu scoaterea lor din istorie . Or distrugerea lor este continuă din momentul abandonării în urmă cu sute sau mii de ani până în prezent. Coasa timpului nu iartă. Factorii climaterici (vânturi, ploi, furtuni, îngheţ şi dezgheţ, inundaţii), chimici şi biologici transformă o aşezare într-un morman de sedimente şi materiale aflată de multe ori la suprafaţa solului actual sau acoperită în cel mai fericit caz de un strat de humus adus de vânt. Dacă dintr-o nenorocire acest strat de sedimente este distrus sau împrăştiat întregul sit arheologic este distrus. Dintr-o aşezare cu locuinţe de suprafaţă se poate păstra un strat gros de doar 0, 50 m. Brăzdarul unui plug are 0,35 m lungime. Calculaţi ce mai rămâne. Mai adăugaţi şi eroziunea şi repetarea arăturilor timp de 70 de ani.


In timpul comunismului toate rezervaţiile arheologice au fost arate şi semănate sau de-a dreptul decapate acolo unde în apropiere au fost construite şosele, diguri sau canale. Consecinţa a fost că acel strat arheologic care corespunde unor locuinţe de suprafaţă a fost distrus în întregime.



In anul 2000 am făcut o scurtă periegheză pe locul comunei Chioara unde în urmă cu 30 de ani, în urma inundaţiilor, casele au fost rase buldozerul, deoarece locuitorii care aveau case mari şi bune nu voiau să plece. Banalele lucrări agricole au reuşit ca în doar 30 de ani să niveleze şi să aplatizeze aşa de bine solul, încât toate acele sedimente rămase în urma unei locuiri au fost făcute praf şi pulbere. Arheologic, acest sat nu va mai putea fi cercetat niciodată.



Dar situaţia lui mi-a oferit explicaţia cu privire la faptul că cele aproape 100 de sate medievale ialomiţene menţionate în documentele din sec.XIV-XVI, nu mai sunt de găsit pe teren. Şi aşa s-a întâmplat cu toate aşezările istorice care au avut locuinţe la suprafaţa solului. S-au păstrat doar acele complexe care au avut o parte adâncită în pământ şi care a scăpat astfel de lama de 35 cm a plugului. Aşa se face că mai găsim doar bordeie, gropi de bucate şi cuptoare menajere. Şi pentru că istoria se scrie doar pe dovezi concrete, doar bordeiele au intrat în istorie.



Dacă observaţi bine, geţii şi ulterior românii par să fi locuit doar în bordeie. Insă locuinţe de suprafaţă au existat. Anul acesta am găsit una cu podeaua la doar -0,60 m de la nivelul actual al solului. Era atât de bulversată încât conţinea materiale din toate epocile istorice de pe popină, datorită lamei plugului care după ce taie nivelul arheologic îl plimbă şi împrăştie pe distanţe mari. (Va urma)

Explicaţie foto:

In prima imagine se poate vedea o locuinţă de suprafaţă medieval-timpurie cu podeau din lut bătut aflată la doar -0,60 m de la suprafaţa actuală a solului. Pe cei doi martori transversali care taie locuinţa în cruce, se poate observa stadiul de bulversare a sedimentelor provenite din construcţia propriu-zisă a locuinţei. Pe un nivel neatins, sedimentele se disting foarte clar aşa cum se poate vedea pe martorul unui bordei din fotografia alăturată. In spatele locuinţei la doar 30 cm de la nivelul actual al solului se vede o groapă de bucate.

Cuptorul locuinţei de suprafaţă are, aşa cum vedeţi în detaliu mai multe faze de refacere a vetrei, ceea ce denotă că a fost o locuinţă stabilă şi pe timp de iarnă. (foto:Emilia Corbu)