LUI DUMNEZEU ÎI PLAC ÎNVINGĂTORII. De vorbă cu părintele Savatie Baştovoi

“Cand nevoia celuilalt este nevoia mea,
cand bucuria celuilalt este bucuria mea,
cand celalalt este eu si toti intru toate Hristos.
Asta socotesc eu ca inseamna sa fim una”.
Ieromonah Savatie Bastovoi

- V-a adus calugaria vreo satisfactie deosebita?

- Calugaria iti descopera viata dintr-un unghi la care un om obisnuit nu are acces. Am vazut si am trait lucruri pe care sunt convins ca nu le-as fi cunoscut niciodata daca ramaneam „in lume”. Cu toate acestea, calugaria nu este un culcus si nici macar un turn in care te stabilesti. Este o continua stradanie de a escalada un munte. Si daca Sisif, in chinul sau de a urca muntele, cadea de fiecare data sub greutatea pietrei pe care era condamnat sa o care, eu cad neincetat sub propria greutate. Aceasta insa ma face constient de greutatea pe care o port. Credinta ca intr-o zi voi invinge si voi ajunge acolo, sus, ma insufleteste. Ma bucur ca nu am ramas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar daca sunt un bolovan, vreau sa fiu un bolovan care se rostogoleste.

- Este greu sa fii calugar?

- Foarte greu, dar merita.

- Nu ati crezut dintotdeauna in Dumnezeu: ati crescut in casa unui propagandist al ateismului stiintific. Pe cand erati copil, la ce argumente apela tatal dvs. pentru a va convinge ca Dumnezeu nu exista?

- Facea uz de niste argumente tipice. Mai intai: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decat niste vapori. Pe urma: pe proorocul Iona n-ar fi putut sa-l inghita o balena, deoarece gura acesteia nu este mai larga decat un pahar de doua sute de grame. Pe urma, faptul ca in corabia lui Noe n-ar fi putut sa incapa toate vietatile din lume. Cam atat, in mare. Dar cred ca, inainte de toate, m-a convins autoritatea tatalui, ca pe orice copil. El credea ca Dumnezeu nu exista si aceasta credinta a lui se baza pe astfel de argumente.

- Acum, ca ati ajuns calugar si preot (ieromonah), ati gasit raspunsul la aceste intrebari?

- Nu. Eu nu am ajuns la Dumnezeu prin rationamente. Am cunoscut un Dumnezeu viu si plin de iubire care poate sa intre in viata ta si sa te invaluie asa cum te invaluie mireasma unui parfum.

- Ati putea sa ma convingeti ca Dumnezeu exista?

- Nu.

- Dar ati vrea?
- Vreau si nu vreau. Vreau pentru ca asta il face pe om fericit si nu vreau pentru ca nu-mi place sa-L discut pe Dumnezeu in sensul ca exista sau nu exista. El e prea mare si, mai ales, prea plin de iubire ca sa fie nevoie sa-L discut in fata unui pamantean. Lui Dumnezeu nu-i place cand i se pun conditii, nu-i plac pariurile, dar ii plac invingatorii.

Continuare la APOLOGETICUM