In Europa există partide creştine. Şi în România au existat până în 1940 atât în formula moderată a unui Partid Ţărănesc cât şi în versiunea macabeică a Mişcării Legionare.
Nevoia de un partid creştin este legitimă şi are la bază câteva principii istorice constatabile în realitatea zilnică şi anume:
1) Viziunea creştină asupra Statului este oarecum diferită de viziunea laică promovată de partidele politice care conduc România de 20 de ani. Un stat laic este şi dovedeşte zilnic că se împotriveşte lui Hristos. O serie întreagă de asociaţii creştine sunt nevoite să monitorizeze şi să ia atitudine împotriva măsurilor care afectează viaţa creştinilor sau familiilor lor.
2) Viziunea creştină asupra Ţării este diferită de viziunea laică. Pentru partidele laice ţara este doar o istorie care legitimează statul. Este un pământ care trebuie exploatat în cadrul unor sisteme economice internaţionale. Pentru creştini Ţara este un pământ dăruit de Dumnezeu din care poporul care îl stăpâneşte trebuie să se hrănească.
3) Viziunea economică creştină este diferită de viziunea propusă atât de partidele de dreapta cât şi de partidele de stânga. Dovadă că economiştii catolici occidentali au teoretizat încă din anii 1930 un concept nou numit distributism, inspirat însă din modelul economic cooperatist aplicat în Europa interbelică şi de mare succes în România acelor vremuri.
4) Partidele laice au principii şi valori umane şi se străduiesc să le impună întregii lumi de circa 200 de ani încoace. Un partid creştin are pe Dumnezeu care este mai presus de orice concepte şi ideologii umane. Creştinismul are o experienţă de circa 2000 de ani. Un partid laic care bate câmpii cu drepturile omului din care scornesc drepturile minorităţilor sexuale dar nu este capabil să asigure dreptul la muncă pentru majoritatea de milioane de români dovedeşte că este un partid fie incapabil, fie un partid al minorităţii.
Slaba participare a românilor la alegeri cât şi răscoala din ultimele săptămâni dovedesc că oamenii nu mai au încredere nici în actuala Putere politică dar nici în Opoziţie. Ne aflăm într-un moment politic dificil. Nu avem ce alege! Nu avem ce vota! Partidele liber-cugetătorilor au dus ţara la faliment şi poporul la disperare.
Formarea unui partid politic al creştinilor din România a fost oarecum împiedicată sistematic. Propaganda comunistă promovată de-a lungul a 50 de ani a atacat vehement şi prin toate mijloacele toate partidele istorice şi mai ales pe legionari. In ultimii 20 de ani, adevărul a răzbătut doar parţial şi secvenţial fără a reuşi crearea unei imagini clare şi pe înţelesul tuturor.
Cert este că în actuala situaţie un partid creştin nu poate fi asimilat cu Mişcarea Legionară ale cărei deziderate erau specifice anilor 1940. Deasemenea, nu poate fi asimilat nici cu partidele agrarierene sau ţărăniste a căror politică era aplicabilă unor realităţi istorice trecute. Un partid creştin nu poate fi asimilat cu zeloţii. Nu românii sunt primordiali ci cultura creştină din ei. Un partid creştin se adresează tuturor creştinilor indiferent de etnie aşa cum partidele laice se adresează tuturor oamenilor indiferent de credinţa lor. Un partid creştin nu poate fi asimilat nici cu Biserica. Aşa cum mirenii desfăşoară diverse profesii şi activităţi publice, în aceeaşi măsură pot face şi politică.
Nu principiile de dreapta şi stânga au valoare. Dacă numim de dreapta conservarea tradiţiei atunci un partid creştin este de dreapta. Dacă numim de stânga grija pentru popor în sensul asigurării propăşirii lui în pământul strămoşilor lor atunci un partid creştin este de stânga. La Dumnezeu nu există principii şi valori ci vieţi omeneşti, persoane libere, oameni. Legile oamenilor nu au valoare la Dumnezeu a cărui Lege a întemeiat culturi şi civilizaţii. Ce cultură a întemeiat justiţia română în ultimii 20 de ani? O cultură a jafului, unde marii escroci sunt liberi şi micii infractori închişi. Ce cultură au întemeiat principiile şi valorile partidelor liber-cugetătoare? Cultura jocului de putere. Şi ce anume au jucat? Viaţa, deminitatea şi bunăstarea unui popor de 20 milioane de oameni. Le-au jucat la loteria unor sisteme economice pe care nu le cunoşteau. Au vândut o ţară întreagă pe nişte dosare cu ,,ce trebuie făcut,,! Povestea nătărăului care a vândut doi boi îngrăşaţi pe o pungă goală, o povestioară educatică în România secolului XIX, este o realitate în ziua de azi.
Un partid creştin trebuie să se adreseze timpului nostru şi problemelor lui. Şi sunt convinsă că în România există suficiente resurse umane pentru întemeierea şi susţinerea lui. Aşa să ne ajute Dumnezeu!