BISERICA MANASTIRII COTROCENI ASA CUM ERA


Pe vremuri, Cotroceniul era un sat ca multe altele de pe teritoriul Bucureştiului actual. Ceea ce l-a scos din anonimat a fost o mănăstire construită ca resedinţă domnească. Apoi a picat în uitare pentru un timp. Peste câteva sute de ani, vâltoarea istoriei l-a propulsat în grija Administraţiei prezidenţiale. Cand lucrurile s-au mai pus la punct, la Cotroceni s-a construit actualul palat, iar biserica mănăstirii a rămas în curtea palatului. Ca şi alte biserici reprezentative din Bucureşti, a suferit în timpul prigoanei comuniste. Ceauşescu a decis demolarea bisericii. In anii trecuţi a fost reconstruită.

Asta ar fi un fel de istoric scurt, fara ani, bazat pe evenimentele marcante. Ce vreau eu sa evidentiez mai jos este valoarea arhitecturala, istorica şi artistica a edificiului demolat.

„Aceasta manastirea zidita iaste de in temelia ei pana in savarsit… de prea luminatul si slavitul domn Io Sarban Voevodu adevaratului nepo(t) raposatului Serbanu Basarabu Voevodu, stramosilor, mosilor, parintilor si marii sale vecinica pomenire… inceputu-se a se zidi la cursu anilo(r) 7187, maiu 26 ”. (extras din inscriptia pisaniei)

Cotroceni era un sat atestat documentar înca din secolul al- XVI-lea şi luat pe seama domniei în timpul lui Mihai Viteazul. O întâmplare din viaţa lui Serban Voda îl determină pe acesta să clădească o casa domnească şi mănăstire acolo. Voievodul lasă scris în cronică „Chiar în acest loc am fost mântuiti din mâinile sângeroşilor vraşmaşi care vroiau sa ridice de pe pământ viaţa noastră”(spune într-un hrisov din 13 mai 1679). Construcţia mănastirii începe chiar in primavara lui 1679, pe 26 mai, asa cum e menţionat şi în pisanie şi se termina la 20 decembrie 1680. Deci, în mai puţin de doi ani.

Logofatul Stoica Ludescu consemnează la porunca ctitorului: „… cugetat-am den toata inema noastra ca sa radicam si sa facem o dumnezeiasca casa ce se zice beserica, si asa cu tot adansul apucatu-am den tot sufletul si cugetul nostru… de am inceput o sfanta manastire la carea manastire noi singuri am infipt sapa la pamant si cu mana noastra jos in temelie caramizi am pus… ”

Mănăstirea Cotroceni a fost de la bun început închinata celor 20 de mănăstiri grecesti de la muntele Athos (actul de ctitorie din 20 oct 1682). Astfel, domnitorul îşî manifesta concepţia politica de a-şi întări autoritatea în Balcani, ceea ce s-a şi întamplat, initiaţiva sa având un răsunet în lumea balcanică. Mănăstirea a devenit una din cele mai bogate aşezăminte monahale din Ţara Romanească datorită numeroaselor danii făcute de ctitor si de alte persoane.

Epigrafistul englez Edmund Chisthull scrie despre ea in aprilie 1702 (in timpul domniei lui Constantin Brancoveanul): mănăstirea aflată „cam la o jumatate de ceas afara din oras” este considerata „cea mai frumoasa din toate cele cladite in acest tinut de domnii de acum ori dinainte”, „are forma unui dreptunghi alungit, zidit din blocuri de piatra cioplita, despartit in chilii pentru vreo patruzeci de calugari, cu locuinta pentru staret, o sala de masa comuna, cuhnie, ca si alte incaperi pentru gazduirea strainilor. Chiar in mijlocul curtii este ridicata biserica”, „podoabele zugravite si aurite sau broderiile sunt peste masura de bogate si picturile sunt atat de abundent raspandite incat acopera in intregime biserica inauntru… ”

Biserica manastirii Cotroceni a fost unul dintre cele mai importante monumente ale arhitecturii sfârşitului de secol XVII, fiind reprezentativa pentru trecerea de la modelul arhitectural din timpul lui Matei Basarab la stilul brâncovenesc.

Ctitoria lui Şerban Cantacuzino oferea aici cel mai bun exemplu de sintetizare şi evoluţie către arta lui Constantin Brancoveanu (ce-i va urma la domnie, definitivând stilul ce-i poartă numele).
Continuare la Bucurestii vechi si noi

UN PIC DE RESTAURARE PE SCURT

Ilinca (foto:Elena Endrijevscki)

Vin eu marti, adica ieri, de la cursuri si imi dau seama ca o sa ma plictisesc de moarte daca raman in camin. Si cum stiam ca la Biserica Doamnei se lucreaza, si lucreaza chiar colegi mai mari pe care ii cunosc, ma hotarasc sa ma duc in vizita si poate, cine-stie, s-o lega ceva de mine.

Aveam eu la un moment-dat ideea fixa de a restaura o pisanie ca lucrare de licenta, dar mi-am dat seama ca lucrurile sunt mai complicate decat par si nu prea am cum. Dar, pentru ce tot ma duceam sa pierd vremea, m-am gandit sa il rog pe Cezar, care are lucrarea de licenta pe portalul si pisania de la biserica mai sus mentionata, sa imi dea si mie ceva de facut.

(portalul Bisericii Doamnei, aflat in curs de resaurare. Se pot observa diferite teste de curatare -zonele dreptunghiulare mai deschise la
continuare la pictura cu bisturiul

PRECIZARI NECESARE. CE ESTE RESTAURAREA? (II)

de Ilinca Damian
Saptamana trecuta am inceput un articol in care defineam o serie de termeni din domeniul restaurarii sau termeni confundati cu restaurarea. Dupa cum am promis atunci, continui cu reconstituire, replica, reparare si reconstructie.

Reconstituirea. De multe ori eram intrebata daca reconstitui pictura acolo unde nu se mai pastreaza. (Termenul oricum era folosit impropriu si mai mult pentru ca suna pompos.) Problema aceasta este destul de dificila si este mult de discutat pe marginea acestui subiect. Dar, pe scurt: NU se reconstituie pictura in monument. Pentru ca inseamna ca s-a creat un fals, daca este folosit acelasi tip de materiale si aceeasi tehnica de executie, iar aspectul este confundabil cu originalul, sau o repictare, daca se poate observa diferenta si se aduc diverse modificari, iar materialele si tehnica pot fi diferite. Dealtfel, in zonele fara pictura pastrata, mai ales in monumente vechi pentru care nu exista documentatie fotografica, nu se pot face astfel de asa-zise reconsituiri.

Daca prin reconstituire se intelege replica sau copie, atunci intervin alte probleme. În unele cazuri elementele figurative de la exterior sunt grav deteriorate şi nu pot fi salvate de la o deteriorare mai amplă decât prin producerea de replici şi transferul originalului într-un loc ferit. Charta de la Atena afirmă că mutarea operelor de artă din mediul pentru care au fost create trebuie în principiu descurajată.

Replicarea poate fi considerată o măsură de conservare numai dacă acea copie este realizată în scopul de a proteja un original.

Repararea unui monument se face la un interval mai mare de timp
Continuarea articolului pe Bucurestii vechi si noi