Toată ziua de ieri băieţii au ascultat aceeaşi melodie la un telefon gâjâit cântată de o voce guturală din care înţelegeam doar un ,,offff,, interminabil şi ,,căpitane nu ţi-e milă daca-r fi să mor,,. Până la urmă nu am mai răbdat şi le zic: ,,Mă, băieţi, da` voi altceva nu mai aveţi? De câte ori începe ăla cu oful lui mi se taie auzul şi gata…mi-e rău,,. Sare şi Dana: Ce ascultaţi voi, bă, aici, muzică de puşcăriaşi? Ai?. Sorin se plânge: Păi, da, doamnă, dacă ne-a prins ieri la peşte şi azi aşteptăm amenzile, ce mai putem asculta? E în ton!

Mi-e milă de ei. Neam de neamul lor au pescuit la baltă, doar pentru ei. Nu vindeau la nimeni. Acum, nu se mai poate nici asta.
Dacă-i aşa, zic eu, dă Ioane drumul la muzică să ascult şi eu! Era ,,La Chilia-n port,, cântec vechi, poate de când Balta Ialomiţei fusese îndiguită cu munca istovitoare a sute de deţinuţi politic în anii `50.

Vine nea Titu să ne ia cu căruţa. Face două drumuri pe zi doar ca să nu lase caii în câmp. Şi oricum nu ar sta caii. Are grijă de ei ca de copii. Cred că sunt cei mai fericiţi cai din Vlădeni. Şi cei mai frumoşi. Drumul e lung şi torid. Începe să povestească de copilăria lui. De bunicul care vara scotea rogojinile din magazie, le întindea în mijlocul curţii, le acoperea cu multe preşuri, perne şi învelitori. Acolo dormeau toată vara, direct pe pământ. Şi era cel mai bun somn, conchide nea Titu. ,,Ai, bre, că vă mâncau puricii şi gândacii în mijlocul bătăturii,, sar băieţii lui din fundul căruţii. ,,Nu-i adevărat, nu exista aşa ceva,, se întărâtă omul care continuă nestingherit. Şi cum copilandru fiind se ducea la baltă cu mâinile goale şi venea cu o traistă de peşte. Era peşte gârlă. Il prindea cu câte un coş, o căldare goală, ce găsea pe drum. Bunica făcea plachie de peşte şi unt bătut în putinei. Puneau o masă…Doamne! Niciodată nu au mâncat mai bine ca atunci. Se ducea cu două vaci în baltă tocmai la Inalta. Erau mulţi copii. Se jucau. Seara venea acasă cu o traistă de ciulini de baltă. Erau ca nişte cartofi cu ţepi. Bunica îi fierbea în ceaun pe pirostrii. Ciulinii se desfăceau şi aveau un miez dulce ca mierea. Cum bătrânii le împleteau câte un coş orb şi pescuiau cu el peşte mic. Odată a venit Ialomiţa mare şi a adus peşte din crescătoriile din sus. Era aşa de mult că îl luai cu căldarea din apă. Seara când părinţii veneau de la câmp curăţau peştele prins de băieţandri şi îl puneau în pod la uscat pentru iarnă.

Şi între poveştile lui nea Titu cu copilăria lui minunată şi cântecul deţinuţilor fredonat de băieţii cu amenda pentru peşte se deschide o prăpastie. Pe un mal raiul şi pe celălalt un pui de iad. Aflate doar la 60 de ani distanţă, în acelaşi loc, cu aceeaşi oameni, două lumi străine una de alta. De parcă, undeva, la un ceas anume istoria s-a rupt.

Şi acum, cântecul băieţilor.