CÂND ŞTIINŢA CONFIRMĂ CREDINŢA

Am primit rândurile de mai jos prin mail. Pentru credincioşi nu sunt o noutate dar e bine de confirmat.

Interesant…

Fenomenele mistice” cum erau denumite pana de curand, au suport stiintific dat de ultimele cercetari in domeniu. Tot mai multi cercetatori din intreaga lume s-au axat in ultimul timp pe experiente si cercetari specifice.

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin..[1]

> “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

> “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2]

> Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.

> Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

> Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

> Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
> Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

> Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

> Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

> Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
> Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

> Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

> A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

> Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

> Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
> Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

> Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

> “Apa “distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina

Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 “Pravda Ru”

> De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar “mecanismul” , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

> Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).

> Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa “Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

MINUNEA DE PE MUNTELE TABOR


de Ecaterina Fermo

La fiecare sarbatoare praznicala avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sarbatori. Dar in Tara Sfanta ele se inmiesc, asa incat plutesti ca purtat de un nor. Uneori nici nu stii ce este cu tine, daca esti sau nu mai esti pe pamant! Si aceasta nu e valabil numai la mine, ci la toti care au trecut prin Tara Sfanta si au avut bucuria sa participe la sarbatorile acestea.
Pe langa Sf. Lumina, una dintre marile revelatii si bucurii duhovnicesti ale sarbatorilor praznicale este Schimbarea la Fata, care se petrece pe Muntele Taborului, in data de 6 august (calendarul pe stil vechi, n.n.), dupa cum bine stim, si care descopera o fateta nevazuta a acestei sarbatori pe care, desigur, intr-un cerc de credinciosi, intr-o biserica oarecare din lume, poate nu ai ocazia sa o vezi, decat in cazul in care Dumnezeu ar vrea sa ti-o descopere in mod particular. Dar acolo, in vazul tuturor, al miilor de credinciosi sau necredinciosi care participa pe Muntele Sfant al Taborului, in noaptea din 5 spre 6 august, in timpul Sf. Liturghii, coboara asupra Sfantului Munte un nor. Cei necredinciosi – cum i-am si auzit pe multi din ei -, ar spune ca este o manifestare meteorologica. Norul acesta este insa cu totul altceva decat norii aceia obisnuiti, laptosi, pe care ii vedem coborand uneori dimineata peste muntii nostri. In primul rand, pentru ca el are o forma de manifestare cu totul aparte. Incepand de la ora la care se petrece in biserica privegherea, vezi, din varful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul intunecat de noapte, la distanta foarte mare, dintr-o data, o bucata portocalie! Si aceasta se tot muta si vine exact perpendicular pe biserica si sta pana pe la douasprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, intunecate, la o distanta destul de mare, de cativa kilometri buni de Muntele Taborului. Si cam pe cand incepe Liturghia, dar in mod special spre momentul Heruvicului, din orizont incepe sa se deplaseze acest nor, vine spre munte si, cand se apropie de noi, comporta diverse forme, diverse consistente, si incepe sa se rupa din el cate o bucata, cate o fasie, sau mai multe fasii, mai multe mingi rotunde, lunguiete, sub forma de ingeri, sub forma de pasari, si sa vina, pe deasupra turlei bisericii – biserica are in varf, unde este turla, si o terasa, fiind construita ca mai toate casele in zona orientala, cu terase in capatul cladirii -, unde lumea se urca si invoca Duhul lui Dumnezeu! Cuvintele sunt extraordinar de mici sa exprimi ce simti cand bucatile acelea ca de vata vin si le atingi cu mainile, le simti pe chip… Ai vrea sa te urci pe acea bucata si sa pleci, sa nu te mai intereseze nimic.
CONTINUARE LA APOLOGETICUM

CUVÂNTUL UNUI PSIHIATRU ORTODOX


Sinuciderea — păcat de moarte

Suicidul este curmarea de bunăvoie a propriei vieţi. Întristătoarea statistică a sinuciderilor a fost multă vreme secretă în ţara noastră. La începutul 1989. pentru prima oară în ultimii 60 ele ani, fost publicate cifre uluitoare, în spatele fiecăreia dintre ele stând deznădejdea fără ieşire, pierderea sensului vieţii.
in fiecare an se sinucid mai mult de 60.000 de ruşi: un oraş întreg de sinucigaşi. Şi – ceea ce este osebit de tragic – în primul rând (de 2, 9 ori) a crescut numărul de sinucideri la tinerii între 20 şi 24 de ani.

Pentru celelalte grupe de vârstă ale populaţiei adulte această creştere a fost de l,6 -1.8 ori. Iată încă un fapt elocvent: nivelul sinucideri¬lor în Rusia pe anul 1915 era de 3, 4 la suta de mii de locuitori, pe anul 1985 de 24, 5. în 1991 de 31, iar în 1993 deja de 38, 7. Anul 1999 a fost marcat de indicatori suicidali şi mai ridicaţi: 39, 3 sinuci¬deri la suta de mii de locuitori. 20% din numărul total al tuturor sinuciderilor sunt reprezentate de copii şi adolescenţi. Iată statistica pe anul 1996: pentru perioada ele vârstă 5-14 ani au fost comise 2756 sinucideri; pentru perioada cie vârstă 14-19 ani – 2358, adică 5114 copii şi tineri au săvârşit acest act cumplit, ireparabil – şi acestea sunt doar cazurile înregistrate oficial, în 92% clin cazuri sinu¬ciderile au fost comise de copii din familii dezechi¬librate, în ce constau cauzele sinuciderii ? Punctul ele vedere al medicilor este următorul: majoritatea covârşitoare a sinucigaşilor sunt sănătoşi din punct de vedere psihic. Suicidul este o criză a persona¬lităţii. Factorii sociali nu au aici vreo semnificaţie hotărâtoare – este vorba de o problemă duhovnicească.

Cunoscutul psiholog şi psihoterapeut occiden¬tal Viktor Frankl, făcând o anchetă între 60 de studenţi ce comiseseră în trecut tentative ele sinu¬cidere, a descoperit că 85% dintre ei nu mai văzu¬seră nici un sens în viaţa lor; 93% erau sănătoşi din punct de vedere fizic şi psihic, trăiau în con¬diţii materiale bune şi luau parte activă la viaţa socială.

……………………………………………………………………………………….

Omul nu face altceva decât să încuviinţeze fără voinţă, să ia asupra sa, în chip nevăzut de proprii ochi, păcatul diavolului, să se unească cu păcatul şi cu diavolul… Un singur cuvânt de rugăciune întru pocăinţă, un singur semn al mântuitoarei Cruci făcut fie şi în gând şi însoţit de privirea cu credinţă către ea – şi acest păienjeniş al răului este sfâşiat, omul este mântuit de la pieire prin puterea lui Dumnezeu… Doar o mică scânteie de credinţă vie şi de încredinţare în voia lui Dumnezeu, şi omul este mântuit! Dar înţeleg oare toţi oamenii care au fost scăpaţi de la uciderea de sine sau de vreun alt păcat că în jurul lor stătea (şi poate că stă încă sau se apropie uneori de el) respingătorul duh rău, fiinţă dată în vileag doar de o anumită sensibilitate duhovnicească şi de o ascuţită luare-aminte duhovnicească ?

Nicidecum nu îşi dau seama toţi oamenii (fie ei şi creştini) de lucrările şi manifestările duhurilor rele, despre care vorbeşte cu o asemenea putere şi limpezime uimitoare cuvântul lui Dumnezeu. 90% dintre sinucigaşi fac ultimul lor pas sub în¬râurirea nemijlocită a duhurilor ucigaşe de oameni dintru început (In. 8, 44). Şi, la drept vorbind, aproape orice sinucidere este ucidere a omului de către demon cu propriile mâini ale omului”.

Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev, Nervozitatea, cauze, manifestari, remedii dohovnicesti, Sofia, Bucuresti, 2006, p.76-79

P.S. Multumesc d-nei Cristina Poponete, cititoare a blogului care mi-a reamintit de aceasta carte pe care o aveam in biblioteca. Evident, necitita!

PAGINI RUPTE DE CULTURĂ ROMÂNEASCĂ. BISERICI ABANDONATE

In Oltenia, dar şi în alte colţuri din ţară, se află multe biserici de lemn vechi de câteva sute de ani. Despre starea deplorabilă în care se află acestea se ştie. Un proiect mai larg în care se lucrează şi pe bază de voluntariat încearcă să mai recupereze şi eventual să întocmească documentaţiile necesare. Dar oare ce au făcut, în 20 de ani, Direcţiile pentru Cultură?
Despre starea în care se află unele din ele, citiţi mai jos.

Biserica era pe un drum blocat și, deși coordonatorul a insistat să fie deblocat (avea pe toată lungimea movile de nisip ce trebuiau intinse) ca să putem ajunge cu mașina, nu s-a putut și a trebuit să urcam pe jos. Am ajuns la o biserică mică și tare frumoasă, dar cam părăsită. Undeva prins de grinzile acoperișului era un cuib imens de viespi foarte mari, iar locul era plin de soareci, după urmele lăsate. A trebuit să ne facem treaba in cat mai multă liniște pentru a nu trezi viespile și posibilii lilieci din pod. La un moment dat când notam scenele reprezentate (iconografia) am văzut o rozătoare ce semăna a veveriță doar că era gri și avea ochii mai rotunzi, umblând pe crucea de la iconostas (iconostas care nu mai avea nici o icoană rămasă). De remarcat aici era că pictura se menținea foarte bine, Continuare la Ilinca Damian

DESPRE ICOANE PICTATE SI ,,ICOANE,, PRINTATE

de Ilinca Damian
Vad aproape peste tot, la toate magaziele bisericesti, la toate tarabele si pe toate drumurile, asa zisele icoane, care nu sunt decat printuri lipite cu aracet de bucata de pal ieftin, dar care au nelipsita stampila cu „sfintit”, care le face cu devarat bune si valoroase in ochii crestinului. In acelasi timp, icoanele pictate sunt vazute ca raritate si obiect traditional, le mai gasesti pe la targuri, sau prin consignatii. Daca pana de curand intotdeauna erau icoane pictate in biserici, mai nou, incep sa vad din ce in ce mai des chiar si in fata altarului coloratele printuri.

Dar ce inseamna icoana in definitiv? Care este problema unui print? Este el gresit chiar daca nu reprezinta nici o abatere de la canon?

Icoanele sunt reprezentari vizibile ale unor privelisti tainice si suprafiresti, potrivit Sfantului Dionisie pseudo-Areopagitul. Adica, ele au o incarcatura sfanta inca din momentul conceperii lor.

Rolul icoanei este de a fi o fereastra intre crestin si lumea divina. Si asa cum prin fereastra poti vedea lumina sau doar un geam intr-un cadru de lemn, asa si prin icoana poti vedea un sfant, un model, un ajutor, sau o scandura pictata.

Eu o sa ma opresc acum la a vedea icoana ca pe o scandura pictata sau printata, pentru ca daca scandura pictata poate fi considerata si opera de arta la o adica, apoi cea printata nu poate fi considerata decat cel mult kitsch.

Lemnul pentru icoana este cautat atent, este tratat corespunzator, apoi este preparat dupa retete vechi, a caror rezistenta a fost probata de insasi trecerea timpului. Apoi icoana este pictata conform unor canoane clare, stabilite la Sinoadele Ecumenice. Abaterile de la aceste canoane nu sunt de obicei tolerate. Toate chipurile, vesmintele, scenele sunt clar stabilite si au o semnificatie aparte. In Erminia Picturii Bizantine, Dionisie din Furna face chiar o descriere a tuturor sfintilor si scenelor din intreg calendarul crestin. Deasemenea, descrie cu minutiozitate toate etapele care trebuie trecute in vederea crearii unei icoane care sa reziste in timp si care sa fie bineplacuta lui Dumnezeu dar si ochiului muritorului de rand.
Continuare aici.

HRISTOS PRIGONIT LA REALITATEA TV

HRISTOS PRIGONIT LA REALITATEA TV
De două mii de ani împotriva lui Iisus Hristos s-au ridicat iudeii, cultele pagâne răspândite în cele mai diverse locuri, forme şi manifestări, faţa războinică a islamului, ideologiile şi revoluţiile, ereziile din sânul Bisericii, state şi oameni importanţi. La carul prigonitorilor s-a înhămat acum şi mârţoaga Realitatea TV (dacă subiectul nu ar fi fost atât de serios m-ar fi umflat râsul).
Războiul a fost continuu. Dacă Iisus ar fi fost un mit, demult ar fi fost spulberat. Dacă Hristos ar fi fost un simplu om, ar fi rămas doar o poveste. Insă, de prigonitori s-a ales întotdeauna praful, şi asta nu este un mit ci o realitate. Evreii au pribegit aproape 2000 de ani şi statul creat d-abia în 1948 nici acum nu are pace.
Cultele păgâne au supravieţuit doar în forme degenerate şi în locuri izolate. Islamul, după sute de războaie, a reuşit să creeze state sărace, cu mari probleme sociale, focare permanente de război şi mai nou de terorism.
Toate curentele anticreştine de la iluminism la umanism nu au supravieţuit mai mult de două generaţii, fiind nevoite mereu să se reorienteze.
Ideologiile, precum comunismul, de pildă, au sfârşit lamentabil. Ereziile au fost cele mai dureroase şi chiar dacă au dus la războaie fraticide nu au reuşit să creeze biserici viabile şi binecuvântate.
Insă popoarele creştine, atâta timp cât şi-au păstrat credinţa, au fost şi au rămas cele mai stabile şi bogate. Cultura şi civilizaţia Europei creştine a creat state noi pe încă două continente. Cele mai mari descoperiri ştiinţifice au fost făcute de buni creştini, uneori chiar în mănăstiri.
Trecând de la realităţi sociale şi politice la oameni, trebuie să remarcam că cei mai puternici oameni au fost şi au rămas creştinii. Şi aici nu mă refer la personalităţi politice, culturale, oameni de ştiinţă ci, pur şi simplu, la oameni.
Creştinii adevăraţi, cei care îşi practică şi manifestă credinţa, înving întotdeauna, uneori chiar şi prin moarte, dacă este să ne gândim la sfinţi şi mucenici. Nu degeaba de la bun început s-a urmărit spargerea credinţei lor sau eliminarea fizică prin prigoane sau războaie.
Privind retrospectiv la istoria Bisericii înţelegem că celor două tabere adverse le erau adresate cuvintele ,,Cine ridică sabia, de sabie va pieri,, si ,,Indrazniţi, Eu am biruit lumea,,.
Ultimele cuvinte de pe patul de moarte ale împăratului Iulian Apostatul, un alt nebun care s-a ridicat împotriva lui Hristos, au fost ,, M-ai învins, Nazarinene!,, . Rostite de un împărat care avea un Imperiu la picioare şi o mulţime de preoţi păgâni.
Pentru că noi facem mereu greşeala de a-l vedea pe Hristos doar răstignit pe cruce. Uităm că Hristos este Cel Inviat. Este Cel care a omorat moartea. Si asta nu este o idee.
Aşa că, inspirată de Nicolae Steinhardt care prelua cuvintele unei alte mari personalităţi, trebuie să spun că ,,Dacă Iisus Hristos nu e Adevărul, atunci prefer să rămân cu Hristos, decât cu adevărul,,.
Acum, vii cu vii şi morţii cu morţii lor. Ateii, materialistii, liber-cugetatorii si toti care se trag din maimuta si care si-au facut din stiinta o religie se pot uita la Realitatea lor.
Datoria mea este să nu particip sau să asist la ponegrirea Mântuitorului. Aşa că, fără Realitatea Tv ! Pentru totdeauna !
A se vedea si www.roncea.ro