Sigur nu voi vota cu PSD, deşi pe toate drumurile vezi afişele lor cât casa şi în timpul săptămânii o caravană a purtat vocea  cu un uşor S (probabil de la vreo proteză dentară) a preşedintelui suprem.

Motivul fundamental este că,  fără să vreau (nici prin minte nu mi-a trecut), am intrat în conflict cu ei. Dar, să vedeţi cum se repetă istoria! Dracul e ceva mecanic.  Vă voi povesti despre două şedinţe petrecute la 25 de ani distanţă. Una în primăvara anului 1987, în plină eră comunistă,  alta în 5 august 2013.

PRIMĂVARA LUI 1987

In 1987, pe când eram o oarecare utecistă, la una din şedinţele anoste şi în care toată lumea dormea, am făcut lucru nefiresc. Eram trează!  Erau alegeri pentru şefia UTC pe plan local. Şi, cum nenorocirile pică din senin, m-am trezit că sunt singura propunere de secretar UTC. Adică eram ca şi numită. M-am ridicat în picioare şi politicos am refuzat. Nu le-a venit să creadă. Au insistat. Am refuzat în continuare.  Nu au ştiut cum să reacţioneze  şi… au insistat. Discuţia a degenerat şi deşi au acceptat în final refuzul meu categoric, nu ştiu de unde a ieşit că am insultat partidul, deşi nici prin gând nu îmi trecuse. Este drept că la insistenţele lor am replicat şi chiar am accentuat că UTC se va duce de râpă cu mine în frunte. Ceea ce din perspectivă istorică a fost chiar  o profeţie, că peste doi ani PCR a căzut şi în virtutea inerţiei, eu aş fi fost în funcţie.  M-a ferit Dumnezeu de aşa ,,onoare,,!

Peste o săptămână au venit cei de la partid.  Au adunat toată lumea în şedinţă.  Un activist de partid a luat cuvântul,  după care a cerut tuturor colegilor să ia atitudine, adică să mă critice pentru fapta mea iresponsabilă. Şi, oamenii au luat cuvântul pe rând. Apoi, mi-au cerut să îmi fac autocritica.  Nu le-a picat bine! Dar, nici mie.  In final, comuniştii au hotărât pe spusele colegilor  care au confirmat refuzul meu de a primi funcţia UTC, că trebuie să fiu sancţionată. Au decis un  avertisment cu mustrare şi mi-au promis că dacă mai repet, sancţiunea va fi aspră. Şi, aşa a fost!

VARA LUI 2013

Toată lumea ştie că în vara anului trecut am depus la Consiliul Judeţean Ialomiţa un memoriu cu privire la situaţia muzeului. Nici până azi, memoriul nu a fost analizat obiectiv de specialişti în domeniu. Singura măsură reală şi care a produs consecinţe a fost aceea că în data de 5 august 2013 a avut loc o şedinţă. Reprezentatul CJI şi o comisie de funcţionari CJI s-au deplasat la muzeu, au adunat toţi angajaţii muzeului, inclusiv pe cei cu convenţii civile, angajaţi direct de director. După un cuvânt introductiv în care memoriul meu a fost catalogat drept o minciună, angajaţilor li s-a cerut să răspundă la un chestionar cu vreo cinci întrebări referitoare la persoana mea, a directorului şi a relaţiilor din muzeu. Pe baza răspunsurilor angajaţilor, CJI a  răspuns la memoriul meu printr-o adresă  prin care se  propunea sancţionarea mea. Din acel moment conducerea muzeului nu doar că m-a sancţionat, deşi nu era nici un litigiu de muncă la mijloc, ci a purces şi la blocarea activităţii mele precum şi la întocmirea unui raport în care activitatea mea pe 2013 era subevaluată.

Să rămânem la sancţiune. Singura modalitate de anulare  este prin contencios administrativ, adică la tribunal. Cine credeţi că este avocatul diavolului, cel care se străduie să demonstreze că sancţiunea este binemeritată?  Un mare consilier PSD în Consiliul local şi un mic avocat, dovadă că pe mâna lui Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a pierdut procesul cu ex-preotul Pantelică. Ce să-i faci, dacă apără cauze pierdute!?

            Corbul a intrat la bănuieli

 Să revin la cauza mea. Simt această sancţiune ca venită pe linie de partid, de vreme ce nu are nici o treabă cu munca mea şi avocatul lor este de la PSD.

Tiparul de şedinţă comunist din 1987  s-a repetat identic în 2013, cu o singură excepţie. Nu mi-au mai cerut să îmi fac autocritica, ba chiar mi-au interzis şi dreptul la cuvânt, aşa cum s-a întâmplat în cea de a doua  şedinţă din ianuarie 2014.  Cum a fost posibil? Prin simplul fapt că, comuniştii de ieri sunt pesediştii de azi. Ciupercă Vasile, Păcală Elena şi alţii aflaţi azi la conducerea judeţului sunt foşti secretari PCR. Dovadă vie că activiştii comuniştii nu pot fi recuperaţi pentru cauze democratice dar  au reuşit să politizeze instituţii publice în dauna profesioniştilor şi a întregii societăţi. Nostalgia analfabeţilor funcţionali după comunism nu a fost doar un sentiment, ci o alegere electorală concretă.

In concluzie, pe meleagurile noastre se filmează un scenariu SF, cu un ţinut rămas într-o zonă moartă, unde timpul nu mai există decât pe hârtie, un fel de   ,,fermă a animalelor,, din scenariul orwelian. Revolta măgarului Benjamin  a eşuat. In condiţii democratice, porcului Napoleon i-a mers mult mai bine, are acum un troculeţ de aur şi pregăteşte o nouă generaţie de godaci care va lua cu asalt democraţia evropeană. Nimic nu va mai rămâne din ea. Doar corbul  a intrat la bănuieli că cineva a furat timpul. Şi chiar a început să cârâie  pe internet cum că are semne că timpul a înţepenit, dovadă că el nu mai îmbătrâneşte, penele lui nu s-au mai albit, discursul preşedintelui, pus periodic la  patefon, e acelaşi de 25 de ani etc. Chiar, aşa nu îl mai schimbă nimeni? Filmul pare  atât de real, încât avem impresia că îl trăim zilnic.

             In romanul ,,Ceaţă pe Tamisa, inspirat din realităţile politicii şi culturii ialomiţene, un roman foarte bun dealtfel şi pe care îl recomand cu toată inima, scriitorul Nicolae Stan ajunge la concluzii asemănătoare, oraşul A. se afla undeva într-o zonă încremenită într-un anumit timp istoric. Este drept că documentaţia scriitorului s-a oprit undeva prin 2004, nu a prins ,,epoca de aur,,  a nesfârşitului mandat a lui Gigi Scumpu şi nici a îmbogăţirii peste noapte a lui Miriam Ferecatu. Dar, sperăm într-un al doilea volum, pentru că în orăşelul A se petrec mai departe lucruri  incredibile. Este drept că patru personalităţi care au inspirat  personaje cheie în roman  au trecut în lumea de dincolo, totuşi au rămas destule personaje  în viaţă şi a căror fapte depăşesc orice ficţiune.