INTRE ANI

A trecut un an jumate plin, jumate gol. Partea plină se referă la viaţa personală. Partea goală este viaţa profesională, care în cazul meu, măsurat după ceas, reprezintă aproape jumătate din viaţă. Şi cum plus cu minus se anulează reciproc înseamnă că am mai pierdut un an din viaţă. A fost încă un an în care am fost izolată profesional, exclusă de la toate activităţile muzeului, denigrată. Incă un an în care cererea mea de a îmi fi trecute în fişa postului atribuţii specifice de cercetător şi nu de muzeograf, referent sau altele a fost aruncată fără nici o rezoluţie. A fost anul în care neomul din fruntea muzeului a mai furat un mandat, bineînţeles cu ajutorul Consiliului Judeţean Ialomiţa şi al sprijinului tacit al actualului preşedinte CJI care deşi nu a analizat situaţia instituţiei s-a şi grăbit să arunce cu 33 milioane de lei din banii noștri doar în două proiecte culturale. Cine le-a văzut? Le-a citit cineva? Ialomiţa e sat fără câini, un Las Fierbinţi generalizat. Aruncatul cu bani în proiecte culturale imediat după alegeri e o tactică tipic pesedistă. A sesizat-o cineva? Nimeni! Opoziţia de până acum a fost o cumetreală şi în prezent nici nu mai există. Se rezumă la vorbe. Nimeni nu a sesizat organele de cercetare. Şi, oricum dacă le-ar sesiza e apă de ploaie. Îi va veni rândul peste vreo doi ani, când va fi prea târziu. Aşa că s-a deschis sezonul ,,Set up shop,, în care totul se cumpără, funcția cu om cu tot . Oare directorul MJI şi-a cumpărat un nou mandat?
Dar, va veni un an mai bun pentru că suntem mulţi care gândim la fel. De pildă, din 10 oameni care merg pe stradă, doar doi au votat cu PSD-ul şi ăia sunt probabil două babe expirate care nu ies din bătătură decât la alegeri. Dar sunt alegători ce să le faci!? Vor vota şi din mormânt. Situaţia PNL este şi mai aţoasă. Trebuie să aduni 40 de oameni ca să găseşti pe cei doi care i-au votat. Deci, politrucii stau în vârf dar pe cracă  putredă. Cu alte cuvinte, din zece oameni, eu sunt printre cei opt nemulţumiţi, scârbiţi, revoltaţi împotriva unor indivizi care nu ne reprezintă dar care îşi permit să ne umilească şi care, realitatea este clară…ne-au adus în sapă de lemn.
Dar craca putredă e uşor de doborât, dacă ştii unde să loveşti.
Fie ca în 2017, să ne dea Dumnezeu izbânda nouă, celor 80% dintre ialomiţeni, care nu ne lăsăm prostiţi.

Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos

paltin-1COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Mănăstirea Paltin Petru Vodă

,,GROPILE COMUNE DE LA CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Pentru că unora varianta tehnică li s-a părut prea seacă, am elaborat o variantă mai romanțată.

PROIECTUL GROPILE COMUNE DE PE TRASEUL CANALULUI ,,DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Dr. Emilia Corbu

Gropile comune au fost în toate timpurile istorice mărturia cea mai  clară a unei stări de război sau invazii barbare. In timp de pace erau dovada materială a unor epidemii, tot un fel de invazie, dar de data aceasta a unor bacterii.

Gropile comune nu coincid cu starea de pace socială. Gropile săracilor, tot un fel de gropi comune apărute în marile oraşe europene din epoca modernă, sunt dovada unei stări de decadenţă, de dezechilibru social, tot un fel de război social, economic dar subtil, care urcă din străfunduri spre a izbucni mai târziu în revoluţii.

Oricum ar fi gropile comune sunt un semn rău pentru orice societate care se respectă, sunt semne de războaie civile, de lupte interne.

Memorialistica descrie  o parte din  atrocităţile din timpul comunismului săvârşite în lagărele de muncă forţată sau în închisori şi menţionează existenţa unor gropi comune în care erau aruncaţi cei care mureau în timpul detenţiei. Sunt dealtminteri singurele menţiuni.  Arhivistica nu le consemnează. Martori nu există. Cărăuşii trupurilor aruncate în gropile comune au murit demult. Mărturii nu au lăsat. Asemenea poveşti nu sunt de spus. Dar gropile comune au existat, nu doar pentru cei care mureau în detenţie, ci mai ales pentru cei care erau executaţi într-un fel sau altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă în lotul deţinuţilor puşi să taie stuf în apă pe o zi geroasă de 31 ianuarie nu ar fi fost mai mulţi preoţi şi sfântul Ilie Lăcătuşu ?  El i-a îndemnat pe deţinuţi să facă ascultare şi să intre în apă, lăsând totul în grija Maicii Domnului. Dacă ar fi refuzat munca, ar fi fost împuşcaţi. Caralii aşteptau cu armele pregătite. Au existat însă şi execuţii pur şi simplu. Un bătrân din Poarta-Albă a povestit preotului paroh R. B.  o scenă la care a fost involuntar martor în tinereţea lui. Intr-o zi de iarnă, mai mulţi deţinuţi au fost scoşi dezbrăcaţi pe o platformă de ciment şi udaţi cu furtunurile cu apă. Au fost abandonaţi acolo toată noaptea. Vaietul deţinuţilor abandonaţi l-a urmărit toată viaţa. Şi ca să redau exact decrierea lui,, ţipau aşa cum zbiară mieii primăvara când sunt despărţiţi de oi,,. Ar fi retoric să ne mai întrebăm dacă cei decedaţi au avut parte de morminte individuale. Destinaţia lor a fost cu siguranţă gropile comune. Dar, uşor de afirmat, greu de demonstrat!

PROIECTUL

Fundația Culturală ,, Profesor George Manu,, în colaborare cu Asociația Culturală ,,Pr. Iustin Pârvu,, a iniţiat proiectul ,, Gropile Comune de la Canalul Dunăre-Marea Neagră,, cu scopul de a identifica  gropile comune aferente lagărelor de muncă forțată destinate exterminării deținuților politici între 1949-1955, de a le consemna cu statutul de morminte colective și de a le marca în memoria comunităților locale prin ridicarea unei Troițe.

In perioada 11-15 iulie o echipă de voluntari s-a deplasat la Poarta-Albă pentru investigații în teren. Din relatările localnicilor, transmise din tată în fiu sau relatate preotului de către bătrânii satului, gropi comune s-ar fi aflat în trei puncte:

  1. In Cimitirul Vechi din Poarta-Albă, mai precis în partea din față. De reținut că cimitirul vechi nu se putea extinde în spate datorită unei regiuni inundabile. De aceea extinderea acestuia s-a făcut spre stradă. Unele locuri de veci din zilele noastre au intersectat schelete umane fără inventar, uneori cu câte o pereche de bocanci rupți în picioare. Dar datorită locului strâmt nu s-au mai  putut face cercetări pentru a vedea configurația și inventarul gropii din care proveneau scheletele. In prezent, inhumările se fac într-un cimitir nou, deoarece în Cimitirul Vechi nu mai există locuri de veci disponibile.
  2. La piciorul Podului, unde ar fi fost descoperite mai multe schelete umane cu ocazia lucrărilor de construcție a podului. După  spusele localnicilor acestea ar fi fost aruncate pe drum și utilajele grele le-ar fi zdrobit, făcându-le una cu pământul.
  3. In stânga cimitirului nou din cartierul ,,Orașul-Nou,, din comuna Poarta-Albă. In acest punct aflat în domeniul public și care nu este suprapus de nimic în prezent a avut loc și o scurtă investigație de teren cu  scopul de a verifica informația. Un raport tehnic asupra rezultatelor a fost publicat în revista Permanenţe[1].

LOCUL FAPTEI

Pământul este un minunat organism unitar, o împletitură de materii organice şi anorganice. Orice intervenţie în scoarţa terestră rămâne vizibilă la fel cum rămâne  o cicatrice pe trupul uman. Niciodată pământul nu va mai reveni la structura iniţială. O groapă făcută acum o mie de ani este vizibilă şi astăzi şi umplutura ei mărturişeşte istoria prin care a trecut. Pe această trăsătură esenţială a pământului se bazează în mare parte cercetările din teren ale arheologilor.

La Poarta-Albă, locul menţionat era plin de bălării înalte. Dar, chiar şi aşa ne dădeam seama că pământul se lasă pe o suprafaţă foarte mare. Am defrişat două alei în cruce şi ne-am dat seama că suprafaţa este foarte mare, de aproape 1000 m2. La nord era mărginită de un val aplatizat. Era mult prea mult atât pentru fondurile avute la dispoziţie, cît şi pentru mâna de lucru de care dispuneam. Mai mult chiar, era mult prea mare chiar şi pentru configuraţia unor gropi comune. Am hotărât să lucrăm mecanic, cu ajutorul unui excavator, urmând ca o secţiune mai mică să o lucrăm manual pentru a avea şi imaginea în plan. Secţiunile mecanice ne ofereau doar profile. In practica arheologică se urmăreşte intersectarea complexului  pentru a-i studia profilele. Pe acestea complexul se descrie ca pe o hartă cu  lărgimile şi adâncimile. Din plan aflăm alte date. Aşa că am procedat la săparea  a trei secţiuni orientate pe punctele cardinale (N-S, E-V). Cu siguranţă că Dumnezeu a lucrat, pentru că am picat exact pe gropi. Gropile acopereau o suprafaţă de doar 150 m2 din aria de 1000 m luată în discuţie. Din aceşti 150 m2, sondajul nostru afecta cam o treime, adică 50 mp, de ajuns cât să delimităm întregul complex în plan. Prin urmare, gropile au fost găsite, doar că surpriza d-abia acum începea.

GROPILE CU PĂMÂNT NEGRU

Un profil geologic din Dobrogea ne arată că sub un strat de pământ negru de circa 30-40 cm, urmează pământ galben-nisipos străbătut  de galerii de rozătoare şi apoi pământ galben curat, argilă. Orice groapă săpată într-un astfel de sol va conţine o cantitate mare de pământ galben care în urma preumblării lui pe la suprafaţa solului va antrena pelicule de pământ negru, pietriş, obiecte etc. Deci, aşa trebuia să arate şi umplutura unei gropi de mormânt, cu mult pământ galben-murdar, afânat. Am rămas surprinsă când din cupa excavatorului cădea pământ negru curat, grăunţos, cu alte cuvinte cernoziom, care se găsea până la 2,50 m de la nivelul actual al solului şi doi metri de la nivelul de săpare a ariei alveolate. Cercetând profilele am văzut că gropile din care scoteam pământul negru fuseseră lucrate cu un utilaj. Că împânziseră practic suprafaţa fiind practic una lângă alta, uneori la distanţă de 10 cm. Că unele aveau marginile drepte şi regulate, altele colmatate, adică prăbuşite la un moment dat. Gropile aveau lăţimea cuprinsă între 2-4 m atunci când se ţeseau una de alta. In umplutura lor se aflau două niveluri. Unul mai vechi, iniţial cu pământ negru, uneori cu pelicule de cenuşă şi pământ galben. Provenea cu siguranţă din arealul înconjurător. Adică humusul de pe  suprafaţa de 1000 m2 fusese împins pentru a umple gropile. Aşa a rezultat suprafaţa alveolată. Pe unul din profile vedem cum pământul galben steril se află practic la o palmă sub o depunere fragilă de strat arabil. Dar, cernoziomul negru din jur, având o densitate mai mică decât a pământului galben s-a tasat şi probabil gropile au început să se vadă. Aşa că a fost nevoie de o nouă umplere a lor. S-a adus pământ dintr-o zonă menajeră. In gunoaie am găsit nişte capace din aluminiu. Aveau ştanţate siglele RPR şi MIA în jurul stelei cu cinci colţuri. Dacă conchidem că cele două prescurtări vin de la Republica Populară Română  (1949-1965) şi de la Ministerul Industriei Alimentare (care a funcţionat între 1961-1971), rezultă că piesele noastre se datează între 1961-1965. Deci, atunci se nivelase cu un al doilea strat de pământ negru. Nivelarea fusese necesară pentru că pământul se lăsase, proces care trebuie să fi durat câţiva ani. Dacă scădem măcar cinci ani, ajungem la o datare între anii 1957-1962. Aceasta coincide cu perioada imediat următoare încheierii lucrărilor de la Canal şi este perioada când au fost săpate şi aceste gropi.

Gropile cu pământ negru ne-au dat dureri de cap. Orice groapă are o funcţie clară. Dintr-o groapă fie se scoate ceva, fie  ascunde ceva. De ascuns, nu putea fi vorba. Pământul negru nu avea nici un inventar, era curat. Cele câteva sârme, bucăţi de tablă,  etc. din stratul de nivelare nu spuneau nimic, cu excepţia capacelor care ne-au oferit o datare. Deci au fost săpate cu scopul  de a se scoate ceva din ele. Dar, ce se afla în ele? Dacă voiau să scoată pământ galben nu era locul potrivit. Săparea canalului a furnizat milioane de tone de pământ galben. Altă sursă au fost terasele de pământ galben din jurul localităţii, terase exploatate şi de Fabrica de cărămidă care a continuat să lucreze cu deţinuţi, chiar şi după închiderea lucrărilor de la Canal. Nu era cazul să facă o groapă de împrumut lângă un cimitir vechi. Ca să nu mai spun că o suprafaţă de doar 150 mp era prea mică pentru o groapă de împrumut. Deci, exploatarea de pământ galben nu se justifică. Revenim la întrebarea care ne frământă şi în prezent şi anume: Ce au scos din pământul acela? Putem oferi un răspuns ipotetic bazat pe verificarea atentă a sedimentelor. Totul a fost desenat pe hârtie milimetrică şi a fost fotografiat din unghiuri diferite, la lumină diferită, în toate momentele cercetării.In toate cele trei secţiuni s-a constatat că gropile cu pământ negru au intersectat şi distrus nişte gropi mai vechi. In acele gropi mai vechi din care mai erau vizibile nişte margini şi nişte depuneri pe fund se evindenţia clar un pământ galben-murdar.

 

GROPILE CU PĂMÂNT GALBEN-MURDAR  

 

Le-am numit aşa deoarece sedimentul găsit în aceste gropi este un pământ galben, poros, cu pelicule brune, pietriş de calcar, rugină.

Conturul şi adâncimea lor se observă pe SA, c. 2-5, profil vestic, pe ambele profile ale SC, c.4 și pe planul SB,c.3, -1,10 m. Din gropile cu pământ galben-murdar se mai păstrează fie o peliculă pe fund, fie un perete lateral cum vedem pe SC. Pe SC profilul sudic, carourile 3-5 se observă o groapă lată de 4,5 m și adâncă de 2 m de la nivelul actual al solului ce are la bază un strat de pământ galben murdar, purtat cu rare pelicule de rugină cu o grosime cuprinsă între 0,25-0,50 m. Această groapă se observă şi mai clar pe profilul nordic, unde o margine se mai păstrează pe aproape 1 m lăţime. Pe fundul unei astfel de gropi surprinsă în SB, c. 3 s-a găsit o plăcuţă de metal la -1,85m.

Dacă pentru gropile cu pământ negru am găsit o explicaţie, aceea de a excava conţinutul gropilor cu pământ galben-murdar, pentru acestea din urmă nu avem nici o explicaţie. Ştim însă ce nu au fost. Nu au fost gropi destinate unor adăposturi subterane, dovadă că nu avem resturi de  materiale de construcţie. Nu au fost beciuri de alimente, dovadă că nu au pereţii trataţi corespunzător. Nu au fost gropi de olar, pentru că acestea nu erau astupate simultan cu cernoziom din zonă şi nici nu au umplutura specifică. Şi, ca şi în cazul gropilor de împrumut, sursa de pământ galben era din abundenţă în terasă. Excluzând toate aceste alternative, ne rămâne doar utilitatea lor ca gropi de mormânt. Sedimentul în sine este specific unei gropi de mormânt, adică pământ galben cu resturi antrenate din straturile superioare. Doar că nu avem proba clară, adică osemintele umane. Astfel că totul este o ipoteză, aceea că gropile comune au fost evacuate după încheierea lucrărilor Canalului şi conţinutul lor îndepărtat din zonă. Ştim că lagărele de muncă forţată erau distruse din temelii imediat după dezafectarea lor. De pildă, lagărul de muncă forţată de la Vlădeni (jud. Ialomiţa) în care au fost până la 14000 de deţinuţi, a fost ras în doar trei săptămâni de la închidere. Era o măsură de ştergere a urmelor. Chiar şi comuniştii erau conştienţi până la un punct de gravitatea faptelor lor. Dar nu avem mărturii  că şi gropile comune ar fi fost evacuate. Faptul că acestea erau distruse dacă erau găsite întâmplător ne dovedeşte situaţia de la punctul Piciorul podului.

IIN LOC DE CONCLUZII

Deşi nu am găsit exact ce căutam, am găsit ceva ce nu ne aşteptam. Un mare potenţial uman. Sunt convinsă că dacă am ajuns până aici, Dumnezeu nu ne va lăsa fără răspuns şi cercetările viitoare ne vor lămuri. Până atunci pot spune că am descoperit oameni minunaţi care ne-au ajutat şi au finanţat proiectul şi mă refer la Fundaţia ,,Profesor George Manu,,.  Primăria Poarta-Albă ne-a aprobat investigaţia în zonă. Arhiepiscopia Tomisului ne-a binecuvântat lucrarea. Preotul paroh Rareş Bardu ne-a sprijinit din toate puterile. La fel de minunaţi au fost şi voluntarii care au lucrat în soare şi praf, deşi nu erau pregătiţi pentru astfel de muncă. Pentru rugăciunile sfinţilor de la Aiud şi de pretutindeni unde s-a suferit pentru Hristos, Dumnezeu să le răsplătească bunătatea!



[1] Publicat în PERMANENŢE, XIX,8,AUGUST 2016

 

IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ


IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ

ZIDURILE MĂNĂSTIRII

Cu ani în urmă spuneam, într-o emisiune redată mai sus, că mănăstirea dedicată sfinților români ar trebui să fie ridicată din bani publici și girată de mari personalități în toate etapele ridicării (pe atunci era vorba de Aiud). Colegii de emisiune au crezut că exagerez și în bună parte chiar așa era. Mă înșelasem. De pildă, la Poarta Albă, temelia a fost sfințită de părintele Iustin Părvu și IPS Teodosie, dar…mănăstirea este izolată și pustie deși, din punct de vedere constructiv, stă bine în sensul că are biserică, arhondaric, o chilie frumoasă, două terase de lemn pentru un altar în aer liber și alta pentru servit masa la hram, o clopotniță în construcție, fântână, spații verzi și o groapă probabil pentru heleșteu. Drumul este marcat de un monument și două Troițe, ridicate de fundațiile și asociațiile creștine care și-au trimis voluntarii pentru a ridica o mănăstire într-un loc pustiu, dar de o mare încărcătură duhovnicească.

… ȘI ZIDURILE ALTUIA

Acolo fusese lagărul de muncă forțată, mai precis colonia preoților români condamnați la muncă la Canal. Din lagăr mai rămăseseră fundațiile barăcilor și era lucru rar, dat fiind că toate lagărele de muncă forțată au fost distruse de comuniști imediat după dezafectare. Deci, se putea organiza și un mic muzeu în care să fie expusă istoria lagărelor de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Dar, nu s-a făcut și nici nu se va face vreodată. Mănăstirea a încăput pe mâini străine. Pe fundațiile barăcilor s-a improvizat pentru un timp o latrină pentru cei care lucrau la construcții. După ce s-a spurcat bine locul, fundațiile și șapele de beton ale fostelor barăci au fost dărâmate cu buldozerul pentru a nu lăsa nici o urmă. Visul comuniștilor s-a împlinit! ,,Stareța,, voia gazon exact acolo.
Și nici cercetarea istoriei sfinților români nu se va face pentru că stareța nu are pregătirea intelectuală necesară înțelegerii fenomenul. Mai demult a gonit un cercetător german care studia istoria, pe motiv că era eretic. Așa trebuia și ea gonită când s-a călugărit și avea buletin de Turcia. Zilele trecute a gonit un grup de voluntari care desfășurau un proiect în zonă. Fundațiile Culturale ,,Profesor George Manu,, și ,,Pr. Iustin Părvu,, au în lucru un proiect amplu cu privire la gropile comune de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră în scopul consemnării lor ca morminte colective și a ridicării unei Troițe. Voluntarii, care au lucrat o săptămână din zori până la apus, aveau nevoie de un loc în care să doarmă. Fundația ,,Pr. Iustin Pîrvu,, recomandase mănăstirea, dar nimeni nu s-a gândit că dacă și monahiile de la Petru-Vodă au fost gonite cu lacrimi în ochi, cum oare vom fi primiți noi? Și intelectuali pe deasupra! Am mers în mănăstiri multe și mari dar primire ca la Poarta-Albă nu am pățit niciunde. Am ajuns pe o vreme caniculă. Nu ne-a invitat nici să ședem puțin la umbră și nici un pahar de apă nu ne-a dat. Ne-a șuierat în loc de prezentare că are binecuvîntarea pr. Iustin. De parcă noi nu aveam! Părintele dădea 100 de binecuvântări pe zi. Nu darul contează, în definitiv binecuvântarea e un dar, ci ceea ce faci cu el. Il poți și compromite așa cum a făcut ea care în ușa bisericii ne-a mințit că nu are locuri de cazare. Cu siguranță arhondaricul era plin de draci, făcuseră rezervări din vreme.
Apoi, ne-a umilit. Ne-a zis că dacă are nevoie de noi, ne va chema. De parcă, noi eram la dispoziția ei. Apoi ne-a zis că a avut cheltuieli cu hramul. De parcă am fi fost cerșetori. Aveam și bani și un portbagaj plin de mâncare. Pe mine, slabă duhonicește, mă luase durerea de cap.
Am plecat, lăsând în urmă o mănăstire pustie, izolată, cu doi viețuitori. Până seara mai aveam multe de rezolvat. După noi au mai venit doi voluntari, pe care i-a trimis acasă, că nu se face nici un proiect. Mare mincinoasă!

CĂUTĂM EXPLICAȚII

Prima pe listă, o explicație duhovnicească.Citisem la Sfinții Părinți că la mănăstire vin trei categorii de oameni. Unii trimiși de Dumnezeu, alții goniți de lume și în fine, unii infiltrați de diavol. Toți cu hăinuță neagră, capul plecat, vocea blândă. Doar faptele fac diferența dintre ei.
Și, ce vedem? O mănăstire neterminată, izolată și fără obște. Nici măcar cei din Poarta-Albă care au muncit voluntar la fundațiile mănăstirii nu mai merg acolo.
Singura explicație pentru comportamentul bizar al stareței stă în banii pe care ea i-a investit în mănăstire. Foarte frumos, dar trebuie să ai o mare finețe sufletească și duhovnicească, să scoți banii și din suflet, nu doar din pungă.
La Poarta-Albă au fost investiți și bani publici și multă muncă voluntară, dar a venit și o doamnă cu bani care n-a mai plecat, a trecut de la pălărie direct la călugărie. Povestea ar fi frumoasă, filă de pateric, dacă doamna de ieri nu ar fi alta decât stareța de azi care nu pricepe că Sfinții Români din toate timpurile au fost mari luptători pentru ortodoxie, bine ancorați în realitate, oameni ai faptelor nu ai contemplației și izolării. Dacă voia izolare, trebuia să meargă la o mănăstire cu alt hram.

Dar, dincolo de aceste aspecte vizibile rămâne unul invizibil, dar definitoriu. Natura banilor. In biserici și mănăstiri singuri bani binecuvîntați sunt cei doi bănuți ai văduvei, adică banul cinstit, dar care sporește. Banii de altă natură trebuie să se întoarcă acolo de unde au fost luați, la copilul orfan, la văduve, la fetele fără zestre, la tinerii performanți care nu se pot întreține în școală. Deci, sunt o mulțime de locuri în care pot fi investiți banii din afaceri dubioase. Așa a procedat vameșul Zaheu și Hristos i-a mântuit casa. Ce ar fi fost dacă Zaheu zicea: ,,Doamne, nu ai unde să îți pleci capul. Iți fac eu o casă să stai cu ucenicii tăi,,. Dar, nu a îndrăznit că ar fi atârnat aghiuță de cărămizi ca și cuiul lui Pepelea. Iși face omul casă, vine Pepelea și bate un cui. După care bietul om nu mai scapă de musafir. Că zicea Pepelea: ,,N-am venit la tine, am venit la cuiul meu,,. Și să vezi pe urmă pustiu și zâzanie în mănăstire. Că aghiuță iubește contemplația în societate, poftește să fie singur, și aglomerația în pustie. Îmi pun nădejdea în pronia cerească, precum că la mănăstirea Sf. Români nu au intrat astfel de bani. Deși la pustiul care bântuie acolo….o cucuvea pe arhodaric mai lipsea. Sfinții Români nu merită o astfel de umilire. Nu au pătimit pentru un popor întreg ca să fie umiliți de o femeie cu bani și tupeu. Este revoltător!

PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL!

PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL!

Iubiţii mei, mare este praznicul de astăzi. Nu este praznicul unui sfânt. Se numeşte praznic stăpânesc. Unul singur este Stăpânul, Domnul, Care stăpâneşte toate, Boierul Hristos – aşal cum îl numea .Sfântul Cosma Etolianul. Acesta este realmente Stăpân. Oricare alţii, ce prezintă o oarecare putere, sunt în faţa  Lui nişte colosale nulităţi. Praznice stăpâneşti sunt: Naşterea Domnului, Tăierea-împrejur, Întâmpinarea Domnului,Schimbarea la Faţă, praznicul stăpânesc de frunte – învierea, iar  încununarea ciclului dumnezeieştii iconomii este’ Înălţarea.

Ce este înălţarea? Creştinii noştri sunt în mare neştiinţă. în Atena, la o adunare de copii, i-am întrebat câte sunt poruncile Domnului. Niciunul nu le-a spus. Noi, copii mici pe lângă bunica noastră, număram poruncile pe degete: prima…, a doua…, a treia…, până la a zecea. Crezul îl ştiam toţi pe dinafară, „Tatăl nostru” pe dinafară. Acum, neştiinţă! Nu mai există interes bisericesc în această ţară, care este adăpată cu sângele martirilor şi al sfinţilor.

Ce este deci înălţarea? Ce eveniment prăznuim? Voi dezvolta pe scurt.

***

Şi ştiinţa o spune, fraţii mei, că a fost odată o vreme în care n-a existat nimic. Materia nu este nemuritoare; este stricăcioasă, şi ca una ce e stricăcioasă nu are origine veşnică. A fost o vreme în care nu exista soare, lună, stele, galaxii; nu existau râuri, lacuri, mări, oceane; nu existau munţi şi câmpii, copaci şi fiori, animale şi păsări. A fost o vreme în care nu exista niciun om. N-a existat însă niciodată o vreme – acest lucru îl mărturisim în Simbolul Credinţei – în care să nu existe Hristos! Hristos este veşnic, fără de început; aceasta este credinţa noastră. Fiul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, a existat dintotdeauna, „mai înainte de toţi vecii” (Simbolul de Credinţă). Fiul era în ceruri înconjurat de către îngeri. Dar când omul a căzut şi s-a stricat şi nicio altă putere n-a putut să-l mântuiască, atunci a doua Persoană a Dumnezeirii a venit pe pământ.

Aţi văzut vreodată un vultur? Eu am văzut vultur sus, în munţii înalţi ai Pindului. înaintea gloriosului război albanez din anii 1940, un cioban îmi spune: Priveşte cerul. Mă uit sus; nu vedeam decât o pată, un punct. A, acesta este un vultur, îmi zice, îl deosebesc din mişcarea pe care o face. Pata se mărea într- adevăr, desena cercuri – cercuri şi a venit şi s-a aşezat pe o  stâncă. Şi era o pajură, vă rog, semn prevestitor al glorioase biruinţe, care a încununat armele elineşti! Ca un vultur deci Hristos a coborât aici pc pământ – este la fel o dogmă a credinţei noastre a luat trup din întru-tot-curatele sângiuri ald Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Se arăta de acum ca om ca cel mai smerit om. Smerit om! Nu există altul atât de smerit S-a născut dintr-o mamă sărmană într-o peşteră cu animale urât mirositoare. 30 de ani a trăit necunoscut. Şi când s-a arătat în public a trăit ca cel mai sărac. Unuia, care a vrut să-L urmeze i-a spus: Păsările şi vulpile au cuiburi şi vizuini, „dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58). Să vină aceştia care o fac pe socialiştii şi comuniştii să vadă pe cine au conducător creştinii. Hristos n-a avut „unde să-Şi plece capul” şi în cele din urmă Şi-a plecat capul nu pe perne, ci în cunună de spini, sus, pe Cruce. El este „începătorul mântuirii noastre” (Octoihul Mare, glasul al V-lea, sâmbătă seară, stihira lui Anatolie).

Cărturarii, fariseii şi puternicii zilei  priveau pe Nazarinean ca pe un om neînsemnat. Dar când Şi-a deschis gura şi au auzit cuvintele Lui şi când au văzut minunile Lui, au răma cu toţii uimiţi. De aceea, în ziua Stâlpărilor, spuneau cu uimire: „Cine este Acesta?” (Matei 21,10). Acesta se deosebeşte de toţi ceilalţi. A urmat apoi jertfa pe Cruce şi învierea Lui. Şi când după 40 de zile, ca astăzi, S-a înălţat, nu s-au nedumerit doar oamenii; s-au nedumerit şi îngerii în ceruri şi spuneau cuvântul acela, pe care l-a auzit în chip proorocesc Isaia: „Cine este Acesta?” (Isaia 63,1).

Aşadar, pc când Hristos îşi lua rămas bun de la ucenici pe Muntele Măslinilor şi-i binecuvânta, picioarele Lui, pe care nu suntem vrednici să le sărutăm, picioarele care au străbătut din cetate în cetate şi din sat în sat, ca să-l găsească pe cel pierdut şi în cele din urmă au fost pironite pe cruce şi vopsite cu cinstitul Său sânge, picioarele goale ale lui Hristos, au început să nu mai păşească pe pământ.

- Dar cum S-a înălţat?…

Omule, dacă noi am găsit mijloace să zburăm în aer, I-a fost greu asta lui I Iristos? L-a învăluit un nor şi L-a ridicat, în timp ce ucenicii rămăseseră acolo privind uluiţi.

Atunci un înger le-a spus:

-  Ce staţi privind la cer? Acest Iisus, pe Care L-aţi văzut acum înălţându-Se de la voi, în felul acesta va şi veni. Va reveni! – Alt adevăr al credinţei noastre este acesta. Pe cât suntem de siguri că mâine în zori este vineri, pe atât suntem de siguri că va veni iarăşi Hristos. Va veni nu doar ca un om neputincios, ci cu slavă mare, cu îngerii şi arhanghelii. Va veni Domnul în timpul celei de-a doua veniri nu ca să mai înveţe, ci ca să judece. Da, va judeca. Acolo voi fi şi eu, acolo veţi fi şi voi. Acolo toţi, mici şi mari, ca să dăm seamă de faptele noastre înaintea Judecătorului nemitamic, incoruptibil.

***

Înălţarea Domnului nostru ne pune pe gânduri. Ce este, fraţii mei, acest pământ pe care-1 locuim, pentru care se duc atâtea războaie între popoare? închipuiţi-vă doi oameni luptându-se între ei. îi întrebaţi: De ce vă ucideţi? Şi vă răpund: Pentru un grăunte de nisip. Asta se întâmplă acum. Pământul nostru în comparaţie cu Universul ce este? Un grăunte de nisip. Merită dcci pentru acest grăunte să ne ucidem?

Nu există doar pământul. Nu este el singura noastră locuinţă. Aici suntem în trecere, provizoriu. Pământul este hotelul. Când te duci la un hotel şi rămâi o zi sau două, nu spui: Hotelul este al meu. Un monah filosof scria despre chilia lui: „Chilia mea, chilia mea, astăzi a mea, mâine a altuia, şi în veac a

 

oricui”. Suntem găzduiţi gratuit în hotelul care se numeşte pământ şi azi sau mâine plecăm de aici în patria noastră. Au întrebat pe un filosof înainte de Ilristos:

-   Care este patria ta?

-   Aşteptaţi, zice. Şi când s-a înnoptat şi au ieşit stelele, le-a arătat cerul.

-   Acolo este patria mea! Cerul este patria mea. „Nu avem aici cetatea stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Matei 13,14), spune Apostolul Pavel.

La Dumnezeiasca Liturghie auzim: „Sus să avem inimile!”, înălţaţi inimile voastre la Cel de sus. în acest moment, creştinii în biserică nu calcă pe teren pământesc; locul este sfânt. De altfel şi etimologia cuvântului „om” în greceşte, anthropos, înseamnă fiinţă care tinde către Cel de sus şi doreşte să vadă cerul. Să nu rămânem deci orientaţi către cele de jos, asemenea porcilor, care au capul continuu în pământ. Suntem oameni, să nu devenim dobitoace.

Există un cer, există nişte stele, există atâtea lucruri frumoase. Şi filosofii au spus că omul este pluridimensional; este o fiinţă şi duhovnicească şi trupească şi socială şi economică şi filosofică, dar mai înainte de toate – luaţi creta şi scrieţi – om egal fiinţă metafizică. Are origine metafizică, nostalgiază după cer. Când Socrate a murit, l-au întrebat:

-   Ce să facem cu trupul tău? Şi el le-a spus:

-       Trupul nu este Socrate. Socrate acum pleacă în altă parte, într-o lume nemuritoare.

Biserica întotdeauna, dar îndeosebi acum, prin înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, întoarce mintea noastră şi ne pregăteşte mai dinainte pentru cer. Acolo să credem şi noi. Sus, la înălţime, inima şi mintea, ca nişte vulturi şi-nu ca nişte şopârle şi porci; „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

In oraşele şi satele noastre să nu fie niciun ateu, niciun hulitor, niciun divorţ, niciun adulter, nicio curvie, niciun furt şi oricui”. Suntem găzduiţi gratuit în hotelul care se numeşte pământ şi azi sau mâine plecăm de aici în patria noastră. Au întrebat pe un filosof înainte de Ilristos:

-   Care este patria ta?

-   Aşteptaţi, zice. Şi când s-a înnoptat şi au ieşit stelele, le-a arătat cerul.

-   Acolo este patria mea! Cerul este patria mea. „Nu avem aici cetatea stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Matei 13,14), spune Apostolul Pavel.

La Dumnezeiasca Liturghie auzim: „Sus să avem inimile!”, înălţaţi inimile voastre la Cel de sus. în acest moment, creştinii în biserică nu calcă pe teren pământesc; locul este sfânt. De altfel şi etimologia cuvântului „om” în greceşte, anthropos, înseamnă fiinţă care tinde către Cel de sus şi doreşte să vadă cerul. Să nu rămânem deci orientaţi către cele de jos, asemenea porcilor, care au capul continuu în pământ. Suntem oameni, să nu devenim dobitoace.

Există un cer, există nişte stele, există atâtea lucruri frumoase. Şi filosofii au spus că omul este pluridimensional; este o fiinţă şi duhovnicească şi trupească şi socială şi economică şi filosofică, dar mai înainte de toate – luaţi creta şi scrieţi – om egal fiinţă metafizică. Are origine metafizică, nostalgiază după cer. Când Socrate a murit, l-au întrebat:

-   Ce să facem cu trupul tău? Şi el le-a spus:

-       Trupul nu este Socrate. Socrate acum pleacă în altă parte, într-o lume nemuritoare.

Biserica întotdeauna, dar îndeosebi acum, prin înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, întoarce mintea noastră şi ne pregăteşte mai dinainte pentru cer. Acolo să credem şi noi. Sus, la înălţime, inima şi mintea, ca nişte vulturi şi-nu ca nişte şopârle şi porci; „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

In oraşele şi satele noastre să nu fie niciun ateu, niciun hulitor, niciun divorţ, niciun adulter, nicio curvie, niciun furt şi nici o înşelătorie. Toţi uniţi, într-un singur suflet, un singur popor!…

BIBLIOGRAFIE

Ne vorbeşte părintele Augustin, vol.VII, 2011, p.66-71

 

 

IN NORVEGIA, BARNEVERNETUL FURA COPII SI DUMNEZEU II DA INAPOI

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                                   9 iunie 2016

IN NORVEGIA, BARNEVERNETUL FURA COPII SI DUMNEZEU II DA INAPOI

Doar acum o saptamina am publicat un material cu titlul opus, In Norvegia Dumnezeu da copii si Barnevernetul ii fura“. Intre timp, autoritatile norvegiene au anuntat retrocedarea copiilor Bodnariu luati de la parintii lor in noiembrie inapoi la parinti. Ce s-a intimplat si cum explicam acest miracol?
Saptamina aceasta urmeaza ca baietii sa fie redati familiei permanent iar pina la mijlocul lunii si fetele dupa ce vor termina anul scolar. Ceea ce s-a intimplat in ultima saptamina este un miracol gigant. Deoarece, odata ce Barnevernetul ia copiii in captivitate, majoritatea lor vasta sunt plasati in familii sociale pina ajung majoratul, unii sunt adoptati, si foarte putini sunt redati parintilor lor. Si foarte putini dintre copiii redati parintilor lor sunt dati inapoi intr-o perioada relativ scurta de timp. In cazul familiei Bodnariu, copiii au fost dati inapoi in sapte luni, dupa ce au fost rapiti, va reamintim, fara mandat judecatoresc si in mod ilegal.
 
Interventia divina
Ce s-a intimplat? Aici a fost mina lui Dumnezeu. Cel mai important factor care a fortat mina autoritatilor norvegiene a fost Dumnezeu si interventia lui divina. Adevarate sunt cuvintele din Cartea lui Iov 36: 5-7: “Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapada pe nimeni; … El nu lasa pe nelegiuit sa propaseasca si celor nenorociti le face dreptate; … El nu despoaie pe cei drepti de dreptatea lor…” Aceste principii au fost la lucru in viata familiei Bodnariu. De la inceput pina la sfarsit. I-am cunoscut pe Rut si Marius Bodnariu destul de bine in aceste luni de jale si tristete pentru familia lor. Doi parinti tematori de Dumnezeu, integri, curati. In aceste luni dificile ei si-au pus nadejdea in Dumnezeu, au crezut in promisiunile Lui, au avut increderea ca Dumnezeu nu-i paraseste pe ai Lui, si Dumnezeu i-a cinstit pentru credinta lor venindu-le in ajutor. Interventia lui Dumnezeu a facut posibil acest miracol. Credinta parintilor a fost placuta lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu a fost reintoarcerea copiilor acasa, Dumnezeu a fost statornic in scopul acesta, a dat copiii inapoi la parinti, si Dumnezeu a avut ochii atintiti asupra lor.
 
Factorul uman
Pe linga asta a fost factorul uman. Adica, tu, cititorul acestor rinduri. Si tu ai facilitat acest miracol. Adica zecile de mii dintre crestinii Romaniei care au stat linga familia Bodnariu vreme de 7 luni. Nadajduind. Ruginduse. Plangind. Perseverind. Asteptind. Postind. Fara sa se lase. Implinind credinta cu fapta. (2 Petru 1:5). Raspunzind apelurilor la actiune. Semnind petitii. Trimitind scrisori la Naustdal, Barnevernet, Prim Ministrului Norvegiei. Stand in fata ambasadelor si consulatelor norvegiene din diferite parti ale lumii, tinind in mina pancarte si cerind insistent ca Barnevernetul sa elibereze copiii. Demonstrand in spatiul public. Fara a permite mass mediei, elitei, celor fara credinta, sarcasticilor, batjocoritorilor sau dusmanilor vostri sa va dezradacineze convingerile ca Barnevernetul a vatamat familia si ca copiii trebuie sa vina acasa. V-ati exercitat drepturile constitutionale in spatiul public pentru un scop bun. V-ati sacrificat timpul, banii, resursele. V-ati investit talentele si abilitatile pentru a crea o miscare internationala de opozitie impotriva Barnevernetului si abuzurilor lui. Talentele, abilitatile si devotamentul vostru au transformat cazul Bodnariu intr-un caz international, un caz celebru, l-au plasat in media internationala si, chiar, in analele istoriei. Pentru ca pina acuma Barnevernetul nu s-a confruntat cu o opozitie atit de bine organizata si de o anvergura atit de mare.
In plus, ati demonstrat pasnic. Ati impresionat autoritatile publice si organele de ordine publica cu sensul responsabilitatii voastre si convingerile sincere privind drepturile parentale si libertatea religioasa. Fie ca v-ati aflat pe treptele Parlamentului statului Victoria din Melbourne, ori in fata ambasadelor ori consulatelor norvegiene din Houston, Bucuresti, San Francisco, Chicago, ori Viena, ori in alte orase din intreaga lume, ati impresionat profund pe cei care v-au urmarit, cu rugaciunile voastre, cuvintarile facute, cantarile, atitudinile, si cererile insistente pentru eliberarea copiilor.
Ati ignorat vocile stridente ale opozitiei. Unii dintre intelectualii de elita a Romaniei v-au batjocorit. Dar ati ramas neclintiti. “Elita” intelectuala, pe nedrept numita asa, a beneficiat de stipende si burse generoase din partea Norvegiei, si a cautat sa va reduca la tacere. Ei v-au spus ca Norvegia e perfecta si ca Romania e imperfecta. Ca Romania are multe lucruri de invatat de la Norvegia, dar ca Norvegia nu are nimic de invatat de la voi. Unii v-au numit, cu nerusinare, agentii lui Putin. Dar cu toate acestea ati perseverat. Perseverenta voastra l-a fortat pe cainele vicios si latrator care e Barnevernetul, inapoi in cusca. In final, Barnevernetul a cedat sub presiunea internationala.
Ati ignorat razboiul psihologic dezlantuit impotriva voastra pe la inceputul anului de Norvegia dupa ce ati anuntat protestele masive pentru 16 aprilie. Ambasada Norvegiei de la Bucuresti a postat mesaje iresponsabile, dindu-va de inteles ca nu intelegeti sistemul “perfect” norvegian care e cel mai bun din lume. Ori privindu-ne pe toti de sus, intrebind, cu sfidare, “ce stiti voi”? ori “voi sunteti oameni simpli”! Dar nu ati dat inapoi. Ati ales sa fiti credinciosi principiilor si convingerilor voastre. Nu ati fost influentati de propaganda Norvegiei. Ati refuzat sa faceti compromis si ati insistat ca copiii trebuie sa vina acasa.
Au urmat apoi vizitele delegatiilor norvegiene in Bucuresti care au purtat aceleasi mesaje: “nu am gresit cu nimic”, “nu ne intelegeti”, “noi suntem un stat de drept”, “suntem perfecti” – spre deosebire de voi! Dar nu ati clipit. Apoi au urmat vizitele elitei intelectuale romane in Norvegia, invitati de masinaria propagandistica a Norvegiei, unde au fost vrajiti de datele statistice privind Barnevernetul care le-au fost puse in fata, fara ca “elita” sa le priceapa rostul.
 
Dumnezeu v-a dat biruinta
In final, Dumnezeu v-a dat voua biruinta. Bucurati-va! In “micutul Nazaret” care se afla in sud-estul Europei, Dumnezeu a gasit niste razboinici spirituali. Aceea ati fost voi, oamenii tematori de Dumnezeu. Vreme de decenii Barnevernetul a facut ce a vrut. S-a obisnuit sa incalce in mod grosolan drepturile omului si sa comita crime impotriva familiei. S-a obisnuit sa vorbeasca arogant si fara respect imigrantilor si altor guverne ale lumii. Pina cind au venit fata in fata cu voi – luptatorii pentru credinta ai Romaniei. L-ati invins pe Goliat! Felicitari! Prin biruinta voastra ati dat nadejde la mii si mii de familii din intreaga lume care au fost victimizate de Barnevernet, o institutie pe care inca o numim hostis humani generis, adica un dusman al umanitatii.
Norvegia si Barnevernetul au recunoscut ca au pierdut. Vineri, 3 iunie 2016, Ministrul Copiilor si al Egalitatii [Notati absenta cuvintului "Familie" din apelatia Ministerului] a postat un mesaj, in romaneste, prin care recunoaste ca e mai bine pentru copii sa fie crescuti de parintii lor biologici decit in familii sociale [Detalii:https://www.regjeringen.no/no/tema/familie-og-barn/barnevern/child-welfare-cases-across-national-borders/cel-mai-bine-este-atunci-cand-copiii-pot-primi-ajutor-in-cadrul-propriei-familii/id2502990/]
Batalia, insa, nu e gata. Batalia pentru familia Bodnariu a fost o batalie spirituala. Trebuie sa o continuati. Rugindu-va pentru o trezire si reinnoire spirituala in Norvegia. Caci fara Dumnezeu, Norvegia va aluneca in abisul intunerecului, acel loc tenebros si infricosator pe care profetul lui Dumnezeu il descrie in Isaia 14:9-11.
 
Solidaritatea crestina
Solidaritatea crestina trebuie si ea mentionata. A fost placut sa vedem in spatiile publice oameni de buna credinta din toate confesiunile si grupurile etnice ale Romaniei. Tineri si varstnici. Copii si parinti. Nadajduim ca solidaritatea aceasta crestina sa dainuie. Mai avem mult de lucru. In fata ne sta revizuirea Constitutiei. Batalia pentru familie, inceputa in spatiul public in decembrie dupa confiscarea celor cinci copilasi inocenti ai unei familieii crestine romane, merge inainte. Intra intr-o faza noua. Haideti sa continuam in acelasi spirit de solidaritate pina la capat. Si sa nu uitam ca pe 20 iunie are loc faza finala a procesului pentru adoptarea copiilor Familiei Barbu din Marea Britanie de catre homosexuali. Un act iresponsabil si inacceptabil.
P.S. Ne bucurăm de veste. Dar, aşa cum copii familiei Bodnariu s-au întors la familia biologică, ne punem nădejdea că şi protestanţii şi alte culte se vor întoarce la Biserica Ortodoxă, din care au fost răpiţi de alte ,,barnaverneturi,,.

ZIUA EROILOR

Hristos a inviat!

In fiecare an de Inaltarea Domnului sarbatorim si Ziua Eroilor. Intre acesti eroi ai neamului romanesc se afla si fostii detinuti politici ai regimurilor carlist, antonescian si comunist.

Va asteptam joi, 9 iunie 2016, sa le aducem cinstire si omagiu in fata Monumentului de la Balaciu – Ialomita:
- dimineata Sfanta Liturghie la Manastirea Crasani Balaciu (https://www.google.ro/maps/@44.6108827,26.8879652,784m/data=!3m1!1e3)
- ora 12:30 parastas in fata Monumentului Balaciu (aflat in vecinatatea Manastirii)

In 1996 se sfintea Monumentul de la Balaciu, numit “Mormantul celor fara de mormant”. Acest monument a fost ridicat prin munca voluntara a supravietuitorilor temnitelor comuniste si a tinerilor care se aflau in jurul lor. Ideea construirii monumentului a avut-o Parintele Adrian Fageteanu,
proiectul a fost realizat de arhitectul Anghel Marcu (care a realizat si Monumentul Calvarul Aiudului), coordonarea tehnica fiind asigurata de inginerul Constantin Iulian. Tabara de munca a fost condusa de Emanoil Paraschivas.
Monumentul este compus dintr-un disc circular de beton strajuit de o cruce monumentala, iar pe marginile discului sunt amplasate scaune pentru priveghere.

La 20 de ani de la sfintirea Monumentului Balaciu va chemam sa-i pomenim impreuna pe cei care nu mai sunt si ale caror morminte raman necunoscute, imprastiate pe tot cuprinsul tarii.

Cezarina Condurache
Fundatia Profesor George Manu

ÎN SFÂRȘIT, CULTURA ȘI-A GĂSIT MINISTRUL

În sfârșit, cultura și-a găsit ministrul în persoana singurului tehnocrat din Guvernul Cioloș. Și spun aceasta în urma experienței de aproape 20 de ani de activitate muzeală, timp în care am văzut cum cultura era dată la o parte în fața intereselor investitorilor din orice domeniu, de la agricultură până la industrie, în fața investitorilor imobiliari și în fața investitorilor politici. Pentru că în România politica nu mai este un bine pentru cetate ci o investiție pe termen lung, pe principiul „Dai un ban dar stai în frunte”.
În doar șase luni ministrul Vlad Alexandrescu a atins doar puncte vitale din sfera instituțiilor aflate sub directa subordonare a Ministerului Culturii, a monumentelor istorice din marile centre urbane și o mică parte a industriei creative, și cu toate acestea deja se cere demiterea lui. Nu a făcut nici un pas către zecile de muzee aflate în subordonarea Consiliilor Județene, unde situația este de multe ori dramatică, nu a deschis cutia plină de șerpi a Direcțiilor Județene de Cultură, unde în multe cazuri posturile specialiștilor sunt ocupate de politruci de ultimă speță. Cu alte cuvinte, nu a deranjat cu un deget interesele politice în teritoriu în domeniul Culturii. Pe mai departe zeci și sute de instituții afiliate acestora rămân în subordonarea factorului politic precar, meschin și penal, cum e cazul județului Ialomița. Ministrul Culturii nu a făcut decât să respecte o agendă de profesionist, să respecte statutul unui guvern impus ad-hoc în situația tragică derivată de tragedia Colectiv și să respecte promisiunea reformatoare dată în memoria victimelor. Prin urmare, totul era normal. Anormală este reacția Guvernului. Până și Muțenia Pământului a vorbit când nu trebuia s-o facă. Prin această atitudine au dovedit că sunt aceiași oameni politici ascunși în spatele unor funcționari deghizați în tehnocrați.
La șase luni de la incendiul de la Colectiv, eveniment în care s-au îngemănat lăcomia patronilor cu corupția autorităților, criza sistemului sanitar și interesele politice, România încă nu s-a schimbat, în fond a rămas aceeași. Vlad Alexandrescu a dovedit că domeniul culturii poate fi condus doar de un profesionist. Experiența politrucilor din fruntea Ministerului au adus sistemul într-o situație anchilozată și anacronică. De aceea îl susțin pe ministrul Vlad Alexandrescu.

CJI ȘI ŞEFUL APROAPE PERFECT

 

Evaluarea directorului Vlad Florin pe anul 2015 cu nota 9,35, comentată de mine în postarea de mai jos, a fost depăşită cu mult de evaluarea manageriatului pe ultimii 5 ani. Cel de-al treilea mandat de manager (şi sperăm noi ultimul) al directorului Vlad Florin de la MJI a fost notată cu 9,97. Nu este o greşeală, nota apare pe site-ul CJI. Deci, în viziunea comisiei de evaluare, Vlad e managerul aproape perfect. Iarăşi nu ştiu criteriile de evaluare şi nici comisia deşteaptă. Nu ştiu dacă s-au respectat normele prevăzute în ordinul ministrului 2799/2015, dar dacă luăm în discuție doar una și anume conservarea și restaurarea patrimoniului, avem o problemă mare cât casa.

Un ditamai exemplu de manageriat –  conacul Bolomei.

Ei bine, dragii mei, ruina de la Cosâmbeşti, aflată la doar 5 km de Slobozia este secţie a Muzeului Judeţean Ialomiţa. Aţi auzit bine, secţie muzeală, nu de azi de ieri, ci de 14 ani, adică de când e Vlad director. Este probabil singura secţie muzeală din ţară  aflată în ruină.

Când fost dat muzeului spre administrare, conacul era tot ruină dar avea un atu extraordinar. Avea întocmită întreaga documentaţie de restaurare, un teanc de dosare care după spusele unora ar fi costat o căruţă de bani. Nu ştim, dar e util de aflat. Important este că un pas decisiv în restaurarea monumentului era făcut. Se preconiza o secţie frumoasă cu săli de conferinţă, ateliere etc. aşa cum îi stătea bine unui conac- monument istoric. Greul hârţogăriei era trecut, mai rămânea doar  restaurarea. Schelele erau deja montate. Pentru punerea în plan a proiectului de restaurare trebuiau căutate finanţări fie de la minister, fie din fonduri europene, fie de la bugetul local. Nu ştim de ce şeful aproape perfect nu a făcut nimic în aces sens. A angajat doar un paznic care  adună cărămizile căzute şi asta nu un an sau doi, ci de 14. Putem presupune că atunci prin 2002, după ce rupseseră gura târgului cu statuia de două miliarde lei vechi de la Oraşul de Floci, nu au mai avut tupeu câţiva ani să mai ceară bani. Şi accesarea altor fonduri presupunea muncă…aşa că au stat cuminţi după proverbul ,,doar cine nu muncește, nu greșește,,.  Acum vreo trei ani am aflat la una din rarele şedinţe că vor fi alocaţi bani şi pentru Bolomei, că documentaţia s-a învechit şi trebuie actualizată. Adică au stat 10 ani să cadă cărămizi până când documentaţia de restaurare nu mai corespundea. Bietul şef perfect! Dacă nu au fost bani, ce puteai să-i faci, să-i rupi gâtul omului?

Că banii care au fost s-au dus!

Că banii care au fost trebuiau la altă secţie, care nici nu exista, au făcut-o ei de la firul ierbii. E vorba de baza de şantier de la Oraşul de Floci, ridicată toată din fondurile judeţului. Şi pentru aceea totul a fost întocmit de la zero, toate avizele şi documentaţiile pentru construcţie, apă, lumină, mediu, toate pentru o construcţie nouă în plin câmp, la 50 de km de Slobozia, că Bolomei era prea aproape la 5 km. Totul a înghiţit aproape 11 miliarde lei vechi, plus restaurarea  unor vestigii din sit, plus festival de artă culinară care înghițea între 20-30000 RON pe o zi. Și, mai ales consumul de benzină i-a pus pe butuci, deși era toată la dispoziția conducerii.  Eu, ca specialist, dacă beneficiam de masina instituției o dată pe an. Așa a ajuns șeful perfect complice în dosarul de luare de mită a președintelui Ciupercă. Că nu le ajungea cota de 100 l de benzină pe lună.

Oare nu puteau rupe câte puţin, în fiecare an şi pentru Bolomei. Intr-un an acoperişul, în altul fundaţia, odată interiorul etc. Chiar nu le-a trecut nici o soluţie prin capul celor trei şefi deştepţi (director, director adjunct, şef secţie) care au condus muzeul în anii aceea de investiţii mari? Dar, cei care îi evaluau de 15 ani încoace şi mă refer la conducerea CJI, Ilie Cioacă şi alții, oare n-au văzut cum arată ,,secţia,, de la Cosâmbeşti? Oare Direcţia de Cultură nu a avut nici o tresărire de conştiinţă la starea monumentului istoric? Nu. Toţi au fost legaţi la ochi. Şi aşa, de-a oarba, ne-au dus 15 ani în râpa în care ne aflăm acum. Pentru că, doar aşa, orbiţi de interese au putut să noteze cu 9,97.

Evident, că șeful perfect mai are și alte ,, performanțe,, la activ. Incă mai sper că va veni și vremea unei comisii de evaluare cinstite și adevărul va ieși la lumină.