HRISTOS A ÎNVIAT!

Hristos a înviat!
                        de Andrei Ciurunga
Hristos a înviat peste șantiere
precum peste cărbuni învie para.
De-aici va crește marea Înviere
ce va cuprinde mâine toată țara.
Hristos a înviat peste lopeți
abia mișcând în mâini însângerate,
a înviat ca în atâtea dăți
să ne sărute frunțile plecate.
Hristos a înviat peste spinări
încovoiate aprig de povară –
acest Hristos care-n atâtea țări
a fost bătut pe cruce-a doua oară.
Hristos a înviat și pentru noi,
sau poate numai pentru noi anume
să ne deschidă drumul înapoi,
spre câte-au fost – și vor mai fi în lume.
Hristos a înviat biruitor,
cum biruind vor învia martirii,
când peste zidul închisorii lor
va crește mâine mușchiul amintirii.
Hristos a înviat peste șantiere
să-și dăruie mulțimii trupul – pâinie
și să vestească marea Înviere
ce va cuprinde toată țara – mâine.
(Andrei Ciurunga, Învierea Domnului 1953, poezie scrisă în timpul detenției la Canal)

RĂZBOIUL CU STRIGĂTURI

 După lupta ordonanței, PSD a mâncat o bătaie cu strigături de s-a dus vestea din China până în Australia. Insă, vrem sau nu, în următorii patru ani, vom avea tot PSD la guvernare, în ciuda realității  ,,N-avem politicieni, n-avem partide,, descrise obiectiv şi nepartinic de domnul Pleşu. Articolul domniei pare compus din două bucăţi, una caldă cu care începe şi în care admiră  spiritul civic al protestatarilor din aceste zile şi una rece cu care încheie şi în care deplânge lipsa politicienilor adevăraţi şi implicit a partidelor. Vrând-nevrând, îţi lasă gustul rece şi senzaţia de lipsă. In locul lui, aş fi aranjat astfel articolul. Aş fi pus bucata rece la început, concluzia că nu avem policieni şi apoi încheiam armonios cu realitatea caldă că avem o mulţime frumoasă  şi tânără interesată de viitorul ţării. Pentru că în definitiv, ceea ce avem, adică mulţimea din stradă e mai preţioasă decât ceea ce ne lipseşte, un partid credibil. Argumentul meu este unul istoric şi îl voi detalia mai jos. De fapt,  domnul Pleşu descrie obiectiv părţile aflate în conflict: poporul și partidul. Dintre cei doi, doar poporul are o istorie. PSD încă şi-o scrie… pe genunchi.

Poporul și partidul-gigantul și piticul

In principiu, partidele, creații ale lumii moderne, sunt necesare și bune atunci când reprezintă polisul și interesele lui, dar când se transformă într-un grup de interese, devine periculos. Iar atunci cînd afirmă prin liderul lui că o mulțime de sute de mii de oameni, dintr-o țară întreagă este manipulată,  devine suspect sau nu cunoaște un adevăr elementar, că mulțimea se poate organiza și singură. Nu au nevoie de un partid să le spună ce să facă.

De-a lungul timpului, sute de ani, românii au constituit ţări, state, au organizat oraşe, au dezvoltat sate şi târguri, au purtat războaie, s-au răsculat, au schimbat legi, au tăiat capete de turci dar şi de domnitori tirani. Şi toate astea fără partide bazate pe principii politice. Oamenii ştiu să se organizeze singuri, domnule Dragnea!  Au nevoie doar de un stindard.  De-a lungul timpului i-au unit credinţa,  neamul, teritoriul, limba, principiile, pericolul. Dacă PSD trebuie să îşi organizeze electoratul la un miting, e problema lor de partid bătrânicios. Situația nu e valabilă pentru tot poporul.

Acuzele lui Dragnea, că protestele sunt aranjate, sunt penibile. Omul nu cunoaşte noţiuni elementare de istorie, sociologie şi psihologia masselor. Este adevărat că în timpul comunismului, capacitatea masselor de organizare nu s-a văzut, dar aceasta pentru simplul fapt că autoorganizarea era interzisă şi pedepsită.  Comuniştii organizau, infestau ideologic şi stăpâneau massele de la sate şi oraşe, din grădiniţe până în universităţi.  Mitul masselor organizate a fost învățat de PSD de la tătucii lor din PCR. Această idee tiranică, a transformat o parte  din liderii PSD locali în adevăraţi baroni convinşi că ei trebuie să organizeze şi să conducă tot şi toate.  Greşit! Ei erau doar administratori, conducători erau doar la ei în partid.

Cine sunt protestatarii?

Nemulţumiţii din stradă sunt dintre absenţii de la vot, adică aproape 60% din ţară. PSD ar fi trebuit să știe pe ce butoi cu pulbere au purces la guvernare. Dacă şi-au închipuit că absenţii de la vot sunt o massă dezinteresată de ţară şi fără opţiuni, s-au păcălit. De o săptămână au avut ocazia, prin protestatarii din piaţă, să facă cunoştinţă cu absenţii de la vot. PSD a ratat întâlnirea. S-au dovedit lipsiţi de tact, de măsură, neprofesionişti, iresponsabili. Prestaţia politică a PSD pe timpul crizei, care încă nu a trecut, s-a dovedit lamentabilă. Au tras de timp, au învinuit, au dezinformat, au acuzat. Singurul lucru care trebuie apreciat este că protestatarii au avut şansa şi condiţiile să protesteze paşnic. Adică instituţiile şi serviciile statului au funcţionat bine în frunte cu Jandarmeria şi nu s-au înregistrat incidente dramatice ca în 2012. Adică nu au încercat să compromită şi să deturneze protestele. Se știe că PDL a plătit înfruntarea protestelor din 2012, la alegerile din 2016.

Războiul cu strigături

Războiul s-a petrecut ca în vremurile vechi, cînd oștile beligerante se așezau față în față și își aruncau insulte reciproc, strigate în gura mare să fie auzite de mulțime, după care urma încăierarea. Războiul strigăturilor din România a făcut înconjurul lumii. Strigăturile mulțimii au fost mai multe, autentice și au lovit la țintă. Mai ales aia cu ,,Hoții, Hoții, a alertat toată  Europa. PSD a pierdut lupta pentru ordonanța 13, așa că se poate spune că ,,au mâncat o bătaie cu strigături,,. Doar că nu e nici timpul şi nici locul ca oamenii să stea la nesfârşit în stradă, dar nici nu pot pleca. Soluţia problemei e un nou guvern credibil, pentru că acesta pe care îl au acum a devenit… incredibil. Ar mai fi o problemă de viitor și una de forță. Dacă viitorul PSD sunt bătrâneii care au protestat ieri la Cotroceni, e problema partidului. Dar e clar pentru tot poporul privitor la televizor că cu două babe și trei coșciuge, PSD-ul nu poate trece la nici  o încăierare, deși Suleyman de Teleorman  visa un bulgăre de zăpadă care rostogolindu-se a măturat pe toți cei 300 000 de oameni din Piața Victoriei. Vise taică, vise!

p

P.S. In Bărăgan încâ se mai păstrează zicala ,, a mâncat o bătaie cu strigături,, care înseamnă o bătaie cruntă.

PARTIDUL TIRANIC sau lupta PSD cu legea

Singura soluție este dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate. Asta pentru că PSD este un partid tiranic. Vi se pare prea mult sau doar o vorbă în vânt?! Nici pe departe. Verificaţi definiţia din DEX, citiţi istoriile tiranilor de-a lungul timpului şi veţi vedea că am dreptate. Esenţa tiraniei stă în uzurparea puterii, încălcarea legii şi luarea tuturor măsurilor favorabile unui grup sau unei persoane şi toate astea în numele poporului.  Nu au niciodată simţul realităţii. Niciodată simţul măsurii. Niciodată respect. Intotdeauna tiranii ajung la putere pe un morman de cadavre. Comuniştii au întemniţat şi ucis sute de mii de români nevinovaţi. PSD a deturnat revoluţia in 1989. Ceauşescu a fost privit ca un tiran, condamnat şi pedepsit în calitate de tiran. Dar adevărul este că el era doar reprezentantul unui partid tiranic. Fără aparatul de partid care acaparase statul român, Ceauşescu nu ar fi avut nici o putere. Comuniştii au fost destul de vicleni să se lepede de el şi să continue aceeaşi politică sub masca altor partide, dintre care PSD a fost vârful de lance. De 26 de ani fac ce vor cu statul român şi cu vieţile noastre. Situaţia României actuale cu bune şi multe rele se datorează lor. Este produsul legilor pe care le-au dat, prostiilor pe care le-au făcut. Argumentul forte că PSD este un partid tiranic este lupta lui cu justiţia pe tema graţierii.  Atunci când au văzut că forţele lor se împuţinează, că o parte din ai lor au ajuns, pe bună dreptate în puşcărie, au deschis porţile temniţelor în ciuda tuturor protestelor populare. Normele europene nu cer graţierea deţinuţilor, ci condiţii bune de detenţie. De ce atunci când puşcăriile erau 90% pline nu au luat măsuri pentru ameliorarea situaţiei, că tot ei erau la putere? Ce au făcut atunci când au ajuns 100% pline, 110%, 120%? Nu au făcut nimic, că lor nu le pasă de deţinuţi, ci doar de hoţii lor. Acum când o bună parte au ajuns unde meritau, ne spun că puşcăriile sunt 140% pline. Să le fie ruşine! Doar tiranii din vechime, cum a  fost tiranul Baram care  în plin război cu romanii, a  uzurpat puterea şi a destabilizat iremediabil statul persan, avea grija ca atunci când mai câştiga o luptă să scoată din temniţă pe cei care l-ar susţine. Redefinirea hoţiei e grija unui tiran.

Democraţia, ca și monarhia, se pare că nu exclude tirania. Ca orice boală de putere apare în orice condiţii. Dovadă că a apărut şi în democraţia originală a Atenei. Cunoscutul filosof Socrate a fost condamnat la moarte pentru că un grup de  tineri educaţi de el, au devenit tirani atunci când au pus mâna pe putere. Când tiranii au fost îndepărtaţi de la putere, Socrate a plătit cu viaţa, deşi el nu îi învăţase asta şi nici nu avusese vreun privilegiu. Societăţile istorice ştiau să se apere de acest flagel. Noi, nu! Dar, astea sunt fapte vechi și eroii lor sunt oale și ulcele, pe când tiranii noștri sunt vii și dau declarații la TV.

De pildă,  ialomițeanul nostru de care ne e rușine, mare consilier al premierului,  a declarat că dacă ar fi fost după el, ar fi dat ordonanțele de săptămâna trecută. Evident că este un plagiat. A furat ideea personajului Giani din Las Fierbinți cu care seamănă ,, înalt ca o prăjină și,, …restul știți voi zicala. Singurul adevăr care l-a spus este acela că ordonanțele rușinii nu servesc nici măcar partidului lor. Evident că servesc unui grup, nu unui partid. Cu astfel de ordonanțe îngropi o țară, darămite un partid care d-abia se mai  ține. Și sloganul lor că au fost votați de majoritatea (din minoritatea care a ieșit la alegeri) e o mare bâlbâială.  Hitler a fost votat  în mod democratic cu 95% din voturi și asta nu l-a împiedicat să declanșeze al doilea război mondial. Germanii nu l-au votat pentru război, așa cum nici pesediștii nu au fost votați pentru grațierea corupților. Mai rămâne să vedem cât vor cotiza grațiații în cutia milei de la PSD.

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

 

Revin cu o postare mai veche dar la fel de actuală ca şi atunci.

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

Posted on 

 

            Stereotip şi formal, de când mă ştiu, sărbătoarea  naţională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza şi moş Ion Roată şi voi îmbătrâni tot cu hora Unirii şi rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric  care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor şi care poate fi numit naţional. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.
Statul în care noi trăim acum şi pe care nu mai dăm doi bani, exasperaţi de impozite, taxe şi guverne nesimţite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toţi românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente şi din interior şi din afară, prin încercări empirice de aşa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinereţea de la 1918 şi maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puţin. Fiara avea nişte trăsături de care toţi politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense şi minte puţină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii.  De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.
In cadrul acestui Stat românii au realizat nişte progrese uimitoare şi care nu pot fi comparate cu evoluţia lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul naţional a fost pentru români, la fel ca şi pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic şi social favorabil.
De aceea, nu înţeleg de ce uităm mereu  că acest Stat, care în definitiv este o creaţie, trebuie permanent menţinut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe  ceva etern şi funcţional. Or, nu este aşa! Statul este în permanentă concurenţă cu sistemele economice din lume. Statul este ţinta strategiilor politice internaţionale. În ultimii 20 de ani, instituţiile Statului precum şi instituţiile subvenţionate de Stat,  în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesionişti au fost confiscate de toţi trepăduşii politici şi slugile lor. Statul este compromis din interior prin administraţii lungi şi proaste şi din exterior de o politică de federalizare care,  în definitiv,  poate duce la dezmembrarea lui. Şi noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei şi nici cu funcţionarul Y,  ci cu toţi românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creaţie a lor. Statul nu e Ţara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic  care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.

 

 

Profesorul, istoricul și politicianul Gheorghe Dumitrașcu a murit

Constanța a pierdut unul dintre cei mai mari politicieni, profesori și istorici ai urbei. Reputatul profesor Gheorghe Dumitrașcu a decedat, marți seara, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Constanța, la vârsta de 77 de ani. Născut la 25 septembrie 1939, în comuna Nisipari (actualmente sat aparținând de comuna Castelu) din judeţul Constanţa, profesorul şi-a legat iremediabil destinul de locul natal. Studenţii şi masteranzii de la Facultatea de Istorie şi Drept a Universităţii „Ovidius” l-au considerat un adevărat model intelectual. Ca o recunoaştere a valorii sale, omul de cultură a fost distins cu o serie de diplome de excelenţă şi de onoare. Din Decembrie 1989 şi până în prezent, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu nu a primit nicio decoraţie sau distincţie din partea Statului Român, în schimb, a primit diverse distincţii, în calitate de revoluţionar, de parlamentar, de om de cultură de la diverse instituţii de învăţământ, cultură şi artă, dintre care cele acordate pentru calitatea de ctitor îl onorează în mod deosebit. În intervalul de timp mai 1990 – decembrie 2000, Gheorghe Dumitraşcu a fost senator în Parlamentul României, timp de zece ani şi jumătate fiind membru al Comisiilor de Cultură, Artă şi Mass-Media, precum şi Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică a Senatului României. În calitate de parlamentar, Dumitrașcu s-a făcut remarcat prin faptul că a avut o contribuţie importantă la realizarea Constituţiei României, la Legea Fondului funciar, la Legea Învăţământului, la Legea Radio şi Televiziunii.

DECEBAL FĂGĂDĂU: „AVEA TALENTUL DE A TE FACE SĂ TRĂIEȘTI ISTORIA“

Profund marcat de trecerea în neființă a profesorului Dumitrașcu, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că regretă nespus moartea celui ce i-a fost profesor. „Avea talentul de a te face să trăiești istoria. Avea mai multe cărți scrise decât au citit unii. Condoleanțe familiei!“, a afirmat Făgădău.

RECTORUL UNIVERSITĂŢII “OVIDIUS”, PROF. UNIV. DR. SORIN RUGINĂ: “GHEORGHE DUMITRAŞCU, O PERSONALITATE REVOLUŢIONARĂ”

“Este o mare pierdere pentru Constanţa, pentru Universitatea “Ovidius” şi pentru mine personal, pentru că mă leagă de dânsul o prietenie de lungă durată, într-o relaţie bazată pe realizări profesionale şi idealuri împlinite. În 1990, când am vorbit pentru prima oară despre înfiinţarea Universităţii, mulţi au zâmbit. El a fost primul care m-a susţinut şi care a spus că este o idée excelentă, a fost primul care a semnat documentul cu care urma să mergem la minister. Asta n-am să uit niciodată, cât voi trăi, căci aşa a început istoria Universităţii “Ovidius”, cu o revoluţie, susţinută de o personalitate revoluţionară. (Universitatea “Ovidius” a luat fiinţă prin Hotărârea Guvernului României nr. 225/7 martie 1990 – n.r.). A fost un om deosebit, cu o putere incredibilă de muncă, extrem de modest, un adevărat model pentru multele generaţii de studenţi şi masteranzi pe care i-a îndrumat. Cred cu tărie că a dorit să evite intrarea în politică, însă aşa a fost conjunctura, cumva… el s-a sacrificat. Universitatea „Ovidius”, precum şi alte instituţii academice importante din România l-au omagiat încă din timpul vieţii, recunoscându-i în mai multe rânduri meritele extraordinare, chiar dacă zona politică a ales să-l mâhnească cu doar câteva luni înainte de dispariţia sa.

Ne-a legat mai mult decât o relaţie, ne-a legat un ideal comun şi asta face ca pierderea şi tristeţea pe care le resimt să fie cumplite. Dumnezeu să-l odihnească!”

DR. GABRIEL CUSTUREA: „DUMITRAȘCU ESTE UNUL DINTRE OAMENII INIMOȘI CARE AU PUS PE PICIOARE UNIVERSITATEA „OVIDIU““

Cercetătorul dr. Gabriel Custurea: „Este o pierdere pentru Istoriografia constănțeană. Ne cunoșteam de mult, cred că de vreo 40 de ani. Am fost colegi la începutul carierei mele, Dumitrașcu fiind șeful Secției de Istorie Modernă și Contemporană din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. A fost un om activ, care s-a implicat în multe proiecte. Este unul dintre oamenii inimoși care au pus pe picioare Universitatea „Ovidiu“. A făcut și politică. Era un tip activ și neastâmpărat, dacă termenul se asortează cu un om de vârstă matură. În plus, era foarte variat în creațiile sale. A scris atât amintiri, cât și eseuri , dincolo de articole și studii de specialitate. Era un timp care nu avea liniște, trebuia să facă în permanență ceva.“

DECANUL FACULTĂŢII DE ISTORIE DIN UNIVERSITATEA „OVIDIUS”, CONF.UNIV.DR. EMIL PLOPEANU: „UN ADEVĂRAT FORMATOR”

„Profesorul Gheorghe Dumitraşcu a fost un adevărat formator al numeroaselor generaţii de studenţi şi masteranzi încă de la începuturile Facultăţii de Istorie, la a cărei apariţie a contribuit. Ca dascăl s-a remarcat prin forţa de a dezvolta aptitudinea de cercetare şi dragostea faţă de istorie în rândul tuturor celor care i-au fost învăţăcei. Îl considerăm a fi una dintre cele mai importante personalităţi care a marcat, în mod fundamental, cercetările legate de istoria Dobrogei prin zecile de studii, analize, cărţi şi lucrări publicate. Este o pierdere imensă pentru cercetarea dobrogeană şi pentru oraşul nostru. Dumnezeu să-l odihnească!”.

REDACȚIA „TELEGRAF“ REGRETĂ DISPARIȚIA MARELUI OM GHEORGHE DUMITRAȘCU

Dincolo de faptul că a fost un profesionist, istoric, cercetător, politician și dascăl de excepție, Gheorghe Dumitrașcu a fost, înainte de toate, un exemplu de bun simț. Mai mult decât atât, profesorul Dumitrașcu a fost un bun prieten și promotor al presei, față de care a fost mereu deschis. A fost, realmente, un exemplu de parlamentar cu simțul onoarei, care nu a refuzat niciodată niciun interviu și care a fost mereu deschis la discuții. Redacția cotidianului “Telegraf” regretă profund dispariția marelui profesor Gheorghe Dumitrașcu. Cuvintele nu pot exprima tristețea resimțită. Suntem alături de familia greu încercată, căreia îi transmitem condoleanțe și sincere regrete. Dumnezeu să îl odihnească în pace.

UMILINȚĂ DE LA CONSILIERII LOCALI DIN CONSTANȚA

După o viață remarcabilă din punct de vedere profesional, profesorul Dumitrașcu a suferit o umilință greu de cuantificat, chiar cu câteva luni înainte să moară. Episodul nefericit a avut loc la sfârșitul lui martie 2016, când a fost propus pentru titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța. Din păcate, titlul nu i-a mai fost decernat, din cauza a șase foști consilieri care au vrut să își arate mușchii de membri ai opoziției în cel mai nepotrivit moment posibil. Cei sașe foșți aleși care au refuzat să recunoască valoarea profesorului Dumitrașcu sunt Radu Matei (PNL – actualmente consilier județean), Raluca Trandafir (PNL – actualmente consilier local), Stelian Gima (PNL), Sorina Tușa (PNL), Tudorel Chesoi (fost consilier PNȚCD) și un alt consilier care făcea parte din tabăra Puterii la acea vreme (UNPR, PSD sau ALDE). Prezent la ședință, profesorul Gheorghe Dumitrașcu a cerut consilierilor să nu îl mai cheme, pentru a-l umili. Rușinea lăsată în urmă de foștii consilieri ar putea fi curățată, mult prea târziu, ce-i drept, de actualii consilieri locali.

„O CONŞTIINŢĂ DOBROGEANĂ DIN ZILELE NOASTRE”

„Profesorul Gheorghe Dumitraşcu – român dobrogean ot Caratai, cum îi place să se autodefinească, sintetizând în această sintagmă componentele geoetnospirituale ce-l definesc – este, în lumina faptelor şi scrierilor sale, nu am nicio îndoială, o personalitate polivalentă şi unul dintre cele mai vizibile şi viabile repere ale intelectualităţii dobrogene din ultimile patru decenii”, spunea, în 2009, conf. univ. dr. Stoica Lascu, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. „Cine are răbdarea în a-i parcurge opera edită – scrieri istorice, literare, memorialistice, didactice, politice -, cine-i cunoaşte preocupările ştiinţifice şi creative, lucrările aflate în multe manuscrise, cine se apleacă fără prejudecăţi asupra acţiunilor şi opiniilor sale politice, de pură extracţie naţional-culturală românească în context european, cine-i percepe sensibilitatea, altruismul şi inerentele slăbiciuni ale umanului – nu poate să-l definească decît ca atare: o conştiinţă cinstită şi onestă a vremurilor sale”, a mai spus conf. univ. dr. Stoica Lascu, în 2009, când Dumitrașcu aniversa 70 de ani.

Preluat de la TELEGRAF

P.S. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!  A fost un suflet extraordinar, un om deosebit, o conştiinţă. Condoleanţe familiei îndoliate!

 

 

 

 

 

INTRE ANI

A trecut un an jumate plin, jumate gol. Partea plină se referă la viaţa personală. Partea goală este viaţa profesională, care în cazul meu, măsurat după ceas, reprezintă aproape jumătate din viaţă. Şi cum plus cu minus se anulează reciproc înseamnă că am mai pierdut un an din viaţă. A fost încă un an în care am fost izolată profesional, exclusă de la toate activităţile muzeului, denigrată. Incă un an în care cererea mea de a îmi fi trecute în fişa postului atribuţii specifice de cercetător şi nu de muzeograf, referent sau altele a fost aruncată fără nici o rezoluţie. A fost anul în care neomul din fruntea muzeului a mai furat un mandat, bineînţeles cu ajutorul Consiliului Judeţean Ialomiţa şi al sprijinului tacit al actualului preşedinte CJI care deşi nu a analizat situaţia instituţiei s-a şi grăbit să arunce cu 33 milioane de lei din banii noștri doar în două proiecte culturale. Cine le-a văzut? Le-a citit cineva? Ialomiţa e sat fără câini, un Las Fierbinţi generalizat. Aruncatul cu bani în proiecte culturale imediat după alegeri e o tactică tipic pesedistă. A sesizat-o cineva? Nimeni! Opoziţia de până acum a fost o cumetreală şi în prezent nici nu mai există. Se rezumă la vorbe. Nimeni nu a sesizat organele de cercetare. Şi, oricum dacă le-ar sesiza e apă de ploaie. Îi va veni rândul peste vreo doi ani, când va fi prea târziu. Aşa că s-a deschis sezonul ,,Set up shop,, în care totul se cumpără, funcția cu om cu tot . Oare directorul MJI şi-a cumpărat un nou mandat?
Dar, va veni un an mai bun pentru că suntem mulţi care gândim la fel. De pildă, din 10 oameni care merg pe stradă, doar doi au votat cu PSD-ul şi ăia sunt probabil două babe expirate care nu ies din bătătură decât la alegeri. Dar sunt alegători ce să le faci!? Vor vota şi din mormânt. Situaţia PNL este şi mai aţoasă. Trebuie să aduni 40 de oameni ca să găseşti pe cei doi care i-au votat. Deci, politrucii stau în vârf dar pe cracă  putredă. Cu alte cuvinte, din zece oameni, eu sunt printre cei opt nemulţumiţi, scârbiţi, revoltaţi împotriva unor indivizi care nu ne reprezintă dar care îşi permit să ne umilească şi care, realitatea este clară…ne-au adus în sapă de lemn.
Dar craca putredă e uşor de doborât, dacă ştii unde să loveşti.
Fie ca în 2017, să ne dea Dumnezeu izbânda nouă, celor 80% dintre ialomiţeni, care nu ne lăsăm prostiţi.

Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos

paltin-1COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Mănăstirea Paltin Petru Vodă

,,GROPILE COMUNE DE LA CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Pentru că unora varianta tehnică li s-a părut prea seacă, am elaborat o variantă mai romanțată.

PROIECTUL GROPILE COMUNE DE PE TRASEUL CANALULUI ,,DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ,,

Dr. Emilia Corbu

Gropile comune au fost în toate timpurile istorice mărturia cea mai  clară a unei stări de război sau invazii barbare. In timp de pace erau dovada materială a unor epidemii, tot un fel de invazie, dar de data aceasta a unor bacterii.

Gropile comune nu coincid cu starea de pace socială. Gropile săracilor, tot un fel de gropi comune apărute în marile oraşe europene din epoca modernă, sunt dovada unei stări de decadenţă, de dezechilibru social, tot un fel de război social, economic dar subtil, care urcă din străfunduri spre a izbucni mai târziu în revoluţii.

Oricum ar fi gropile comune sunt un semn rău pentru orice societate care se respectă, sunt semne de războaie civile, de lupte interne.

Memorialistica descrie  o parte din  atrocităţile din timpul comunismului săvârşite în lagărele de muncă forţată sau în închisori şi menţionează existenţa unor gropi comune în care erau aruncaţi cei care mureau în timpul detenţiei. Sunt dealtminteri singurele menţiuni.  Arhivistica nu le consemnează. Martori nu există. Cărăuşii trupurilor aruncate în gropile comune au murit demult. Mărturii nu au lăsat. Asemenea poveşti nu sunt de spus. Dar gropile comune au existat, nu doar pentru cei care mureau în detenţie, ci mai ales pentru cei care erau executaţi într-un fel sau altul. Ce s-ar fi întâmplat dacă în lotul deţinuţilor puşi să taie stuf în apă pe o zi geroasă de 31 ianuarie nu ar fi fost mai mulţi preoţi şi sfântul Ilie Lăcătuşu ?  El i-a îndemnat pe deţinuţi să facă ascultare şi să intre în apă, lăsând totul în grija Maicii Domnului. Dacă ar fi refuzat munca, ar fi fost împuşcaţi. Caralii aşteptau cu armele pregătite. Au existat însă şi execuţii pur şi simplu. Un bătrân din Poarta-Albă a povestit preotului paroh R. B.  o scenă la care a fost involuntar martor în tinereţea lui. Intr-o zi de iarnă, mai mulţi deţinuţi au fost scoşi dezbrăcaţi pe o platformă de ciment şi udaţi cu furtunurile cu apă. Au fost abandonaţi acolo toată noaptea. Vaietul deţinuţilor abandonaţi l-a urmărit toată viaţa. Şi ca să redau exact decrierea lui,, ţipau aşa cum zbiară mieii primăvara când sunt despărţiţi de oi,,. Ar fi retoric să ne mai întrebăm dacă cei decedaţi au avut parte de morminte individuale. Destinaţia lor a fost cu siguranţă gropile comune. Dar, uşor de afirmat, greu de demonstrat!

PROIECTUL

Fundația Culturală ,, Profesor George Manu,, în colaborare cu Asociația Culturală ,,Pr. Iustin Pârvu,, a iniţiat proiectul ,, Gropile Comune de la Canalul Dunăre-Marea Neagră,, cu scopul de a identifica  gropile comune aferente lagărelor de muncă forțată destinate exterminării deținuților politici între 1949-1955, de a le consemna cu statutul de morminte colective și de a le marca în memoria comunităților locale prin ridicarea unei Troițe.

In perioada 11-15 iulie o echipă de voluntari s-a deplasat la Poarta-Albă pentru investigații în teren. Din relatările localnicilor, transmise din tată în fiu sau relatate preotului de către bătrânii satului, gropi comune s-ar fi aflat în trei puncte:

  1. In Cimitirul Vechi din Poarta-Albă, mai precis în partea din față. De reținut că cimitirul vechi nu se putea extinde în spate datorită unei regiuni inundabile. De aceea extinderea acestuia s-a făcut spre stradă. Unele locuri de veci din zilele noastre au intersectat schelete umane fără inventar, uneori cu câte o pereche de bocanci rupți în picioare. Dar datorită locului strâmt nu s-au mai  putut face cercetări pentru a vedea configurația și inventarul gropii din care proveneau scheletele. In prezent, inhumările se fac într-un cimitir nou, deoarece în Cimitirul Vechi nu mai există locuri de veci disponibile.
  2. La piciorul Podului, unde ar fi fost descoperite mai multe schelete umane cu ocazia lucrărilor de construcție a podului. După  spusele localnicilor acestea ar fi fost aruncate pe drum și utilajele grele le-ar fi zdrobit, făcându-le una cu pământul.
  3. In stânga cimitirului nou din cartierul ,,Orașul-Nou,, din comuna Poarta-Albă. In acest punct aflat în domeniul public și care nu este suprapus de nimic în prezent a avut loc și o scurtă investigație de teren cu  scopul de a verifica informația. Un raport tehnic asupra rezultatelor a fost publicat în revista Permanenţe[1].

LOCUL FAPTEI

Pământul este un minunat organism unitar, o împletitură de materii organice şi anorganice. Orice intervenţie în scoarţa terestră rămâne vizibilă la fel cum rămâne  o cicatrice pe trupul uman. Niciodată pământul nu va mai reveni la structura iniţială. O groapă făcută acum o mie de ani este vizibilă şi astăzi şi umplutura ei mărturişeşte istoria prin care a trecut. Pe această trăsătură esenţială a pământului se bazează în mare parte cercetările din teren ale arheologilor.

La Poarta-Albă, locul menţionat era plin de bălării înalte. Dar, chiar şi aşa ne dădeam seama că pământul se lasă pe o suprafaţă foarte mare. Am defrişat două alei în cruce şi ne-am dat seama că suprafaţa este foarte mare, de aproape 1000 m2. La nord era mărginită de un val aplatizat. Era mult prea mult atât pentru fondurile avute la dispoziţie, cît şi pentru mâna de lucru de care dispuneam. Mai mult chiar, era mult prea mare chiar şi pentru configuraţia unor gropi comune. Am hotărât să lucrăm mecanic, cu ajutorul unui excavator, urmând ca o secţiune mai mică să o lucrăm manual pentru a avea şi imaginea în plan. Secţiunile mecanice ne ofereau doar profile. In practica arheologică se urmăreşte intersectarea complexului  pentru a-i studia profilele. Pe acestea complexul se descrie ca pe o hartă cu  lărgimile şi adâncimile. Din plan aflăm alte date. Aşa că am procedat la săparea  a trei secţiuni orientate pe punctele cardinale (N-S, E-V). Cu siguranţă că Dumnezeu a lucrat, pentru că am picat exact pe gropi. Gropile acopereau o suprafaţă de doar 150 m2 din aria de 1000 m luată în discuţie. Din aceşti 150 m2, sondajul nostru afecta cam o treime, adică 50 mp, de ajuns cât să delimităm întregul complex în plan. Prin urmare, gropile au fost găsite, doar că surpriza d-abia acum începea.

GROPILE CU PĂMÂNT NEGRU

Un profil geologic din Dobrogea ne arată că sub un strat de pământ negru de circa 30-40 cm, urmează pământ galben-nisipos străbătut  de galerii de rozătoare şi apoi pământ galben curat, argilă. Orice groapă săpată într-un astfel de sol va conţine o cantitate mare de pământ galben care în urma preumblării lui pe la suprafaţa solului va antrena pelicule de pământ negru, pietriş, obiecte etc. Deci, aşa trebuia să arate şi umplutura unei gropi de mormânt, cu mult pământ galben-murdar, afânat. Am rămas surprinsă când din cupa excavatorului cădea pământ negru curat, grăunţos, cu alte cuvinte cernoziom, care se găsea până la 2,50 m de la nivelul actual al solului şi doi metri de la nivelul de săpare a ariei alveolate. Cercetând profilele am văzut că gropile din care scoteam pământul negru fuseseră lucrate cu un utilaj. Că împânziseră practic suprafaţa fiind practic una lângă alta, uneori la distanţă de 10 cm. Că unele aveau marginile drepte şi regulate, altele colmatate, adică prăbuşite la un moment dat. Gropile aveau lăţimea cuprinsă între 2-4 m atunci când se ţeseau una de alta. In umplutura lor se aflau două niveluri. Unul mai vechi, iniţial cu pământ negru, uneori cu pelicule de cenuşă şi pământ galben. Provenea cu siguranţă din arealul înconjurător. Adică humusul de pe  suprafaţa de 1000 m2 fusese împins pentru a umple gropile. Aşa a rezultat suprafaţa alveolată. Pe unul din profile vedem cum pământul galben steril se află practic la o palmă sub o depunere fragilă de strat arabil. Dar, cernoziomul negru din jur, având o densitate mai mică decât a pământului galben s-a tasat şi probabil gropile au început să se vadă. Aşa că a fost nevoie de o nouă umplere a lor. S-a adus pământ dintr-o zonă menajeră. In gunoaie am găsit nişte capace din aluminiu. Aveau ştanţate siglele RPR şi MIA în jurul stelei cu cinci colţuri. Dacă conchidem că cele două prescurtări vin de la Republica Populară Română  (1949-1965) şi de la Ministerul Industriei Alimentare (care a funcţionat între 1961-1971), rezultă că piesele noastre se datează între 1961-1965. Deci, atunci se nivelase cu un al doilea strat de pământ negru. Nivelarea fusese necesară pentru că pământul se lăsase, proces care trebuie să fi durat câţiva ani. Dacă scădem măcar cinci ani, ajungem la o datare între anii 1957-1962. Aceasta coincide cu perioada imediat următoare încheierii lucrărilor de la Canal şi este perioada când au fost săpate şi aceste gropi.

Gropile cu pământ negru ne-au dat dureri de cap. Orice groapă are o funcţie clară. Dintr-o groapă fie se scoate ceva, fie  ascunde ceva. De ascuns, nu putea fi vorba. Pământul negru nu avea nici un inventar, era curat. Cele câteva sârme, bucăţi de tablă,  etc. din stratul de nivelare nu spuneau nimic, cu excepţia capacelor care ne-au oferit o datare. Deci au fost săpate cu scopul  de a se scoate ceva din ele. Dar, ce se afla în ele? Dacă voiau să scoată pământ galben nu era locul potrivit. Săparea canalului a furnizat milioane de tone de pământ galben. Altă sursă au fost terasele de pământ galben din jurul localităţii, terase exploatate şi de Fabrica de cărămidă care a continuat să lucreze cu deţinuţi, chiar şi după închiderea lucrărilor de la Canal. Nu era cazul să facă o groapă de împrumut lângă un cimitir vechi. Ca să nu mai spun că o suprafaţă de doar 150 mp era prea mică pentru o groapă de împrumut. Deci, exploatarea de pământ galben nu se justifică. Revenim la întrebarea care ne frământă şi în prezent şi anume: Ce au scos din pământul acela? Putem oferi un răspuns ipotetic bazat pe verificarea atentă a sedimentelor. Totul a fost desenat pe hârtie milimetrică şi a fost fotografiat din unghiuri diferite, la lumină diferită, în toate momentele cercetării.In toate cele trei secţiuni s-a constatat că gropile cu pământ negru au intersectat şi distrus nişte gropi mai vechi. In acele gropi mai vechi din care mai erau vizibile nişte margini şi nişte depuneri pe fund se evindenţia clar un pământ galben-murdar.

 

GROPILE CU PĂMÂNT GALBEN-MURDAR  

 

Le-am numit aşa deoarece sedimentul găsit în aceste gropi este un pământ galben, poros, cu pelicule brune, pietriş de calcar, rugină.

Conturul şi adâncimea lor se observă pe SA, c. 2-5, profil vestic, pe ambele profile ale SC, c.4 și pe planul SB,c.3, -1,10 m. Din gropile cu pământ galben-murdar se mai păstrează fie o peliculă pe fund, fie un perete lateral cum vedem pe SC. Pe SC profilul sudic, carourile 3-5 se observă o groapă lată de 4,5 m și adâncă de 2 m de la nivelul actual al solului ce are la bază un strat de pământ galben murdar, purtat cu rare pelicule de rugină cu o grosime cuprinsă între 0,25-0,50 m. Această groapă se observă şi mai clar pe profilul nordic, unde o margine se mai păstrează pe aproape 1 m lăţime. Pe fundul unei astfel de gropi surprinsă în SB, c. 3 s-a găsit o plăcuţă de metal la -1,85m.

Dacă pentru gropile cu pământ negru am găsit o explicaţie, aceea de a excava conţinutul gropilor cu pământ galben-murdar, pentru acestea din urmă nu avem nici o explicaţie. Ştim însă ce nu au fost. Nu au fost gropi destinate unor adăposturi subterane, dovadă că nu avem resturi de  materiale de construcţie. Nu au fost beciuri de alimente, dovadă că nu au pereţii trataţi corespunzător. Nu au fost gropi de olar, pentru că acestea nu erau astupate simultan cu cernoziom din zonă şi nici nu au umplutura specifică. Şi, ca şi în cazul gropilor de împrumut, sursa de pământ galben era din abundenţă în terasă. Excluzând toate aceste alternative, ne rămâne doar utilitatea lor ca gropi de mormânt. Sedimentul în sine este specific unei gropi de mormânt, adică pământ galben cu resturi antrenate din straturile superioare. Doar că nu avem proba clară, adică osemintele umane. Astfel că totul este o ipoteză, aceea că gropile comune au fost evacuate după încheierea lucrărilor Canalului şi conţinutul lor îndepărtat din zonă. Ştim că lagărele de muncă forţată erau distruse din temelii imediat după dezafectarea lor. De pildă, lagărul de muncă forţată de la Vlădeni (jud. Ialomiţa) în care au fost până la 14000 de deţinuţi, a fost ras în doar trei săptămâni de la închidere. Era o măsură de ştergere a urmelor. Chiar şi comuniştii erau conştienţi până la un punct de gravitatea faptelor lor. Dar nu avem mărturii  că şi gropile comune ar fi fost evacuate. Faptul că acestea erau distruse dacă erau găsite întâmplător ne dovedeşte situaţia de la punctul Piciorul podului.

IIN LOC DE CONCLUZII

Deşi nu am găsit exact ce căutam, am găsit ceva ce nu ne aşteptam. Un mare potenţial uman. Sunt convinsă că dacă am ajuns până aici, Dumnezeu nu ne va lăsa fără răspuns şi cercetările viitoare ne vor lămuri. Până atunci pot spune că am descoperit oameni minunaţi care ne-au ajutat şi au finanţat proiectul şi mă refer la Fundaţia ,,Profesor George Manu,,.  Primăria Poarta-Albă ne-a aprobat investigaţia în zonă. Arhiepiscopia Tomisului ne-a binecuvântat lucrarea. Preotul paroh Rareş Bardu ne-a sprijinit din toate puterile. La fel de minunaţi au fost şi voluntarii care au lucrat în soare şi praf, deşi nu erau pregătiţi pentru astfel de muncă. Pentru rugăciunile sfinţilor de la Aiud şi de pretutindeni unde s-a suferit pentru Hristos, Dumnezeu să le răsplătească bunătatea!



[1] Publicat în PERMANENŢE, XIX,8,AUGUST 2016

 

IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ


IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ

ZIDURILE MĂNĂSTIRII

Cu ani în urmă spuneam, într-o emisiune redată mai sus, că mănăstirea dedicată sfinților români ar trebui să fie ridicată din bani publici și girată de mari personalități în toate etapele ridicării (pe atunci era vorba de Aiud). Colegii de emisiune au crezut că exagerez și în bună parte chiar așa era. Mă înșelasem. De pildă, la Poarta Albă, temelia a fost sfințită de părintele Iustin Părvu și IPS Teodosie, dar…mănăstirea este izolată și pustie deși, din punct de vedere constructiv, stă bine în sensul că are biserică, arhondaric, o chilie frumoasă, două terase de lemn pentru un altar în aer liber și alta pentru servit masa la hram, o clopotniță în construcție, fântână, spații verzi și o groapă probabil pentru heleșteu. Drumul este marcat de un monument și două Troițe, ridicate de fundațiile și asociațiile creștine care și-au trimis voluntarii pentru a ridica o mănăstire într-un loc pustiu, dar de o mare încărcătură duhovnicească.

… ȘI ZIDURILE ALTUIA

Acolo fusese lagărul de muncă forțată, mai precis colonia preoților români condamnați la muncă la Canal. Din lagăr mai rămăseseră fundațiile barăcilor și era lucru rar, dat fiind că toate lagărele de muncă forțată au fost distruse de comuniști imediat după dezafectare. Deci, se putea organiza și un mic muzeu în care să fie expusă istoria lagărelor de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Dar, nu s-a făcut și nici nu se va face vreodată. Mănăstirea a încăput pe mâini străine. Pe fundațiile barăcilor s-a improvizat pentru un timp o latrină pentru cei care lucrau la construcții. După ce s-a spurcat bine locul, fundațiile și șapele de beton ale fostelor barăci au fost dărâmate cu buldozerul pentru a nu lăsa nici o urmă. Visul comuniștilor s-a împlinit! ,,Stareța,, voia gazon exact acolo.
Și nici cercetarea istoriei sfinților români nu se va face pentru că stareța nu are pregătirea intelectuală necesară înțelegerii fenomenul. Mai demult a gonit un cercetător german care studia istoria, pe motiv că era eretic. Așa trebuia și ea gonită când s-a călugărit și avea buletin de Turcia. Zilele trecute a gonit un grup de voluntari care desfășurau un proiect în zonă. Fundațiile Culturale ,,Profesor George Manu,, și ,,Pr. Iustin Părvu,, au în lucru un proiect amplu cu privire la gropile comune de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră în scopul consemnării lor ca morminte colective și a ridicării unei Troițe. Voluntarii, care au lucrat o săptămână din zori până la apus, aveau nevoie de un loc în care să doarmă. Fundația ,,Pr. Iustin Pîrvu,, recomandase mănăstirea, dar nimeni nu s-a gândit că dacă și monahiile de la Petru-Vodă au fost gonite cu lacrimi în ochi, cum oare vom fi primiți noi? Și intelectuali pe deasupra! Am mers în mănăstiri multe și mari dar primire ca la Poarta-Albă nu am pățit niciunde. Am ajuns pe o vreme caniculă. Nu ne-a invitat nici să ședem puțin la umbră și nici un pahar de apă nu ne-a dat. Ne-a șuierat în loc de prezentare că are binecuvîntarea pr. Iustin. De parcă noi nu aveam! Părintele dădea 100 de binecuvântări pe zi. Nu darul contează, în definitiv binecuvântarea e un dar, ci ceea ce faci cu el. Il poți și compromite așa cum a făcut ea care în ușa bisericii ne-a mințit că nu are locuri de cazare. Cu siguranță arhondaricul era plin de draci, făcuseră rezervări din vreme.
Apoi, ne-a umilit. Ne-a zis că dacă are nevoie de noi, ne va chema. De parcă, noi eram la dispoziția ei. Apoi ne-a zis că a avut cheltuieli cu hramul. De parcă am fi fost cerșetori. Aveam și bani și un portbagaj plin de mâncare. Pe mine, slabă duhonicește, mă luase durerea de cap.
Am plecat, lăsând în urmă o mănăstire pustie, izolată, cu doi viețuitori. Până seara mai aveam multe de rezolvat. După noi au mai venit doi voluntari, pe care i-a trimis acasă, că nu se face nici un proiect. Mare mincinoasă!

CĂUTĂM EXPLICAȚII

Prima pe listă, o explicație duhovnicească.Citisem la Sfinții Părinți că la mănăstire vin trei categorii de oameni. Unii trimiși de Dumnezeu, alții goniți de lume și în fine, unii infiltrați de diavol. Toți cu hăinuță neagră, capul plecat, vocea blândă. Doar faptele fac diferența dintre ei.
Și, ce vedem? O mănăstire neterminată, izolată și fără obște. Nici măcar cei din Poarta-Albă care au muncit voluntar la fundațiile mănăstirii nu mai merg acolo.
Singura explicație pentru comportamentul bizar al stareței stă în banii pe care ea i-a investit în mănăstire. Foarte frumos, dar trebuie să ai o mare finețe sufletească și duhovnicească, să scoți banii și din suflet, nu doar din pungă.
La Poarta-Albă au fost investiți și bani publici și multă muncă voluntară, dar a venit și o doamnă cu bani care n-a mai plecat, a trecut de la pălărie direct la călugărie. Povestea ar fi frumoasă, filă de pateric, dacă doamna de ieri nu ar fi alta decât stareța de azi care nu pricepe că Sfinții Români din toate timpurile au fost mari luptători pentru ortodoxie, bine ancorați în realitate, oameni ai faptelor nu ai contemplației și izolării. Dacă voia izolare, trebuia să meargă la o mănăstire cu alt hram.

Dar, dincolo de aceste aspecte vizibile rămâne unul invizibil, dar definitoriu. Natura banilor. In biserici și mănăstiri singuri bani binecuvîntați sunt cei doi bănuți ai văduvei, adică banul cinstit, dar care sporește. Banii de altă natură trebuie să se întoarcă acolo de unde au fost luați, la copilul orfan, la văduve, la fetele fără zestre, la tinerii performanți care nu se pot întreține în școală. Deci, sunt o mulțime de locuri în care pot fi investiți banii din afaceri dubioase. Așa a procedat vameșul Zaheu și Hristos i-a mântuit casa. Ce ar fi fost dacă Zaheu zicea: ,,Doamne, nu ai unde să îți pleci capul. Iți fac eu o casă să stai cu ucenicii tăi,,. Dar, nu a îndrăznit că ar fi atârnat aghiuță de cărămizi ca și cuiul lui Pepelea. Iși face omul casă, vine Pepelea și bate un cui. După care bietul om nu mai scapă de musafir. Că zicea Pepelea: ,,N-am venit la tine, am venit la cuiul meu,,. Și să vezi pe urmă pustiu și zâzanie în mănăstire. Că aghiuță iubește contemplația în societate, poftește să fie singur, și aglomerația în pustie. Îmi pun nădejdea în pronia cerească, precum că la mănăstirea Sf. Români nu au intrat astfel de bani. Deși la pustiul care bântuie acolo….o cucuvea pe arhodaric mai lipsea. Sfinții Români nu merită o astfel de umilire. Nu au pătimit pentru un popor întreg ca să fie umiliți de o femeie cu bani și tupeu. Este revoltător!