14 mai 1948-22 decembrie 1989. ISTORIA ATEISMULUI ÎN ROMÂNIA

14 mai 1948-22 decembrie 1989

 

Cele două date marchează istoria ateismului în România, o istorie fără Dumnezeu trăită și experimentată de milioane de oameni, cu premise și consecințe  pe care le trăim până azi.

Fiecare generație trece printr-un moment istoric care o marchează definitiv.  Generația părinților și bunicilor noștri au trăit ziua de 14 mai 1948, o zi neagră, devenită azi ZIUA MARTIRILOR DIN TEMNIȚELE COMUNISTE. Prefer să o evoce părintele Iustin Pârvu care a trăit-o. Generația mea a trăit revoluția din 22 decembrie  1989 cu consecințe negândite de noi în acel moment. Binele și răul personal este relativ, de aceea  poate fi estimat doar  la nivel de societate. De pildă, trebuie să recunoaștem că generația ateistă este foarte bolnavă. Spitalele din ce în ce mai multe sunt arhipline, nu mai zic de cei care își duc boala pe picioare. In generația părinților lor existau câteva spitale în țară. De pildă, la Țăndărei (jud. Ialomița), spitalul din 1885, printre cele mai vechi din țară, deservea plasa  Balta care avea 40 de sate și era mai mic decât în ziua de azi. S-a turnat și un film despre el, Doctorul Poenaru.

O altă boală a generației ateiste au fost avorturile care au determinat statul să intervină cu decretul din 1966. Iar o altă plagă a generației ateiste au fost copii crescuți în ateism. Eu am primit la școală o educație ateistă.

Privită din perspectivă istorică, ziua de 14 mai 1948 nu a picat din senin. Au existat premise pe care nimeni nu le-a băgat în seamă cum ar fi  slaba credință, supraviețuirea unor păgânisme la țară, intelectuali și boieri liber-cugetători, libertinajul din orașe. Deasemenea ziua de 22 decembrie nu a rezolvat problema. Societatea cât și Biserica se resimt.

Insă, Adevărul care este Hristos, trăiește în oameni, iar cei care s-au opus ateismului comunist au devenit mai tari decât cei care l-au acceptat.

CUM NE DESCRIE PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU ACEA NOAPTE ISTORICĂ

Noaptea dintre 14 şi 15 mai a anului 1948 a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România”. Descrierea aparţine părintelui Iustin Pârvu, cel care, în acea cumplită noapte, a fost arestat sub acuzaţia că face parte din organizaţii subversive. Condamnat la 12 ani de temniţă grea, părintele Iustin a fost încarcerat la Suceva, apoi la Aiud şi Gherla şi a prestat muncă obligatorie la Baia Sprie şi Cavnic, apoi la Periprava şi Culmea.

La expirarea termenului de detenţie, pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credinţă, părintele a mai primit un spor de pedeapsă de patru ani. „Îmi amintesc că, la un moment dat, ne-au aliniat pe toţi şi ne-au întrebat care dintre noi mai crede în Dumnezeu. Am păşit în faţă şi am mai căpătat un spor de pedeapsă“, mărturisea părintele.

Detalii inedite despre dosarul întocmit de Securitatea din Roman părintelui Iustin Pârvu au fost făcute publice în numărul din 20 decembrie 2013 al ziarului „Lumina”. Condamnarea părintelui Iustin a avut loc în urma aplicării la nivel naţional a ordinului nr. 5 al Cabinetului Ministrului Afacerilor Interne, care prevedea arestarea legionarilor şi “reacţionarilor”. Pe linia legiunilor de jandarmi, autorităţile locale au primit ordin să înainteze liste nominale cu persoanele din categoriile “reacţionare” (manişti, brătienişti, titelişti şi legionari), iar în aşa numita “noapte fulger” – 14 /15 mai 1948 – au fost arestaţi mii (după unii autori 1000, după alţii 3000, după alţii 5.000) de elevi şi studenţi din centrele universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj. Numai în fostul judeţ Roman au fost reţinute 44 de persoane suspectate că ar duce activitate legionară conspirativă. Printre aceştia s-au numărat studenţi, intelectuali, preoţi şi chiar elevi din liceele romaşcane. Cei mai în vârstă dintre arestaţi erau consideraţi continuatorii activităţii legionare, concretizată mai ales prin recrutarea tinerilor liceeni din şcolile din Roman. Între ei s-a aflat şi părintele Iustin Pârvu, care avea atunci 29 de ani şi era student la Seminarul “Sfântul Gheorghe” din Roman.

Despre momentul arestării, urmat de cele zece zile de coşmar petrecute în podul Securităţii şi apoi de anchetele susţinute de “haidamaci specializaţi în bătăi şi torturi crunte”, aflăm din evocările pline de dramatism ale părintelui Iustin.

“Slujeam împreună cu alţi doi părinţi, unul de la Secu şi unul de la Mănăstirea Neamţ. Unul era Valerian Blaga, Dumnezeu să-l ierte. (…) Dar între timp se făcuse seară, se înnoptase, aveam camera noastră acolo, eu cu Valerian. Şi numai ce auzim zgomot puternic la uşă. Dar când au bătut la uşă au şi intrat. Cum? Dumnezeu ştie. M-am ridicat. «Hai, echiparea!». Mi-am dat seama pe loc că nu e lucru curat aicea. Zic:     «Să-mi iau haina!». «Nu, nu, că vii înapoi! Nu-i nevoie, mergi aşa!». Am plecat aşa cum eram îmbrăcat. Dragii mei, au început ei să caute, s-au învârtit, s-au uitat ei. (…) Ieşim de acolo în curte. Ce era la poartă? Cursa aceea mare şi frumoasă, cu geamuri negre! Era staţionată. Când se deschide uşa, acolo era plin de oameni. Avocatul cutare, părintele cutare… Mă uit în dreapta, în stânga, numai oameni unul şi unul. «Ei, dacă sunteţi aicea, atunci e bine, n-o să fie mare lucru… Hai să mergem!» Şi unde ne-a dus? Nu ştiam. Dar ne-a învârtit o oră şi jumătate în jurul oraşului, ca să ne dea impresia că suntem duşi la capătul lumii. Nu se vedea nimic în afară, iar o oră şi jumătate părea atunci, în acele condiţii, un timp imens…

(…) La un moment dat opreşte maşina, huruit puternic, frînă… Unde intrăm? La „securitatea” din Roman, acolo, la cazarmă. Ne ia în primire, pe cîte unul… Hai!… Ne duc la un etaj, într-un pod, plin era podul, plin. Un dulău, aşa… La fiecare doi inşi, un dulău. Intru acolo şi eu: Faţa la pămînt!, ne strigă. Dulăul mă ia în primire. „

CONTINUARE LA MĂRTURISITORII

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA, 2017. UN TORT FESTIV

Săpăturile arheologice din aşezarea medieval-timpurie de la  Vlădeni-Popina Blagodeasca s-au desfăşurat  în baza autorizaţiei nr.18/25.04.2017, conform planului de cercetare anual adaptat însă fondurilor alocate de doar 14500 lei  asigurate de Muzeul Judeţean Ialomiţa.

A fost investigată o suprafaţă de circa 107 m2 de-a lungul a două secţiuni

(SN c.1-15, SF c.1-3/2017), trei casete (Cas. A59-61) şi două minicasete. Lucrările au fost concentrate la limita dintre grindul sudic pe care se afla aşezarea medieval-timpurie şi grindul vestic unde perieghezele semnalau aşezarea getică. O primă constatare este aceea că aşezarea medieval-timpurie continuă şi pe grindul vestic pe direcţia NV.

Pe  suprafaţa decopertată au fost finalizate două complexe descoperit în campania precedentă (bordeiul nr.14 şi o locuinţă de suprafaţă) şi au fost descoperite alte şase complexe noi (două bordeie, două gropi, un segment de  palisadă, un mormânt). Deasemenea a fost investigat cu mare atenţie un aşa-zis ,,nivel al locuinţelor de suprafaţă,,.

S-a lucrat cu migală, cu desene şi fotografii repetate, mult la şpaclu deoarece pe o singură secţiune se intersectau complexe din două straturi arheologice (medieval şi getic). In stratul  medieval se aflau complexe din două niveluri de locuire (medieval-timpuriu (sec-IX-XI) şi medieval (sec. XIII?). Un adevărat tort festiv! Deasemenea din nivelul medieval-timpuriu am surprins cele două faze de locuire) la care se adaugă ciudăţenia de ,,nivel al locuinţelor de suprafaţă,, caracterizat de un strat gros de circa 0,30-0,60 m cu sediment brun-negricios foarte afânat, cu resturi de lemn carbonizat, arsură şi paiantă, gropi de pari cu materiale arheologice Dridu. Nu găsim resturi de podele sau vetre iar contururile sunt difuze. Ipoteza de lucru în acest moment este aceea a unor barăci din lemn distruse şi împrăştiate de săpăturile arheologice. Sistemul defensiv, un alt obiectiv al campaniei, a fost investigat doar pe o mică suprafaţă situată în faţa şanţului de apărare de pe SF.  

Evident, că viaţa nu putea fi frumoasă dacă nu aveam şi câteva junghiuri în coastă cum au fost canicula prelungită, echipa gălăgioasă, fondurile puţine, indiferenţa şefilor de la muzeu etc.

Nu au lipsit însă suprizele. In fotografia de mai jos vedeţi groapa bordeiului 14, delimitată pe podea. In colţul bordeiului, o gropiţă mergea sub podea. Am crezut că este groapă de bucate, deşi avea gura foarte mică. Am fost nevoită să secţionez podeaua ca să o sap. Era ditamai gropanul  de 1,40 m, având pe fund un mormânt. Exact în ultima zi, când trebuia să conserv săpătura.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Hristos a înviat!
                        de Andrei Ciurunga
Hristos a înviat peste șantiere
precum peste cărbuni învie para.
De-aici va crește marea Înviere
ce va cuprinde mâine toată țara.
Hristos a înviat peste lopeți
abia mișcând în mâini însângerate,
a înviat ca în atâtea dăți
să ne sărute frunțile plecate.
Hristos a înviat peste spinări
încovoiate aprig de povară –
acest Hristos care-n atâtea țări
a fost bătut pe cruce-a doua oară.
Hristos a înviat și pentru noi,
sau poate numai pentru noi anume
să ne deschidă drumul înapoi,
spre câte-au fost – și vor mai fi în lume.
Hristos a înviat biruitor,
cum biruind vor învia martirii,
când peste zidul închisorii lor
va crește mâine mușchiul amintirii.
Hristos a înviat peste șantiere
să-și dăruie mulțimii trupul – pâinie
și să vestească marea Înviere
ce va cuprinde toată țara – mâine.
(Andrei Ciurunga, Învierea Domnului 1953, poezie scrisă în timpul detenției la Canal)

RĂZBOIUL CU STRIGĂTURI

 După lupta ordonanței, PSD a mâncat o bătaie cu strigături de s-a dus vestea din China până în Australia. Insă, vrem sau nu, în următorii patru ani, vom avea tot PSD la guvernare, în ciuda realității  ,,N-avem politicieni, n-avem partide,, descrise obiectiv şi nepartinic de domnul Pleşu. Articolul domniei pare compus din două bucăţi, una caldă cu care începe şi în care admiră  spiritul civic al protestatarilor din aceste zile şi una rece cu care încheie şi în care deplânge lipsa politicienilor adevăraţi şi implicit a partidelor. Vrând-nevrând, îţi lasă gustul rece şi senzaţia de lipsă. In locul lui, aş fi aranjat astfel articolul. Aş fi pus bucata rece la început, concluzia că nu avem policieni şi apoi încheiam armonios cu realitatea caldă că avem o mulţime frumoasă  şi tânără interesată de viitorul ţării. Pentru că în definitiv, ceea ce avem, adică mulţimea din stradă e mai preţioasă decât ceea ce ne lipseşte, un partid credibil. Argumentul meu este unul istoric şi îl voi detalia mai jos. De fapt,  domnul Pleşu descrie obiectiv părţile aflate în conflict: poporul și partidul. Dintre cei doi, doar poporul are o istorie. PSD încă şi-o scrie… pe genunchi.

Poporul și partidul-gigantul și piticul

In principiu, partidele, creații ale lumii moderne, sunt necesare și bune atunci când reprezintă polisul și interesele lui, dar când se transformă într-un grup de interese, devine periculos. Iar atunci cînd afirmă prin liderul lui că o mulțime de sute de mii de oameni, dintr-o țară întreagă este manipulată,  devine suspect sau nu cunoaște un adevăr elementar, că mulțimea se poate organiza și singură. Nu au nevoie de un partid să le spună ce să facă.

De-a lungul timpului, sute de ani, românii au constituit ţări, state, au organizat oraşe, au dezvoltat sate şi târguri, au purtat războaie, s-au răsculat, au schimbat legi, au tăiat capete de turci dar şi de domnitori tirani. Şi toate astea fără partide bazate pe principii politice. Oamenii ştiu să se organizeze singuri, domnule Dragnea!  Au nevoie doar de un stindard.  De-a lungul timpului i-au unit credinţa,  neamul, teritoriul, limba, principiile, pericolul. Dacă PSD trebuie să îşi organizeze electoratul la un miting, e problema lor de partid bătrânicios. Situația nu e valabilă pentru tot poporul.

Acuzele lui Dragnea, că protestele sunt aranjate, sunt penibile. Omul nu cunoaşte noţiuni elementare de istorie, sociologie şi psihologia masselor. Este adevărat că în timpul comunismului, capacitatea masselor de organizare nu s-a văzut, dar aceasta pentru simplul fapt că autoorganizarea era interzisă şi pedepsită.  Comuniştii organizau, infestau ideologic şi stăpâneau massele de la sate şi oraşe, din grădiniţe până în universităţi.  Mitul masselor organizate a fost învățat de PSD de la tătucii lor din PCR. Această idee tiranică, a transformat o parte  din liderii PSD locali în adevăraţi baroni convinşi că ei trebuie să organizeze şi să conducă tot şi toate.  Greşit! Ei erau doar administratori, conducători erau doar la ei în partid.

Cine sunt protestatarii?

Nemulţumiţii din stradă sunt dintre absenţii de la vot, adică aproape 60% din ţară. PSD ar fi trebuit să știe pe ce butoi cu pulbere au purces la guvernare. Dacă şi-au închipuit că absenţii de la vot sunt o massă dezinteresată de ţară şi fără opţiuni, s-au păcălit. De o săptămână au avut ocazia, prin protestatarii din piaţă, să facă cunoştinţă cu absenţii de la vot. PSD a ratat întâlnirea. S-au dovedit lipsiţi de tact, de măsură, neprofesionişti, iresponsabili. Prestaţia politică a PSD pe timpul crizei, care încă nu a trecut, s-a dovedit lamentabilă. Au tras de timp, au învinuit, au dezinformat, au acuzat. Singurul lucru care trebuie apreciat este că protestatarii au avut şansa şi condiţiile să protesteze paşnic. Adică instituţiile şi serviciile statului au funcţionat bine în frunte cu Jandarmeria şi nu s-au înregistrat incidente dramatice ca în 2012. Adică nu au încercat să compromită şi să deturneze protestele. Se știe că PDL a plătit înfruntarea protestelor din 2012, la alegerile din 2016.

Războiul cu strigături

Războiul s-a petrecut ca în vremurile vechi, cînd oștile beligerante se așezau față în față și își aruncau insulte reciproc, strigate în gura mare să fie auzite de mulțime, după care urma încăierarea. Războiul strigăturilor din România a făcut înconjurul lumii. Strigăturile mulțimii au fost mai multe, autentice și au lovit la țintă. Mai ales aia cu ,,Hoții, Hoții, a alertat toată  Europa. PSD a pierdut lupta pentru ordonanța 13, așa că se poate spune că ,,au mâncat o bătaie cu strigături,,. Doar că nu e nici timpul şi nici locul ca oamenii să stea la nesfârşit în stradă, dar nici nu pot pleca. Soluţia problemei e un nou guvern credibil, pentru că acesta pe care îl au acum a devenit… incredibil. Ar mai fi o problemă de viitor și una de forță. Dacă viitorul PSD sunt bătrâneii care au protestat ieri la Cotroceni, e problema partidului. Dar e clar pentru tot poporul privitor la televizor că cu două babe și trei coșciuge, PSD-ul nu poate trece la nici  o încăierare, deși Suleyman de Teleorman  visa un bulgăre de zăpadă care rostogolindu-se a măturat pe toți cei 300 000 de oameni din Piața Victoriei. Vise taică, vise!

p

P.S. In Bărăgan încâ se mai păstrează zicala ,, a mâncat o bătaie cu strigături,, care înseamnă o bătaie cruntă.

PARTIDUL TIRANIC sau lupta PSD cu legea

Singura soluție este dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate. Asta pentru că PSD este un partid tiranic. Vi se pare prea mult sau doar o vorbă în vânt?! Nici pe departe. Verificaţi definiţia din DEX, citiţi istoriile tiranilor de-a lungul timpului şi veţi vedea că am dreptate. Esenţa tiraniei stă în uzurparea puterii, încălcarea legii şi luarea tuturor măsurilor favorabile unui grup sau unei persoane şi toate astea în numele poporului.  Nu au niciodată simţul realităţii. Niciodată simţul măsurii. Niciodată respect. Intotdeauna tiranii ajung la putere pe un morman de cadavre. Comuniştii au întemniţat şi ucis sute de mii de români nevinovaţi. PSD a deturnat revoluţia in 1989. Ceauşescu a fost privit ca un tiran, condamnat şi pedepsit în calitate de tiran. Dar adevărul este că el era doar reprezentantul unui partid tiranic. Fără aparatul de partid care acaparase statul român, Ceauşescu nu ar fi avut nici o putere. Comuniştii au fost destul de vicleni să se lepede de el şi să continue aceeaşi politică sub masca altor partide, dintre care PSD a fost vârful de lance. De 26 de ani fac ce vor cu statul român şi cu vieţile noastre. Situaţia României actuale cu bune şi multe rele se datorează lor. Este produsul legilor pe care le-au dat, prostiilor pe care le-au făcut. Argumentul forte că PSD este un partid tiranic este lupta lui cu justiţia pe tema graţierii.  Atunci când au văzut că forţele lor se împuţinează, că o parte din ai lor au ajuns, pe bună dreptate în puşcărie, au deschis porţile temniţelor în ciuda tuturor protestelor populare. Normele europene nu cer graţierea deţinuţilor, ci condiţii bune de detenţie. De ce atunci când puşcăriile erau 90% pline nu au luat măsuri pentru ameliorarea situaţiei, că tot ei erau la putere? Ce au făcut atunci când au ajuns 100% pline, 110%, 120%? Nu au făcut nimic, că lor nu le pasă de deţinuţi, ci doar de hoţii lor. Acum când o bună parte au ajuns unde meritau, ne spun că puşcăriile sunt 140% pline. Să le fie ruşine! Doar tiranii din vechime, cum a  fost tiranul Baram care  în plin război cu romanii, a  uzurpat puterea şi a destabilizat iremediabil statul persan, avea grija ca atunci când mai câştiga o luptă să scoată din temniţă pe cei care l-ar susţine. Redefinirea hoţiei e grija unui tiran.

Democraţia, ca și monarhia, se pare că nu exclude tirania. Ca orice boală de putere apare în orice condiţii. Dovadă că a apărut şi în democraţia originală a Atenei. Cunoscutul filosof Socrate a fost condamnat la moarte pentru că un grup de  tineri educaţi de el, au devenit tirani atunci când au pus mâna pe putere. Când tiranii au fost îndepărtaţi de la putere, Socrate a plătit cu viaţa, deşi el nu îi învăţase asta şi nici nu avusese vreun privilegiu. Societăţile istorice ştiau să se apere de acest flagel. Noi, nu! Dar, astea sunt fapte vechi și eroii lor sunt oale și ulcele, pe când tiranii noștri sunt vii și dau declarații la TV.

De pildă,  ialomițeanul nostru de care ne e rușine, mare consilier al premierului,  a declarat că dacă ar fi fost după el, ar fi dat ordonanțele de săptămâna trecută. Evident că este un plagiat. A furat ideea personajului Giani din Las Fierbinți cu care seamănă ,, înalt ca o prăjină și,, …restul știți voi zicala. Singurul adevăr care l-a spus este acela că ordonanțele rușinii nu servesc nici măcar partidului lor. Evident că servesc unui grup, nu unui partid. Cu astfel de ordonanțe îngropi o țară, darămite un partid care d-abia se mai  ține. Și sloganul lor că au fost votați de majoritatea (din minoritatea care a ieșit la alegeri) e o mare bâlbâială.  Hitler a fost votat  în mod democratic cu 95% din voturi și asta nu l-a împiedicat să declanșeze al doilea război mondial. Germanii nu l-au votat pentru război, așa cum nici pesediștii nu au fost votați pentru grațierea corupților. Mai rămâne să vedem cât vor cotiza grațiații în cutia milei de la PSD.

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

 

Revin cu o postare mai veche dar la fel de actuală ca şi atunci.

24 IANUARIE 1859 – ZIUA DE NAŞTERE A STATULUI ROMÂN

Posted on 

 

            Stereotip şi formal, de când mă ştiu, sărbătoarea  naţională de la 24 ianuarie este omagiată drept Unirea cea Mică sau Ziua Unirii. Am crescut cu imaginile lui Cuza şi moş Ion Roată şi voi îmbătrâni tot cu hora Unirii şi rememorarea pas cu pas a evenimentului. Uităm, voit sau nu, că Unirea a fost doar o etapă a unui proces istoric  care s-a concretizat prin formarea primului stat al românilor şi care poate fi numit naţional. Deci, noi serbăm amorul, în loc să ne bucurăm de copil.
Statul în care noi trăim acum şi pe care nu mai dăm doi bani, exasperaţi de impozite, taxe şi guverne nesimţite, s-a născut d-abia la 1859. S-a împlinit la 1918 adunându-i pe toţi românii. S-a maturizat în perioada interbelică. A evoluat de-a lungul a 50 de ani în cadrul unui lagăr ideologic care a făcut din el o fiară totalitară. De 20 de ani este supus unei discreditări aproape permanente şi din interior şi din afară, prin încercări empirice de aşa-zisă reformare a lui. Adică s-a încercat să i se redea candoarea de la 1859, tinereţea de la 1918 şi maturitatea din 1940. Din păcate, doar l-au cosmetizat puţin. Fiara avea nişte trăsături de care toţi politicienii au profitat:slugărnicie, buzunare imense şi minte puţină. Dar, mă rog, e Stat! Nu intrăm în detalii.  De cinci ani a aderat la Uniunea Europeană.
In cadrul acestui Stat românii au realizat nişte progrese uimitoare şi care nu pot fi comparate cu evoluţia lor în cadrul imperiilor în care trăiseră până atunci. Deci este clar că statul naţional a fost pentru români, la fel ca şi pentru celelalte popoare, o alegere bună, un cadru politic şi social favorabil.
De aceea, nu înţeleg de ce uităm mereu  că acest Stat, care în definitiv este o creaţie, trebuie permanent menţinut, apărat, consolidat. Tratăm Statul ca pe  ceva etern şi funcţional. Or, nu este aşa! Statul este în permanentă concurenţă cu sistemele economice din lume. Statul este ţinta strategiilor politice internaţionale. În ultimii 20 de ani, instituţiile Statului precum şi instituţiile subvenţionate de Stat,  în care ar trebui să lucreze cei mai buni profesionişti au fost confiscate de toţi trepăduşii politici şi slugile lor. Statul este compromis din interior prin administraţii lungi şi proaste şi din exterior de o politică de federalizare care,  în definitiv,  poate duce la dezmembrarea lui. Şi noi serbăm Ziua Unirii, uitând rezultatul acesteia, adică tocmai Statul român care nu se confundă cu politicienii zilei şi nici cu funcţionarul Y,  ci cu toţi românii de la 1859 încoace. Este cea mai mare creaţie a lor. Statul nu e Ţara, altă confuzie nefericită. Statul e un sistem, un aparat politic  care poate fi condus în interesul nostru sau al altora. Depinde pe cine lăsăm la butoane. Că peste două milioane de români muncesc în alte state e dovada cea mai vie că nici un guvern de până acum nu a lucrat în interesul României.

 

 

Profesorul, istoricul și politicianul Gheorghe Dumitrașcu a murit

Constanța a pierdut unul dintre cei mai mari politicieni, profesori și istorici ai urbei. Reputatul profesor Gheorghe Dumitrașcu a decedat, marți seara, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Constanța, la vârsta de 77 de ani. Născut la 25 septembrie 1939, în comuna Nisipari (actualmente sat aparținând de comuna Castelu) din judeţul Constanţa, profesorul şi-a legat iremediabil destinul de locul natal. Studenţii şi masteranzii de la Facultatea de Istorie şi Drept a Universităţii „Ovidius” l-au considerat un adevărat model intelectual. Ca o recunoaştere a valorii sale, omul de cultură a fost distins cu o serie de diplome de excelenţă şi de onoare. Din Decembrie 1989 şi până în prezent, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu nu a primit nicio decoraţie sau distincţie din partea Statului Român, în schimb, a primit diverse distincţii, în calitate de revoluţionar, de parlamentar, de om de cultură de la diverse instituţii de învăţământ, cultură şi artă, dintre care cele acordate pentru calitatea de ctitor îl onorează în mod deosebit. În intervalul de timp mai 1990 – decembrie 2000, Gheorghe Dumitraşcu a fost senator în Parlamentul României, timp de zece ani şi jumătate fiind membru al Comisiilor de Cultură, Artă şi Mass-Media, precum şi Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică a Senatului României. În calitate de parlamentar, Dumitrașcu s-a făcut remarcat prin faptul că a avut o contribuţie importantă la realizarea Constituţiei României, la Legea Fondului funciar, la Legea Învăţământului, la Legea Radio şi Televiziunii.

DECEBAL FĂGĂDĂU: „AVEA TALENTUL DE A TE FACE SĂ TRĂIEȘTI ISTORIA“

Profund marcat de trecerea în neființă a profesorului Dumitrașcu, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că regretă nespus moartea celui ce i-a fost profesor. „Avea talentul de a te face să trăiești istoria. Avea mai multe cărți scrise decât au citit unii. Condoleanțe familiei!“, a afirmat Făgădău.

RECTORUL UNIVERSITĂŢII “OVIDIUS”, PROF. UNIV. DR. SORIN RUGINĂ: “GHEORGHE DUMITRAŞCU, O PERSONALITATE REVOLUŢIONARĂ”

“Este o mare pierdere pentru Constanţa, pentru Universitatea “Ovidius” şi pentru mine personal, pentru că mă leagă de dânsul o prietenie de lungă durată, într-o relaţie bazată pe realizări profesionale şi idealuri împlinite. În 1990, când am vorbit pentru prima oară despre înfiinţarea Universităţii, mulţi au zâmbit. El a fost primul care m-a susţinut şi care a spus că este o idée excelentă, a fost primul care a semnat documentul cu care urma să mergem la minister. Asta n-am să uit niciodată, cât voi trăi, căci aşa a început istoria Universităţii “Ovidius”, cu o revoluţie, susţinută de o personalitate revoluţionară. (Universitatea “Ovidius” a luat fiinţă prin Hotărârea Guvernului României nr. 225/7 martie 1990 – n.r.). A fost un om deosebit, cu o putere incredibilă de muncă, extrem de modest, un adevărat model pentru multele generaţii de studenţi şi masteranzi pe care i-a îndrumat. Cred cu tărie că a dorit să evite intrarea în politică, însă aşa a fost conjunctura, cumva… el s-a sacrificat. Universitatea „Ovidius”, precum şi alte instituţii academice importante din România l-au omagiat încă din timpul vieţii, recunoscându-i în mai multe rânduri meritele extraordinare, chiar dacă zona politică a ales să-l mâhnească cu doar câteva luni înainte de dispariţia sa.

Ne-a legat mai mult decât o relaţie, ne-a legat un ideal comun şi asta face ca pierderea şi tristeţea pe care le resimt să fie cumplite. Dumnezeu să-l odihnească!”

DR. GABRIEL CUSTUREA: „DUMITRAȘCU ESTE UNUL DINTRE OAMENII INIMOȘI CARE AU PUS PE PICIOARE UNIVERSITATEA „OVIDIU““

Cercetătorul dr. Gabriel Custurea: „Este o pierdere pentru Istoriografia constănțeană. Ne cunoșteam de mult, cred că de vreo 40 de ani. Am fost colegi la începutul carierei mele, Dumitrașcu fiind șeful Secției de Istorie Modernă și Contemporană din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. A fost un om activ, care s-a implicat în multe proiecte. Este unul dintre oamenii inimoși care au pus pe picioare Universitatea „Ovidiu“. A făcut și politică. Era un tip activ și neastâmpărat, dacă termenul se asortează cu un om de vârstă matură. În plus, era foarte variat în creațiile sale. A scris atât amintiri, cât și eseuri , dincolo de articole și studii de specialitate. Era un timp care nu avea liniște, trebuia să facă în permanență ceva.“

DECANUL FACULTĂŢII DE ISTORIE DIN UNIVERSITATEA „OVIDIUS”, CONF.UNIV.DR. EMIL PLOPEANU: „UN ADEVĂRAT FORMATOR”

„Profesorul Gheorghe Dumitraşcu a fost un adevărat formator al numeroaselor generaţii de studenţi şi masteranzi încă de la începuturile Facultăţii de Istorie, la a cărei apariţie a contribuit. Ca dascăl s-a remarcat prin forţa de a dezvolta aptitudinea de cercetare şi dragostea faţă de istorie în rândul tuturor celor care i-au fost învăţăcei. Îl considerăm a fi una dintre cele mai importante personalităţi care a marcat, în mod fundamental, cercetările legate de istoria Dobrogei prin zecile de studii, analize, cărţi şi lucrări publicate. Este o pierdere imensă pentru cercetarea dobrogeană şi pentru oraşul nostru. Dumnezeu să-l odihnească!”.

REDACȚIA „TELEGRAF“ REGRETĂ DISPARIȚIA MARELUI OM GHEORGHE DUMITRAȘCU

Dincolo de faptul că a fost un profesionist, istoric, cercetător, politician și dascăl de excepție, Gheorghe Dumitrașcu a fost, înainte de toate, un exemplu de bun simț. Mai mult decât atât, profesorul Dumitrașcu a fost un bun prieten și promotor al presei, față de care a fost mereu deschis. A fost, realmente, un exemplu de parlamentar cu simțul onoarei, care nu a refuzat niciodată niciun interviu și care a fost mereu deschis la discuții. Redacția cotidianului “Telegraf” regretă profund dispariția marelui profesor Gheorghe Dumitrașcu. Cuvintele nu pot exprima tristețea resimțită. Suntem alături de familia greu încercată, căreia îi transmitem condoleanțe și sincere regrete. Dumnezeu să îl odihnească în pace.

UMILINȚĂ DE LA CONSILIERII LOCALI DIN CONSTANȚA

După o viață remarcabilă din punct de vedere profesional, profesorul Dumitrașcu a suferit o umilință greu de cuantificat, chiar cu câteva luni înainte să moară. Episodul nefericit a avut loc la sfârșitul lui martie 2016, când a fost propus pentru titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța. Din păcate, titlul nu i-a mai fost decernat, din cauza a șase foști consilieri care au vrut să își arate mușchii de membri ai opoziției în cel mai nepotrivit moment posibil. Cei sașe foșți aleși care au refuzat să recunoască valoarea profesorului Dumitrașcu sunt Radu Matei (PNL – actualmente consilier județean), Raluca Trandafir (PNL – actualmente consilier local), Stelian Gima (PNL), Sorina Tușa (PNL), Tudorel Chesoi (fost consilier PNȚCD) și un alt consilier care făcea parte din tabăra Puterii la acea vreme (UNPR, PSD sau ALDE). Prezent la ședință, profesorul Gheorghe Dumitrașcu a cerut consilierilor să nu îl mai cheme, pentru a-l umili. Rușinea lăsată în urmă de foștii consilieri ar putea fi curățată, mult prea târziu, ce-i drept, de actualii consilieri locali.

„O CONŞTIINŢĂ DOBROGEANĂ DIN ZILELE NOASTRE”

„Profesorul Gheorghe Dumitraşcu – român dobrogean ot Caratai, cum îi place să se autodefinească, sintetizând în această sintagmă componentele geoetnospirituale ce-l definesc – este, în lumina faptelor şi scrierilor sale, nu am nicio îndoială, o personalitate polivalentă şi unul dintre cele mai vizibile şi viabile repere ale intelectualităţii dobrogene din ultimile patru decenii”, spunea, în 2009, conf. univ. dr. Stoica Lascu, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. „Cine are răbdarea în a-i parcurge opera edită – scrieri istorice, literare, memorialistice, didactice, politice -, cine-i cunoaşte preocupările ştiinţifice şi creative, lucrările aflate în multe manuscrise, cine se apleacă fără prejudecăţi asupra acţiunilor şi opiniilor sale politice, de pură extracţie naţional-culturală românească în context european, cine-i percepe sensibilitatea, altruismul şi inerentele slăbiciuni ale umanului – nu poate să-l definească decît ca atare: o conştiinţă cinstită şi onestă a vremurilor sale”, a mai spus conf. univ. dr. Stoica Lascu, în 2009, când Dumitrașcu aniversa 70 de ani.

Preluat de la TELEGRAF

P.S. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!  A fost un suflet extraordinar, un om deosebit, o conştiinţă. Condoleanţe familiei îndoliate!