CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE?

Din păcate chiar și cei mai romantici patrioți au privit țara ca pe ceva dulce. Poate de aceea am și rămas la stadiul culinar, de țară dulce, care din păcate, uneori, nu ține de foame. Aș prefera să fim nu dulci, ci înțelepți, adică să înțelegem lumea în care ne aflăm. Ințelepciunea este mai mult decât cunoaștere, mai mult decât știință, mai mult decât faptă. Ințelepciunea este o capacitate divino-umană. Nu degeaba se spune că ,,frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii,,. Mă așteptam ca experiența Americii de la începutul secolului XX, să ne scutească de experiența Europei de la începutul secolului XXI. Dar, nu a fost așa. Repetăm istoria pe riscul propriei istorii.

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA FACE ANGAJĂRI…DAR NU DE SPECIALIŞTI ÎN DOMENIU

Aşa cum ne-a dovedit în ultimii 15 ani, directorul MJI are oroare de specialişti. Dovadă că în cele trei mandate a angajat doar doi tineri. Restul posturilor cu studii superioare le-a ocupat cu angajaţii cu studii medii care şi-au desăvârşit pregătirea profesională în cadrul Universităţii Spiru Haret, Filiala de la Slobozia. Lucrul nu era rău în principiu, dar s-a dovedit ineficient, pentru că rămâneau descoperite posturile de cercetare, muzeografie şi conservare. Muzeul funcţionează de mai mulţi ani fără conservator şi situaţia nu mai putea continua. Prin urmare, postul va fi scos la concurs în curând.In mod normal, pentru acest post erau eligibili absolvenți ai facultăților de Restaurare-Conservare sau ai unor facultăți cu profil umanist, adică  Istorie sau Istoria-Artei care au în programă și cursuri de Conservare și Muzeografie. Mai erau admiși absolvenți ai facultății de Biologie cu condiția absolvirii unor cursuri de conservator. Un alt indicator este vechimea și experiența în domeniu. Cei care nu au vechime pot fi angajați doar pe post de debutant

Din cele afișate la avizierul muzeului reiese cu totul altceva. Muzeul are nevoie de absolvenți ai facultății de biologie sau chimie și deși postul scos la concurs are gradul II, nu se impune nici o vechime în domeniu. Prin urmare absolvenții facultăților de Restaurare-Conservare sunt dați la o parte din start, deşi aceasta este profesia de bază pentru care au fost pregătiţi. Directorul nu are nevoie de ei şi muzeul e la cheremul lui. Nici absolvenţii facultăţilor de Istorie dar care, prin programa de învăţământ, au urmat cursuri de conservare şi muzeografie nu vor fi admişi la muzeu. Pot merge la sapă. Directorul a hotărât! Sunt admişi să se prezinte doar absolvenţi cu licenţă ai Facultăţilor de Biologie sau Chimie. Chiar şi fără cursuri de specializare în Conservare patrimoniu cultural.Nici măcar cu master. Şi nici măcar ai cursurilor de zi. Oricine are o licenţă în chimie şi biologie se poate prezenta la concurs. Specializarea în conservare le-o va scoate directorul Vlad din burtă. Licenţiaţii în Conservare patrimoniu nu au voie nici să se gândească. Aşa a pus directorul Vlad muzeul pe butuci. Cu angajaţi ca el! Ce să mai zic?! Nu mă mai miră nimic. Toată vara a meşterit şi chiar a reuşit să înscrie la doctorat pe cineva care nu a mers în viaţa ei la un curs, nu a fost la nici un seminar, nu a studiat în nici o bibliotecă. Şi până la 40 de ani nici nu s-a gândit la facultate. A dat examene învăţând răspunsurile la nişte întrebări grilă într-o sală de calculatoare. Exact ca la examenul auto. Aşa că, în curând istoria Oraşului de Floci va fi scrisă de o persoană care nu a scris un articol de autor în viaţa ei şi nu poate participa la o discuţie pe teme istorice. Vorbim despre acelaşi sit pentru care consilierii PSD ialomiţeni au alocat de curând 12,5 milioane lei. Evident că situl are nevoie exact de astfel de ,,specialişti,,. Şi directorul exact de astfel de maşinaţiuni se îngrijeşte.

,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,,

De curând, Ilie Cioacă, protectorul lui, mi-a cerut să vin cu soluţii. Cu mare drag. Soluţii pentru căpuşe există. De acum trei ani le-am zis că soluţia este demiterea directorului. Era o soluţie onorabilă. Ca să nu se ajungă la aceea intempestivă cu zăngănitul de cătuşe. N-au vrut. Problema lor! Dar, într-o bună zi, zăngănitul tot se va auzi. Dar, asta nu e treaba noastră. PSD-ul va trebui să ne dovedească prin fapte că lozinca ,,O căpuşă-n ceafa fiecărei instituţii,, nu este a lor şi că nu le aparţine. Că nici prin cap nu le-a trecut vreodată şi nici nu au prelucrat-o în şedinţe secrete. Că au pus-o duşmanii pe seama lor, acum în prag de alegeri. Că ei se simt ataşaţi de domnul Vlad din motive sentimentale. Că, de câte ori se uită la el, le aduce aminte de Ciupercă. Nu mă deranjează! Să-şi pună o poză cu el pe birou. Dar, să-l demită odată! Măcar  atât cât muzeul mai are pereți și patrimoniu. Că personalul, activitatea și prestigiul muzeului sunt făcute praf.

UN MANDAT FATAL (II)

Cele arătate de mine în postarea ,, Un mandat fatal,, se confirmă pas cu pas. Deşi  am depus, așa cum s-a solicitat, schema Proiectului de activitate pe 2016 de pe 13 ianuarie şi suntem la jumătatea anului,  nu ştiu nici acum care proiecte au fost aprobate. Printre cele propuse se afla şi unul la care ţineam foarte mult. Era vorba de ,,Imaginea satului medieval-timpuriu de pe Popina Blagodeasca, com. Vlădeni, jud. Ialomiţa,,. Proiectul îşi propunea o reconstituire grafică în 3 D a locuinţelor, cuptoarelor menajere, gropilor de bucate şi a întregului plan al aşezării cu cele trei faze de locuire.  Era adresat marelui public, contribuabililor, vizitatorilor care au bunăvoinţa de a veni la muzeu dar, în lipsa unui ghidaj de specialitate, nu înţeleg mai nimic din expoziţia de arheologie, compusă dintr-o înşiruire de oale cu etichete mici şi puţin material documentar sau explicativ.  Proiectul se înscria în trendul muzeistic actual, în care aproape fiecare piesă spune o poveste. In fine, proiectul îmi era necesar ca parte integrantă a unei expoziţii de arheologie ,, IALOMIŢA DE ACUM O MIE DE ANI,, pe care intenţionam să o deschid în toamnă. Nu ştiu nici acum dacă este aprobată.

Proiectul era…pentru că nu va fi! Nu a fost aprobat pe motiv că au existat ,,alte priorităţi în funcţie de fondurile aprobate de autoritate,,. Nu ştiu nici cine l-a respins. Nu cunosc nici criteriile de valoare care au stat la baza respingerii. Nu ştiu nici care au fost fondurile aprobate de autoritate. Nu ştiu nici care au fost celelalte priorităţi.

Să fim bineînţeleşi, nu contest faptul că o propunere poate fi respinsă. Este dreptul instituţiei de a-şi selecta proiectele. Sunt revoltată însă de lipsa de transparenţă total nepotrivită unei instituţii publice. Dovadă că de la începutul anului nu a avut loc nici o şedinţă de activitate. Nici o şedinţă în care să nu se spună ce propuneri ne-au fost aprobate.  Ne pomenim că la un moment dat se petrece ceva, dar nu ştim nici cât costă şi nici dacă acea activitate era oportună. Totul de-a oarba, dar pe … banii statului! Aşa că, stau în sfera bănuielii. Dacă întreb Consiliul de Administraţie, din care eu niciodată nu am făcut parte, vor da vina pe director. Dacă întreb directorul, răspunsul va fi invers. Pentru că în CA sunt  și ,,specialiştii,, care au făcut facultatea la Spiru Haret Slobozia. Au trecut de pe studii medii pe studii superioare, dar fişa postului a rămas aceeaşi, doar salariul s-a mărit.  Nu aveau de ce să mă numească pe mine cu două cărţi şi zeci de articole şi studii de specialitate publicate. Eu nu am avut loc nici în Consiliul Ştiinţific şi nu am fost convocată în ultimii 15 ani  la nici o şedinţă a acestuia.

Expoziţia de bază arată ca un şir de oale în vitrine învechite  şi fotografii lipite pe celuloză. Aşa ceva nu mai vezi niciunde în ţară! Cum putea să aibă loc o expoziţie cu reconstituiri în 3 D la Slobozia? Ar fi putut costa aproape 6000 de lei, o grămadă de bani! Adică echivalentul a două ore de festival de mâncare la Oraşul de Floci. Pentru că a fost un an când festivalul a costat 30000 lei pe o zi de distracţie. Dar, mai ales ar fi fost o prezentare modernă. Or, minţile unora de aici sunt formatate la anii 70 ai secolului trecut. Nu pot gândi mai mult. Când am făcut vitrine noi şi moderne au fost lăsate în ploaie, distruse, descompuse, împrumutate, aruncate şi apoi trecute în gestiune colectivă. Aceleaşi tipuri de vitrine pot fi văzute şi acum la Muzeul de Arheologie din Tulcea, care le-a făcut în acelaşi timp cu noi. La noi vezi nişte vechituri aruncate de alţii, mari, greoaie şi cu spaţiu mic de expunere.Dar, asta este o altă poveste. Cert este că vizitatorii iar vor fi nevoiţi să facă eforturi de imaginaţie să îşi închipuie, doar pe spusele noastre, cum arătau casele de acum o mie de ani şi anexele gospodăreşti şi ce anume înţeleg arheologii prin ,,nivel şi fază de locuire,,. In loc să le arătăm o fotografie cu o secţiune arheologică şi o groapă le-am fi arătat postere cu modele în 3 D ale acestora, mari şi frumos colorate, sau machete sau mici filmuleţe documentare  toate realizate pe baza documentaţiei arheologice. Şi omul ar fi plecat din muzeu lămurit şi cu o imagine clară, nu cu trei vorbe şi o fotografie lipită pe celuloză.

Dar, şeful performant evaluat de CJI cu 9,97 preferă trei vorbe, o oală  şi o fotografie ştearsă, după care se miră că nu sunt vizitatori.

 

 

PERFORMANȚELE ȘEFULUI TOXIC

Şeful toxic nu este doar un specimen studiat de psihologi, cum vedem de pildă Aici, ci și un om în carne și oase cum este de pildă directorul Muzeului Județean Ialomița. Un om care pentru unii e ciumă și pentru alții mumă. Așa încât unii s-au îmbolnăvit, alții și-au dat demisia și alții au suferit profesional și financiar. Propus şi ţinut de Ciupercă de 15 ani la conducerea MJI a fost evaluat luna aceasta cu o notă record de 9,35 pe anul 2015. Nu ştim ce raport a prezentat Florin Vlad în faţa comisiei, pentru că în cadrul MJI nu a avut loc nici o şedinţă de activitate în care să fie prezentat raportul pe 2015. Dar ştiu că omul în cauză trebuie dotat cu detector de minciuni, altfel riști să pici în capcana fanteziei lui. Nu ştim nici cine au fost membrii comisiei, dar probabil că au fost mai întâi aprobaţi de Florin Vlad, aşa cum se întâmpla la fiecare reînnoire de mandat. Nu știm pe ce criterii au evaluat membrii comisiei. Dacă au evaluat pe criteriile căminelor culturale, atunci, nota e meritată. Nici un muzeu nu face campanie electorală deghizată în acțiune culturală mai bine ca MJI. Niciunde fasolea cu ciolan nu e mai bună ca aici și spectacolele cîmpenești mai impresionante. Dacă însă evaluăm după criteriile prevăzute în OMC 2799/2015 privind manageriatul cultural, atunci omul merită cel puțin un dosar penal. Criteriile de evaluare ale raportului trebuie să fie aceleaşi cu criteriile care stau la baza proiectului de managent, care în cazul muzeelor sunt următoarele:

,, În cazul activităţii de management desfăşurate în cadrul instituţiilor cu specific muzeal şi a colecţiilor publice, proiectul de management trebuie să aibă în vedere şi următoarele sarcini specifice: 1. constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului; 2. cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului; 3. punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii; 4. elaborarea şi punerea în aplicare a proiectelor de restaurare, cercetare, punere în valoare şi dezvoltare a patrimoniului.,,

Să luăm pe rând .

I. Constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului;

1. LABORATORUL DE RESTAURARE-CONSERVARE NU ESTE ACREDITAT şi se pare că nu îndeplineşte condiţiile. Din toţi ,,specialiştii,, de pe laborator doar unul este acreditat. Unul face tâmplărie, altul ţine casieria. Iar ,,laboratorul,, arată ca acum 3o de ani, aşa cum arată şi mare parte din depozitele în care niciodată nu se respectă parametrii micro-climatici stabiliţi prin lege. Dar cine să constate, că doar muzeul nu mai are conservator de câţiva ani buni. Postul a fost la dispoziţia şefilor. O perioadă, pe acest post a funcţionat băiatul contabilei care avea pe atunci doar un liceu de sport. Dar nici lui nu i-a convenit să se joace toată ziua pe calculator. Din 2013, au trecut, prin transformarea postului, pe un supraveghetor care avea un liceu terminat la seral. Oameni buni, în România există facultăţi cu profilul restaurare-conservare. Când am sesizat CJI abuzul angajării pe postul de conservator al unuia fără pregătire, m-am ales cu sancţiune disciplinară ( a se vedea memoriul din 2013). Sancțiunea a fost anulată de o instanță judecătorească, dar nici acum CJI nu vrea să ia notă de abuzul comis.

2.Cu aproape doi ani în urmă am predat laboratorului 14 piese medieval-timpurii de metal pentru restaurare şi conservare. Toamna trecută nimeni nu se atinsese de ele. Starea de degradare se accelerase. Le-am luat înapoi şi am solicitat directorului să fie trimise spre restaurare la un alt laborator, dacă cei de aici nu se pricep. Nu am primit nici un răspuns. Pentru cei care nu ştiu trebuie să menţionez că piesele din metal sunt rare în epocă şi de multe ori devin criterii de datare. Angajaţii laboratorului nu participă la sesiuni de profil din ţară, nu publică şi lucrează după cum vedeţi ca melcul. Pentru astfel de performanţe, directorul a primit 9,35. Incalificabil! Eu nu contest faptul că angajaţii şi-au trecut în raport un număr de piese la restaurare, cu care şeful s-a umflat în pene, dar normal ar trebui evaluaţi nu doar la piesă, ci şi la suprafaţă desfăşurată restaurată sau conservată şi la documentaţie întocmită. Pentru că, dacă 10 piese măsoară un metru pătrat, atunci activitatea laboratorului nu este deloc eficientă din punct de vedere financiar. Şi dacă doar un om este acreditat, atunci sub coordonarea cărui expert pe profil au lucrat cei care nu au acreditare? Au lucrat sau nu restaurare?

II. Cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului;

1. Acest criteriu este neonorat din start pentru că MUZEUL NU ESTE ACREDITAT conform legislaţiei în vigoare. Mai mult chiar datorită manageriatului defectuos semnat de F.V. în ultimii 15 ani, se pare că nu prea mai îndeplineşte condiţiile de acreditare. Directorul minte cînd spune că sunt foarte puţine muzee acreditate. In realitate, au rămas puţine muzee neacreditate. In legea muzeelor 311/2003 sunt menţionate un număr de 83 de instituţii muzeale de rang naţional, regional şi judeţean care aveau personalitate juridică şi prin urmare trebuiau să se acrediteze după anul 2007. Faptul că la rândul lor aceste 83 de instituţii au mai multe secţii, case memoriale, situri, bună parte purtând numele de muzee, dar fără personalitate juridică, este o altă chestiune. Nu acelea se acreditează, ci doar cele 83 din lege şi cele care se vor înfiinţa cu personalitate juridică. Cert este că anul trecut, la data de 7.10.2015 erau acreditate un număr de 78 instituţii muzeale. Muzeul Judeţean Ialomiţa nu se afla printre ele. O condiţie de acreditare ar fi numărul de specialişti la rândul lor acreditaţi pentru cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea şi protejarea patrimoniului. Când Vlad a preluat conducerea, în muzeu lucrau 30 de oameni din care cinci pe administrativ (16%) şi restul specialişti. După 15 ani, muzeul are 20 de angajaţi din care 11 pe administrativ (55%). Doar în ultimul an, a mai angajat trei oameni pe administrativ din cele cinci posturi vacante care mai existau în muzeu. Ca să fie sigur de dezastrul profesional pe care îl lasă în urmă. Pentru performanţa de a avea 50% personal administrativ (contabil-şef, contabil II, casier, patru referenţi, doi îngrijitori, un şofer) comisia l-a evaluat cu 9,35. Că muzeul poate funcţiona şi cu 5 specialişti pe care să îi hărţuieşti de la şantiere până la gestiuni şi inventare pentru colecţii totalizând peste 20000 piese. Chiar şi birourile lor arată acelaşi respect. Şeful şi contabila au birouri cu termopane, parchet, mobilier nou, corpuri de bibliotecă, aer condiţionat, mochete noi, izolare exterioară, aparatură electronică, imprimante, scanere, copiatoare, abonamente la revistele de contabilitate (că deh, contabila mai ţine contabilitatea la nu ştiu câţi privaţi) etc. Specialişti stau în birouri cu ferestre vechi din 1968 dintr-o singură foaie de geam prinsă în fier cornier prin care fluieră vântul, uşi de lemn sau placaj, cu mobilierul vechi tot de 50 de ani, o imprimantă şi un copiator la şapte oameni. Rafturile de cărți sunt din fier cornier cu pal, refolosite de la mobilierul vechi. Contabila ţine evidenţa până şi a paginilor color imprimate de specialişti, pe când ce şi cât și la cîte firme imprimă aparatura din biroul ei, nici aghiuţă nu ştie.

2. Nici în 2015, muzeul nu a organizat sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice în urma căreia să fie publicat anuarul muzeului care este iarăşi, un alt criteriu de evaluare. In 15 ani de stăpânire, şeful a organizat o singură sesiune şi a publicat un singur anuar. Unde este cercetarea ştiinţifică? Cercetare nu înseamnă să stai ca un trântor pe șantier. De ce muzeul a fost izolat? Pentru că directorului i-a fost teamă că specialiştii invitaţi la sesiuni ar fi văzut situaţia reală a instituţiei.

III. Punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii. Acest criteriu a fost atins. Să începem cu recreeerea continuă a şefului. De aceea vine directorul la 11, stă câteva ore, ia raportul de la căţeluşi şi pleacă. Vara trândăveşte pe şantiere. Ce altceva poate să facă pe un şantier care nu are nici o legătură cu specializarea lui, cum ar fi Oraşul de Floci? Dar apare menţionat în raportul arheologic, că dacă a fost de faţă, ce poţi să îi faci, să-l omori?

Dar, chiar şi când se recreează şeful este felicitat, aşa cum s-a întâmplat la deschiderea Muzeului Satului din Vlădeni. Pentru acel proiect, directorul nu a mişcat un deget, nu a consumat nici un gram de benzină, nu a mişcat un om din muzeu. Ba mai mult! Nu a răspuns niciodată adresei înaintate de Primărie şi nici măcar nu s-a deranjat să vină la vernisaj. In disperare de cauză am trecut proiectul pe activitatea mea, adică m-am ocupat singură. Insă, care credeţi că a fost prima frază rostită de secretarul CJI la deschiderea muzeului? Fraza prin care îi mulţumea directorului Vlad. Ne mai mirăm că la sfârşitul anului, Vlad a fost evaluat cu 9,35?

Dar, poate i-a copleşit expoziţia de Crăciun care a avut un mare impact asupra întregii comunităţi. A fost o expoziţie de artă deschisă în vinerea din săptămâna premergătoare Crăciunului. Nu aţi văzut-o, că nu aveaţi cum! Doar cei privileagiaţi au ajuns. Oricum era aceeaşi cu una organizată de mine cu câţiva ani în urmă la sediul muzeului. Probabil de aceea nu m-au luat şi pe mine la vernisaj. Nu mai aveau loc în maşini. Pentru că nu vă spusei punerea în scenă a evenimentului. Expoziţia a fost organizată vinerea la ora 16,30, când în decembrie se întunecă. La ceas de seară, când la ţară străzile devin pustii. Şi locul avea un impact ce spulbera toată comunitatea judeţului. Exact la baza de şantier de la Oraşul de Floci aflată la 7 km de cea mai apropiată comunitate umană. Deci, la drum pustiu, la ceas de seară a fost organizată expoziţia de Crăciun. Şi câtă benzină s-a cheltuit cu nu ştiu câte drumuri, fiecare 100 km dus-întors! Ca să nu mai spun că au trebuit să încălzească şi locul şi oamenii, că bate acolo un vânt dinspre Baltă de-ţi îngheaţă sarmaua în gât. Probabil că doar acţiunea asta, desfăşurată împotriva tuturor condiţiilor vitrege, i-a determinat pe evaluatori, să îi dea 9,35. Măcar pentru prăpădul de benzină şi curent plătit din banii publici.

Dacă descrierea şefului toxic e de domeniul psihologiei, COMPORTAMENTUL ABUZIV al lui Forin Vlad e dovedit şi de faptul că a pierdut şi al doilea proces cu mine. Atât Tribunalul Ialomiţa cât şi Curtea de Apel Bucureşti au anulat evaluarea întocmită de conducerea muzeului pe 2013 pentru activitatea mea, pentru că era abuzivă şi nu se respectase regulamentul de evaluare. Prin urmare, în timp ce două abuzuri ale lui Florin Vlad au fost sancţionate de instanţa de judecată, comisia de evaluare îl cadoriseşte cu 9,35. Nu îmi închipui de ce nu i-au dat 10, decât poate că s-a bâlbâit la numele celui care l-a făcut om cu funcţii şi onoruri ,,domnul presedinte Ciupercă,,. Nu a vrut să sâsâie! De la prăpădita de dantură.

Doar pentru cele arătate mai sus, Florin Vlad ar fi trebuit nu doar demis demult, ci tras la răspundere pentru fondurile generoase acordate muzeului, dar cheltuite aiurea. De aceea, când vine vorba de Ciupercă, îi doresc din toată inima şi cu tot sufletul ,,La mulţi ani de puşcărieeee!,,  Merită! Cineva trebuie să plătească pentru ravagiile făcute de omuleţii lui din MJI şi CJI.

NORVEGIA- O ŢARĂ BARBARĂ CU PĂRINŢI DEGENERAŢI? TREBUIE CONSILIATĂ!

Nu este o insultă, ci o constatare. Barbaria ţine de cultură, nu de civilizaţie. Interesul copilului a fost, este şi va fi să crească şi să se dezvolte în familia naturală. E o chestiune de cultură. Restul sunt improvizaţii. Legislaţia norvegiană cu privire la ,,interesul copiilor,, de care se vorbeşte în ultimul timp, mi-a creat impresia că Norvegia este o ţară barbară în care părinţii sunt nişte degeneraţi, adică fără instincte parentale, incapabili să îşi crească şi cei unul sau doi copii pe care îi au. Ca arheolog şi istoric trebuie să mărturisesc că situaţia este fără precedent în toată istoria omenirii. Aşa că, responsabilul stat norvegian este nevoit să cheltuie sume, presupun, enorme pentru a întreţine un întreg aparat administrativ care pândeşte, urmăreşte şi răpeşte copii ale căror interese sunt afectate pentru a le oferi alte condiţii. Practic, altă viaţă! Alţi părinţi, alt mediu, altă educaţie! Adică, altă identitate! Adică în loc să investească în consilierea psihologică a familiilor care, să presupunem, că au probleme, statul norvegian investeşte cu mult mai mult. Chiar sunt interesată de cifre. Efortul acesta imens al unui stat cu doar 5 milioane de locuitori nu se poate justifica decât dacă Norvegia este o ţară plină de părinţi handicapaţi mintali sau degeneraţi. Este o realitate cruntă! Comunitatea internaţională nu poate sta indiferentă la drama Norvegiei. Trebuie să se autosesizeze. Să dea buzna în Norvegia, aşa cum şi ei dau buzna în casele cu copii şi să vadă care este problema. Este în interesul copiilor, doar! Situaţia ar trebui verificată de comunitatea internaţională sub toate aspectele: medical, psihologic, social, educaţional, administrativ, legislativ. Adică, vreau să spun că ceea ce fac ei în interesul copiilor este primitiv şi abuziv. De aceea, trebuie consiliaţi, monitorizaţi şi chiar…verificaţi! Dacă, nu cumva, este un abuz al statului omnipotent împotriva propriilor cetăţeni? Nu cumva Statul se inplică prea mult în viața personală a cetățenilor, în familie?

MAI MULTE LA NAŞUL TV

STATELE NAȚIONALE – O ȘANSĂ RATATĂ?

 

La nivel teoretic și istoric sunt entuziasmată de formarea și existența statelor naționale. Politic, vorbind sunt creații excepționale și cred că Dumnezeu le-a creat pentru a se opune mai eficient comunismului estic și consumismului vestic, doi zei egal de periculoși. Istoria e plină de State multinaționale, imperiale sau de altă natură. Dar state naționale, adică întemeiate pe principiul național, doar în epoca noastră se pot întâlni, de aceea sunt și foarte tinere și lipsite practic de experiență. Doar așa îmi pot explica derapajele politice și erorile administrative, la ordinea zilei în România. Pentru că politica și administrația sunt două entități diferite. Intr-un stat puternic, politicul propune un program, dar administrația și mai ales tehnocrații sunt cei care pun în practică proiectul politic în măsura în care acesta este viabil. Și, asta pentru că oamenii politici, partidele trec în timp ce Statul trebuie să rămână. Consider că infectarea administrației și altor instituții  cu oameni politici și acoliții lor a dus la actuala stare de lucruri, adică la state naționale slabe, incapabile să se organizeze singure și nevoite să se integreze în structuri de putere mai mari.

Din păcate, nici partidele istorice, cu excepția legionarilor și nici partidele actuale nu și-au pus problema conștiinței naționale a membrilor lor și nici problema unei elite de profesioniști care să lucreze în administrația și instituțiile Statului. Dovadă, că după tragedia din Colectiv, politicienii au confundat tehnocrații cu birocrații. Sau poate nici nu au confundat, pur și simplu nu știu ce desemnează termenul tehnocrat. O clasă politică nedemnă de un stat național pe care l-au primit cadou de la înaintașii noștri și pe care l-au compromis pe toate planurile. O clasă politică nedemnă de istoria statului național în care trăim.


 

NE VOM ÎNTOARCE ÎNTR-O ZI

Ce legătură există între legea 217/ 2015 cunoscută şi ca ,,legea antilegionară,, aflată în vigoare de la 30. 07. 2015 şi tragedia de la Clubul Colectiv din seara de 30.10.2015? Aparent, nici una! In realitate, între cele două evenimente petrecute la exact trei luni există ceva.
Nu reușeam să găsesc o explicaţie legii anti-legionare. Nu ştiam cui se adresează, de fapt. Ce argument teribil a stat cu adevărat la baza adoptării ei? Tenacitatea diabolică a ideologului comunist Alexandru Florian (de ale cărui abuzuri m-am lovit în urmă cu şapte ani cu ocazia expoziţiei ,,Destine de Martiri,,) nu era de ajuns să convingă. Simţeam că îmi scapă ceva. Ştiam că parlamentarilor români, în majoritate corupţi, le pasă de holocaustul evreilor la fel de puţin ca şi de sfinţii închisorilor comuniste sau de trecutul, prezentul sau viitorul acestei ţări. Politicienilor români le pasă doar de scăunelul de pluș de sub fundul lor.
Citind şi răscitind legea cu pricina am constatat că afectează foarte puţin sfinţii închisorilor. Pe nici una din sentinţele de condamnare ale personalităţilor vizate de canonizare nu scrie acuzaţia de genocid sau de crime împotriva umanităţii. Dacă ar fi să interpretăm corect litera legii, de fapt nu ar afecta deloc pe nici unul dintre intelectualii reprezentativi ai generației interbelice, dacă nu ar fi caii verzi din capul lui A.F. și drobul de sare din capul ierarhiei BOR.
In schimb, legea ţinteşte clar prezentul legionar. Şi asta, nu pricepeam. De ce o lege împotriva unor legionari CARE NU EXISTĂ! Urmașii legionarilor interbelici sunt palide figuri. Se mai ocupă doar de memorie și parastase.
Ei bine, legionari nu mai sunt, dar exista o stare de nemulţumire şi revoltă în rândul tinerilor. Tragedia de la Colectiv o dovedeşte. Tinerii care erau acolo şi ascultau un concert rock erau în sufletul lor nişte rebeli, răzvrătiţi împotriva societăţii strâmbe şi corupte în care trăim. Sunt convinsă că erau nişte oameni cu sufletul curat. Mesajul social pe care îl dezvoltă rockul în ultima vreme atrage. Işi revărsau poate mânia ascultând sonorități care pretindeau că ,,lupta pentru ei,, şi îi exprimă. In realitate, fiecare luptă pentru sine.
Dar, nu doar tinerii din club erau nemulţumiţi, ci o bună parte din societatea românească, dovadă reacţia imediată care a pus foc întregii şandramale politice românești. Împotriva nemulţumirii care colcăia în subteran a fost dată legea anti-legionară. Se temeau ca răzvrătirea populaţiei să nu îmbrace o formă legionară și poezia profetică ,,Ne vom întoarce într-o zi,, să se împlinească chiar în timpul guvernării lor. Şi legionarii au fost la vremea lor nişte rebeli, răzvrătiţi împotriva unui stat corupt de politicianism.Ei bine, de ce s-au temut nu au scăpat şi nici nu vor scăpa, căci necunoscute sunt căile Domnului! Chiar dacă nu va mai fi o generație legionară totuși, pe un alt plan, făptuitorii legii, fără să ştie şi fără să creadă, au intrat în război cu sfinţii închisorilor. Puteau să ia aminte la destinul politic al lui Antonescu Crin. Nimeni nu mai era ca el, atunci când a venit cu legea antilegionară la Comisia Juridică. Toţi vedeau în el pe viitorul preşedinte. Dar dintr-odată viitorul i s-a ofilit. In câteva luni, destinul politic al lui Antonescu s-a înfundat. Un ghinion inexplicabil! Am convingerea că niciunul dintre cei care au susţinut, votat, sprijinit legea antilegionară nu va mai avea un viitor politic. Protestele #Colectiv au cerut foarte clar înlăturarea clasei politice corupte din rădăcină, adică din rădăcina comunistă. In câteva zile s-a reușit schimbarea guvernului. Și poporul e încă nemulțumit. Și, pe bună dreptate, noul guvern este compus mai degrabă din funcționari decât din tehnocrați. Parcă erau unii în istorie care cereau respectarea legii, desființarea partidelor, apărarea patrimoniului natural al țării: păduri, pământ etc., o elită conducătoare, ceea ce am numi azi tehnocraţi. Oare cine au fost cei care au ridicat inclusiv problema ierarhiei corupte a BOR? Oare cine? Cei care au promis că se vor întoarce într-o zi:
Ne vom intoarce intr-o zi…
Si cei de azi cu pasii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti
Cum vom patrunde-ncet in ei.