Mișcarea cooperatistă interbelică

Mișcarea cooperatistă interbelică. Studiu de caz: județul Ialomița
Autor: Adrian Costea

Un model economic ce a contribuit la progresul României interbelice,implicit al județului Ialomița, suscită tot mai mult interesul istoricilor în ultima perioadă.Existența unor fonduri arhivistice care atestă funcționarea sistemului cooperatist în prima jumătate a secolulului XX oferă nu numai posibilitatea de a descoperi informații interesante,ci și de a încerca modificarea percepției eronate prin care cooperația este asociată în mod exclusiv cu perioada comunistă.

Ideile cooperatiste au pătruns în Țările Române după revoluția de la 1848 prin intermediul unor intelectuali români instruiți în Occident și apoi adaptate treptat realităților unui spațiu care cunoscuse destul de târziu dezvoltarea relațiilor capitaliste.

Primele forme de asociere și cooperare au apărut în sistemul bancar și au venit în sprijinul țăranilor împroprietăriți în urma reformei agrare de la 1864,dublate de intervenția statului român care înființa în anul 1873 Creditul Funciar Rural,iar în 1881 Casele de Credit Agricol.Toate acestea aveau scopul de a acoperi nevoia de credit a micilor agricultori pentru achiziționarea de unelte și animale.

Cooperativele de producție,aprovizionare și consum sunt legiferate de Codul Comercial din anul 1887,care pentru prima oară definea modul de constituire și organizare a acestora;principii ce vor fi menținute în legile speciale ale cooperației din anii 1903(Legea asupra băncilor populare sătești și a Casei lor centrale),1929(Legea nouă pentru organizarea cooperației) și 1935(Legea pentru organizarea cooperației,cu modificările ulterioare din anii 1938,1940 și 1941).Având un cadru legislativ favorabil,formele de asociere și cooperare se vor extinde pe întreg teritoriul țării după primul război mondial,județul Ialomița încadrându-se cu succes în această tendință.

Evoluția mișcării cooperatiste din județul Ialomița a fost influențată negativ de criza economică izbucnită în anul 1929,de aceea se pot delimita două perioade: o primă perioadă de avânt în care înființarea și funcționarea cooperativelor a fost susținută de către stat prin finanțare și asistență juridică; urmată apoi de o stagnare în anii ‘30,când vor rezista doar unitățile cooperative cu o situație stabilă. [1]Această evoluție sinuoasă a fost determinată de cerințele unei economii de piață: cooperativele erau constituite ca societăți pe acțiuni (denumite “societăți anonime” în legislația acelor vremuri),ce funcționau pe profit sau în pierdere,fapt ce demonstrează că sistemul cooperatist interbelic nu are nimic în comun cu cel de după 1949.[2]

Este important de menționat că arhivele județene dispun de o listă impresionantă de fonduri ce au legătură cu cooperația interbelică,dintre care am selectat doar cele pe care le-am considerat necesare pentru realizarea acestui articol.În primul rând,cercetarea începuturilor acestui fenomen nu se poate realiza decât prin consultarea documentelor Uniunii Obștilor Sătești și a Cooperativelor Agricole din Județul Ialomița(anul înființării 1919).Această societate își avea sediul în comuna Călărași(atunci reședință a județului) și își propunea “să reprezinte și să dea unitate de conducere obștilor și cooperativelor agricole federate înlesnindu-le operațiunile lor cu caracter agricol sau cultural”[3].Putea primi statut de membru orice cooperativă agricolă din județ legal constituită și care vărsa un capital social de minimum 50 de lei.De asemenea,își propunea să intre în asociație cu alte societăți similare în scopul formării unei uniuni regionale.[4].Prin urmare,era o instituție care reglementa la nivel județean organizarea cooperației agricole,având următoarele operațiuni de îndeplinit:”aprovizionarea în comun a materialelor necesare agriculturii(mașini,unelte,vite,semințe,îngrășăminte);organizarea vânzării în comun a produselor animale și vegetale;îndrumarea obștilor și agricultorilor să aplice cele mai bune metode de cultură;acordarea de asistență juridică;realizarea controlului tehnic și contabil conform normelor stabilite de Centrala Obștilor Sătești și a Exploatărilor Agricole”[5];etc.

Tot la Călărași este înființată în anul 1925 Casa de credit a agricultorilor din județul Ialomița,societate anonimă cu 14 membri fondatori-acționari,ce avea ca scop “înlesnirea exploatării solului,industrializarea și comercializarea produselor lui”.[6]Pentru realizarea acestuia,era acordată finanțare pentru înființarea de“interprinderi cu sau fără participare”.Împrumuturile se acordau “pe gaj de recolte[…];asemenea pe vite cât și pe orice material de instalare,exploatare ori de industrie ale produselor solului”.[7]

Apariția celor două societăți din Călărași a avut loc în contextul implementării reformei agrare de la 1921,care a determinat consolidarea clasei de mijloc în mediul rural.Ca o consecință,mulți s-au îndreptat către aceste forme asociative,astfel în anul 1938,în cadrul sistemului cooperatist ialomițean activau 26010 de membri.[8] Mai jos,sunt câteva statistici referitoare la numărul de unități cooperative din județul Ialomița în anii 1938 și 1943:

Bănci populare

109

Cooperative de consum

8

Cooperative agricole

13

Cooperative de producție

1

Cooperative mixte

3

Cooperative forestiere

2

Obști de arendare și de cumpărare

5

TOTAL

141

Bănci populare

87

Cooperative de consum

7

Cooperative de aprovizionare și desfacere în comun

4

Cooperative forestiere

1

Cooperative de pescuit

2

Obști de cumpărare și arendare

1

Federala “Borcea”

1

TOTAL

103

Sursa:Monografia economică a județului Ialomița,1938,p119

Cooperația de credit a avut cea mai lungă tradiție,după cum se observă și numărul mare de bănci populare înființate pe teritoriul județului Ialomița.Am ales să consult documentele Băncii Populare ”Sprijinul” Fetești(anul înființării 1933).În 1937,avea 109 societari(acționari) înscriși,moment în care se produce o schimbare de denumire-Banca Populară “Sprijinul CFR” Fetești,după ce primește în rândurile sale funcționari angajați ai gării CFR din localitate.Această instituție de credit practica următoarele dobânzi:9% pentru societari,9,5% pentru nesocietari la împrumuturi;2% pentru depunerile spre fructificare(termen de cel puțin 6 luni).Din studierea proceselor verbale de ședință din anii 1934-1941,mai reies următoarele:ședințele Adunării Generale aveau loc în sala de conferințe a Depoului Fetești;făcea parte din Uniunea de Cooperative “Muntenia”;acorda împrumuturi cooperativelor din localitate;8% din beneficiul net al anului1934 a fost donat pentru construcția bisericii din Fetești-Gară.[9]După cum se observă,o bancă populară deservea în mod evident comunitatea în cadrul căreia funcționa.

La Bordușani,a funcționat între anii 1919-1941 societatea cooperativă de consum “Salvarea țăranilor”,având 118 socetari înscriși[10].De remarcat numele acesteia,extrem de sugestiv.Într-adevăr,o cooperativă de consum reprezenta o salvare pentru locuitorii zonelor rurale izolate,care erau privați de accesul la cumpărarea produselor necesare traiului și gospodăriilor.Pe lângă bogata ofertă de mărfuri vândute în prăvălia proprie,care astăzi nu este întâlnită într-un magazin mixt sătesc,cooperativa mai deținea și un depozit de cherestea.A fost lichidată în anul 1941 din cauza datoriilor accumulate de către debitori față de societate,Banca Centrală Cooperativă [11]punând sechestru pe averea acesteia.

Reflectarea mișcării cooperatiste în presa ialomițeană a timpului

Este cunoscut faptul că mișcarea cooperatistă a fost susținută de principalele partide care au fost la guvernare în perioada interbelică,indiferent de culoarea politică.De o atenție deosebită se bucura și în presa centrală și locală,unde se pot găsi opinii în favoarea acesteia,anunțuri privind înființarea de cooperative sau convocări de ședință.

În ziarul săptămânal “Tribuna”,ce apărea la Călărași,din data de 12 mai 1929,reprezentanții băncilor populare și cooperativelor sătești din județul Ialomița afiliate la Federala “Borcea”[12],erau invitați să participela adunarea generală ordinară din ziua de 26 Maiu 1929,orele 10 a.m.,conform convocării semnate de către președintele societății D.N.Popescu.Dintre punctele aflate pe ordinea de zi:repartizarea beneficiului net pe anul 1928;aprobarea bugetului pe 1929;vânzarea în comun a cerealelor;fixarea maximă a împrumuturilor ce se pot acorda unităților federate,etc.În final,este menționat că “unitățile coop.din județ,cari vor lipsi nemotivat de la adunare, vor pierde dreptulla beneficii pe acest an”.

Publicația “Gazeta ialomițenilor” (iunie 1939) apărea la București și era editată de ”Asociația Generală a Ialomițenilor”,autointitulându-se “organ de legătură a fiilor din județul Ialomița”.În articolul semnat de Const.Nicolau este făcută publică intenția de înființare a unei bănci populare în Capitală,”care să fie numai a ialomițenilor”.Este important de citat opinia autorului cu privire la rolul unei astfel de societăți:”Vremurile pe cari le trăim sunt greleși oameni caută pe cât este posibil,să le facă față.Lupta în grup este mai ușoară;de aci necesitatea cooperării,care în ultima vreme a luat o mare desvoltare și la noi.Cooperația sub orice formă a dat roade îmbelșugate și multe nevoi au fost înlăturate prin faptele unite ale tuturora”.

Cooperația era văzută ca o soluție viabilă și pentru producția industrială,după cum reiese din articolul semnat de Corneliu Rudescu,cu titlul ”Planul economic național”,în bilunarul social-literar “Pământul”(Călărași,august 1939):”Noi vedem organizarea producției industriale,de exemplu,sub forma unor “uniuni” de fabrici,”federale”apoi în genul unităților cooperative.”

În perioada celui de-al doilea război mondial,sub conducerea lui Ion Antonescu,interesul pentru formele de asociere și cooperare nu a scăzut deloc,după cum se observă în articolul din publicația bilunară “Fapta”,28 ianuarie 1944.Țăranii erau îndemnați prin apelul-scrisoare adresat de către mareșal “să se întovărășească în obști agricole”pentru a primi ajutor din partea statului,exprimat în unelte agricole și semințe.Se menționează că în urma acestui îndemn,”aproape 400 de obști agricole au luat ființă în țară”.Sunt prezentate în articolul semnat de Gh.Tomescu,subinspector la Obștiile Agricole,și condițiile pentru înființarea acestora:”numărul de membri să nu fie mai mic de 15,iar certificatul de funcționare să fie aprobat,verificat și eliberat la Camera Agricolă.”.

În încheiere,țin să evidențiez că aceste forme de asociere,care acum par destul de avansate pentru acele vremuri,pot fi adaptate contextului actual.În județul Ialomița,în anii dintre cele două războaie mondiale,cooperația a reușit să producă prosperitate pentru comunitățile care i-au înțeles rolul.

Bibliografie

SJAN Ialomița,fond Casa de credit a agricultorilor din județul Ialomița,dosar nr.1/1925-1937

SJAN Ialomița,fond Uniunea Obștilor Sătești și a Cooperativelor Agricole din Județul Ialomița,dosar nr.5/1919

SJAN Ialomița,fond Banca Populară “Sprijinul” Fetești,dosar nr.2/1934-1941

SJAN Ialomița,fond Cooperativa “Salvarea țăranilor” Bordușani,dosar nr.2/1929

Lucrări speciale

Monografia economică a județului Ialomița(1933-1938),autor Ioan I.Mihailescu,p.119-132

Monografia județului Ialomița,Călărași,1943,autor I.Munteanu,p.40-44

Ziare,periodice

Tribuna,12 mai 1929,ziar săptămânal,anul II,No.55-56

Gazeta ialomițenilor,iunie 1939,anul III,nr.18

Pământul,bilunar social-literar,august 1939,anul VII,No.203

Fapta,bilunară-literară-socială-economică,28 ianuarie 1944,anul VIII,No.144-145

[1]Monografia economică a județului Ialomița(1933-1938),autor Ioan I.Mihailescu

[2]Primul act legislativ referitor la organizarea cooperației,adoptat după instalarea regimului comunist a fost Decretul nr.133 din 2 aprilie 1949 prin care era modificată legea din 1935.

[3]Statutele Uniunii Obștilor din anul 1919,art.2,alineatul (b) ,SJAN Ialomița,Fond Uniunea Obștilor Sătești și a Cooperativelor Agricole din Județul Ialomița,dosar nr.5/1919,f.1

[4] Ibidem,art.4

[5] Ibidem,art. 3,alineatele (1),(4),(8),(9).

[6] Actul constitutiv publicat în Monitorul Oficial în data de 14 martie 1925,SJAN Ialomița,fond Casa de credit a agricultorilor din județul Ialomița,dosar nr.1/1925-1937,f.9.

[7] Ibidem

[8]Monografia economică a județului Ialomița(1933-1938),autor Ioan I.Mihailescu(directorul B.N.R.Călărași),p.119

[9]SJAN Ialomița,fond Banca Populară “Sprijinul” Fetești,dosar nr.2/1934-1941,f.7,f.8,f.11

[10]SJAN Ialomița,fond Cooperativa “Salvarea țăranilor” Bordușani,dosar nr.2/1929(Inventar Bilanț)

[11]Instituție cu rol de finanțare a mișcării cooperatiste naționale,A se vedea:Evoluția în timp a cooperativei de consum începând cu anul 1903,http://www.csnmeridian.ro/files/docs/CONSINCOOP.pdf.

[12] Federala reprezenta o asociație de societăți cooperative,conform legii din 1929.A se vedea:Evoluția în timp a cooperativei de consum începând cu anul 1903,http://www.csnmeridian.ro/files/docs/CONSINCOOP

Preluat de la HISTORIA.RO

Şi mai multe pe blogul lui ADRIAN COSTEA

Ghosts from the land that time forgot: Race against time to save secret black-and-white archive of doomed country

Inainte de a reda articolul din Daily Mail despre colecţia de fotografii Costică Acsinte ţin să îl felicit pe Cezar Popescu pentru acest proiect şi mai ales pentru mediatizarea lui. L-a urcat pe  Costică Acsinte acolo unde doar visam. Trebuie precizat însă că această colecţia a fost valorificată de-a lungul  prin mai multe expoziţii. De prima expoziţie din colecţia Acsinte s-a ocupat doamna Gabriela Druchs care a colaborat atunci cu fotograful Laurenţiu Zupcu.  In mai 2001, m-am ocupat personal de expoziţia ,,Amintiri din Slobozia de altădată,, care valorifica circa 100 de imagini realizate din acest fond de fotograful Coca Cristian. Citez din textul semnat de mine în pliantul expoziţiei ,, expoziţia este ,, o fereastră deschisă spre anii interbelici, când sub ochii negustorilor, patronilor, calfelor şi ţăranilor târgul începe să capete trăsături modern, specifice orăşelelor de provincie, unde stilurile arhitectonice se amestecă la fel ca şi preocupările oamenilor,,.

Din păcate, cu toată bunăvoinţa celor doi destoinici fotografi profesionişti, prelucrarea plăcuţelor a fost aproape abandonată. S-au prelucrat doar fotografiile pe suport de hârtie din albumul inedit al primului război mondial, din care a rezultat o expoziţie impresionantă. Şi, înţeleg din articolul de mai jos că Cezar Popescu a lucrat voluntar.  Nu se poate aşa ceva! Astfel de lucruri  ce implică drept de autor şi copyright nu se fac pe voluntariat, ci pe contracte serioase. Şi conducerea muzeului ar fi trebuit să ştie asta. Dacă prelucrau doar 100 de imagini pe an, în 12 ani ar fi fost 1200 de imagini care intrau în fondul de documentare şi care ar fi putut fi prelucrate şi cercetate tematic şi prezentate într-o formă mult mai elaborate publicului.

Photographs of Romanian life in the 20th century discovered in a few boxes in the back of a county museum
They are the life’s work of Romanian photographer, Costică Acsinte, and have not been seen since his death in 1984
Cezar Popescu is seeking to preserve and digitise the damaged images, even as they are destroyed before his eyes
The images offer a history-in-pictures of the troubled Eastern European nation

By Kate Lyons

PUBLISHED: 01:22 GMT, 11 February 2014 | UPDATED: 21:46 GMT, 12 February 2014

It is a world on the brink of disappearing. But the discovery of a few boxes in a storage room of a county museum in Romania may mean that at least a record of the vanishing Romanian culture will survive.

The boxes of photographic plates provide a history in pictures of the nation; a record of a people and a culture that some feared would vanish without a trace.

The long-lost plates, perhaps the most thorough visual history of Romania, are the life’s work of photographer, Costică Acsinte.

Acsinte photographed the Eastern European country from 1925 through to his death in 1984 – spanning Romania’s foray into the Second World War and the subsequent Communist rule that devastated the population and exhausted the economy.

The collection disappeared from public view after Acsinte’s death in 1984, until Cezar Popescu, 38, discovered it was sitting in a back room of Lalomita County Museum – exposed to the elements and even the occasional curious farm animal – and convinced the museum to let him preserve and digitise the plates.

Popescu began the enormous task in November last year, and since then has digitised 1,000 plates, with an estimated 4,000 to go.

The black-and-white photographs are beautiful but poignant, depicting a culture that has almost vanished in the wake of modernity.

‘I’ve seen buildings from Slobozia that are no longer, the buildings [don’t] exist anymore and you can see them in Costică’s photographs,’ Popescu told MailOnline..

In the images, Popescu says he also gets a brief, black-and-white glimpse of customs that have since died out, such as the tradition of taking family photos at a funeral.

‘This is a custom not used anymore, here in Romania at least,’ he said.

The images are ultimately, though, a portrait of the Romanian people through a tumultuous century, featuring images of children playing in the snow, men drinking together, families at work, as well as weddings, lavish funerals, market scenes, and dances.

‘You can see really important people, like [Nicolae] Malaxa, who was a really important factory owner in Bucharest, or you can see just people – kids in schools or [Acsinte’s] colleagues, his friends, all sorts of subjects. They are very beautiful,’ said Popescu.

This striking collection is incredibly significant because it offers a glimpse of Romanian life during a period when the nation was closed off from the world.

Romania disappeared from global view for much of the twentieth century, after they were placed under the control of the USSR following the Second World War.

Romania suffered greatly under Soviet occupation. Thousands of leaders, intellectuals and dissidents were interred in prison camps, tortured, or executed. As a largely rural nation, Romania was ill-prepared for the industrialisation insisted upon by the USSR and an unknown number of people, estimated to be tens of thousands, were killed during the period of agricultural collectivisation that followed the end of the war.

In order to pay back Romania’s significant foreign debt, Nicolae Ceausescu, President of Romania from 1967 until 1989, imposed harsh economic policies and draconian laws that crippled the nation.

Though the foreign debt was paid back in 1989, and Ceausescu was overthrown in the same year, the Romanian economy has still not recovered and much of the nation continues to suffer from abject poverty.

Popescu says he does not know what he will uncover as he works through the collection. He has already discovered royalty in the boxes – with photographs of both Queen Marie and King Carol II.

‘Maybe when I finish scanning the whole plates, who knows what treasure I will find?’ he said.

‘Any bit of fact that can make history clearer, that can enlighten an obscure event is important… I’d be glad to find out that Costică Acsinte’s photographs play such a role. I’m sure that one day, a historian will find the archive as interesting as I do,’ he said.

Popescu knew the name of Costică Acsintefrom when he was a child and his father, also a photographer, worked with one of Acsinte’s sons. So when he saw some of Acsinte’s photographs on postcards, he began searching for his collection.

He discovered that after Acsinte’s death, the collection was acquired by the Ialomita County Museum and sat unopened in a back storage room.

This picture (left) is one of Popescu’s favourites. It depicts a hunter with a brace of Great Bustard, a bird that is now almost extinct in Romania, taken on April 16, 1938. The images also record fashions throughout the 20th century and feature such images as this woman in polka dots (right) and a neat hat

Romania’s children: Both of these toddlers smile happily for the camera, one holding a little bag, the other very warmly clothed in jumper, gloves and elaborate hat

The laborious restoration process takes between 15 and 30 minutes for each plate, depending on what condition it is in. For Popescu, it is a race against the clock, for even as he works to preserve them, the photographs are decaying before his eyes.

‘The plates are degrading one week after another, if I open a crate today and then I open it in a week I can see another crack in the gelatin, in the emulsion… Some of them are in quite bad shape. If they are not digitised right now maybe they will be lost forever,’ he said.

It is the urgency of the task that motivates Popescu, who does the restoration work on evenings and weekends, whenever his work as a website administrator and photographer allows him.

‘If I choose not to scan them, probably nobody will. Or they will when the plates are in quite an un-repairable state,’ he said. ‘I don’t want to lose the pictures because some of the photographs are quite beautiful.’

Popescu’s work is ‘all paid for from my pockets’, though he says that just last week he received two anonymous donations of 100 and 150 euros to help him with the project. He says his mystery benefactors were ‘generous people’ who must have seen the pictures online and decided to donate some money.

The money will be helpful he says to help him buy materials, such as metal box corners, which will ensure the plates can be stored properly in the long-term.

In an interesting twist, these photos which for many years have been seen by no one, and which depict a very traditional way of life, are now being seen by thousands around the world, online.

As he scans the images, Popescu shares them on the Costică Acsinte archive website, Facebook and Twitter page, and was excited last year when the images were published via Flickr.

In the long term, he says he will probably donate the whole archive to a library, but ‘right now I want to finish digitising them.’

Read more: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2555487/Costica-Ascintes-incredible-photographs-Romania.html#ixzz2tUP2xQ3T
Follow us: @MailOnline on Twitter | DailyMail on Facebook

INAINTE ŞI DUPĂ TOAMNA ROMÂNEASCĂ

,,Toamna românească,, aşa cum au fost numite de un reporter de la CNN protestele paşnice împotriva proiectului minier Roşia Montană, devenit între timp echivalentul pentru ,,dezastru ecologic,, şi ,,politichie cu tichie de mărgăritar,, va rămâne în istorie. In primul rând că se trage fizic şi ideologic din revoluţia din 1989. Fizic pentru că la toamna românească participă copiii celor cărora li s-a furat   revoluţia  la 1989 de către gloata comunistă a căror urmaş direct este Victor Ponta. Ideologic pentru că aceşti tineri încă mai cred într-o ţară care poate fi administrată pentru interesele românilor.

Indiferent de finalul protestelor nesfârşite şi justificate, un lucru rămâne clar. Protestatarii au câştigat. Cine a pierdut? Doi mari pioni ai politicii româneşti. In primul rând PSD-ul care, prin Victor Ponta, s-a dovedit incapabil să dea un răspuns problemelor româneşti. In al doilea rând, afacerea media, specie apărută în ultimii 20 de ani, presa cumpărată, care a dovedit că singura ei grijă este de a deversa zilnic în televizoarele românilor, kilotone de gunoaie şi  inutilităţi. Că, la o adică, în treburi serioase, de viaţă şi de moarte nu se poate conta pe ea. Cele câteva excepţii, şi mă refer la Naşul TV, unde am urmărit evenimentul, nu fac decât să întărească regula. România nu mai are jurnalism profesionist.

Ponta va plăti la alegeri. E simplu! Mai  dificil este să gădim o cale prin care să dezactivăm din opţiunile furnizorilor de cablu, posturile şi canalele TV care au neinformat şi dezinformat populaţia cu privire la mineritul de la Roşia Montană. Eu propun să fie toate grupate într-un pachet opţional numit ,,Panorama,, şi urmărit doar de alte etnii. Panarama, cum îi vor zice la ţară, nu se adresează românilor.

foto preluata de aici

LANSAREA SITE-ULUI CERCULUI DE SOCIETATE ŞI CULTURĂ

Dupa mai bine de doi ani de blogging colectiv si activitati interesante la care ne-au fost alaturi invitati deosebiti, echipa Cercului de Societate si Cultura din Facultatea de Istorie (Universitatea din Bucuresti) lanseaza proiectul societatesicultura.ro. Site-ul va contine articole dintr-o arie larga de domenii – istorie, literatura, sociologie, film, arta, teatru, comunicare, antropologie, iar lista ramane deschisa.

Ne propunem ca societatesicultura.ro sa fie nu numai un site cultural, ci un reper. Facem parte din acei tineri care cred ca Romania e o tara minunata, care au ales sa ramana acasa pentru ca vor sa creeze schimbare pozitiva. Prin acest proiect vrem sa cream o comunitate a celor care nu asteapta ca lucrurile sa fie altfel, a celor care nu se plang, ci o comunitate a unor oameni responsabili, cu initiative, creativitate si un pic de curaj. Ne plac povestile si oamenii care stiu sa le spuna, ne asumam istoria si credem in litere.

Mai multe detalii in comunicatul atasat.
Numai bine,

Corabia cu povești – lansarea site-ului cultural societatesicultura.ro

București, 21 mai 2013.

După mai bine de doi ani de blogging colectiv și activități interesante la care ne-au fost alături invitați deosebiți, echipa Cercului de Societate și Cultură din Facultatea de Istorie (Universitatea din București) lansează proiectul societatesicultura.ro. Site-ul va conține articole dintr-o arie largă de domenii – istorie, literatură, sociologie, film, artă, teatru, comunicare, antropologie, iar lista rămâne deschisă.

Pictura lui Lorenzo Costa, Argonautas, stă la baza logo-ului CSC. Echipajul de eroi imaginari se îmbarcă pentru o mare călătorie simbolică în care vor dobândi, dacă nu avere, măcar imaginea destinului sau a adevărului lor. societatesicultura.ro este corabia noastră.

Ne-am ales o zi specială pentru a relansa proiectul nostru. Pe 21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu proclama în Parlament independența României, în numele guvernului, iar în 1965 debuta la Televiziunea Română emisiunea Teleenciclopedia. De asemenea, pe 21 mai Biserica Creștină îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena – cei întocmai cu Apostolii. Această sărbătoare este legată de Taina Sfintei Cruci, care este un semn central al religiei creștine. Nu în ultimul rând, tot pe 21 mai sărbătorim Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare. Aceasta a fost stabilită în 2002 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite cu scopul de a mobiliza toate tipurile de actori ai societății: guverne, politicieni, organizații ale societății civile, comunități și profesioniști culturali pentru a promova cultura în diversitatea în care se găsește, conform site-ului UNESCO. Suntem convinși că semnificația acestei zile ne va purta noroc să fim, în timp, un reper pentru mediul studențesc și cultural din România.

Ne propunem ca societatesicultura.ro să fie nu numai un site cultural, ci un reper. Facem parte din acei tineri care cred că România e o țară minunată, care au ales să rămână acasă pentru că vor să creeze schimbare pozitivă. Prin acest proiect vrem să creăm o comunitate a celor care nu așteaptă ca lucrurile să fie altfel, a celor care nu se plâng, ci o comunitate a unor oameni responsabili, cu inițiative, creativitate și un pic de curaj. Ne plac poveștile și oamenii care știu să le spună, ne asumăm istoria și credem în litere.

Cercul de Societate şi Cultură din Facultatea de Istorie a fost înfiinţat în martie 2011, la initiaţiva doctoranzilor Simona Barbu şi Alice Schreiner, sub coordonarea doamnei prof.univ.dr. Mirela Murgescu. Proiectul a fost iniţiat din dorinţa de a avea un spaţiu de discuţii şi dezbateri pe teme de societate şi cultură.

Board-ul cercului este format din Simona Barbu (membru fondator, project manager), Alice Schreiner (membru fondator, HR manager), Delia Tudor (președinte), Ana Mănescu (editor in chief) și Iunona Mavlea (secretar general). Majoritatea membrilor echipei editoriale sunt studenți și absolvenți ai Facultății de Istorie, dar și ai altor facultăți din cadrul Universității București și din Germania (Jena). Mai multe despre membrii echipei noastre găsiți pe site – http://societatesicultura.ro/echipa.

Vă așteptăm pe site-ul societatesicultura.ro, pe facebook și twitter. Așteptăm scrisorile voastre virtuale cu propuneri de colaborări, parteneriate, recomandări și feedback. Mulțumim pentru sprijin și încredere Facultății de Istorie din Universitatea din București.

Spuneți povestea noastră mai departe.

Simona Barbu, membru fondator & project manager
simona@societatesicultura.ro

VEŞNICĂ POMENIRE DOMNULUI PROFESOR GHEORGHE BUZATU!

 I-am citit cărţile încă din tinereţe. Ca arheolog însă,  nu făceam parte din aceeaşi breaslă. Am vorbit cu domnul profesor Gh. Buzatu o singură dată. Când, în urmă cu câţiva ani, expoziţia ,,Destine de Martiri,, fusese închisă abuziv  la instigaţia Institutului de Studiere a Holocaustului, m-am adresat istoricilor de istorie modernă şi contemporană. Peste 60 de istorici au cerut  printr-un memoriu la CNSAS deblocarea expoziţiei. Printre primii care şi- au pus semnatura pe acest memoriu  a fost domnul profesor Gheorghe Buzatu. Şi,sunt convinsă că aşa cum el a mărturisit pentru sfinţii din temniţele comuniste şi ei vor mijloci pentru el la Dreptul Judecător.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
 Redau mai jos un articol din presă.
O viaţă dăruită istoriei adevărate a românilor
“>O viaţă dăruită istoriei adevărate a românilor

Inainte de toate, istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar

Un ilustru  cavaler al istoriei nationale, academicianul Gheorghe Buzatu s-a ridicat  la Dumnezeu,  intru slavirea neamului sau.

Luni, 20 mai 2013, la amiaza, marele dascal de identitate nationala si permanentul competitor in lupta pentru adevarurile incomode ale natiei sale a cazut la datorie, in atelierul  de cercetare de la de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi al Academiei Romane, alaturi de colaboratori si inconjurat de cartile si manuscrisele sale.  Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani.

In noaptea ce a precedat plecarea dintre noi a blandului om, la ora 00,57 mi-a trimis un ultim E-mail din lunga serie a corespondentei cu care m-a onorat in jumatatea de an de cand ne-am cunoscut personal. Peste sase ore si trei minute, punctual cum a fost intreaga viata, a intrat in biroul de lucru, sa-si continue temerara opera de cercetare si reabilitare a a adevarurilor istorice ascunse, falsificate, confiscate ori negociate la masa invingatorilor vremelnici,  in batalii inca nedecisive ale marelui razboi pentru istoria adevarata a romanilor.

Inainte de toate, istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar care, in conditiile dificile ale perioadei regimului trecut si-a asumat riscurile investigarii subiectelor  “tabu”, care atrageau automat punerea cercetatorilor la index.

Cercetarile sale in arhivele occidentale, preponderent din S.U.A.,  au relevat fapte de reala demnitate nationala, de care cei care au scris istoria celui de al doilea razboi mondial nu au tinut seama.

Dupa 1990,  profesorul Gheorghe Buzatu  a fost deschizator al adevarurilor secrete ascunse in arhivele de la Moscova. Si de aceasta data, interesul sau a fost tot pentru subiecte pe care nici-o parte oficiala nu le-ar dori transate, astfel ca trecutul sa nu ne mai rezerve surprize in viitor.

Finalitatea intreprinderii temerare a  cercetarii istoriei secrete ascunse prin arhivele straine  a fost, poate in mod oarecum paradoxal, redescoperirea   faptelor din arhivele nationale care privesc personalitatile puternic contestate  ale perioadei interbelice si a celei postbelice, pana la instaurarea regimului politic impus de ocupatia lui Stalin, cu acceptul marilor puteri aliate occidentale.

Regimuri politice aflate in ireconciliabila opozitie-cel comunist , anterior anului 1990 si cel, sau cele, de  dupa- au avut aceiasi pozitionare fata de Corneliu Zelea  Codreanu, liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România  si fata de maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului roman din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 . Atat in primul caz, cat si in al doilea,  interese de factura externa au dictat care sa  fie atitudinea oficiala a  statului roman fata de cele doua incontestabile figuri istorice.

Academicianul Gheorghe Buzatu a cautat raspunsul paradoxului in faptele istorice si a pus in circuitul informarii publice zeci de volume de documente, pana la acel moment inchise in cutiile prafuite ale Arhivelor Nationale, unele nedeschise de la constituirea fondurilor arhivistice…

Explozia informationala bruta, fara comentarii, lasa cititorilor libertatea proriilor opinii. Din acest motiv, profesorul Buzatu a atras “mania proletara” a noilor cominternisti.  Chiar in saptamana dinaintea plecarii “blandului om”, descendentul militantului stalinist Leon Tismeneski s-a lansat intr-un ignobil atac la adresa marelui istoric, pangaridu-ne, astfel, unul dintre  simbolurile sublimului nationalism .

Omul care s-a inaltat la gloria cereasca, dupa destule poveri ale nerecunostintei in viata pamanteana,  s-a nascut la data de 6 iunie 1939. Dupa absolvirea studiilor de 10 clase ale scolii elementare, medii si la Liceul Regele Ferdinand din orasul Ramnicu Sarat (1946-1956), a urmat cursurile Facultatii de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi (1956-1961). Dupa absolvirea facultatii, a lucrat ca cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Arheologie “A.D.Xenopol” al filialei Iasi a Academiei Romane (1961-1992), apoi, ca cercetator stiintific principal I al “Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana al Filialei din Iasi a Academiei Romane” (1992-1997), profesor de “Istorie Contemporana si Relatii Internationale” la Universitatea din Craiova (incepand din anul 1997), iar actualmente profesor consultant la Universitatea “Ovidius” din Constanta.
In paralel, a indeplinit si functiile de secretar stiintific al Institutului “A. D. Xenopol” dinIasi (1975-1990), precum si pe cea de director al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana al FilialeiIasi a Academiei Romane (din 1992).

In legislatura 2000- 2004 a fost senator al Romaniei.

Odata cu trecerea in nefiinta a a profesorului Gheorgeh Buzatu, istoriografia  nationala pierde unul dintre marii aparatori ai identitatii nationale, un combatant cu armele stiintei pe fronturile noului razboi informational, ale carui resorturi secrete  le-a descifrat si adus in lumina, cu pretul unei vieti puse pe altarul neamului romanesc.

Vesnica pomenire, domnului profesor de identitate nationala !

Preluat de la COTIDIANUL

AVIATORI DE ALTĂDATĂ

„Aviatori de altădată” de Daniel Focşa – o carte rară într-un peisaj editorial bolnav

Într-o epocă în care românii sunt învăţaţi să îşi renege trecutul, într-un prezent cenuşiu în care suntem îndemnaţi să ne scuipăm eroii, în care „sfinţii închisorilor” sunt batjocoriţi în vreme ce perversiuni strigătoare la cer sunt promovate, admirate şi băgate pe gâtul românilor, o carte poate părea o armă slabă, ineficientă. Au doară nu ne invadează casa şi gândurile atâtea televiziuni cu mesajele lor perfide, atâţia „jurnalişti” vânduţi care scuipă zilnic pe Eminescu, pe Ştefan cel Mare şi pe Iisus Hristos ? Mi-am dat seama că nu. O carte nu este o armă slabă. Este cuvântul care sfărâmă pietre, este cuvântul care, discret, smerit, sparge zidurile închisorii virtuale spre care suntem mânaţi.

„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet.

O foarte scurtă lămurire a decorului. Din istoria militară românească, aviaţia este poate cea mai vie şi mai pasionantă, cea mai „prizată” de cititori. Tocmai aici, cei chemaţi să mărturisească despre trecut lipsesc în mod dramatic. Făcând abstracţie de câţiva autori afirmaţi în comunism, nu pot menţiona decât numele unui tânăr istoric stins mult prea devreme de o boală necruţătoare, la numai 29 de ani, Narcis Gherghina. Un fel de Nicolae Labiş al istoriei aviaţiei. În rest, nimeni şi nimic vrednic de remarcat. Cele câteva producţii ale unui oarecare S. Turturică, angajat MApN, constau într-o înşiruire fadă şi plată – dar prolixă – de fapte şi documente, prezentate cititorului într-o manieră searbădă, fără „sare şi piper”.

În acest pustiu editorial, l-am „zărit” pe istoricul Daniel Focşa, când, în 2008, a publicat o carte atât de personală şi originală ca stil şi concepţie, „Escadrila Albă. O istorie subiectivă”, combinând istoriografia, memorialistica şi reportajul. M-a dus cu gândul la Mateiu Caragiale cu ai săi „Crai de Curtea Veche”, o carte tot mică şi preţioasă. A urmat „Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare” (2010), un subiect absolut inedit, căci nimeni până atunci nu mai alcătuise o carte dedicată acestui pilot, atât de celebru în timpul războiului şi atât de trecut cu vederea în zilele noastre. Poate fiindcă a luptat cu preponderenţă contra americanilor ? Poate fiindcă s-a ridicat în aer contra celor numiţi, apropo, în propaganda oficială de atunci, „terorişti ai aerului” – care făceau mii de morţi bombardând triajul Gării de Nord ? Am remarcat nu doar talentul, nu doar originalitatea acestor cărţi, dar şi latura lor… anti-sistem ! Fiindcă maniera în care priveşte participarea României la al doilea război mondial nu este cea a complexaţilor de azi, care încearcă să ne inducă sentimentul de auto-culpabilizare pentru campania din Est, a neo-marxiştilor care sunt vădit deranjaţi – precum este dracul de tămâie – de istoriografia scrisă, dacă pot spune aşa, în picioare, de către istorici cu coloană vertebrală şi cu conştiinţă, iar nu de slugi şi de iude vândute banului străin şi intereselor Ocultei, întru spălarea creierelor unei naţii întregi.

Pentru că, da, este nevoie de astfel de cărţi în care bravii noştri aviatori să trăiască din nou, să fie vii şi printre noi, să ne salute din carlinga avioanelor lor şi să rostească precum marele Alexandru Şerbănescu, asul aşilor de vânătoare români: „Nu concep ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi el (făcea referire la americani şi la USAF) să intre în ţara mea ca într-un sat fără câini şi să o pustiască”.

Dar aceşti eroi, aceşti români, trebuie invocaţi în cărţi vrednice de acest nume, de istorici vrednici de asemenea de acest nume. Prin urmare, nu cred în cărţile produse de indivizi aduşi de pe coclauri şi „pompaţi” istorici mai mult sau mai puţin oficiali, ci cred în lucrările scrise de oameni ca acest Daniel Focşa, nu doar istoric dar şi nepot de ofiţer artilerist combatant şi fost deţinut politic unsprezece ani în închisorile comuniste. „Bon sang ne saurait mentir !” – sângele bun nu minte. Nu cred că un om cu o astfel de ascendenţă s-ar putea vinde. În ţara în care copiii şi nepoţii de securişti şi activişti fac cariere strălucite, purtându-şi duhoarea morală până în cele mai înalte dregătorii ale statului, intelectualii nepătaţi reuşesc cu greu să răzbată în atenţia publicului, fiindcă „băieţii – secureţii” (vorba lui Paul Goma) au ca misiune să îi saboteze sistematic.

„Aviatori de altădată”, apărută în 2012 la editura Institutul European din Iaşi, evocă figurile unor mari aviatori români, dintre care unii, plecaţi de curând dintre noi. Este cazul generalului Ion Dicezare, ultimul cavaler „Mihai Viteazul” din aviaţie, mort în august 2012, şi a Marianei Drăgescu, decedată în martie acest an la vârsta de 100 de ani împliniţi. Sunt asemenea evocaţi pilotul de bombardament greu Ion Profir, paraşutista Smaranda Brăescu, aviatoarea Nadia Russo – cu ale sale memorii inedite, recuperate de Daniel Focşa dintr-o arhivă practic inaccesibilă -, pilotul excepţional Tudor Greceanu (căruia serialul „Memorialul Durerii” i-a dedicat un episod excepţional în anii 90) şi alţii. O mică bijuterie de 100 de pagini, o esenţă tare a literaturii aviatice căci, nu am nicio îndoială, autorul pare a fi adeptul principiului „non multa sed multum” – ceea ce contează este calitatea şi nu cantitatea. Cartea este pasionantă şi v-o recomand călduros. De altfel, orice carte este validată de cititori şi de timp. Hristos a înviat !

Ion Băsmuţ / Reporter Ziaristi Online

DESPRE COOPERAŢIE LA ,,NAŞUL TV,,

Pe 11 aprilie, de praznicul Sf. Calinic de la Cernica, protectorul Bucureştilor, la Naşul Tv s-a vorbit despre cooperaţie, o posibilă soluţie economică pentru România. Au participat Viviana Vasile care ne-a vorbit despre situaţia actuală a cooperaţiei din România, Eugen Bădăuţă care avea foarte multe date despre cooperaţia din Europa şi Canada şi subsemnata, despre cooperaţia istorică românească. Despre acest subiect, nou pentru cercetarea românească, am vorbit şi cu alte ocazii drept pentru care am ocupat nepermis de mult spaţiu în emisiune. Sper totuşi că emisiunea a trezit interesul pentru acest sistem economic specific României anilor 1864-1947 şi aproape inexistent azi. Doamne ajută!

Emisiunea poate fi vizionată la adresa de mai jos. Se află difuzată în prima parte a emisiunii, după care urmează partea a II-a cu Andreea Paul pe care o vedeţi în imagine.

http://www.nasul.tv/2013/04/11/nasul-11-aprilie-2013/

8 martie

Celor care m-au felicitat de 8 martie le multumesc! Să nu uităm însă că pe la inceputuri a fost ziua eliberării femeii din sclavia bucătăriei, aşa cum arată şi afişul de faţă. Oare ce au făcut cu libertatea lor?

DESPRE UNIRE, STAT ŞI ALTELE LA AGENDA PUBLICĂ

Cu scuzele de rigoare că vin d-abia după o lună de la eveniment cu această postare, redau mai jos înregistrarea unui interviu pe care l-am acordat d-nei Clementina Tudor de la postul de radio CAMPUS cu ocazia sărbătoririi Unirii de la 24 ianuarie 1859. Dacă vă interesează, click pe înregistrarea de mai jos.

agenda publica emilia corbu unirea lui cuza