UN MANDAT FATAL

UN MANDAT FATAL

Se pare că Florin Vlad, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa va primi în dar de la CJI un al patrulea mandat de director,  încă 5 ani, pentru a ajunge la cifra rotundă de 20 de ani. Tot fără concurs, tot fără dureri de cap! De fapt singurul concurs din viaţa lui  a avut loc în 2006. Atunci am participat şi eu şi m-am trezit că  doi specialişti din comisie erau prieteni şi susţinători ai domnului Vlad. I-am semnalat ex-preşedintelui Ciupercă această nedreptate, dar mi-am dat seama că participase la regizarea ei. In fine, pentru că am participat la concurs, directorul s-a răzbunat urât. A refuzat publicarea cărţii mele ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu,, aflată deja sub tipar, fiind astfel nevoită să o public singură pe banii mei de muzeograf nepromovat cu anii. Pentru că aşa conduce Vlad muzeul, cu parul şi minciuna. Minciuna pentru toţi, parul pentru cine spune adevărul! In urma memoriului din 2013 m-am ales cu două procese. Le-am câştigat pe amândouă, dovadă că erau abuzurile directorului Vlad. CJI însă nu a luat nici o măsură, deşi au fost informaţi. Adică, după ce CJI a muşamalizat memoriul, a lăsat bestia să se răzbune. Ciudată situaţie, nu-i aşa!?

După  povestea singurului concurs real la care a participat directorul Vlad în toată viaţa lui, restul mandatelor i-au picat pară mălăiaţă printr-o manipulare grosolană a legislaţiei în vigoare, aşa cum voi arăta mai jos. De fapt, mandatul lui expira în august 2016,  dar sforarilor le-a fost teamă ca nu cumva situaţia să intre pe mâini străine aşa că i-au făcut evaluarea finală încă din 29 martie. La evaluarea anuală i-au dat 9,35 şi împotriva acestei nedreptăţi am scris aici şi la evaluarea finală, 9,97 (despre care am scris aici!). Aceste note aveau doar un singur scop. Ca Florin Vlad să primească un nou mandat, fără concurs.

Blestematul articol 44

In legislaţia românească există trei acte normative privitoare la manageriatul instituţiilor de cultură, dar toate trei sunt compromise de celebrul articol 44 din OUG 189/2008. Acesta prevedea că în cazul în care manajerul unei instituţii de cultură obţine la evaluarea finală peste nota 9 atunci acesta are dreptul că îşi prezinte un nou proiect. Postul nu mai era scos la concurs. Or, acesta era un abuz deoarece contractul de management era pe perioadă determinată şi prin urmare la expirarea contractului, postul devine automat vacant. Ca să nu mai spun de latura profesională şi anume  aceea că, dacă managerul obţinea peste 9, înseamnă că era destul de bun încât să facă faţă oricărui concurs. La aceasta adăugăm că evaluarea finală se referea la nişte rezultate şi  nu avea perspectiva viitorului. Era o evaluare și nu un proiect.

Cert este că pe baza acestui articol factorul politic şi-a impus directori în instituţiile de cultură. Cu o comisie aranjată  oricine poate obţine peste 9. Cu atât mai uşor cu cât aceste comisii erau constituite pentru fiecare caz în parte. Factorul politic avea doar de câştigat. Toată răspunderea revenea comisiei. Şi comisia era întrunită la mica înţelegere. O crimă aproape perfectă!

Dezastrul naţional  produs de  articolul împielițat  nu a mai putut fi cosmetizat şi prin OUG 68/2013 articolul 44 este abrogat. Noua ordonanţă prevedea ca după evaluarea finală a managerului, postul să fie scos la concurs în termen de 30 zile. Fiara politică a intrat în sevraj. Nu mai putea controla directoraşii de instituţii de cultură. Directoraşii au intrat în panică, trebuiau să participe la concurs. Aşa se face că în anul următor s-a emis o nouă lege care aproba OUG 68/2013 dar o modifica. Legea 185/2014 reintroducea articolul 44 sub forma unui bis la art. 43. In consecinţă, directoraşii mediocri au răsuflat uşuraţi şi maşinăria de făcut directori din cadrul consiliilor  judeţene s-a repus în funcţie. Nu aveau decât să convoace comisiile-cheie pentru fiecare caz în parte. Ceea ce  au şi făcut în perioada nebuloasă dinanintea alegerilor. Oricum Vlad s-a lăudat că dacă e PSD la putere, nimeni nu îl mișcă din scaun. Și, se confirmă!

Ce mă aşteaptă?!

Mă aştept ca directorul muzeului să procedeze  cu mine la fel ca în cei 15 ani trecuţi, adică:

1)                          Să mă izoleze de colegi aşa încât să nu ştiu niciodată ce se întâmplă în muzeu, ce activităţi se desfăşoară sau ce invitații sunt la sesiunile din țară. Cu atât mai grav cu cât directorul ţine cel mult o şedinţă  de activitate pe an. Cei care vor vorbi cu mine vor fi chestionaţi şi eventual pedepsiţi.

2)                          Să îmi respingă toate propunerile şi o bună parte din activităţi, pe motiv că ,, nu sunt bani,,. Ce dacă activitatea muzeelor este prevăzută de lege, la Slobozia toată lumea face ce vrea directorul.

3)                          Să mă chinui să ţin un şantier arheologic timp de o lună cu un fond  de 8000 de lei, în timp ce doar pe o zi de festival la oraşul de Floci se vor risipi 30000 de lei. Asta în condiţiile în care în Ialomiţa se desfăşoară aproape lunar un festival. Oare Muzeul care era singura instituţie abilitată să facă cercetare arheologică din judeţ, trebuia să îşi cheltuie fondurile cu aşa ceva?

4)                          Să lucrez toate proiectele singură pentru că muzeul nu are specialişti. Adevărul este că directorul urăşte specialiştii. Nu vrea să angajeze. Peste zece tineri ialomiţeni, absolvenţi de facultăţi de profil, au bătut la poarta muzeului în ultimii 15 ani şi directorul le-a spus ba că nu are posturi, ba că sunt blocate.  Dar, în ultimii trei ani a avut şi posturi, a avut şi voie să angajeze. Şi ce credeţi că a angajat? Trei îngrijitori şi un referent. Gata, a terminat cu posturile! Proştii de specialişti să lucreze până le sar ochi! Dacă se revoltă, ştiţi cum face directorul? Stă răsturnat pe fotoliu şi fluieră la ei ca la stână, să iasă afară. Experiența de la o fermă de porci, i-a intrat în sânge, ne tratează ca pe vite! Doar că, așa cum pentru industrie sunt necesare mașini și utilaje, așa și un muzeu are nevoie de specialiști. Fără ei nu poate funcționa normal.

5)                          Să aştept să mi se răspundă la cereri până mi se lungesc urechile. Aşa că poate uit că tot materialul arheologic metalic nu este restaurat şi directorul nu vrea să dispună nici o măsură.

6)                          Să fiu exclusă de la toate săpăturile de salvare, supravegheri sau simple periegheze.

7)                          Să nu fiu niciodată promovată, deoarece va refuza să scoată post de cercetător II, din simplul motiv că nu poate fi ocupat de el.

8)                          Să nu fiu propusă niciodată în nici un consiliu de administrație sau științific din muzeu sau din alte muzee.

Și, lista poate continua. Imaginația individului în materie de măgării este bogată. Dar cel mai rău este că muzeul va înregistra iar proiecte mici și cheltuieli mari.

La început de mandat nu îi doresc decît să facă Dumnezeu lumină. Corupția a creeat  un gen de şefi mutanţi care se proptesc pe copitele dindărăt şi stau la funcţie ca la troc până când îi ridică DNA cu mascaţii. Dar, nu cred că e cazul lui, că e curat ca lacrima lui Ciupercă. Unii zic că riscul lui e dragostea. Că o să-i crape ceva când se coțăie cu iubita la  Orașul de Floci. Dar, așa ceva nu există! Ii arăta în dormitor colecția lui de timbre. Deci, nici o grijă! Omul e greoi ca un tanc sovietic din războiul rece. Cade muzeul pe el și degeaba. Interesul nu era muzeul, ci funcția.

Dar, mă rog, sperăm ca PSD să aibă o clipă de luciditate și să îi respingă proiectul celui de- al patrulea mandat.

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE (I). REDESCOPERĂ GORJUL

A-L-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice s-a desfăşurat în acest an la Târgu-Jiu organizată de Muzeul Judeţean Gorj ,,Alexandru Ştefulescu,, care  împlineşte, tot acum, 50 de ani de existenţă. O coincidenţă fericită marcată de muzeul sărbătorit cu o serie de manifestări culturale. Jienii s-au organizat exemplar aşa încât sesiunea, la care au participat aproape 100 de persoane cărora li s- au asigurat cazare şi masă, a ieşit foarte bine. Dincolo de lucrări, despre care voi vorbi altă dată, am descoperit un oraş frumos şi bine pus în valoare, dar şi un interesant  judeţ de munte.  Dacă trecem peste mulţimea de case de amanet şi bănci, care trădează o situaţie financiară nu tocmai bună pentru majoritatea populaţiei, descoperim un oraş care se poate numi turistic, fără să aibă un dar natural cum ar fi muntele (aflat la circa 50 km)  sau marea. Un oraş demn.  In primul rând te uimeşti de mulţimea de monumente  în stil neoromânesc sau baroc bine întreţinute sau chiar renovate. Mai vezi case cu frumoase pridvoare  sau foişoare din lemn inspirate din stilul brâncovenesc, albe şi împodobite cu scări de lemn decorate cu frumoase motive stilizate. Brâncuşi a avut de unde de inspira, nu degeaba ţinutul său natal păstrează trei monumente realizate de cel care este fondatorul sculpturii moderne. Faleza Jiului, la care se ajunge din parcul central, precum şi podurile peste Jiu, oferă o privelişte încântătoare a râului larg şi vijelios. De fapt, aceasta nu este o noutate. Aproape toate oraşele importante  aflate lângă  un mare râu au amenajat faleze, profitând de frumuseţea peisajului. La acest capitol, Slobozia nu intră printre marile oraşe deşi este străbătută de cel mai mare râu din sudul României.

Mapa sesiunii mai conţinea şase pliante bilingve sau în engleză şi o hartă turistică a judeţului din care aflăm paleta diversă a  ofertelor turistice. Proiectul ,,Redescoperă Gorjul,, realizat de Consiliul Judeţean Gorj prin programul Regio promovează:

-turismul istoric, cultural şi al tradiţiilor;

-turismul montan;

-muzeele Gorjului;

-turismul monahal;

-peşterile Gorjului;

-ansamblul monumental ,,Calea Eroilor,, realizat de Constantin Brâncuşi.

Pentru că prezenţa noastră la Târgu-Jiu avea alt scop, ne-am limitat la o excusie documentară la casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, Muzeul Satului din Curtişoara unde se află peste 30 de case din lemn, specifice pentru arhitectura de lemn a zonei, Monumentul de la Padeş dedicat eroilor lui Tudor Vladimirescu şi mănăstirea Tismana unde am văzut o minunată pictură de secol XVI restaurată de curând.

LANSAREA MONOGRAFIEI ISTORICE A COMUNEI VLĂDENI

Comuna Vlădeni din județul Ialomița este singura localitate ialomițeană care se poate lăuda cu trei monografii și un muzeu de istorie locală inaugurat în toamna anului trecut. Cele trei monografii redau istoria localității din perspective diferite. Prima a fost o monografie generală cuprinzînd diferite aspecte geografice, istorice și culturale, așa cum au mai multe localități din țară, dar doar trei sau patru din Ialomița. A doua este o monografie arheologică semnată de mine și care prezintă așezarea medieval-timpurie din secolele IX-XI de pe Popina Blagodeasca. In fine, a treia este o monografie istorică a cărei lansare va avea loc mâine și pe care o așteptăm cu interes. Este semnată de Cătălin Gogotă, profesor de geografie, dr. Valentin Gheorghe, profesor de istorie și d-na Mariana Alexandru, aceeași pasionată bibliotecară cu care am colaborat la Muzeul Satului.
Adaug că Vlădeni are o istorie de peste 500 de ani și este menționat încă din 1467, fiind astfel una dintre cele mai vechi localități ialomițene. Cu excepția șantierului arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca, proiect de cercetare condus și organizat de Muzeul Județean Ialomița, celelalte proiecte culturale au fost susținute, spre meritul ei, de Primăria Vlădeni.
Ii felicit cu drag, atât pe autori cât și pe organizatori și le doresc succes în continuare!

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI „CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

A ÎNCEPUT SUBSCRIPȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ACHIZIȚIA OPEREI

„CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

m-culturii

Ministerul Culturii a deschis în data de 8 aprilie conturile subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. În urma deciziei Guvernului României și a Ministerului Culturii, achiziția operei „Cumințenia Pământului” se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor, respectiv suma de 5 milioane de euro va fi alocată de Guvern și 6 milioane de euro vor fi colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice.

Achiziția operei „Cumințeniei Pământului” prin subcripție publică este unul dintre cele mai importante proiecte naționale care poate întări solidaritatea dintre stat și societate. Acțiunea comună propusă de Guvern și Ministerul Culturii constituie un efort important pentru protecția și salvarea patrimoniului național, la care sunt invitați să participe toți cei interesați de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși. Astfel, sculptura lui Constantin Brâncuși, reprezentativă pentru debutul curentului modernist în artă în secolul XX și pentru întreaga sa operă, va fi accesibilă publicului larg și iubitorilor de artă.

La invitația de a sprijini subscripția publică pentru achiziția „Cumințenia Pământului” au răspuns pozitiv mai multe bănci, care au oferit o serie de facilități necesare strângerii contribuțiilor în cadrul subscripției naționale.

Donațiile cetățenilor și ale persoanelor juridice vor beneficia de facilități fiscale, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a inaugurat simbolic subscripția națională „Cumințenia Pământului”, oferind prima donație în cadrul celei mai semnificative acțiuni de valorizare a unei opere de tezaur național organizată de Statul român.

Conturile deschise pentru achiziția „Cumințeniei Pământului” sunt următoarele:

Beneficiar: Ministerul Culturii, CIF 4192812:

TREZORERIA STATULUI

RO46TREZ700500702X010908 deschis la D.T.C.P.M.B

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

ROL – RO57RNCB0082005629820013
EUR – RO30RNCB0082005629820014
USD – RO03RNCB0082005629820015

Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB

BRD – SMCC

RON – RO75BRDE450SV95804494500
EUR – RO59BRDE450SV95804814500
USD – RO06BRDE450SV95804904500

Cod SWIFT: BRDEROBU

UNICREDIT BANK

RON – RO53BACX0000003018913000
EUR – RO26BACX0000003018913001
USD – RO96BACX0000003018913002

Cod SWIFT – BACXROBU

BANCA TRANSILVANIA

RON – RO48BTRLRONCRT0345325001
EUR – RO95BTRLEURCRT0345325001
USD – RO02BTRLUSDCRT0345325001

Cod SWIFT: BTRLRO22XXX

CEC BANK S.A. – SUCURSALA TIMPURI NOI

RON – RO21CECEB31644RON4211471
EUR – RO89CECEB316T6EUR4211474
USD – RO22CECEB316T5USD4211516

CONT SWIFT: CECEROBUXXX

RAIFFEISEN BANK

RON – RO68RZBR0000060018536354
EUR  – RO14RZBR0000060018536356
USD –  RO30RZBR0000060018536359

Cod SWIFT: RZBRROBU

PERFORMANȚELE ȘEFULUI TOXIC

Şeful toxic nu este doar un specimen studiat de psihologi, cum vedem de pildă Aici, ci și un om în carne și oase cum este de pildă directorul Muzeului Județean Ialomița. Un om care pentru unii e ciumă și pentru alții mumă. Așa încât unii s-au îmbolnăvit, alții și-au dat demisia și alții au suferit profesional și financiar. Propus şi ţinut de Ciupercă de 15 ani la conducerea MJI a fost evaluat luna aceasta cu o notă record de 9,35 pe anul 2015. Nu ştim ce raport a prezentat Florin Vlad în faţa comisiei, pentru că în cadrul MJI nu a avut loc nici o şedinţă de activitate în care să fie prezentat raportul pe 2015. Dar ştiu că omul în cauză trebuie dotat cu detector de minciuni, altfel riști să pici în capcana fanteziei lui. Nu ştim nici cine au fost membrii comisiei, dar probabil că au fost mai întâi aprobaţi de Florin Vlad, aşa cum se întâmpla la fiecare reînnoire de mandat. Nu știm pe ce criterii au evaluat membrii comisiei. Dacă au evaluat pe criteriile căminelor culturale, atunci, nota e meritată. Nici un muzeu nu face campanie electorală deghizată în acțiune culturală mai bine ca MJI. Niciunde fasolea cu ciolan nu e mai bună ca aici și spectacolele cîmpenești mai impresionante. Dacă însă evaluăm după criteriile prevăzute în OMC 2799/2015 privind manageriatul cultural, atunci omul merită cel puțin un dosar penal. Criteriile de evaluare ale raportului trebuie să fie aceleaşi cu criteriile care stau la baza proiectului de managent, care în cazul muzeelor sunt următoarele:

,, În cazul activităţii de management desfăşurate în cadrul instituţiilor cu specific muzeal şi a colecţiilor publice, proiectul de management trebuie să aibă în vedere şi următoarele sarcini specifice: 1. constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului; 2. cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului; 3. punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii; 4. elaborarea şi punerea în aplicare a proiectelor de restaurare, cercetare, punere în valoare şi dezvoltare a patrimoniului.,,

Să luăm pe rând .

I. Constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului;

1. LABORATORUL DE RESTAURARE-CONSERVARE NU ESTE ACREDITAT şi se pare că nu îndeplineşte condiţiile. Din toţi ,,specialiştii,, de pe laborator doar unul este acreditat. Unul face tâmplărie, altul ţine casieria. Iar ,,laboratorul,, arată ca acum 3o de ani, aşa cum arată şi mare parte din depozitele în care niciodată nu se respectă parametrii micro-climatici stabiliţi prin lege. Dar cine să constate, că doar muzeul nu mai are conservator de câţiva ani buni. Postul a fost la dispoziţia şefilor. O perioadă, pe acest post a funcţionat băiatul contabilei care avea pe atunci doar un liceu de sport. Dar nici lui nu i-a convenit să se joace toată ziua pe calculator. Din 2013, au trecut, prin transformarea postului, pe un supraveghetor care avea un liceu terminat la seral. Oameni buni, în România există facultăţi cu profilul restaurare-conservare. Când am sesizat CJI abuzul angajării pe postul de conservator al unuia fără pregătire, m-am ales cu sancţiune disciplinară ( a se vedea memoriul din 2013). Sancțiunea a fost anulată de o instanță judecătorească, dar nici acum CJI nu vrea să ia notă de abuzul comis.

2.Cu aproape doi ani în urmă am predat laboratorului 14 piese medieval-timpurii de metal pentru restaurare şi conservare. Toamna trecută nimeni nu se atinsese de ele. Starea de degradare se accelerase. Le-am luat înapoi şi am solicitat directorului să fie trimise spre restaurare la un alt laborator, dacă cei de aici nu se pricep. Nu am primit nici un răspuns. Pentru cei care nu ştiu trebuie să menţionez că piesele din metal sunt rare în epocă şi de multe ori devin criterii de datare. Angajaţii laboratorului nu participă la sesiuni de profil din ţară, nu publică şi lucrează după cum vedeţi ca melcul. Pentru astfel de performanţe, directorul a primit 9,35. Incalificabil! Eu nu contest faptul că angajaţii şi-au trecut în raport un număr de piese la restaurare, cu care şeful s-a umflat în pene, dar normal ar trebui evaluaţi nu doar la piesă, ci şi la suprafaţă desfăşurată restaurată sau conservată şi la documentaţie întocmită. Pentru că, dacă 10 piese măsoară un metru pătrat, atunci activitatea laboratorului nu este deloc eficientă din punct de vedere financiar. Şi dacă doar un om este acreditat, atunci sub coordonarea cărui expert pe profil au lucrat cei care nu au acreditare? Au lucrat sau nu restaurare?

II. Cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului;

1. Acest criteriu este neonorat din start pentru că MUZEUL NU ESTE ACREDITAT conform legislaţiei în vigoare. Mai mult chiar datorită manageriatului defectuos semnat de F.V. în ultimii 15 ani, se pare că nu prea mai îndeplineşte condiţiile de acreditare. Directorul minte cînd spune că sunt foarte puţine muzee acreditate. In realitate, au rămas puţine muzee neacreditate. In legea muzeelor 311/2003 sunt menţionate un număr de 83 de instituţii muzeale de rang naţional, regional şi judeţean care aveau personalitate juridică şi prin urmare trebuiau să se acrediteze după anul 2007. Faptul că la rândul lor aceste 83 de instituţii au mai multe secţii, case memoriale, situri, bună parte purtând numele de muzee, dar fără personalitate juridică, este o altă chestiune. Nu acelea se acreditează, ci doar cele 83 din lege şi cele care se vor înfiinţa cu personalitate juridică. Cert este că anul trecut, la data de 7.10.2015 erau acreditate un număr de 78 instituţii muzeale. Muzeul Judeţean Ialomiţa nu se afla printre ele. O condiţie de acreditare ar fi numărul de specialişti la rândul lor acreditaţi pentru cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea şi protejarea patrimoniului. Când Vlad a preluat conducerea, în muzeu lucrau 30 de oameni din care cinci pe administrativ (16%) şi restul specialişti. După 15 ani, muzeul are 20 de angajaţi din care 11 pe administrativ (55%). Doar în ultimul an, a mai angajat trei oameni pe administrativ din cele cinci posturi vacante care mai existau în muzeu. Ca să fie sigur de dezastrul profesional pe care îl lasă în urmă. Pentru performanţa de a avea 50% personal administrativ (contabil-şef, contabil II, casier, patru referenţi, doi îngrijitori, un şofer) comisia l-a evaluat cu 9,35. Că muzeul poate funcţiona şi cu 5 specialişti pe care să îi hărţuieşti de la şantiere până la gestiuni şi inventare pentru colecţii totalizând peste 20000 piese. Chiar şi birourile lor arată acelaşi respect. Şeful şi contabila au birouri cu termopane, parchet, mobilier nou, corpuri de bibliotecă, aer condiţionat, mochete noi, izolare exterioară, aparatură electronică, imprimante, scanere, copiatoare, abonamente la revistele de contabilitate (că deh, contabila mai ţine contabilitatea la nu ştiu câţi privaţi) etc. Specialişti stau în birouri cu ferestre vechi din 1968 dintr-o singură foaie de geam prinsă în fier cornier prin care fluieră vântul, uşi de lemn sau placaj, cu mobilierul vechi tot de 50 de ani, o imprimantă şi un copiator la şapte oameni. Rafturile de cărți sunt din fier cornier cu pal, refolosite de la mobilierul vechi. Contabila ţine evidenţa până şi a paginilor color imprimate de specialişti, pe când ce şi cât și la cîte firme imprimă aparatura din biroul ei, nici aghiuţă nu ştie.

2. Nici în 2015, muzeul nu a organizat sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice în urma căreia să fie publicat anuarul muzeului care este iarăşi, un alt criteriu de evaluare. In 15 ani de stăpânire, şeful a organizat o singură sesiune şi a publicat un singur anuar. Unde este cercetarea ştiinţifică? Cercetare nu înseamnă să stai ca un trântor pe șantier. De ce muzeul a fost izolat? Pentru că directorului i-a fost teamă că specialiştii invitaţi la sesiuni ar fi văzut situaţia reală a instituţiei.

III. Punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii. Acest criteriu a fost atins. Să începem cu recreeerea continuă a şefului. De aceea vine directorul la 11, stă câteva ore, ia raportul de la căţeluşi şi pleacă. Vara trândăveşte pe şantiere. Ce altceva poate să facă pe un şantier care nu are nici o legătură cu specializarea lui, cum ar fi Oraşul de Floci? Dar apare menţionat în raportul arheologic, că dacă a fost de faţă, ce poţi să îi faci, să-l omori?

Dar, chiar şi când se recreează şeful este felicitat, aşa cum s-a întâmplat la deschiderea Muzeului Satului din Vlădeni. Pentru acel proiect, directorul nu a mişcat un deget, nu a consumat nici un gram de benzină, nu a mişcat un om din muzeu. Ba mai mult! Nu a răspuns niciodată adresei înaintate de Primărie şi nici măcar nu s-a deranjat să vină la vernisaj. In disperare de cauză am trecut proiectul pe activitatea mea, adică m-am ocupat singură. Insă, care credeţi că a fost prima frază rostită de secretarul CJI la deschiderea muzeului? Fraza prin care îi mulţumea directorului Vlad. Ne mai mirăm că la sfârşitul anului, Vlad a fost evaluat cu 9,35?

Dar, poate i-a copleşit expoziţia de Crăciun care a avut un mare impact asupra întregii comunităţi. A fost o expoziţie de artă deschisă în vinerea din săptămâna premergătoare Crăciunului. Nu aţi văzut-o, că nu aveaţi cum! Doar cei privileagiaţi au ajuns. Oricum era aceeaşi cu una organizată de mine cu câţiva ani în urmă la sediul muzeului. Probabil de aceea nu m-au luat şi pe mine la vernisaj. Nu mai aveau loc în maşini. Pentru că nu vă spusei punerea în scenă a evenimentului. Expoziţia a fost organizată vinerea la ora 16,30, când în decembrie se întunecă. La ceas de seară, când la ţară străzile devin pustii. Şi locul avea un impact ce spulbera toată comunitatea judeţului. Exact la baza de şantier de la Oraşul de Floci aflată la 7 km de cea mai apropiată comunitate umană. Deci, la drum pustiu, la ceas de seară a fost organizată expoziţia de Crăciun. Şi câtă benzină s-a cheltuit cu nu ştiu câte drumuri, fiecare 100 km dus-întors! Ca să nu mai spun că au trebuit să încălzească şi locul şi oamenii, că bate acolo un vânt dinspre Baltă de-ţi îngheaţă sarmaua în gât. Probabil că doar acţiunea asta, desfăşurată împotriva tuturor condiţiilor vitrege, i-a determinat pe evaluatori, să îi dea 9,35. Măcar pentru prăpădul de benzină şi curent plătit din banii publici.

Dacă descrierea şefului toxic e de domeniul psihologiei, COMPORTAMENTUL ABUZIV al lui Forin Vlad e dovedit şi de faptul că a pierdut şi al doilea proces cu mine. Atât Tribunalul Ialomiţa cât şi Curtea de Apel Bucureşti au anulat evaluarea întocmită de conducerea muzeului pe 2013 pentru activitatea mea, pentru că era abuzivă şi nu se respectase regulamentul de evaluare. Prin urmare, în timp ce două abuzuri ale lui Florin Vlad au fost sancţionate de instanţa de judecată, comisia de evaluare îl cadoriseşte cu 9,35. Nu îmi închipui de ce nu i-au dat 10, decât poate că s-a bâlbâit la numele celui care l-a făcut om cu funcţii şi onoruri ,,domnul presedinte Ciupercă,,. Nu a vrut să sâsâie! De la prăpădita de dantură.

Doar pentru cele arătate mai sus, Florin Vlad ar fi trebuit nu doar demis demult, ci tras la răspundere pentru fondurile generoase acordate muzeului, dar cheltuite aiurea. De aceea, când vine vorba de Ciupercă, îi doresc din toată inima şi cu tot sufletul ,,La mulţi ani de puşcărieeee!,,  Merită! Cineva trebuie să plătească pentru ravagiile făcute de omuleţii lui din MJI şi CJI.

Micile păcate ale Greciei

Zilele acestea AFR strânge  semnături pentru revizuirea articolului 48 din constitutie cu privire la păstrarea familiei tradiționale. Poate vi se pare o exagerare, dar dacă privim la vecini, lucrurile sunt complicate.

De sărbătoarea  Sf. Naşteri a Mântuitorului, invazivul şi obraznicul moş Coca-Cola a adus grecilor legalizarea parteneriatelor homosexuale, un pas înainte pe calea destrămării familiei tradiţionale. Evenimentul a trecut fie necomentat, fie atribuit situaţiei economice dificile în care se află Grecia, ca un compromis impus de aliaţii europeni. Să fie adevărat? Nu ştiu.  Eu l-aş vedea mai degrabă ca o victorie a neopăgânismului grecesc clocit, crescut şi înflorit chiar pe meleagurile elene. Cert este că de-a lungul istoriei, fără să-i  oblige nimeni, grecii au făcut multe compromisuri faţă de credinţa şi cultura creştin-ortodoxă, în ciuda faptului că după crearea statelor naţionale, muntele Athos se află în hotarele lor. Paginile scrise de marele predicator care a fost mitropolitul Augustin de Florina, de-a lungul unui secol de viaţă, stau mărturie despre micile, dar  multele păcate greceşti extinse ca un cancer de la viaţa personală la aceea socială şi politică. Nu mă aplec asupra lor. Cele 20 de volume de predici traduse în româneşte, ne stau mărturie. Părintele Augustin îi avertizează pe greci de neopăgânismul ultimelor decenii, dar fără a insista asupra rădăcinilor lui care, aşa cum voi arăta mai jos, au un ambalaj artistic şi cultural atrăgător.

Turismul- o nouă preocupare

Printre multe creaţii tehnice, cultura contemporană se poate lăuda şi cu una specific culturală, umblarea în scop de divertisment, adică turismul. De-a lungul istoriei, lumea pleca la drum pentru o treabă. Mai rar într-o călătorie iniţiatică. Dar, de dragul plimbării, nu a plecat niciodată. Afacerea e nouă, cam după cel de-al doilea război mondial. Grecia era pioneră în domeniu. Acum are  un turism înfloritor, în cadrul căruia turismul cultural joacă un rol primordial. Dacă oamenii te vizitează, trebuie să le arăţi ceva. Şi aşa, muzeele și cîteva situri arheologice importante (de regulă temple) sunt tot timpul arhipline de vizitatori. Nu însă şi vestigiile cartierelor antice, care sunt mai puţin vizitate. Din punct de vedere muzeografic sunt foarte bine organizate. Cele mai importante sunt colecțiile de artefacte datând din epocile bronzului, arhaică, greacă veche, elenistică și romană. Acestora se adaugă o bogată colecție de piese egiptene la Muzeul Național de antichități. Până aici, totul frumos. Problema ţine de interpretare şi procesare.  Ce văd oamenii şi ce cred ei că văd. Să le luăm pe rând.

Ce văd turiştii?

In primul rând, vedem o colecție impresionantă de statui din bronz, piatră și marmură și o colecție de monumente funerare, fie din lut (tip leychitos), fie din piatră. Toate sunt realizări artistice impresionante și sunt creația unor sculptori și artiști desăvârșiți. Dar, frumosul care ne uimește nu reprezintă o cultură sau o civilizație, ci doar o religie. Adică, doar un segment la culturii. Păgânismul antic s-a mutat din temple în muzee. Idoli impresionanți de trei metri înălțime, chipuri de zeițe, satiri, eroi, personaje mitologice recreează pagini întregi ale idolatriei, cultului naturii, riturilor și ritualurilor religioase.  Multă nuditate, erotism şi sexualitate, pentru că Dionisos, zeul sexualităţii e prezent în toate  ipostazele. Și…cam  atât! Lor se adaugă elegante colecții de ceramică, piese care au aparținut oamenilor bogați.

Ce cred turiştii că văd?

Toţi sunt convinși  că acolo văd izvoarele culturii și civilizației europene. Eu nu aș fi chiar așa de convinsă.

Cultura antică a avut mult mai multe aspecte, nu doar religioase şi artistice. Muzeele organizate doar pe colecţii de artefacte, nu au expoziţii de istorie socială. Ar fi dureros pentru un turist să afle  despre milioanele de sclavi din antichitate, despre războaiele nimicitoare, despre condiția umană deplorabilă a majorității populației, nevoită să muncească din greu într-o țară nu prea bogată în resurse. Fastul și opulența religiei nu reflectau starea reală a societății, ci doar pretenția unei clase sacerdotale, interpusă între o mulțime de zeități instabile și capricioase și o societate puternic polarizată în care omul era o marfă și nu o valoare.

Ce văd turiştii cu adevărat?

Nişte bombe spirituale ambalate artistic. Şi, nu exagerez! Arta nu este divertisment, ci cale de comunicare

Privind colecțiile de idoli am găsit și cheia prin care idolatria s-a impus atît de profund în societatea antică. Prin imagine, adică prin artă. Cultura imaginii care se impune tot mai mult în zilele noastre are o istorie veche.  Doar societatea contemporană nu este conștientă de puterea subversivă a artei, o altă formă de comunicare sinonimă limbajului, dar mult mai directă și puternică decît acesta. Acesta a fost motivul pentru care creștinismul primar a pornit o luptă directă împotriva idolilor și a hotărît în cele din urmă, distrugerea lor. Cuvântul creștin pătrundea greu într-o lume dominată de imagini și himere. Această decizie a fost contestată de generațiile contemporane ca o barbarie împotriva artei. Insă, dacă evaluăm consecințele dezgropării idolilor constatăm că aceste creații artistice nu sunt chiar așa de nevinovate și inofensive. Nu sunt chiar nişte pietre sculptate frumos. Idolii sunt chipurile oficiale ale  zeilor antici despre care ştim că erau demoni. Fac aici o paranteză despre chipul lui Dionis, unul dintre cei mai frumoşi zei. Legenda spune că era un zeu străin, care nu era de pe pământ. Atunci când s-a înfăţişat prima oară lumii, purta o blană de capră neagră. Nişte femei au râs de el. De ciudă, capriciosul zeu le-a blestemat şi au devenit menade. Ca să nu mai fie de râsul lumii, şi-a schimbat look-ul şi a devenit acel tânăr frumos pe care îl ştim cu toţii. Cert este că zeii, veniţi din neant,  voiau să stăpânească omenirea şi o făceau brutal şi violent.

Răzbunarea zeilor

Revenind  la chipurile oficiale ale zeilor, trebuie să spun că primii idoli au fost dezgropați în Italia. Extinderea Romei în evul mediu a dus la  descoperirea gropilor în care păgânii antichității își salvaseră zeii. Prima care a fost cucerită de frumuseţea  statuilor a fost chiar papalitatea. Mai multă minte aveau ţăranii greci din secolul XIX, care atunci când găseau idolii antici îi lăsau tot îngropaţi ca să nu se strice la minte fetele văzând statui de bărbaţi goi. Papalitatea nu şi-a pus problema. Şi admirația chiar nevinovată și strict artistică a idolilor a dat roade. O primă consecință a fost Renașterea artistică din sec. XV. Sculptorii încep să copieze modelele antice, în tablouri apar femei lascive, dezbrăcate, amorași etc. Interesul cade pe om și frumusețea lui. Un nou model cultural apare și o altă consecință, de astă dată gravă, Reforma religioasă, care a dat o gravă lovitură bisericii Romei. Urmarea este că în Europa contemporană, catolicii au ajuns o minoritate față de protestanți. Că între Renaşterea artistică şi Reformă există o legătură genetică e un fapt recunoscut de istorici. Fireşte, că Reforma a avut şi alte cauze, dar ideile umaniste care au lucrat în mintea primilor reformaţi au fost inspirate de Renaşterea artistică care avea la bază reînvierea tradiţiilor artistice antice.

De la arta antică la neopăgânism

De la arta antică la neopăgânism e doar un pas. Era ambalajul ideilor păgâne. O cutie a Pandorei din care, odată deschisă, ieşeau în minţile oamenilor şerpii şi fantasmele păgâne. Pentru că păgânismul nu a fost niciodată un sistem coerent, ci o plasă de idei printre care şi homosexualitatea şi  prostituţia, pentru care se ţeseau cele mai halucinante explicaţii. Şi, nu doar în Grecia, ci în toată lumea păgână.Vase fine de ceramică erau pictate  cu scene, pe care azi le-am numi pornografice. Totul era permis pentru oamenii liberi din Grecia antică, în timp ce lăngă ei trăiau alţi oameni, sclavii, care  nu aveau nici măcar libertate, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a lăsat oamenilor.

Evident că arta poate sluji şi unor scopuri nobile, poate transmite stări şi idei curate şi înălţătoare. Arta, în definitiv, e un instrument. Dar, trebuie să ţinem cont de lecţia artei păgâne şi de conflictul dintre aceasta şi creştinism. Altfel, riscăm să o repetăm. Or, arta antică păgână din Grecia a alimentat neopăgânismul contemporan, care iată, vine la pachet cu legalizarea  parteneriatelor homosexuale.

 

NORVEGIA- O ŢARĂ BARBARĂ CU PĂRINŢI DEGENERAŢI? TREBUIE CONSILIATĂ!

Nu este o insultă, ci o constatare. Barbaria ţine de cultură, nu de civilizaţie. Interesul copilului a fost, este şi va fi să crească şi să se dezvolte în familia naturală. E o chestiune de cultură. Restul sunt improvizaţii. Legislaţia norvegiană cu privire la ,,interesul copiilor,, de care se vorbeşte în ultimul timp, mi-a creat impresia că Norvegia este o ţară barbară în care părinţii sunt nişte degeneraţi, adică fără instincte parentale, incapabili să îşi crească şi cei unul sau doi copii pe care îi au. Ca arheolog şi istoric trebuie să mărturisesc că situaţia este fără precedent în toată istoria omenirii. Aşa că, responsabilul stat norvegian este nevoit să cheltuie sume, presupun, enorme pentru a întreţine un întreg aparat administrativ care pândeşte, urmăreşte şi răpeşte copii ale căror interese sunt afectate pentru a le oferi alte condiţii. Practic, altă viaţă! Alţi părinţi, alt mediu, altă educaţie! Adică, altă identitate! Adică în loc să investească în consilierea psihologică a familiilor care, să presupunem, că au probleme, statul norvegian investeşte cu mult mai mult. Chiar sunt interesată de cifre. Efortul acesta imens al unui stat cu doar 5 milioane de locuitori nu se poate justifica decât dacă Norvegia este o ţară plină de părinţi handicapaţi mintali sau degeneraţi. Este o realitate cruntă! Comunitatea internaţională nu poate sta indiferentă la drama Norvegiei. Trebuie să se autosesizeze. Să dea buzna în Norvegia, aşa cum şi ei dau buzna în casele cu copii şi să vadă care este problema. Este în interesul copiilor, doar! Situaţia ar trebui verificată de comunitatea internaţională sub toate aspectele: medical, psihologic, social, educaţional, administrativ, legislativ. Adică, vreau să spun că ceea ce fac ei în interesul copiilor este primitiv şi abuziv. De aceea, trebuie consiliaţi, monitorizaţi şi chiar…verificaţi! Dacă, nu cumva, este un abuz al statului omnipotent împotriva propriilor cetăţeni? Nu cumva Statul se inplică prea mult în viața personală a cetățenilor, în familie?

MAI MULTE LA NAŞUL TV

MUZEUL SATULUI VLĂDENI. (II) MULŢUMIRILE ŞI INAUGURAREA

 

Expoziţie realizată de dr. Emilia Corbu (Muzeul Judeţean Ialomiţa) şi Mariana Alexandru (Biblioteca Vlădeni) cu sprijinul locuitorilor comunei şi fiilor satului (care au donat  materiale documentare sau obiecte) şi al unor instituţii:

BIBLIOTECA VLĂDENI-  a pus la dispoziţie Fototeca îngrijită de d-na Alexandru Mariana

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA – a oferit material arheologic de la Popina-Blagodeasca.

Prof. Cătălin Gogotă- a oferit facsimile ale unor documente istorice şi de geografie istorică.

Prof. Cristina Catrina- a oferit facsimile ale unor documente istorice şi documente originale.

Primar Lucian Corlău –fotografii.

Viceprimar  Ion Voicu  – a găsit documentele vechi ale şcolii.

Au donat obiecte etnografice, mobilier şi fotografii:

Alexandru Aurica- scoarţă tip chilim (circa 1920), pătuţ de copil, felinar, două ştergare, fotografii.

Alexandru Caliopia- scăunel cu trei picioare, ştergar.

Alexandru Eleonora-preşuri

Alexandru Gheorghe – plug, talangă

Anghel Arhira- unelte de tâmplărie, fotografii

Banu Aneta – roata de tors, balanţa, felinar.

Chivan Floarea-legitimaţie de veteran de război.

Chivulescu Margareta- ştergare.

Dobre Maria- fotografii

Drăghicescu Virgil – ulcior, fier de călcat.

Eftimie Ana-Maria- fotografii

Florea Dobriţa-răsucitoare, fus

Georgescu Constantin- oglindă cu măsuţă

Gheorghe Maria- fotografii

Mamulea Romeo- facsimile ale unor documente privind Banca Populară ,, Dezrobirea Ţăranului,, Vlădeni,

 Monografia Şcolii Vlădeni din 1942

Marin Lăcrămioara- cuverturi ,,în scripţi,,

Mâzgoi Aurel- vărtelniţă, monede.

Mihalache Tudorel- monedă de la 1816, carte ,,Războiul de independenţă-1877,,

Neacşu Maria-Brevet militar, certificat de botez.

Nedelcu Antoaneta-căpistere, găvan.

Pantilică Rădiţa- balanţă

Puiu Nita-răsucitori

Tudorache Anişoara- furcă de fân, tipar de chirpici, două căpistere

Răducanu Luxa- talangă, piese de la războiul de ţesut

Zăinescu Tudor – fotografii

Au donat obiecte care au intrat în colecţia muzeului dar nu sunt încă expuse:

Agalopol Georgeta

Banu Jana

David Tudora

 

Răducan Victoria

 

 

 

Tuturor un sincer MULŢUMIM!

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA FACE ANGAJĂRI

 

In urmă cu doi ani, adresam Consiliului Judeţean Ialomiţa un memoru referitor la situaţia dezastruoasă a muzeului. Nici până azi memoriul nu a fost analizat, dar eu mai am încă procese rezultate din sancţiunile care mi s-au aplicat. In memoriul acela acuzam, la primul punct, deprofesionalizarea muzeului. In timp ce eu arătam clar că directorul nu vrea să angajeze specialişti, CJI îmi tot dădea explicaţii goale. Dar, este adevărat că CJI a reuşit să salveze cinci din cele zece posturi vacante care urmau să fie tăiate. Ce a făcut, directorul Vlad cu cele cinci? Păi, a angajat un îngrijitor în curte, a mai scos la concurs un post de referent administrativ înainte de Paşti şi acum, în august, urmează să se dea concurs pentru un alt post de referent administrativ. Şi aşa, a reuşit să toace trei din cele cinci posturi.

Care sunt concecinţele pe termen mediu?

  1. Sporirea personalului administrativ, în detrimentul corpului de profesionişti. In muzeu vor fi patru referenţi administrativi, în timp ce muzeul funcţionează doar cu doi muzeografi la sediu şi unul în teritoriu şi cu doi cercetători în activitate (din care unul nu mai are mult până la pensie).
  2. Limitarea pentru mulţi ani înainte a numărului de specialişti, dat fiind că un post ocupat pe administrativ nu poate fi transformat pe specialitate.

In ce condiţii se întâmplă acestea?

  1. In condiţiile în care muzeul nu are muzeograf pe istorie modernă şi contemporană, deşi are colecţie.
  2. In condiţiile în care muzeul nu are muzeograf pe artă, deşi are colecţie.
  3. In condiţiile în care muzeul nu are muzeograf pe etnografie, deşi are colecţie.
  4. In condiţiile în care muzeul nu are nici un cercetător pe domeniile mai sus menţionate şi numărul de cercetători în activitate este foarte mic.

Care sunt consecinţele pe termen lung al politicii de personal ,,marca Vlad,,?

  1. Neîndeplinirea funcţiilor muzeului dintre care prima este de cercetare. In România cercetarea arheologică, de pildă, se realizează în trei institute şi în reţeaua muzeală. Cercetarea în domeniul artelor  este şi mai restrictivă. Ei au doar două institute şi reţeaua muzeală. Etnografia se află în aceeaşi situaţie, cu un singur institut, chiar.
  2. Neîndeplinirea eficientă a funcţiei de restaurare şi conservare a patrimoniului muzeal, în condiţiile în care muzeul are un singur restaurator acreditat (şi acela prin insistenţele mele). Laboratoarele de muzeu ar trebui să fie funcţionale, deoarece nu ne permitem să restaurăm întotdeauna şi totul la firmele particulare.
  3. Le fel de grav este şi faptul că, prin astfel de angajări anapoda, se blochează accesul în muzeu a tinerilor care s-au pregătit pentru a face cercetare sau pentru a lucra în muzee. In cercetare  ar trebui să lucreze cei mai buni absolvenţi din cele mai bune facultăţi din România. Tineri cu doctorate şi cu rezultate. Nu poţi lăsa cercetarea istoriei pe mâinile oricui şi apoi să ne minunăm de cum arată manualele şcolare?  Şi aceşti tineri există!  I-am văzut de-a lungul anilor bătând la porţile muzeului. Dar, nu au avut pile la Vlad sau la CJI.
  4. Scăderea eficienţei specialiştilor deja angajaţi. Nu poţi fi performant când eşti nevoit să lucrezi singur un muzeu de la A la Z. Doar pentru muzeul din Vlădeni a trebuit să lucrez singură totul. Tematică de idei, tematică desfăşurată, documentare de specialitate, selecţie de materiale grafice şi expoziţionale (peste 600 itemuri), tehnoredactare, prelucrare grafică, proiect de mobilier, montare, promovare  etc. Asta în timp ce unii referenţi administrativi ,,îşi omoară timpul,, cu te miri ce, ore în şir prin curtea muzeului.

Cine-i de vină pentru politica de personal promovată de mai bine de 12 ani de directorul Vlad? In primul rând, CJI în întregime de la preşedinte până la consilieri. Un consilier din Comisia Juridică m-a întrebat acum două luni, prefăcându-se că nu ştie de memoriul de acum doi ani, ,, ce am cu directorul de nu îl las să îşi termine mandatul,,? Al treilea mandat, voia să spună! Dar, merită lăsat să îşi termine mandatul după cât dezastru lasă omul acesta în muzeu? Este o întrebare la care fiecare consilier în parte ar trebui să se gândească. Dar, mă rog, dacă nu cumva şi cel de-al patrulea referent administrativ nu va fi o pilă de-a lor…

De ce trebuie lăsat neapărat un individ fără performanţă să îşi termine mandatul? Că este legat ombilical de inculpatul Ciupercă Vasile? Sau poate pentru că e PSD-ul la putere? Oricum, lauda lui era că atât timp cât va fi PSD-ul la putere, pe el nu îl mişcă nimeni din funcţie. De ce ? Şi nu doar că nu îl mişcă, dar îl lasă să facă în continuare ce îl taie capul.

P.S.  Personajul tras în ţeapă, la intrarea în cetatea Poenari, nu este Vlad Florin, ci un manechin din plastic. Din păcate!

MUZEUL CU 70% PERSONAL ADMINISTRATIV

Noi angajări

Cu cele două angajări anunţate la concurs peste trei săptămâni, Muzeul Judeţean Ialomiţa va atinge cifra record de 63% personal administrativ în acte şi 73% în realitate, pentru că doi restauratori fac şi administraţie. Dacă mai adăugăm la cheltuielile de personal pentru administraţie şi plata serviciilor de pază ale muzeului şi secţiilor, înseamnă că mare parte din bugetul de personal şi servicii  este mâncat de administraţie şi pază.Pentru ce există un muzeu? Să aibă o activitate de specialitate sau să fie doar administrat şi păzit? Autorul acestei politici manageriale este Florin Vlad care în calitate de director a făcut în cei 13 ani de domnie şase angajări din care două cu studii superioare, trei cu liceul şi una cu şcoală generală (anunţată în curând). Numărul mic de angajări cu studii superioare a fost compensat printr-o altă şmecherie administrativă. Astfel că şase angajaţi cu studii medii ai muzeului au fost trecuţi pe studii superioare prin transformarea postului după ce au absolvit o facultate la Spiru Haret în Slobozia, devenind astfel specialişti în administraţie. In consecință  procentul de studii superioare în cadrul personalului administrativ a crescut la 35%. Problema este că nu toţi din cei 35% şi-au schimbat şi obiectul de activitate ci, unii au continuat să lucreze aceleaşi activităţi pentru care fuseseră angajaţi cu studii medii. Prin urmare absolvenţii cu studii superioare, cursuri de zi ai unor facultăţi de profil Istorie (cu toate secţiile), Restaurare şi Conservare, Istoria Artei nu au avut nici o şansă la Slobozia.Care nu au devenit şomeri s-au reprofilat. Posturile lor nu mai există.

După ce în 2013, după tăierile posturilor vacante, muzeul mai rămasese  cu 5 posturi, pe care noi speram să fie angajaţi specialişti în domeniile specifice unui muzeu, ne-am trezit că doar în ultimele şase luni directorul face trei angajări. A fost deja angajat un îngrijitor şi va mai angaja în curând încă un îngrijitor şi un referent. Noul îngrijitor se va adăuga celor şase  persoane cu atribuţii de curăţenie, adică trei supraveghetoare care ţin şi curătenia în expoziţii, şi trei persoane  care se ocupă  de întreţinerea curţii. Din cei trei doar unul este îngrijitor,  ceilalţi doi  au alte funcţii dar le e mai simplu să stea prin curte. Referenta se va adăuga la alţi trei referenţi.

O problemă nerezolvată-personalul de specialitate al muzeului

In anul 2013 adresam un memoriu Consiliului Judeţean Ialomiţa în care arătam în 10 puncte starea gravă în care se află Muzeul Judeţean Ialomiţa. Nu a fost analizat de nici o comisie de specialişti, dar eu am trecut deja prin două procese, fiind sancţionată practic de două ori. Primul punct din memoriu se referea la deprofesionalizarea muzeului. Practic muzeul are cinci specialişti (doi cercetători şi trei muzeografi). Cu aceştia trebuie să asigure funcţiile de bază ale instituţiei prevăzute prin lege adică CERCETARE, CONSERVARE ŞI RESTAURARE PATRIMONIU, VALORIFICARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI EXPOZIŢIONALĂ. Toate acestea trebuie aplicate domeniilor Istorie, Arheologie, Etnografie, Artă.  Din cei cinci specialişti, unul funcţionează tot timpul la Oraşul de Floci. Deci rămân patru. Aceştia trebuie să asigure o listă de 14 categorii de activităţi de la cercetare ştiinţifică şi  expoziţii, până la ghidaje, întocmirea de fişe FAE, evaluări, inventare etc. In 2013 am efectuat de pildă 30 de activităţi mari, o activitate însemnând un şantier arheologic de două luni, o activitate însemnând publicarea unei cărţi de specialitate de 300 de pagini, o activitate însemnând participarea la cinci sesiuni naţionale şi internaţionale. Şi eu am avut 30 de astfel de activităţi într-un singur an. Pentru fiecare activitate a trebuit să fac totul singură: administraţie de şantier, întocmirea unor documentaţii de specialitate, prelucrarea şi repertorierea a 3000 (trei mii) fragmente ceramice, desenat şi prelucrat grafic sute de desene (deşi nu sunt desenator), făcut şi prelucrat sute de fotografii (deşi nu sunt fotograf), tehnoredactat şi lucrat în diverse programe, documentare propriu-zisă pentru fiecare temă. Ca să mai spun că a trebuit să fac şi servicii care ţineau de administraţie adică să  caut singură prin oraş traducători autorizaţi, să duc adrese pentru oferte de traducere, publicare etc.Să caut edituri.Pentru toată munca din 2013 mi s-a acordat la evaluare nota 3,60 adică cu 10 sutimi peste satisfăcător. O evaluare poate fi anulată doar de instanţa judecătorească. Şi aşa, după atâta muncă m-am ales cu un proces pe care l-am câştigat, evident, dar vă spun asta ca să vedeţi până unde poate merge nemernicia conducerii MJI. Vede foarte clar care este volumul de muncă pentru un specialist şi angajează în continuare personal administrativ. Nu ştiu însă care este activitatea  personalului administrativ pentru că şedinţele de evaluare sunt separate pe servicii. Se face şedinţă doar cu noi, cei cinci. Ceilalţi 14 au şedinţe separat, dovadă că nu au proiecte comune cu specialiştii muzeului.

,,Specialiştii,, directorului

El are nevoie de oameni care să-i facă piaţa, să-i spele maşina, să îl ducă şi aducă cu maşina în escapadele lui amoroase de la Oraşul de Floci. Toată ziua la oraş, 50 km dus, 50 întors, benzină cheltuită. Dar, de ce nu se duce şi la conacul Bolomey, secţie a muzeului, care arăta bine în 1990 şi acum stă să pice, că sunt doar 5 km. Când l-am întrebat în şedinţă de ce nu angajează specialişti, mi-a spus că nu-i permite legea. Legea i-a permis însă să transforme post de supraveghetor în post de conservator, deşi titularul nu avea nici o pregătire în domeniu. Legea i-a permis să transforme post de analist programator în referent sau post de supraveghetor în referent. Legea îi permite orice fantezie administrativă, dar a angaja specialişti, nu îi permite. Ca să vezi! In gura lui, legea e o balivernă, ca acelea înşirate la fraierii care îl cred.

Bănuielile mele

Bănuiala mea este că şi cele două posturi scoase la concurs sunt deja aranjate, beneficiarii lor fiind cei care au lucrat până acum pe convenţie civilă. Aşa se face că printre condiţiile de concurs au pus şi experienţa în domeniul muzeal. Adică un îngrijitor, care dă cu mătura, trebuie să aibă experienţă în domeniu. Când au angajat doi muzeografi doar cu studii de licenţă de patru ani nu au mai cerut experienţă în domeniu (au luat în consideraţie performanţa din timpul studiilor). Experienţa în domeniul muzeal nu e la îndemâna oricui. Oricum, angajarea pe convenţie civilă din fondurile de şantier de-a lungul mai multor ani a unor persoane care n-au văzut un şantier în viaţa lor, era o practică ce nu mai putea continua. O astfel de persoană consuma timp de un an bugetul unui şantier cu 12 oameni pe o lună. Şi nu era vorba doar de o persoană, ci de mai multe. Aşa se face că fondurile de săpătură acordate șantierelor erau destul de mici raportate la bugetul muzeului pentru cercetare arheologică.

Consecințe

Consecinţa dezechilibrului dintre cele două servicii ale muzeului va fi pe termen lung. Nu doar că procentul mic de specialiști în domeniu reduce șansele muzeului la acreditare dar creează și un personal-problemă.Oricine va fi director după Vlad nu doar că va prelua o situaţie dezastruoasă, dar va avea şi un procent de 70% din angajaţi  împotriva lui. Adică oamenii pentru care Vlad  a făcut praf statul de funcţii al muzeului ca să îi pună în posturi calde şi să îl apere la nevoie.