Micile păcate ale Greciei

Zilele acestea AFR strânge  semnături pentru revizuirea articolului 48 din constitutie cu privire la păstrarea familiei tradiționale. Poate vi se pare o exagerare, dar dacă privim la vecini, lucrurile sunt complicate.

De sărbătoarea  Sf. Naşteri a Mântuitorului, invazivul şi obraznicul moş Coca-Cola a adus grecilor legalizarea parteneriatelor homosexuale, un pas înainte pe calea destrămării familiei tradiţionale. Evenimentul a trecut fie necomentat, fie atribuit situaţiei economice dificile în care se află Grecia, ca un compromis impus de aliaţii europeni. Să fie adevărat? Nu ştiu.  Eu l-aş vedea mai degrabă ca o victorie a neopăgânismului grecesc clocit, crescut şi înflorit chiar pe meleagurile elene. Cert este că de-a lungul istoriei, fără să-i  oblige nimeni, grecii au făcut multe compromisuri faţă de credinţa şi cultura creştin-ortodoxă, în ciuda faptului că după crearea statelor naţionale, muntele Athos se află în hotarele lor. Paginile scrise de marele predicator care a fost mitropolitul Augustin de Florina, de-a lungul unui secol de viaţă, stau mărturie despre micile, dar  multele păcate greceşti extinse ca un cancer de la viaţa personală la aceea socială şi politică. Nu mă aplec asupra lor. Cele 20 de volume de predici traduse în româneşte, ne stau mărturie. Părintele Augustin îi avertizează pe greci de neopăgânismul ultimelor decenii, dar fără a insista asupra rădăcinilor lui care, aşa cum voi arăta mai jos, au un ambalaj artistic şi cultural atrăgător.

Turismul- o nouă preocupare

Printre multe creaţii tehnice, cultura contemporană se poate lăuda şi cu una specific culturală, umblarea în scop de divertisment, adică turismul. De-a lungul istoriei, lumea pleca la drum pentru o treabă. Mai rar într-o călătorie iniţiatică. Dar, de dragul plimbării, nu a plecat niciodată. Afacerea e nouă, cam după cel de-al doilea război mondial. Grecia era pioneră în domeniu. Acum are  un turism înfloritor, în cadrul căruia turismul cultural joacă un rol primordial. Dacă oamenii te vizitează, trebuie să le arăţi ceva. Şi aşa, muzeele și cîteva situri arheologice importante (de regulă temple) sunt tot timpul arhipline de vizitatori. Nu însă şi vestigiile cartierelor antice, care sunt mai puţin vizitate. Din punct de vedere muzeografic sunt foarte bine organizate. Cele mai importante sunt colecțiile de artefacte datând din epocile bronzului, arhaică, greacă veche, elenistică și romană. Acestora se adaugă o bogată colecție de piese egiptene la Muzeul Național de antichități. Până aici, totul frumos. Problema ţine de interpretare şi procesare.  Ce văd oamenii şi ce cred ei că văd. Să le luăm pe rând.

Ce văd turiştii?

In primul rând, vedem o colecție impresionantă de statui din bronz, piatră și marmură și o colecție de monumente funerare, fie din lut (tip leychitos), fie din piatră. Toate sunt realizări artistice impresionante și sunt creația unor sculptori și artiști desăvârșiți. Dar, frumosul care ne uimește nu reprezintă o cultură sau o civilizație, ci doar o religie. Adică, doar un segment la culturii. Păgânismul antic s-a mutat din temple în muzee. Idoli impresionanți de trei metri înălțime, chipuri de zeițe, satiri, eroi, personaje mitologice recreează pagini întregi ale idolatriei, cultului naturii, riturilor și ritualurilor religioase.  Multă nuditate, erotism şi sexualitate, pentru că Dionisos, zeul sexualităţii e prezent în toate  ipostazele. Și…cam  atât! Lor se adaugă elegante colecții de ceramică, piese care au aparținut oamenilor bogați.

Ce cred turiştii că văd?

Toţi sunt convinși  că acolo văd izvoarele culturii și civilizației europene. Eu nu aș fi chiar așa de convinsă.

Cultura antică a avut mult mai multe aspecte, nu doar religioase şi artistice. Muzeele organizate doar pe colecţii de artefacte, nu au expoziţii de istorie socială. Ar fi dureros pentru un turist să afle  despre milioanele de sclavi din antichitate, despre războaiele nimicitoare, despre condiția umană deplorabilă a majorității populației, nevoită să muncească din greu într-o țară nu prea bogată în resurse. Fastul și opulența religiei nu reflectau starea reală a societății, ci doar pretenția unei clase sacerdotale, interpusă între o mulțime de zeități instabile și capricioase și o societate puternic polarizată în care omul era o marfă și nu o valoare.

Ce văd turiştii cu adevărat?

Nişte bombe spirituale ambalate artistic. Şi, nu exagerez! Arta nu este divertisment, ci cale de comunicare

Privind colecțiile de idoli am găsit și cheia prin care idolatria s-a impus atît de profund în societatea antică. Prin imagine, adică prin artă. Cultura imaginii care se impune tot mai mult în zilele noastre are o istorie veche.  Doar societatea contemporană nu este conștientă de puterea subversivă a artei, o altă formă de comunicare sinonimă limbajului, dar mult mai directă și puternică decît acesta. Acesta a fost motivul pentru care creștinismul primar a pornit o luptă directă împotriva idolilor și a hotărît în cele din urmă, distrugerea lor. Cuvântul creștin pătrundea greu într-o lume dominată de imagini și himere. Această decizie a fost contestată de generațiile contemporane ca o barbarie împotriva artei. Insă, dacă evaluăm consecințele dezgropării idolilor constatăm că aceste creații artistice nu sunt chiar așa de nevinovate și inofensive. Nu sunt chiar nişte pietre sculptate frumos. Idolii sunt chipurile oficiale ale  zeilor antici despre care ştim că erau demoni. Fac aici o paranteză despre chipul lui Dionis, unul dintre cei mai frumoşi zei. Legenda spune că era un zeu străin, care nu era de pe pământ. Atunci când s-a înfăţişat prima oară lumii, purta o blană de capră neagră. Nişte femei au râs de el. De ciudă, capriciosul zeu le-a blestemat şi au devenit menade. Ca să nu mai fie de râsul lumii, şi-a schimbat look-ul şi a devenit acel tânăr frumos pe care îl ştim cu toţii. Cert este că zeii, veniţi din neant,  voiau să stăpânească omenirea şi o făceau brutal şi violent.

Răzbunarea zeilor

Revenind  la chipurile oficiale ale zeilor, trebuie să spun că primii idoli au fost dezgropați în Italia. Extinderea Romei în evul mediu a dus la  descoperirea gropilor în care păgânii antichității își salvaseră zeii. Prima care a fost cucerită de frumuseţea  statuilor a fost chiar papalitatea. Mai multă minte aveau ţăranii greci din secolul XIX, care atunci când găseau idolii antici îi lăsau tot îngropaţi ca să nu se strice la minte fetele văzând statui de bărbaţi goi. Papalitatea nu şi-a pus problema. Şi admirația chiar nevinovată și strict artistică a idolilor a dat roade. O primă consecință a fost Renașterea artistică din sec. XV. Sculptorii încep să copieze modelele antice, în tablouri apar femei lascive, dezbrăcate, amorași etc. Interesul cade pe om și frumusețea lui. Un nou model cultural apare și o altă consecință, de astă dată gravă, Reforma religioasă, care a dat o gravă lovitură bisericii Romei. Urmarea este că în Europa contemporană, catolicii au ajuns o minoritate față de protestanți. Că între Renaşterea artistică şi Reformă există o legătură genetică e un fapt recunoscut de istorici. Fireşte, că Reforma a avut şi alte cauze, dar ideile umaniste care au lucrat în mintea primilor reformaţi au fost inspirate de Renaşterea artistică care avea la bază reînvierea tradiţiilor artistice antice.

De la arta antică la neopăgânism

De la arta antică la neopăgânism e doar un pas. Era ambalajul ideilor păgâne. O cutie a Pandorei din care, odată deschisă, ieşeau în minţile oamenilor şerpii şi fantasmele păgâne. Pentru că păgânismul nu a fost niciodată un sistem coerent, ci o plasă de idei printre care şi homosexualitatea şi  prostituţia, pentru care se ţeseau cele mai halucinante explicaţii. Şi, nu doar în Grecia, ci în toată lumea păgână.Vase fine de ceramică erau pictate  cu scene, pe care azi le-am numi pornografice. Totul era permis pentru oamenii liberi din Grecia antică, în timp ce lăngă ei trăiau alţi oameni, sclavii, care  nu aveau nici măcar libertate, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a lăsat oamenilor.

Evident că arta poate sluji şi unor scopuri nobile, poate transmite stări şi idei curate şi înălţătoare. Arta, în definitiv, e un instrument. Dar, trebuie să ţinem cont de lecţia artei păgâne şi de conflictul dintre aceasta şi creştinism. Altfel, riscăm să o repetăm. Or, arta antică păgână din Grecia a alimentat neopăgânismul contemporan, care iată, vine la pachet cu legalizarea  parteneriatelor homosexuale.

 

SOLICITARE VOLUNTARI – PROIECT CONSTITUTIONAL – ARTICOLUL 48

SOLICITARE VOLUNTARI – PROIECT CONSTITUTIONAL – ARTICOLUL 48

In noiembrie a fost relansat proiectul constitutional de protejare a casatoriei si familiei in Constitutia Romaniei. Este o initiativa cetateneasca similara cu cea lansata de AFR in 2006. Initiativa a fost demarata de data aceasta de un grup mai larg de personalitati impozante din viata religioasa si intelectuala a Romaniei, constituit din 16 persoane. Pe 6 noiembrie Consiliul Legislativ al Parlamentului Romaniei a avizat favorabil initiativa, iar la finale lui noiembrie a fost publicata in Monitorul Oficial. Proiectul are ca obiectiv revizuirea Articolului 48 din Constitutia Romaniei sa defineasca casatoria ca “uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor”. In 2015 irlandezii au votat definitia casatoriei in constitutia lor. Pe 20 decembrie Slovenia a tinut un referend constitutional pentru definirea casatoriei naturala barbat-femeie in Constitutia Sloveniei. Amendamentul a trecut cu peste 63% din voturi. In Februarie 2016 in Elvetia e programat un referend similar, iar inspre vara finlandezii vor face la fel. In 2014 Parlamentul Finlandei a legalizat casatoriile homosexuale, iar anul trecut cetatenii Finlandei au strans peste 100.000 de semnaturi pentru un referend national de abrogare a legii. Vizitati situl proiectului constitutional! Vizitati website-ul proiectului constitutional: www.coalitiapentrufamilie.ro. Situl este functional. Acolo puteti accesa o multime de informatii privind proiectul, inclusiv modul in care fiecare cetatean de buna credinta se poate implica. Va rugam deasemenea sa contribuiti si financiar la proiect. Voluntari pentru semnaturi! Este nevoie imediat de sute si mii de voluntari care sa se implice in campania de luat semnaturi. Va rugam insistent sa va implicati in aceasta campanie. Cei care doresc sa se implice sunt rugati sa ne contacteze imediat, fie raspunzind acestui mesaj, fie scriindu-ne la office@alianta-familiilor.ro. Voluntarii vor fi conectati cu persoanele responsabile pentru derularea proiectului. Persoanele care vor lua semnaturi vor primi tabelele necesare, vor fi conectate cu responsabilii judeteni si retelele judetene de luat semnaturi, si vor fi imputerniciti sa ia semnaturi. Semnaturile pot fi luate doar de persoane care vor fi imputernicite in acest scop de initiatorii proiectului. Imputernicirile sunt deja pregatite, doar e nevoie de voluntari. Cei care doresc sa se implice sunt rugati sa ne transmita numele, localitatea in care domiciliaza, un numar de telefon si, eventual, profesia. E nevoie de 500.000 de semnaturi valabile. Obiectivul insa este obtinerea a cel putin un milion de semnaturi valabile. Difuzati proiectul! Va rugam instiintati pe toti ai vostri despre proiect si rugati-i sa se implice! Postati mesajul nostru peste tot pe unde aveti posibilitatea si rugati cititorii sa ne contacteze la office@alianta-familiilor.ro. Nu in ultimul rind, vizitati si rugati-i sa viziteze situl proiectului constitutional la www.coalitiapentrufamilie.ro. Acum ori niciodata! Proiectul constitutional lansat luna trecuta va fi probabil ultima sansa pentru romani sa-si protejeze institutia cea mai importanta in Constitutia Tarii. Haideti sa o facem in 2016, pina nu institutii straine de genul Parlamentul European, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, ori Consiliul Europei vor cauta sa blocheze initiativele cetatenesti de protejare a casatoriei in statele membre. Ne bizuim in primul rind pe Dumnezeu pentru succesul acestui proiect, dar, in al doilea rind, pe fiecare cititor al acestor randuri. Nota AFR: Unii ne scrieti cu intrebari. Va raspundem: veti fi contactati de responsabilii nationali ori judeteni pentru implicarea fiecaruia dintre dvs in campania de luat semnaturi. Pe situl www.coalitiapentrufamilie.ro puteti obtine direct datele de contact pentru judetul in care locuiti. Nu uitati: avem nevoie de numele dvs, telefonul, localitatea in care locuiti, si profesia. Va multumim pentru implicare! Ultimele noutati privind proiectul pot fi citite aici: http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=20447:campanie-public-romania-acioneaz-acum-pentru-familie&catid=48:economic–social&Itemid=76

SF. NICOLAE- O LEGENDĂ TRĂITĂ

De Sf. praznic al Schimbării la Faţă m-a binecuvântat Dumnezeu cu un mic accident, un examen în care avem şansa să aplicăm credinţa cu care ne lăudăm, înţelepciunea pe care pretindem că o avem. Aşa am înţeles, printre multe altele, şi o mică legendă de care voi aminti în continuare şi care ne explică de ce Sf. Nicolae este cel mai cunoscut şi îndrăgit sfânt de la noi.
Se spune că Sf. Nicolae şi Sf. Casian fuseseră chemaţi de Dumnezeu şi se grăbeau să ajungă. Pe drum, un om cu căruţa căzută în şanţ. Sf. Nicolae se opreşte, îşi suflecă mânecile şi dă ajutor omului. Sf. Casian se zoreşte să ajungă mai repede, să nu îşi murdărească reverenda. Intr-un târziu ajunge şi Sf. Nicolae, obosit şi prăfuit şi Dumnezeu îl răsplăteşte. Sute de Biserici îi poartă hramul pe când pentru Sf. Casian, dacă vezi câte una ici-colea. Legenda simplă ascunde un munte de adevăr şi anume acela că ajutorul prompt dăruit oricărui om aflat în necaz, face diferenţa chiar şi între sfinţi, darămite între oameni. Pentru că acest ajutor este mană cerească, văzut prin ochii celui care stă cu căruţa căzută în şanţ ca în legendă. De aceea trebuie să le mulţumesc celor care, asemeni Sf. Nicolae, s-au oprit din drumul lor şi m-au ajutat. Domnişoara Ana a venit şi mi-a scos casca. Ciprian, deşi nu mă cunoaştea, a blocat pentru câteva minute maşinile care veneau în spatele meu. Cătălin s-a ocupat de motoscuterul din care începuse să curgă benzina (pasiunea mea pentru motoscutere rămâne valabilă in continuare). Un altul a venit la mine şi mi-a spus să nu mă mişc. Un lucru esenţial atunci când ai fractură deschisă de humerus şi luxaţie de cot. Unii au sunat la Ambulanţă, alţii au identificat maşina care m-a lovit. Brancardierii care m-au purtat pe braţe din şosea la UPU, radiologie, secţie, sala de operaţii. Colegii care au venit cât au putut de repede la locul accidentului. Şi apoi, doctorul Vasile Olaru care, deşi fusese toată noaptea de gardă şi era la finalul programului, a rămas în continuare şi m-a operat, deşi operaţia nu a fost deloc simplă, cotul ajuns un pumn de oase şi articulaţia făcută praf. Prietenul din copilărie şi coleg de şcoală din clasele I-XII care s-a ocupat de anestezia generală din timpul celor două operaţii pe care le-am avut şi a stat alături de mine până mi-am revenit. Mare binecuvântare să fii trezit din anestezie de o voce cunoscută. Au urmat toţi ceilalţi, rude, prieteni, colegi, cunoştinţe care m-au cercetat în acele zile caniculare aducându-mi apă, sucuri, fructe. Să-i răsplătească Dumnezeu pentru toată bunătatea lor! Eu le dedic un cântec ,,Preţul corect,,.
Dar, dincolo de oameni au fost sfinţii. Grabnici şi ocrotitori. Nu cred că tăria şi limpezimea pe care le-am avut atunci au fost de la mine. Nici o emoţie, nici o durere. Adrenalina nu acţionează patru ore, atât cât a durat de la accident până la operaţie şi nici când sângele curgea fir continuu, după impact. Rugăciunea însă acţionează. Ca un fir care te ţine agăţat deasupra durerii şi spaimei. O trăire extraordinară care a compensat toată tevatura accidentului. Slavă Domnului!

Ridică-te PREOT ROMÂN!

Asociaţia NEAMUL ROMÂNESC

Petru Vodă, judeţul Neamţ

Telefon 0766.266764

e.mail: neamul_romanesc@yahoo.com

facebook

                            

                                  Ridică-te PREOT ROMÂN!

 

Adresez acest îndemn oricărui preot de mir care se regăseşte sau are cunoştinţă despre vreuna din ipostazele prezentate. Rog ierarhul sau preotul care nu se regăseşte în ipostazele de mai jos să înţeleagă că nu va putea rosti niciodată aceste adevăruri.

 

Îţi adresez aceste cuvinte ţie, preot de mir ortodox român.

Ai îndurat atâtea mizerii pe care la început de drum nici nu bănuiai că pot exista.

Ai plecat pe drumul preoţiei încrezător că Dumnezeu te va ajuta, crezând că toate le vei face în numele lui Dumnezeu.

Ai muncit în seminar şi la facultate şi ai gândit că anumite atitudini necreştine întâlnite acolo, pe care le descopereai deja, sunt întâmplătoare şi trecătoare.

Ai fost învăţat că Iisus Hristos a venit şi a aşezat în Biserică: ierarhi, preoţi şi diaconi pentru îndrumarea şi slujirea credincioşilor creştini.

Ai aflat în timpul studiilor teologice cum pedepseau Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei preoţii şi episcopii care dădeau şi primeau daruri pentru hirotonirea ca preot şi pentru parohie.

Ai început să te frămânţi la gândul că va veni ziua când şi tu vei fi nevoit să faci ceva pentru a ajunge preot şi mai ales pentru a obţine o parohie.

Conştiinţa îţi spunea că tu nu vei face simonie – cumpărare de har. Dar unii ţi-au explicat că este foarte bine dacă tu, candidat, vei “ajuta” Biserica printr-o donaţie consistentă. Te-au convins că vei primi o parohie din care vei câştiga banii care să-ţi acopere “ajutorul iniţial” de câteva mii sau zeci de mii de euro. Pe deasupra vei primi gratuit o casă parohială în care vei locui cu familia.

Dacă nu ai avut posibilitatea să donezi “ajutorul” necesar bisericii, cu siguranţă ai primit cu mari eforturi o parohie mai săracă, eventual fără casă parohială.

Dacă ai dat “ajutorul”, ai fost nevoit să ceri taxe mai mari de la credincioşi. Banii de donaţie, împrumutaţi de la familie, trebuiau recuperaţi.

Din păcate, odată ajuns în parohie, ai aflat că banii de salariu, alocaţi de la bugetul Statului, nu vor ajunge în buzunarul tău.

Semnezi pentru bani, dar trebuie să faci rost de salariu din banii credincioşilor.

Toţi românii ştiu că Statul îţi dă salariu, dar la protopopiat ţi se iau impozite echivalente cu salariul tău, sau mai mari decât salariul. Atunci mai duci ceva bani de acasă.

Credincioşii din parohie te judecă pe nedrept: „Uite, popa nu se mai satură de bani!”

Tu, preot român, nu poţi spune nimic. Dacă află ierarhul că te plângi, te dă afară.

În parohie ai aflat că nu numai salariul tău trebuie să ţi-l câştigi.

De sus ţi-a venit cota de lumânări pe care trebuie să o consume credincioşii. Dacă nu poţi face cota de lumânări, nu eşti vrednic ca preot în faţa ierarhului tău.

Apoi ţi-a venit cota de publicaţii: ziare, cărţi, calendare şi altele, pe care trebuie să le plăteşti indiferent dacă le cumpără credincioşii sau nu le cumpără. Iar ai scos bani din buzunar, ca să plăteşti la protopopiat acele publicaţii impuse de ierarhi.

Mai nou, a mai apărut o cotă. Cota de bani pentru Catedrala de la Bucureşti. Alţi bani. Alte chitanţe tăiate pentru a mulţumi ierarhul.

Toţi banii aceştia de unde vin? De la bietul credincios, din taxe pentru serviciile religioase.

Eşti nevoit ca la fiecare Sf. Liturghie să faci apeluri pentru bani de la credincioşi.

Credincioşii, neştiind adevărul, iar te judecă pe nedrept: “Uite, popa nu se mai satură de bani!”

Iar tu, preot român, nu poţi spune nimic. Dacă vociferezi şi află ierarhul, poţi să fii dat afară. Acum nu mai ai voie să dai nici un interviu la ziar sau la televiziune fără binecuvântarea ierarhului. Nu ai voie să scrii o carte şi nici să faci vreo asociaţie în nume propriu, fără binecuvântare. Iar ierarhul nu-ţi dă binecuvântare.

De cele mai multe ori ierarhul îţi dă sarcina să ridici o nouă biserică, sau să aduci îmbunătăţiri la cea existentă, să ridici vreun spaţiu pentru pomeniri sau vreo cantină socială.

Uneori acestea sunt cerute chiar de credincioşii din parohie sau de necesitatea situaţiei.

Te angajezi la cheltuieli, la administrarea unor construcţii, de voie de nevoie devii ctitor.

Nu ai dreptul, ca preot de mir, să rămână mărturia istorică a jertfei tale. Spre deosebire de bisericile mânăstireşti, preotul de mir nu are voie să fie pictat la ctitori.

De unde ai adunat banii? Nu interesează pe nimeni.

Poate ai fost nevoit să faci înţelegeri cu politicienii locali, care-ţi promit bani de la bugete în schimbul unor “recomandări” în campaniile electorale.

Poate ai fost nevoit să semnezi înţelegeri ilegale cu afacerişti veroşi care doresc o spălare a banilor printr-o formă acoperită de creştinism milostiv.

Poate ai fost nevoit să te faci preş în faţa unor oameni înstăriţi, numai să obţii ajutorul lor mai consistent.

Nici protopopul şi nici ierarhul nu te-au întrebat vreodată ce ai făcut pentru a obţine banii.

La sfârşitul ctitoriei muncite de tine, preot român, ai chemat ierarhul. Pentru aceasta îţi trebuie bani pentru agapă şi pentru deplasarea ierarhului. Eventual bani şi pentru un antimis nou.

Iar eşti nevoit să te umileşti şi să cerşeşti bani. Nu poţi explica enoriaşilor pentru ce iar ai nevoie de atât de mulţi bani.

Din nou, mirenii din parohie te judecă pe nedrept: “Uite, popa nu se mai satură de bani.” Bani, bani şi iar bani.

Desigur nu vei comenta nici de această dată. Ai îndurat atâtea, şi acum la sfârşit să pierzi totul!

Dacă Dumnezeu te ajută, de acum vei sta liniştit în biserica ctitorită de tine şi te vei ocupa şi de familia ta, eventual de o casă pentru ieşirea la pensie. Nimeni nu te mai ţine în casa parohială după momentul pensionării.

Nici ierarhul, nici mireanul credincios nu se preocupă ce vei face după pensie.

Dacă vei face o casă pentru familia ta, toată lumea te va judeca: “Uite, popa nu se mai satură, acum îi trebuie şi casă!”

Dacă nu te ajută Dumnezeu, vine o zi când, la terminarea bisericii ctitorite de tine, eşti anunţat că trebuie să părăseşti parohia. Din varii motive. “Fraţi” care să te ajute să-ţi facă un asemenea “bine” se vor găsi în Biserică.

Eşti obligat să faci ascultare de episcopul tău şi să pleci în parohia în care ai fost trimis.

Acolo ai şanse să o iei de la început şi să fii judecat pe nedrept, a câta oară, pentru că nu te mai saturi.

Dacă nu „asculţi” de ierarhul tău, cu siguranţă vei fi caterisit şi dat afară din Biserică. Atunci eşti iremediabil pierdut. Jertfa ta nu va fi recunoscută niciodată. Vei fi tratat ca un marginal şi un paria pentru că ierarhul ţi-a dat anatema pe veci.

În tot acest timp eşti ocupat cu parohia iar de familie nici nu mai ai timp. Soţia te înţelege, dar până la un punct. Copiii tăi nu te mai întreabă nimic. Încep să creadă că aşa este Biserica.

Tensiunile şi discuţiile din familie, cu soţia preoteasă sau copiii, nu interesează pe nimeni. Tu eşti nevoit să taci, pentru că singur ţi-ai ales crucea. Dar această cruce nu este a ta, preot român. Crucea preoţiei tale trebuia să fie una frumoasă şi demnă.

 

Ascultarea necondiţionată faţă de ierarh a atins limitele absurdului. Personalitatea preotului este anulată total în numele ascultării.

Unde este demnitatea şi identitatea persoanei umane creştine aprofundată de Sfinţii Părinţi?

Unii confraţi preoţi, dorind să fie plăcuţi de ierarh, acceptă şi aprobă orice în numele ascultării. Dar sinodalitatea ortodoxă ar trebui să se manifeste şi la nivel local. Preotul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în faţa ierarhului său.

Dacă Sf. Apostol Pavel a îndrăznit să-l contrazică pe Sf. Apostol Petru în primul sinod creştin, oare un preot nu poate să-l contrazică pe ierarhul său?

Din păcate asistăm la o nouă formă de reeducare – modificarea personalităţii preotului ortodox.

În reeducarea comunistă din temniţe, persoana trebuia să ajungă să afirme tot ceea ce era cerut de ierarhia comunistă. Acum preotul este nevoit să accepte tot ceea ce este cerut de ierarhia bisericească.

Oricine te iartă în România, dar Biserica (a se citi ierarhul) te va ierta foarte greu. Poate niciodată! Sunt rare cazurile de iertare şi reabilitare a preoţilor excluşi din Biserică.

Două cazuri celebre sunt: Părintele Arsenie Boca şi Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa caterisiţi de ierarhi ai Bisericii. Părintele Arsenie a rămas caterisit în ultimii 30 de ani de viaţă. A fost reabilitat după moartea sa, formal şi fără sens.

Miile de preoţi din temniţele comuniste au fost abandonate de ierarhia bisericească. Jertfa lor nu este recunoscută nici acum. Canonizarea celor care au murit martiric în închisori se amână pentru vreo două sute de ani.

Atunci justificarea era simplă: „Au cerut comuniştii!” Dar acum cine o cere?

Tu, preot român ce modele să mai ai?

Cine te judecă în consistorii? Fraţii tăi preoţi, la comanda ierarhului. Preoţi care trebuie să facă ascultare de ierarhul lor. Sentinţa este dată dinainte de ierarh, dacă ai ajuns într-un consistoriu bisericesc. Dreptul la apărare şi toate celelalte drepturi îţi sunt încălcate. Ai parte de un simulacru de proces bisericesc. Eşti condamnat dinainte de a fi trimis la judecată. Contestaţia nu o poţi face decât tot la ierarhul care te-a condamnat dinainte. Ştiai că nu mai ai dreptul să conteşti în vreo instanţă civilă decizia unei instanţe bisericeşti?

Mai rău decât pe timpul comuniştilor!

În timp ce tu eşti judecat pe nedrept, sunt alţi preoţi cu abateri mult mai grave nepedepsiţi. Probabil că ei au suplimentat donaţiile către Biserică. Tu n-ai mai avut de unde pentru că deja ai dat ultimul bănuţ.

 

Din anul 2008 a fost emis un nou Statut privind organizarea şi funcţionarea Bisericii.

Ai fost consultat, ca preot de mir, în ceea ce priveşte elaborarea noului Statut? Ai avut posibilitatea să contribui la îmbunătăţirea unor articole din Statut?

Nu. Ai aflat, poate peste ani, că a fost emis un Statut elaborat şi aprobat de Sinodul ierarhilor Bisericii. Ai aflat atunci, sau poate nici acum, că potrivit Statutului, tu preot mirean nu ai nici un drept. Ai doar obligaţii şi responsabilităţi. Ai dreptul să taci pentru că dacă vei vorbi vei fi exclus din Biserică.

Ai aflat din Statut că nici mirenii credincioşi din parohia ta nu au nici un drept. Au obligaţii şi responsabilităţi pentru sprijinirea necondiţionată a Bisericii. Mirenii au obligaţia să-şi facă din banii lor propria biserică parohială, dacă nu au ridicat strămoşii lor una, dar nu au nici un drept de proprietate asupra propriei biserici.

Mirenii au obligaţia să întreţină cu banii lor toate cheltuielile invocate până acum dintr-o parohie, dar nu au dreptul să-şi spună părerea despre preotul impus de ierarh. Mirenii au obligaţia să plătească toate birurile bisericeşti, dar nu au dreptul să ceară ierarhului un anumit preot în parohia lor. Un preot căruia să i se cânte din inimă de către toţi mirenii credincioşi: „Vrednic este!”

Mirenii au foarte multe obligaţii, dar nici un drept real. Nici măcar nu au avut dreptul să aprobe, sau nu, vreo prevedere din Statutul sau Regulamentul bisericesc.

Nu au dreptul să ştie că sunt adevăraţii coproprietari ai bisericilor parohiale.

Cine cunoaşte numele membrilor mireni ai Adunărilor eparhiale? Unde sunt afişate listele cu membrii Adunării Naţional Bisericeşti? Cine cunoaşte componenţa nominală a membrilor Consiliului Naţional Bisericesc?

Cine îi alege pe aceşti mireni în forurile superioare de conducere ale Bisericii? Sunt numiţi de ierarhi fără consultarea credincioşilor din parohii.

Aceşti mireni cu identităţi ultrasecrete au vreun cuvânt de spus despre viaţa Bisericii? În afară de aprobarea unor bugete (adică bani), se mai implică în vreun fel aceşti mireni din forurile superioare bisericeşti în propria lor Biserică?

Dacă mirenii din parohii nu au nici un cuvânt de spus, dacă preotul mirean este redus la tăcere, dacă mirenii din forurile de conducere bisericeşti nu pot spune nimic, atunci cine este Biserica?

Cine hotărăşte dacă un Statut sau un Regulament este bun pentru viaţa Bisericii? Numai Sinodul Bisericii.

Cine conduce Biserica formată din zeci de milioane de mireni credincioşi? Numai ierarhii componenţi ai Sinodului BOR.

A fost emis un nou Regulament bisericesc, aprobat de Sinodul Bisericii în februarie 2015. Au fost introduse noi sancţiuni şi noi abateri sancţionate pentru preoţii de mir şi pentru personalul bisericesc mirean.

Te-a întrebat cineva ce părere ai despre acest Regulament? Ai văzut proiectul acestui Regulament? În Introducerea Regulamentului se specifică faptul că acesta a fost trimis spre consultare în eparhii în perioada 01 martie – 15 aprilie 2014.

 

Cine a hotărât pentru tine, preot mirean ortodox? Desigur ierarhul.

Cine poate aduce o acuză unui ierarh al Bisericii? Nimeni din România.

Ai fost intoxicat preot român cu afirmaţii de genul: “Numai Papa este infailibil.” Realitatea crudă din România arată că fiecare ierarh ortodox este infailibil. În România, fiecare ierarh este mai mult decât Papa. Ierarhul nu pot fi judecat de nici o instanţă bisericească sau lumească. Ierarhul se poate judeca doar pe sine însuşi.

În timp ce Papa este vicarul lui Dumnezeu, ierarhul român este un mic Dumnezeu pe pământ.

Dar cine este acest ierarh în Biserică? De unde vine el? Înainte de a fi înalt ierarh, orice episcop a fost un simplu călugăr. Ierarhul este recrutat dintre călugării români.

Iată ce i se spune la intrarea în călugărie, conform Molitfelnicului Bisericii: „leapădă semeţia vieţii lumeşti, în boli nu te împuţina, să nu te întorci de la sărăcie, nici de la greaua suferinţă, nici de defăimarea oamenilor, suferă răul ca un bun ostaş al lui Hristos. Căci ai să fii şi flămând şi însetat, şi gol, şi dosădit, şi batjocorit şi defăimat şi prigonit…şi când vei pătimi toate acestea, bucură-te, zice Domnul, că plata ta este multă în ceruri, întru Iisus Domnul nostru.”

Călugărul făgăduieşte că va respecta voturile castităţii, sărăciei şi ascultării şi va face toate acestea de bunăvoie. La intrarea în călugărie i se subliniază: „Însuşi Mântuitorul … să-ţi răsplătească ţie, nu după ceea ce vei făgădui şi mărturisi, ci după cum vei păzi cele ce vei făgădui.”

Acum ierarhul, cu votul sărăciei depus, are funcţia asimilită unui demnitar de Stat şi salariul plătit integral, fără returnare de impozite din buzunar.

 

Spre deosebire de călugăr, ce trebuie să respecte un preot de mir?

Preotul nu depune la hirotonie nici vreo făgăduinţă a castităţii, nici făgăduinţa sărăciei şi nici făgăduinţa ascultării până la moarte de mai marele său.

În Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a PF Părinte Teoctist- Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sinodului BOR, Bucureşti 1997, găsim cerinţele scripturistice pentru un preot.

I Timotei, cap.3: „2. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, 3. Nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, 4. Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa; 5.Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta de grijă de Biserica lui Dumnezeu?”

Acestea sunt întărite de descrierea preotului din Tit, Cap1: „5. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit: 6. De este cineva fără de prihană, bărbat al unei singure femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. 7. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât. 8.Ci iubitor de străini, iubitor de bine, drept, cuvios, cumpătat…”

Lăsăm deoparte sinonimitatea preotului cu denumirea de episcop, care la acea vreme era numit mai marele preoţilor. Lăsăm deoparte şi Sfintele canoane apostolice şi ecumenice care fac referire la episcopii căsătoriţi, canoane valabile întrucât nu au fost abrogate de nici un alt sinod ecumenic.

Atunci de unde această denigrare nemeritată a preotului de mir?

De ce nu explici, preot de mir, cine încasează beneficiile financiare ale parohiilor?

De ce nu explici că eşti forţat de ierarh să pari în faţa propriilor enoriaşi ca unic beneficiar al banilor ceruţi şi adunaţi în parohie?

De ce nu explici credincioşilor despre adevăratele drepturi de care trebuie să beneficieze în parohiile lor?

De ce nu explici societăţii româneşti problemele din Biserica noastră?

Acum Biserica sunt doar membrii ierarhi ai Sinodului BOR, iar ceilalţi clerici şi mireni trebuie să fie doar supuşi ascultători slugarnici ai ierarhilor sinodali?

Nu cerem o democratizare a Bisericii. O ierarhie trebuie să existe. Recunoaştem şi ascultarea, fără de care nu poate exista Biserica. Dar tipul de dictatură, ce s-a introdus acum în Biserica noastră românească, nu este de sorginte creştină.

 

Tu, preot român eşti îngenuncheat de toate acestea şi altele ştiute numai de tine.

Eu nu te îndemn la răzvrătire, preot mirean român. Nu te îndemn nici la neascultare. Nu te îndemn nici să-ţi părăseşti ierarhul sau Biserica.

Te îndemn să te ridici la demnitatea de preot al Bisericii Dumnezeului Sfintei Treimi. Te îndemn să te ridici la demnitatea de preot al Neamului Românesc.

Ridică-te preot român! Ridică Neamul Românesc odată cu tine!

Fii demn, fii curajos, fii alături de mirenii credincioşi – oile păstorite de tine, păstor ortodox.

Biserica este a mirenilor credincioşi şi a preoţilor mireni. Biserica este a tuturor românilor ortodocşi.

Biserica este a Neamului nostru Românesc!

 

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cu respect, preşedintele Asociaţiei Neamul Românesc

Vasilică Militaru

ASCENSIUNEA SATANISMULUI IN AMERICA

E joia dinainte de Halloween, sarbatoarea duhurilor necurate. Sambata, 31 octombrie, in diferite parti ale lumii multi oameni se vor distra pe seama satanei si a duhurilor lui necurate, iar unii dintre ei i se vor inchina. Vor spune ca e o distractie inofensiva. Altii, insa, vor lua sarbatoarea duhurilor necurate mai in serios. Unii vor participa la ritualuri satanice nocturne, la sacrificarea de animale ori incendii, iar altii la incantatii ori ritualuri vrajitoresti. Satanismul e un fenomen in ascensiune in zilele noastre. Ia amploare. Influenteaza copiii, tinerii, profitul, spre bine, al companiilor care se profileaza pe promovarea ocultului, si, in general, pe toti cei fara minte. Pe cei neancorati in Cuvantul lui Dumnezeu, dezradacinati din invataturile sanatoase, si pe cei carre refuza sa creada ca exista satana ori duhuri necurate. Din nefericire, chiar si unii dintre noi au incetat sa mai creada in existenta reala a duhurilor necurate ori a satanei. Biblia ne spune de repetate ori si categoric ca exista un diavol, ingeri ai intunerecului, si duhuri necurate. Parca ne departam de aceste avertizari, si, intr-o oarecare masura, e de inteles, fiindca satana orbeste.

In ultimele decenii oamenii au fost marcarti de multele filmele oculte care au inundat cinematografelor. Ecranele cinematografelor au imblinzit duhurile necurate. Daca pina recent duhurile necurate erau portretizate doar in filme de groaza, in ultimii ani cinematografele au imblinzit duhurile necurate. Ele nu mai ingrozesc ci fascineaza. Intriga. Filmele au transformat duhurile necurate in magie, in fantezii asa zise inocente, fara sa isi dea seama ca in spatele acestor productii se afla un diavol real si duhuri necurate reale. Fie ca e vorba de Merlin, Hobbitt, Harry Potter, Lord of the Rings si alte productii cinematografice asemenatoare, suntem invitati sa acceptam ca nu exista duhuri necurate ci doar magii inocente care nu vatama. In Marea Britanie cultul si magia deja s-au impamintenit in cultura britanica a oamenilor de rind. [Detalii: http://www.theguardian.com/books/2012/feb/23/english-culture-magic-merlin-harry-potter]

Amploarea satanismului e un subiect tot mai frecvent intilnit in mass media si despre el scriem deseori in buletinele noastre informative care apar martia. Astazi scriem despre ascensiunea lui nemaipomenita in America.

Sondaje de opinie
Incepem cu sondajele de opinie. Unul facut de Barna Research Group in Statele Unite in 2011 indica ca 56% dintre respondenti nu credeau ca satana are o existenta reala ci ca e doar un simbol al rautatii. Un sondaj similar facut in 2009 indica ca doar 27% dintre americani credeau ca satana este o forta reala. Pe de alta parte, un sondaj din 2013 indica ca doar 60% dintre crestinii practicanti ai Americii credeau in existenta reala a diavolului, si 86% dintre neo-protestanti.

In decembrie 2014 satanistilor din Florida li s-a permis sa expuna in public, linga mesajele de craciun puse de crestini in fata primariei unui oras, tabloul “pogorirea satanei in iad”. Cu un an in urma, in decembrie 2013, cererea le-a fost respinsa deoarece tabloul e ofensiv si contravine moravurilor publice. Satanistii au angajat un avocat care a amenintat autoritatile cu actiune judecatoreasca, si, ca urmare, in decembrie 2014, cererea le-a fost aprobata.

Tot in decembrie 2014 satanistilor li s-a permis sa expuna simboluri satanice in fata primariei din Detroit, linga scena Nasterii lui Hristos.

Actiuni judecatoresti

Satanistii recurg la actiuni judecatoresti pentru a constrange autoritatile sa le recunoasca drepturi, printre ele acela de a-si manifesta actiunile si amplasa simbolurile in public. Din nefericire, castiga. In decembrie 2013 satanistii din Oklahoma au dat in instanta statul Oklahoma pentru a li se permite sa puna in cladirea parlamentului statuia satanei linga soclul cu cele 10 porunci plasat acolo in 2009 de catre crestini. De obicei, actiunile judecatoresti sataniste sunt initiate de Templul Satanei care isi are sediul la New York. Satanistii au cerut sa li se permita sa amplaseze in cladirea parlamentului o statuie de bronz de 3 metri a lui baphomet, un idol satanic cu cap de tap asezat pe un tron. Autoritatile statului au cedat presiunilor si au scos din incinta parlamentului cele 10 porunci, impiedicind, astfel, amplasare statuii satanei. Ca urmare, statuia lui baphomet a fost transportata si amplasata in Detroit, o stire care a facut inconjurul lumii, si a fost publicata si in Romania.

O problema cit se poate de delicata, insa, ii confrunta pe crestini. Satanistii profita de succesele crestinilor in instanta privind libertatea religioasa, si cer aceleasi drepturi pentru ei. De exemplu, in mai 2014, Tribunalul Suprem SUA a decis ca americanii pot sa-si continuie traditia de a incepe sesiunile si dezbaterile parlamentare ori oficiale cu rugaciune, asa cum au facut-o de sute de ani. Dupa doar doua zile, satanistii din Florida au cerut sa li se permita si lor sa rosteasca rugaciunile satanei simultan cu cele crestine la deschiderea sesiunilor publice municipale. Pina in prezent solicitarile lor au fost respinse.

Un caz similar s-a petrecut tot in Florida, in septembrie 2014, cind un judecator a permis crestinilor sa distribuie un pamflet religios in scolile publice din stat. Imediat dupa aceea, Templul Satanei din New York a publicat o carte de colorat pentru copii, intitulata The Satanic Children’s Big Book of Activities (Cartea satanei pentru activitatile copiilor) si a cerut scolilor sa permita satanistilor sa distribuie cartea in scolile publice. Autoritatile scolare au refuzat cererea, dar in acelasi timp au interzis si crestinilor sa distribuie Biblii elevilor.

Satanism si vrajitorie

Fascinarea americanilor cu ocultul se reflecta si in cartile neobisnuite care s-au publicat in ultimii ani. In 2015 Diana Wagman a publicat Life #6, o carte despre mama ei vrajitoare. Mama Dianei invatase vrajitoria de la mama ei. Cartea lui Wagman descrie manifestarile oculte care se produceau in casa familei. Mama ii arata locurile din casa unde se aciuiau duhurile necurate. La inceput, Wagman nu le vedea, dar de la o vreme a inceput sa le simta miscarile prin casa. Mama avea si un altar in casa, inchinat satanei, unde facea ritualuri vrajitoresti. De la o vreme, Wagman a inceput ea insasi sa vada prin casa oameni pe care ii stia morti, dar care bintuiau prin casa. S-a speriat la inceput, dar apoi s-a obisnuti cu prezenta lor demonica. Mama Dianei a murit tinara. Diana isi aminteste ca din cind in cind bunica ei, moarta de zeci de ani, reaparea in casa familiei din Missouri. Cit despre ea, Wagman zice ca nu e vrajitoare, dar vrajitoria a fost mostenita de sora ei. [Un capitol al cartii lui Wagman poate fi citit aici: http://www.salon.com/2014/11/29/an_ordinary_girl_born_into_a_family_of_witches/]

In 2013 America a fost confruntata cu un caz neobisnuit de satanism, acela a lui Latoya Ammons, o femeie de culoare din Indiana care pretindea ca familia ei era tinta unor revelatii demonice. Vreme de citeva luni, politia, psihologi, asistenti sociali si preoti au fost si ei martori manifestarilor demonice din casa ei. Politia a alcatuit un dosar enorm cu probe care are peste 800 de pagini. Evenimentele din viata lui Ammons si familia ei au fost subiectul unui articol interesat si lung publicat de Daily Mail in 2013 [Detalii: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2549749/It-reared-monstrous-I-froze-My-eyes-locked-hell-Possessed-mother-Indianas-demon-house-relives-bloodcurdling-moment-fought-Satan-won.html]

Consecinte

Este o constatare regretabila ca Halloweenul ia amploare si in Romania. Invataturile nesanatoase se transmit la viteza unui click de mouse si nu pot fi oprite la granite. Tineri romani, la fel ca cei din restul lumii, devin si ei fascinati de Halloween. Parintii trebuie atentionati si la rindul lor trebuie sa-si atentioneze copiii. Satana si duhurile necurate sunt lucruri reale. Halloween nu este o sarbatoare romaneasca ori crestina. Nici nu apartine traditiei ori civilizatiei romane. E de la sine de inteles ca trebuie respins si prevenit sa ia amploare in Romania.

PRELUAT DE LA ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

ALTE TIPURI DE DEMONIZAŢI

FRAGMENT DIN PREDICA PR. AUGUSTIN KANDIOTIS DESPRE VINDECAREA DEMONIZAȚILOR DIN ȚINUTUL GADAREI

 

Aşadar, omul pe care l-a vindecat Hristos era demonizat. Dar va spune cineva: Acum ne vorbeşti despre demonizaţi? Acestea au fost „în vremea aceea”. Unde sunt acum demonizaţi? Cu astfel de poveşti ne ameţiţi?… Vă îndoiţi de faptul că există demonizaţi? Cine se îndoieşte, să-și cumpăr bilete, ca să meargă în Kefalonia, în insula Sfântului Gherasim, să-i vadă cum fac, cum urlă, cum îi leagă cu lanţuri, ce cuvinte spun şi cum, atunci când văd crucea de fier pe care a avut-o sfântul, strigă: ,,Ne-ai ars!,,.
Dar în afară de aceştia există şi altfel de demonizaţi, demonizaţi în societate, mai răi decât primii. Cine sunt aceştia? O renumită carte, cu titlul ,,Demonii,, a scris despre ei, rusul Dostoievschi. Vreţi să vedeţi câţiva?
Pe unul îl pune diavolul să stea la cafenea şi-i zice: Nu există Dumnezeu?…Asta este cea mnia mare minciună. Altădată acest cuvânt nu se auzea; acum îl spun mulţi………………….Aşadar ateul, un demonizat.
Vreţi alt demonizat? Este hulitorul. Il pune diavolul, oriunde s-ar afla, şi ce face? Îşi deschide gura lui murdară şi-l huleşte pe Dumnezeu! Ce faci, huleşti? Creştin nu eşti. Huleşti? Om nu eşti. Huleşti? Nici satană nu eşti, deoarece satana face toate păcatele dar nu huleşte. L-aţi văzut? Se cutremură de Hristos.
Aşadar, un demonizat este ateul, iar alt demonizat este hulitorul……….
Vreţi un alt demonizat? Ce face? Este duminică, bate clopotul, iar el hoinăreşte în dreapta şi în stânga; nu participă la Sfânta Liturghie. Nici la Crăciun, nici la Paşti….
Vreţi alţi demonizaţi? Sunt copii care îşi lovesc tatăl şi mama. Diavolul îi pune să o facă. A venit la Mitropolie un om cu capul spart. Cine ţi l-a spart?-zic eu. Îi era ruşine, a început să plângă. Fiul meu, zice. O generaţie lipsită de respect! Oameni care nu au respect faţă de Dumnezeu, nu vor avea respect nici faţă de părinţii lor. Acestea sunt urmările ateismului şi necredinţei.
……………………………………………….
Iată deci demonizaţii: ateul, hulitorul, omul care nu participă la Sf. Liturghie, cel care se jură fals, cel care ridică mâna asupra părintelui său, curvarul, adulterul, hoţul, cel care pierde nopţile, toţi cei care despart familii, toţi cei care fac crime.
Ceasul stăpânirii demonului este înfricoşător. Atunci şi cel mai cuminte deviază. Spun psihologii că orice om are cinci minute d enebunnie şi atunci poate să facă cea mai mare crimă. Dumnezeul meu, păzeşte-ne! Iată deci că există demonism. Omul poate să ajungă până la cer şi să devină înger, fie până în adâncul iadului şi să devină satana. Astăzi oamenii sunt nişte demonizaţi. Rar mai găseşti un om izbăvit de demoni.

Bibliografie
Ne vorbeşte părintele Augustin, vol.XIX, Ed. Metamofosi, Slobozia, 2015, p.78-81

CONFERINŢA -SFINŢII DE LÂNGĂ NOI

Afis Sfintii de langa noi Constanta

Curtea Brancoveneasca si Fundatia George Manu va invita la conferinta si lansarea de carte “SFINTII DE LANGA NOI”.
Evenimentul va avea loc in Constanta, vineri 27 martie 2015, ora 17, la Curtea Brancoveneasca (Str. Vasile Lupu, nr. 43-45, et. 4).

Invitatii:

CIPRIAN VOICILA – Sociolog, psiholog si scriitor
VLAD NICOLAU – Fost detinut politic, vicepresedintele Fundatiei George Manu Constanta
MIREL STANESCU – Fost detinut politic

INSCRIE-ŢI COPILUL LA ORA DE RELIGIE


Aş dori însă ca ora de religie să fie ţinută de o persoană responsabilă şi cu pregătire în domeniu şi nu de profesori care, deşi sunt de altă specialitate, iau şi orele de religie pentru a-şi face norma. Ar fi bine ca astfel de profesori să nu mai primească binecuvântare de la Sf. Episcopie. De multe ori, aceste persoane fac un deserviciu enorm disciplinei Religie.