CRIZA UNEI TAINE

Ieri, nu am ajuns la Marșul pentru Familie. Sper că voi ajunge la anul. Până atunci susțin demersul pentru păstrarea familiei tradiționale în felul meu, spunând lucrurilor pe nume și subliniind faptul că parteneriatele civile (în cazul în care vor fi legiferate) nu servesc în nici un fel familiei. In primul rând că parteneriatele civile sunt un fel de ,,cununii civile,,. Singura deosebire dintre cele două forme de comuniune impuse de stat este aceea că în timp ce la cununia civilă se prezintă un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, la parteneriatul civil se pot prezenta și indivizi de același sex, adică homosexualii. Iar, ideea că parteneriatele civile ar reduce rata concubinajelor este falsă și să vă amintesc de ce. Mulți dintre voi cunoașteți …
AVENTURA CUNUNIEI CIVILE
Chiar și cununia civilă, ca formă de căsătorie, a fost o lovitură dată familiei tradiționale. Astfel că, în timp ce pentru căsătoria religioasă aveai nevoie de cununie civilă, pentru aceasta din urmă nu aveai nevoie de cununie religioasă. Singura legitimă era ,,cununia civilă,, deși termenul era total nepotrivit. Cununi primeau mirii doar la Biserică, la Primărie doar semnau un contract în fața unor martori și se angajau să întemeieze o familie. Deci, era un parteneriat civil pentru o intreprindere cât se poate de onorabilă.
Comuniștii au promovat, sprijinit și impus cununia civilă cu toate forțele, în timp ce cu aceleași forțe boicotau și subminau cununia religioasă, singura valabilă și cu tradiție în societatea românească. Considerată perimată, retrogradă, scumpă și învechită nunta tradițională a căzut treptat în derizoriu. Așa se face că sute de mii de familii tinere trăiau fără cununie religioasă adică fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Scuza generală era aceea că nu au avut bani de nuntă. Dacă scuza era adevărată atunci este clar că societatea comunistă era mult mai săracă chiar și decât umilele comunități sătești din Bărăgan unde nunta tradițională la 1900 dura șapte zile. Dacă mai punem la socoteală că fiecare familie de țărani avea circa cinci-șapte copii vă dați seama câte nunți avea e făcut un țăran. Și, le făcea după datină, pe toate.
Dacă scuza era falsă, atunci trebuie să ne dăm seama că măsura a fost cea mai cruntă lovitură dată familiei creștine și implicit Bisericii.
Adevărul este că nunta creștină autentică constă doar în slujba de binecuvântare, după care se pune o masă după posibilitățile fiecăruia. Petrecerea cu muzică și zgomot se adresa doar comunității și prietenilor. Nu este parte componentă a nunții creștine tradiționale, ci cel mult a nunții păgâne. Cert este că chiar și  la nunta de șapte zile se mânca și se bea mult mai puțin decât se consumă doar într-o singură noapte la nunțile contemporane.
CONCUBINAJUL=CRIZA CUNUNIEI CIVILE
Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, cununia civilă este o aventură. Divorțurile lungi și grele, partajele mereu contestate, nemulțumirire de ambele părți au poluat și au compromis atât de mult instituția căsătoriei încât generația următoare, majoritatea copii din familii fără binecuvântarea, au ajuns să trăiască în concubinaj. Ei bine, culmea ironiei este că parteneriatele civile pretind să se adreseze tocmai concubinilor nehotărâți oferindu-le o alternativă.
Evident că o contribuție la decăderea familiei tradiționale au adus și educația, starea economică și instabilitatea.
CRIZA UNEI TAINE
Insă un prim pas la redresarea situației este tocmai promovarea cununiei religioase, adică a nunții binecuvântate care este în tradiția ortodoxă o mare Taină. Doar Duhul Sfânt poate uni, media, consfinți legătura dintre doi oameni diferiți prin structură, sex, educație, mentalitate. Motivul declarat al concubinilor este acela că trebuie să se cunoască mai bine. O mare eroare! Oamenii nu se cunosc nici pe sine, darămite pe celălalt. Omul este o sumă de posibilități și variabile care poate reacționa imprevizibil în momente cruciale. Nu cunoașterea este scopul căsătoriei, ci împreuna călătorie în viață. Și pentru asta nu ai nevoie de mare cunoaștere, ci de dragoste. In realitate, concubinajul a apărut pe fondul unei atracții fizice, umane și naturale, dar lipsite de dragoste. Concubinii nu vor să împartă nici bogăția, nici sărăcia, nici nebunia, nici neputința unuia dintre ei. Nu au dragoste pentru că nu au pe Duhul Sfânt, singurul izvor de iubire autentică.Or, aceasta este marea pierdere a familiilor lipsite de binecuvântare. Bărbatul nu este un erou veșnic și nici femeia o ,,icoană în altar s-o pui,,. Sunt o mare Taină și nici o legislație de ordin social nu poate amelioara criza unei taine. Concubinii au sufletele rupte, din drame mai vechi sau mai noi, dar nu parteneriatele civile le rezolvă situația. Ci, Taina Nunții! Doar Duhul Sfânt poate transforma nebunia în bunătate și atracția fizică în iubire pe veci.

Mărturisitorii și apărătorii Ortodoxiei care au suferit în temnița de la Tg. Ocna au fost pomeniți astăzi, 16 februarie, la biserica ”Sf. Împărați” din Târgu Ocna

În contextul ”Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, joi, 16 februarie 2017, începând cu ora 09.00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Tg. Ocna, slujba de pomenire pentru deținuții politici care odihnesc în groapa comună din apropierea Penitenciarului-Spital. Sfânta Liturghie și rânduiala parastasului au fost oficiate de către un sobor de preoți, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ și delegat al Centrului Eparhial de la Roman. Au asistat numeroși preoți și credincioși de toate vârstele și din multe zone ale țării. Unii dintre mireni au fost îmbrăcați în costum popular tradițional, demonstrând astfel credință curată și statornică, dar și dragoste față de neamul românesc. De asemenea mulți participanți la slujbă au purtat cu mândrie drapelul național, fapt care a creat o atmosferă ce demonstrează respectul față de patria natală și față de memoria celor pomeniți. A urmat o procesiune cu icoane, steaguri tricolore și candele luminânde către Casa de Cultură a orașului. Programul manifestării s-a încheiat cu o sesiune de evocări despre mărturisitorii și apărătorii Ortodoxiei din temnița de la Tg. Ocna, în cadrul căreia au vorbit părintele arhimandrit Pimen Costea, pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București, pr. Ioan Bârgăoanu Protoiereu al Protoieriei Onești, pr. Silviu Neicu paroh la parohia Albele și domnul Ciprian Voicilă – scriitor și sociolog. Citește mai multe articole despre: protopopiatul onesti, anul omagial 2017

Preluat de la Episcopia Romanului si Bacaului

APUSUL UNEI ARTE MAJORE

 

Un trecut bogat

Redusă la câteva ateliere mănăstireşti şi la o mână de artişti plastici care încă mai pictează pe lemn, arta picturii pe panou de lemn îşi trăieşte apusul. Pictura pe lemn a marcat istoria culturală a Egiptului antic, a Greciei antice, a Romei, a Bizanţului. A fost o artă majoră cu ramificaţii atât în arta sacră dar şi în arta laică. Ne impresionează şi astăzi sarcofagele egiptene din lemn scump pictat cu scene mitologice. Au contribuit la studierea vechilor credinţe egiptene şi a ritului funerar. Portretele funerare descoperite în necropola de la Fayum, deşi de epocă romană, sunt pictate foarte realist, fizioplastic, încât ai impresia că sunt fotografii realizate de studiouri celebre, deşi au peste 1600 de ani. In Grecia, pictura pe lemn a fost la ea acasă, fiind întâlnită atât în locurile publice cât şi în locuinţe. De aceea  nu ne mirăm că, mai târziu, interioarele pictate pe lemn  din casele nobililor bizantini transformau un banal salon într-o operă de artă. Dar nu doar în Bizanţ, ci şi în Europa occidentală marii maeştri ai Renaşterii au pictat până în secolulul XVI pe lemn, dovadă tablourile păstrate în Muzeul de Artă din Viena, unde personajele şi scenele sunt redate în mărime naturală. Realizarea picturii pe lemn nu era simplă. Presupune talent şi cheltuială. Materialele de calitate, bune să reziste sute de ani, erau scumpe. Şi totuşi, arta a supravieţuit în pofida multor schimbări politice şi culturale. Doar că, de la o cultură la alta, a pierdut tot mai mult. Loviturile de graţie i-au fost date de Islam, care a cucerit zonele de referinţă ale acesteia: Egiptul, Asia Mică, Bizanţul. In Occident, lăcomia şi starea precară a artiştilor a făcut ca începând din secolul XVI, lemnul să fie înlocuit cu pânza, mult mai ieftină şi uşor de transportat.

Ultima redută

Ultimul bastion al picturii pe panou de lemn este Biserica Ortodoxă. Dar nu pe tot teritoriul  acesteia. Extinderea Imperiului Otoman în Balcani, a afectat fireşte şi acest domeniu. Mai rămâneau oarecum libere Ţările Române şi Rusia.  In prezent, deşi icoanele  importante din biserici, încă mai sunt pictate pe lemn, totuşi un alt duşman tinde să o scoată şi de acolo. Nevinovata hârtie, lăcomia unora şi tehnica imprimării computerizate, deşi necanonice, sunt admise până şi în atelierele Patriarhiei Române.

România încă mai deţine un valoros tezaur de icoane pictate pe lemn, unele chiar din secolul XVI. Majoritatea însă sunt din secolele XVIII-XIX. La începutul secolului XX, apar icoane imprimate pe hârtie, prin tehnicile de atunci derivate din tehnica tiparului. Ieftine şi vândute prin toate bâlciurile, icoanele pe hârtie au scos icoanele pe lemn din casele oamenilor. Au mai rămas în biserici. Pentru un timp. Comuniştii le-au scos de acolo şi le-au dus în Centrele de Concentrare. Altă nenorocire! Depozitate de cele mai multe ori în condiţii insalubre şi mai ales nerestaurate, icoanele  ajung în starea în care nu mai pot fi fi recuperate.

Un prezent nevolnic

Să zicem, că România deţine câteva mii de astfel de piese, ceea ce la scara culturii universale înseamnă foarte puţin. Dar aceasta creşte valoarea lor de patrimoniu. Majoritatea se află in colecţiile unor muzee şi biserici, prin urmare în colecţii publice, acolo unde teoretic, ar trebui să li se poarte de grijă.  Adică să fie ţinute în condiţii de conservare optime, să fie curăţate şi restaurate. Dar nu peste tot este aşa. De pildă, după 1989, nu ştiu  să fi fost restaurată vreo icoană în muzeul unde lucrez, deşi teoretic nu exista nici un obstacol. Cu măcar cinci icoane pe an, adică o investiţie de maxim 10000 lei pe an,  în 25 de ani s-ar fi restaurat toată colecţia. Dar, nu s-a dorit! Când am văzut în urmă cu câţiva ani, câteva icoane din depozit m-am îngrozit. Era vară şi datorită căldurii, erau foarte uscate. De pe unele pictura deja decolase. Iar urmele cariilor din care unele păreau active, erau evidente. Conservarea nu înseamnă să dai periodic cu spray insecticid în depozite. Deşi, chiar şi această acţiune trebuia făcută de firme specializate care să facă dezinsecţie totală de la tavane la pardoseală. Aşa se procedează în muzeele cu manageri responsabili. La noi, ca la nimeni. Nici specialişti în restaurare sau conservare, nici colaborare cu firme de profil. Nimic! Când deţii,  aproape 300 de icoane  din două colecții, pictate în diverse stiluri, bizantin, ţărănesc, rusesc este incalificabil să le ţii nerestaurate şi în condiţii discutabile. Și să nu angajezi conservator cu anii. Asta în timp ce angajezi ani la rând îngrijitori, referenți, contabil. Și atunci când  scoți la concurs postul de conservator să nu ceri nici o calificare în domeniu. De unde se vede că prostia omenească este la fel de periculoasă ca forţa majoră, ca ocupaţia străină, mai perfidă decât legea concurenţei sau ideologia ateistă.

Nu vreau să închei într-o notă pesimistă. Incă mai visez la normalitate. Aşa că dacă vizitaţi Grecia, treceţi şi pe la cele două Muzee Bizantine din Tesalonic şi Atena. Dețin cele mai mari expoziţii de icoane pe pe lemn. Toate restaurate, cercetate, expuse exemplar. Dar și la Muzeul Național de Artă a României există cîteva în sălile destinate artei vechi românești. Chiar și la Slobozia, Sf. Episcopie a restaurat o serie de icoane. Prin urmare, se poate, acolo unde există responsabilitate.Mai puțin la Muzeul Județean Ialomița.

 

 

 

IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ


IMPRESII DE CĂLĂTORIE. MĂNĂSTIREA POARTA ALBĂ

ZIDURILE MĂNĂSTIRII

Cu ani în urmă spuneam, într-o emisiune redată mai sus, că mănăstirea dedicată sfinților români ar trebui să fie ridicată din bani publici și girată de mari personalități în toate etapele ridicării (pe atunci era vorba de Aiud). Colegii de emisiune au crezut că exagerez și în bună parte chiar așa era. Mă înșelasem. De pildă, la Poarta Albă, temelia a fost sfințită de părintele Iustin Părvu și IPS Teodosie, dar…mănăstirea este izolată și pustie deși, din punct de vedere constructiv, stă bine în sensul că are biserică, arhondaric, o chilie frumoasă, două terase de lemn pentru un altar în aer liber și alta pentru servit masa la hram, o clopotniță în construcție, fântână, spații verzi și o groapă probabil pentru heleșteu. Drumul este marcat de un monument și două Troițe, ridicate de fundațiile și asociațiile creștine care și-au trimis voluntarii pentru a ridica o mănăstire într-un loc pustiu, dar de o mare încărcătură duhovnicească.

… ȘI ZIDURILE ALTUIA

Acolo fusese lagărul de muncă forțată, mai precis colonia preoților români condamnați la muncă la Canal. Din lagăr mai rămăseseră fundațiile barăcilor și era lucru rar, dat fiind că toate lagărele de muncă forțată au fost distruse de comuniști imediat după dezafectare. Deci, se putea organiza și un mic muzeu în care să fie expusă istoria lagărelor de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Dar, nu s-a făcut și nici nu se va face vreodată. Mănăstirea a încăput pe mâini străine. Pe fundațiile barăcilor s-a improvizat pentru un timp o latrină pentru cei care lucrau la construcții. După ce s-a spurcat bine locul, fundațiile și șapele de beton ale fostelor barăci au fost dărâmate cu buldozerul pentru a nu lăsa nici o urmă. Visul comuniștilor s-a împlinit! ,,Stareța,, voia gazon exact acolo.
Și nici cercetarea istoriei sfinților români nu se va face pentru că stareța nu are pregătirea intelectuală necesară înțelegerii fenomenul. Mai demult a gonit un cercetător german care studia istoria, pe motiv că era eretic. Așa trebuia și ea gonită când s-a călugărit și avea buletin de Turcia. Zilele trecute a gonit un grup de voluntari care desfășurau un proiect în zonă. Fundațiile Culturale ,,Profesor George Manu,, și ,,Pr. Iustin Părvu,, au în lucru un proiect amplu cu privire la gropile comune de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră în scopul consemnării lor ca morminte colective și a ridicării unei Troițe. Voluntarii, care au lucrat o săptămână din zori până la apus, aveau nevoie de un loc în care să doarmă. Fundația ,,Pr. Iustin Pîrvu,, recomandase mănăstirea, dar nimeni nu s-a gândit că dacă și monahiile de la Petru-Vodă au fost gonite cu lacrimi în ochi, cum oare vom fi primiți noi? Și intelectuali pe deasupra! Am mers în mănăstiri multe și mari dar primire ca la Poarta-Albă nu am pățit niciunde. Am ajuns pe o vreme caniculă. Nu ne-a invitat nici să ședem puțin la umbră și nici un pahar de apă nu ne-a dat. Ne-a șuierat în loc de prezentare că are binecuvîntarea pr. Iustin. De parcă noi nu aveam! Părintele dădea 100 de binecuvântări pe zi. Nu darul contează, în definitiv binecuvântarea e un dar, ci ceea ce faci cu el. Il poți și compromite așa cum a făcut ea care în ușa bisericii ne-a mințit că nu are locuri de cazare. Cu siguranță arhondaricul era plin de draci, făcuseră rezervări din vreme.
Apoi, ne-a umilit. Ne-a zis că dacă are nevoie de noi, ne va chema. De parcă, noi eram la dispoziția ei. Apoi ne-a zis că a avut cheltuieli cu hramul. De parcă am fi fost cerșetori. Aveam și bani și un portbagaj plin de mâncare. Pe mine, slabă duhonicește, mă luase durerea de cap.
Am plecat, lăsând în urmă o mănăstire pustie, izolată, cu doi viețuitori. Până seara mai aveam multe de rezolvat. După noi au mai venit doi voluntari, pe care i-a trimis acasă, că nu se face nici un proiect. Mare mincinoasă!

CĂUTĂM EXPLICAȚII

Prima pe listă, o explicație duhovnicească.Citisem la Sfinții Părinți că la mănăstire vin trei categorii de oameni. Unii trimiși de Dumnezeu, alții goniți de lume și în fine, unii infiltrați de diavol. Toți cu hăinuță neagră, capul plecat, vocea blândă. Doar faptele fac diferența dintre ei.
Și, ce vedem? O mănăstire neterminată, izolată și fără obște. Nici măcar cei din Poarta-Albă care au muncit voluntar la fundațiile mănăstirii nu mai merg acolo.
Singura explicație pentru comportamentul bizar al stareței stă în banii pe care ea i-a investit în mănăstire. Foarte frumos, dar trebuie să ai o mare finețe sufletească și duhovnicească, să scoți banii și din suflet, nu doar din pungă.
La Poarta-Albă au fost investiți și bani publici și multă muncă voluntară, dar a venit și o doamnă cu bani care n-a mai plecat, a trecut de la pălărie direct la călugărie. Povestea ar fi frumoasă, filă de pateric, dacă doamna de ieri nu ar fi alta decât stareța de azi care nu pricepe că Sfinții Români din toate timpurile au fost mari luptători pentru ortodoxie, bine ancorați în realitate, oameni ai faptelor nu ai contemplației și izolării. Dacă voia izolare, trebuia să meargă la o mănăstire cu alt hram.

Dar, dincolo de aceste aspecte vizibile rămâne unul invizibil, dar definitoriu. Natura banilor. In biserici și mănăstiri singuri bani binecuvîntați sunt cei doi bănuți ai văduvei, adică banul cinstit, dar care sporește. Banii de altă natură trebuie să se întoarcă acolo de unde au fost luați, la copilul orfan, la văduve, la fetele fără zestre, la tinerii performanți care nu se pot întreține în școală. Deci, sunt o mulțime de locuri în care pot fi investiți banii din afaceri dubioase. Așa a procedat vameșul Zaheu și Hristos i-a mântuit casa. Ce ar fi fost dacă Zaheu zicea: ,,Doamne, nu ai unde să îți pleci capul. Iți fac eu o casă să stai cu ucenicii tăi,,. Dar, nu a îndrăznit că ar fi atârnat aghiuță de cărămizi ca și cuiul lui Pepelea. Iși face omul casă, vine Pepelea și bate un cui. După care bietul om nu mai scapă de musafir. Că zicea Pepelea: ,,N-am venit la tine, am venit la cuiul meu,,. Și să vezi pe urmă pustiu și zâzanie în mănăstire. Că aghiuță iubește contemplația în societate, poftește să fie singur, și aglomerația în pustie. Îmi pun nădejdea în pronia cerească, precum că la mănăstirea Sf. Români nu au intrat astfel de bani. Deși la pustiul care bântuie acolo….o cucuvea pe arhodaric mai lipsea. Sfinții Români nu merită o astfel de umilire. Nu au pătimit pentru un popor întreg ca să fie umiliți de o femeie cu bani și tupeu. Este revoltător!

VACCINAREA OBLIGATORIE ESTE ABUZIVĂ

Aud că se fac demersuri în privința introducerii vaccinării obligatorii. Ar fi un abuz, din două motive. Primul  ar fi acela că vaccinurile au adunat de-a lungul timpului un număr semnificativ de critici, fapt ce le pune sub semnul întrebării eficiența medicală. Al doilea ar fi că vaccinul este o procedură medicală asupra corpului uman și ca orice procedură trebuie acceptată sau respinsă, în nici un caz impusă.

Redau un articol semnat de dr. MIrcea Pușcașu și un document emis de Asociația ProVita.

DTP – Difteria, tetanosul şi pertusisul: 

- autoritatile medicale iti vor spune de epidemiile de difterie din anii ’20, ca s-au lasat cu morti si raniti etc. Ce nu iti vor spune este ca in anii ’20 nu existau antibiotice (penicilina a lansat-o pe piata, abia in 1942, dl. Fleming), ca despre microbi se banuia ceva dar nu prea clar, iar azi se stiu detalii incredibile despre virusuri si bacterii cum ar fi si agentul cauzal al difteriei, Corynebacterium diphtheriae, care poate fi distrus de antibiotice banale precum, Eritromicina sau Amoxicilina

- intreaba orice medic cate cazuri de difterie a vazut in ultimii 20 de ani si vei vedea ca nu a mai vazut urma de difterie, totusi asta nu impiedica autoritatile sa cumpere pe bani grei vaccinuri antidifterie(DTP) ca urmare a presiunilor corporatiste (coruptie, abuz, manipulare, PR, marketing) si nu ca urmare a unei necesitati  reale epidemiologice.

- Stiati ca in Romania nu s-a mai inregistrat NICI MACAR UN CAZ de difterie de 22 de ani incoace ? Datele statistice sunt date oficiale ale Centrul Nat. de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului National de Sanatate Publica din Romania in rapoartele anuale disponibile si pe internet. Vezi raportul din 2008 [1], la pagina 3, primul alineat, in care se spune despre difterie ca “in 1989 s-au inregistrat ultimele 5 cazuri” si ca ”din anul 1990 pana in prezent nu a mai fost confirmat nici un caz de difterie in tara noastra ” .

- desi nu rezulta necesitatea unui astfel de vaccin, TOTI copiii din Romania sunt presati sa se vaccineze nu mai putin de 6 ori (de  s a s e  ori) cu acest vaccin (la 2, 4, 6, 12, 30 de luni şi la 7 ani)

- tetanosul este dat de Clostridium tetani, un bacil teluric (din pamant sau materii fecale animale) ce infecteaza o rana deschisa. Atunci de ce se efectueaza de 4 ori pana la un an, cand sugarii nu sunt o grupa de risc pentru rani deschise murdare cu pamant sau fecale animale?

- azi daca un copil de 10 ani se inteapa intr-un cui ruginit si mergi cu el la spital iti vor recomanda repede si un antitetanos. De ce ? Nu a facut deja de 6 ori aceasta vaccinare pana la 7 ani? Iti vor spune ca alea nu conteaza, ca dau imunitate limitata etc. ! Deci l-ai vaccinat de 6 ori anti tetanos degeaba!

- acest vaccin DTP, este incriminat ca si factor cauzal in Sindromul mortii subite la sugarului (adica moare copilul sub un an si doctorii nu stiu de ce). In Japonia cu cativa ani in urma pe baza acestei cauze au scos DTP-ul din vaccinurile de pana la un an si l-au pus dupa varsta de 3 ani, cu efecte uimitoare: s-au diminuat drastic, pana la disparitie cazurile de moarte subita la sugari !

- pertusisul este „tusea magareasca”. Sigur nu este o boala placuta mai ales la sugari, dar ea ramane doar atat : „tuse magareasca” si nu vad de ce ar fi ea un asa pericol national incat sa vaccinam toti copiii ce se nasc in Romania de 6 ori impotriva  „tusei magaresti”

Hepatita B

- este o boala virala cu transmitere sanguină şi sexuală (transfuzii, contact sexual etc.)

- vaccinul anti hepatita B a fost creat in SUA in anii 80 pentru prostituate, homosexuali, dependentii (junkies) de droguri injectabile (acestea fiind categoriile expuse riscului de imbolnavire cu hepatita B) , dar nu s-a bucurat de un succes de piata, asa ca a inceput sa fie administrat copiilor sub un an, care, evident, nu sunt populatia de risc, dar sunt o buna piata de desfacere, datorita parintilor impresionabili, neinformati si cu o incredere netarmurita in autoritati

- vaccinul conţine : tiomersal (sare de mercur neuro-toxica implicata in etiologia autismului), hidroxid de aluminiu (autism, alzheimer), fosfaţi, proteine din ou de gaina, proteine din drojdie, resturi din culturi bacteriene (Saccharomyces cerevisiae), ADN strain , toate alergogene sau (si) cancerigene

- producatorii in prospect [2] recunosc ca aceste vaccinuri cauzeaza boli grave precum: meningita, trombocitopenie, reactii anafilactice, eritem multiform, encefalita, encefalopatie, scleroza multipla, Sindrom Guillain-Barre, bronhospasm, convulsii, purpura trombocitopenica, Sindrom Stevens-Johnson.

- tot din prospectul lor reiese ca nu au fost studiate privind potentialul cancerigen, efectele mutagene, afectarea fertilitatii, efectele teratogene si feto-toxice, mai mult: testele se concentreaza asupra efectelor imediate, pe termen scurt, cand cele grave sunt cele pe termen lung si cele cu efect cumulativ

- autoritatile recomanda si preseaza ca acest vaccin sa se faca de 4 ori, din care de 3 ori pana la 6 luni (!): la o zi, la două luni si la 6 luni. Incredibil!

- pentru prevenirea hepatitei B este suficienta sterilizarea instrumentelor chirurgicale, ace de unica folosinta, castitate si fidelitate din partea parintilor etc.

ROR (Rujeolă-Oreion-Rubeolă)

- Este unul din cele mai periculoase vaccinuri. Sunt studii serioase care arata ca poate cauza autism, diabet, sindrom Guillain-Barre si alte boli autoimune si neurologice cele mai multe dintre ele incurabile:

Ø autism (F. Edward Yazbak, MD -“Autism: Is there a vaccine connection?”- FAAP, 1999; Avinoam Shuper, MD – “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases, 15 sept. 2010)

Ø diabet (tip I), pancreatită  (Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes” )

Ø Sindromul Guillain-Barré; (Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3)

Ø encefalita, convulsii febrile, reactii anafilactice, purpura trombocitopenica, sindrom Kawasaki, eritem multiform, artrite, meningita, nevrite periferice, mielite, bronsita, laringita, conjunctivite, otita, anorexie, febra, voma, insomnie (cf. prospectului vaccinului ROR , varianta PRIORIX [3])

- Riscul bolilor de mai sus este pretul ce trebuie platit pentru a feri un copil de cateva boli inofensive ale copilariei : rubeola, oreionul si rujeola.

- Daca un copil face aceste boli in copilarie va face imunitate naturala pe viata pentru ele. Daca se vaccineaza cu ROR imunitatea conferita este una limitata, maxim 9 ani (cf. prospect) .

- Stiind ca vaccinarea se face la un an si la 7 ani, asta inseamna ca imunitatea se termina la 16 ani. Aceste boli (rubeola, oreionul si rujeola) au complicatii de temut  la varste post pubertare cum ar fi, spre exemplu orheita urliana post-oreion la barbati care da sterilitate masculina, sau la femei rujeola si rubeola in sarcina cu efecte cumplit asupra copilului intrauterin. Daca sunt vaccinati imunitatea se termina exact cand sunt mai periculoase comlicatiile acestor boli.

- Despre ROR, doamna doctor Christa Todea-Gross a scris cateva articole edificatoare:

Ø Vaccinul antirujeolic  şi trivaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă)  sunt   inutile  şi sursa a multor boli cronice [4]

Ø Legătura dintre autism şi vaccinul ROR [5]

BCG împotriva TBC ?

-  Vaccinul BCG este o incercare de prevenire a TBC-ului si  contine Bacil Calmette-Guérin (BCG) viu atenuat. Toate vaccinurile cu agenti patologici vii atenuati pot (si chiar) declanseaza boala impotriva careia te vaccinezi.

- In Romania este unul din cel mai vechi vaccinuri efectuate, peste 90% din populatie este vaccinata cu BCG, totusi azi in Romania exista o epidemie de TBC, de care nu se vorbeste (poti intreba medicii sectiilor de ftiziologie). Anual in Romania mor 7000 de oameni din cauza TBC si complicatiilor sale. Se poate observa ineficienta vaccinului.

- In tarile nordice nu se face vaccinarea BCG, iar incidenta TBC este foarte redusa. Se stie (si din literatura sec. XIX-XX) ca TBC este o boala a saraciei, a malnutritiei, impotriva carora nu exista vaccin. Conditiile bune de trai, lipsa stresului, confortul termic, hranirea sanatoasa, echilibrata, variata, igiena etc. duc la eradicarea acestei maladii, dupa cum se poate observa si in tarile nordice.

- Exista doua directii, doua tipuri de imunitate in noi: imunitatea umorala, prin anticorpi si imunitatea celulara, ce implica activarea unor celule imunitare precum macrofagele, limfocitele T, celulele killer etc. Vaccinurile, teoretic, stimuleaza imunitatea umorala, productia de anticorpi specifici, dar in cazul TBC aceasta imunitate nu este eficienta, ci este nevoie de cea celulara, iar daca pacientul nu are resurse  celulare imunitare, daca este slabit imunitar (chiar datorita vaccinurilor), daca este malnutrit, sau daca sta prea mult timp langa o sursa de infectie (un bolnav TBC, care tuseste) si imunitatea celulara este depasita, el poate face boala (fiind vaccinat sau nu).

Poliomielita

- forme clinice de poliomielită:  asimptomatică, fara simptome (90-95%),  poliomielita abortivă, boală minoră fără simptome neurologice (4-8%) si poliomielita paralitică propriuzisa (0.1-2%)

- in Romania poliomielita este eradicata complet din 1996, ultimile cazuri, doar 8 la numar s-au inregistrat in 1995 si toate au fost cu tulpina vaccinala, ca urmare a vaccinului oral (VPO)

- desi boala eradicata, fara niciun caz din ’96 pana in 2009 s-a vaccinat cu VPO, vaccin viu atenuat cu rata mare de infectare postvaccinala cu poliomielita, din 2009 s-a trecut pe vaccinul injectabil (VPI) si el cu foarte multe probleme si efecte adverse cumplite

- azi desi boala este eradicata de 16 ani, fiecare copil nascut la noi este presat sa se vaccineze antipolio de nu mai putin de 5 ori, dintre care 4 vaccinari pana la un an (la 2, 4, 6, 12 luni si la 9 ani)

- o statistica din 2001 din SUA arata ca incidenţa poliomielitei postvaccinale este de 10 mai mare decât cea a poliomielitei cu virus sălbatic

se credea ca vaccinul anti-poliomielita Salk a determinat oprirea epidemiei de poliomielita care a afectat copiii americani in anii 1940 si 1950. Daca este asa, de ce epidemia de poliomielita s-a oprit, de asemenea, si in Europa, unde vaccinul anti-polio nu a fost folosit extensiv ?

O intrebare si mai relevanta: de ce vaccinul cu virus Sabin este inca administrat copiilor cand dr. Jonas Salk  arata ca vaccinul cu tulpina Sabin este cel care cauzeaza in prezent cele mai multe cazuri de poliomielita la copii ? Continuarea vaccinarii fortate a copiilor cu acest vaccin este o practica medicala irationala care confirma parerea mea ca medicii repeta cu consecventa greselile.

Situatia este similara cu incapatanarea lumii medicale de a renunta la vaccinarea anti-variolica la 3 decenii (!) dupa disparitia bolii, cand vaccinul ramasese singura sursa de contaminare si deces prin variola.

Acest fapt este Incredibil: timp de 30 ani, copiii au murit din cauza vaccinului anti-variola, desi nu mai erau amenintati de boala naturala.

 dr. Mircea Puşcaşu

FEDERAŢIA ORTODOXĂ PRO VITA către Ministrul Sănatăţii

SCRISOARE DESCHISĂ

referitoare la proiectul de lege în privinţa impunerii obligativităţii vaccinărilor

DOMNULE MINISTRU,

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA, reprezentată legal prin Preşedinte, vă înaintăm prezenta SCRISOARE DESCHISĂ:

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA este infiinţată în temeiul OG nr. 26/2000 şi potrivit art. 2 din acest act normativ, promovarea valorilor civice şi urmărirea realizării interesului sunt garantate pentru orice entitate ce funcţionează în temeiul acestei legi. În acest context, potrivit art. 6 din Statutul Federaţiei (fila 15) afirmarea valorilor vieţii persoanei umane şi a vocaţiei parentale reprezintă parte din obiectul de activitate al subscrisei. În acelaşi sens, potrivit art. 11 din Carta Federaţiei (fila 20) “principala responsabilitate faţă de viaţă şi calitatea vieţii revine părinţilor”, acesta fiind unul din cele 15 principii pentru care militeaza Federaţia. Cu alte cuvinte se observă ca pentru Federaţie, valorile vieţii persoanei umane şi responsabilitatea parentală reprezintă doua elemente esenţiale şi sunt valori promovate şi interese ridicate la rang de principiu.

În acest context, referitor la proiectul de lege la care s-a anunţat ca se lucrează, vă solicităm să aveţi în vedere urmatoarele aspecte de legalitate:

Potrivit disp art. 13 din Legea nr. 46/2003 pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa.

Este evident că in conţinutul noţiunii de responsabilitate a părinţilor intră şi acest drept prevăzut de art. 13 din Legea nr. 46/2003. În mod logic un părinte nu-şi poate asuma responsabilitatea decât numai în măsura în care este informat asupra aspectului cu privire la care urmează să-şi asume responsabilitatea. În mod corelativ tocmai din această informare decurge şi dreptul de a refuza intervenţia medicală.

A nu recunoaşte acest drept – ca şi element esenţial al responsabilităţii părinţilor – înseamnă a anihila responsabilitatea părinţilor prin forţa coercitivă a statului.

Potrivit art. 67 din Noul Cod Civil (NCC) nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Or legea nu prevede obligativitatea efectuării acestor intervenţii medicale care sunt vaccinurile, ci dimpotrivă prevede dreptul de a accepta sau refuza o intervenţie medicală (art 13 din Legea 46/2003).
DOMNULE MINISTRU, orice încercare de redactare a unei norme contrare, este făcută doar cu:

A. Încălcarea principiului inviolabilităţii libertăţii persoanei reglementat de art. 23 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că simplul act al vaccinării constituie o contrângere a voinţei persoanei copilului, având în vedere că actul normativ incriminat reglementează posibilitatea efectuării vaccinului fără acordul prealabil al părinţilor.

IN LIPSA ACESTUI ACORD AL PĂRINŢILOR, EFECTUAREA INTERVENŢIEI MEDICALE ASUPRA COPILULUI ECHIVALEAZĂ CU ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI ENUNŢAT (particularizat şi in art 64 NCC unde de asemenea se statuează aceeaşi condiţionare de o obligativitate legală care nu există).

B. Încalcarea dreptului constituţional la viaţă şi dreptul integritate fizică şi psihică a persoanei consacrate de art. 22 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că actul vaccinării reprezintă un act medical preventiv, facultativ, fără să existe o garanţie suficientă şi rezonabilă împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale acestuia, existând posibilitatea reală pentru persoana căreia i se administrează să i se pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică.

Nu s-ar pune problema acestei încălcări dacă nu ar exista LIPSA TOTALĂ A UNEI GARANŢII SUFICIENTE ŞI REZONABILE ÎMPOTRIVA RISCURILOR.

Din toate cazurile dramatice apărute în presă urmare aplicarii unor vaccinuri si chiar din cuprinsul oricărui prospect de vaccin, rezultă că nu există nici o garanţie împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale unui vaccin.  Aceste riscuri şi reacţii adverse pun in pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copilului.

C. Încalcarea principiului constituţional al dreptului persoanei umane de a dispune de ea însăşi, principiu prevăzut de art. 26 alin. 2 din Constituţia României deoarece actul vaccinării constituie o ingerinţă nelegală în viaţa intimă şi privată a copilului şi în familia acestuia ÎN MĂSURA ÎN CARE NU EXISTĂ UN ACORD PREALABIL EFECTUĂRII ACESTUIA .

D. Prin constrângerea efectuării unui vaccin se aduce atingere şi dreptului reglementat constituţional al libertăţii conştiinţei consacrat de art. 29 din Constituţia României, fiind obligatoriu să se reglementeze în conţinutul oricarui proiect legislativ dreptul părinţilor de a refuza administrarea vaccinului din motive religioase sau de conştiinţă (dreptul la obiecţiune de conştiinţă).

E. Prin reglementarea efectuării vaccinurilor în mod obligatoriu s-ar aduce o atingere gravă şi dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului special de protecţie a copiilor şi tinerilor, drepturi consacrate de art. 34 şi art. 49 din Constituţia României, prin faptul că nu se prezintă o garanţie suficientă şi rezonabilă de statul român că prin administrarea unui anumit tip de vaccin unui subiect uman nu i se pune în pericol acestuia viaţa sau integritatea fizică sau psihică.

Din aceasta perspectivă există două probleme esenţiale legate de administrarea unui vaccin:
1. administrarea lui nu garantează necontactarea bolii respective – a se vedea in acest sens şi explicaţiile oferite de sistemul medical după fiecare dramă produsă urmare unui vaccin (de ex. cazul fetitei decedate in judetul Suceava [1] in anul 2012 sau al sugarului paralizat in Slatina [2] in anul 2011);
2. riscurile si reactile adverse pe care le presupune sunt menţionate in chiar prospectul vaccinului dar şi in nenumărate studii medicale de specialitate devenite publice odată cu mediatizarea cazurilor frecvente de producere a reacţiilor adverse şi a riscurilor menţionate;

F.  Printr-un asemenea act normativ s-ar aduce o atingere gravă şi prevederilor constituţionale prevăzute de art. 53 alin. 1 şi 2 din Constituţia României care reglementează cazurile excepţionale când se permite ca exerciţiul unor drepturi sau libertăţi să fie restrâns.

Obligativitatea efectuării vaccinurilor nu se impune pentru cazurile enumerate expres de Constituţie, şi anume: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; pevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru destul de grav. Recurenţa epidemiilor în cadrul populaţiilor vaccinate arată clar eficienţa nesigură a imunizării prin vaccinare în masă şi importanţa discutabilă în consolidarea sănătăţii publice  (e.g.  Actuala epidemie de TBC din România se petrece într-o populaţie vaccinată cu BCG in proporţie de 95%).

G. Obligativitatea unui act medical (vaccin) prevăzut intr-o lege este in contradicţie cu reglementările internaţionale privind atât etica şi cercetarea medicală, cât şi profesia de medic in general, reglementări legate de drepturile pacienţilorconsimţământul informat şiobligaţiile autorităţilor medicale.

S-ar încălca astfel Declaraţia de la Helsinki (Art. 3-10, 16-18, 25-32 ), Codul Nuremberg (Punctele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10), Raportul Belmont (Cap. 2, 3, 4, 6), Declaraţia de la Geneva.

H.  Existenţa efectelor adverse grave ale vaccinurilor (întregi clase noi de patologie certificate de studii publicate în literatura de specialitate sau chiar de producătorii de vaccinuri, în prospectul oficial) împiedică posibilitatea stipulării într-o lege a obligativităţii acestora.

Deontologia medicală şi jurisprudenţa internaţională nu admit ca rezonabilă nici măcar recomandarea unor acte medicale a căror beneficii sunt inferioare riscurilor, cu atât mai puţin obligativitatea unor proceduri dovedite drept potenţial periculoase şicontroversate în ce priveşte eficienţa.

Astfel, in literatura ştiinţifică medicală se menţionează faptul că vaccinurile pot provocaboli autoimune [3],[4],[5], boli neurologice [6], autism [7] , encefalită [8], diabet(tip I) [9], sindromul morţii subite a sugarului [10] şi alte afecţiuni grave[11].

Aceste afecţiuni postvaccinale au fost certificate şi de instanţe judecătoreşti sau medicale, iar producătorii responsabili puşi să platească despăgubiri victimelor [12], in jur de un milion de dolari pe caz [13].

I.  Printr-un asemenea act normativ s-ar aduce atingere Art. 2, Art. 3 şi Art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului.

Cu încrederea că veţi avea în vedere aspectele mai sus argumentate , vă asigurăm, DOMNULE MINISTRU, de întreaga noastă stimă,

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA

 

Micile păcate ale Greciei

Zilele acestea AFR strânge  semnături pentru revizuirea articolului 48 din constitutie cu privire la păstrarea familiei tradiționale. Poate vi se pare o exagerare, dar dacă privim la vecini, lucrurile sunt complicate.

De sărbătoarea  Sf. Naşteri a Mântuitorului, invazivul şi obraznicul moş Coca-Cola a adus grecilor legalizarea parteneriatelor homosexuale, un pas înainte pe calea destrămării familiei tradiţionale. Evenimentul a trecut fie necomentat, fie atribuit situaţiei economice dificile în care se află Grecia, ca un compromis impus de aliaţii europeni. Să fie adevărat? Nu ştiu.  Eu l-aş vedea mai degrabă ca o victorie a neopăgânismului grecesc clocit, crescut şi înflorit chiar pe meleagurile elene. Cert este că de-a lungul istoriei, fără să-i  oblige nimeni, grecii au făcut multe compromisuri faţă de credinţa şi cultura creştin-ortodoxă, în ciuda faptului că după crearea statelor naţionale, muntele Athos se află în hotarele lor. Paginile scrise de marele predicator care a fost mitropolitul Augustin de Florina, de-a lungul unui secol de viaţă, stau mărturie despre micile, dar  multele păcate greceşti extinse ca un cancer de la viaţa personală la aceea socială şi politică. Nu mă aplec asupra lor. Cele 20 de volume de predici traduse în româneşte, ne stau mărturie. Părintele Augustin îi avertizează pe greci de neopăgânismul ultimelor decenii, dar fără a insista asupra rădăcinilor lui care, aşa cum voi arăta mai jos, au un ambalaj artistic şi cultural atrăgător.

Turismul- o nouă preocupare

Printre multe creaţii tehnice, cultura contemporană se poate lăuda şi cu una specific culturală, umblarea în scop de divertisment, adică turismul. De-a lungul istoriei, lumea pleca la drum pentru o treabă. Mai rar într-o călătorie iniţiatică. Dar, de dragul plimbării, nu a plecat niciodată. Afacerea e nouă, cam după cel de-al doilea război mondial. Grecia era pioneră în domeniu. Acum are  un turism înfloritor, în cadrul căruia turismul cultural joacă un rol primordial. Dacă oamenii te vizitează, trebuie să le arăţi ceva. Şi aşa, muzeele și cîteva situri arheologice importante (de regulă temple) sunt tot timpul arhipline de vizitatori. Nu însă şi vestigiile cartierelor antice, care sunt mai puţin vizitate. Din punct de vedere muzeografic sunt foarte bine organizate. Cele mai importante sunt colecțiile de artefacte datând din epocile bronzului, arhaică, greacă veche, elenistică și romană. Acestora se adaugă o bogată colecție de piese egiptene la Muzeul Național de antichități. Până aici, totul frumos. Problema ţine de interpretare şi procesare.  Ce văd oamenii şi ce cred ei că văd. Să le luăm pe rând.

Ce văd turiştii?

In primul rând, vedem o colecție impresionantă de statui din bronz, piatră și marmură și o colecție de monumente funerare, fie din lut (tip leychitos), fie din piatră. Toate sunt realizări artistice impresionante și sunt creația unor sculptori și artiști desăvârșiți. Dar, frumosul care ne uimește nu reprezintă o cultură sau o civilizație, ci doar o religie. Adică, doar un segment la culturii. Păgânismul antic s-a mutat din temple în muzee. Idoli impresionanți de trei metri înălțime, chipuri de zeițe, satiri, eroi, personaje mitologice recreează pagini întregi ale idolatriei, cultului naturii, riturilor și ritualurilor religioase.  Multă nuditate, erotism şi sexualitate, pentru că Dionisos, zeul sexualităţii e prezent în toate  ipostazele. Și…cam  atât! Lor se adaugă elegante colecții de ceramică, piese care au aparținut oamenilor bogați.

Ce cred turiştii că văd?

Toţi sunt convinși  că acolo văd izvoarele culturii și civilizației europene. Eu nu aș fi chiar așa de convinsă.

Cultura antică a avut mult mai multe aspecte, nu doar religioase şi artistice. Muzeele organizate doar pe colecţii de artefacte, nu au expoziţii de istorie socială. Ar fi dureros pentru un turist să afle  despre milioanele de sclavi din antichitate, despre războaiele nimicitoare, despre condiția umană deplorabilă a majorității populației, nevoită să muncească din greu într-o țară nu prea bogată în resurse. Fastul și opulența religiei nu reflectau starea reală a societății, ci doar pretenția unei clase sacerdotale, interpusă între o mulțime de zeități instabile și capricioase și o societate puternic polarizată în care omul era o marfă și nu o valoare.

Ce văd turiştii cu adevărat?

Nişte bombe spirituale ambalate artistic. Şi, nu exagerez! Arta nu este divertisment, ci cale de comunicare

Privind colecțiile de idoli am găsit și cheia prin care idolatria s-a impus atît de profund în societatea antică. Prin imagine, adică prin artă. Cultura imaginii care se impune tot mai mult în zilele noastre are o istorie veche.  Doar societatea contemporană nu este conștientă de puterea subversivă a artei, o altă formă de comunicare sinonimă limbajului, dar mult mai directă și puternică decît acesta. Acesta a fost motivul pentru care creștinismul primar a pornit o luptă directă împotriva idolilor și a hotărît în cele din urmă, distrugerea lor. Cuvântul creștin pătrundea greu într-o lume dominată de imagini și himere. Această decizie a fost contestată de generațiile contemporane ca o barbarie împotriva artei. Insă, dacă evaluăm consecințele dezgropării idolilor constatăm că aceste creații artistice nu sunt chiar așa de nevinovate și inofensive. Nu sunt chiar nişte pietre sculptate frumos. Idolii sunt chipurile oficiale ale  zeilor antici despre care ştim că erau demoni. Fac aici o paranteză despre chipul lui Dionis, unul dintre cei mai frumoşi zei. Legenda spune că era un zeu străin, care nu era de pe pământ. Atunci când s-a înfăţişat prima oară lumii, purta o blană de capră neagră. Nişte femei au râs de el. De ciudă, capriciosul zeu le-a blestemat şi au devenit menade. Ca să nu mai fie de râsul lumii, şi-a schimbat look-ul şi a devenit acel tânăr frumos pe care îl ştim cu toţii. Cert este că zeii, veniţi din neant,  voiau să stăpânească omenirea şi o făceau brutal şi violent.

Răzbunarea zeilor

Revenind  la chipurile oficiale ale zeilor, trebuie să spun că primii idoli au fost dezgropați în Italia. Extinderea Romei în evul mediu a dus la  descoperirea gropilor în care păgânii antichității își salvaseră zeii. Prima care a fost cucerită de frumuseţea  statuilor a fost chiar papalitatea. Mai multă minte aveau ţăranii greci din secolul XIX, care atunci când găseau idolii antici îi lăsau tot îngropaţi ca să nu se strice la minte fetele văzând statui de bărbaţi goi. Papalitatea nu şi-a pus problema. Şi admirația chiar nevinovată și strict artistică a idolilor a dat roade. O primă consecință a fost Renașterea artistică din sec. XV. Sculptorii încep să copieze modelele antice, în tablouri apar femei lascive, dezbrăcate, amorași etc. Interesul cade pe om și frumusețea lui. Un nou model cultural apare și o altă consecință, de astă dată gravă, Reforma religioasă, care a dat o gravă lovitură bisericii Romei. Urmarea este că în Europa contemporană, catolicii au ajuns o minoritate față de protestanți. Că între Renaşterea artistică şi Reformă există o legătură genetică e un fapt recunoscut de istorici. Fireşte, că Reforma a avut şi alte cauze, dar ideile umaniste care au lucrat în mintea primilor reformaţi au fost inspirate de Renaşterea artistică care avea la bază reînvierea tradiţiilor artistice antice.

De la arta antică la neopăgânism

De la arta antică la neopăgânism e doar un pas. Era ambalajul ideilor păgâne. O cutie a Pandorei din care, odată deschisă, ieşeau în minţile oamenilor şerpii şi fantasmele păgâne. Pentru că păgânismul nu a fost niciodată un sistem coerent, ci o plasă de idei printre care şi homosexualitatea şi  prostituţia, pentru care se ţeseau cele mai halucinante explicaţii. Şi, nu doar în Grecia, ci în toată lumea păgână.Vase fine de ceramică erau pictate  cu scene, pe care azi le-am numi pornografice. Totul era permis pentru oamenii liberi din Grecia antică, în timp ce lăngă ei trăiau alţi oameni, sclavii, care  nu aveau nici măcar libertate, cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a lăsat oamenilor.

Evident că arta poate sluji şi unor scopuri nobile, poate transmite stări şi idei curate şi înălţătoare. Arta, în definitiv, e un instrument. Dar, trebuie să ţinem cont de lecţia artei păgâne şi de conflictul dintre aceasta şi creştinism. Altfel, riscăm să o repetăm. Or, arta antică păgână din Grecia a alimentat neopăgânismul contemporan, care iată, vine la pachet cu legalizarea  parteneriatelor homosexuale.

 

SOLICITARE VOLUNTARI – PROIECT CONSTITUTIONAL – ARTICOLUL 48

SOLICITARE VOLUNTARI – PROIECT CONSTITUTIONAL – ARTICOLUL 48

In noiembrie a fost relansat proiectul constitutional de protejare a casatoriei si familiei in Constitutia Romaniei. Este o initiativa cetateneasca similara cu cea lansata de AFR in 2006. Initiativa a fost demarata de data aceasta de un grup mai larg de personalitati impozante din viata religioasa si intelectuala a Romaniei, constituit din 16 persoane. Pe 6 noiembrie Consiliul Legislativ al Parlamentului Romaniei a avizat favorabil initiativa, iar la finale lui noiembrie a fost publicata in Monitorul Oficial. Proiectul are ca obiectiv revizuirea Articolului 48 din Constitutia Romaniei sa defineasca casatoria ca “uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor”. In 2015 irlandezii au votat definitia casatoriei in constitutia lor. Pe 20 decembrie Slovenia a tinut un referend constitutional pentru definirea casatoriei naturala barbat-femeie in Constitutia Sloveniei. Amendamentul a trecut cu peste 63% din voturi. In Februarie 2016 in Elvetia e programat un referend similar, iar inspre vara finlandezii vor face la fel. In 2014 Parlamentul Finlandei a legalizat casatoriile homosexuale, iar anul trecut cetatenii Finlandei au strans peste 100.000 de semnaturi pentru un referend national de abrogare a legii. Vizitati situl proiectului constitutional! Vizitati website-ul proiectului constitutional: www.coalitiapentrufamilie.ro. Situl este functional. Acolo puteti accesa o multime de informatii privind proiectul, inclusiv modul in care fiecare cetatean de buna credinta se poate implica. Va rugam deasemenea sa contribuiti si financiar la proiect. Voluntari pentru semnaturi! Este nevoie imediat de sute si mii de voluntari care sa se implice in campania de luat semnaturi. Va rugam insistent sa va implicati in aceasta campanie. Cei care doresc sa se implice sunt rugati sa ne contacteze imediat, fie raspunzind acestui mesaj, fie scriindu-ne la office@alianta-familiilor.ro. Voluntarii vor fi conectati cu persoanele responsabile pentru derularea proiectului. Persoanele care vor lua semnaturi vor primi tabelele necesare, vor fi conectate cu responsabilii judeteni si retelele judetene de luat semnaturi, si vor fi imputerniciti sa ia semnaturi. Semnaturile pot fi luate doar de persoane care vor fi imputernicite in acest scop de initiatorii proiectului. Imputernicirile sunt deja pregatite, doar e nevoie de voluntari. Cei care doresc sa se implice sunt rugati sa ne transmita numele, localitatea in care domiciliaza, un numar de telefon si, eventual, profesia. E nevoie de 500.000 de semnaturi valabile. Obiectivul insa este obtinerea a cel putin un milion de semnaturi valabile. Difuzati proiectul! Va rugam instiintati pe toti ai vostri despre proiect si rugati-i sa se implice! Postati mesajul nostru peste tot pe unde aveti posibilitatea si rugati cititorii sa ne contacteze la office@alianta-familiilor.ro. Nu in ultimul rind, vizitati si rugati-i sa viziteze situl proiectului constitutional la www.coalitiapentrufamilie.ro. Acum ori niciodata! Proiectul constitutional lansat luna trecuta va fi probabil ultima sansa pentru romani sa-si protejeze institutia cea mai importanta in Constitutia Tarii. Haideti sa o facem in 2016, pina nu institutii straine de genul Parlamentul European, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, ori Consiliul Europei vor cauta sa blocheze initiativele cetatenesti de protejare a casatoriei in statele membre. Ne bizuim in primul rind pe Dumnezeu pentru succesul acestui proiect, dar, in al doilea rind, pe fiecare cititor al acestor randuri. Nota AFR: Unii ne scrieti cu intrebari. Va raspundem: veti fi contactati de responsabilii nationali ori judeteni pentru implicarea fiecaruia dintre dvs in campania de luat semnaturi. Pe situl www.coalitiapentrufamilie.ro puteti obtine direct datele de contact pentru judetul in care locuiti. Nu uitati: avem nevoie de numele dvs, telefonul, localitatea in care locuiti, si profesia. Va multumim pentru implicare! Ultimele noutati privind proiectul pot fi citite aici: http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=20447:campanie-public-romania-acioneaz-acum-pentru-familie&catid=48:economic–social&Itemid=76

SF. NICOLAE- O LEGENDĂ TRĂITĂ

De Sf. praznic al Schimbării la Faţă m-a binecuvântat Dumnezeu cu un mic accident, un examen în care avem şansa să aplicăm credinţa cu care ne lăudăm, înţelepciunea pe care pretindem că o avem. Aşa am înţeles, printre multe altele, şi o mică legendă de care voi aminti în continuare şi care ne explică de ce Sf. Nicolae este cel mai cunoscut şi îndrăgit sfânt de la noi.
Se spune că Sf. Nicolae şi Sf. Casian fuseseră chemaţi de Dumnezeu şi se grăbeau să ajungă. Pe drum, un om cu căruţa căzută în şanţ. Sf. Nicolae se opreşte, îşi suflecă mânecile şi dă ajutor omului. Sf. Casian se zoreşte să ajungă mai repede, să nu îşi murdărească reverenda. Intr-un târziu ajunge şi Sf. Nicolae, obosit şi prăfuit şi Dumnezeu îl răsplăteşte. Sute de Biserici îi poartă hramul pe când pentru Sf. Casian, dacă vezi câte una ici-colea. Legenda simplă ascunde un munte de adevăr şi anume acela că ajutorul prompt dăruit oricărui om aflat în necaz, face diferenţa chiar şi între sfinţi, darămite între oameni. Pentru că acest ajutor este mană cerească, văzut prin ochii celui care stă cu căruţa căzută în şanţ ca în legendă. De aceea trebuie să le mulţumesc celor care, asemeni Sf. Nicolae, s-au oprit din drumul lor şi m-au ajutat. Domnişoara Ana a venit şi mi-a scos casca. Ciprian, deşi nu mă cunoaştea, a blocat pentru câteva minute maşinile care veneau în spatele meu. Cătălin s-a ocupat de motoscuterul din care începuse să curgă benzina (pasiunea mea pentru motoscutere rămâne valabilă in continuare). Un altul a venit la mine şi mi-a spus să nu mă mişc. Un lucru esenţial atunci când ai fractură deschisă de humerus şi luxaţie de cot. Unii au sunat la Ambulanţă, alţii au identificat maşina care m-a lovit. Brancardierii care m-au purtat pe braţe din şosea la UPU, radiologie, secţie, sala de operaţii. Colegii care au venit cât au putut de repede la locul accidentului. Şi apoi, doctorul Vasile Olaru care, deşi fusese toată noaptea de gardă şi era la finalul programului, a rămas în continuare şi m-a operat, deşi operaţia nu a fost deloc simplă, cotul ajuns un pumn de oase şi articulaţia făcută praf. Prietenul din copilărie şi coleg de şcoală din clasele I-XII care s-a ocupat de anestezia generală din timpul celor două operaţii pe care le-am avut şi a stat alături de mine până mi-am revenit. Mare binecuvântare să fii trezit din anestezie de o voce cunoscută. Au urmat toţi ceilalţi, rude, prieteni, colegi, cunoştinţe care m-au cercetat în acele zile caniculare aducându-mi apă, sucuri, fructe. Să-i răsplătească Dumnezeu pentru toată bunătatea lor! Eu le dedic un cântec ,,Preţul corect,,.
Dar, dincolo de oameni au fost sfinţii. Grabnici şi ocrotitori. Nu cred că tăria şi limpezimea pe care le-am avut atunci au fost de la mine. Nici o emoţie, nici o durere. Adrenalina nu acţionează patru ore, atât cât a durat de la accident până la operaţie şi nici când sângele curgea fir continuu, după impact. Rugăciunea însă acţionează. Ca un fir care te ţine agăţat deasupra durerii şi spaimei. O trăire extraordinară care a compensat toată tevatura accidentului. Slavă Domnului!