ART OUT- PRIMUL NUMĂR

Salut cu drag primul număr al revistei studenţilor de la Universitatea Naţională de Artă (UNA) din Bucureşti.Felicit grupul de redacţie, pe Laura Mihalca precum şi pe ceilalţi studenţi semnatari.
Ca design dar şi conţinut trebuie să recunoaşteţi că arată mult mai bine decât multe reviste de pe piaţă, din care unele cu pretenţii culturale.

Pentru cei care nu ştiu, UNA este continuatoarea pe un alt nivel al celebrului Institut de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu,,. Grupează nouă facultăţi de profil cu un număr limitat de studenţi, între 10-20. De pildă, Facultatea de Restaurarea şi Conservarea operei de artă are cam 10 locuri pe an. Majoritatea studenţilor provin de la licee de artă. Cu toţii sunt tineri talentaţi, viitori artişti plastici, restauratori, designeri etc.

Revista Art Out este deocamdată doar în format electronic, deşi are ISSN şi poate fi răsfoită aici.

O PAGINĂ DE PICTURĂ BIZANTINĂ

Fiica mea Ilinca (foto) uneori pictează (foto dreapta) dar mai ales admiră pictura bizantină.

E O PROBLEMĂ DE SUBTILITATE
de Ilinca Damian

Eram eu prin liceu. Cred că prin clasa a 10a. Și, bineînțeles, atunci cand o expozitie de anvergură a ajuns la MNAR, m-am dus si eu, ca un viitor artist ce ma aflam pe atunci. Expozitia prezenta patru secole de pictură franceză, si anume secolele XVII-XX. Trei sferturi din expoziție m-a lăsat rece. Da, bine, e un realism desăvârșit din punct de vedere tehnic, e frumos, dar nu mă impresionează câtuși de puțin reflexul de pe irisul cuiva care imi dă mie falsa impresie că nenea ăla se uită la mine. E foarte frumoasă și inovatoare multiplicare spațiului prin introducerea unor oglinzi sau uși deschise in cadrul compoziției, dar era ceva ce totuși mă păstra distantă. Totul era remarcabil acolo, dar departe de mine. Să zicem că poate aș fi regretat chiar dacă nu ar fi fost și un Georges de la Tour pe acolo, cu lumina dată intotdeauna de flacără, sau Camille Corot. N-am rămas decât cu ceva amintiri (noroc că am o memorie fotografică bună) și un pisoi botezat temporar Corot.

N-am stiut până de curând de ce nu mă impresionau. Până în vara aceasta, când am vizitat Bucovina (sau, mai bine zis, revizitat, dar ținând cont că prima dată eram mică și zăpăcită și nu am priceput nimic, asta a fost prima vizită reală). Am văzut acolo bisericile lui Ștefan și picturile exterioare ale lui Petru Rareș. Scopul era să văd și eu picturile acum, cu alți ochi, pentru că în prima drumeție rămăsesem doar cu un albastru isteric lipit de retină, de la voroneț și cu un ghidaj, la care bănuiesc că am dormit mare parte, făcut de o măicuță la Moldovița, din mai țin minte ceva legat de „Judecata de Apoi” și de faptul că stăteam afară în ploaie. Ei, și cu astfel de amintiri nu mă puteam mândri, ba chiar îmi erau inutile.

Așadar, cu ajutorul unei colege care a făcut cinste cu transportul și voia bună, am văzut aproape tot ce era de văzut. Și am rămas de data asta cu adevărat impresionată. Aș fi putut sta cu gura căscată câte o zi intreagă la fiecare biserică și tot nu m-aș fi săturat. Aș fi luat la analizat și gândit fiecare centimetru și fiecare personaj. Erau atâtea detalii și atâta gândire in spatele fiecărei scene, fiecare detaliu își avea sensul lui, fiecare ornament era exact cât trebuie, totul avea o semnificație în spatele imaginii propriu-zise. Să umpli de picturi murale toate fețele, colțurile unei biserici de dimensiuni monumentale, iar scenele de mule ori să nu depășească un A3, in cazul sinaxarelor, iar cele mai mari personaje (de obicei in registrul inferior) să fie cel mult în mărime naturală, pentru că de cele mai multe ori erau mai mici, asta, intr-adevăr e impresionant.

In fața unei scene cu n personaje, cum ar fi de exemplu ,,Primul sinod ecumenic” sau faimoasele compoziții uriașe cu tema „Judecata de Apoi”, in care fiecare e tratat cu aceeași importanță și prin care zugravul spune o grămadă de informații și întamplări, da, rămâi cu gura căscată și ai putea să te uiți la ea ore, poate zile intregi și tot ai avea ce găsi, de la elemente de tehnologie, până la semnificații. Iar dacă mai pui la socoteală că pictura e realizată a fresco, deci destul de repede încât să fie finalizată până la carbonatarea totală a stratului suport, ceea ce nu inseamnă prea mult timp, atunci, reflexiile de pe irisul nustiucui și efectele date de lumina unei flăcări, rămân cu mult in urmă, adevărate trucuri de circari care caută senzaționalul.

Mai mult, pictorii de biserici făceau aceste bijuterii cu o atât de mare umilință încât nici măcar nu semnau, ci au rămas in mare parte anonimi, cu numele de „zugrav”, mult inferior calității lucrului rămas în urma lor. Iar frații lor occidentali pentru un tablou sau o pictură murală se vroiau ridicați în slăvi și glorificați, pentru imagini fără pic de profunzime, la care ochiul se izbește de carne, lascivitate și atitudine pur umană și pământească. Gesturile si figurile de zi cu zi redau doar o stăpânire minunată a pensulei, „manualitate”, cum ar zice un amic, dar nimic mai mult. Și sunt convinsă că zugravul anonim ar fi putut face același lucru, dar nu acesta era scopul lui.

Nu am de gând să pun poze, pentru că mi se pare o prostie. Nu poți intelege nimic dintr-o poză, mai ales dacă e făcută de mine și nici nu am acordul să fac asta.

DESPRE ICOANE PICTATE SI ,,ICOANE,, PRINTATE

de Ilinca Damian
Vad aproape peste tot, la toate magaziele bisericesti, la toate tarabele si pe toate drumurile, asa zisele icoane, care nu sunt decat printuri lipite cu aracet de bucata de pal ieftin, dar care au nelipsita stampila cu „sfintit”, care le face cu devarat bune si valoroase in ochii crestinului. In acelasi timp, icoanele pictate sunt vazute ca raritate si obiect traditional, le mai gasesti pe la targuri, sau prin consignatii. Daca pana de curand intotdeauna erau icoane pictate in biserici, mai nou, incep sa vad din ce in ce mai des chiar si in fata altarului coloratele printuri.

Dar ce inseamna icoana in definitiv? Care este problema unui print? Este el gresit chiar daca nu reprezinta nici o abatere de la canon?

Icoanele sunt reprezentari vizibile ale unor privelisti tainice si suprafiresti, potrivit Sfantului Dionisie pseudo-Areopagitul. Adica, ele au o incarcatura sfanta inca din momentul conceperii lor.

Rolul icoanei este de a fi o fereastra intre crestin si lumea divina. Si asa cum prin fereastra poti vedea lumina sau doar un geam intr-un cadru de lemn, asa si prin icoana poti vedea un sfant, un model, un ajutor, sau o scandura pictata.

Eu o sa ma opresc acum la a vedea icoana ca pe o scandura pictata sau printata, pentru ca daca scandura pictata poate fi considerata si opera de arta la o adica, apoi cea printata nu poate fi considerata decat cel mult kitsch.

Lemnul pentru icoana este cautat atent, este tratat corespunzator, apoi este preparat dupa retete vechi, a caror rezistenta a fost probata de insasi trecerea timpului. Apoi icoana este pictata conform unor canoane clare, stabilite la Sinoadele Ecumenice. Abaterile de la aceste canoane nu sunt de obicei tolerate. Toate chipurile, vesmintele, scenele sunt clar stabilite si au o semnificatie aparte. In Erminia Picturii Bizantine, Dionisie din Furna face chiar o descriere a tuturor sfintilor si scenelor din intreg calendarul crestin. Deasemenea, descrie cu minutiozitate toate etapele care trebuie trecute in vederea crearii unei icoane care sa reziste in timp si care sa fie bineplacuta lui Dumnezeu dar si ochiului muritorului de rand.
Continuare aici.

UN PIC DE RESTAURARE PE SCURT

Ilinca (foto:Elena Endrijevscki)

Vin eu marti, adica ieri, de la cursuri si imi dau seama ca o sa ma plictisesc de moarte daca raman in camin. Si cum stiam ca la Biserica Doamnei se lucreaza, si lucreaza chiar colegi mai mari pe care ii cunosc, ma hotarasc sa ma duc in vizita si poate, cine-stie, s-o lega ceva de mine.

Aveam eu la un moment-dat ideea fixa de a restaura o pisanie ca lucrare de licenta, dar mi-am dat seama ca lucrurile sunt mai complicate decat par si nu prea am cum. Dar, pentru ce tot ma duceam sa pierd vremea, m-am gandit sa il rog pe Cezar, care are lucrarea de licenta pe portalul si pisania de la biserica mai sus mentionata, sa imi dea si mie ceva de facut.

(portalul Bisericii Doamnei, aflat in curs de resaurare. Se pot observa diferite teste de curatare -zonele dreptunghiulare mai deschise la
continuare la pictura cu bisturiul

OCTAV SI ARTA STRĂZII ( STREET ART)

de Ilinca Damian

Vorbeam cu un amic, Octav, despre spatiul public, el fiind pasionat de grafitti si street art. La un moment dat pune problema astfel: Ce ai prefera sa vezi: imaginea unui tip plin de muschi, in chiloti care te pune sa cumperi un produs (de care nici macar nu ai nevoie reala) sau un grafitti/o forma de street art, care nu iti cere nimic, decat sa o vezi. Nu iti creeaza complexe, idealuri sau nevoi inutile. Doar o vezi. Poate zambesti, cine stie. Hai sa redefinim spatiul public, sa il personalizam, sa il coloram fara sa cerem nimic in schimb. Sa facem arta adresata tuturor.

A fost cel mai solid argument primit vreodata in apararea street-art-ului. Am fost total si pe deplin de acord cu el.

Mai tarziu, ii pun aceeasi problema altcuiva, un profund Gica-contra. Si imi zice ca poate el nu vrea sa vada grafitti-ul respectiv. Poate el nu accepta un stencil pe blocul in care sta. Poate nu ii place. Mai ales ca grafferul nu i-a cerut acordul. In cazul reclamelor se cere acordul locatarilor, care primesc si o suma de bani pentru afisul de pe blocul lor. Grafferul face mai mult noaptea si fara nici un acord din partea nimanui.
continuare la Pictura cu bisturiul

UN POPAS ARTISTIC






UN POPAS ARTISTIC

Astăzi, la Muzeul Judeţean Ialomiţa, a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă din colecţia ,,Nicolae Tuzlaru,,. Expoziţia valorifică 138 de piese reprezentând:
• Tablouri şi lucrări de grafică semnate de Th. Aman, Nicolae Vermont, Aurel Cojan, Scwartzer- Cumpăna, Verona, Brauner, Dona Nuni Delavrancea, S. Mutzner, Tia Peltz Iser, precum şi de colecţionarul şi pictorul Nicolae Tuzlaru.
• Vase de ceramică şi faianţe purtând mărci celebre precum Sevres, Limoges, Rosenthall, Deruta Italia, Meisen, Boemia, la care se adaugă porţelanuri japoneze şi chinezeşti.
• Argintărie şi vase de metal marcate Krupp Berndorf, Oforst, Flaco.
• Sculpturi realizate de Savargin (Paris), Tambeus dar şi de atelier reprezentând mari personalităţi, Napolean, Schiller, etc.
• Icoane şi piese de cult de secol XVIII-XIX.
• Iar ca prezentarea să fie mai agreabilă se adaugă mobilier Roccoco.
Întreaga colecţie cuprinde 900 de piese de aceeaşi factură cu cele arătate mai sus la care se adaugă şi alte nume şi mărci celebre.
A fost adunată de-a lungul unei întregi vieţi de pictorul Nicolae Tuzlaru (1931-2002) absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii, secţia Grafică-Sculptură şi al Şcolii Militare de Radiolocaţie.
Decizia de a dona valoroasa colecţie unui muzeu a luat- o în anul 2000 când soţia lui se îmbolnăveşte şi apartamentul cu două camere din Bucureşti în care locuiau devenise neîncăpător pentru întreaga sa colecţie. Tablourile erau aşezate în teancuri, sculpturile una lângă alta. Aşa l-am cunoscut în primăvara lui 2001, îngrijorat de viitorul valoroaselor piese din colecţia sa. Nu avea copii şi nici prea multe rude.
Căutând un muzeu, Nicolae Tuzlaru se adresase unor prieteni din Ministerul Culturii. S-a întâmplat ca tocmai atunci Muzeul Judeţean Ialomiţa unde pe vremea aceea eu eram directoare să finalizeze, într-un timp record, renovarea şi utilarea întregului spaţiu expoziţional. Aşa s-a ivit oportunitatea ca o sală să poate fi destinată în permanenţă acestei colecţii. La recomandarea Ministerului şi după ce a făcut o vizită la faţa locului, Nicolae Tuzlaru s-a hotărât să ne doneze colecţia sa. Predarea a fost definitivată în anul 2001. O parte se află în expoziţia de bază, iar o alta constituie expoziţii temporare, cum este aceasta vernisată azi.
Dacă vă aflaţi în oraş sau în trecere este bine să o vizitaţi. Colegii mei care s-au ocupat de ea, vă aşteaptă.

P.S. Nu va luati dupa data stampata pe foto. Aparatul meu face fitze.

PRECIZARI NECESARE. CE ESTE RESTAURAREA? (II)

de Ilinca Damian
Saptamana trecuta am inceput un articol in care defineam o serie de termeni din domeniul restaurarii sau termeni confundati cu restaurarea. Dupa cum am promis atunci, continui cu reconstituire, replica, reparare si reconstructie.

Reconstituirea. De multe ori eram intrebata daca reconstitui pictura acolo unde nu se mai pastreaza. (Termenul oricum era folosit impropriu si mai mult pentru ca suna pompos.) Problema aceasta este destul de dificila si este mult de discutat pe marginea acestui subiect. Dar, pe scurt: NU se reconstituie pictura in monument. Pentru ca inseamna ca s-a creat un fals, daca este folosit acelasi tip de materiale si aceeasi tehnica de executie, iar aspectul este confundabil cu originalul, sau o repictare, daca se poate observa diferenta si se aduc diverse modificari, iar materialele si tehnica pot fi diferite. Dealtfel, in zonele fara pictura pastrata, mai ales in monumente vechi pentru care nu exista documentatie fotografica, nu se pot face astfel de asa-zise reconsituiri.

Daca prin reconstituire se intelege replica sau copie, atunci intervin alte probleme. În unele cazuri elementele figurative de la exterior sunt grav deteriorate şi nu pot fi salvate de la o deteriorare mai amplă decât prin producerea de replici şi transferul originalului într-un loc ferit. Charta de la Atena afirmă că mutarea operelor de artă din mediul pentru care au fost create trebuie în principiu descurajată.

Replicarea poate fi considerată o măsură de conservare numai dacă acea copie este realizată în scopul de a proteja un original.

Repararea unui monument se face la un interval mai mare de timp
Continuarea articolului pe Bucurestii vechi si noi