DIVERSIONISTUL BĂSESCU

Gafa preşedintelui Băsescu de a solicita lui Puiu Haşotti, propus pentru funcţia de ministru al culturii,  o declaraţie din care să reiasă că nu ar fi plagiat în teza de doctorat sau în alte publicaţii,  relevă nu doar o viclenie şerpească, o diversiune ci şi o neinformare crasă asupra subiectului.  Doar că, în cazul de faţă, şarpele şi-a rupt dinţii. Haşotti face parte dintre profesioniştii din cultură. Haşotti nu a intrat în politică pentru afaceri, avere şi nume. Avea o situaţie bună şi era respectat în profesie.

Arheologul Puiu Haşotti nu avea cum să plagieze în teza de doctorat pentru că:

1)  Pur şi simplu nu avea pe cine. La vremea aceea, a vorba de anii 90,   România avea 4-5 specialişti în cultura arheologică neolitică pe care o studia el. Cărţile lor sunt de bază în cercetarea arheologică românească asupra acelei perioade.

1)      Comunitatea arheologilor  mişună de viespi. Un rând dacă ar fi fost plagiat, scandalul ar fi început imediat după publicare. Arheologii sunt foarte posesivi în privinţa ideilor, teoriilor şi pieselor descoperite de ei.

2)      Haşotti a fost un arheolog serios, cu şantiere arheologice, cu  stat în soare, cu studii la activ, cu participări la sesiuni. Este o profesie care consumă timp şi energie. Doar implicarea activă în politica la nivel înalt l-a determinat să renunţe la arheologie.

Ne întrebăm de ce Băsescu nu a cerut acelaşi lucru preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, care după toate cercetările pare să îşi fi atribuit un fals titlu de doctor? De ce atunci când presa a devoalat această infracţiune, Băsescu nu l-a destituit imediat  pe doctorul impostor?

Iarăşi, mă întreb, de ce Băsescu nu a cerut explicaţii ICR în legătură cu scandalul România Medievală, în care românii aproape că lipseau din propria lor  istorie medievală, plină însă cu toate valurile de migratori care au bântuit Europa Centrală şi de Sud-Est.  Şi unde se scria negru pe alb că naţiunea română a apărut la 1918 dintr-un conglomerat de populaţii. De ce această istorie contrară întregii istoriografii româneşti,  nu l-a deranjat pe Băsescu? Şi, de ce Băsescu îl susţine chiar şi în aceste zile pe impostorul Patapievici contra Senatului României?

De ce Băsescu nu a cerut o astfel de declaraţie şi  Elenei Udrea atunci când a fost investită ministru? Pentru că plagiase, d-aia!

Cu alte cuvinte, Băsescu acoperă, ocroteşte şi promovează  toţi impostorii, antiromânii şi plagiatorii, în timp ce adevăraţilor profesionişti le cere declaraţii. Dar, de ce face asta? Ca să arunce o umbră de îndoială asupra lor. Să strecoare o şopârlă. Să scuipe mârlăneşte în ceea ce nu i-ar fi lui se folos.

Mă întreb care a fost rolul real al lui Băsescu în ultimii opt ani? Nu cumva multele, măruntele şi veşnicele lui scandaluri, multe fără bază reală au fost o mare diversiune menită să ţină presa ocupată în timp ce, în spate,  cioclii  duceau de râpă o ţară întreagă?  Haşotti nu a intrat în politică ieri şi azi a ajuns ministru, ca  în cazul multor  doamne PDL. Şi dacă, în cazul ministreselor lui, Băsescu nu a cerut declaraţii, în acest caz, Băsescu ar trebui să îşi ceară scuze în mod public.

SUDUL ROMÂNIEI ÎN EVUL MEDIU TIMPURIU (SECOLELE VIIII-XI)

Evul mediu timpuriu a fost timpul marilor contraste, atât de specifice perioadelor de tranziţie de la o lume la alta. Marcată de un dinamism fără precedent, epoca a fost caracterizată, în toate domeniile sale, de apariţia unor noi forme de organizare, de cultură, de adaptare la mediu, coexistente la un moment dat cu forme arhaice. Poate cel mai important fenomen al perioadei a fost afirmarea, în plan politic şi social, a unor noi populaţii care încep să aibă trăsăturile popoarelor moderne de mai târziu. Bulgarii, slavii, ruşii, ungurii încep să-şi structureze la periferia Imperiului Bizantin forme statale incipiente. Acelaşi fenomen este prezent şi în Europa Occidentală. Economia epocii începe să fie influenţată decisiv de marele domeniu feudal care va avea o evoluţie specifică fiecărei zone.
Pe de altă parte, sub aspect cultural şi religios evul mediu timpuriu este o lume puternic polarizată: civilizaţie-barbarie, cler-mireni, bogaţi-săraci etc. Existau focare, centre de iradiere a noilor forme, structuri şi idei, aşa cum erau aparatul de stat al imperiului, oraşele, biserica. Orice disfuncţie la nivelul acestor nuclee antrena consecinţe în lanţ. În timp ce în Imperiul Bizantin marii proprietari latifundiari, feudali şi mai târziu militari, se implicau în lupta pentru tron şi oraşele traversau o perioadă de centralizare, la graniţe apar, de-a lungul întregii epoci, populaţii seminomade sau nomade organizate în structuri arhaice (trib, clan etc.). Fenomenul migraţiei a marcat aproape întreaga evoluţie social-politică a epocii. Chiar şi în domeniul religios înregistrăm contraste. Pe de o parte asistăm la creştinarea unor noi popoare, pe de altă parte au loc primele cruciade, simptome timpurii ale unui proces lent de criză a Bisericii, care va culmina în 1056 cu prima mare schismă.
Cercetarea unei epoci atât de complexe poate fi realizată prin studii specializate asupra anumitor aspecte, studii care însumate pot reda ansamblul. Lucrarea de faţă este un studiu din perspectiva arheologiei, cu mijloacele şi rezultatele acesteia, asupra culturii materiale existente în secolele VIII-XI pe teritoriul pe care se va forma mai târziu statul medieval Ţara Românească. Am studiat această cultură arheologică prin elementele sale esenţiale adică aşezarea şi necropola care, împreună, definesc o comunitate. Cele peste 130 de situri în care s-au descoperit locuinţe şi morminte, publicate de-a lungul a cinci decenii în rapoarte arheologice, în diverse studii sau articole, ne-au oferit materialul documentar pentru a analiza dinamica demografică şi a delimita zonele de densitate demografică, a defini tipul de aşezare pornind de la elementele sale de bază: vatra satului, planul aşezării, tipurile de locuinţe şi anexele lor. Aceste aşezări, cetăţi sau oraşe şi sate reflectă, prin multitudinea de date pe care le oferă, caracterul acestei culturi, faptul că au fost ridicate şi locuite de o populaţie sedentară, autohtonă, cunoscătoare a posibilităţilor economice ale zonei. Ritul şi ritualul funerar dovedesc, de asemenea, perpetuarea unor tradiţii ancestrale dar şi prezenţa, poate, a unor grupuri alogene.
Am propus o clasificare a inventarului acestor situri în categoriile cele mai frecvente (ceramică, unelte, arme, podoabe) şi am întocmit şi o repertoriere, dacă nu exhaustivă, cel puţin necesară studierii oricărei culturi arheologice. Din această perspectivă lucrarea de faţă este o oglindă şi imaginea pe care o oferă asupra secolelor analizate este aceea a unei culturi unitare, integrată realităţilor epocii, o cultură în care aspectele locale şi influenţele bizantine se împletesc.
Această bază documentară ne-a permis analizarea, în capitolele destinate factorilor de influenţare şi comunicare, a condiţiilor pedo-climaterice, social-politice şi culturale asupra economiei perioadei, a unor aprecieri privind geografia istorică. De asemenea am considerat că este oportun şi necesar să vorbim despre aspectul etno-cultural al acestei perioade caracterizată de afirmarea în istorie a popoarele europene moderne de mai târziu.
Cultura Dridu, aşa cum este denumită în literatura de specialitate constituie prima cultură cu caracter medieval propriu-zis şi pentru acest lucru pledează lucrarea de faţă, în întregul ei. Datorită caracterului specific al literaturii şi istoriografiei medievale, care respectă şi ele ceea ce arătam mai sus, polarizarea puternică şi focalizarea pe anumite areale, pagini întregi din istoria scrisă a unor popoare au rămas albe. În asemenea condiţii meritul de netăgăduit al arheologiei medievale este acela de a completa aceste pagini cu argumente palpabile ale existenţei concrete a comunităţilor umane de la finele primului mileniu creştin. În acest context istoriografic am considerat că o sinteză a culturii arheologice din secolele VIII-XI este utilă.
În ultimele trei decenii au fost publicate o serie de izvoare istorice bizantine, occidentale, maghiare, ruseşti care fac trimitere, uneori, la realităţile nord-danubiene. Am corelat, acolo unde a fost posibil, mărturiile oferite de sursele literare cu datele arheologice.
Aceste date atât de diverse, pe care generaţii de arheologi le-au lăsat istoriografiei româneşti ar trebui, pe viitor, utilizate şi pentru realizarea unor proiecte de arheologie aplicată. Reconstituirea unor locuinţe semi-adâncite, gropi de bucate şi cuptoare precum şi analizarea funcţionării acestora ar furniza, cu siguranţă, o serie de detalii privind construirea, modul de folosire etc. date care ar întregi imaginea pe care o avem asupra culturii arheologice din secolele VIII-XI.
Aşa cum arătam, evul mediu timpuriu este mult prea complex pentru a fi epuizat doar din perspectiva arheologică dar acest unghi de vedere are meritul de a fixa structura materială a epocii, osatura, reperele culturale, de a-i surprinde evoluţia.
Nu pot să închei fără a mulţumi domnului profesor universitar dr. Ştefan Olteanu, coordonatorul acestei teze de doctorat, care prin experienţa şi răbdarea domniei sale a conferit acestei lucrări echilibrul şi măsura atât de necesare oricărui demers ştiinţific. Mulţumesc de asemenea tuturor acelor profesori universitari şi arheologi care m-au sprijinit şi încurajat în elaborarea acestei lucrări şi a căror listă ar fi prea lungă pentru a o reda aici dar din care, trebuie să menţionez măcar numele domnilor profesori universitari dr.Panait I. Panait, dr.Dan Gh. Teodor, dr.Ionel Cândea, dr.Petre Diaconu, dr.Alexandru Barnea, dr.Valeriu Sârbu, doamnei Livia Sîrbu pentru revederea traducerii rezumatului şi nu în ultimul rând Editurii Istros pentru acceptarea tipăririi volumului.

Emilia Corbu

DESPRE CREȘTINISMUL DE ACUM O MIE DE ANI ( I)

 BARIERA SURSELOR sau despre cum se scrie istoria azi

Emilia Corbu

O persoană dragă mi-a sugerat să scriu  despre creștinismul de acum o mie de ani. Eu am scris și publicat ceva despre acest subiect, dar nu e de ajuns[1]. Ca toate subiectele istorice și istoria creștinismului se lovește de puținătatea izvoarelor istorice  sau a surselor de documentare. La acestea se adaugă și rigoarea modernă, academică, specifică epocii noastre care a transformat istoria într-o știință și a supus-o canoanelor cercetării moderne.

Pe vremea când istoricii bizantini, dintre care unii mari oameni de cultură sau savanți,  scriau istoriile care prin pronia cerească au ajuns până a noi, istoria era o poveste. Ei preluau scrierile de până la ei, copiind uneori pagini întregi,  și adăugau tot ce trăiau, vedeau, credeau  sau bănuiau. Nu își puneau problema credibilității și nici a cercetării exacte a lucrurilor. Cuvântul era de ajuns! Și, sunt convinsă că, oamenii erau cinstiți.   Dacă facem excepție de la tendința preamăririi împăraților în funcție, nici unui istoric nu-i trecea prin gând să scrie vreo minciună.

De aproape 200 de ani, istoria a devenit o întrebare fără sfârșit. Ca la un tribunal,  istoricul e un fel de  avocat care pledează cauza sa, epoca pe care o apără.  Ca și cum istoria ar fi acuzată de o minciună imensă și atunci istoricul trebuie să aducă toate dovezile că lucrurile s-au întâmplat așa și nu altfel. Și pentru că trăim într-o lume materială se cer dovezi materiale, inclusiv pentru viața spirituală. Dovezile materiale însă sunt materie, adică se degradează în timp. Lemnul nu trăiește mai mult de 500 de ani. Metalele, cu excepția celor prețioase, oxidează ș.a.m.d. Așa se face că întregi culturi tradiționale cum ar fi cele legate de cultura lemnului, specifice mai ales zonelor de stepă, lasă foarte puține mărturii în istorie. Oamenii au existat, dar…nu au buletine de identitate. Dar, să revenim la subiect!

Istoricul caută, află, cercetează și expune aceste dovezi materiale. Unele sunt de toată micimea, un ciob, o oală, o săgeată, o cruciuliță,  o inscripție,  dărâmăturile unui cuptor. Când sunt aduse  drept mărturie  cronici vechi trebuie să fie dovedită veridicitatea lor .  Ca să nu mai vorbim că din  epoci întregi s-au păstrat  doar câteva.

Pe scurt, lumea de azi vrea adevăruri măsurabile la kilogram. Și chiar și așa tot nu e convinsă. Nu ai dovezi, istoria nu există chiar dacă pe atunci au trăit creștini de toată onoarea, așa cum  lasă să înțelegem istoria bisericească bazată exclusiv  pe izvoare scrise ( proloage, scrieri teologice, etc.),  monumente istorice și patrimoniu mobil (icoane și alte obiecte de cult).

Cu așa metode riguroase, moderne  și exclusiviste de cercetare, există riscul ca o epocă high-tech ca a noastră să rămâne puțin cunoscută în istorie. Și să vă explic de ce. Ne plângem că există puține cronici și mărturii scrise de acum o mie de ani. Așa e! Uităm însă că numărul știutorilor de carte era infim iar într-o sută de ani dacă trăiau 10 istorici. Iar fiecare istoric scria o operă capitală. Chiar și așa o parte din cronici ne-au parvenit prin copierea lor succesivă,  la câteva sute de ani, de călugări sau de copiști special pregătiți.

Astăzi sunt tone de scrieri. Degeaba!  Multe pier într-o generație. Hârtia actuală este foarte proastă și calitatea ei scade aproape zilnic. Dacă hârtia de secol XIX rezistă încă bine, începând cu secolul XX calitatea hârtiei  scade vertiginos. Se produce multă hârtie dar de calitate inferioară. Scrierea pe suport electronic este și mai precară. Un CD trăiește 30 de ani. Ar trebui ca periodic să fie copiate. Dar cine să mai știe ce este cu adevărat important în haosul scriiturilor de azi? Prin urmare tot ce este scris pe hârtie și suport electronic va supraviețui cel mult o sută de ani. Or, noi avem pretenția să reziste cel puțin o mie de ani ca să intrăm oarecum în istorie.
Prin urmare, au șanse să rămână construcţiile şi artefactele din piatră.

Nu vreau să fiu răutăcioasă dar, din epoca noastră deșteaptă, vor rămâne niște cruci din cimitire, temelii de biserici, artefacte mărunte cum ar fi cruciulițe de piatră, metal, os. Posibil să ajungă și câteva istorii scrise. Cam atât! Adică exact ce s-a păstrat și analizăm din istoria de acum o mie de ani. Și când vii cu câteva artefacte și cu o mână de mărturii documentare păstrate de părinții bisericii, lumea strâmbă din nas. Vai, doar atât! ne întreabă ironic. Cu zece cruciulițe poți vorbi de creștinism? Da, pentru că bisericile de lemn, cruciulițele pectorale din lemn, crucile funerare din lemn nu s-au păstrat. Doar lemnul de foarte bună calitate și de esență tare trăiește cam 500 de ani. Prin urmare icoanele și bisericile de lemn de secol XVIII și care sunt nerestaurate încă datorită inconștienței tuturor, își cam  trăiesc sfârșitul. Prin restaurare le-am mai putea prelungi viața cu încă două sute de ani.

Dacă peste o mie de ani se va mai face arheologie clasică, deși mă îndoiesc, deja de acum este boicotată sistematic, vor mai avea șansa să descopere câteva sute de morminte de inhumație. De acum o mie de ani, din secolele VIII-XI, au fost descoperite circa 1500 în diverse locuri. Scheletul uman, care are o structură asemănătoare lutului ars, nu putrezește. Chiar și morminte aflate în nivel de infiltrație, au rămas intacte. Informația istorică furnizată de aceste  morminte devine esențială uneori pentru regiuni întregi.
In consecință, comparând sursele de documentare păstrate de acum o mie de ani cu cele care vor rămâne din civilizația noastră peste o mie de ani, trebuie să remarcăm că diferența nu este prea mare. Și, asta trebuie să ne dea de gândit! Se conturează două concluzii:

1)      Izvoarele istorice  rămase dintr-o epocă nu reflectă întotdeauna nivelul de cultură și civilizație al acelei  epoci.

2)      Sistemul actual de cercetare și  scriere a  istoriei, adică doar pe surse materiale, oferă doar secvențe de istorie, fragmente disparate.
In concluzie, deși astăzi se scrie multă istorie, în realitate cunoaștem destul de puțin din fiecare epocă istorică. O bună parte din istorici  se ocupă doar de căutarea de noi izvoare istorice, cum sunt arheologii. Odată descoperite izvoarele sunt analizate, descrise, corelate, introduse în circuit științific, catalogate, repertoriate. S-au scris mii de articole, studii, cărți despre artefacte. Foarte puțină istorie, însă. Arheologii, epigrafiștii, antropologii, lingviștii se ocupă doar de descoperirea și introducerea în circuit științific a izvoarelor istorice. Ulterior și uneori alți oameni scriu istoria. (va urma)

Publicat in revista ATITUDINI nr. 22

Foto: Tarani din Baragan veniti cu pepeni  la targ in Slobozia (circa 1930). Colectia Costica Axinte.

[1] Emilia Corbu, Sudul României în Evul Mediu –Timpuriu (sec. VIII-XI). Repere arheologice, Ed. Istros, 2006, Brăila. A se vedea capitolul III-Necropole. Rit și ritual funerar  și capitolul VI-Câteva date arheologice cu privire la viața spirituală din secolele VIII-XI.

Bibliografia sitului arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomița)

Nu redau lista de mai jos spre lauda mea. In definitiv, îmi fac datoria! Ci, spre ocara puturoșeniei fără margini a Direcției de Cultură și Patrimoniu Cultural Ialomița care,  în zece ani de când se fac cercetări sistematice în acel sit, nu a întocmit nici măcar Obligația de Folosință a monumentului. După mari presiuni, în noiembrie 2011,  adică d-abia anul trecut, DJCPN a completat în silă formularul de trei pagini, din care una este standard. In cinci luni,  formularul a străbătut distanța ,,uriașă,,  de 200 m dintre Direcție și  muzeu și a ajuns, în sfârșit, în mâinile mele. Am rămas perplexă. Știam că prostia e periculoasă, dar Obligația în cauză depășește orice închipuire.  Multe câmpuri au fost completate cu ,,nu este cazul,, adică incomplet,  nereactualizat și fără referire la situația ,,de facto,, dovadă că impostorii de acolo nu sunt în stare, nu vor, nu știu  nici măcar să citească ce s-a scris despre cele 4-5 situri arheologice în care se fac săpături sistematice în județ. Consecința este că situl va fi, și în acest an, în exploatare agricolă pentru că,  deja, anul agricol a început.

Obligația de folosință a unui monument istoric trebuie întocmită, completată, actualizată, adaptată fiecărei categorii de monumente, fiecărui monument în parte. Nu este o hârtie oarecare în care să bifezi niște paragrafe. Intră în toate documentațiile posibile  de la cele de cercetare, la cele de conservare, situație administrativă, etc.

După cum vedeți în Obligația de folosință nu este menționată  așezarea medieval-timpurie, singura aflată în cercetare sistematică pe sit. Adică în zece ani,  DJPCN nu a fost în stare să întocmească un dosărel de trei pagini pe care să îl înainteze Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și să ceară completarea LMI cu încă o așezare pe situl cutare. In acest răstimp, de zece ani, Lista Monumentelor Istorice a fost completată și actualizată de două ori, în 2004 și 2010. LMI Ialomița este copiată după dosarele fostului OPCN aflat până în anul 2000 în cadrul Muzeului. In consecință, Direcția nu a fost capabilă nici măcar să completeze lista OPCN cu noile cercetări și descoperiri din ultimii 10 ani. Nu mai vorbesc de măsuri concrete de conservare a patrimoniului. A fost însă în  stare să ridice un salariu de aproape 30 milioane lei vechi pe lună pe cap de director. Sper să nu fie adevărat! Dar, unele surse așa susțin.

Bibliografia
 referitoare la situl arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomița)

Până la publicarea  în toamnă a primului volum al monografiei Vlădeni-Popina Blagodeasca,  redau lista  raportelor arheologice, articolelor și studiilor publicate .

 Rapoarte de cercetare arheologică

1.      Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Sibiu, 2011,  p. 146-147,

2.      Emilia Corbu, Vlădeni-Popina Blagodeasca, în CCA, Suceava, 2010,  p. 206-207,

3.      Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, în CCA, Târgovişte, 2009, p. 231-232

4.      Emilia Corbu, Vlădeni –Popina Blagodeasca, campania 2007, Cronica Cercetărilor Arheologice, 2008, p. 328-329.

5.      Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2008, Valachica, 21-22,  Târgovişte, 2007, p. 231-232

6.      Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2007, CCA, Cimec, 2008, p.328-329.

7.      Emilia Corbu, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, campania 2006, CCA, Cimec, 2007, p.395-396.

8.      Emilia Corbu, Liliana Trofin, Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca-campania 2005,  CCA, 2006, p.396-398.
9.      Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni –Popina Blagodeasca –campania 2004, CCA, 2005, p.406-409.
10.  Emilia Corbu,  Vlădeni- Popina Blagodeasca- campania 2003  în Cronica Cercetărilor Arheologice, CiMEC, Bucureşti, 2004, p.369-372.

11.  Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Aşezarea medieval- timpurie de la Vlădeni–Popina Blagodeasca –campania 2002, CCA, 2003, p.339-341

12.  Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Cercetarile Arheologice de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetarilor Arheologice, campania 2001,  Bucureşti, CIMEC, mai 2002,  p.334-336.

13.  Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Sondajul Arheologic de la Vlădeni- Popina Blagodeasca, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania, 2000,  Bucureşti, CIMEC, mai 2001, p.272-273.

Studii și articole publicate în diverse reviste de specialitate

1.      Emilia Corbu, Anexe gospodărești ( cuptoare menajere și gropi de bucate) descoperite în așezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, în Lucrările celui de al XVI Congres al Asociației Internaționale a Muzeelor de Agricultură, CIMA XVI, 2011 (sub tipar)
2.      Emilia Corbu, An hypothesis about dwelling-ovens from early middle-age settlements (9-11th ) from Romania, in Κγльтурьі єврабийских второй половиньі і трісЯчєпетия н.э, Сямара, 2010, 147-154.
3.      Cristina Talmaţchi, Emilia Corbu, Despre o marcă de olar descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), In Studia Universitatis Cibiniensis, Series Historica, VI, 2009, p.55-64.

4.      Emilia Corbu, Inventarul descoperit în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Campaniile 2000-2004, Arheologia Medievală VI, 2007
5.      Emilia Corbu, Călin Şuteu, Relevanţa cronologică şi istorică a primelor datări arheomagnetice din România pe situl medieval-timpuriu de la Vlădeni- PopinaBlagodeasca (jud. Ialomiţa), , Arheologia Medievală VI, 2007

6.      Valeriu Sârbu, Emilia Corbu, Un mormânt sarmatic de copil descoperit la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa), Istros XIII, Brăila, 2006.

7.      Emilia Corbu, O greutate de lut cu semnul crucii din sec.X-XI descoperită la Vlădeni- PopinaBlagodeasca ( jud. Ialomiţa),  în Almanah Bisericesc, 2005,  p.39-42.

8.      Emilia Corbu, Bordeie, cuptoare şi gropi de bucate din aşezarea medieval- timpurie de la Vladeni- Popina Blagodeasca,  Arheologia Medievala V, 2005, 10 p.

9.      Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, Gropi de bucate din sec. IX- X de la Vlădeni- Popina Blagodeasca în Simpozionul Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară, (volum de rezumate)  Ediţia XX,  Slobozia, 2002, 2 p.

  1. Emilia Corbu, Blagodesti- un vechi sat dispărut, în Anuarul Sf. Episcopii a Sloboziei şi Călăraşilor ,, Almanah Bisericesc,, 1999, 3 p.
Comunicări  științifice încă inedite  cu privire la Vlădeni-Popina Blagodeasca prezentate la sesiuni naționale și internaționale
1.      Constanţa, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice,, Pontica, 2007, 3-5 octombrie 2007. Am susţinut două comunicări, una în colaborare şi una de autor:
      Emilia Corbu, O piesă de podoabă descoperită la Vlădeni-Popina Blagodeasca, Constanţa, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice,, Pontica, 2007, 3-5 octombrie 2007.
2. 21-24 octombrie 2008 -  Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi- Sesiunea Internaţională ,,Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos,,. Am prezentat comunicarea :

Emilia Corbu ,, Aşezări întărite la Nordul Dunării de Jos în evul mediu timpuriu,,. Vlădeni-Popina Blagodeasca.
3.      3-5 oct. 2008, Constanţa, Conferinţa Internaţională  ,,Pontica,,
Emilia Corbu,  Ceramica lucrată cu mâna din aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-jud. Ialomiţa;

4.      6-8 noiembrie 2008-  Muzeul Judeţean Ialomiţa, Slobozia- Conferinţa Internaţională – 40 de ani de muzeografie ialomiţeană. Am susţinut comunicarea:
Emilia Corbu ,, Relevanţa istorică şi arheologică a stratigrafiei aşezărilor medieval-timpurii. Studiu de caz: Vlădeni-Popina Blagodeasca.
5.      Sesiunea ,,Arheologia Mileniului I p. Hr.,, desfăşurată în perioada 20 -22 august 2008  la Muzeul de Istorie din Ploiesti, unde am prezentat studiul :
Emilia Corbu ,, Ceramica de import descoperită la Vlădeni- Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa).

6.      7-8 octombrie 2009 –Constanţa- Sesiunea Naţională Pontica- am prezentat comunicarea :

Emilia Corbu ,,Ceramica cenuşie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,

7.      6-9 octombrie am participat la Sesiunea Internaţională ,,Pontica 2010,, unde am prezentat  comunicarea cu tema :
Emilia Corbu,  Piese din metal descoperite  la Vlădeni-Popina Blagodeasca

8.   Simpozionul dedicat Zilei  Naţionale a Culturii Române – 15 ianuarie. Am susţinut comunicarea:
Emilia Corbu, Premisele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.

9.    18-20 mai-  Galaţi- Simpozionul Internaţional ,,Dialog interdisciplinar în cercetarea academică,,. Am prezentat comunicarea:
Emilia Corbu ,,Cercetări interdisciplinare efectuate pe şantierul arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca,, jud. Ialomiţa,,.

10.     3-5 octombrie 2011- Constanța- Sesiunea Internațională ,,Pontica,,
 Emilia Corbu, Vasile Gabriel, O descoperite funerară inedită în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Studiu istoric şi antropologic.

13.  12-14 octombrie-Călăraşi- Sesiunea Internaţională  ,,Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient şi Occident. Am prezentat comunicarea :
 Emilia Corbu, Date noi cu privire la localizarea  Onglosului.

VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA 2011. RAPORT ARHEOLOGIC

Săpăturile arheologice de la Vlădeni- Popina Blagodeasca aduc în fiecare an noi date despre așezarea medieval-timpurie din secolele VIII-XI. Adunate în timp datele conturează imaginea așezării,  structura, planul, evoluția și istoria ei.

Cercetările arheologice din așezarea medieval-timpurie de la  Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa).

                                                                                                Dr. Emilia Corbu

Pe baza autorizaţiei de săpătură nr. 86/ 2011 emisă de MCPC au fost efectuate săpături arheologice sistematice la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa) în perioada 16 august-20 septembrie 2011.

Bugetul cercetării a fost acordat de Muzeul Judeţean Ialomiţa şi MCPN (contract finanţare nr. 40/29 august 2011). Lucrările au fost coordonate de dr. Emilia Corbu, responsabil ştiinţific.

Obiectivele cercetării au fost:

1)      Investigarea limitelor aşezării spre vest şi spre est, în vederea delimitării vetrei satului. Acest lucru este necesar deoarece   ne apropiem foarte mult de grindul vestic pe care, conform perieghezelor, s-ar afla aşezarea getică. Pe de altă parte în partea de est a grindului, terenul coboară în pantă indicându-ne cel puţin o limită naturală a vetrei satului.

2)      Finalizarea cercetării  unor complexe descoperite în campania precedentă. Este vorba de un complex delimitat în profilul estic al cas. A36  şi de  un segment  de palisadă din A 39 c.3,4.

Suprafaţa cercetată

 A fost decopertată o suprafaţă de 158 mp în sectorul  A al grindului sudic,   distribuită astfel:

Secţiunea G ( S.G) de 20 x 1,50 m, orientată E-V,  în vederea verificării  stratigrafiei eventualei extinderi a aşezării spre vest.

Şase casete noi (casetele A40, A41, A42, A43, A44, A45) cu o suprafaţă de 4 x 4m fiecare, orientate N-S în vederea cercetării unor complexe arheologice şi situaţii stratigrafice.

 Au fost finalizare, deasemenea casetele A31, A39 (tot de 4 x 4 m) săpate  anul trecut până la cota  de -0,30 m.

Rezultatele cercetării:

Au fost descoperite şi cercetate un număr de nouă compexe arheologice după cum urmează:

Complexe medieval-timpurii:

1.      Groapa de bucate nr. 25 ( Cas. A 41, c. 1). A fost delimitată  la -0,33 de la nivelul actual al solului. Are forma de sac cu gura de 1,34 x1,43  m, dm. fundului de 2,10 x 2 m, adâncimea de 1,84 m (fig.1/d, fig.2). Conținea un sediment de culoare brun-negricios, foarte afânat, cu pelicule de cenuşă alburie. Inventarul constă din fragmente ceramice, oase de animale, paiantă arsă.

Fragmentele ceramice aflate în groapă erau neîntregibile şi proveneau de la următoarele categorii: ceramică nisipoară (din pastă de bună calitate cu puţin nisip, bine omogenizată, decorată cu striuri şi valuri) ceramica cenuşie, ceramica lucrată cu mâna  şi importuri. In groapă se aflau 233 fragmente ceramice  dintre care 85 medieval-timpurii, 87 de factură getică şi restul atipice. Din ceramică nisipoasă se aflau 26 fragmente găsite între -0,40-1,05 dar şi spre fundul gropii. Sunt neîntregibile,  de la vase diferite. Se observă trei categorii de pastă: a) cu calcar sau  scoică pisată,  arsă reducător până la negru, cu sau fără angobă; b) pastă cu nisip vizibil dar foarte bine omogenizată; c) pastă bună cu puţin nisip, abia vizibil, angobă cărămizie, miez negru. Decorate cu striuri orizontale sau în val. Din ceramică cenuşie, arsă reducător, lustruită, cu decor în reţea s-au găsit doar şase fragmente între -0,60-1,50 m. Din categoria ceramicii lucrate cu mâna erau 28 fragmente medieval-timpurii din pastă cu nisip, cioburi pisate, miez negru, ardere pătată, lustruite, răspândite în toată umplutura gropii. Se adaugă  58 fragmente de factură getică lucrate cu mâna din care unele din pastă fără degresanţi şi altele din pastă cu cioburi pisate, fără decor, sau cu brâu alveolat pe umăr. Din categoria importurilor s-au găsit 57 de fragmente din pastă roşie de la amfore şi oale; 20 de fragmente din pastă micacee, fină, de bună calitate, perete subţire, ardere pătată, decorate cu humă alburie; şapte fragmente smălţuite din care spre fundul gropii a apărut un fragment verde-oliv şi două cu smalţ galben-deschis cu linii vălurite, în tehnica graffito.

   Datare propusă: sec. X-XI.

2.      Groapa de cult nr.2 (Cas. A 36, c.4-Cas. A41, c.3). Acest complex a intersectat o locuinţă getică. Avea forma ovală de 2,70 m x 1,50 m, cu un profil neregulat, adâncimea de -1,21 m (fig.1/a,c), fig.2). Sedimentele din umplutură erau de culoare brun-negricios, afânat, cu pelicule de cenuşă şi arsură şi multă paiantă provenită din complexul getic (fig.3). Inventarul era foarte sărac şi  consta din fragmente ceramice, oase de animale fragmentare şi un fragment de craniu  uman de copil aşezat cu ţeasta în sus,  cu privirea spre SV.  Deasupra şi în jurul craniului se afla pământ galben-maroniu, tasat. Craniul era depus aproape de gura gropii. Nu este exclusă o depunere rituală, fapt ce ne-a determinat să considerăm complexul o groapă de cult. Cele 25 fragmente ceramice din pastă nisipoasă proveneau de la  vase diferite lucrate din pastă  cu  proporţii diferite de nisip şi microprundiş, ardere atât reducătoare cât şi oxidantă, angobate sau nu. Unele aveau în pastă nisip dar şi scoică pisată, în timp ce altele doar nisip de granulaţie mică şi un aspect foarte omogen.  Din categoria  ceramicii cenuşii s-au găsit doar 10 fragmente diferite, cu aspect cimentos, arsă reducător dar şi oxidant cu decor lustruit în reţea.  Din  categoria ceramicii lucrate cu mâna (din care o parte getice se aflau 51 fragmente, de la vase diferite. Se observau mai multe variante de pastă: a) fără degresanţi, arsă oxidant; b) cu nisip, angobă cărămizie, miez negru; c) cu cioburi pisate şi fragmente de calcar, arsă oxidant.Proveneau de la borcane cu gât înalt, buza evazată, butoni pe umăr, castron cu buza invazată, borcane decorate cu brâu alveolat. Au mai apărut 54 de fragmente de amfore elenistice şi oale din pastă roşie. Datare propusă: sec.X-XI.

3.      Segmentul de palisadă nr.4 (Cas. A 39, c.3,4-Cas. A 40, c.4). Pe Popina Blagodeasca au fost cercetate patru  segmente de palisadă. Segmentul de palisadă nr. 4 a fost intersectat şi studiat de-a lungul mai multor casete pe o lungime de 22 m. In campania din anul 2011 a fost  cercetat pe o lungime de 4 m, lungimea totală cercetată până în prezent  ajungând până la 26 m. Este orientat NV-SE. Se păstrează sub forma unui şanţ lat de 1 m şi adânc de 1,02 m în care se află câteva gropi de pari (fig.4). Sedimentul din interior este cenuşiu spre brun, tare, compact, cu inventar foarte puţin. Pe traseul lui se află adosate trei gropi provenite probabil de la trunchiuri de copaci utilizaţi probabil pentru susţinerea palisadei. Nu este exclus ca acestea să marcheze un capăt de palisadă. Segmentul de palisadă nr. 1 era marcat la capăt de mai multe gropi de pari (fig.5).

Inventarul sărac era foarte diferit sub aspectul categoriilor ceramice prezente uneori doar prin câteva fragmente. Menţionăm  cele 14 fragmente din pastă nisipoasă, unele cu nisip fin, altele cu microprundiş,  omogen, arsă reducător, cu striuri late la nişte caneluri. Cinci fragmente  din pastă cenuşie, arsă oxidant dar şi reducător cu decor lustruit.

Doar 10 fragmente  ceramice din pastă cu nisip fin, ars oxidant, brâu alveolat şi alte şapte de factură getică.  Din categoria ceramicii de import au fost găsite 16 fragmente din pastă roşie, de la vase diferite. S-au găsit şi fragmente din paiantă arsă până la vitrificare. Datare propusă: sec. IX-X.

4.      ,,Fossatum,, (SG, c. 5-10, Cas. A42, Cas. A 43). Am numit fossatum un şanţ orientat NV-SE, cu o lăţime de 8,50 mşi adâncime de -1 mde la nivelul actual al solului (fig.6). A fost cercetat pe o lungime de 5, 50 m. Pe partea de vest se mai păstrau două gropi de pari  cu diametrul de 0,30 m. Șanţul nu conţinea vestigii ale unor  elemente de construcţie (paiantă, vetre, cuptoare, fragmente de podea).  Considerăm că face parte din a doua fază de locuire, a doua jumătate a secolului al-X-lea..

Se ridică întrebarea rolului îndeplinit de  acest complex în cadrul aşezării.  Reiese că nu era şanţ de apărare deoarece adâncimea nu corespunde  cu şanţul de apărare  cercetat în anii trecuţi  pe Popina Blagodeasca. Sedimentul din ,,fossatum,, era diferit sub  aspectul texturii, culorii, compoziţiei și densităţii de sedimentul din şanţul de apărare (fig.7). Posibil să fi fost un şanţ de apărare neterminat. Mai curând credem însă că putea fi un fossatum, adică un şanţ care avea rolul de a delimita aşezarea, de unde se trage şi numele de ,,sat,, adică aşezare delimitată de un şanţ. Dacă ipoteza noastră se confirmă, atunci ar fi  primul fossatum cercetat într-o aşezare medieval-timpurie.

Este caracterizat de un sediment brun-maroniu, afânat, granulat. Inventarul consta dintr-o cantitate foarte mare de  fragmente ceramice neîntregibile specifice culturii Dridu şi anume  din pastă nisipoasă, ceramică cenuşie, fragmente de oase de animale etc.

Ceramica nisipoasă 367  fragmente din mai multe variante de  pastă: a) cu nisip şi microprundiş, foarte omogenă, arsă reducător, uniform, unele cu angobă cără mizie; b) foarte bună, omogenă, cu nisip fin, decorată cu striuri oblice pe orizontale; c) cu nisip şi cioburi pisate; d) caolinoidă; e) nisip şi scoică pisată, arsă reducător; f) cu nisip abia vizibil şi calcar, decorată cu valuri pe striuri, striuri, registre de valuri. Arderea pătată, predominant reducătoare. Alte decoruri: registre de striuri orizontale; registre de valuri;   striuri oblice pe striuri orizontale, valuri pe striuri, decor cu unghia pe gât şi striuri, valuri pe striuri, linii oblice pe umăr şi corp striat, val pe umăr, striuri fine. Provenea de la borcanul cu buza scurtă, răsfrântă, şănţuire pentru capac, diametrul maxim în zona umerilor.

Cele 147 fragmente ceramice din pastă cenuşie  se caracterizează prin pastă de bună calitate, foarte bine omogenizată, arsă reducător,  cimentoasă. Decorată cu linii lustruite, linii lustruite vertical şi caneluri adânci plasate pe mijlocul vasului. Unele provin de la oală cu toartă rotundă din bandă lată de 4 cm,  fixată sub buză. Altele de la borcane cu gât înalt şi buza rotunjită

Din categoria importurilor au fost găsite fragmente din pastă micacee, arsă la roşu, fină, omogenă, pictată cu humă (19 fragmente); fragmente din pastă roşie ca de amforă, atipice, 124 fragmente, patru fragmente smălţuite şi un fragment pictat cu ocru roşu. . Datare propusă: sec. IX-X.

5.      Şanţ cu funcţionalitate neprecizată (Cas. A31, c.4)

Sub un strat destul de gros de sedimente caracterizate de cenuşă şi arsură s-a descris un şanţ orientat NV-SE, cu lăţimea de 1,50 m  şi adâncimea de 0, 92 m şi care a fost cercetat pe o lungime de 2 m (fig.12). Conţinea un sediment maroniu, afânat, bogat în material ceramic. Deşi are unele analogii cu palisadele cercetate până în prezent, vom expune concluzia finală şi încadrarea culturală după cercetarea întregului inventar. Inventarul era extrem de sărac şi era compus din 45 fragmente ceramice lucrate cu mâna şi nouă fragmente din pastă roşie-cărămizie, atipice,  probabil de amfore. Fragmentele lucrate cu mâna proveneau de la  două variante  de pastă din care un a cu cioburi pisate şi nisip, miez cărămiziu şi o alta cu cioburi pisate mărunt, omogenă, ardere bună, oxidantă cât şi reducătoare.

Complexe din alte epoci istorice :

Mormântul de incineraţie nr. 1 (SG. c. 2)

Pe traseul secţiunii G (SG) la -0,56  m de la nivelul prezent al solului a apărut o urnă de incineraţie (fig.8). Groapa mormântului era foarte puţin vizibilă în plan, fără a fi surprinsă şi pe profilul secţiunii.

Situaţia stratigrafică era complicată şi de faptul că nivelul medieval-timpuriu bulversase nivelul anterior. Astfel că situaţia înregistrată pe carourile 1 şi 2 era următoarea:

  • la -0,30 m se afla un sediment brun-maroniu specific nivelului medieval-timpuriu amestecat însă cu depuneri de diferite nuanţe.
  • La -0,50 sedimentul  devenea maroniu, grăunţos, cu materiale arheologice lucrate cu mâna, fragmente de amforă, paiantă şi pământ ars dovedind un nivel arheologic distinct. In acest nivel a apărut urna funerară.

Urna era o  oală cu două torţi, lucrată cu mâna, puţin deformată, din pastă de bună calitate, omogenă,  cu rare cioburi pisate. Arderea fusese oxidantă, de bună calitate, urme slabe de lustruire la exterior. Avea urme de ardere secundară. Oala avea gâtul înalt, buza dreaptă,  ruptă din vechime. Corpul globular, fundul puţin profilat. Torţile în bandă lată de 3 cm, aplicate rotund la baza gâtului şi pe umăr. Pe umăr avea un orificiu de formă neregulată ( fig.9).

Dimensiunile vasului sunt: H.total – 25 cm, dm. gurii-10 cm, dm. bazei-10 cm, dm. corp- 20 cm, h. gât-10 cm (fig.10).

In interior se afla  cenuşă vitrificată, compactă, cu oase calcinate  umane şi posibil câteva oase animale, foarte bine sfărâmate. Fragmentele osoase aveau dimensiuni de la câţiva milimetri la câţiva centimetri. Arderea fusese foarte bună, aproape completă.

Această descoperire conturează  ipoteza existenţei pe Popina Blagodeasca a unei necropole getice, ipoteză susţinută de:

a)      bogăţia de materiale arheologice, mai ales fragmente de amforă,   din stratul arabil de pe grindul vestic, acolo unde perieghezele indicaseră o ,,aşezare getică,,. In cele câteva complexe getice cercetate până acum nu se aflau decât foarte puține fragmente de amforă.

b)      materiale arheologice rătăcite în nivelul medieval-timpuriu şi care ne indicau complexe arheologice getice distruse dar pe care noi nu le mai identificam stratigrafic. Situaţia este explicabilă doar în situaţia în care materialele  proveneau din morminte de incineraţie

c)      Rezultatele analizelor osteologice efectuate de Dragoş Moise în 2001  indicau şi fragmente de oase umane calcinate;

d)     Fragmentul de craniu uman de copil descoperit îngropat secundar într-o groapă medieval-timpurie numită groapa de cult nr. 2.

In cazul în care această ipoteză plauzibilă va fi confirmată de cercetările viitoare ne aşteptăm la o necropolă distrusă atât de aşezarea medieval-timpurie pe grindul sudic cât şi de lucrările agricole pe grindul vestic.

6.      Locuinţă adâncită getică (Cas. A41, c.2-4)

A fost cercetată parţial în cursul campaniei din 2010 şi finalizată în acest an. Are formă patrulateră de aproximativ 3,50 x 2,50  şi adâncimea de 0,87 m. In colţul de est se afla o vatră mică, dm. de 1 m. puţin cotlonită. Are dimensiunile de 3,50 mx 2,50 m (fig.11). Intrarea era în trepte pe latura de SE unde se aflau şi trei gropi de pari. Inventarul complexului consta din multă ceramică lucrată cu mâna, ceramică cenuşie, fragmente de amfore şi o cantitate foarte mare de paiantă arsă, din care unele cu urme de făţuială. Au fost găsite 45 fragmente din pastă cu cioburi pisate, ardere pătată, lustruite, ardere oxidantă provenite de la castroane cu buza invazată şi borcane cu buza înaltă, invazată, butoni pe umăr.Erau doar şapte fragmente de ceramică cenuşie, arsă până la negru, provenite de la un castron cu fund inelar şi buza invazată. Din categoria importurilor au fost găsite 28 fragmente mici, atipice de amforă din care şi o toartă ştampilată  cu un cartuş de 27x 37 mm, cu un arbore trilobat în centru şi o inscripţie din două cuvinte parţial indescrifrabile. Partea inferioară a unei amforete cu urme de ardere secundară dovedeşte că a fost folosită ca vas de gătit, având  piciorul cilindric rupt din vechime.

A fost intersectată pe mai mult de 60% din suprafaţă de groapa de cult medieval-timpurie.

7.      Groapă getică (Cas. A40, c.2)

A fost practic acoperită cu un sediment caracterizat de mult pământ galben provenit de la palisada aflată în apropiere. Avea adâncimea de 1,55 m. Dm. fundului de 1 m. In partea inferioară  avea formă de sac. Conţinea un sediment gri-cenuşos, amestecat cu mult pământ galben, arsură, fragmente de paiantă şi puţin material ceramic. Inventarul era extrem de sărac. Au fost găsite 19 fragmente mici, de la vase diferite, lucrate cu mâna din pastă de două categorii : a) pastă roşie-portocalie, arsă oxidant ; b) pastă roşie cu cioburi pisate de la un vas cu buza dreaptă. Au mai apărut 13 fragmente din pastă roşie, ca de amforă, atipice.

8.      Cuptor menajer

       Este un complex patrulater, orientat E-V  de 3,50 x 2,50 m, adâncimea de -0,90 mcaracterizat de multă paiantă (fig.12). Podea din lut bătut. In colţul nord-estic avea un cuptor cotlonit cu vatră de 1,20 m diametru (fig.13)  amenajată pe un pat de fragmente  de amfore elenistice (fig.14).

Inventarul din  groapa de acces a cuptorului consta din ceramică lucrată cu mâna, majoritară, 138 de fragmente. Se mai aflau patru cioburi din pastă cenușie şi 69 de fragmente din pastă roşie, fină, cu mică, ce par a proveni de la amfore şi care au apărut în partea superioară a complexului  la adâncimea de -0,30-0,60 m. Deoarece la o primă vedere inventarul nu permite o încadrare în orizontul aşezării medieval-timpurii (sec.VIII-XI) iar pe de altă parte în cultura getică nu există astfel de cuptoare, rămâne să stabilim încadrarea culturală după analizarea detaliilor constructive şi a  întregului material ceramic.  Prezenţa amforelor elenistice sub patul de ardere al cuptorului nu este un indiciu suficient de datare, dat fiind practica întâlnită chiar şi în evul mediu-timpuriu de a utiliza fragmente ceramice vechi în scopuri casnice.

După finalizarea cercetărilor,  complexele au fost acoperite cu folie, stuf uscat şi pământ.

CERAMICA DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL-IX-LEA ŞI PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL-X -LEA. Partea a II-a

Forme de vas (Pl.II)
         Formele de vase din acest interval cronologic sunt mult mai variate decât în perioada anterioară. Intilnim aceeaşi formă de vas lucrată din toate categoriile de pastă şi arse în ambele variante în cazul borcanelor, oalelor,strachinilor sau castroanelor. Ulcioarele şi amforele sunt lucrate doar din pastă fină.                                        
          Borcanul apare atât în aşezări cât şi în necropole, unde este majoritar. Lucrat din pastă nisipoasă din ambele subcategorii, cu pereţii de grosimi diferite şi de capacităţi diferite, borcanul este, fără tăgadă, vasul acestei perioade, ceea ce ridică o serie de întrebări privind valenţele utilitare ale acestuia în gospodărie.
         Oala cu torţi apare într-un număr mic de exemplare, aproape în toate siturile. Este lucrată din pastă fină, arsă reducător la nuanţa de cenuşiu. Cu buza dreaptă sau colac şi corpul globular, oalele au capacităţi medii şi mari.Toarta rotundă sau lamelară în secţiune este prinsă de obicei pe buză şi pe umăr. Decorul, de regulă lustruit, este combinat uneori cu un registru de incizii cu aspect de canelură, sau cu un val trasat cu un vârf bont. La Bucov apare şi o variantă lucrată din pastă nisipoasă.
         Strachina este mai rar întâlnită. La Capidava apare în nivelul II[1] unde au fost descoperite 8 exemplare în formă de cupă cu fund inelar, pictate cu vopsea roşie. Sunt lucrate din argilă vânătă[2], coaptă numai, în opinia autorilor.        
In consecinţă se încadrează, după pastă, în tipul de ceramică cenuşie, deşi unele au angobă roşie.  
         Castroane au fost găsite la Căscioarele (pct. ,,La Suharna” şi ,,La Stână”) şi la Castelu[3]. Castroanele de la Căscioarele au corpul tronconic cu buza dreaptă sau uşor invazată şi decorate cu registre alternante de benzi de linii în val sau striuri. Rămâne de stabilit însă care este diferenţa dintre aceste castroane şi străchinile de la Capidava, deoarece în privinţa formei par să se confunde sau să fie foarte apropiate mai ales că în nici unul din cazuri nu avem date privind capacitatea acestora. Castroanele de la Castelu sunt denumite de autorii săpăturii,  străchini[4].
         Interesant este că în aceeaşi necropolă întâlnim exemplare lucrate din pastă diferită. In M 124 este o strachină din pastă cu mult nisip, pietricele şi angobă portocalie, în timp ce strachina din M 127 are corpul bombat, buza scurtă şi dreaptă, marginea teşită spre exterior şi este din pastă albă, fină având ca degresant nisip, angobată.
         Ulcioare întregi sau fragmentare au fost descoperite la Capidava, Dinogeţia şi Gura Canliei (un ulcior smălţuit), Băneasa- sat, Căscioarele-Şuviţa- Hotarului[5]. In absenţa exemplarelor întregi este destul de dificil să documentezi acest tip de vas pe baza cioburilor, cu excepţia fireşte a fragmentelor de buză sau de umăr. Cele 22 de fragmente de ulcior de la Capidava, cât şi la Gura Canliei, sunt smălţuite verde măsliniu, fără décor. La Dinogeţia apar ulcioare amforoidale din pastă amestecată cu nisip lucrate la roata de mână. Au gura treflată, gât înalt cilindric, corp puternic bombat, tras în jos. Acest tip este prezent încă din sec.VIII-IX, dar era lucrat  din pastă fină, cenuşie. In consecinţă ulcioarele din sec. IX-X pot fi considerate ca derivate din tipul anterior, schimbarea pastei fiind poate o adaptare la condiţiile locale. Exemplarul de la Băneasa are forma unui ulcior amforoidal cu gura largă şi două anse[6].
         Amfora este întâlnită la Căscioarele, pct. Şuviţa Hotarului[7] în B9 C55 şi la Şirna, un fragment de mănuşă de amforă. Sunt lucrate din pastă fină, au ardere bună, oxidantă, angobă gălbuie.
         Un vas deosebit este, cu siguranţă, plosca. Un fragment dintr-un astfel de vas s-a găsit la Căscioarele[8] în pct. ,,La Suharna” în B9 C55. Spun deosebit pentru că plosca este un vas de călătorie adecvat, prin formă şi capacitate, transportului apei.
         Căldările de lut sunt rare. La Castelu în 176 de morminte a apărut un singur exemplar[9]. Vasul de la Castelu, considerat căldare pecenegă, este un vas cu corp globular, rotunjit către fundul plat cu dm. 6 cm, cu gura largă şi cu două orificii de o parte şi de alta a buzei. Este de mărime medie cu dm. de 20,5 cm şi înălţimea de 21,7 cm şi lucrat din pastă relativ bună, netezită superficial, cu aspect zgrunţuros, aspră la pipăit, cu nuanţe de la gălbui la cărămiziu. Insă astfel de vase nu sunt considerate, în opinia unor cercetători, ca fiind căldări de lut[10], deşi orificiile de pe buză permiteau suspendarea vasului deasupra focului. 
           Vase cu asemenea caracteristici apar şi în cultura Dridu şi Saltovo. Tot un borcan cu găuri pe gât apare în aceeaşi necropolă în M 16. Căldările de lut atribuite pecenegilor au fundul rotunjit şi urechiuşe interioare, deşi forma poate fi bitronconică, cilindrică sau tronconică.
         Tot un vas deosebit pentru această perioadă este tipsia, care apare într-un singur exemplar la Băneasa în B6 şi este lucrată cu mâna dintr-o pastă de proastă calitate cu concreţiuni de calcar şi urme de pleavă[11]. Are pereţii înalţi, puţin oblici şi fundul gros. Prezintă o ardere incompletă, nuanţa fiind de roşu-cărămiziu.
          Cratiţa este întâlnită tot într-un singur exemplar şi tot la Băneasa în L1. Are formă cilindrică cu fundul plat şi marginile trase în interior şi două urechiuşe interioare modelate în continuarea buzei[12]. Prezintă o ardere slabă cu nuanţe de cafeniu. Urechiuşele interioare trădează o utilizare asemănătoare căldărilor de lut, adică suspendate deasupra focului.

            Decorul

            Ceramica nisipoasă este decorată cu combinaţii de striuri realizate cu pieptenele (cu un număr diferit de dinţi), dispuse orizontal, vertical sau în val, precum şi în registre alternante de linii orizontale şi val (Pl. III). Umărul este decorat uneori cu valuri, împunsături, linii verticale, linii oblice, gropiţe.Uneori striurile au aspectul unor caneluri asociate cu gropiţe, ghirlande sau arcade. Trebuie să recunoaştem că din punct de vedere tehnic acest decor este singurul care se poate aplica ceramicii nisipoase.

            Ceramica cenuşie este decorată prin lustruire în mai multe variante combinate uneori cu striuri late ca nişte caneluri şi valuri (Pl.IV).

            Ceramica smălţuită este întâlnită la Capidava[13] şi la Gura Canliei[14] în cantităţi mici. A fost considerată  o  specie de import.


[1] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, op. cit., p.168, fig. 96
[2] Grigore Florescu a fost primul şi aproape singurul care a descris ceramica medieval-timpurie în funcţie de calitatea intrinsecă a lutului. Termenul de ,,pastă vânătă” îi aparţine.
[3] A. Rădulescu, N. Harţuche, op. cit., p.63, M.124, M 127, M.18, Pl.XII, Pl.VI, M.18.
[4] Ibidem, p.90., pl.XIII.
[5] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, op. cit., p. 179, fig. 99; Gh. Ştefan, Ion Barnea, Maria Comşa, Eugen Comşa, op. cit., p. 164, fig. 100 – 2,6,8; Valeriu Sârbu & allia, Aşezările…, p. 123, bordei 9; M. Irimia, op.cit, p.118.
[6] Margareta Constantiniu, Panait I. Panait, O aşezare…, p. 116, fig. 35.
[7] Valeriu Sârbu & allia, op. cit. p. 123, bordei 9.
[8] Ibidem, p. 115.
[9] Adrian Rădulescu, Nicolae Harţuche, op. cit., p. 15, M 11, p.100, Pl.V, 11 b.
[10] Petre Diaconu, Din nou despre căldările pecenege, în CCDJ, X, 1996, p.156.
[11] M. Constantiniu, P. I. Panait, O aşezare… , p.120, fig .43, 1-3.
[12] Ibidem, p.103, fig. 25.
[13] Gr. Florescu, Radu Florescu, P. Diaconu, op. cit., p. 179.
[14] M. Irimia, op.cit., p.118, fig.27/2,3.
Foto: Motive decorative

Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-lea

Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-lea
şi prima jumătate a secolului al-X-lea (prima parte)

Emilia Corbu

         Ne-am oprit asupra acestui interval chronologic din cel puţin două motive care se întrepătrund. In primul rând că, în această perioadă s-a înregistrat cel mai mare spor demographic din aproape tot evul mediu-timpuriu, dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de situri. In al doilea rând că o mare parte dintre aceste situri sunt datate pe baza ceramicii, alte categorii de piese fiind descoperite sporadic.
         Ceramica  provine dintr-un număr de 29 de situri din care 19 aşezări şi 10 necropole de pe teritoriul Munteniei, Olteniei şi Dobrogei. În Muntenia sunt siturile de la Bucureşti–Alba[1], Bragadiru[2], Brăiliţa[3], Băneasa[4], Căscioarele[5], Chirnogi[6], Mărculeşti[7], Radovanu[8], Ştefan cel Mare-pct. Feteasca[9], Vâlcele[10], Şirna[11] ,Chiscani[12], Sultana[13]. In Dobrogea cele mai importante situri sunt Capidava[14], Dinogeţia[15] (cu un nivel anterior revenirii bizantine?), urmate de descoperirile din teritoriul dobrogean de la Castelu[16], Mihai Bravu[17], Dumbrăveni[18], Dorobanţu[19], Gura- Canliei[20], Constanţa[21]. In Oltenia sunt aşezările de la Alexandria[22], Făcăi-Branişte[23],Verbiţa[24], precum şi necropola de la Păuleasca[25] (Pl.I).
                  
           Elaborarea unei tipologii se loveşte de  modalitatea de publicare a vaselor descoperite. Nu întotdeauna arheologii respectă o terminologie unitară în descrierea pieselor. Pentru a nu crea disjuncţii artificiale vom prezenta mai jos, criteriile utilizate de majoritatea cercetătorilor, adică pasta, tehnica de lucru, arderea, forme de vas, décor.
         PASTA. Calitatea lutului constituie elementul de bază în analizarea olăriei acestei perioade.
         In funcţie de compoziţia pastei, se observă trei categorii :
I.             Pasta nisipoasă, în care lutul este amestecat cu nisip de granulaţie diferită, paiete de mică, scoici pisate, pigmenţi de ocru, cioburi pisate, adăugate probabil în funcţie de compoziţia naturală a lutului. Se observă două subcategorii. Prima în care pasta conţine nisip de granulaţie mică, având astfel un aspect îngrijit şi uniform. A doua subcategorie are  nisip de granulaţie mare şi rezultatul este o pastă rugoasă la pipăit. Ambele subcategorii apar în toate siturile. La exterior vasele  sunt  angobate. Pasta nisipoasă predomină în tot acest orizont cronologic.
II.           Pasta fină, amestecată uneori cu paiete de mică apare în cantităţi mici (un procent de 10-20 % pe fiecare sit). Din această categorie de pastă se obţinea prin ardere reducătoare ceramica cenuşie.
O subvariantă cu angobă roşie-portocalie, este prezentă doar în anumite situri, cum ar fi Capidava, Castelu, Bucureşti-Alba, Mihai Bravu (în L3), Şirna, Ştefan cel Mare- pct. Feteasca[26], Vlădeni-Popina Blagodeasca[27].
III.         Pasta caolinoidă apare în aproape toate siturile dar în cantităţi foarte mici, de aproximativ 2% (la Castelu doar în două morminte M20 şi M 114) şi conţine uneori ocru sau este decorată cu vopsea roşie. Acest decor se menţine după opinia unor specialişti până în secolul XI[28].

         Tehnica de lucru

         Ceramica acestui interval cronologic este lucrată cu roata de mână. Doar în trei situri autorii afirmă că au găsit ceramică lucrată la roata rapidă. Este vorba de Chiscani, Capidava şi Bucov. Dacă pentru ultimele două situri lucrurile sunt oarecum clare, la Chiscani s-ar putea să fie o eroare de interpretare. Chiar  autorii săpăturilor vorbesc de  roată de mână cu turaţie rapidă[29]. Ştim cu toţii că roata rapidă era manevrată cu piciorul, aşa că din descrierea autorilor înţelegem că urnele de la Chiscani au fost lucrate tot la o roată de mână, dar au o calitate mai bună, dealtminteri specifică perioadei.
         Autorii monografiei Capidavei, care susţin că vasele erau lucrate la roata de picior[30], insistă pe aspectul frumos al vasului, grija pentru execuţie, lucruri vizibile dealtfel în toate siturile. Insă sunt publicate doar cioburile pentru că majoritatea covârşitoare a ceramicii din nivelul II este neîntregibilă.
         Tot o ceramică lucrată la roata rapidă este prezentă şi la Bucov, dar este considerată de import, ceea ce este cu totul altceva.
          Vasele lucrate cu mâna aproape că dispar.O situaţie singulară este întâlnită la Băneasa unde în L1 şi B6 a apărut câte un vas lucrat cu mâna, respectiv o tipsie[31] şi un vas-cratiţă[32]. Fireşte că la Băneasa sunt două etape de locuire, iar B6 face parte din etapa mai veche, totuşi în acelaşi complex apar şi vase purtând mărci de olar datate în secolele IX-X.
            Arderea
         Arderea vaselor este realizată în ambele variante cunoscute în epocă, adică oxidantă şi reducătoare. Arderea oxidantă este de bună calitate şi se remarcă mai ales la ceramica fină, angobată cu nuanţe de roşu-portocaliu sau de roşu-cărămiziu. Pe vasele din pastă nisipoasă nuanţa este mai intensă datorită poate şi compoziţiei pastei. Această ardere de bună calitate este uniformă cuprinzând inclusiv miezul. Cioburi arse oxidant sunt prezente în cantităţi mici în aproape toate siturile. La Capidava se remarcă pentru acest interval cronologic, o predominare chiar, a ceramicii din pastă roşie cu mult nisip şi cu angobă roşie.
         Arderea reducătoare, de bună calitate, este prezentă pe vasele din ,,ceramică cenuşie,, aflată în cantitate mică dar constantă, în aproape toate siturile. Sunt însă şi vase din pastă nisipoasă arse reducător până la negru, uniform.
         O adevărată problemă ridică însă vasele care au o ardere neuniformă, cu nuanţe de la roşu-cărămiziu la cenuşiu şi miezul negru în spărtură şi care sunt majoritare. După opinia unora, vasele acestea sunt arse oxidant. Noi credem însă că s-a dorit o ardere reducătoare, dar datorită faptului că nu a fost bine înăbuşit cuptorul, oxigenul a continuat să pătrundă şi s-au obţinut nuanţe diferite. La fel de bine puteau fi şi alte cauze, cum ar fi aşezarea defectuoasă a vaselor în cuptor. Se pare că nu se datorau unei situaţii accidentale pentru că acoperă spaţii geografice şi cronologice largi ci mai degrabă unei deficienţe tehnologice, de construcţie a cuptorului. Nu este exclus ca olarii să fi dorit să obţină un aspect pătat al vasului, ca o pată de culoare, pe baza unor principii estetice sau funcţionale. Oricare ar fi fost motivul, din punct de vedere tehnic în timpul arderii, voit sau nu, canalul de ventilaţie a fost închis parţial. (va urma)

[1]Panait I. Panait, Săpăturile de la Bucureştii- Noi,1960, Sectorul Alba, CAB, 1963,
p. 112- 118.
[2] Mioara Turcu, Cercetări arheologice la Bragadiru,CAB, III, 1981, p.39-41.
[3] Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, Brăiliţa, Muzeul Brăilei, 1968, p.39.
[4] Margareta Constantiniu, Panait I. Panait, O aşezare feudală-timpurie la Băneasa-sat, CAB, II, p. 98-141.Ceramica este descrisă în cadrul fiecărui complex.
[5] Valeriu Sârbu, Stănică Pandrea, Elvira Safta, Paul Damian, Oana Damian, Emilian Alexandrescu, Aşezările de la Căscioarele-Greaca-Prundu, Ed. Istros, Brăila, 1996, p. 111-116.
[6] George Trohani, Săpăturile arheologice de la Chirnogi (1971-1072), Cercetări Arheologice, I, 1975, p.141-145.
[7] Petre Diaconu, Săpăturile de la Mărculeşti- Viişoara, MCA, V, 1957, p. 544-545, fig. 1.
[8] Maria Comşa, Tipuri de locuinţe din sec. IX-X de la Radovanu-Valea lui Petcu, CCDJ, V-VII, 1989, p.143-147.
[9] Emilia Corbu, Aşezarea medieval –timpurie de la Ştefan cel Mare-Feteasca, Pontica, XXX, 1998, p. 252- 275.
[10] Emilia Corbu, Vasile Oprea, Consideraţii privind aşezarea mediaval-timpurie de la Vâlcele (jud. Călăraşi), Ialomiţa, III, 2000, p. 62- 65.
[11] Ştefan Olteanu, Nina Neagu, V. Nicolae, Locuinţe din sec. IV-VI şi IX-X, descoperite la Şirna, jud. Prahova, MCA, XVII partea a II-a, 1983, p.347-348.
[12] Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, I. Broscăţean, Necropola de incineraţie feudală-timpurie de la Chiscani-sat, jud. Brăila, Danubius, I, 1967, p. 154-156.
[13] Bucur Mitrea, Săpăturile de la Sultana, MCA, VII, 1961, p. 535-536.
[14] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, Capidava, I, Ed. Academiei RPR, 1958, p. 168.
[15] Gh. Ştefan, Ion Barnea, Maria Comşa, Eugen Comşa, Dinogeţia, Ed. Academiei RSR, 1967, p. 204.
[16] Adrian Rădulescu, Nicolae Harţuche, Cimitirul feudal- timpuriu de la Castelu, Muzeul Regional Dobrogea, Constanţa, p. 85.
[17] Gh. Mănucu-Adameşteanu, Raport preliminar asupra săpăturilor de salvare de la Mihai Bravu, Pontica, XXIII, 1990, p. 183- 219 (ceramica este descrisă în cadrul fiecărui complex).
[18] Costel Chiriac, Complexul rupestru de la Dumbrăveni, Pontica, XXI-XXII, 1988-1989, p. 256.
[19] Niţă Anghelescu, Un mormânt de incineraţie din epoca feudală-timpurie descoperit la Dorobanţu, SCIV, 2, 1963, p.437.
[20] Mihai Irimia, Observaţii preliminare privind aşezarea antică de la Gura Canliei, Pontica, XIV, Constanţa, 1981, p. 117-119.
[21] Corneliu Cârjan, Ceramica de epocă feudală- timpurie descoperită pe teritoriul oraşului Constanţa, Pontice 2, 1969, p. 373- 393.
[22] Christian Schuster, Marin Nica, Săpăturile de salvare de la Morăreşti, jud. Dolj, (1993), în Cercetări Arheologice în aria nord- tracă, I, 1995, passim.
[23] Octavian Toropu, Onoriu Stoica, Aşezarea prefeudală şi feudală- timpurie de la Făcăi Branişte, mun. Craiova, Historica, II, 1971, p. 59-62.
[24] Octavian Toropu, Romanitatea…p.153.
[25] Maria Comşa, Gh. Bichir, Date preliminare cu privire la necropola de la Păuleasca, SCIV, 24, 2, 1973, p.318-319.
[26] Gr. Florescu, Radu Florescu, P. Diaconu, op. cit., p. 171; Adrian Rădulescu,
N. Harţuche, op. cit. p. 94; Panait I. Panait, Săpăturile de la Bucureştii- Noi. Sectorul Alba, CAB, 1963, p. 119, fig. 24-26; Gh. Mănucu Adameşteanu, Raport preliminar…, p.198-199 Prin bunăvoinţa domnului profesor Ştefan Olteanu, am avut prilejul să ne documentăm personal asupra ceramicii de la Şirna, încă inedită.; Emilia Corbu, op. cit., p. 263, pl. IX, fig. 1.
[27] Ştefan Olteanu, Emilia Corbu, CCA, campania 2001, p. 335.
[28] A. Rădulescu, N. Harţuche, op. cit, p. 90; Corneliu Cârjan, Ceramica…,p. 373-393.
[29] Nicolae Harţuche, Florin Anastasiu, Ion Broscăţean, Necropola de la Chiscani-Brăila, Danubius, I, Galaţi, 1967, p. 154.
[30] Gr. Florescu, Radu Florescu, Petre Diaconu, op. cit., p.163.
[31] M. Constantiniu, Panait I. Panait, O aşezare…, p.120, fig. 43,1-3.
[32] Ibidem, p.103, fig. 25.
Bibliografie; Emilia Corbu, Ceramica din a doua jumătate a secolului al-IX-lea
şi prima jumătate a secolului al-X-lea, Vasaria Medievalia, I, Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2008, p. 127-140

Foto: Mărci de olar de pe ceramică

RAPORT DE ACTIVITATE

Emilia Corbu
Mulţi se întreabă ce fac angajaţii unui muzeu. Opinia generală este că nu se face mai nimic. Că din când în când se deschide câte o expoziţie. Puţini ştiu că într-un muzeu lucrează oameni cu profesii diferite şi a căror activitate este raportată lunar cu detalii. La final de an se cere fiecăruia  un raport sintetic asupra întregii activităţi. Formularea este simplă: ,,am făcut…am dres,,. Un raport sintetic este o înşiruire de mici proiecte realizate în cadrul unor programe mari: cercetare, valorificare ştiinţifică, expoziţii, evidenţă patrimoniu . Dacă cineva doreşte detalii se merge la raportele lunare şi se află tot. Fiecare an are un specific. Au fost ani în care am făcut multe expoziţii sau am publicat mult. Anul acesta am optat pentru valorificare ştiinţifică în cadrul unor sesiuni, urmând să public ulterior.
Cam aşa arată raportul meu pe 2011.
I. ACTIVITATEA DE CERCETARE
I.1. CERCETAREA DE TEREN
 Pe baza autorizaţiei de săpătură nr. 86/ 2011 emisă de MCPC au fost efectuate săpături arheologice sistematice la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa) în perioada 16 august-20 septembrie 2011. Lucrările au fost finanţate de Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Obiectivele cercetării au fost:
1)      Investigarea limitelor aşezării spre vest şi spre est, în vederea delimitării vetrei satului. Acest lucru este necesar deoarece  în zona în care lucrăm ne apropiem foarte mult de grindul vestic pe care, conform perieghezelor, s-ar afla aşezarea getică. Pe de altă parte în partea de est a grindului, terenul coboară în pantă indicându-ne cel puţin o limită naturală a vetrei satului.
2)      Finalizarea cercetării  unor complexe descoperite în campania precedentă. Este vorba de un complex delimitat în profilul estic al cas. A36  şi de  un segment  de palisadă din A 39 c.3,4.
Suprafaţa cercetată
Pentru atingerea obiectivelor propuse a fost decopertată în sectorul  A al grindului sudic  o suprafaţă de 158 mp distribuită astfel:
Secţiunea G ( S.G) de 20 x 1,50 m, orientată E-V,  în vederea verificării  stratigrafiei eventualei extinderi a aşezării spre vest.
Şase casete noi (casetele A40, A41, A42, A43, A44, A45) cu o suprafaţă de 4 x 4m fiecare, orientate N-S în vederea cercetării unor complexe arheologice şi situaţii stratigrafice.
 Au fost finalizare, deasemenea casetele A31, A39 (tot de 4 x 4 m) săpate  anul trecut până la cota  de -0,30 m.
Documentaţia cercetării constă dintr-un număr de 29 de desene  de profile şi planuri pe hârtie milimetrică,  332 de fotografii în format digital, carnet de şantier cu însemnări zilnice,  peste 200 de pungi cu material arheologic divers din care 61 descrise deja în dosarul de inventar.
Rezultatele cercetării:
Au fost descoperite şi cercetate integral un număr de nouă compexe .
I.2. PARTICIPAREA LA SESIUNI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE.  Un total de opt participări cu peste 100 de pagini de articole şi studii elaborate şi prezentate.
1. 2.1.   Simpozionul dedicat Zilei  Naţionale a Culturii Române – 15 ianuarie. Am susţinut comunicarea ,,Premisele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.
1.2.2.   18-20 mai-  Galaţi- Simpozionul Internaţional ,,Dialog interdisciplinar în cercetarea academică,,. Am prezentat comunicarea:
,,Cercetări interdisciplinare efectuate pe şantierul arheologic Vlădeni-Popina Blagodeasca,, jud. Ialomiţa,,.
1. 2. 3. 26-29 mai –Sibiu- Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice. Am prezentat raportul :,, Aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,.
1.2.4. 20-21 iunie- Am participat la o masă rotundă organizată de  Muzeul Naţional al României, parte a  proiectului  Chronos  urmată de  efectuarea unei periegheze pentru verificarea unor situri gumelniţene la Ţăndărei-l. Strachina, Giurgeni-Lunca, Gura Ialomiţei, Vlădeni-Popina Balgodeasca.
1.2.5.      4-5 septembrie 2011- Slobozia- Participare la cel  de al-XVI-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (CIMA XVI), unde am susţinut comunicarea ,,Anexe gospodăreşti (cuptoare menajere şi gropi de bucate) în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca,,.
1.2.6.      28-30 septembrie 2011-Tulcea- Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ,,Istro-Pontica ,, organizată de ICEM. Am prezentat comunicarea:
Emilia Corbu, Despre caracterul etnic al culturii arheologice medieval-timpurii.
1.2.7. Participare la Sesiunea Internaţională ,,Pontica,, organizată de MINA Constanţa unde am prezentat comunicarea:
Emilia Corbu, Vasile Gabriel, O descoperite funerară inedită în aşezarea medieval-timpurie de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Studiu istoric şi antropologic.
1.2.8. 12-14 octombrie-Călăraşi- Sesiunea Internaţională  ,,Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient şi Occident. Am prezentat comunicarea :
 Emilia Corbu, Date noi cu privire la localizarea  Onglosului.
I.3. REZOLVAREA CORESPONDENŢEI DE SPECIALITATE.
Am redactat şi trimis la timp documentaţia solicitată de MCPN: autorizaţie de săpătură, plan anual de finanţare, proiect anual de cercetare, etc. La care se adaugă şi alte adrese diverse.
I.4. CERCETAREA LA BIROU
1.4.1. Intocmirea rapoartelor arheologice
·         Am finalizat raportul arheologic al campaniei din 2010 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca.
·         Am început întocmirea raportului arheologic al campaniei din 2011.
Menţionez că pentru fiecare raport arheologic am efectuat:
a) prelucrarea întregului inventar arheologic.
b) prelucrarea documentaţiei  grafice: desene de profil, planuri, etc.
c)prelucrarea documentaţiei fotografice de teren, a pieselor arheologice, etc.
d)redactarea conform normelor MCPC
I.4.2. Activitatea de documentare
  • Am început un program intens de documentare din literatura de specialitate rusă şi ucraineană  despre conceptul cultural Saltovo-Maiaţk. Deoarece volumul de informaţie este foarte mare trebuie să întocmesc fişe bibliografice  şi regest pe lângă activităţile de traducere. Detalii despre studiile şi articolele studiate se regăsesc în rapoartele lunare.
  • Am început  studierea cărţii lui Istvan Vasary, Cumans and Tatars. Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans (1185-1365), Cambridge, 2005.
  • Acestora se adaugă documentarea permanentă din literatura de psecialitate românească pentru realizarea studiilor şi articolelor prezentate la sesiunile de comunicări ştiinţifice, documentaţie menţionată în rapoartele lunare şi care atinge mai multe zeci de titluri.
II. ACTIVITATE PUBLICISTICĂ ŞI DE PROMOVARE
  • Am publicat raportul arheologic al campaniei din 2010 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca în Cronica cercetărilor arheologice, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional,  2011, p. 148
  • Am modificat  partea grafică a  volumului monografic Vlădeni-Popina Blagodeasca I deoarece nici  în acest an  nu au fost acordate fonduri de publicare. In final am corectat din nou întregul volum care are  peste 150 de pagini de text şi   50 de planşe. Am adăugat subcapitole noi.
  • Am efectuat o ultimă corectură înainte de publicare a articolului ,,Danube influence on living in early-medieval history,, ce urmează a fi inclus în volumul Pliska-Preslav 11, publicaţie a Institulului  Bulgar de Arheologie, Filiala Schumen.
  • Am acordat două  interviuri la Radio Campus în legătură cu rezultatele cercetărilor arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca în cadrul a două emisiuni distincte.
  • Am acordat un interviu ziarului ,,Opinia Teleormanului,, în cadrul rubricii ,,Dialoguri fundamentale,,.
  • Am postat pe blogul personal mai multe articole cu temă istorică sau arheologică.
III. ACTIVITATE EXPOZIŢIONALĂ
  • 10 martie 2011- Am participat la deschiderea în cadrul   Complexul Naţional ,,Curtea Domnească,, din Târgovişte la Muzeul de Istorie Dâmboviţa a expoziţiei itinerante organizate de MJI cu tema : O pagină din România Profundă. Sistemul Economic Cooperatist (1864-1947).
  • M-am documentat în legătură cu proiectul expoziţional ,, România Medievală,, la care a fost invitat şi muzeul să participe. Am studiat atât cele două volume ale proiectului (România Medievală, Ed.Monitorul Oficial, 2010)  cât şi alte date cu privire la organizare, participanţi, etc.
IV. PARTICIPAREA LA DIVERSE ACTIVITĂŢI. INVENTARE, GESTIUNI, PROMOVARE PATRIMONIU.
  • Am predat gestiunea Arhivei Istorice domnului Ioan Cernău, muzeograf. Pentru aceasta am inventariat cele 11 fonduri ale gestiunii, însumând aproape 8000 de piese şi am elaborat procesele-verbale corespunzătoare.
  • Am contribuit la realizarea unui proiect necesar bisericii din Frăţileşti cu hramul Sf. Nicolae, ridicată la 1876,   pentru lucrări de izolaţie şi consolidare. Proiectul a fost depus la Consiliul Judeţean Ialomiţa.
  • 17 martie – Am audiat lucrările susţinute  la Atelierul de prezentare a noilor programe GIS aplicabile pentru arheologie organizat de  Muzeul Naţional de Istorie a României.
  • Am elaborat structura unui proiect cu privire la ,,Locuinţa tradiţională din zona Oraşului de Floci,,.
  • Am participat la şedinţele operative ale muzeului atunci când am fost solicitată.
  •  Am participat ca preşedinte de comisie la  inventarierea Bibliotecii muzeului  şi a arhivei ştiinţifice.
  • Am elaborat un scurt articol  cu privire la ,,Mormântul de la Făcăeni,, o descoperire funerară întâmplătoare.
  • Am participat la organizarea  şi susţinerea concursului de istorie locală destinat liceenilor  ,,Barbu Catargiu,,.
  • Am efectuat serviciul pe expoziţie timp de o săptămână lunar, cu excepţia lunilor de vară.


DESPRE RELEVANŢA CUPTOARELOR MENAJERE ÎN AER LIBER DIN AŞEZĂRILE MEDIEVAL-TIMPURII (SEC.IX-XI). partea a II-a

Utilizare Aceste cuptoare erau utilizate în special pentru prepararea hranei. La Dridu, într-un cuptor, a fost descoperit un măgar întreg. La Vlădeni–Popina Blagodeasca în faţa cuptorului nr. 2 se găseau mai multe oase de animale, iar pe vatră se aflau coji de ouă. In detritusul din gropile cuptoarelor s-a descoperit şi un inventar ceramic variat, inclusiv pe vatra cuptorului ceea ce presupune prepararea hranei în vase. Dar nu este exclusă utilizarea lor în scop meşteşugăresc aşa cum sugerează un cuptor de la Brăneşti-Vadul Anei. Din punct de vedere istoric însă aceste cuptoare nu sunt specifice doar secolelor pe care le analizăm aici ci apar şi în secolele anterioare. In aşezare de la Băneasa-pct. ,,La Stejar,, s-a găsit un cuptor cu cinci vetre, interpretat ca fiind un bordei cu două faze şi cinci cuptoare. Dup[ desenul publicat pare mai degrabă a fi două cuptoare care intersectează un bordei mai vechi (fig.3). Despre perpetuarea tradiţiei acestor cuptoare şi în secolele XI-XIII nu prea avem multe date deoarece stadiul cercetărilor este de parte de a fi mulţumitor. Este posibil ca o parte din complexele cercetate la Ostrovu Mare, km.875, să fie cuptoare deoarece existenţa unor bordeie cu cuptor cotlonit în perete este improbabilă pentru secolul XII-XIII . Relevanţa istorică şi arheologică Deşi arheologii nu le-au acordat mare importanţă fiind considerate banale şi ca aparţinând de la sine culturii respective, totuşi nu este chiar aşa. La o analiză mai atentă se dezvăluie o întreagă problematică. I. In primul rând relaţia dintre cuptoare şi locuinţe: 1. Nu în toate cazurile arheologii au stabilit foarte clar relaţiile stratigrafice dintre cuptoare şi locuinţele din jur. Unele cuptoare aparţin unei faze diferite de locuinţe. Este cazul cuptoarelor de la Vlădeni –Popina Blagodeasca, unde toate intersectează bordeie mai vechi reutilizate ca groapă de acces (fig.4). Tot ca aparţinând unei alte faze trebuie interpretate cuptoarele foarte apropiate de unele locuinţe(de pildă la Dridu), unde distanţa mică constituia un eventual pericol de incendiu pentru locuinţă. Acelaşi lucru se observă şi la Dionogetia .Prin urmare se ridică întrebarea unde sunt locuinţele din faza în care aceste cuptoare au funcţionat. Unele sunt grupate în afara perimetrului locuinţelor, pe terase sau în afara aşezării.Din această perspectivă se înţelege că aceste cuptoare formau un lot separat de vatra satului de care nu pot fi legate în mod obligatoriu, atâta timp cât nu avem situaţii stratigrafice clare în acest sens. Cele mai clare situaţii stratigrafice au fost publicate doar pentru aşezarea de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (fig.4,5). 2. Numărul cuptoarelor dintr-o aşezare este diferit şi nu coincide cu cel al locuinţelor. Deşi am fi tentaţi să credem că situaţia se datorează stadiului incomplet al cercetărilor, totuşi chiar şi în aşezări cercetate aproape complet, numărul lor este mic. La Dridu au fost descoperite 11 cuptoare, la Bucov doar cinci, la Căscioarele un număr de şapte cuptoare (în toate punctele cercetate) la Vlădeni- Popina Blagodeasca şase (dar lucrările sunt în desfăşurare). 3. Interesant este că, în unele aşezări, în care nu au fost descoperite cuptoare s-au aflat vetre deschise amenajate sau nu, pe pat de pietre, aşa cum vedem la Poiana, o aşezare de secol VIII-IX (jud. Suceava) şi la Comana (jud. Braşov) din acelaşi orizont cronologic timpuriu la fel ca şi în Basarabia . II. Incidenţa pe un anumit segment chronologic.

4. Sunt datate în tot intervalul secolelor VIII-XI dar cu precădere în sec. IX-X. Acest lucru se datoreaza faptului că în acest interval chronologic se înregistrează cea mai mare densitate demografică.Dintre toate complexele doar unul a fost datat altfel decît tipologic, mă refer la cuptorul 5 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca datat arheomagnetic în a doua jumătate a secolului al IX-lea, datare susţinută şi de descoperirea unei căldări lucrate cu mâna , cu torţi interioare. 5. Lansăm cu titlu de ipoteză opinia că, cel puţin o parte dintre ele au aparţinut sălaşelor nomazilor turanici. Opinia noastră are la bază chiar observaţiile conturate mai sus: 5.1 Imposibilitatea stabilirii unei legături directe între cuptoare şi locuinţe. In unele cazuri sunt localizarea în afara vetrei satului iar în cazul în care sunt pe vatra unui sat aparţin unei alte faze. Am fost tentaţi la Vlădeni-Popina Blagodeasca să atribuim cuptoarele menajere fazei de bordeie cu cuptor din piatră, dar am descoperit ulterior că un cuptor menajer intersecta un astfel de bordei. 5.2 Folosirea intensivă a acestora dovedită de grosimea apreciabilă a vetrei. Dacă în cazul unor aşezări stabile cuptoarele erau utilizate doar la prepararea hranei în anotimpul cald şi era mult mai practic să utilizeze vetre deschise, în cazul unui sălaş nomad, care însemna câteva luni bune de stat pe acelaşi loc, cuptoarele erau folosite şi în nopţile reci. 5.3. Faptul că unele au fost conservate (de pildă la Brăneşti-Vadul Anei) ne indică eventualitatea unei reveniri. 5.4. Caracteristicile constructive. Prezenţa gropii de acces şi a întregii construcţii îngropate presupune existenţa unui acoperiş, deoarece în caz contrar vatra cuptorului risca să fie inundată la orice ploaie. Doar că groapa de acces are formă neregulată şi dimensiuni relativ mici, fiind uneori egală cu vatra cuptorului. Ridicarea unor pereţi oricât de firavi într-un asemenea perimetru era un pericol de incendiu. Mai degrabă, singura soluţie ca aceste cuptoare să fie funcţionale era aceea de a acoperi atât groapa cât şi vatra cu o construcţie mai mare. Insă aceste construcţii de suprafaţă nu au fost evidenţiate în nici o aşezare. Este de presupus că se puteau afla în interiorul unor corturi sau iurte unde prezenţa unor vetre deschise era imposibilă. 6. Analogia care s-a făcut în literatura de specialitate cu cuptoarele de pâine care au supravieţuit în mediul rural până în timpurile contemporane este nefondată. Cuptoarele medievale sunt diferite din punct de vedere constructiv de cele moderne ridicate la suprafaţa solului. Cuptoarele medievale sunt semi-îngropate, înrudindu-se astfel ca tehnică de construcţie cu bordeiele cu cuptor cotlonit atribuite unei faze timpurii a culturii Dridu. 7. Prezenţa lor şi în cadrul cetăţilor ridică iarăşi semne de întrebare. Dat fiind spaţiul redus de locuire dintr-o cetate, este posibil ca ele să aparţină unei alte faze. Existenţa unor vetre pe nivelul bordeielor dezafectate este documentată la Dinogeţia unde apar şi cuptoare în aer liber, considerate a fi folosite doar vara şi fără a se preciza relaţia stratigrafică dintre acestea şi bordeie . In concluzie opinia noastră este că aceste complexe încadrate în categoria anexelor gospodăreşti nu au fost suficient cercetate şi relevanţa lor istorică încă nu a fost lămurită. Foto: Planul bordeiului nr. 5 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca, intersectat de cuptorul menajer nr.6. Desen: Emilia Corbu

Despre relevanţa cuptoarelor menajere în aer liber din aşezările medieval-timpurii (sec.IX-XI)

Dacă spui unui om că ai descoperit un cuptor menajer de acum o mie de ani nu va înţelege mare lucru. Şi, pe bună dreptate! În arheologie mult mai importantă decât descoperirea este interpretarea rezultatelor. Aflăm zilnic de descoperiri arheologice dar nu ştim ce importanţă au acestea sau ce loc pot ocupa în istorie. Majoritatea oamenilor se limitează la expresia: ,,i-auzi dragă, şi atunci trăiau oameni,,. Interpretarea fiecărei descoperiri presupune un studiu comparativ. De pildă pentru cele 10 cuptoare menajere descoperite de mine la Vlădeni-Popina Blagodeasca am elaborat un mic studiu pe care îl redau mai jos. Acesta în afară de celelalte etape ale cercetării adică: raportul arheologic preliminar, prelucrarea inventarului, articole etc. u

Despre relevanţa cuptoarelor menajere în aer liber din aşezările medieval-timpurii (sec.IX-XI) Dr. Emilia Corbu Prin cuptoare menajere în aer liber înţelegem cuptoarele aflate în afara locuinţelor. România este o ţară în care formele de relief se află într-o proporţie echilibrată de aproximativ 30% munte, 30% deal şi 30 % câmpie. In secolele VIII-XI a fost locuită îndeosebi partea de câmpie din Sudul României, Estul Moldovei şi Vestul Transilvaniei, regiuni unde s-au descoperit câteva sute de aşezări şi necropole. Doar o mică parte au fost cercetate sistematic şi într-o şi mai mică măsură cercetările au fost exhaustive. Relieful acestor regiuni este stepa şi silvo-stepa. În unele aşezări s-au descoperit o serie de cuptoare menajere localizate în afara locuinţelor. Caracteristici Prin cuptor înţelegem construcţia compusă din vatră cu boltă la care se adaugă elemente de acces, adică groapă de acces sau trepte. Cuptorul cu groapă de acces este cel mai răspândit. Din catalogarea a 43 de complexe publicate cu toate datele lor se observă faptul că sunt contruite la fel atât în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea. In Crişana s-au descoperit cuptoare cu trepte de acces, înrudite cu vetrele în groapă. Tehnica de construire a cuptoarelor este aceeaşi în toate aşezările. Se săpa o groapă patrulateră, trapezoidală sau ovală, adâncă de aproximativ -0,80 m de la nivelul actual al solului şi cu dimensiuni în medie de 2 m x 3 m. Pereţii erau puţin înclinaţi iar pe una din laturile scurte se aflau trepte. În peretele gropii se cotlonea cuptorul propriu-zis a cărui vatră era înălţată cu 10- 15 cm faţă de fundul gropii. Vatra cuptorului era rotundă sau ovală cu diametrul cuprins între 1 m – 2,20 m (fig.2). În general vatra părea să aibă formă de potcoavă pentru că era întărită pe lateral cu bucăţi de cărămidă sau pietre. Uneori în aceeaşi groapă se aflau cotlonite două cuptoare (de pildă la Dridu -cuptorul nr. 5) sau chiar trei la Mihai Bravu (C1, C3), dar nu toate din aceeaşi fază. Vatra cuptorului era puternic arsă, având un pat de ardere de 5-7 cm grosime. O parte din cuptoare aveau sub vatră un strat de cioburi, cum este cuptorul nr. 8 de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa). Bolta cuptorului avea o înălţime medie de 0,65 m (de pildă la Bucov-Rotari un cuptor a cărui boltă s-a păstrat în întregime). Stadiul actual al cercetărilor Stadiul cercetărilor aşezărilor medieval-timpurii este departe de a fi mulţumitor dacă ţinem seama că din cele peste 80 de aşezări cercetate doar în sudul României (unde situaţia este cea mai bună) într-un număr redus s-au făcut cercetări sistematice şi într-un număr şi mai mic aceste cercetări au fost exhaustive. Poate de aceea doar în şase localităţi s-au descoperit cuptoare menajere în aer liber şi au fost suficient de bine studiate şi publicate pentru a ne contura o imagine asupra caracteristicilor lor. Deşi s-a acordat importanţă doar cuptoarelor meşteşugăreşti, cuptoarele menajere au şi ele relevanţa lor iar Ghenuţă Coman a consacrat un studiu cuptoarelor din Moldova . Intr-o sinteză a acestei culturi pe teritoriul Transilvaniei, Călin Cosma le menţionează ca fiind descoperite în mai multe aşezări cercetate parţial. Deşi prezenţa gropii de acces era menţionată doar într-un singur caz, dimensiunile vetrei ne arată faptul că sunt acelaşi tip constructiv . Tot cuptoare menajere par să fie şi trei din cele patru cuptoare de ars ceramica cu groapă de acces descoperite la Sânnicolaul Mare . In Crişana cuptoare menajere apar şi în secolele X-XIII . In sudul României, cuptoare s-au descoperit la: Dridu , Bucov , Brăneşti-Vadu Anei , Vlădeni- Popina Blagodeasca , Căscioare şi Mihai Bravu (jud. Tulcea) . Asemenea cuptoare apar şi în aşezările cu caracter cvasi-urban din Dobrogea, aşa cum dovedesc cercetările de la Dinogeţia şi Capidava . Sunt însă şi cazuri în care astfel de complexe au fost interpretate şi publicate drept bordeie. O astfel de situaţie găsim la Feteşti-Vlaşca (jud. Ialomiţa) unde trei din bordeiele publicate, destul de lapidar, sunt de fapt cuptoare, mă refer la B5, B8, B15 . Din desenul publicat se observă că B5 constă de fapt din trei cuptoare cu gropi de acces, din care două se intersectează (fig.1). Acelaşi lucru se observă şi din desenul celorlalte două.datorită dimensiunilor lor unele au fost publicate drept cuptoare de olar deşi nu aveau cameră de ardere şi alte elemente specifice. Este cazul unui cuptor cu trei vetre din faze diferite de la Dinogeţia, interpretat ca un cuptor de olar deşi în jur nu există nici un element care ar indica un atelier . (va urma)