COMUNICAT DE PRESĂ AL EPISCOPIEI SEVERINULUI ŞI STREHAIEI

Vineri, 15 Noiembrie 2013 11:14

Episcopia Severinului și Strehaiei își exprimă indignarea pentru situația nemaiîntâlnită până în prezent în care specialiști în arheologie și protecția monumentelor istorice au lucrat la lumina zilei, sub umbrela unei autorizații de diagnostic arheologic, cu aceleași metode distructive cu care căutătorii de comori „lucrează” la adăpostul nopții.

În ziua de 11 noiembrie 2013, la mânăstirea Sfinții Voievozi din Baia de Aramă, o echipa de cercetători formată din Gheorghe Petrov, responsabil științific de șantier, Horațiu Dorin Groza, Marin-Iulian Neagoe și Vasile Paul Scrobotă a început așa-zise lucrări de evaluare de teren, în baza Autorizației de Diagnostic Arheologic nr. 266/2013 emisă de Ministerul Culturii pentru Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. Autorizația în cauză a fost emisă pentru efectuarea „evaluării de teren în zona curții bisericii, urmărindu-se următoarele obiective arheologice: evaluarea potențialului arheologic, verificarea stratigrafiei, pentru inițierea unei viitoare cercetări preventive”.

Prezenți la fața locului, reprezentanții Episcopiei Severinului și Strehaiei, însoțiți de un arheolog expert, dr. Gabriel Crăciunescu, au constatat cu stupoare că, pentru atingerea obiectivelor menționate în autorizație, echipa de cercetători contractase o firmă care să presteze servicii cu un buldoexcavator, cu braț și cupă de excavare, freză și picamer cu aer comprimat. Protestând împotriva acestui mod de lucru, reprezentanții episcopiei s-au lovit de indiferența echipei de cercetare, astfel încât buldoexcavatorul a început să excaveze.

În scurt timp, s-a constatat că lucrările nu se realizează conform Standardelor și Procedurilor arheologice instituite prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2392 din 06.09.2004, standarde care definesc evaluarea de teren ca acțiune nedistructivă și că metodele de lucru sunt complet neadecvate săpăturilor efectuate tangențial fundației unui monument istoric. În acest sens, în calitate de titulari ai monumentului istoric, reprezentanții Episcopiei au solicitat domnului Gheorghe Petrov să le pună la dispoziție Proiectul evaluării de teren, având în vedere că „este obligatoriu pentru arheologi să realizeze o Evaluare de teren numai pe baza unui proiect ce conține specificații scrise” (cf. Art. 3.1.11 din Standard – evaluarea de teren ). Această solicitare a fost formulată în virtutea prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protecția monumentelor istorice și Codului Deontologic al Arheologilor din România (CDAR I, alin 4). Dl. Gheorghe Petrov a refuzat acest lucru, spunând că nu este necesară întocmirea unui proiect pentru lucrările de evaluare de teren. Precizăm că în art. 3.1.6 din standardul menționat se prevede că: „O evaluare de teren poate fi realizată independent de existența unui proiect de cercetare arheologică (proiect in care este prevăzută etapa evaluării de teren, n.n.). Este de dorit, în aceste circumstanțe, ca evaluarea de teren să fie realizată împreună cu arheologul care va executa săpătura, înainte ca activitatea intruzivă să înceapă, astfel încât să evite, pe cât posibil, afectarea patrimoniului arheologic”. Așadar, conform reglementărilor în vigoare, trebuie să existe fie proiectul de evaluare de teren, fie proiectul de săpături. Acest document este strict necesar pentru ca factorii în drept să poată verifica dacă modul de lucru aplicat pe teren corespunde cu cel autorizat de Ministerul Culturii. În lipsa prezentării acestui document, dl. Gheorghe Petrov a abuzat de calitatea sa de arheolog pentru a continua lucrările dincolo de limitele autorizației.

Așa a început dezastrul. Săpăturile arheologice profesioniste se fac stratificat, adică se degajează straturi-straturi de maximum 10 cm. Verificarea stratigrafiei (a straturilor succesive de locuire) se face printr-un sondaj, sub forma unui patrulater cu laturi de 1-2 m. În schimb, aici, s-a început excavarea terenului la 0,05-0,30 m de zidul bisericii, în zona tâmplei de nord, folosind cupa și brațul buldoexcavatorului. În procesul de excavare utilajul a smuls blocuri de piatră din fundația absidei. S-a realizat un crater cu adâncimea de 3,60 m în partea de est (la tâmpla de nord) și 1,80 m în partea de vest, lungimea craterului mergând paralel cu zidul nordic al bisericii pe o distanță de 7,90 m, lățimea acestuia fiind de 1,90 m. Din punctul cel mai adânc al craterului, de 3,60 m, a început forarea în stâncă, folosind un picamer minier, realizându-se o pătrundere cu adâncimea de 2,70 m și diametrul de cca. 3 cm. Ca urmare a blocării înaintării, s-a renunțat la acest canal de forare și a început, de la aceeași adâncime de 3,60 m, săparea unui canal oblic înspre fundația naosului bisericii. În cursul acestei ultime forări, burghiul utilizat s-a blocat în rocă, iar lucrătorii nu au mai putut continua, încetând astfel pretinsa „evaluare de teren”.

Menționăm că în tot cursul excavării, atât arheologii, cât și lucrătorii s-au comportat ca într-o galerie de mină și nu s-a acordat nicio atenție operațiunilor care sunt specifice lucrărilor de evaluare de teren: nu au fost decopertate treptat straturile arheologice, au fost excavate oase care au fost total ignorate și, cel mai important lucru, acțiunile de evaluare au continuat dincolo de identificarea stratului limită. Evaluarea de teren se încheie în momentul detectării stratului virgin (neatins de mâna umană), strat de altă culoare, în acest caz stratul de argilă roșie identificat la adâncimea de 1m. De la identificarea acestui strat, orice săpătură în adâncime a fost executată ilegal. Continuarea lucrărilor dincolo de adâncimea de 1 m, printr-o secțiunea excavată paralel cu zidul bisericii, a afectat structura de rezistență a bisericii, având în vedere că secțiunile arheologice se fac întotdeauna perpendicular pe zid, cât mai îngust, și fără să pună în pericol construcția.

Pe lângă modul agresiv de execuție a lucrărilor, interzis de legislație și condamnat de practica arheologică, reprezentanții Episcopiei Severinului și Strehaiei au fost uimiți să constate că echipa de arheologi s-a asociat în execuția lucrărilor cu dl. Linguraru Dumitru și firma sa, persoană în favoarea căreia au fost subcontractate lucrările de cercetare arheologică. Asupra aceastei persoane planează suspiciunea că s-a aflat printre căutătorii de comori care au realizat în ascuns săpături ilegale vandalizând biserica din Baia de Aramă. În fapt, de la începutul lucrărilor s-a mers direct spre o țintă dirijată nu de către responsabilul științific de șantier, ci de către dl. Linguraru Dumitru. Este responsabilitatea organelor în drept să stabilească: 1. relațiile contractuale dintre cercetători și firma care a executat săpăturile; 2. legalitatea executării săpăturilor de către firmă în absența autorizației specifice, subcontractarea fiind expres interzisă în lipsa unui nou act de autorizare; 3. relațiile contractuale dintre cercetători și finanțator, având în vedere că „evaluarea de teren poate fi inițiată sau desfășurată ca urmare a cererii unor sau unei persoane fizice sau juridice de drept public sau privat” (cf. Standard – evaluare de teren. Scopul).

Având în vedere toate cele menționate, Episcopia Severinului și Strehaiei a formulat o plângere la organele de poliție. Inspectoratul Teritorial de Muncă a oprit executarea lucrărilor, întrucât puneau în pericol siguranța muncitorilor. Abia după acest moment, echipa de cercetători a menționat pentru prima dată explicit faptul că se aflau în căutarea unei cavități subterane care ar adăposti legendara „comoară a lui Brâncoveanu”.

Episcopia Severinului și Strehaiei nu se opune cercetărilor arheologice realizate conform standardelor aplicabile. Descoperirea unor vestigii brâncovenești la Mânăstirea din Baia de Aramă ar spori însemnătatea istorică și ar conferi un plus de importanță religioasă mărturiilor din vremea voievodului sfânt Constantin Brâncoveanu. Niciodată, însă, descoperirea unor vestigii nu se poate face cu afectarea unui monument istoric.

Regretăm faptul că Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj, instituție muzeală de prestigiu, a fost implicat într-o acțiune atât de reprobabilă.

Mulțumim doamnei Doinița Mariana Chircu, director al Muzeului Regiunii Porților de Fier, care a denunțat acțiunile întreprinse de domnul Gheorghe Petrov. Mulțumim, de asemenea, primarului orașului Baia de Aramă, domnul Rafael Dunărințiu, care s-a comportat ca un demn apărător al intereselor comunității, precum și Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Inspectoratului de Stat in Construcții pentru profesionalismul dovedit.

EPISCOPIA SEVERINULUI ȘI STREHAIEI

preluat de la EPISCOPIA SEVERINULUI ŞI STREHAIEI unde se află şi înregistrările video ale ,,săpăturilor arheologice,,.

DEZASTRUL DE LA BAIA DE ARAMĂ

DEZASTRUL DE LA BAIA DE ARAMĂ

La Baia de Aramă încă mai există chinuită şi nerestaurată o ctitorie brâncovenească, este vorba de biserica mănăstirii Sf. Voievozi. Nu are încă nici un plan de restaurare, deşi este monument de categoria A. Incepând de ieri, 11 noiembrie, va avea şi o problemă serioasă de rezistenţă a fundaţiilor. Dracul şi-a propus să o dărâme şi a găsit trei arheologi proşti să-i facă treaba. Mai precis cei trei ,,arheologi,,  au săpat un crater de patru  metri  lăţime şi patru metri adâncime paralel cu zidul exterior până în fundaţie. Craterul l-au săpat rapid cu excavator, freze, bicamer de mină. Şi din crater voiau să sape sub biserică.

Unii spun că voiau să găsească o cameră subterană în care ar fi o comoară. Eu le spun că băieţii ar trebui să se apuce de altă meserie. Arheologia nu-i de ei! Ar fi trebuit să ştie că:

  1. Secţiunile arheologice se fac întotdeauna perpendicular pe un zid, cât mai înguste, consolidate şi fără să pună în pericol construcţia.
  2. Secţiunile arheologice sunt stratigrafice, adică se decopertează strat cu strat, câte 10 cm, chiar şi atunci când sunt efectuate cu mijloace mecanice.
  3. Pentru găsirea unor camere subterane, proiectul de cercetare este cu totul altul, metoda de lucru este alta şi niciodată nu se fac cratere se 4 x 4 m adâncime. Niciodată!
  4. Tehnicile admise în standardele şi procedurile arheologice se aplică în funcţie de proiect, locul şi scopul cercetării. Nu aplici mijloace mecanizate lângă monumente istorice vechi de 500 de ani. Mijloacele mecanizate se aplică în situaţii excepţionale şi stratigrafic, dacă este cazul şi cu mare precauţie, doar  în câmp.  Nu credeam că legea trebuia să prevadă cum şi când se folosesc tehnicile. Arheologul deştept ştie unde şi cum se aplică tehnicile şi procedurile.

Părerea mea este că ne aflăm în faţa unui caz de malpraxis care a scăzut rezistenţa zidului bisericii.

Slavă Domnului că nu a căzut malul pe muncitori.

RAPORT PRELIMINAR AL SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE DIN AŞEZAREA MEDIEVAL-TIMPURIE (SEC. VIII-XI) DE LA VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA (jud. Ialomiţa) din anul 2012

RAPORT PRELIMINAR AL SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE DIN AŞEZAREA MEDIEVAL-TIMPURIE  (SEC. VIII-XI) DE LA VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA (jud. Ialomiţa) din anul 2012

Proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Dr. Emilia Corbu

 

Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa)-cod sit-94802.01- au  fost efectuate pe baza autorizaţiei de săpătură nr.63/2012,  în perioada 6 august-29 septembrie 2012 şi  coordonate de dr. Emilia Corbu, responsabil ştiinţific de şantier. A fost cercetată o suprafaţă de 159 mp la o adâncime de 1m şi s-a ajuns la adâncimea de 2 m pe suprafaţa SH c.16-c.20

Obiectivul principal al campaniei a fost investigarea unui fossatum unic până în prezent în aşezările medieval-timpurii de la nordul Dunării. In acest scop au fost trasate următoarele secţiuni şi casete:

SG c.11-c.15 ( 10 x 1,5 m) pentru investigarea zonei aflate în faţa şanţului de apărare.

SH (40 m x 2 m) pentru investigarea zonei aflate în spatele şanţului, deci a zonei apărate de şanţ, precum şi a orientării şi formei întregului complex.

Cas. A 46, A47, A48, A49 ( 4 x 4 m fiecare) pentru cercetarea integrală a unor complexe aflate în spatele şanţului.

Deasemenea am continuat cercetarea în casetetele A 42 şi A 43 deschise în campania precedentă şi în care ne-am adâncit pentru a surprinde orientarea şanţului.

Au fost cercetate integral  următoarele complexe:

1)       locuinţă adâncită medieval-timpurie (SH c.1-c.3-Cas. A 48), devenită în planul aşezării Bordeiul nr. 11

2)      locuinţă adâncită medieval-timpurie (SH c.6-c.8-Cas. A 46) devenită în planul aşezării Bordeiul nr. 12.

3)       cuptor menajer medieval-timpuriu ( SH 1-2) devenit în planul aşezării Cuptorul menajer  nr. 9

4)      cuptor menajer medieval-timpuriu ( SH. 13, Cas. A 49) devenit în planul aşezării Cuptorul menajer nr.10.

5)      groapă medieval-timpurie cu funcţionalitate neprecizată(Cas. A 46, carou 2-3)

6)      Fossatum-ul a fost cercetat integral pe SH c.13-15) şi de-a lungul profilului nordic pe SH c.16-20.

Au fost doar intersectate şi cercetate parţial următoarele complexe aflate în faţa fossatum-ului:

7)      locuinţă getică adâncită (SG c.11-12)

8)      Complex nedeterminat (SG c.13-15)

 

FOSSATUM (SH. C.15-C.19)

Deşi a fost obiectivul principal al campaniei, complexul a fost cercetat doar spre finalul perioadei de săpături şi aceasta datorită  faptului că situl arheologic se află în exploatare agricolă, vinovată de această situaţie fiind Direcţia pt. Cultură Ialomiţa. Aşa că am aşteptat recoltarea sorgului petrecută la începutul lunii octombrie.

Detalii stratigrafice. Acest şanţ este unic în aşezările de la nordul Dunării, aşa că a fost cercetat cu toată atenţia.Au fost trasate două secţiuni paralele SG ( în 2011, 2012) şi SH (2012) aflate la 15 m distanţa în partea vestică a aşezării, orientate E-V. SG avea dimensiunile de 30 m x 1,50 m şi SH avea 40 x 2 m. Au fost împărţite în carouri de 2 m. Prima constatare importantă a fost că şanţul este rotund, arcuindu-se spre vest, aşa se face că apare pe traseul SG în carourile C.5-C.10 şi pe SH în carourile C 15-C19. Arcuirea se surprinde exact pe profilul sudic al Cas. A 42- Cas. A43 aflate între cele două secţiuni.Orientarea  şanţului este NE-SE.

Pe traseul SH şanţul are formă albiată şi coboară în trepte de la -1,20 (c.15) la -1,75 (c.16-c.19) urcând iarăşi la -1,20 (c.20). Lăţimea totală a şanţului era de 11,70 m, iar lăţimea la adâncimea maximă era de 7 m (fig.2 a,b). La fel ca şi pe traseul SG, a fost găsită la marginea interioară a şanţului o groapă de par cu diametrul de 0,40 ceea ce ne indică o palisadă simplă de stâlpi groşi  din lemn ce delimita complexul de o parte şi alta.

Spre deosebire de SG unde adâncimea este doar de 1 m, pe SH adâncimea maximă este de 1,75 m, ceea ce ne sugerează fie că săparea şanţului a fost la un moment dat abandonată, fie spre capăt şanţul era mai puţin adânc.

Constatarea cea mai importantă însă este aceea că  ,,fossatumul,, de pe SG  este unul şi acelaşi complex cu şanţul de apărare cercetat în anii anteriori pe SE/ 2006 şi SF/2007 unde avea adâncimea de 2 m şi aceeaşi formă rotunjită. Că este acelaşi şanţ o dovedeşte şi sedimentul brun-negricios, afânat, untos. Deosebirea este că pe SG şi SH se află în imediata vecinătate a zonei de locuire şi din acest motiv are un inventar divers provenit de la resturile menajere ale celor două faze de locuire ulterioare şanţului. Acest aspect a influenţat şi situaţia stratigrafică. Astfel că pe SE şi SF se conturează la –o,30 m în timp ce pe SH apare  la -0,40 sub o fază de locuire medieval-timpurie.

Inventarul şanţului este destul de bogat şi constă din 594  fragmente ceramice din pastă nisipoasă, pastă cenuşie, ceramică lucrată cu mâna, importuri şi din alte epoci istorice.  Acestora se adaugă câteva piese din os şi metal care se află în lucru. Au apărut destul de multe oase fragmentare de animal, pietre, paiantă, zgură, pietre.

Ceramica nisipoasă este reprezentată de 358 fragmente (60%) neîntregibile provenite de la mai multe vase lucrate din pastă diferită. Cele mai multe au apărut între 0,30-0,70 m. Majoritatea sunt lucrate din pastă omogenă cu nisip de granulaţie medie, ardere reducătoare relativ uniformă. Unele au angobă cărămizie.   Decorul este divers: registre de valuri alternate cu striuri; mănunchiuri de striuri oblice pe orizontale; valuri formând ochiuri între ele, reghistre de striuri alternate cu valuri. Altele sunt lucrate din pastă cu nisip şi microprundiş cu angobă cărămizie şi decor striat. In fine, o mică parte sunt din pastă de foarte bună calitate,omogenă cu nisip abia vizibil şi ardere reducătoare cu decoruri bazate pe striuri orizontale. Se constată şi prezenţa pastei cu nisip şi scoică. Un număr infim sunt din pastă caolinoidă.

Cele 86 (14%) de fragmente de ceramică cenuşie sunt din pastă de foarte bună calitate cu concreţiuni de calcar, omogenă, ardere bună reducătoare cu nuanţe cromatice de la cenuşiu cimentos la cenuşiu-închis. Sunt decorate cu linii lustruite vertical şi în reţea. Unele sunt arse oxidant.

Un număr de 105 (18%) de fragmente ceramice sunt din pastă roşie, de bună calitate, cu sau fără  concreţiuni de calcar, ocru sau mică, provenite de la vase diferite: amfore, oale sau vase mici. Majoritatea sunt de provenienţă antică sau medieval-timpurii. Doar 6 sunt medieval-târzii.

In fine, au apărut şi 45 fragmente lucrate cu mâna (8%). Ne interesează cele  apărute la adâncime mare de -0,85 m şi care sunt din pastă cu nisip şi cioburi pisate de factură medieval-timpurie.

Inventarul ceramic destul de sărac prezentat mai sus  coroborat cu stratigrafia şanţului (aglomerarea lor până la -0,70 şi mai puţin sub) indică de fapt perioada în care şanţul era dezafectat şi folosea probabil ca groapă menajeră. Pe baza ceramicii nisipoase şi a raportului dintre toate categoriile ceramice prezente în complex, ne indică o datare în a doua jumătate a sec.IX-începutul sec. X. Şanţul de apărare se datează pe baza tipologiei şi topostratigrafiei în secolele VII-IX, aşa cum vom vedea mai jos.

 

 

COMPLEXE AFLATE ÎN SPATELE ŞANŢULUI DE APĂRARE

 

BORDEIUL NR. 11 (SH c.1-c.3-Cas. A 48)

Dimensiuni şi orientare.

Are plan patrulater de 4,50 x 4 m, orientat NE-SV, cu podeaua la -1,38 m. Intrarea se afla pe latura de SE şi cobora în trepte la -0,79, -1,15, -1,29. Pe podea se aflau patru gropi de par, provenite probabil atât de la bordei cât şi de la cuptorul menajer care l-a suprapus. Avea un cuptor cotlonit în colţul estic, oval, de 1,50 x 1,20 m şi cu vatra la -1,13 m. Patul de ardere al vetrei, gros de 8 cm,  rezultase în urma folosirii îndelungate atât în cadrul bordeiului cât şi a cuptorului menajer ulterior.

Detalii stratigrafice

S-a delimitat la -0,43 cm de la nivelul actual al solului ca o serie de lentile de pământ galben amestecat cu brun, paiantă şi material arheologic. In centru, sedimentul era brun-cenuşiu amestecat cu arsură şi paiantă. Situaţia stratigrafică inedită constă în aceea că  a fost suprapus de cuptorul menajer nr. 9 care i-a folosit parţial groapa şi cuptorul. Bordeiul se afla acoperit cu un strat gros de pământ galben de 0,30-0,40 m  surprins pe aproape toată suprafaţa între -0,90-1,20 m. In SH c.3, mantaua de pământ galben începe de la -0,70 m. Cam de pe la -1,13 m am intrat în sedimentul propriu-zis al locuinţei care era brun-maroniu, f. afânat cu pelicule negricioase. Podeaua se afla la -1,30 -1,38 din pământ bătut. Este a doua locuinţă de pe Popina- Blagodeasca care a fost acoperită cu pământ galben, ceea ce ne sugerează o reamenajare a ariei de locuire, o fază de locuire nouă survenită la scurt timp după dezafectarea fazei anterioare

Inventarul bordeiului a fost sărac.Am luat în studiu doar 112  fragmente apărute pe fundul bordeiului între -1 m-1,40 m. Acestea aparţin următoarelor categorii ceramice: nisipoasă, cenuşie,  şi ceramica lucrată cu mâna şi fragmente din alte epoci istorice. Ceramica nisipoasă, doar 69 fragmente (62%)  se evidenţiată prin pastă de foarte bună calitate cu nisip fin,  bine omogenizată, ardere reducătare până la negru şi decorată cu striuri orizontale de diferite grosimi de la cele fine până la caneluri late. Secundar se află pasta cu nisip de granulaţie medie, dar bine omogenizată şi deasemenea cu ardere reducătoare bună, deşi se constată şi fragmente exfoliate. Ne atrage atenţia un fragment de tăviţă din pastă cu nisip de granulaţie medie, lucrat  cu mâna şi îndreptat la roata de mână, cu ardere  pătată, vas ce se încrie în orizonturile timpurii ale culturii Dridu. Din categoria ceramicii cenuşii s-au găsit doar 5 fragmente (4%) din pastă fină, ardere reducătoare bună decorate cu linii lustruite vertical. In fine, fragmentele ceramice din alte epoci istorice lucrate din pastă roşie, de bună calitate provin însă de la vase diferite, amfore, oale etc. şi reprezintă 19% (21 fragmente). Având în vedere însă dimensiunile complexului, răspândirea lor, faptul că unele atipice pot fi antice, nu pot contribui la datarea complexului.  Acelaşi lucru se poate spune şi despre cele 17 fragmente  lucrate cu mâna (15%) deşi unele sunt de factură medieval-timpurie.

Pe baza inventarului şi a stratigrafiei propunem o datare de sec.VIII-IX d. Chr.

 

BORDEIUL NR. 12 (SH c.6-c.8-Cas. A 46)

 

Dimensiuni şi orientare

Plan pătrat de 4 x 4 m, orientat NE-SV. Podeaua se afla la -0,95 m. Cuptorul era cotlonit parţial în colţul vestic şi se prelungea cu o vatră lutuită în faţă spre interiorul locuinţei. Vatra era rotundă cu diametrul de 1 m.  Toată latura de NV a cuptorului era arsă, arsură ce se întindea şi pe podea, ceea ce ne sugerează distrugerea acestei locuinţe prin incendiu.

Detalii stratigrafice.

S-a delimitat la -0,30-0,35 m ca un sediment brun-maroniu, afânat, cu lentile de pământ galben, cărămidă, chirpic, arsură, material arheologic divers. O groapă de doar    –o,60 m aflată pe colţul nordic ne sugerează consolidarea pereţilor locuinţei cu tălpici de lemn.

Inventarul constă din ceramică, fragmente de oase de animale, fragmente din piese din fier în stare deteriorată de conservare (cuţit, pinten?, două fragmente de lupe de fier), o fusaiolă bitronconică, o săgeată din fier foliformă, gresii, un fluier din lut(?). Au fost găsite 632 de fragmente din mai multe categorii ceramice: din pastă nisipoasă, cenuşie, lucrată cu mâna şi din alte epoci istorice. O parte din acest material poate să aparţină gropii care l-a intersectat, dintr-o fază ulterioară, dar departajarea este dificil de făcut, de vreme ce groapa a fost săpată în chiar umplutura bordeiului. Prin analogie, celelalte gropi de bucate sau cu funcţionalitate neprecizată erau aproape lipsite de inventar. Din ceramică nisipoasă se aflau 380 de fragmente ceramice (60%) din pastă de mai multe tipuri:a) din pastă cu nisip fin, abia vizibil, foarte omogenă, arsă reducător şi decorată cu striuri de diferite grosimi; b) pastă cu nisip de granulaţie mică şi medie, vizibil, arsă reducător, decorate cu striuri în diverse combinaţii, mănunchiuri de striuri oblice pe orizontale, şi mănunchiuri de striuri încrucişându-se între ele, valuri alternate cu striuri; c) pastă cu microprundişuri din care unul are decor ,,cu unghia,, pe gât; d) pastă cu scoică; e) pastă caolinoidă; f) cu nisip şi cioburi pisate.  Variantele c,d,e sunt mai rare. Cele de la nivelul de -0,70 au depuneri mari de calcar, ce sugerează un bordei incendiat.

Cele circa 57 exemplare (11%) diin pastă fină cu rare concreţiuni de calcar, arsă reducător cu nuanţe de cenuşiu cimentos sau aproape negru erau decorate cu linii lustruite vertical,  în reţea sau în mănunchiuri oblice. Unele sunt arse oxidant de culoare cărămizie. Provin de la vase diferite, identificate fiind oala cu toarte în bandă lată şi ulciorul.

Ceramica lucrată cu mâna, circa 38 fragmente (6%) este foarte  puţină în ansamblul complexului dar provine din apropierea podelei.

Se adaugă o serie de fragmente de import din care cele mai importante sunt din pastă roşie (105 ex.  adică 17%) provenite de la vase diferite, în special amfore.Acestea apar mai ales în straturile superioare.

Trebuie să adaugăm prezenţa unor fragmente ceramice din pastă cenuşie lucrare la roata rapidă provenite de la un vas cu fundul plat. Tot din alte epoci istorice sunt şi 17 fragmente din pastă micacee şi 13 smălţuite.

Aşa cum arătam, locuinţa a fost intersectată de o groapă mai târzie care i-a bulversat oarecum stratigrafia, nemaiputându-se face o departajare între materialul provenit din diverse secvenţe stratigrafice. Considerăm pe baza inventarului şi a stratigrafiei că bordeiele nr.11 şi 12 au făcut parte din acelaşi nivel de locuire dar din faze diferite, fiind datat în secolele IX-X.

 

 

CUPTORUL MENAJER NR.10 ( SH, C.1-2)

 

Aşa cum arătam la stratigrafia bordeiului nr. 11, acest complex a folosit parţial bordeiul. Cei care au amenajat cuptorul menajer  au acoperit cu pământ galben bordeiul cam până la -0,70-0,80 m şi  i-au păstrat cuptorul. A rezultat o amenajare uşoară pe stâlpi de lemn ale căror gropi se mai observă pe podeaua bordeiului. Noul complex se delimita la -0,30 -0,40 m de la nivelul actual ca un sediment gri-cenuşos, foarte afânat, cu pigmenţi de pământ galben, cenuşă şi arsură. Groapa de acces avea dimensiuni de 2,50x 2,50 m cu adâncimea de -0,82 m, orientat NE-SV cu cuptorul la E. Vatra   păstra aceleaşi dimensiuni de 1,50 x 1,20 m.

Inventarul, destul de sărac, luat în lucru provine din stratul arabil până la adâncimea de -0,80 m. Au fost găsite 232 fragmente ceramice aparţinând următoarelor specii:ceramica nisipoasă, cenuşie, lucrată cu mâna şi din alte epoci istorice.

Cele 111 fragmente (48%) din pastă nisipoasă înregistrează în funcţie de compoziţia pastei mai multe variante. Cele mai multe sunt din pastă cu nisip de granulaţie medie, dar de bună calitate, bine omogenizată, ardere bună reducătoare şi decorate cu striuri în diverse combinaţii: valuri alternate cu striuri, mănunchiuri de striuri oblice pe orizontale dar şi pe verticale, valuri formând ochiuri între ele, striuri oblice pe umăr şi corp striat. La unele exemplare pasta era rugoasă cu microprundişuri.  Pe locul secund se află pasta cu nisip fin, bine omogenizată, ardere reducătoare până la negru, decorată în special cu striuri orizontale. Sporadic apare  pasta caolinoidă.

Din categoria cenuşie s-au găsit 37 fragmente (16%) din pastă cu rare concreţiiuni de calcar, cimentoasă, de bună calitate, decorată cu linii lustruite vertical, în reţea şi o canelură orizontală. Unele fragmente cu decor în reţea sunt arse oxidant.

Ceramica lucrată cu mâna are un procent ridicat (33 ex. adică 14%) dar provine din toate straturile complexului, de la  vase diferite din pastă diferită, semifină sau rugoasă, arsă oxidant, pătat sau reducător, din care unele sunt de factură antică. Tot aici a apărut un fragment de tăviţă.

Fragmentele din alte epoci istorice au deasemenea un procent semnificativ (49 ex. adică 21%) şi provin de la vase diferită din pastă roşie, de la amfore în special dar şi  oale şi au fost găsite în toate straturile complexului.

Propunem datarea cuptorului menajer nr. 10 în  a doua jumătate a secolului al –X-lea.

 

CUPTORUL MENAJER NR.11 ( SH. C.13- Cas. A 49)

 

De  la – 0,30 m  pe toată caseta A49 se afla  un sediment brun-negricios, foarte afânat, pe alocuri grăunţos cu lentile de cenuşă.  Din acest nivel arheologic s-a delimitat la aproape -0,70 m  groapa de acces a cuptorului, oarecum trapezoidală cu colţuri rotunjite, de 2,50 x 2 m şi adâncă de -1,29 m şi o vatră cotlonită. Intregul complex avea dimensiunile de 4 x 2,50 m.  Intrarea se afla pe latura de NV aşa cum ne sugerează o treaptă aflată la -0,92 m. Vatra era cotlonită în colţul nordic, era rotundă cu diametrul de 1,50 m şi avea adâncimea de -1,21 m. Patul de ardere al vetrei avea grosimea de 9 cm şi sugerează o utilizare îndelungată.

Pe capătul SE al gropii de acces se aflau patru gropi de pari, adânci de -1,43 care par să nu aibă legătură cu complexul. Posibil să provină de la o  palisadă dintr-o altă fază de locuire. Ar corespunde cu traseul SP3.

Inventarul acestui bordei constă din 302 fragmente ceramice din categorii diferite de pastă: nisipoasă, cenuşie, lucrată cu mâna şi importuri.Ceramica nisipoasă este  majoritară ( 181 fragmente, adică 60%)  şi se constată prezenţa mai multor categorii de  pastă: cu nisip de granulaţie medie, angobă cărămizie şi decor divers; a pastei cu nisip fin, foarte bine omogenizată şi cu ardere reducătoare. Sporadic apar şi pasta cu microprundişuri, pasta caolinoidă şi pasta cu nisip şi scoică, pasta cu nisip şi cioburi pisate. Alte decoruri, în afară de cele pe baza striurilor orizontale de grosimi diferite, sunt: valuri formând ochiuri între ele, registre de valuri şi striuri, valuri formând ochiuri între ele, linii scurte oblice  pe gât, striuri oblice.

Ceramica cenuşie (64 ex. adică 21%) . Fragmentele provin de la mai multe vase, printre care şi o oală cu buza scurtă şi  toartă lată prinsă de buză cu decor lustruit vertical. In general pasta este cimentoasă de bună calitate.

Un procent semnificativ  de 12% ( 37fragmente) este cel al fragmentelor din pastă roşie de la vase de import, în special amfore dar şi oale sau vase de mic volum. Fragmentele erau împrăştiate în toată umplutura, atipice şi posibil antice.

Nu lipsesc nici fragmentele ceramice lucrate cu mâna (17 ex. adică 6%) din care multe mici şi atipice. Datare propusă: a doua jumătate a secolului al –IX-lea.

 

GROAPĂ CU FUNCŢIONALITATE NEPRECIZATĂ (Cas. A46, c.2-3)

Aproape de centrul bordeiului 12,  sedimentul era negricios, afânat, grăunţos şi provenea aşa cum vom vedea de la o groapă care perfora podeaua bordeiului. Diametrul acesteia era de 1,50 x 1,20 m. Fundul cobora în pantă de la -1,27 la -1,43 m. Având în vedere adâncimea mică a gropii faţă de podea rezultă că groapa nu aparţinuse bordeiului ci era ulterioară.

 

COMPLEXE AFLATE ÎN FAŢA ŞANŢULUI DE APĂRARE

Pentru a investiga această zonă, în acest an am prelungit secţiunea SG cu încă 10 m şi am constatat că stratigrafic avem altă situaţie:

a)      stratul  medieval timpuriu este foarte subţire deşi materiale arheologice medieval-timpurii apar atât în stratul arabil cât şi în strat până la aproape -0,30 m. Sub stratul medieval-timpuriu se află un strat antic caracterizat de un sediment gri-cenuşiu, foarte afânat, cenuşos. In acest strat am intersectat două complexe pe care le-am cercetat parţial. Este vorba de o locuinţă  care apare pe SG c.11-c.12, caracterizată de multă cenuşă şi arsură şi care se adânceşte până la -1,40 m. Acest complex a fost distrus parţial de şanţul de apărare şi de amenajările pendinte acestuia.

b)      In SG c.14-15 apare un alt complex nedeterminat încă, adâncit până la 1 m, posibil o altă locuinţă.

 

Concluzii.

Campania din anul 2012 ne-a adus  două clarificări  importante:

  1. Cu privire la evoluţia aşezării. Complexele apărute pe traseul SH constituie un veritabil ,,sandwich stratigrafic,, care confirmă existenţa a trei niveluri de locuire din care cel mai vechi cu două faze. Prima situaţie de acest gen a mai apărut cu ani în urmă pe traseul Cas. B7-B10.
  2. ,,Fossatumul,, de pe SG şi şanţul de pe SE şi SF sunt acelaşi complex,   un şanţ de apărare, descoperire unică până în prezent în aşezările de la nordul Dunării. Face parte din cel mai vechi nivel de locuire. Nu excludem posibilitatea ca aşezarea medieval-timpurie în faza finală să se fi extins şi pe grindul vestic, adică dincolo de limitele trasate iniţial de şanţ. Pe toate secţiunile şanţul se delimita la -0,30 m (cu excepţia SH, unde apare la -0,40 m sub un nivel de locuire), cobora din stratul medieval-timpuriu aflat  sub stratul arabil. Avea profil albiat cu deschiderea superioară mai largă decât baza.  Lăţimea  era variabilă de la  8, 75 m, 9 m şi respectiv 11,70 m (pe traseul SH. La bază avea constant doar 7 m. Adâncimea  era de 2 m (pe traseul SE)  de  1,75 (SF, SH) şi 1 m (SG). La partea vestică a  şanţului se mai păstrau gropi de pari, groşi de 0,30 m, probabil de la un gard  de lemn ce sprijinea malul.

Prima constatare importantă a fost că şanţul este arcuit  ca un semicerc spre vest. Aşa se face că apare pe traseul SG în carourile C.5-C.10 şi pe SH în carourile C 15-C19. Arcuirea se surprinde exact pe profilul sudic al Cas. A 42- Cas. A43 deschise între cele două secţiuni. Orientarea  şanţului este NE-V-SE.

Ovalul avea  deschiderea maximă spre aşezare şi  vârful spre vest. Pământul galben scos din şanţ a fost folosit pentru ridicarea palisadei nr.3. Sedimentul din şanţ  este brun, afânat, untos în partea superioară şi amestecat cu pelicule de pământ galben în partea inferioară, provenite de la prăbuşirea  unui mic val care întărea un gard  de lemn ale cărui gropi de pari se mai observă pe lângă peretele  de vest al şanţului.

Din partea superioară, până la adâncimea de -0,70 m, provine cea mai mare parte a materialului ceramic descoperit.

Datarea acestui complex inedit s-a făcut pe baza inventarului dar şi a contextului arheologic.  Dacă în urmă cu şase ani mai aveam dubii în privinţa atribuirii şanţului de apărare de pe SE şi SF, cercetările din 2012 ne-au lămurit deplin.

El trebuie legat de epoca cu cea mai mare durată de vieţuire  pe grindul sudic şi aceasta este aşezarea medieval-timpurie. In nici o altă epocă istorică atestată arheologic pe grindul sudic locuirea nu a avut amploarea din secolele IX-XI. Locuirea getică a fost sporadică, la fel şi prezenţa de secol II-III sau din evul mediu-târziu. Cu alte cuvinte este vorba de un şanţ de apărare medieval-timpuriu.

Considerăm că se încadrează primei faze din cel mai vechi nivel de locuire de pe Popina Blagodeasca. Incadrarea cronologică propusă de noi era de secol VII-început de sec. IX. Situaţia lui, dimensiunile şi adâncimea inegală ne dă impresia unui şanţ de apărare neterminat, conceput şi realizat cu prilejul unui eveniment neprevăzut. Faptul că un cuptor menajer este destul de aproape de acesta, ne sugerează că în nivelul II de locuire şanţul era deja parţial colmatat.

Sistemul defensiv de la Blagodeasca are analogie directă cu cea mai veche fortificaţie de la Dăbâca[1](jud. Cluj). Analogia constă în modul de construcţie al palisadei (în care paramentul de lemn este înfipt într-un şanţ),  în dimensiunile şanţului de apărare (care are o deschidere maximă de 9 m şi adâncimea de doar 1,5 m) şi în distanţa dintre şanţul de apărare şi palisadă.

Pentru o datare timpurie a complexului în secolele VII-IX pledează planul, dimensiunile, tipul constructiv al palisadei, stratigrafia şi situaţia topostratigrafică despre care vom vorbi în continuare. Datarea fortificaţiei de la Dăbâca în secolul X este orientativă pentru noi. La rândul ei, Dăbâca are analogii directe cu fortificaţia de la Staro-Mesto (Cehoslovacia) datată în secolul IX. In Polonia, Germania, cetăţile inelare sau în formă de potcoavă sunt datate în secolul VII-X[2].

 

 

 

 

 

 

COMPLEX

TOTAL FRAGMENTE CERAMICE CERAMICA NISIPOASĂ CERAMICA CENUŞIE CERAMICA LUCRATĂ CU MÂNA IMPORTURI ŞI DIN ALTE EPOCI ISTORICE
ŞANŢUL DE APĂRARE 594 358 (60%) 86 (14%) 45 (8%) 105 (18%)
BORDEI NR.11 112 (găsite între

-1-1,40 m)

69 (62%) 5 (4%) 17 (15%) 21 (19%)
BORDEI

NR.12

632 380 (60%) 57 (11%) 38 (6%) 105 (17%)
CUPTOR MENAJER 10 232 111 (48%) 37 (16%) 33 (14%) 49 (21%)
CUPTOR MENAJER 11 302 181 (60%) 64 (21%) 17 (6%) 37 (12%)

 



[1] Stefan Pascu, Mircea Rusu şi colaboratorii, Cetatea Dăbâca, Acta Musei Napocensis, V, 1968, p.163

[2] M. Rusu, Castrum, Urbs, Civitas, Acta Musei Napocensis, VIII, 1971, p.200

SESIUNEA NAŢIONALĂ DE RAPOARTE ARHEOLOGICE- CRAIOVA 2013

Săptămâna trecută, joi, s-a încheiat la Craiova a XLVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice. Organizată de Ministerul Culturii în colaborare cu Muzeul Olteniei, sesiunea şi-a propus, ca în fiecare an, susţinerea rapoartelor arheologice ale campaniei din anul anterior.

Deşi gazdele şi organizatorii şi-au dat tot sufletul ca întâlnirea să aibă loc în condiţii optime (şi chiar au reuşit), trebuie să remarc slaba prezenţă în ansamblu şi scăderea dramatică, an de an,  a specialiştilor medievişti. Cel puţin, arheologii în evul mediu timpuriu, devin tot mai rari.

Ministerul nu a fost reprezentat de nimeni din forurile superioare şi decizionale ci de cei care, an de an, pun umărul la organizarea manifestării, Emilian Gămureac, veşnic consilier (cel puţin nu îl fac director) şi preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, Karl Zeno Pinter.

Prezenţa slabă se datorează pe de o parte faptului că o parte din costuri trebuie suportate de instituţia participantă şi nu toate muzeele au fonduri de deplasare. Pe de altă parte scăderii numărului de arheologi activi. Doar în acest an (şi suntem la jumătate) au trecut la Domnul cinci arheologi  dintre care trei cu vârste între 40-60 de ani. Ei se adaugă generaţiei în vârstă ieşită din activitate în ultimii 10 ani dar şi pensionarilor. Iar tinerii sunt destul de puţini. Şi, nici nu ştiu dacă învăţământul universitar actual în formula Bologna mai poate asigura specialişti de nivel înalt.

In fine, arheologii, atâţia câţi mai sunt au asigurat cercetarea arheologică sistematică pe 75 de situri arheologice din România şi săpături de salvare în 109 situri înregistrate sau noi. Numărul de 75 de situri arheologice aflate în cercetare sistematică este destul de mic dacă ţinem seama că în România sunt mii de situri dintre care majoritatea cu probleme de conservare. Iar dacă adăugăm faptul că cele 75 de şantiere acoperă  aproape 6000 de ani de istorie: preistorie cu toate culturile, epoca fierului, cultura geto-dacă, cultura greacă, epoca romană, epoca romano-bizantină, evul mediu-timpuriu, evul mediu-târziu, ne dăm seama că sunt epoci cum este evul mediu-timpuriu în care şantierele se numără pe degete.

Aceste  şantiere arheologice asigură mărturiile materiale cu privire la istoria universală dar şi românească din aceste ţinuturi. Sunt epoci întregi despre care nu am şti nimic în absenţa săpăturilor arheologice.

Şi, cu toate acestea investiţia în arheologie este foarte mică, jenant de mică, dacă mă gândesc şi compar cu investiţia făcută în ICR în epoca Patapievici. De unde se vede legătura directă dintre politică şi bani.

Inchei prin a spune din tot sufletul îndoliat un ,,Dumnezeu să îi ierte,,! pe :

Dr. Mircea Petrescu -Dâmboviţa

Dr. Alexandru Suceveanu – Institutul de Arheologie Bucureşti

Cristian Olariu – Universitatea Bucureşti

Dr. Florin Hău- Muzeul Naţional al Bucovinei

Traian Popa – Muzeul  Judeţean Giurgiu

 

DIN CATALOGUL EXPOZIŢIEI ,,CARAFA CENUŞIE. O CĂLĂTORIE ÎN LUMEA CERAMICII ARHEOLOGICE CENUŞII,,

DINCOLO DE BUCĂTĂRIE….

Dacă personajele din ,,Compoziţia cu motive româneşti,, a lui Ion Theodorescu Sion ar dispare, pe loc ar rămâne doar patru vase, aparent inutile. Dar, un banal vas de lut spart şi aruncat poate deveni istorie. Spre deosebire de vasele din metal sau sticlă care dispar în timp, modestele vase de lut rezistă mii de ani. Rămân mărturii ale unei civilizaţii  dispărute. Devin izvoare istorice, mărturii de cultură materială, ferestre spre lumea care le-a creat. Pe baza lor au fost datate situri arheologice întregi. Au vorbit despre continuitate sau discontinuitate culturală. Despre felul cum au fost create, oamenii care le-au purtat.

De-a lungul celor 2500 de ani de istorie, ceramica cenuşie s-a caracterizat prin:

  • Raritate.
  • Calitate
  • Longevitate

Ceramica cenuşie este rară în toate epocile istorice  iar exemplarele întregi, descoperite mai ales în necropole,  sunt uneori excepţii. Era o ceramică de lux, iar pe atunci luxul însemna calitate.

Calitatea ei deriva din  lut şi din foc. Materia primă era o argilă fină, omogenă, cu calităţi plastice deosebite şi care indiferent dacă era lucrată cu mâna, la roata rapidă sau la roata de mână îşi păstra aceeaşi eleganţă şi fineţe. Al doilea element definitoriu este arderea reducătoare până la obţinerea unor nuanţe de gri, de unde şi denumirea de ceramică cenuşie. Celor două componente majore se adăuga şi un al treilea şi anume decorul realizat uneori prin lustruire simplă sau în linii dispuse în diverse combinaţii. Uneori decorul lustruit este organizat în registre delimitate de caneluri.

Longevitatea ceramicii cenuşii este dovedită  de prezenţa ei în cadrul următoarelor  epoci istorice:

Epoca Bronzului (mil II-I î. Chr.)

Cultura şi civilizaţia geto-dacă ( sec.IV î. Chr.- sec. I d. Chr.

Epoca migraţiilor

Cultura carpică (sec. II-III d. Chr.)

Cultura Sântana de Mureş (sec. III-IV d. Chr.)

Evul mediu-timpuriu

Cultura Dridu (sec. VIII-XI d. Chr.)

Toate vasele din aceste perioade au în comun pastă de calitate superioară, arderea reducătoare, decorul lustruit. Insă, fiecare epocă istorică se caracterizetă prin forme noi de vase, specifice epocii respective. Acest lucru se datorează funcţionalităţii ceramicii. Vasele de cult se distingeau prin forme inedite, elegante. Vasele de uz casnic mărturisesc de la sine utilitatea lor. Ulcioarele erau folosite pentru lichide, oalele mai ales pentru lapte iar borcanele pentru gătit.

Vă închipuiţi că această cană elegantă din fotografia de mai jos, are 1600 de ani?

CARAFA CENUŞIE. O CĂLĂTORIE ÎN LUMEA CERAMICII ARHEOLOGICE CENUŞII

La finele acestei săptămâni la Muzeul Judeţean Ialomiţa va fi deschisă o expoziţie de ceramică arheologică inedită prin tematică şi bogată prin relevanţa istorică. Până atunci vă voi prezenta câte ceva din cuprinsul ei.

Expoziţia ,Carafa cenuşie. O călătorie arheologică în lumea ceramicii cenuşii,, are la bază o viziune antropologică asupra unei categorii ceramice, importante pentru arheologi, dar mai puţin cunoscută marelui public datorită poate şi modestiei sale. Ceramica cenuşie este o subcategorie a ceramicii negre cunoscută la numeroase populaţii  din America până în Asia şi din Europa până în Africa.

În general, istoria se învaţă secvenţial, pe epoci istorice separate, de unde şi impresia că fiecare epocă istorică o ia mereu de la capăt.  Această viziune istorică  oarecum tehnicistă este destinată studiului istoriei, adică specialiştilor care lucrează cu un volum mare de informaţie istorică şi astfel  creeze mereu casete şi casetuţe de ordonare a datelor istorice. In realitate, epocile se înlăţuiesc, nu există cezură, viaţa nu o ia mereu de la capăt. Astfel că dincolo de evenimente colosale există lucruri, elemente de cultură materială, care străbat epocile, mileniile, într-o călătorie care sfidează orice evoluţionism în istorie. Aşa se face că ceramica cenuşie s-a transmis de-a lungul mai multor epoci istorice,  aproape  2500 de ani,  pe un spaţiu destul de larg. Care sunt cauzele acestei performanţe vom vedea în paginile de mai jos.

Pentru că ne aflăm în faţa unei categorii ceramice speciale  a fost nevoie de  colaborarea a cinci muzee   pentru a strânge un lot de  90 de vase ilustrative pentru tema noastră. Majoritatea sunt exemplare întregi şi prin urmare foarte rare. Multe prezintă forme deosebite. Câteva sunt rarităţi.

Toate vasele din expoziţie sunt elemente de  datare   uneori a unor situri întregi, argumente pe care se sprijină atribuirea culturală a aşezărilor şi necropolelor istorice.  Provin din Muntenia şi Dobrogea adică atât din zona de munte, colinară şi de câmpie, de o parte şi alta a Dunării, fiind pe de o parte  mărturii ale nivelului  omogen de cultură şi civilizaţie atins pe aceste meleaguri şi pe de altă parte un argument privind importanţa acestei ceramici. Deasemenea, s-a urmărit ca pentru fiecare epocă istorică să fie prezentate toate tipurile de vase utilizate în perioadă. S-a optat pentru exemplare întregi pentru ca discursul expoziţional să fie coerent, dar au fost acceptate şi fragmente ale unor categorii rare cum ar fi imitaţiile getice după bolurile greceşti.

Catalogul conţine date generale dar şi de strictă specialitate arheologică, accesibile însă marelui public prin bogăţia de informaţie şi noutatea interpretărilor. Am ilustrat pe alocuri cu opere ale unor pictori impresionişti, deveniţi clasici. Este cunoscută preferinţa pictorilor de a folosi în compoziţia  multor naturi statice vase de lut de inspiraţie tradiţională.

Mulţumesc colegilor din muzeele partenere pentru  profesionalism, prietenie şi colegialitate. Acest proiect există şi datorită muncii lor.

Piesele arheologice prezente în expoziţia ,,Carafa cenuşie. O călătorie în lumea ceramicii arheologice cenuşii,, provin din colecţiile următoarelor muzee partenere în acest proiect:

MUZEUL JUDEŢEAN IALOMIŢA

MUZEUL BRĂILEI

MUZEUL JUDEŢEAN BUZĂU

MUZEUL DUNĂRII DE JOS CĂLĂRAŞI

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE CONSTANŢA

 

Expoziţie coordonată de dr. Emilia Corbu

Colectivul de realizare:

Dr. Emilia Corbu

Dr. Matei Gheorghe

Dr. Valeriu Sârbu

Dr. Matei Sebastian

Drd. Daniel Costache

Drd. Gabriel Stăicuţ

Dr. Valentin Parnic

Vasile Oprea

Dr. Cristina Talmaţchi

 Foto:  Ulcior getic (foto:Emilia Corbu)

PROIECT FINANŢAT DE MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL

RAPORT PRELIMINAR AL SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE DIN AŞEZAREA MEDIEVAL-TIMPURIE  (SEC. VIII-XI) DE LA VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA (jud. Ialomiţa) din anul 2012

Proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Dr. Emilia Corbu

 Săpăturile arheologice de la Vlădeni-Popina Blagodeasca (jud. Ialomiţa)-cod sit-94802.01- au  fost efectuate pe baza autorizaţiei de săpătură nr.63/2012,  în perioada 6 august-29 septembrie 2012 şi  coordonate de dr. Emilia Corbu, responsabil ştiinţific de şantier. Au fost angajaţi un număr de 16 lucrători zilieri. Au fost aprobate fonduri din partea Muzeului Judeţean Ialomiţa şi a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional. A fost cercetată o suprafaţă de 159 mp la o adâncime de 1m şi s-a ajuns la adâncimea de 2 m pe suprafaţa SH c.16-c.20

Obiectivul principal al campaniei a fost investigarea unui fossatum unic până în prezent în aşezările medieval-timpurii de la nordul Dunării. In acest scop au fost trasate următoarele secţiuni şi casete:

SG c.11-c.15 ( 10 x 1,5 m) pentru investigarea zonei aflate în faţa şanţului de apărare.

SH (40 m x 2 m) pentru investigarea zonei aflate în spatele şanţului, deci a zonei apărate de şanţ, precum şi a orientării şi formei întregului complex (fig.1).

Cas. A 46, A47, A48, A49 ( 4 x 4 m fiecare) pentru cercetarea integrală a unor complexe aflate în spatele şanţului.

Deasemenea am continuat cercetarea în casetetele A 42 şi A 43 deschise în campania precedentă şi în care ne-am adâncit pentru a surprinde orientarea şanţului.

Au fost cercetate integral  următoarele complexe:

1)       locuinţă adâncită medieval-timpurie (SH c.1-c.3-Cas. A 48), devenită în planul aşezării Bordeiul nr. 11

2)      locuinţă adâncită medieval-timpurie (SH c.6-c.8-Cas. A 46) devenită în planul aşezării Bordeiul nr. 12.

3)       cuptor menajer medieval-timpuriu ( SH 1-2) devenit în planul aşezării Cuptorul menajer  nr. 9

4)      cuptor menajer medieval-timpuriu ( SH. 13, Cas. A 49) devenit în planul aşezării Cuptorul menajer nr.10.

5)      groapă medieval-timpurie cu funcţionalitate neprecizată(Cas. A 46, carou 2-3)

6)      Fossatum-ul a fost cercetat integral pe SH c.13-15) şi de-a lungul profilului nordic pe SH c.16-20.

Au fost doar intersectate şi cercetate parţial următoarele complexe aflate în faţa fossatum-ului:

7)      locuinţă getică adâncită (SG c.11-12)

8)      Complex nedeterminat (SG c.13-15)

Documentaţia constă în: carnet de şantier completat zilnic, circa 500 de fotografii digitale, un număr de 33 de desene pe hârtie milimetrică reprezentând planuri şi profile, etape de lucru şi desene finale, circa 250 de pungi de material ceramic selectate pe carouri şi secţiuni. In prezent materialul documentar se află în lucru.

FOSSATUM (SH. C.15-C.19)

Deşi a fost obiectivul principal al campaniei, complexul a fost cercetat doar spre finalul perioadei de săpături şi aceasta datorită  faptului că situl arheologic se află în exploatare agricolă, vinovată de această situaţie fiind Direcţia pt. Cultură Ialomiţa. Aşa că am aşteptat recoltarea sorgului petrecută la începutul lunii octombrie.

Detalii stratigrafice. Acest şanţ este unic în aşezările de la nordul Dunării, aşa că a fost cercetat cu toată atenţia.Au fost trasate două secţiuni paralele SG ( în 2011, 2012) şi SH (2012) aflate la 15 m distanţa în partea vestică a aşezării, orientate E-V.

SG avea dimensiunile de 30 m x 1,50 m şi SH avea 40 x 2 m. Au fost împărţite în carouri de 2 m. Prima constatare importantă a fost că şanţul este rotund, arcuindu-se spre vest, aşa se face că apare pe traseul SG în carourile C.5-C.10 şi pe SH în carourile C 15-C19. Arcuirea se surprinde exact pe profilul sudic al Cas. A 42- Cas. A43 aflate între cele două secţiuni.Orientarea  şanţului este NE-SE.

Pe traseul SH şanţul are formă albiată şi coboară în trepte de la -1,20 (c.15) la -1,75 (c.16-c.19) urcând iarăşi la -1,20 (c.20). Lăţimea totală a şanţului era de 11,70 m, iar lăţimea la adâncimea maximă era de 7 m (fig.2 a,b). La fel ca şi pe traseul SG, a fost găsită la marginea interioară a şanţului o groapă de par cu diametrul de 0,40 ceea ce ne indică o palidadă simplă de stâlpi groşi  din lemn ce delimita complexul de o parte şi alta.

Spre deosebire de SG unde adâncimea este doar de 1 m, pe SH adâncimea maximă este de 1,75 m (fig.2b), ceea ce ne sugerează fie că săparea şanţului a fost la un moment dat abandonată, fie spre final şanţul era mai puţin adânc.

Constatarea cea mai importantă însă este aceea că acest fossatum este unul şi acelaşi complex cu şanţul de apărare cercetat în anii anteriori pe SE/ 2006 şi SF/2007 unde avea adâncimea de 2 m şi aceeaşi formă rotunjită. Că este acelaşi şanţ o dovedeşte şi sedimentul brun-negricios, afânat, untos. Deosebirea este că pe SG şi SH se află în imediata vecinătate a zonei de locuire şi din acest motiv are un inventar divers provenit de la resturile menajere ale celor două faze de locuire ulterioare şanţului. Acest aspect a influenţat şi situaţia stratigrafică. Astfel că pe SE şi SF se conturează la –o,30 m în timp ce pe SH apare  la -0,40 sub o fază de locuire medieval-timpurie.

Inventarul şanţului este destul de bogat şi constă din fragmente ceramice din pastă nisipoasă, pastă cenuşie şi caolinoidă precum şi alte piese din os şi metal care se află în lucru. Au apărut destul de multe oase fragmentare de animal, pietre, paiantă şi alte resturi de construcţii.

COMPLEXE AFLATE ÎN SPATELE ŞANŢULUI DE APĂRARE

BORDEIUL NR. 11 (SH c.1-c.3-Cas. A 48)

Dimensiuni şi orientare.

Are plan patrulater de 4,50 x 4 m, orientat NE-SV, cu podeaua de -1,38 m (fig.3). Intrarea se afla pe latura de SE şi cobora în trepte la -0,79, -1,15, -1,29. Pe podea se aflau patru gropi de par, provenite probabil atât de la bordei cât şi de la cuptorul menajer care l-a suprapus. Avea un cuptor cotlonit în colţul estic, oval, de 1,50 x 1,20 m şi cu vatra la -1,13 m. Patul de ardere al vetrei, gros de 8 cm,  rezultase în urma folosirii îndelungate atât în cadrul bordeiului cât şi a cuptorului menajer ulterior.

Detalii stratigrafice

S-a delimitat la -0,43 cm de la nivelul actual al solului ca o serie de lentile de pământ galben amestecat cu brun, paiantă şi material arheologic. In centru sedimentul era brun-cenuşiu amestecat cu arsruă şi paiantă. Situaţai stratigrafică inedită constă în aceea că această locuinţă a fost suprapusă de cuptorul menajer nr. 9 care i-a folosit parţial groapa şi cuptorul (fig.4). Bordeiul se afla acoperit cu un strat gros de pământ galben de 0,30-0,40 m  surprins pe aproape toată suprafaţa între -0,90-1,20 m. In SH c.3, mantaua de pământ glaben începe de la -0,70 m.Cam de pe la -1,13 m am intrat în sedimentul propriu-zis al locuinţei care era brun-maroniu, f. afânat cu pelicule negricioase (fig.5). Podeaua se afla la -1,30 -1,38 din pământ bătut. Este a doua locuinţă de pe Popina- Blagodeasca care a fost acoperită cu pământ galben, ceea ce ne sugerează o reamenajare a ariei de locuire, o fază de locuire nouă survenită la scurt timp după dezafectarea fazei anterioare

Inventarul bordeiului a fost sărac. Materialul arheologic se află în lucru. Stratigrafic propunem o datare de sec.VIII-IX d. Chr.

BODEIUL NR. 12 (SH c.6-c.8-Cas. A 46)

Dimensiuni şi orientare

Plan pătrat de 4 x 4 m, orientat NE-SV. Podeaua se afla la -0,95 m. Cuptorul era cotlonit parţial în colţul vestic şi se prelungea cu o vatră lutuită în faţă spre interiorul locuinţei (fig.6). Vatra era rotundă cu diametrul de 1 m.  Toată latura de NV a cuptorului era arsă, arsură ce se întindea şi pe podea, ceea ce ne sugerează distrugerea acestei locuinţe prin incendiu (fig.7).

Detalii stratigrafice.

S-a delimitat la -0,30-0,35 m ca un sediment brun-maroniu, afânat cu lentile de pământ galben, cărămidă, chirpic, arsură, material arheologic divers. O groapă de doar    –o,60 m aflată pe colţul nordic ne sugerează consolidarea pereţilor locuinţei cu tălpici de lemn. Materialul arheologic se află în lucru. Stratigrafic însă bodeiul se datează în sec. IX-X.

CUPTORUL MENAJER NR.9 ( SH, C.1-2)

Aşa cum arătam la stratigrafia bordeiului nr. 11, acest complex a folosit parţial bordeiul. Cei care au amenajat cuptorul menajer  au acoperit cu pământ galben bordeiul cam până la -0,70-0,80 m şi  i-au păstrat cuptorul. A rezultat o amenajare uşoară pe stâlpi de lemn ale căror gropi se mai observă pe podeaua bordeiului (fig.8). Noul complex se delimita la -0,30 -0,40 m de la nivelul actual ca un sediment gri-cenuşos, foarte afânat, cu pigmenţi de pământ galben, cenuşă şi arsură. Groapa de acces avea dimensiuni de 2,50x 2,50 m cu adâncimea de -0,82 m, orientat NE-SV cu cuptorul la E. Vatra   păstra aceleaşi dimensiuni de 1,50 x 1,20 m.

Majoritatea cuptoarelor menajere de la Vlădeni-Popina Blagodeasca au intersectat şi folosit parţial bordeiele din faza anterioară.

Inventarul, destul de sărac, se află în lucru.

CUPTORUL MENAJER NR.10 ( SH. C.13- Cas. A 49)

S-a conturat la – 0,30 m ca un sediment brun-negricios, foarte afânat, pe alocuri grăunţos cu lentile de cenuşă. Este compus dintr-o groapă de acces  (oarecum trapezoidală cu colţuri rotunjite, de 2,50 x 2 m şi adâncă de -1,29 m) şi o vatră. Intregul complex avea dimensiunile de 4 x 2,50 m.  Intrarea se afla pe latura de NV aşa cum ne sugerează o treaptă aflată la -0,92 m. Vatra era cotlonită în colţul nordic, era rotundă cu diametrul de 1,50 m şi avea adâncimea de -1,21 m (fig.9). Patul de ardere al vetrei avea grosimea de 9 cm şi sugerează o utilizare îndelungată.

Pe capătul SE al gropii de acces se aflau patru gropi de pari, adânci de -1,43 care par să nu aibă legătură cu complexul. Posibil să provină de la palisadă dintr-o altă fată de locuire.

GROAPĂ CU FUNCŢIONALITATE NEPRECIZATĂ (Cas. A46, c.2-3)

Aproape de centrul bordeiului 12,  sedimentul era negricios, afânat, grăunţos şi provenea aşa cum vom vedea de la o groapă care perfora podeaua bordeiului. Diametrul acesteia era de 1,50 x 1,20 m. Fundul cobora în pantă de la -1,27 la -1,43 m. Având în vedere adâncimea mică a gropii faţă de podea rezultă că groapa nu aparţinuse bordeiului ci era ulterioară.

COMPLEXE AFLATE ÎN FAŢA ŞANŢULUI DE APĂRARE

Pentru a investiga această zonă, în acest an am prelungit secţiunea SG cu încă 10 m (fig.10) şi am constatat că stratigrafic avem altă situaţie:

a)      stratul  medieval timpuriu este foarte subţire deşi materiale arheologice medieval-timpurii apar atât în stratul arabil cât şi în strat până la aproape -0,30 m. Sub stratul medeival-timpuriu se află un strat antic caracteriazt de un sediment gri-cenuşiu, foarte afânat, cenuşos. In acest strat am intersectat două complexe pe care le-am cercetat parţial. Este vorba de o locuinţă  care apare pe SG c.11-c.12, caracterizată de multă cenuşă şi arsură şi care se adânceşte până la -1,40 m. Acest complex a fost distrus parţial de şanţul de apărare şi de amenajările pendinte acestuia.

b)      In SG c.14-15 apare un alt complex nedeterminat încă, adâncit până la 1 m, posibil o altă locuinţă (fig.11).

Concluzii.

Campania din anul 2012 ne-a prilejuit importante precizări stratigrafice cu privire la evoluţia aşezării. Complexele apărute pe traseul SH constituie un veritabil ,,sandwich stratigrafic,, care confirmă existenţa mai multor faze de locuire, din care evidente în situaţia de faţă sunt doar trei. Prima situaţie de acest gen a mai apărut cu ani în urmă pe traseul Cas. B7-B10, unde au fost surprinse patru faze de locuire. Atribuirea complexelor pe faze de locuire va fi posibilă după examinarea întregului material arheologic descoperit.

,,Fossatumul,, este de fapt un şanţ de apărare, descoperire unică până în prezent în aşezările de la nordul Dunării. Face parte din cea mai veche fază de locuire. Nu excludem posibilitatea ca aşezarea medieval-timpurie în faza finală să se fi extins şi pe grindul vestic, adică dincolo de limitele trasate iniţial de şanţ.

Locuinţele şi cuptoarele menajere medieval-timpurii cercetate în spatele şanţului se adaugă celor din anii anteriori şi configurează o aşezare de mari dimensiuni.

Lista planşelor

Fig.1-Şanţul de apărare- inceputul lucrărilor

fig. 2b. Şanţul de apărare-profil nordic (SH c.15-20)

Fig.3 Bordei 11-vedere generală

fig.4-Cuptorul bordeiului nr.11

Fig.6 Planul bordeiului nr.12

Fig.8- Cuptorul menajer nr.9

Fig.9- Planul cuptorului menajer nr.10

Fig.10 Vedere generală a SG c.11-15

 

 

 

DESPRE CREȘTINISMUL DE ACUM O MIE DE ANI ( II)

BARIERA INTERPRETĂRII sau despre cum se scrie istoria azi

Dr. Emilia Corbu

Odată trecuți de barierea surselor, istoricii și arheologii care beneficiază fie de surse documentare fie de descoperiri arheologice importante se confruntă cu o altă problemă la fel de costisitoare ca și prima și anume: interpretarea datelor istorice. Fie că este vorba de cronici, izvoare cartografice, diplome etc. se impune traducerea corectă și încadrarea cronologică, în egală măsură dependente de abilitatea lingvistului de a oferi cea mai bună variantă de traducere sau a istoricului de a data corect manuscrisul, cunoscut de multe ori din traduceri târzii. In cazul documentelor bisericești, care au beneficiat de un regim aparte de păstrare și transmitere, problema este parțial rezolvată. Dar, de regulă, acestea reflectă doar creștinismul oficial, Biserica văzută dinspre ierarhie spre popor. Completarea lor cu date reale din viața creștină de zi cu zi este esențială. In acest sens arheologia oferă date despre arhitectura vechilor biserici, despre viața creștină cotidiană reflectată de diverse artefacte cu semnificație creștină (piese de cult, cruciulițe). Cercetarea necropolelor permite stabilirea apartenenței religioase a unei comunități. Teoretic lucrurile sunt foarte limpezi. Practic, interpretarea și atribuirea lor nu este deloc ușoară.
Să luăm, de pildă, clădirile bisericilor. Constatăm că se încadrau tradițiilor locale specifice zonei. De pildă, pe areale largi din stepa euroasiatică, bisericile erau construite din lemn și din acest motiv, al perisabilității lemnului, s-au păstrat doar cele mai recente, din secolul XVIII. D-abia în secolul XIX încep să se ridice biserici de zid inclusiv în aceste zone și mai ales la sate.
Însă bisericile sătești erau uneori așa de bine integrate arhitecturii regiunii încât istoria înregistrează existența bisericilor-bordei care nu se deosebeau de bordeiele obișnuite decât prin dimensiuni. Dacă această practică nu ar fi viețuit până în secolul XIX, în unele sate din Oltenia și Muntenia și nu ar fi fost consemnată de etnografi, nici un arheolog nu ar fi bănuit că bordeiele mai mari ar putea fi vechi biserici. Cu atât mai mult cu cât dezafectarea unei vechi biserici era însoțită de multe ori de recuperarea materialului lemnos și a întregului inventar. Așa că, pământul mai păstrează doar o groapă și istoria nu înregistrează oficial nimic.
Biserici din zid, construite după tradiția bizantină, erau ridicate cu precădere în orașe, dovadă prezența lor și în cetățile bizantine din Dobrogea secolelor X-XI. Nevoia de piatră și fier din evul mediu a dus la distrugerea acestora imediat după dezafectare. Așa se face că, din aceste construcții impunătoare la vremea lor, au rămas doar fundațiile. Reconstituirea lor este, iarăși, viziunea unor arhitecți și istorici.
In fine, ne așteptăm ca necropolele să ofere argumente indubitabile. Din păcate, pentru culturile arheologice de acum o mie de ani, lucrurile nu sunt foarte limpezi. In primul rând că a fost o perioadă marcată de migrații. In al doilea rând că era o perioadă marcată de războaie interreligioase. A fost vremea marii expansiuni islamice împotriva creștinismului. In al treilea rând, cele trei religii monoteiste cunoscute în perioadă: creștinismul, islamismul și iudaismul practică același rit funerar, adică inhumația. Și, același ritual funerar și anume lipsa inventarului. Singurele indicii rămase la îndemâna arheologilor țin de forma gropii, orientarea scheletului și poziția brațelor individului inhumat. Nu știm dacă aceste indicii cunoscute azi au funcționat exact și în vechime, dacă creștinii erau așezați cu picioarele spre răsărit și musulmanii spre Al-Quibla. Cât despre necropolele khazare de credință iudaică nu se cunosc foarte multe, dat fiind că în faimosul Imperiu Khazar trăiau în comunități separate slavi, sarmați-târzii (alanii), bulgarii-vechi și populații turcice și cu excepția slavilor, toți practicau inhumația. Diferența era că aveau un ritual specific și inventar destul de bogat, uneori.
In consecință, de multe ori atribuirile confesionale țin și de situația administrativă a timpului. În arealele aflate sub influența Imperiului și culturii bizantine și în corelație cu alte descoperiri din zonă, necropolele cu morminte de inhumație orientate cu capul la vest și picioarele la est sunt atribuite creștinilor.
Dar nu doar necropolele ci și o serie de descoperiri din așezări pot oferi date importante. De pildă, în cetatea Dinogeției (com. Jijila, jud. Galați) într-unul dintre cele câteva sute de bordeie cercetate au fost găsite cinci victime umane. Au ars în bordeiul care s-a prăbușit pe ei, probabil într-unul din atacurile pecenege din prima jumătate a secolului al-X-lea. La gâtul copilașului de doi ani se afla o cruciuliță din bronz. Și așa o descoperire măruntă atestă o familie creștină.
Un alt impediment în calea cercetării îl constituie existența necropolei ca atare. Cimitire au fost descoperite doar în cetăți și mai ales în zonele de câmpie. Nu știm aproape nimic despre cimitirele satelor din munte sau de deal. Este posibil ca acestea să nu fi avut cimitire obștești. Până la începutul secolului XX mai existau în România circa 200 de sate care nu aveau cimitire obștești. Morții erau îngropați la hotarul moșiei fiecărei familii într-un loc numit ,,La Morminți, sau ,,La pograde,,. Se mai știe că o lege cu privire la obligativitatea cimitirelor obștești a fost dată d-abia în timpul lui Cuza, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acele mici necropole de familie risipite pe toate hotarele sunt aproape imposibil de detectat arheologic. În consecință, aria de cercetare se restrânge semnificativ pentru areale întregi.
Nenorocirea face ca necropole din zonele de câmpie și mă refer la cele de incinerație să fie distruse chiar în zilele noastre. Incinerația a fost practicată până în secolul X, de-a lungul mai multor epoci istorice și culturi, începând cu cultura geto-dacă și sfârșind cu cultura veche-românească. Nu mai intru în discuțiile ample cu privire la atribuirea confesională a acestora, dacă erau sau nu creștine. Rămân doar la aspectul practic. Ritualul practicat în acele timpuri prevedea ca urnele să fie foarte aproape de suprafața solului. Așa se face că unele erau îngropate între -0,15-0,40 m de la suprafața actuală a solului adică la adâncimea unei arături normale.
Extinderea haotică a agriculturii în timpul comunismului a făcut ca și aceste ,,locuri rele,, (cum erau numite în tradiția populară și prin urmare ocolite) să fie arate și semănate. Sesizarea la timp a arheologilor a dus la salvarea unora, cum ar fi cele de la Bratei din secolele VI-VII, adică exact dintr-o perioadă slab documentată istoric. În multe cazuri s-au păstrat doar mormintele cu groapă și urnă aflate la adâncimea de -0,40-0,60 m. Și în acest caz istoria va înregistra doar o parte din necropolă, fără a mai ști vreodată cum arăta și ce evoluție a avut cimitirul în întregimea lui.
În concluzie, interpretarea izvoarelor istorice este aproape întotdeauna limitată la stadiul actual al cercetărilor și de ce nu, la documentarea, inspirația și abilitatea istoricului.

Publicat în ATITUDINI, NR.23, IUNIE, 2012

DIVERSIONISTUL BĂSESCU

Gafa preşedintelui Băsescu de a solicita lui Puiu Haşotti, propus pentru funcţia de ministru al culturii,  o declaraţie din care să reiasă că nu ar fi plagiat în teza de doctorat sau în alte publicaţii,  relevă nu doar o viclenie şerpească, o diversiune ci şi o neinformare crasă asupra subiectului.  Doar că, în cazul de faţă, şarpele şi-a rupt dinţii. Haşotti face parte dintre profesioniştii din cultură. Haşotti nu a intrat în politică pentru afaceri, avere şi nume. Avea o situaţie bună şi era respectat în profesie.

Arheologul Puiu Haşotti nu avea cum să plagieze în teza de doctorat pentru că:

1)  Pur şi simplu nu avea pe cine. La vremea aceea, a vorba de anii 90,   România avea 4-5 specialişti în cultura arheologică neolitică pe care o studia el. Cărţile lor sunt de bază în cercetarea arheologică românească asupra acelei perioade.

1)      Comunitatea arheologilor  mişună de viespi. Un rând dacă ar fi fost plagiat, scandalul ar fi început imediat după publicare. Arheologii sunt foarte posesivi în privinţa ideilor, teoriilor şi pieselor descoperite de ei.

2)      Haşotti a fost un arheolog serios, cu şantiere arheologice, cu  stat în soare, cu studii la activ, cu participări la sesiuni. Este o profesie care consumă timp şi energie. Doar implicarea activă în politica la nivel înalt l-a determinat să renunţe la arheologie.

Ne întrebăm de ce Băsescu nu a cerut acelaşi lucru preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, care după toate cercetările pare să îşi fi atribuit un fals titlu de doctor? De ce atunci când presa a devoalat această infracţiune, Băsescu nu l-a destituit imediat  pe doctorul impostor?

Iarăşi, mă întreb, de ce Băsescu nu a cerut explicaţii ICR în legătură cu scandalul România Medievală, în care românii aproape că lipseau din propria lor  istorie medievală, plină însă cu toate valurile de migratori care au bântuit Europa Centrală şi de Sud-Est.  Şi unde se scria negru pe alb că naţiunea română a apărut la 1918 dintr-un conglomerat de populaţii. De ce această istorie contrară întregii istoriografii româneşti,  nu l-a deranjat pe Băsescu? Şi, de ce Băsescu îl susţine chiar şi în aceste zile pe impostorul Patapievici contra Senatului României?

De ce Băsescu nu a cerut o astfel de declaraţie şi  Elenei Udrea atunci când a fost investită ministru? Pentru că plagiase, d-aia!

Cu alte cuvinte, Băsescu acoperă, ocroteşte şi promovează  toţi impostorii, antiromânii şi plagiatorii, în timp ce adevăraţilor profesionişti le cere declaraţii. Dar, de ce face asta? Ca să arunce o umbră de îndoială asupra lor. Să strecoare o şopârlă. Să scuipe mârlăneşte în ceea ce nu i-ar fi lui se folos.

Mă întreb care a fost rolul real al lui Băsescu în ultimii opt ani? Nu cumva multele, măruntele şi veşnicele lui scandaluri, multe fără bază reală au fost o mare diversiune menită să ţină presa ocupată în timp ce, în spate,  cioclii  duceau de râpă o ţară întreagă?  Haşotti nu a intrat în politică ieri şi azi a ajuns ministru, ca  în cazul multor  doamne PDL. Şi dacă, în cazul ministreselor lui, Băsescu nu a cerut declaraţii, în acest caz, Băsescu ar trebui să îşi ceară scuze în mod public.

SUDUL ROMÂNIEI ÎN EVUL MEDIU TIMPURIU (SECOLELE VIIII-XI)

Evul mediu timpuriu a fost timpul marilor contraste, atât de specifice perioadelor de tranziţie de la o lume la alta. Marcată de un dinamism fără precedent, epoca a fost caracterizată, în toate domeniile sale, de apariţia unor noi forme de organizare, de cultură, de adaptare la mediu, coexistente la un moment dat cu forme arhaice. Poate cel mai important fenomen al perioadei a fost afirmarea, în plan politic şi social, a unor noi populaţii care încep să aibă trăsăturile popoarelor moderne de mai târziu. Bulgarii, slavii, ruşii, ungurii încep să-şi structureze la periferia Imperiului Bizantin forme statale incipiente. Acelaşi fenomen este prezent şi în Europa Occidentală. Economia epocii începe să fie influenţată decisiv de marele domeniu feudal care va avea o evoluţie specifică fiecărei zone.
Pe de altă parte, sub aspect cultural şi religios evul mediu timpuriu este o lume puternic polarizată: civilizaţie-barbarie, cler-mireni, bogaţi-săraci etc. Existau focare, centre de iradiere a noilor forme, structuri şi idei, aşa cum erau aparatul de stat al imperiului, oraşele, biserica. Orice disfuncţie la nivelul acestor nuclee antrena consecinţe în lanţ. În timp ce în Imperiul Bizantin marii proprietari latifundiari, feudali şi mai târziu militari, se implicau în lupta pentru tron şi oraşele traversau o perioadă de centralizare, la graniţe apar, de-a lungul întregii epoci, populaţii seminomade sau nomade organizate în structuri arhaice (trib, clan etc.). Fenomenul migraţiei a marcat aproape întreaga evoluţie social-politică a epocii. Chiar şi în domeniul religios înregistrăm contraste. Pe de o parte asistăm la creştinarea unor noi popoare, pe de altă parte au loc primele cruciade, simptome timpurii ale unui proces lent de criză a Bisericii, care va culmina în 1056 cu prima mare schismă.
Cercetarea unei epoci atât de complexe poate fi realizată prin studii specializate asupra anumitor aspecte, studii care însumate pot reda ansamblul. Lucrarea de faţă este un studiu din perspectiva arheologiei, cu mijloacele şi rezultatele acesteia, asupra culturii materiale existente în secolele VIII-XI pe teritoriul pe care se va forma mai târziu statul medieval Ţara Românească. Am studiat această cultură arheologică prin elementele sale esenţiale adică aşezarea şi necropola care, împreună, definesc o comunitate. Cele peste 130 de situri în care s-au descoperit locuinţe şi morminte, publicate de-a lungul a cinci decenii în rapoarte arheologice, în diverse studii sau articole, ne-au oferit materialul documentar pentru a analiza dinamica demografică şi a delimita zonele de densitate demografică, a defini tipul de aşezare pornind de la elementele sale de bază: vatra satului, planul aşezării, tipurile de locuinţe şi anexele lor. Aceste aşezări, cetăţi sau oraşe şi sate reflectă, prin multitudinea de date pe care le oferă, caracterul acestei culturi, faptul că au fost ridicate şi locuite de o populaţie sedentară, autohtonă, cunoscătoare a posibilităţilor economice ale zonei. Ritul şi ritualul funerar dovedesc, de asemenea, perpetuarea unor tradiţii ancestrale dar şi prezenţa, poate, a unor grupuri alogene.
Am propus o clasificare a inventarului acestor situri în categoriile cele mai frecvente (ceramică, unelte, arme, podoabe) şi am întocmit şi o repertoriere, dacă nu exhaustivă, cel puţin necesară studierii oricărei culturi arheologice. Din această perspectivă lucrarea de faţă este o oglindă şi imaginea pe care o oferă asupra secolelor analizate este aceea a unei culturi unitare, integrată realităţilor epocii, o cultură în care aspectele locale şi influenţele bizantine se împletesc.
Această bază documentară ne-a permis analizarea, în capitolele destinate factorilor de influenţare şi comunicare, a condiţiilor pedo-climaterice, social-politice şi culturale asupra economiei perioadei, a unor aprecieri privind geografia istorică. De asemenea am considerat că este oportun şi necesar să vorbim despre aspectul etno-cultural al acestei perioade caracterizată de afirmarea în istorie a popoarele europene moderne de mai târziu.
Cultura Dridu, aşa cum este denumită în literatura de specialitate constituie prima cultură cu caracter medieval propriu-zis şi pentru acest lucru pledează lucrarea de faţă, în întregul ei. Datorită caracterului specific al literaturii şi istoriografiei medievale, care respectă şi ele ceea ce arătam mai sus, polarizarea puternică şi focalizarea pe anumite areale, pagini întregi din istoria scrisă a unor popoare au rămas albe. În asemenea condiţii meritul de netăgăduit al arheologiei medievale este acela de a completa aceste pagini cu argumente palpabile ale existenţei concrete a comunităţilor umane de la finele primului mileniu creştin. În acest context istoriografic am considerat că o sinteză a culturii arheologice din secolele VIII-XI este utilă.
În ultimele trei decenii au fost publicate o serie de izvoare istorice bizantine, occidentale, maghiare, ruseşti care fac trimitere, uneori, la realităţile nord-danubiene. Am corelat, acolo unde a fost posibil, mărturiile oferite de sursele literare cu datele arheologice.
Aceste date atât de diverse, pe care generaţii de arheologi le-au lăsat istoriografiei româneşti ar trebui, pe viitor, utilizate şi pentru realizarea unor proiecte de arheologie aplicată. Reconstituirea unor locuinţe semi-adâncite, gropi de bucate şi cuptoare precum şi analizarea funcţionării acestora ar furniza, cu siguranţă, o serie de detalii privind construirea, modul de folosire etc. date care ar întregi imaginea pe care o avem asupra culturii arheologice din secolele VIII-XI.
Aşa cum arătam, evul mediu timpuriu este mult prea complex pentru a fi epuizat doar din perspectiva arheologică dar acest unghi de vedere are meritul de a fixa structura materială a epocii, osatura, reperele culturale, de a-i surprinde evoluţia.
Nu pot să închei fără a mulţumi domnului profesor universitar dr. Ştefan Olteanu, coordonatorul acestei teze de doctorat, care prin experienţa şi răbdarea domniei sale a conferit acestei lucrări echilibrul şi măsura atât de necesare oricărui demers ştiinţific. Mulţumesc de asemenea tuturor acelor profesori universitari şi arheologi care m-au sprijinit şi încurajat în elaborarea acestei lucrări şi a căror listă ar fi prea lungă pentru a o reda aici dar din care, trebuie să menţionez măcar numele domnilor profesori universitari dr.Panait I. Panait, dr.Dan Gh. Teodor, dr.Ionel Cândea, dr.Petre Diaconu, dr.Alexandru Barnea, dr.Valeriu Sârbu, doamnei Livia Sîrbu pentru revederea traducerii rezumatului şi nu în ultimul rând Editurii Istros pentru acceptarea tipăririi volumului.

Emilia Corbu