PĂRINTELE IOAN DE LA RARĂU DESPRE STARETUL SĂU, IEROSCHIMONAHUL DANIIL SANDU TUDOR- STAREŢUL RUGĂCIUNII ISIHASTE

Intr-o Românie a nedreptăţilor, nici măcar mucenicii din timpul prigoanei comuniste nu sunt canonizaţi, încă. De Praznicul Sf. 40 de mucenici, evocăm personalitatea părintelui Daniil cunoscut mai ales prin pseudonimul gazetăresc de Sandu Tudor. Redau un articol din revista ATITUDINI.

28© ATITUDINI | no.48 | 2017

ÎNCHIS PENTRU RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Părinte Ioan, sfinţia voastră aţi fost ucenic al Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, ne puteţi spune câteva cuvinte despre părintele Daniil Tudor?

Părintele Daniil Tudor era foarte duhov­nicesc. Avea doisprezece călugări şi la toţi el le-a dat rasă, dulamă şi fes şi metanii în mână. El punea bază pe rugăciune. Mi-a fost stareţ trei ani la schitul Rarău.

L-aţi avut stareţ pe părintele Daniil trei ani de zile?

Da, ca stareţ şi duhovnic. Era un tezaur duhovnicesc pentru toată Biserica.

Ce program avea mănăstirea pe atunci?

Liturghie făcea numai sâmbăta şi duminica şi vecernia, seara. Mâncarea era de la două după-amiaza, apoi seara. Dar el nu mânca mai niciodată, doar sâmbăta şi duminica mânca o dată în zi. Când se dădea masa, era cu obştea, se citea cuvânt din Sbornic şi după aceea el tălmăcea, vorbea la obşte duhovniceşte. Şi era omul rugăciunii permanente. Dormea foar­te puţin, Dumnezeu ştie cât dormea. Tot timpul era lumină la el, deşi nu exista lumină electrică, era lampă pe atunci. Dormea cu capul pe o cioată şi acoperit cu un cearşaf sau cu cojocul lui cu care îl mai vedeai ziua. Era foarte duhovnicesc şi foarte nevoitor. Când mergeam noaptea la el, indi­ferent când, îl găseam treaz. Şi când mergeam desculţ noaptea pe iar­bă la el, era la uşă, o deschidea şi mă întreba: „Ce e, fiule?” N-auzea paşii, dar ştia că vin. Şi apoi îmi făcea o binecuvântare pe cap şi aveam linişte şi pace. Era veşnic cu rugăciunea şi scria. Avea cărţi multe, vreoşase mii de volume. Dar au rămas o parte la Securitate, o altă parte la Patriarhie, o parte nu ştiu cui le-a dat şi Dumnezeu ştie că, de când l-au arestat, nu se mai găsesc acele cărţi. Părintele Daniil ştia vreo câ­teva limbi străine, era un om cult. La vârsta de opt ani citea cărţi de filosofie. A fost fiu de boier, a avut şi avion propriu.

Am înţeles că s-a prăbuşit cu avionul acela.

Da, a căzut de la 2000 de metri înălţime. A mai mers ca turist la Sfântul Munte Athos şi acolo s-a interesat de viaţa muntelui, de viaţa duhovniceas­că şi a învăţat rugăciunea inimii. A stat vreo două, trei luni acolo. Când a venit ia Bucureşti, a venit cu barbă. Şi avea în societatea lui prieteni numai generali, profesori universitari, miniştri, nu vorbea cu oricine. Era directo­rul ziarului Credinţa şi în fiecare lună pe Dealul Patriarhiei avea studenţi, vreo 30,40 pe care îi învăţa rugăciunea inimii. Vara mulţi veneau şi lucrau la fân, aici la Rarău şi îşi făceau vacanţa la mănăstire. Era un om neînfricat. Trimitea Partidul pe atunci conţopişti din ăştia cu facultatea Ştefan Gheorghiu (ce facultate era şi aceea, numai Dumnezeu mai ştie), ca să-l comba­tă în credinţă, că voiau să-l supună. Niciodată n-au reuşit să-l combată! El i-a biruit pe toţi. Şi dacă a văzut Partidul că nu poate să-i astupe gura şi că n-are adversar, au pus să-l aresteze. Şi l-au băgat în temniţă.

 

Câţi ani aveaţi când l-au luat pe Părintele Daniil la închisoare?

Cu aproximaţie, vreo douăzeci şi şapte de ani aveam.

 

Şi ce a zis la proces?

L-au întrebat: „De ce merg atâţia tineri acolo în munte?”. Şi el a răspuns: „l-am atras ca să-i învăţ să spună „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul„Stai josî“. Şi i-au dat 20 de ani muncă silnică.

 

Şi în temniţă a murit

Da, la Aiud, l-au omorât intenţionat. La Aiud l-au băgat la Zarea, cu un doctor şi peste tot era numai gheaţă. Părintele Daniil Tudor s-a aşezat în cruce cu faţa în jos pe gheaţa aceea, ca doctorul să stea pe spatele lui cu faţa în sus şi să zică mereu: „Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi când au venit la o săptămână să-l arunce în groapă sau pe râpă, numai Dumnezeu ştie, era o căldură acolo şi toată gheaţa se topise, de s-au speriat gardienii şi au fugit. Insă aşa s-a stins.

Dar nu v-aţi amărât când l-au închis că nu o să-l mai vedeţi?Păi, cum să nu? Că e greu dacă nu ai stareţ! Pe mine mă lua des prin oraş, pe aici prin Câmpulung şi mai mergeam cu el şi la Bucureşti. Am conştientizat multe lucruri minunate lângă el, am întâlnit oa­meni care erau purtători de duh, care ştiau dinainte ceasul morţii, oameni postitori, rugători.

Erau ucenicii lui?

Da, erau ucenicii lui. Şi câţi călugări erau în toate părţile, tot pe la el veneau. Şi maicile de la Vatra Moldoviţei veneau tot pe acolo la târg cu căruţa ca să ia alimente. Pe atunci nu erau maşini ca acum. Aici în Valea Seacă era un om, Gheorghe Petricaru, care şapte ani a stat în pat paralizat şi nu a cârtit ni­ciodată. Şi părintele Daniil Tudor, pe când mergea la Bucureşti sau în oraş cu câte o treabă, trecea pe la Gheorghe Petricaru şi îi făcea Sfântul Maslu, îl spovedea, îl împărtăşea cu Sfintele Taine.

S-au făcut si multe minuni aici la Rarău. Odată, de

Acoperământul Maicii Domnului, părintele Daniil n-a făcut priveghere, a făcut numai Vecernia mare. A doua zi s-a făcut slujba, Liturghia şi apoi ne-am dus la masă. Când să mergem la masă – mănăs­tirea avea n-a făcut priveghere, a făcut numai Vecernia mare. A doua zi s-a făcut slujba, Liturghia şi apoi ne-am dus la masă. Când să mergem la masă – mănăs­tirea avea pe atunci un viţel şi şapte miei — auzim că au dispărut viţelul şi mieii. Fuseseră într-o livadă acolo, păşteau şi deodată nu au mai fost, au dispă­rut. Toată noaptea i-am căutat cu lanterne, cu făclii, cu felinar şi n-am găsit nimic. Eram toţi, eram vreo ii,I2. Dimineaţa vine un om din satul Chirii şi spu­ne: „Acolo, afară de mănăstire, lângă gardul mă­năstirii, lupii au mâncat o vacă”. Şi mi-am zis: „Ei, s-a terminat şi cu viţeii şi mieii. I-au mâncat lupii şi pe ei”. Dar părintele Daniil a făcut slujbă şi s-a dus la Maica Domnului şi s-a rugat şi a spus: „Maica Domnului, iartă-ne, că am greşit. De altă dată n-o să mai ţinem sărbătoarea asta a ta fără priveghere Şi în timp ce stăteam la masă, tot la ora două, când am ieşit, veneau viţelul şi cu mieii, unul după altul,

asa, în sir ca în armată, viţelul în fată si mieii toti după el.

Altădată nu aveam ce să mâncăm. Este mult pă­mânt la mănăstire, dar e mai mult iarbă. Şi mergea părintele Daniil la Maica Domnului, făcea o rugă­ciune si într-o oră, două venea căruţa de la Chiril sau din Câmpulung, plină cu alimente. Aşa se în­tâmpla la Rarău pe vremea părintelui Daniil Tudor.

„RUGĂCIUNE, RUGĂCIUNE, RUGĂCIUNE NEÎNTRERUPTĂ”, ĂSTA ERA SINGURUL LUI ÎNDEMN

După ce m-am hotărât să mă fac călugăr am plecat la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul de la Sibiu unde am stat şase luni, dar pentru că acolo se mânca şi carne (ceea ce nu mi s-a părut potrivit pentru că­lugări) am plecat la Mănăstirea Rarău din judeţul Suceava unde era stareţ Ieroschimonahul Daniil- Tudor. Nu ştiam cine e, dar am rămas acolo pentru că mi-a plăcut foarte mult. Când l-am cunoscut eu, părintele Daniil avea peste 6o de ani şi chiar dacă avea barbă albă, părul alb, era un bărbat foarte fru­

mos, puternic ca un flăcău de 20 de ani, roşcovan la faţă, cu fruntea mereu ridicată, ochii căprui şi pă­trunzători, parcă de o severitate nerostită. Când se uita la tine, te simţeai mic şi păcătos. Auzisem că avea o cultură de savant în multe domenii de la fi­lozofie, pictură şi teologie până la cele mai riguroa­se ştiinţe şi că în lume avea ca prieteni miniştri, ge­nerali, scriitori, profesori universitari şi că deseori aceştia se temeau să deschidă gura în faţa lui, căci era un partener foarte incomod de discuţii, care te eclipsa cu ştiinţa lui, un om aprig, necruţător cu di­letanţii, cu cei neinformaţi şi cu cei care nu-i împăr­tăşeau părerile.

Aici însă în mănăstire, devenea cu totul alt om. încă de când l-am văzut prima dată parcă o voce mi-a şoptit la ureche că am în faţă un om ceresc.

Vă mărturisesc că, adesea, privindu-l îmi venea să mă aplec să sărut urma pe care piciorul lui o lăsa pe pământ. Parcă plutea printre noi, tăcut şi interiori­zat, nu era deloc vorbăreţ şi tăios ca în cercurile lui de intelectuali. Trăia retras, era un monah aşa-zis „de chilie”. Toată noaptea la fereastra odăiţei sale ve­deam lumină, dacă dormea o oră, două pe noapte… Avea mereu rugăciunea lui Iisus în suflet şi un om care are această rugăciune în suflet dobândeşte trez- via! …Chilia lui era sărăcăcioasă, cu un pat mare călugăresc, o masă de lucru şi un scaun, iar de jur împrejur numai cărţi, peste 6000 de volume, multe dintre ele cărţi rare, alese pe sprânceană, din vas­ta sa bibliotecă de la Bucureşti. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Bogoslovul, purta cu el mereu şi o veche Icoană a Rugului Aprins. Când intra părin­tele Daniil în biserică, pur şi simplu se schimba at­mosfera. Vă spun sincer, de multe ori îl vedeam păşind în pridvor şi deodată simţeam cum aerul dinăuntru se încălzeşte. Când cânta în Altar gla­sul lui ne ţinea de foame, de frig şi de sete.

Era un aprig postitor şi rugător, un stareţ care ţinea cu străşnicie adevăratele rânduieli ale unei chinovii ortodoxe. De pildă noi, fraţii, trebuia să cerem bi­necuvântare ca să putem mânca fragi de pe munte, iar în duminici, chiar dacă mâneam fragi sau zme­ ură prin păduri, nu aveam voie să aducem nici o bobiţă în mănăstire ca să nu facem ispită.

Ştiam că părintele Daniil a stat trei ani sihastru la Râpa lui Coroi în Munţii Sihla pe lângă mă­năstirea Sihăstria Neamţului, păstrând jurămân­tul tăcerii, mâncând o dată în săptămână ciuperci crude. Aici pe Rarău, mânca de două ori în săp­tămână, doar sâmbăta şi duminica. Atât! Cinci zile pe săptămână nu mânca, se ruga neîncetat, ţinea toate slujbele şi predica după fiecare slujbă. Mai mult, la ceasurile mesei venea de fiecare dată în trapeză, ne privea pe noi cum mâneam, chiar dacă el nu lua nicio fărâmitură. In timpul fiecărei mese, un frate citea din Cartea Sfântă, din Vieţile Sfinţilor, Pateric, Sbornic sau o anumită rugăciu­ne, apoi mâneam în tăcere, iar la sfârşit părintele Daniil dădea explicaţii pe marginea celor citite. Vorba îi era blândă, dar hotărâtă. In faţa noas­tră nu rostea o vorbă mai mult decât se cuvenea, impulsiv era doar cu ateii, cu cei care voiau să-i tulbure viaţa închinată lui Hristos. îmi amintesc şi acum dimineaţa când am păşit întâia oară pe poarta mănăstirii Rarău ţinând în mână o valijoară ostăşească din lemn şi după câţiva paşi, am rămas aşa, încremenit, năucit de cele pe care le vedeam. în curtea aceea se simţea un neîn­chipuit duh de pace, un duh de pace datorat unei rânduieli sfinte statornicite de cârmuitorul ob­ştii. Vedeam călugări tineri, cu metaniile în mână,

fraţii se opreau din muncit, se puneau în genunchi şi se rugau chiar acolo sub cerul liber. Aveam să aflu că asta era una din ascultările date de stareţul Daniil: în mănăstirea de la Rarău nu se muncea niciodată o oră neîntreruptă. O jumătate de oră munceai, o jumătate de oră trebuia să citeşti sau să te rogi. Fi­ecare călugăr avea mătăniile la brâu şi o trăistuţă din lână în care obligatoriu purta o carte de rugăciuni. Ii vedeai chiar şi pe mo­nahii ciobani în vârf de munte, îngenunchiaţi între oi, cu palme încleştate de rugă, aşa umbla şi stareţul îmbrăcat modest, ca un simplu monah.

„Rugăciune, rugăciune, rugăciune neîntrerupta’, ăsta era singurul lui în­demn. Acesta a fost exemplul pentru mine atunci, ca simplu frate în mă­năstirea părintelui Daniil şi este şi acum când sunt şi eu, la rândul meu, stareţ la mănăstirea mea, unde rânduiala este aceeaşi ca la mănăstirea Rarău. Părintele Daniil-Tudor m-a îndemnat atunci să merg să fac Teo­logia să devin preot, dar eu i-am răspuns: „Eu am venit să mă fac monah, nu preot”. După trei ani de stat la Rarău, am plecat la mănăstirea Slatina unde am lucrat într-un beci cu părintele Ambrozie care era magazio­ner şi unde din cauza curentului m-am îmbolnăvit de meningită croni­că. Atunci mi-am dat seama ce importanţă are ascultarea de stareţ! Eu nu am ascultat de stareţul Daniil-Tudor când m-a îndemnat să merg la studii pentru a deveni preot şi mi-am făcut voia, îmbolnăvindu-mă ast­fel foarte grav!… Am plecat acasă pe la rude pe un munte, pe un deal. A trecut timpul până când cineva din Departamentul Cultelor (un inspec­tor din Câmpulung-Moldovenesc) mi-a sugerat să mă duc la Teologie la Sibiu. Am fost arestat printr-un denunţ şi am fost cinci luni la Securitate la anchetă în Suceava, o lună la închisoarea Jilava şi restul până la doi ani am stat în închisoarea de la Aiud. O închisoare foarte grea! Acolo mi s-a impus să mă lepăd de mănăstire şi mi s-au dat mai multe cărţi să citesc să mă convingă de inexistenţa lui Dumnezeu. Şi eu le-am spus: „Cărţile sunt bune, dar ideile sunt tendenţioase şi rele. Puteţi să mă împuşcaţi, vă plătesc şi cartuşele (dacă aş avea bani!) dar nu fac nimic din ceea ce îmi cereţi!”. Şi am fost eliberat[1].

(Fragment de interviu, acordat maicilor de la mănăs­tirea Paltin Petru-Vodă)

 



[1] Relatare preluată de pe http://manastireasihastriararaului.blogspot.ro/2012/08/ arhischimonahul-ioan-staretul-manastiri.html

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență (7) Teoria țapului ispășitor

Până la alegeri mai sunt 1409 zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective

PSD se poate lăuda că a adus în politica românească practica ,,țapului ispășitor,,. Inspirată din religia iudaică, ritualul sacrificării unui țap în pustie spre iertarea păcatelor poporului,, a fost transpus în politica PSD prin sacrificarea șefului de câte ori partidul călca într-o groapă electorală.Nimeni nu poate uita noaptea cuțitelor lungi când Năstase a fost trimis la plimbare și nici noaptea în care Geoană disperat se autoproclamase președinte înaintea numărării votului final. In afară de un spectacol mediatic în care șeful păcătos era făcut praf și toate pozele îl arătau ba cu gura căscată, ba scobindu-se în nas, practica ,,țapului ispășitor,, a fost frecție la un picior de lemn. Românii nu sunt un popor asiatic și nu au cultul șefului așa încât să fie impresionați de un partid care își schimbă periodic șefii. Ceaușescu nu s-a menținut președinte datorită vreunei charisme personale, ci pe baza aparatului de partid și represiune, la fel cum și PSD nu a  picat datorită șefilor, ci abuzurilor interminabile ale baronilor locali. Adică exact eșalonul care aducea voturi la partid. Prin politică votul se transformă în bani și putere și lor nu le-a trebuit mai mult. Nu și-au pus problema de unde vin acele voturi și de ce sunt majoritari pe harta județelor sărace. Și-au închipuit că acela era electoratul lor. In realitate, acolo era măsura reală a politicii baronilor locali. Principiul cinic, conform căruia cu cât mai mulți oameni cu probleme sociale cu atât mai mulți votanți PSD, nu funcționează în cazul unui electorat sărac, dar informat. Erorile șefilor din teritoriu au dus partidul la pierzare. Și evenimentele din ultima lună au arătat că, chiar și ajunși la puterea supremă, baronii de partid  nu au principii politice, ci interese de grup.

Mărturisitorii și apărătorii Ortodoxiei care au suferit în temnița de la Tg. Ocna au fost pomeniți astăzi, 16 februarie, la biserica ”Sf. Împărați” din Târgu Ocna

În contextul ”Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, joi, 16 februarie 2017, începând cu ora 09.00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Tg. Ocna, slujba de pomenire pentru deținuții politici care odihnesc în groapa comună din apropierea Penitenciarului-Spital. Sfânta Liturghie și rânduiala parastasului au fost oficiate de către un sobor de preoți, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ și delegat al Centrului Eparhial de la Roman. Au asistat numeroși preoți și credincioși de toate vârstele și din multe zone ale țării. Unii dintre mireni au fost îmbrăcați în costum popular tradițional, demonstrând astfel credință curată și statornică, dar și dragoste față de neamul românesc. De asemenea mulți participanți la slujbă au purtat cu mândrie drapelul național, fapt care a creat o atmosferă ce demonstrează respectul față de patria natală și față de memoria celor pomeniți. A urmat o procesiune cu icoane, steaguri tricolore și candele luminânde către Casa de Cultură a orașului. Programul manifestării s-a încheiat cu o sesiune de evocări despre mărturisitorii și apărătorii Ortodoxiei din temnița de la Tg. Ocna, în cadrul căreia au vorbit părintele arhimandrit Pimen Costea, pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București, pr. Ioan Bârgăoanu Protoiereu al Protoieriei Onești, pr. Silviu Neicu paroh la parohia Albele și domnul Ciprian Voicilă – scriitor și sociolog. Citește mai multe articole despre: protopopiatul onesti, anul omagial 2017

Preluat de la Episcopia Romanului si Bacaului

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență (6)PSD ȘI SF. VALERIU GAFENCU

 

Până la alegeri mai sunt 1412  zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective.

Azi am fost la comemorea lui Valeriu Gafencu, sfântul temnițelor comuniste, un tânăr care la 31 de ani a trecut la Domnul în penitenciarul de la Tg. Ocna, după 11 ani de temniță comunistă. 11 ani în care l-a înțeles pe Hristos, 11 ani în care l-a propovăduit pe Hristos, 11 ani în care a murit în fiecare zi pentru Hristos. Ei bine, Sf. Valeriu nu poate fi canonizat, deși poporul cere, faptele îl recomandă. De la Nicolae Steinhardt până la Ioan Ianolide, toți care l-au cunoscut au mărturisit pentru  sfințenia lui.  Nu poate fi canonizat pentru că legea securității naționale adoptată în 1991  îi trece pe legionari pe lista neagră, o dată pentru totdeauna. Valeriu nu a fost nici măcar legionar, ci doar frățior de cruce, adică așa cum au fost  mii de studenți ai vremii.

PSD ar trebui să găsească un răspuns pentru această văgăună legislativă pe care au creat-o în 1991. Ar trebui să ne explice de ce legea dată de ei în 1991, îl afectează pe Valeriu și în 2017? Teoretic nu ar fi trebuit. Legea menționează și pe comuniști alături de legionari și nici un comunist nu a avut de suferit. Ba mai mult, aceasta nu i-a împiedicat atât pe comuniștii din 1991 cât și pe uteciști să activeze în PSD, dar și în alte partide de după 1990. Vedem rezultatele. Insă legea din 1991 a stat la baza și altor acte normative, dar în care comuniștii nu au mai fost menționați. Pe lângă legile existente, interpretate abuziv în acest caz, o oarecare lipsă de curaj s-a manifestat și din partea Bisericii. D-abia în ultimii ani, Biserica a făcut pași hotărîtori spre lămurirea acestui episod trist din istoria ei.

Anul 2017 este anul comemorării sfinților din temnițele comuniste și PSD deja a început să plătească nedreptățile pe care le-au creat prin chichițe legislative greu de îndreptat. Se pare că nu va sfârși anul, dacă acești sfinți nu vor fi canonizați.

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență (5)

Până la alegeri mai sunt 1415  zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective.

După 1990, generația cea mai greu încercată a fost generația născută, educată sau crescută în comunism,  generația care a construit comunismul, generația pensionarilor de azi. Nu s-au regăsit niciodată în ideile de după Revoluție. O generația a cărei conștiință politică rămâne un naționalism gălăgios, vrăjită și care asemeni unor copii crede cu tărie tot ce se spune la televizor. O generație problemă, neîmpăcată inclusiv cu copii lor. Situația are o explicații istorice, sociologice, psihologice. Ei sunt prima generația de țărani dezrădăcinați în massă. Plecați de timpuriu la școli profesionale, șantiere, armată, au fost smulși din cultura tradițională țărănească și aruncați în plină ideologie comunistă atee, în cultura de masse.  Ideologia și ateismul nu te fac înțelept și munca, oricare ar fi ea, nu te face filosof. Vrem sau nu, trebuie să recunoaștem că bătrânii noștri comuniști  nu mai sunt înțelepți și că țara nu mai are babe cuvioase. Și asta este o problemă națională.  Bătrânii aceștia cu minte de copil au dreptul să voteze. Și, mai grav, PSD-ul a profitat de singurătatea, sărăcia și neputințele lor. De fapt, era singurul partid de care după căderea comunismului se agățaseră. Faptul că PSD i-a scos pe iarnă și ger să protesteze în poarta Președinției mi se pare inuman. Și, mai penibil, că după ce au văzut cum arată, s-au lepădat de ei. Le-a fost rușine cu ei. Au zis că nu i-a trimis ei! Dar cine? Nu s-au contrat ei în ședințe interminabile să scoată sau nu poporul în stradă? Nu s-a ofuscat madam Vasilescu și a zis că în treaba mitingului PSD, ea se desparte de părerea lui Liviu? Și madam Firea ținea cu ea, că de… Și, apoi brusc au apărut cumetrele de la Obor și bătrânii la gardul Cotrocenilor. Că, ei atâta așteptau să fie chemați să apere țara să nu se rupă. Ce contează că țările se fac și se desfac doar după marile războaie mondiale, pentru copii pensionari pesediști, țara e o mămăligă care se face praf dacă se țopăie mai tare în fața Guvernului. Oricum, la mitingul de la Cotroceni,  viitorul PSD arată bine,, toți dorobanți, toți căciulari…cu cușma pe-o ureche,, și vorba conului Leonida ,, când aude de libertare…sare și dumneaei răposata din pat, că era republicană,,.

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență (4)

Până la alegeri mai sunt 1417  zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective.

Abuzul în funcție e cheia de boltă a întregii corupții din România, așa că e de înțeles că trebuie legiferat corect și că la o adică trebuie calculată valoarea lui. Ăsta a fost și scopul declarat al ministrului Iordache. Insă cifra prevăzută e absolut ridicolă și să vă spun de ce. Un abuz în funcție aduce prejudicii materiale și  morale, prejudicii pe termen scurt și pe termen lung. Stricăciuni care mai pot fi reparate, dar și lucruri distruse pe veci. Prejudicii persoanelor dar și instituțiilor. Am putea spune că un abuz în funcție aduce prejudicii inestimabile în bani. Sunt lucruri pe care nu le poți cumpăra ca demnitatea, onoarea, statul de drept, profesionalismul. In astfel de cazuri valoarea prejudiciului trebuie să fie una simbolică. O bornă de la care să afirmi că a fost  abuz în funcție. O astfel de valoare simbolică poate fi aceea de 1 leu (un leu).

Dar, hai să calculăm împreună prejudiciul unui abuz în funcție. Să zicem că într-un târg de provincie, acolo unde PSD face legea se produce un abuz în funcție. Directorul unei instituții este demis în ciuda rezultatelor bune. Motivul ascuns: refuzul de a semna un proiect supraevaluat financiar. Deviza omului era simplă: nu furați pe semnătura mea!

Demiterea din funcție presupune pierderea salariului mai mare dar și prejudicii morale. Toată presa pesedistă îl făcuse praf. Omul nu suferă singur, familia și prietenii sunt alături. Alte prejudicii morale.

Nedreptatea nu este îndreptată, ba se mai adaugă și altele. Zi de zi omul suferă un prejudiciu. Urmează prejudiciile asupra instituției care decade. Se fac cheltuieli mari, dar rezultatele  sunt mediocre. Deci, prejudicii materiale.

Instituția se izolează, angajări puține, pe pile, specialialiștii sunt evitați. Alte prejudicii morale.  După 12 ani, omul nostru arată conducerii județului că instituția e la pământ. Pesediștii sunt surzi la dreptate.

Omul este sancționat disciplinar, activitatea îi este subevaluată, aproape exclus de la activitățile instituției. Alte prejudicii materiale. Altele prejudicii morale.

Toate astea s-au întâmplat de-a lungul a 16 ani, când la conducerea județului s-au perindat trei președinți pesediști. Ar fi putut fi opriți de liberalii care dețineau prefectura, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Alt prejudiciu de imagine a PNL.

Și tot de 16 ani, autoarea morală a acestui abuz în funcție, vicepreședintă a PSD pe atunci, de la care am auzit pentru prima dată jargonul pesedist ,,Noi facem legea,, pe care mi l-a aruncat în față în loc de explicații, trândăvește pe aceeași funcție de conducere. Dovadă că atunci când un pesedist pune gheara pe o pradă, nu o lasă nici tăiat în patru. Un alt prejudiu de imagine, de astă dată pentru PSD.

Să calculeze Iordache prejudiciul unui simplu abuz în funcție și apoi să vină cu cifra penibilă, pentru care un om cinstit muncește o viață întreagă.

 

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență (3)

Până la alegeri mai sunt 1418  zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective.

Actorul Dragoș Bucur ne spunea azi într-un interviu motivele pentru care a ales să protesteze în continuare în Piața Victoriei și își punea speranța că poate printre pesediști sunt și oameni cinstiți care pot schimba situația din interior. Omul gândea frumos, dar a uitat un lucru elementar. Pesediștii cei mai buni, capabili și  influenți se află în Parlament. Acolo e crema PSD. Și am văzut cu toții cum au sabotat moțiunea de cenzură. S-au abținut! Au avut comportament tipic de haită, nu de parlamentari.  Nu aveau dreptul să se abțină pentru că fiecare dintre ei votează în numele a zeci de mii de oameni, nu votează pentru sine. Acolo nu votau pentru un partid, ci pentru guvernul unui partid. Nu votau ieșirea PSD de la guvernare, așa încât să se abțină. Electoratul votase PSD, nu guvernul Grindeanu. Explicația că ei votaseră guvernul  cu 40 de zile înainte este puerilă. Intre timp guvernul lor fusese huiduit de o jumătate de milion de români. In momentul moțiunii, nu mai era guvernul inocent și plin de speranțe, ci o mare problemă care trage partidul în jos. Disciplina de partid nu avea loc în cazul dat. Disciplina se referă la statut, doctrină, principii, program. Pe acelea trebuie să le respecte. De când a ajuns votul, adică puterea și voința unui parlamentar, să fie subordonat disciplinei de partid? E foarte grav. Aaaa…nu exclud să existe și niște naivi care au greșit partidul, dar aceia nu ajung niciodată pe funcții cheie, așa încît să poată schimba ceva. Schimbarea din interior e imposibilă.

Cine mai are disciplină mai tare decît PSD?! Doar lupii. Disciplina lupilor e fenomenală, mai tare ca instinctele. Deși vânează în haită, nu împart prada. O lasă toată liderului care înfulecă în fața lor. Lor le rămân doar resturile. Și se mulțumesc cu atât! Fraierii mai sunt lupii ăștia, măi! Slavă Domnului că suntem oameni!

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență (2)

Până la alegeri mai sunt 1419  zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective.

Discursul ținut de  Kelemen Hunor cu prilejul moțiunii de cenzură a dat pe față ipocrizia fără margini a aliaților PSD. Pe scurt, Kelemen ne-a spus că  România nu e stat de drept și  ne-a înșirat niște argumente ridicole. Nu mă opresc asupra lor că sunt jenante. Rămân la revelația discursului, că România nu e stat de drept. De când am auzit îmi stă înfiptă în stomac. Atunci, ce este dacă nu e stat de drept? Nu ne-a zis nici de dictatură, nici de tiranie. In lipsa unui stat de drept, doar astea puteau fi.  De unde am dedus eu, că pe statul de drept l-au ros șobolanii sau l-au furat hoții. Cine și când? Dintre noi poporul și ei guvernanții, cine putea să fure statul de drept? Pe vremea când în România se făceau averi peste noapte, când cultura era invadată de toți politrucii de partid, când toate instituțiile statului au fost date pe mâna activiștilor de partide, Kelemen nu și-a pus problema unde va duce tot dezmățul ăla.  Adică, ori la bal, ori la spital, vorba proverbului. Chiar și după un chef de o noapte, tot îți crapă ceva, capul, fierea, mațele și ajungi la Urgențe. Dar  după chefuiala pesedeului de 26 de ani?  Au ajuns la DNA, Poliție și Tribunal. Ce-i atâta jale la partid? Când dădeau legi cu destinație care afectau alte legi, care necesitau schimbarea altor legi, nu s-au gândit că hățișul ăla o să sufoce România, că o să inflameze justiția. Că dintre cele trei puteri ale statului, una va fi cât banița? Acum ce să faci, să tai capul puterii judecătorești că s-a umflat prea tare, e lacomă și a început să înghită piticii din celelalte două. Că una-două, mai dispare  un pitic ba din parlament, ba din executiv. Și grija e de piticul cel mare care jonglează cu șapte bile o dată.

Dar, oricum în capul lui Kelemen nu era boala statului de drept, ci interese personale. A vorbit și el așa poetic. Pus să aleagă între bila pe care scria ,,stop,, și bila cu ,,liber la hoție,, Hunor nu știa ce să aleagă. Că dacă nu era PSD și alianțele lui păguboase, nu ajungea el din poet de provincie de două ori ministru al Culturii. Așa că dezmățul va continua. Adică exact 1419 zile.

 

CALENDARUL PROTESTATARULUI. Jurnal de rezistență

Până la alegeri mai sunt 1420  zile. Va fi o zi mare, de răzbunare antipesedistă. Voi merge și voi vota de la prima oră. Impotriva PSD! Nu că i-aș fi votat vreodată, dar acum am motive obiective. Până azi credeam că au ceva cu mine, de au o gheară împotriva mea de 16 ani. Dar azi m-am convins. Ei au o boală de principii. Nu le văd, nu le simt! Boală porcească. Altfel cum puteau să meargă înainte cu guvernul Grindeanu, umilind 600000 de protestatari? Așa, cu consecvența boului!

Voi completa acest jurnal zilnic și cred că și o bună parte din cei umiliți de PSD, vor face la fel.

RĂZBOIUL CU STRIGĂTURI

 După lupta ordonanței, PSD a mâncat o bătaie cu strigături de s-a dus vestea din China până în Australia. Insă, vrem sau nu, în următorii patru ani, vom avea tot PSD la guvernare, în ciuda realității  ,,N-avem politicieni, n-avem partide,, descrise obiectiv şi nepartinic de domnul Pleşu. Articolul domniei pare compus din două bucăţi, una caldă cu care începe şi în care admiră  spiritul civic al protestatarilor din aceste zile şi una rece cu care încheie şi în care deplânge lipsa politicienilor adevăraţi şi implicit a partidelor. Vrând-nevrând, îţi lasă gustul rece şi senzaţia de lipsă. In locul lui, aş fi aranjat astfel articolul. Aş fi pus bucata rece la început, concluzia că nu avem policieni şi apoi încheiam armonios cu realitatea caldă că avem o mulţime frumoasă  şi tânără interesată de viitorul ţării. Pentru că în definitiv, ceea ce avem, adică mulţimea din stradă e mai preţioasă decât ceea ce ne lipseşte, un partid credibil. Argumentul meu este unul istoric şi îl voi detalia mai jos. De fapt,  domnul Pleşu descrie obiectiv părţile aflate în conflict: poporul și partidul. Dintre cei doi, doar poporul are o istorie. PSD încă şi-o scrie… pe genunchi.

Poporul și partidul-gigantul și piticul

In principiu, partidele, creații ale lumii moderne, sunt necesare și bune atunci când reprezintă polisul și interesele lui, dar când se transformă într-un grup de interese, devine periculos. Iar atunci cînd afirmă prin liderul lui că o mulțime de sute de mii de oameni, dintr-o țară întreagă este manipulată,  devine suspect sau nu cunoaște un adevăr elementar, că mulțimea se poate organiza și singură. Nu au nevoie de un partid să le spună ce să facă.

De-a lungul timpului, sute de ani, românii au constituit ţări, state, au organizat oraşe, au dezvoltat sate şi târguri, au purtat războaie, s-au răsculat, au schimbat legi, au tăiat capete de turci dar şi de domnitori tirani. Şi toate astea fără partide bazate pe principii politice. Oamenii ştiu să se organizeze singuri, domnule Dragnea!  Au nevoie doar de un stindard.  De-a lungul timpului i-au unit credinţa,  neamul, teritoriul, limba, principiile, pericolul. Dacă PSD trebuie să îşi organizeze electoratul la un miting, e problema lor de partid bătrânicios. Situația nu e valabilă pentru tot poporul.

Acuzele lui Dragnea, că protestele sunt aranjate, sunt penibile. Omul nu cunoaşte noţiuni elementare de istorie, sociologie şi psihologia masselor. Este adevărat că în timpul comunismului, capacitatea masselor de organizare nu s-a văzut, dar aceasta pentru simplul fapt că autoorganizarea era interzisă şi pedepsită.  Comuniştii organizau, infestau ideologic şi stăpâneau massele de la sate şi oraşe, din grădiniţe până în universităţi.  Mitul masselor organizate a fost învățat de PSD de la tătucii lor din PCR. Această idee tiranică, a transformat o parte  din liderii PSD locali în adevăraţi baroni convinşi că ei trebuie să organizeze şi să conducă tot şi toate.  Greşit! Ei erau doar administratori, conducători erau doar la ei în partid.

Cine sunt protestatarii?

Nemulţumiţii din stradă sunt dintre absenţii de la vot, adică aproape 60% din ţară. PSD ar fi trebuit să știe pe ce butoi cu pulbere au purces la guvernare. Dacă şi-au închipuit că absenţii de la vot sunt o massă dezinteresată de ţară şi fără opţiuni, s-au păcălit. De o săptămână au avut ocazia, prin protestatarii din piaţă, să facă cunoştinţă cu absenţii de la vot. PSD a ratat întâlnirea. S-au dovedit lipsiţi de tact, de măsură, neprofesionişti, iresponsabili. Prestaţia politică a PSD pe timpul crizei, care încă nu a trecut, s-a dovedit lamentabilă. Au tras de timp, au învinuit, au dezinformat, au acuzat. Singurul lucru care trebuie apreciat este că protestatarii au avut şansa şi condiţiile să protesteze paşnic. Adică instituţiile şi serviciile statului au funcţionat bine în frunte cu Jandarmeria şi nu s-au înregistrat incidente dramatice ca în 2012. Adică nu au încercat să compromită şi să deturneze protestele. Se știe că PDL a plătit înfruntarea protestelor din 2012, la alegerile din 2016.

Războiul cu strigături

Războiul s-a petrecut ca în vremurile vechi, cînd oștile beligerante se așezau față în față și își aruncau insulte reciproc, strigate în gura mare să fie auzite de mulțime, după care urma încăierarea. Războiul strigăturilor din România a făcut înconjurul lumii. Strigăturile mulțimii au fost mai multe, autentice și au lovit la țintă. Mai ales aia cu ,,Hoții, Hoții, a alertat toată  Europa. PSD a pierdut lupta pentru ordonanța 13, așa că se poate spune că ,,au mâncat o bătaie cu strigături,,. Doar că nu e nici timpul şi nici locul ca oamenii să stea la nesfârşit în stradă, dar nici nu pot pleca. Soluţia problemei e un nou guvern credibil, pentru că acesta pe care îl au acum a devenit… incredibil. Ar mai fi o problemă de viitor și una de forță. Dacă viitorul PSD sunt bătrâneii care au protestat ieri la Cotroceni, e problema partidului. Dar e clar pentru tot poporul privitor la televizor că cu două babe și trei coșciuge, PSD-ul nu poate trece la nici  o încăierare, deși Suleyman de Teleorman  visa un bulgăre de zăpadă care rostogolindu-se a măturat pe toți cei 300 000 de oameni din Piața Victoriei. Vise taică, vise!

p

P.S. In Bărăgan încâ se mai păstrează zicala ,, a mâncat o bătaie cu strigături,, care înseamnă o bătaie cruntă.